Necesitatea religiei

Mai este necesara religia?

Sunt oameni razleti, fara simtul raspunderii, mai mult sau mai putin certati cu bunele moravuri si cu ideile sanatoase, care arunca vorba ca religia si-a trait traiul, ca in veacul vitezelor, in epoca civilizatiei tehnice si in mijlocul preocuparilor materialiste nu mai avem lipsa de Dumnezeu, ca omul poate trai si fara de Dumnezeu si fara religie. Din astfel de ganduri si soapte, ne-am trezit cu multe biserici goale, care nu sunt altceva decat semite de razvratire impotriva religiei.

Este deci firesc si logic sa ne intrebam: Mai avem nevoie de religie sau nu? Mai avem trebuinta de biserici sau.

sa le inchidem? Da sau ba?

Inainte de a raspunde la aceste intrebari, se cuvine sa aratam: Ce intelegem prin religie? Ce este religia?

Raspunsurile sunt multe. Raspunsul nostru este acesta: Religia e comuniunea de iubire sfanta dintre Dumnezeu si om, traita launtric, in inima prin evlavie si in afara prin cultul divin, virtuti si fapte bune. Mai pe scurt: Religia este iubirea lui Dumnezeu.

Trebuie sa ne insemnam ca religia nu provine de la om, nu este o creatie a omului, dupa cum se spune adeseori, ci este un fenomen dat, un dar de la Dumnezeu. Copiii niciodata n-ar sti ce-i iubirea tatalui sau a mamei, daca nu s-ar trezi si nu ar creste in aceasta iubire. Un copil crescut in padure, intre animalele salbatice, n-ar sti ce-i iubirea parintilor. El invata iubire din ochii si de pe bratele parintilor. Asa e si religia. O avem de la Dumnezeu prin iubire si descoperire. Noi n-am fi stiut nimic despre Dumnezeu daca El, mai intai, nu ne-ar fi iubit si nu ni s-ar fi descoperit.

Simtul religios este un fapt universal, un fenomen dat, intiparit in sufletul nostru; este o calitate specifica a sufletului, ca si celelalte simturi.

Omul intreg, omul normal, este acela care are si isi dezvolta toate simturile, inclusiv simtul religios. Omul fara simtul religios este ca si omul fara simtul vazului sau auzului, un orb, un surd sau mut, un om nereusit, anormal.

Desigur, unui om fara simtul religios in zadar ii vorbim despre religie, pentru ca ii lipseste organul aperceptiv, simtul prin care sa primeasca adevarurile religioase. Osteneala de a-1 convinge despre adevarul religiei este tot asa de zadarnica si inutila ca si osteneala de a vorbi orbului despre culori, surdului despre muzica si mutului despre filipicele lui Demosthene.

Prin urmare, fiinta religiei este de la Dumnezeu ca dar sau tipar in suflet, ca oricare dar, ca oricare simt fara de care omul nu este intreg, nu este normal.

Religia este conditionata de doi factori: Dumnezeu si omul. Exista Dumnezeu, de existenta omului cine se indoieste, religia e posibila; nu exista Dumnezeu, religia nu e numai zadarnica, dar e o fictiune, o boala a sufletului, o desertaciune, un vis himeric.

Ca Dumnezeu exista - numai nebunii se indoiesc, oamenii care au constitutie psihologica defectuoasa, monstruoasa. Orice lucru isi are un autor, orice lege un legiuitor, orice atelier un conducator, orice copil un tata, orice cladire un arhitect, orice opera de arta un artist creator. Nici lumea nu ne-o putem inchipui fara de un Tata creator, fara Dumnezeu.

Dumnezeu exista, omul exista, religia e deci posibila.

Dar este religia necesara? Avem noi trebuinta si datoria de a trai cu Dumnezeu in comuniune de iubire? Este aceeasi intrebare pe care si-o pot pune si copiii: Avem noi datoria, si trebuinta de a trai in comuniune de iubire cu parintii?.

De buna seama ca: Da!

