Nascatoare de Dumnezeu, pazeste poporul cel binecredincios!

Nascatoare de Dumnezeu, pazeste poporul cel binecredincios! Mareste imaginea.

Născătoare de Dumnezeu, păzeşte poporul cel binecredincios de sabie,  de venirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul cel dintre noi![1]

Atentatele teroriste şi războaiele sunt, din nefericire, atât de prezente în zilele noastre. Chiar dacă noi, românii, avem, din harul lui Dumnezeu, pace, în bătrâna noastră Europă sunt atentate teroriste şi în lume războaie. Cu predilecţie în Orientul Mijlociu şi-n Asia, creştinii sunt ţinta agresiunilor, expulzărilor şi a masacrelor. Bisericile şi Mănăstirile sunt distruse, dispărând odată cu ele o cultură bimilenară.

Pe bună dreptate Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, întrunit în Creta între 16-27 iunie 2016, afirma: „Biserica Ortodoxă urmăreşte cu multă durere, se roagă şi ia act de marea criză contemporană a umanităţii, caracterizată de proliferarea violenţei şi a conflictelor armate; persecuţia, exilul şi uciderea minorităţilor religioase, deportarea violentă a familiilor din locurile natale, tragedia traficului de fiinţe umane; încălcarea demnităţii şi a drepturilor fundamentale ale oamenilor şi a popoarelor şi convertirile forţate. Ea condamnă necondiţionat răpirile, torturile şi execuţiile abjecte, denunţă distrugerea locaşurilor de cult, a simbolurilor religioase şi a momentelor culturale”[2].

Din nefericire, aceste necazuri sunt prezente în lume de atunci de când omul a căzut în păcat. Chiar dacă nu putem face o legătură simplistă între toate aceste convulsii şi păcat, totuşi, la obârșia lor stă păcatul. Sfântul Apostol Pavel spune: „Printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani 5,12).

Cortegiul de suferinţe ce ne agasează îşi au obârşia în păcat, iar salvarea presupune apropierea de Dumnezeu şi o viaţă spirituală normală. În acest sens, pentru cei ce fac o analiză obiectivă a faptelor ce s-au petrecut de-a lungul istoriei, realitatea este grăitoare. Vă dau câteva exemple.

Constantinopolul, expresie a civilizaţiei creştine şi a rafinamentului cultural, sute de ani a fost agresat de barbari. În momentele de mare cumpănă, cetăţenii lui apelau la rugăciunile Maicii Domnului şi, la intervenţia Domnului Hristos. În fiecare an, în sâmbăta a cincea din Postul Mare, ne aducem aminte că, pe vremea Împăratului Heraclie şi a Patriarhului Serghie, Hagan, conducătorul sciţilor, a declanşat un asalt împotriva cetăţii: „Patriarhul, purtând împreună cu tot poporul dumnezeiasca icoană a Maicii Domnului, mergea împrejurul cetăţii pe deasupra zidurilor. Iar când, Savar dinspre răsărit şi Hagan dinspre apus au început să dea foc locuinţelor dimprejurul cetăţii, patriarhul umbla pe deasupra zidurilor cetăţii, purtând icoana cea nefăcută de mână lui Hristos…”[3]. Rezultatul a fost că oştile creştine, ocrotite de Domnul Hristos, la rugăciunile Maicii Sale, au biruit. Imnul Acatist al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu proslăveşte acest eveniment şi aduce rugăciuni de mulţumire Maicii Domnului.

Au mai fost şi multe alte momente când Maica Domnului a apărat cu rugăciunile ei Constantinopolul. Toate acestea până odată când catastrofa s-a produs. La 29 mai 1453, turcii, conduși de Mahomed Cuceritorul, au ocupat Constantinopolul. Durerea creștinilor a fost de nedescris, provocând o impresie cutremurătoare asupra întregii lumi, nu numai pentru că mulțime de oameni ajungeau robi ai unui cuceritor crunt, ci și pentru că se prăbușea o civilizație vestită și unică.

De a îngăduit Dumnezeu lucru acesta? Un mare teolog grec, Teodor Zisis, redă părerea Patriarhului Ghenadie Scholarul: „Înainte de a cădea zidurile cetății, căzuse încrederea și credința în Dumnezeu, iar consecința acestui fapt a fost părăsirea dumnezeiască: Înainte de a se prăbuși zidurile, noi am pierdut mai întâi straja Ta cea neadormită, în locul oricărei alte paze[4]. Așadar, cauza a fost păcatul. Viața imorală și corupția locuitorilor imperiului.

