Muzeul Taranului Roman din Bucuresti, in forma lui actuala, se infiinteaza in anul 1990. Mai inainte de aceasta data, se poate insa vorbi si de alte incercari si inceputuri ale acestuia. Astfel, in anul 1875, la propunerea lui Titu Maiorescu, in cadrul Muzeului de Antichitati, s-a infiintat o camera cu artefacte din Arta Textila. Octombrie 1906 va aduce la lumina un muzeu in sine al Artei Romanesti. Mutat fortat in anul 1944, muzeul va reveni in casa initiala abia in anul 1990.

Muzeul Taranului Roman se inscrie in familia europeana a Muzeelor de Arte si Traditii Populare. Este un muzeu national, patronat de Ministerul Culturii. Posesorul unor colectii de obiecte deosebit de bogate, adapostit intr-o cladire-monument istoric, in stil neo-romanesc, practica o muzeografie cu totul aparte, care i-a prilejuit in anul 1996 onoarea atribuirii trofeului EMYA - European Museum of the Year Award. Stilul original de expunere se prelungeste si in publicatiile muzeului, in actiunile de tip Muzeul Misionar, Scoala Satului sau in evenimente ca vernisaje, concerte, conferinte.

Muzeul Taranului Roman - o colectie centenara

Muzeul Taranului Roman, infiintat la 5 februarie 1990, sub directoratul pictorului Horia Bernea, este continuatorul unei traditii muzeale datand inca din anul 1875, cand, la propunerea criticului literar Titu Maiorescu s-a constituit, pe langa Muzeul National de Antichitati, prima sectiune de arta textila "cu lucrari facute la tara: imbracaminte, covoare, panzarii, postavuri, etc", de la care colectiile muzeului pastreaza pana azi destule piese (mesaje peste timp cu valoare documentara si emotionala).

La data de 17 octombrie 1906 era infiintat un muzeu autonom al artei taranesti, numit "Muzeul de Etnografie, Arta Nationala, Arta Decorativa si Industriala" cu sediul in cladirea fostei Monetarii. Director al acestei institutii a fost numit Alexandru Tzigara-Samurcas, care ii va conferi un statut stiintific si cultural prestigios.

In anul 1912 se punea piatra de temelie a edificiului care avea sa adaposteasca "Muzeul de Arta Nationala". Proiectul si conducerea lucrarilor au fost incredintate arhitectului Nicolae Ghika-Budesti. Cladirea, ilustrare a stilului neo-romanesc inspirat din traditia brancoveneasca, dispusa in forma incintelor de tip monastic, a fost finalizata abia in anul 1941 si a devenit monument de arhitectura.

Timp de 40 de ani cat a detinut functia de director, Alexandru Tzigara-Samurcas a reusit, sa dezvolte neintrerupt muzeul si muzeologia etnografica romaneasca, mentinandu-le in avangarda miscarii de idei europene. Este perioada in care se pun bazele marilor colectii etnografice, provenite in special din cercetarile de teren desfasurate in toate provinciile romanesti, urmate de achizitii masive, vizand cvasi-totalitatea artelor traditionale intre care ceramica, lemnul si textilele vor fi cel mai bogat reprezentate.

Muzeul Taranului Roman detine una dintre cele mai bogate colectii de obiecte taranesti din Romania. Cele aproape 90.000 de piese aflate in patrimoniul sau sunt tot atatia martori care pot ajuta pe contemporanii nostri sa inteleaga cultura satului. Ratiuni practice, dar si legi consacrate de depozitare si conservare au condus la impartirea acestui patrimoniu in mai multe colectii: ceramica, port, textile, obiecte din lemn, religioase, obiceiuri.

Muzeul Taranului Roman - colectia de ceramica

Colectia de ceramica cuprinde circa 18.000 de piese reprezentative pentru productia celor aproape 200 centre de olarit din Romania. Alaturi de acestea se afla si inventarul complet al unor ateliere de olar din Hunedoara si Valcea, datand din secolul trecut si care ajuta la conturarea unei reprezentari complexe a acestui mestesug. Astfel, principalele etape ale prepararii lutului inainte de ardere (curatire, dospire, framantare, modelare, uscare, ornamental) sunt sugerate de instrumentarul folosit: troaca, mezdreaua, cutitoaia, roata pentru modelat, fachiesul, si plotogul, cornul si gaita.

Muzeul detine piese de exceptie din: Horezu, Oboga, Vama, Pisc, Curtea de Arges, Leheceni, Lapus, Binis, Barsa, Corund, Glogova, Marginea, Radauti, Noul Roman, Drauseni, Fagaras. In colectie sunt bine reprezentate centrele producatoare de ceramica neagra: Marginea (Suceava), Danesti, Madaras (Harghita), Poiana Deleni si Tansa (Iasi), Simian (Mehedinti), s.a., la fel centrele maghiare, secuiesti si sasesti atestate inca din secolele al XVII-lea si respectiv al XIX-lea, a caror productie era comercializata in toata Transilvania si chiar in unele locuri din Moldova. Cea mai veche piesa de ceramica datata, aflata in colectia muzeului, poarta inscriptia 1746.

Muzeul Taranului Roman - colectia de vestminte

Colectia de port numara aproape 20.000 de obiecte reprezentand piese de costum din toate provinciile romanesti, incepand cu prima jumatate a secolului al XIX-lea. Toate acestea constituie un fond valoros pentru cercetarea croiului, a materialelor folosite, a decorului, a cromaticii, a functiilor, reprezentative pentru toate provinciile tarii (Moldova, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, Banat si Oltenia), din secolele XIX si XX.

Fondul colectiei se constituie intre anii 1906-1953, atat prin achizitii, cat si prin donatii (peste 5.000 de piese), majoritatea camasi, fote, braie si mai putin pieptare, cojoace, incaltaminte, etc. Personalitati precum Sabina Cantacuzino, Elisa I. Bratianu, Principesa Maria sau colectionari ca Dimitrie Comsa si Octavian Roguski au donat muzeului obiecte remarcabile, adevarate opere de arta taraneasca.

         

Primul obiect achizitionat si inregistrat de Alexandru Tzigara-Samurcas a fost o camasa femeiasca din zona Mehedintiului, cu delicate ornamente geometrice. Atunci cand fondul Samurcas a fost reorganizat dupa criterii stiintifice, aceasta camasa a fost inregistrata cu numarul de inventar T 607. Alaturi de cele mai reprezentative exemplare de costum romanesc se remarca si costumele etnicilor maghiari, secui, sasi, svabi, sarbi, carasoveni, bulgari, turci, tatari, ceangai, lipoveni, hutuli si ruteni.

Cele peste 10.000 de piese care alcatuiesc colectia de tesaturi pentru interior, confectionate din in, canepa, bumbac, borangic sunt elementele de baza cu care taranul a alcatuit arhitectura interioara a casei. Fondul a fost constituit pe de o parte la initiativa lui Alexandru Tzigara-Samurcas, iar pe de alta parte, in urma unor ample cercetari de teren organizate sub conducerea lui Tancred Banateanu (director al muzeului intre 1956-1981), cercetari in timpul carora au fost achizitionate 3.400 de piese.

O categorie aparte in cadrul colectiei o reprezinta tesaturile maghiare, sasesti, tataresti, turcesti, ceangaiesti si hutule. Dintre acestea, 960 piese sunt tesaturi maghiare, secuiesti si sasesti si tot atatea dovezi de multiculturalitate. Piesele maghiare, cel mai adesea au decorul compact, monocrom (rosu sau albastru) alcatuit din vrejuri si flori (mai ales laleaua). De asemenea, marul de granata, simbol al bogatiei este foarte des intalnit pe broderiile maghiare. Piesele sasesti se remarca prin bogatia broderiei cu elemente vegetale, zoomorfe si antropomorfe, colorate in general in rosu sau albastru. Laleaua, floarea de acant, rodia si pasarea sunt motive cu specific sasesc, care apartin Renasterii tarzii si Barocului si au patruns in Transilvania prin intermediul sasilor.

Tesaturile din lana, datand, in marea lor majoritate, de la inceputul secolului al XIX-lea, sunt de o mare diversitate zonala si functionala: scoarte, velinte, laicere, paretare, grindare, cergi, cioltare de sa etc. Cea mai veche scoarta datata din colectia muzeului este decorata cu un vas mare cu flori, inconjurat de animale, pasari si flori, un beduin care trage o camila si 2 fetite cu rochii largi. In registrul central al unor scoarte apar femei purtand crinoline - amintind de idolii feminini neolitici.