Religia e necesara in primul rand omului, ca fiinta calatoare prin viata si peste fata pamantului. Sa ne inchipuim un calator care se trezeste la Polul Nord, la Polul Sud, sau in mijlocul unui pustiu nemarginit. Care ar fi primul lui strigat?. Doamne!. Ajutor!. Ce groaza l-ar cuprinde daca strigatul lui n-ar avea nici un ecou si nici un raspuns.

Acest calator, pretutindeni pe fata pamantului, este omul. De cand s-a trezit el pe lume, s-a consolat, s-a intarit, s-a luminat cu credinta si cu convingerea ca nu e singur in lume, ca strigatul lui dupa ajutor nu ramane fara raspuns, ca este un Dumnezeu care aude, vede, stie, poate, randuieste si conduce toate. Singuratatea ucide; e ca si intunericul: plina de primejdii; si ca moartea: urata si plina de groaza.

Religia este viata si lumina. E faclia cu care omul a iesit din intunericul animalitatii in zarea istoriei si din negura barbariei la lumina culturii. Cand nu era nici stiinta, nici filozofie, nici arte, nici stat, nici scoala, nimic din ceea ce constituie astazi creatia, cultura si mandria omului in lume, exista religia. Atunci religia era stiinta, filozofia, arta si peste tot scoala omenirii.

Religia da omului un ideal si vietii un scop; un ideal permanent, un scop autentic.

Din instinct si cu toate facultatile si fortele sale sufletesti, omul cauta lumii si vietii o cauza, un rost, un scop, un ideal. Ratiunea cauta adevarul, vointa -binele si inima - fericirea.

Cautam setosi adevarul suprem, o conceptie sigura despre lume, viata si om. Ne intrebam: de unde venim, ce suntem, ce rost au toate si unde mergem?. La aceste enigme si intrebari mari, nimeni nu poate raspunde fara ajutorul religiei. Religia a patruns mai adanc in tainele adevarului vietii; ea da raspunsurile cele mai serioase intrebarilor celor mai grele; ea ofera omului cea mai solemna, cea mai serioasa, cea mai multumitoare, cea mai luminoasa si mai adevarata conceptie despre lume, viata si om. De aceea religia este de cea mai mare trebuinta pentru ratiunea omului in drumul ei printre enigme, spre aflarea adevarului suprem.

Dar, in drumul spre adevar, vointa omului nu face totdeauna binele; omul nici nu stie totdeauna ce e binele si ce e raul. Tot religia este lumina care ne dezvaluie constiinta si cunostinta binelui suprem.

Fericirea suprema, dupa care inseteaza si aspira atat de mult inima omului,tot religia o da. Toti oamenii cauta fericirea; toti lupta pentru fericire; toti alearga neodihniti, "din straja diminetii pana in noapte" si de la nastere pana la moarte, dupa fericire. Dar cati pot spune ca sunt intr-adevar fericiti?. Daca omul ar fi creatorul fericirii, toti oamenii ar trebui sa fie fericiti, pentru ca toti doresc si vor sa fie fericiti -si nu sunt. Ba se pare ca e mai multa fericire in conditii care par nefericite si e mai multa nefericire in conditii care par fericite. De pilda, e mai multa fericire in conditiile saraciei si simplitatii, decat in conditiile bogatiei si vietii atat de complicate pe care o ducem mai ales pe la orase. Ce sunt teatrele, cinematografele, cafenelele, cluburile, stupefiantele si bauturile alcoolice decat surogate, mijloace prin care oamenii banilor si ai placerilor trupesti cauta - in zadar - sa-si creeze betii si fericiri artificiale.

Fericirea este o gratie de la Dumnezeu, un dar care rasplateste virtutea si sfintenia vietii, o binecuvantare a religiei. Dupa betie, in care isi cauta unii fericirea, oamenii sunt tristi, obositi, rusinati in fata propriei lor constiinte. Dar dupa o sfanta Cuminecatura, cat sunt oamenii crestini de senini, usori, innoiti, buni, plini de bucurie, fericiti. De ce? Pentru ca fericirea e fructul curateniei sufletesti, e darul sfinteniei, este un bun ceresc dobandit. Inima omului religios e plina de lumina si totdeauna in sarbatoare. Iata cum religia este de trebuinta omului, in interesul propriei sale fericiri, in interesul bucuriei dupa care tanjesc inimile noastre ale tuturor.