O altă cauză a fost lipsa de solidaritate a lumii creștine. Apusenii au trimis în ajutor doar „trei sute de bărbați și două galere”[5]. Ce să spunem de slaba reacție a comunității internaționale astăzi când sunt uciși mii de creștini, dărâmate biserici și mănăstiri, sau obligația ca alții să plece în pribegie, părăsindu-și locurile de obârșie? Și, în ce-i privește pe aceștia, un alt pericol este să-și piardă credința. Căci zice același teolog: „neamurile pier nu atunci când își pierd ființa statală, ci atunci când își pierd identitatea culturală, sufletul lor”[6].

Atentatele teroriste, războaiele pun în pericol tocmai identitatea spirituală a oamenilor. De aceea, după cele două războaie mondiale din veacul XX, expresie a păcatelor oamenilor, fondatorii Uniunii Europene s-au gândit să creeze un spațiu al păcii și prosperității. Își propuneau să salveze Europa, care își are obârșie creștină, păstrându-i valorile.

Părinții fondatori, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi, Jean Monnet au căutat și un steag reprezentativ pentru comunitatea ce o creau și s-au inspirat de cartea Apocalipsei 12, 1: „Și s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveșmântată cu soarele și luna era sub picioarele ei și pe cap purta cunună din douăsprezece stele”. Este aici icoana Maicii Domnului. Sub oblăduirea ei a fost pusă Europa. Steagul este albastru pentru că albastrul este culoarea Fecioarei Maria, iar cele douăsprezece stele îi reprezintă pe cei doisprezece Apostoli, pentru că religia creștină, pe care ei au propovăduit-o, este religia Europei.

Observând cât s-a laicizat astăzi Europa și că staful ei, în virtutea unei „corectitudini politice”, nu mai face referiri la rădăcini, nu se poate să nu ne gândim la căderea istorică a Constantinopolului și, până nu este prea târziu, să ne străduim să oprim căderea spirituală a Europei. Căci zice același teolog, Teodor Zisis: „Mă tem că această cădere o trăim acum, deja de multe decenii. Simptomele sunt evidente și ușor de discernut. Am vândut și vindem toate pentru un blid de linte, pentru niște euro-arginți sclipitori; hulim și ne batem joc de cele sfinte și sacre – în literatură, în artă, în cinematografie; legiferăm devierile morale și îi promovăm pe nerușinați și pe desfrânați drept modele spirituale”[7].

Fără a fi panicarzi, totuși este bine să ne punem întrebarea dacă nu datorită acestei stări de lucruri îngăduie Dumnezeu să fie atâtea atentate teroriste, atâtea războaie, atâtea distrugeri de valori spirituale și bunuri materiale? Și această stare de lucruri ne dă mai multă râvnă nouă celor adunați la Mănăstirea Nicula s-o implorăm pe Maica Domnului: „Născătoare de Dumnezeu, păzește neamul cel binecredincios de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi”.

Cred că este cazul să medităm și la „războiul cel dintre noi”. Pentru că și acesta este o urmare a păcatului. Sfântul Apostol Iacov spune limpede: „De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfădiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri” (Iacov 4, 1-3).

Omul, ajuns rob al păcatului, este egoist, individualist și iubitor de sine. Ar dori să posede totul pentru sine și, când celui de lângă el îi merge bine, este plin de invidie. Ca să dea o expresie cât mai plastică acestei stări de lucruri, Agapie Criteanul ne spune că împăratul avea doi miniștri pricepuți, dar fiecare dintre ei avea câte o meteahnă: unul era lacom, celălalt invidios. Dorind să-i tămăduiască de patimile lor, i-a chemat într-o zi și le-a spus: „Sunt foarte mulțumit de slujba voastră și vreau să vă răsplătesc împărătește. Cu o condiție: unul dintre voi să ceară, iar celălalt va primi dublu”. I-a pus într-o situație dificilă. Lacomul îl lăsa pe invidios să ceară primul, ca el să ia îndoit. Invidiosul nu răbda ca celălalt să aibă mai mult decât el, și de aceea nu se înghesuia să ceară. „Se priceau amândoi îndelung, nevrând să ceară niciunul, ca să ia celălalt îndoit. Atunci a poruncit împăratul invidiosului să ceară el mai întâi. Iar el a cerut să-i scoată un ochi, pentru ca celuilalt să-i scoată amândoi ochii”[8]. Acesta este omul căzut în patimi, egoist, invidios și lipsit de dragoste creștină.