Merita semnalata o piesa unica prin frumusetea ei, cu campul decorat cu un singur personaj feminin imbracat in rochie roz, cu centura verde si diadema scumpa. Scoarta a participat la Expozitia Internationala de la Paris, din 1867, unde a fost premiata. Deosebita este si piesa S 109, al carui ornament central reprezinta o scena de bal: un tanar incadrat de doua dansatoare.

Muzeul Taranului Roman - colectia lemn, mobilier, feronerie

Aproape 8000 de piese formeaza patrimoniul colectiei "Lemn, mobilier si feronerie" selectionate dupa criteriul reprezentativitatii, al multiculturalitatii, al vechimii, unicitatii si al valorii artistice. Acest numar considerabil de piese se datoreaza si unor donatii importante facute de personalitati si institutii: membrii familiei Bratianu, Kalinderu, Ministerul Domeniilor, Posta Romana etc. Sotia omului politic Gheorghe Tatarascu, a donat mai multe obiecte, printre care un zalar (lant gros din fier cu verigi alungite si plate, prevazut cu carlige, utilizat pentru atarnat ceaunul la foc).

Donatii importante provin si de la asociatiile "Domnita Maria" si "Furnica", care aveau ca obiect de activitate promovarea traditiei. Contributii la imbogatirea colectiilor au avut si intelectualii satelor, cum ar fi invatatorii Simeon Albu din Petrila (Hunedoara) si Ion Bota din Cetea (Alba) sau preoti ca D. Popovici din Farcasa (Bacau). Panait Panaitescu a donat cavalul lui badea Cartan, la care acesta a cantat in cadrul Expozitiei Internationale de la Paris din 1900.

Achizitii extrem de importante sunt casa si poarta lucrate de Antonie Mogos din Ceauru (Oltenia), aduse la muzeu in 1907, si expuse intr-o sala ca dovada a maiestriei si ingeniozitatii taranului roman. Obiectele realizate in tehnica dulghereasca - hambarul, lada de zestre, patul, dulapul, dulapul-masa totalizeaza 130 de piese din toate zonele etnografice. Colectia mai cuprinde unelte traditionale, elemente de arhitectura, piese de mobilier (lazi de zestre, blidare, dulapuri, coltare), instrumentar pastoral si pentru industria casnica textila. in aceeasi industrie mai erau intrebuintate: foarfeci, sucala, raschitor, zimti, darac, alegatoare pentru urzit canepa, o parte dintre ele tezaurizate in colectiile muzeului.

Colectia de furci de tors, create in general de pastori, provin in majoritate din Transilvania, mai ales din zonele Sibiu si Hunedoara. Acestea erau daruite mamelor, surorilor si mai ales fetelor, ca semn al dragostei. Muzeul are si o colectie numeroasa de vase din lemn, destinate uzului gospodaresc. Se disting cofele cu decor pirogravat din Vrancea, butoiasele din lemn pentru pastrat bauturi (balerca) din Bucovina, donitele, botele, cofitele, putineele, precum si cele din coaja de dovleac: tiugi si tigve pentru scos vinui.

Acestora li se adauga si troaca, piua, sararita, solnita, pipemita. Intre ele se remarca o sararita din Mehedinti, realizata de Manea Dumitru in 1811. Majoritatea obiectelor de vesela din metale neferoase provin din Dobrogea, de la Medgidia si Tulcea: vas mare (Guguon), ibric (ibrac), tipsie de arama (Sahan), ceainic, blid de arama. Cele mai multe dintre acestea au fost realizate de musulmani turci si tatari.

Mai sunt si elemente de arhitectura, cum ar fi stalpii de casa din Oltenia, ciocarlanii de acoperis, usi sculptate sau cioplite, porti. Unele obiecte au fost realizate din fier: zabrelele sau fiarele de fereastra, clante balamale, lacate. Din acelasi metal au fost confectionate lanturi, frigari, pirostrii si mate pe care se sprijineau butucii de lemn in soba.

O pondere importanta in cadrul colectiei o au instrumentele muzicale. Dintre acestea, mai numeroase si valoroase sunt cele pentru suflat (fluiere, naiuri, buciume) sau cu corzi (chitara, mandolina, cobza, gusla, lira sau lauta).

Muzeul Taranului Roman - colectia de icoane si obiecte religioase

Icoanele pe sticla si pe lemn, izvoadele pentru icoane, xilogravurile, vesmintele preotesti, vasele si alte obiecte cu destinatii liturgice, troitele si crucile alcatuiesc colectia Religioase al carei numar cuprinde peste 3.000 de piese. In mod special remarcam donatiile lui Marian si Luminita Iacob (185 piese de sec. XIX si XX din zona Munteniei) si valoroasa colectie a lui Constantin Movileanu-Bobulescu (8 piese de secol XIX din Moldova).

         

Folosite pentru stampilarea prescurilor, pristolnicele se remarca prin diversitatea de forme pe care o iau. Cele mai multe dintre pristolnice au forma unor troite cu 3 pana la 5 brate, ornamentate prin crestare (Oltenia, Transilvania) si prin pictare cu pensula (Muntenia, S. Olteniei, Maramures). Alte pristolnice au forma unor iconite, reprezentand-o de cele mai multe ori pe Maica Domnului cu Pruncul (Muntenia), pe Iisus Binecuvantand (Transilvania), Sfintii Mucenici si Heruvimi (Oltenia, Muntenia). Un patrimoniu special sunt pristolnicele circulare din Moldova, donate de familia preotului Constantin Bobulescu. Acestea au apartinut strabunicului donatorului, cunoscut prescurar din lasi (Costache Movileanu). Toate pristolnicele sunt inscriptionate in chirilica.

Achizitionarea celor sase biserici de lemn din judetele Arad si Hunedoara, purtatoare ale unei intregi istorii religioase si civie romanesti (patru conservate "in situ", iar doua in incinta muzeului), dezvolta considerabil si semnificativ nu doar patrimoniul, ca atare, al institutiei, cat mai ales, posibilitatile acesteia de a imbogati cunostintele si viata spirituala a vizitatorilor, oferindu-le ocazia de a aprecia nemijlocit ingeniozitatea si maiestria mesterilor-tarani de a construi edificii de cult si de a imagina si picta scene relevante din marele Ciclu Hristologic (Cina, Judecata, Patimile Mantuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Rastignirea), momente din Geneza, Chipul Mariei cu Pruncul, arhangheli, ingeri, prooroci s.a. Acestor inestimabile valori de patrimoniu li se adauga o colectie de aproape 7000 oua incondeiate donata de Maria si Nicolae Zahacinschi.

Muzeul Taranului Roman - colectia Tari Straine

Inedita si de mare valoare este apoi colectia "Tari Straine" alcatuita din obiecte traditionale, de uz casnic si decorative, in numar de peste 4.000, provenite din schimburi si colaborari internationale, care ofera o baza temeinica cercetarilor comparate pentru o mai buna cunoastere a participarii diferitelor popoare la constituirea patrimoniului cultural universal, intreg acest tezaur, pastrat cu grija si valorificat cu pricepere si pasiune de cateva generatii de muzeografi si cercetatori, nu a ramas neobservat de Comitetul EMYA care functioneaza sub egida Consiliului Europei.

In anul 1996, 64 de muzee din 21 de tari au aspirat la obtinerea acestui premiu. Dupa indelungi analize, Comitetul a hotarat ca Premiul EMYA sa fie acordat Muzeului Taranului Roman din Bucuresti. Dupa opinia juriului, "acest muzeu a atins cel mai inalt nivel european in materie de prezentare estetica, facand dovada, in conceptia sa, de o calitate imaginativa rar intalnita". Colectiile au fost si ele considerate si s-a apreciat ca demn de lauda modul in care au fost protejate in timpul regimului comunist.

Dupa cum aprecia regretatul Kenneth Hudson, presedintele Comitetului EMYA, "un muzeu e bun atunci cand da vizitatorului o stare de fericire". Muzeul Taranului Roman din Bucuresti poate spune, cu emotie: "Noi credem ca am reusit sa oferim vizitatorului aceasta stare."

Georgeta Rosu