Dar si in fata nefericirilor religia este cea mai mare forta consolatoare. in fata mortii, a durerii si a suferintei, tot religia este cea care mangaie, puterea care transforma otrava in leac vindecator, lacrimile de durere in lacrimi de mantuire.

Prin urmare, religia este necesara omului pentru ca intre enigme ofera ratiunii adevarul suprem, o conceptie veridica despre lume, viata si om; pentru ca in mijlocul contradictiilor ofera vointei binele suprem si pentru ca in mijlocul artificiilor si surogatelor ofera inimii fericirea suprema.

Dar religia nu este necesara omului numai din punct de vedere metafizic, istoric si psihologic, ci si din punct de vedere moral. Fata de Dumnezeu, ca si fata de parinti, noi oamenii ne aflam in situatia de creaturi si creaturile sunt dependente de Creator. Cui iti face un bine, ii multumesti, ii scrii, ii faci complimente, ii arati un adevarat "cult civil". Parintilor de asemenea le aratam toata cinstirea si multumirea noastra. Pentru bunurile de trebuinta ii rugam, pentru cele date le multumim, pentru greselile facute le cerem iertare. Asa si neasemanat mai mult decat atat, suntem fata de Dumnezeu, pe care il adoram, il rugam, ii multumim, ii cerem de toate si-L proslavim pentru toate, - si-I aducem astfel "cult religios". Omul nerecunoscator este un monstru si in fata oamenilor si in fata lui Dumnezeu.

In randul al doilea, religia este necesara familiei, nu numai individului, pentru ca nu numai omul, ci si familia este creatia lui Dumnezeu. Si dupa cum omul e dator sa-si cunoasca si sa-si adore Creatorul, tot asa si familia. De cand exista istorie si preistorie, tot ce a fost mai sfant, mai serios in familie, incepand cu casatoria, a avut caracter religios - si la pagani, nu numai la crestini. Cel dintai altar a fost caminul familiar si numai atata timp familia e celula societatii sanatoase, cat arde pe vatra ei focul sacru al credintei in Dumnezeu, al dragostei religioase, al traditiilor si al sperantelor sfinte. Cand focul sfant al religiei se stinge pe vatra familiei, este un semn care prevesteste nenorociri mari, dezastre inevitabile; atunci miroase a putregai si a moarte. Familia fara religie este familia amorului liber, e familia divorturilor si avorturilor, cuibul viciilor si al blestemelor.

Religia este o datorie si o trebuinta pentru sot, sotie si pentru copii. Sotului, pentru a-si indeplini cu vrednicie rolul de barbat luptator pentru bunastarea si fericirea casei; sotiei, pentru a-si indeplini cu cinste rolul de regina a caminului, de sotie credincioasa si mama buna; iar copiilor, pentru a invata sa deosebeasca lumina de intuneric, sa creasca in virtute si sa osandeasca viciul, sa faca binele si sa se fereasca de rau. "Toata educatia bine facuta se reazema pe religie" (Diderot). E prea bine stiut ca reforma unui invatamant nu se poate rezolva norocos, fara concursul religiei. Religia este o forta, atat in educatie cat si in instructie. Timpurile de criza ale invatamantului sunt timpuri de criza religioasa si morala. Eliminarea religiei din scoala are rezultate dezastruoase. Cine n-are religie, n-are nici familie si cine n-are familie, n-are nici patrie. Religia e oxigenul familiei. Fara religie, familia tanjeste si moare.

Religia este necesara artelor. Toate artele s-au nascut din religie, sunt fiicele religiei si numai atata timp sunt creatoare si binefacatoare, cat tin legatura morala cu religia. Cele mai mari capodopere literare, picturale, sculpturale si F arhitectonice ale omenirii sunt religioase. Sa scoatem partea religioasa din inspiratiile artistice si vom vedea cat de sarac este spiritul creator al omului. Religia inspira artele si le fereste de superficialitate si artificialitate, de decadenta si pornografii, dandu-le in toata vremea de meditat ideile si problemele cele mai adanci, cele mai grave, cele mai serioase, cele mai binefacatoare si salvatoare.

Religia este necesara stiintei, indeosebi aplicatiilor ei. Stiinta fara religie este Sodoma si Gomora, transforma omenirea in iad. In loc sa aduca prin inventiile ei un spor de putere, de bine si de fericire, nimiceste toata truda omului, toata cultura si civilizatia veacurilor. Se pare ca nimeni n-a avut intuitia binefacerilor, dar si a primejdiilor stiintei, ca celebrul Nobel, cand deodata cu inventia dinamitei a stabilit binefacatorul sau premiu pentru pace. A prevazut ca nimeni altul la ce urmari dezastruoase poate sa duca stiinta fara constiinta, stiinta fara religie.

Iata atatea glasuri care1 striga da!. atatea asezaminte care reclama si atatea motive care justifica necesitatea religiei. Toate arata cu temeiuri neclintite ca religia este necesara in veacul veacului si ca omul are in chip firesc datoria si trebuinta de a trai o viata severa si serioasa, o viata de comuniune cu Dumnezeu prin iubire si adorare sfanta, o viata religioasa.

Religia a creat sfintenia familiei; fara religie, familia se destrama.

Religia a creat autoritatea statului; fara religie, statul devine abuziv, tiran, Leviathan.

Religia a creat artele; fara religie, artele, stiintele, filozofiile etc. pot deveni mijloace de descompunere morala si decadenta generala.

Religia a creat cultura; fara religie, cultura devine o floare pe care toata lumea o calca in picioare.

Cine neaga necesitatea religiei, neaga si omul, si familia, si societatea si statul, si justitia, si morala, si arta, si filozofia, si stiinta, si cultura omenirii, neaga si desfiinteaza toate fortele si asezamintele de veacuri ale omenirii si in locul lor aseaza haosul.

Dar s-au facut si obiectii impotriva necesitatii religiei. Sunt necredinciosi, certati cu morala, oameni cu gandirea pervertita si cu sentimente stapanite de otrava urii, care invoca fel si fel de pretentii si prejudecati cu ajutorul carora combat, cu o perseverare diabolica, necesitatea religiei. Vom prezenta pe rand cele mai populare dintre aceste obiectii.

1. Se spune si se sustine ca Dumnezeu nu are lipsa de iubirea si adorarea noastra. Asa e. Nu Dumnezeu are trebuinta de religie, ci noi oamenii, pentru ca noi umblam prin intuneric si avem lipsa de lumina, noi suntem fapturi si avem lipsa de binecuvantarea Creatorului, noi suntem cei mici si slabi si goi si gresiti, noi avem lipsa de harul Domnului, asa dupa cum datornicii au obligatii fata de creditori si copiii fata de parinti, nu invers. Nici tata nu are trebuinta de respectul si iubirea copiilor si totusi, copiii, in interesul cresterii si fericirii lor, sunt datori sa-si cinsteasca si sa-si asculte parintii. in aceeasi situatie se afla si omul fata de Dumnezeu: in situatia de faptura datoare sa-l iubeasca si sa-l adore pe Dumnezeu, creatorul si binefacatorul sau.

2. Cei rai o duc pe pamant ca si cei buni si de multe ori virtutea e rasplatita cu nefericirea si viciul cu fericirea. Prin urmare religia nu e necesara, pentru ca nu asigura o cumpana dreapta intre fapta si rasplata. Obiectia aceasta e veche, populara si, sa recunoastem, ispititoare. Totusi nu este intemeiata, intai, pentru ca rasplatirea virtutii cu suferinta nu e regula si de multe ori viciul e pedepsit si pe pamant.

Al doilea, pentru ca religia nu asigura oamenilor rasplata dreapta si fericirea vesnica pe pamant. Noi pe pamant traim un timp de proba, sub regimul pregatirii si al libertatii. in randul al treilea, pentru ca nimic nu ne asigura cu mai multa siguranta si cu mai mult optimism decat religia ca triumful final va fi al binelui, nu al raului. In randul al patrulea, pentru ca raul si nedreptatea nu vin de la Dumnezeu, ci de la oamenii rai, de la spiritele rele. In randul al cincilea, suferinta dreptilor e semnul daruirii, al supremei iubiri, asa dupa cum au fost jertfele tuturor martirilor si mai presus de toti a Mantuitorului.

3. Sunt oameni pe care nu-i preocupa originea, conduita si destinul lor. Da, exista indiferentii sau nepasatorii, dar acestia sunt exceptii, oameni de cele mai multe ori fara capatai, netrebnici pe care nu te poti razima la nimic, stalpii cafenelelor, fara simt de raspundere, putregaiul societatii. Acestia nu vor fi niciodata stalpi de biserica.

4. Sunt oameni cinstiti si fara religie si oameni religiosi dar pacatosi. Sunt, dar nu aceasta e regula generala. Oamenii cinstiti si fara religie sunt exceptional de putini si cati exista sunt expresia mediului religios in care traiesc; ei simt influenta mediului si puterea constiintei si a legilor morale si civile sub imperiul carora traiesc. Iar in privinta oamenilor religiosi si pacatosi, trebuie sa insemnam in primul rand ca perfectiunea nu ne este data nici unuia pe pamant si in randul al doilea, oricine ar fi religiosii, in generalitatea cazurilor, sunt superiori si numeric si calitativ celor fara de religie. "Sfintii laici" sunt disparenti fata de "sfintii religiosi". Sa cercetam tribunalele, temnitele, azilurile, spitalele cu toti clientii lor, si vomiconstata ca nu practicile religioase i-au adus aici si nu principiile morale si religioase sunt acelea icare ii arunca in bratele disperarii si ale nefericirii, ci tocmai lipsa lor.

5. Religia e adversara bucuriei. Si obiectia aceasta e mincinoasa. Nu este bucurie mai curata si mai sfanta decat bucuria religioasa, decat bucuria implinirii principiilor morale, "bucuria sfintilor".

5. Religia este adversara bucuriilor egoiste, vinovate, a bucuriilor diabolice, a bucuriilor false, a bucuriilor trecatoare, si in acelasi timp e vestitoarea bucuriilor adevarate, neprihanite, altruiste, ingeresti si eterne; a bucuriilor care nu iaduc mustrarea constiintei si nenorocirea familiilor si a semenilor, ci a bucuriilor care aduc lauda constiintei si fericirea si a familiilor si a semenilor.

6. Religia e buna pentru femei, zic unii barbati; pentru copii, zic unii parinti; pentru batrani, zic unii tineri; pentru bogati, zic unii saraci. Iarasi judecati false, deoarece motivele care justifica necesitatea religiei pentru unele varste sau categorii sociale sunt valabile pentru toate varstele sau categoriile de oameni. Dupa cum toti oamenii cauta adevarul, binele si fericirea, toti au trebuinta de religie: copiii si tinerii, pentru a-si lumina drumul Svietii si pentru a-si lamuri notiunile despre bine si rau, virtute si viciu, fericire si suferinta, viata si moarte; barbatii si femeile, pentru a-si cunoaste si indeplini in cinste si curatenie datoriile de soti, poruncile si legile sfinte care fac din caminul lor un colt de rai; batranii, pentru a se pregati pentru viata vesnica; saracii pentru a se mangaia si incuraja; bogatii, pentru a se mustra si indrepta spre binefaceri; conducatorii si slujbasii, pentru a da exemple bune supusilor si pentru a-si exprima constiinta raspunderilor; poporul, pentru a-si intelege datoriile religioase, morale, ostasesti si cetatenesti. Toti oamenii, la toate varstele, au lipsa de religie pentru a-si cunoaste prin ea rostul vietii si vointa lui Dumnezeu.

7. Religia este un opium pentru popor, o otrava prin care capitalismul burghez ameteste multimea, o betie din care lumea trebuie sa se trezeasca. Este una din cele mai infame acuze care s-au adus vreodata religiei, cu scopul de a o discredita, de a-i inlatura necesitatea; e teza criminala sustinuta de socialismul ateu, care nu vede in religie decat! o organizatie egoista ce se sustine prin superstitii, falsuri si minciuni conventionale. Obiectia aceasta e marfa cea mai murdara care s-a vandut pe pietele lumii si care este cu atat mai falsa cu cat religiei numai invinuirea de a fi in slujba capitalismului nu i se poate aduce cand ea lupta din toate puterile impotriva minciunilor, abuzurilor si bogatiilor imorale. Opiul poporului este minciuna demagogiilor, nu harul religiei; opiul poporului e propaganda imorala ce se face impotriva religiei de catre oameni iresponsabili, care n-au nici un Dumnezeu, nici patrie, nici familie, nici suflet; opiul poporului este mintirea nerusinata a poporului, pentru a-i rapi libertatea, proprietatea si chiar sufletul daca se poate. Iata otrava care ameteste, rataceste si bolnaveste mintile oamenilor slabi de inger, otrava grozav de primejdioasa, pe care religia nu va inceta niciodata s-o denunte si s-o osandeasca pana la nimicire.

8. In fine, inca o obiectie: "N-am vreme de religie"; "sunt foarte ocupat, n-am vreme sa merg la biserica" - sunt cuvinte care cuprind cea mai obisnuita si mai ieftina scuza de care se folosesc oamenii pentru nepasarea lor religioasa.

Pentru a dezvalui si minciuna acestei obiectii, e bine sa ne facem o mica socoteala. intr-un an sunt 8760 ore. Atata timp are omul intr-un an de la Dumnezeu. Nimeni nu are pretentia sa spuna ca vremea si viata stau in puterea lui. E logic si firesc, deci, sa ne intrebam: Din aceste 8760 ore, cate dam noi, fiecare, lui Dumnezeu? Cate ore de acestea le petrecem la biserica si la rugaciune? Din 8760 ore dam noi lui Dumnezeu cel putin 100, 50, sau barem 10?. Iata cum se arata falsitatea oamenilor indiferenti fata de religie, fata de biserica si fata de Dumnezeu. Primesc si nu dau nimic; sau daca dau, apoi dau nenumarate ore leneviei, plimbarii, distractiilor si sunt grozav de zgarciti cand e vorba de religie.

Dar, dupa toate acestea, cel mai cinic dintre nepasatorii fata de religie poate sa intrebe: "Ce-mi da mie religia?." Este o intrebare care se aude adeseori si care nu trebuie lasata fara de raspuns.

Religia, vorbim de religia noastra crestina, ne da bunuri de care nu ne dam seama indeajuns, daruri de care nimeni nu ne mai da.

Religia ne da numele de crestin, cel mai cinstit nume ce-l poate purta un om.

Religia ne da credinta mantuitoare. Nu orice credinta, care poate sa fie si diabolica, ci credinta sfanta, "incredintarea despre cele nadajduite si dovedirea lucrurilor viitoare", adica conceptia crestina despre Dumnezeu, despre lume, despre om, Biserica, mantuire, sfintire si viata vesnica.

Religia ne da viata sfanta, prin harul sfintelor Taine, pe care nici o alta doctorie nu ne-o poate da.

Religia ne da libertatea, adica independenta fata de rau.

Religia ne da cultul mortilor, comuniunea sfintilor, legatura viilor cu mortii, care numai prin religie se poate face.

Religia ne da sarbatorile cu tot farmecul si cu toate bucuriile lor sfinte.

Religia ne da preotul, cel mai bun prieten in toate imprejurarile vietii, de la nastere pana la moarte.

Religia ne da Biblia, Sfanta Scriptura, Cartea vietii si a omenirii.

Religia ne da Biserica, asezamantul mantuirii.

Religia ne da pacea cu Dumnezeu si viata vesnica, tot bunuri si haruri ceresti, pe care nimeni nu ni le poate da sau afla in afara de religie. Iata ce ne da religia.

Din tot ce am spus pana aici, necesitatea religiei este, credem, pentru toti si pentru totdeauna invederata. Concluzia practica ce se desprinde din expunerea facuta este dictonul: Tine legea!. Tine religia!.,. Este o singura lege: religia, legea dumnezeiasca mostenita de la parinti, testamentul stramosilor. Tine legea "fara pata si fara vina" (I Timotei 6,14). Tine legea tatalui tau si nu uita invatatura mamei tale, caci povata e sfesnic si legea lumina, iar sfatul si invatatura sunt calea vietii (Proverbe 6, 20-23).

Pr. Prof. Dr. Ilarion V. Felea

.