Un asemenea om, din motive de imagine, ar putea pretinde că are credință în Dumnezeu. Și, iată, ce-i răspunde Sfântul Ioan Teologul: „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său” (1 Ioan 4, 20-21).

Din nefericire, dragostea creștină, altruismul, jertfelnicia sunt întâlnite tot mai rar, lăsând loc unui indiferentism și materialism feroce. Predispoziția de a dărui, de a se dărui, de-a pune în practică voluntariatul creștin sunt tot mai rare. În Faptele Apostolilor, Sfântul Pavel ne învață: „Trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35).

Această fericire de a dărui îi caracterizează pe oamenii duhovnicești și nobili. Părintele Nicolae Steinhardt are o carte de eseuri intitulată tocmai așa: „Dăruind vei dobândi”[9]. Acești oameni nici nu sunt în stare să se certe. Este arhicunoscută întâmplarea din Pateric, când doi bătrâni se întrebau: cum este când se ceartă oamenii pentru bunuri materiale? Iată cum este, zice unul dintre ei: eu pun aici o cărămidă, tu zici că-i a ta, iar eu că-i a mea. Hai să începem. Dă-mi cărămida mea! Dacă-i a ta, ia-o și du-te. N-au fost în stare să se certe.

Oamenii pătimași se ceartă și se războiesc pentru orice. Pentru bunuri materiale, pentru plăcerile ce și le pot procura cu ele și pentru demnități și putere. Este teribilă lupta pentru bunuri și pentru putere. Nu se mai termină, mai ales pe tărâm politic. Confruntarea de idei ar trebui să fie elegantă, dar nu e așa.

Iar în ce privește dorința de a acumula bani și bunuri materiale, aceasta nu are limite. Corupția e un flagel greu de eradicat. Iar, dacă este vorba de atentatele teroriste și de războaie, ele se duc cu arme. Cine le oferă armele și pentru ce? Pentru a câștiga bani, chiar cu prețul catastrofelor ce se declanșează, producătorii și traficanții de arme fac lucru acesta.

Trăim într-o societate dezbinată și fracturată de păcat, atât la noi în România, unde din fericire este pace, cât și-n toată lumea, încercată de atentate teroriste și de războaie. Cine ne poate salva? Domnul Hristos și Maica Domnului. De aceea ne găsim aici la Mănăstirea Nicula, în preajma icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Maica Domnului, ocrotitoarea României și a Europei întregi este chemată în rugăciuni de mulțimile de credincioși în această zi când prăznuim Adormirea ei.

După ce i-am spus tot amarul din sufletul nostru, după ce participăm la sfintele slujbe, prin versurile pline de simțire și simple, la plecare îi zicem: „Maică, tu ne-ai ajutat/ De-am făcut ce ni s-a dat./ Ne-am ușurat sufletul,/ Ne-am îndreptat umbletul? În inimi ducem tărie,/ Și cerească bucurie./ Niciodată n-om uita/ Marie, dragostea ta./ Și ne vom ruga mereu,/ La Maica lui Dumnezeu”.

†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

Note:
[1] Ceaslov, EIBMBOR, Bucureşti, 1973, p. 314.
[2] Tabor, anul X, 7 (2016), p. 12.
[3] Triodul, EIBMBOR, București, 1986, p. 397.
[4] Teodor Zisis, Căderea Constantinopolului conform lui Ghenadie Scholarul, în „Tabor”, anul X, 1 (2016), p. 38.
[5] Ibidem, p. 37.
[6] Ibidem, p. 29.
[7] Ibidem, p. 38.
[8] Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, București, 1939, p. 118.
[9] Editura Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, Baia Mare, 1992.

Sursa: radiorenasterea.ro

11 Octombrie 2016

Vizualizari: 56

Voteaza:

Nascatoare de Dumnezeu, pazeste poporul cel binecredincios! 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE