In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh!

Nu avem alt ajutor, nu avem alta nadejde, decat numai pe tine, Stapana! Tu ne ajuta noua, ca intru tine nadajduim si intru tine ne laudam, caci robii tai suntem, sa nu ne rusinam – cu aceste cuvinte de rugaciune alearga totdeauna Biserica la cea care prin harul lui Dumnezeu a devenit Ocrotitoarea intregii lumi si a fiecarui suflet crestin in parte. Si ce bucurie aduc in inima noastra aceste cuvinte binecuvantate! Mai ales atunci cand sufletul nostru este ingreunat de povara pacatelor sau a necazurilor, sau este slabit de intristare sau deznadejde, inima crestina gaseste in aceste cuvinte imbarbatare, mangaiere si impacare. Cata bucurie aduc ele atunci sufletului nostru!

In clipele triste, grele pentru suflet, cand sufletul cade sub greutatea vreunei ispite pacatoase, el are nevoie mai ales de mila si de nadejdea luminoasa intr-un ajutor, si toti simtim aceasta. Chiar daca Domnul prin firea Sa este indelung-rabdator si mult-milostiv si nu pana in sfarsit se va iuti (cf. Psalmii 102,8-9), exista, totusi, din partea noastra atatea fapte nesabuite, prin care noi ingradim intrarea harului dumnezeiesc si atragem asupra noastra dreapta manie a lui Dumnezeu. De exemplu – cand nu iertam din toata inima greselile aproapelui, precum se vede din pilda despre datornicul nerecunoscator, caci Mantuitorul spune drept: Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua, daca nu veti ierta – fiecare fratelui sau – din inimile voastre (Matei 18,35); sau – cand inima noastra se inalta de mandrie, caci, dupa cuvantul Apostolului: Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har (1 Petru 5, 5); atunci harul lui Dumnezeu pleaca de la noi si vine peste noi mania lui Dumnezeu.

Si tocmai atunci, in clipa parasirii, cand ne apasa mania Domnului, sufletul are cel mai mult nevoie de mila Creatorului sau. Dar cum putem apleca spre mila mania Domnului, cand nici indraznire nu mai avem inaintea Lui, cand si sfintii, parca, ne osandesc si nu mijlocesc pentru noi, iar datoria pacatelor este fara margini si o viata intreaga nu ne ajunge ca sa o platim? Ce sa facem atunci si la cine sa alergam si de la cine sa asteptam mantuirea? De la aceea care a devenit Maica noastra dupa har. Ea este Nadejdea celor deznadajduiti, mantuirea pacatosilor, Maica crestinilor, Preacurata Fecioara Maria, Neprihanita noastra Stapana. De aceea, chiar daca vreun pacatos ajunge intr-o asemenea stare nefericita, care are de o parte mania lui Dumnezeu, iar de cealalta nu are niciun ajutor in sensul mijlocirii sfintilor, nici atunci nu este parasit de Acoperamantul si ocrotirea Preasfintei Fecioare. Chiar daca stiti aceasta, totusi nu este de prisos sa va mai amintesc o data spre a va intari mai mult increderea in mijlocirea Maicii Domnului.

Am spus ca Domnul Se manie pentru faradelegile noastre, dar, ca sa fie mai clar ce inseamna expresia „Se manie”, ca sa intelegem cat de cumplita este mania lui Dumnezeu, starnita de pacatul omenesc, vom aminti acele exemple din Sfanta Scriptura, in care Dumnezeu S-a aratat ca Dumnezeul al razbunarii.
Mai intai a gresit Luceafarul cel purtator de lumina, si Domnul, maniindu-Se, l-a doborat din cer, ca pe un fulger, a deschis adancul focului nestins si al intunericului celui dinafara, si l-a inchis acolo pe veci impreuna cu ceilalti ingeri cazuti.

Apoi a gresit Adam, si Domnul, maniindu-Se, l-a izgonit din Rai si l-a osandit sa lucreze pamantul, plin de spini si palamida, si cu sudoarea fetii sa-si ude painea in toata viata sa. Apoi au gresit oamenii din vremea lui Noe, si Domnul, maniindu-Se, a trimis peste ei potop de apa, ploaie timp de patruzeci de zile, si i-a inecat. Au gresit locuitorii Sodomei si ai Gomorei si ai altor cetati, si Domnul, maniindu-Se, a plouat peste ei foc din ceruri, si i-a parjolit. Au gresit evreii, si Domnul, maniindu-Se, i-a lasat sa cada, biruiti, pradati si inrobiti, in mainile vrajmasilor – fie ale caldeilor, fie ale asirienilor; si chiar si astazi sunt ponegriti de oameni.

A gresit proorocul si psalmistul David, si, desi era prietenul lui Dumnezeu, totusi, Domnul, maniindu-Se, nu l-a iertat fara ca mai intai sa-i dea cea mai grea pedeapsa – moartea fiilor si ciuma, care i-a nimicit aproape tot regatul. Si multe alte exemple ale dreptei manii a lui Dumnezeu vedem in acele timpuri stravechi.

Gresim si noi, crestinii, si Domnul Se manie si ne pedepseste si pe noi precum i-a pedepsit pe cei din vechime. Bolile, moartea prematura, foametea, razboaiele – toate aceste sunt bicele lui Dumnezeu, cu care El ne pedepseste din afara, sunt pedepse vazute. Dar ne lovesc si pedepse launtrice, care ating sufletul nostru, cand Domnul Se departeaza si ia de la noi harul Sau dumnezeiesc, din care pricina au loc intunecarea ratiunii, slabirea vointei fata de tot binele, nestiinta si nepasarea fata de adevarurile credintei si, in general, de tot ce este sfant, staruinta in rau si, in sfarsit, lipsa pocaintei. Si acestea sunt semnele maniei lui Dumnezeu – orbirea ochilor inimii, staruinta in rau si nedreptatea.

Sfintii Parinti spun ca pacatul este cel mai mare rau si ca Dumnezeu, Care este Bunatatea suprema, nimic nu uraste mai mult decat pacatul, si Dreapta Lui Judecata nimic nu pedepseste mai tare decat pacatul, aceasta incalcare nerusinata a poruncilor dumnezeiesti. De aici vedem cat de mare trebuie sa fie mania lui Dumnezeu asupra omului care petrece in pacat. Ea este atat de mare, incat chiar si dreptul Iov se teme de ea mai mult decat de chinurile cele de dedesubt. O, de m-ai ascunde in imparatia mortilor, ca sa ma tii acolo pana cand va trece mania Ta, si de mi-ai soroci o vreme, cand iarasi sa-ti aduci aminte de mine! (Iov 14,13) – glasuieste el. Si Sfantul Ioan Gura de Aur se teme de mania Domnului mai mult decat de intunericul pedepselor: „Nu este atat de cumplit sa-ti inchipui nici chiar o mie de gheene – spune acest Sfant – pe cat de cumplit este a vedea fata lui Dumnezeu, intorcandu-se de la noi si ochiul Lui cel bland, nesuferind a cauta spre noi”. Cand Dumnezeu Se manie tare pe pacatos, poate cineva sa mijloceasca inaintea Lui, sa-I potoleasca mania si sa o intoarca la blandete si la mila?

In pustiu evreii au savarsit cea mai mare faradelege, pe care o poate savarsi omul inaintea lui Dumnezeu: au cazut in idolatrie, si-au facut un vitel de aur si s-au inchinat lui ca lui Dumnezeu, si s-au lepadat de adevaratul Dumnezeu, Cel ce ii izbavise din robia egipteana. Domnul Se manie tare si voieste sa-i piarda, sa-i stearga de pe fata pamantului, dar Moise mijloceste pentru ei si cere: Sa nu se aprinda, Doamne, mania Ta asupra poporului Tau, pe care l-ai scos din tara Egiptului cu putere mare si cu bratul Tau cel inalt… Întoarce-Ţi iutimea maniei Tale, milostiveste-Te si nu cauta la rautatea poporului Tau. Adu-ti aminte de Avraam, de Isaac si de Iacov, robii Tai, carora Te-ai jurat Tu pe Tine Insuti, zicand: Voi inmulti foarte tare neamul vostru, ca stelele cerului; si tot pamantul acesta, de care v-am vorbit, il voi da urmasilor vostri si-l vor stapani in veci!”. Atunci a abatut Domnul pieirea ce zisese s-o aduca asupra poporului Sau (Iesirea 32,11-14).

Vedeti? Rugaciunea lui Moise L-a induplecat pe Dumnezeu si Domnul a abatut pedeapsa Sa.

Insa Moise nu era inaintea lui Dumnezeu decat un simplu rob, asa cum nici Avraam, Isaac si Iacov nu au fost decat niste robi. Dar Preasfanta Fecioara Maria cine este inaintea lui Dumnezeu? Este Maica cea iubita, aleasa dintre toate fapturile. Sfantul Ioan Damaschin spune ca exista o deosebire fara margini intre robii lui Dumnezeu si Maica lui Dumnezeu; si, daca mijlocirea robului Moise a intors iutimea maniei lui Dumnezeu si nu a lasat-o sa-i piarda pe evreii cei inchinatori la idoli, mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria cu atat mai mult va intoarce aceasta manie dumnezeiasca si nu o va lasa sa cada peste crestinii cei pacatosi. Dumnezeu, fiind rugat de toti sfintii, uneori ii asculta, dar alteori nici nu ia aminte la rugaciunea lor; El este Domnul, iar ei sunt robi; ei cer mila, iar a o da sau nu – sta in voia Lui cea libera. Aduceti-va aminte: apostolul Pavel s-a rugat lui Dumnezeu de trei ori si nu a fost auzit, dar, cand se roaga Preasfanta Fecioara, Domnul totdeauna o aude, caci El este Fiul ei, iar ea este Maica Lui, iar daca Fiul implineste cererile Maicii, aceasta nu este mila, ci datorie fireasca. Cand Batseba, mama regelui Solomon, a intrat in palatul regal, regele, precum spune dumnezeiasca Scriptura, s-a ridicat de pe tronul sau, s-a inchinat ei, a adus un alt tron, si ea s-a asezat la dreapta lui. Iar, cand ea a spus ca are sa-i ceara o mila, el i-a raspuns: Cere, mama mea! (3 Regi 2, 20) Regele Solomon stia ca, desi era rege, trebuia totusi sa o cinsteasca pe mama sa, ca regina.

Preasfanta Fecioara, dupa mutarea ei de la pamant la cer, a intrat in camara dumnezeiasca a slavei cu mare cinste, fiind pusa mai presus de toate cinurile Ingerilor si ale Arhanghelilor si de toti sfintii. Ea a fost asezata la dreapta tronului lui Dumnezeu, precum vestise dinainte Duhul Sfant: Statut-a imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea infrumusetata (Psalmii 44, 11). Si Domnul implineste cererile ei, zicand: „Cere, Maica Mea, cere ceea ce voiesti si Eu voi implini dorinta ta si sa stie lumea Cine este Fiul tau si cine este Maica Mea si sa te slaveasca astfel toate neamurile. Cere tamaduire pentru cel bolnav, cere ajutor pentru cel sarman si necajit, cere ca vreun loc sau vreun oras, in care cu evlavie este cinstit numele tau, sa fie pazite de foamete, de molima, de razboi; cere si Eu voi implini rugamintea ta. Fie ca slava Mea sa se gaseasca in proslavirea Maicii Mele”.

Inaintasii nostri aveau credinta tare si adanca in mijlocirea cereasca a Maicii Domnului si deseori alergau la ea in nevoile, necazurile si mahnirile lor cu rugaciune fierbinte si osardnica. Iar Maica Domnului nu lasa credinta lor desarta, ci le dadea ajutor grabnic atat dreptslavitorului popor rus, in general, cat si fiecarui credincios – dupa credinta lui. Se povesteste ca o mama, o femeie binecredincioasa, tematoare de Dumnezeu, l-a condus pe fiul ei, care era ofiter la marina si trebuia sa plece intr-o cursa lunga si primejdioasa, inainte de plecarea fiului ei in cursa cea lunga, ea a mers la biserica si a cerut sa se slujeasca un moleben pentru sanatatea si bunastarea lui inaintea unei vechi icoane facatoare de minuni a Maicii Domnului. Dupa sfarsitul molebenului mama ofiterului s-a asezat in genunchi inaintea icoanei, si cu lacrimi a grait: “Imparateasa Cereasca, tie ti-l incredintez pe fiul meu si in tine imi pun toata nadejdea mea, tu sa mi-l aduci inapoi si de pe fundul marii!”

Si, intr-adevar, in timpul calatoriei nava a fost surprinsa de o furtuna cumplita si supusa cu totul distrugerii, caci turnul de comanda a fost inghitit de valuri. Printre ceilalti a fost aruncat de valuri peste bord si fiul acestei mame tematoare de Dumnezeu. Asteptandu-si moartea, el si-a amintit dintr-odata pelerinajul facut cu mama lui la icoana facatoare de minuni, si cu credinta a chemat-o in ajutor pe Preasfanta Fecioara, strigand cu nadejde la ea: „Imparateasa Cereasca, mama mea s-a rugat inaintea ta pentru mine: izbaveste-ma pentru rugaciunea ei”. Si indata un val l-a lovit dtat de tare, incat a ramas fara cunostinta si fara simtire, iar cand si-a venit in fire, s-a vazut pe malul marii si i-a multumit Mijlocitoarei pentru izbavirea sa. Mare a fost minunea Nascatoarei de Dumnezeu, care pentru credinta si rugaciunea mamei l-a izbavit in clipa pieirii pe fiul ei! Aceasta povestire este o confirmare in plus a puterii ce o are rugaciunea mamei, a faptului ca rugaciunea mamei poate izbavi, chiar si de pe fundul marii. De aceea, iubiti frati si surori, de la mic la mare sa o cinstiti pe Preacurata Fecioara Maria, sa aveti evlavie inaintea numelui Împaratesei Ceresti si in toate nevoile voastre, trupesti si sufletesti, sa o chemati pe ea, Ocrotitoarea vietii noastre.

Niciunul dintre animalele aflate in arca lui Noe nu a pierit; tot la fel nu va pieri niciunul dintre crestinii ce vor alerga sub ocrotirea Sfintei Fecioare, care este Chivotul sfintirii.

Chiar si de te va ameninta toata mania lui Dumnezeu, daca ea va mijloci pentru tine, o va apleca spre mila si blandete, caci mult poate rugaciunea Maicii spre imblanzirea Stapanului. De aceea glasuieste Sfanta noastra Biserica: Nimeni dintre cei ce alearga la Tine nu iese rusinat, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara; ci cerand dar bun, primeste daruirea catre cererea cea de folos. Sa o cinstim, asadar, dragii mei, dupa Domnul, cel mai mult pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Numele Domnului nostru Iisus Hristos si numele Preacuratei Lui Maici sa fie scrise in inimile noastre si niciodata sa nu plece de pe buzele noastre. Numele Mantuitorului si numele Preabinecuvantatei noastre Stapane sa fie inceputul si sfarsitul rugaciunilor noas-tre de dimineata si de seara. Cu aceste nume sa intram in biserica si sa iesim din ea, sa incepem si sa sfarsim orice lucru ca sa ne invrednicim in ceasul suflarii celei din urma sa-L avem de o parte pe Domnul Iisus Hristos, iar de cealalta – pe Preacurata Fecioara Maria, si sa fim totodata proslaviti in Imparatia Cerurilor. Amin.

Arhimandrit Chiril (Pavlov)

Nota:
[1] Troparul Nasterii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

Articol preluat din cartea 'Lauda Maicii Domnului', Editura Egumenita

 

• Maica Domnului in spiritualitatea ortodoxa
  Publicat in : Adormirea Maicii Domnului
• Legatura harica dintre Maica Domnului si toti sfintii
  Publicat in : Dogma
• Rugaciune catre Maica Domnului a Sfantului Antim Ivireanul
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Maica Domnului, primul martor al Invierii
  Publicat in : Sfintele Pasti
• Maica Domnului Platytera
  Publicat in : Pictura