Consider logoterapia lui Victor Frankl a fi foarte importantă, în afară de motivele menţionate anterior, şi de deosebirile faţă de alte şcoli psihanalitice, şi pentru faptul că face distincţie între nevrozele noogene şi psihogene. Tema aceasta este foarte importantă pentru că ne aminteşte oarecum de distincţia între minte şi raţiune, pe care o face Tradiţia ortodoxă.

Victor Frankl face referire la cartea lui Weinke cu titlul Starea nevrotică, boala epocii noastre, care a fost tipărită în 1853, aşadar în urmă cu un secol şi jumătate. Şi atunci se vorbea despre problemele şi stările nevrotice. Drept care, înseamnă că nevroza nu este fenomenul epocii noastre. Totdeauna au existat nevroze. De asemenea, se referă la constatările statistice ale lui Chrischmman, că nevrozele nu s-au dezvoltat în ultimele decenii, ci acelea care s-au schimbat sunt simptomele. De aceea, după cum conchide Victor Frankl, „nu este absolut corect să spunem că angoasa este boala zilelor noastre".

In plus, angoasa nu s-a dezvoltat în ultimele secole. De asemenea şi psihozele, nu doar că nu s-au dezvoltat, dar au rămas stabile. Cele care s-au schimbat mult sunt simptomele.

Insă într-adevăr, există impresia unei creşteri a cazurilor de nevroze. Există această impresie deoarece în special astăzi s-a dezvoltat o nevoie psihoterapeutică. Aceasta înseamnă că în timpurile mai vechi, când omul avea probleme, vizita preotul, pastorul şi rabinul, însă după aceea s-a schimbat şi vizitează medicul. Drept care, astăzi doctorul este obligat să aibă o „preocupare medicală şi pastorală".

Vorbind despre nevroze, Victor Frankl le separă în două categorii, adică cele noogene şi cele psihogene, analog cu distincţia între minte şi suflet în acest punct se află originalitatea lui. Nu trebuie să avem pretenţia ca Frankl să se exprime aşa cum se exprimă Părinţii neptici ai Bisericii, însă această distincţie o consider foarte importantă.

Un anume psihiatru grec, care a studiat în Europa, mi-a spus că această opinie reprezintă tot ceea ce este mai contemporan în psihiatria modernă.

Victor Frankl, prin termenul de nevroze noogene, reflectă toate acele nevroze care-şi au provenienţa în „dimensiunea noologică a existenţei umane", iar nu în cea psihologică. Logoterapia foloseşte termenul minte, „care trimite la orice sâmbure spiritual al personalităţii umane" şi desigur, termenul spiritual nu are conotaţie religioasă, în altă parte, Victor Frankl susţine că omul este şi spirit (duh), nu numai suflet, şi astfel, existenţa umană „este, în esenţa ei, noetică". Prin urmare, el identifică mintea cu spiritul, pe care-l consideră mai adânc, şi cu toate acestea, altceva faţă de ceea ce definim ca fiind sufletul. Dacă sufletul are un înţeles psihologic, spiritul-minte este ceva mai adânc. Cred că prin acest punct depăşeşte aşa-numitul subconştient al psihanaliştilor şi, desigur, prin acesta se observă şi deosebirea sa faţă de toate şcolile psihanalitice.

El însuşi explică de ce foloseşte termenul „dimensiune noetică a personalităţii umane". Ar fi putut, aşa cum însuşi spune, să folosească termenul spiritualitate, dar acest cuvânt în limba engleză dăunează înţelesului religios. Din acest motiv vorbeşte despre noetic, în opoziţie cu fenomenele psihice, şi despre dimensiunea noologică a existenţei umane, în opoziţie cu planul psihologic. Toate problemele specific umane sunt localizate în această dimensiune noologică. De vreme ce a stabilit cadrul în interiorul căruia se mişcă logoterapia, în multe locuri din textele sale se referă la nevrozele noogene şi psihogene. Nevrozele noogene provin din golul existenţial, îşi au rădăcina în dimensiunea noetică a personalităţii. Pentru a vedea mai bine deosebirea dintre nevrozele psihogene şi cele noogene, trebuie să spunem că nevrozele psihogene provin din conflictele dintre componentele psihice precum „sine", „eu", „supra eu". Despre aceste conflicte vorbesc şcolile psihanalitice. Nevrozele noogene nu provin însă din conflictele de mai sus, ci din conflictele diferitelor valori, sau din dorinţa nesatisfăcută, sau din căutarea de către om a unui sens ultim al vieţii sale, în mod esenţial fiind vorba despre o zădărnicire în voinţa pentru sens.

Prin urmare, nevrozele noogene se află în relaţie cu golul existenţial, care nu este un fenomen patologic, dar poate sfârşi în nevroză. Rădăcina nevrozelor noogene este constituită de problemele spirituale şi de aşa-numita zădărnicie existenţială, aşadar trăirea golului existenţial. O asemenea nevroză noogenă nu poate fi vindecată prin metoda clasică a psihanalizei, ci prin logoterapie. Aşadar, o nevroză care nu este re-zultatul complexelor şi traumelor psihice, ci al problemelor spirituale, al conflictelor existenţiale şi morale, „are nevoie de o psihoterapie care să se concentreze pe spirit".

Mai mult, logoterapia este indicată şi „pentru situaţiile nevrotice care nu sunt noogene". Addler a susţinut că nevrozele sunt rezultatele şi roadele sentimentelor de inferioritate, însă Victor Frankl crede că şi aceste nevroze pornesc de la lipsa sensului vieţii şi nu de la sentimentele de inferioritate.

Prin urmare, existenţa sensului vieţii are o profundă semnificaţie. Logoterapia are de împlinit un rol important în terapia omului. Noodinamica, în opoziţie cu alte psihodinamici, poate îndeplini o lucrare extrem de importantă.

In interiorul acestor cadre, Victor Frankl vorbeşte despre diferite tipuri de nevroze care se pot observa în epoca noastră, precum fenomenul plictiselii, nevroza pensionarului care suferă din cauza absenţei sensului vieţii, nevroza duminicii, când se conştientizează golul existenţial, exact atunci când „greutatea unei săptămâni cu multe ocupaţii încetează duminica, şi golul care se află înlăuntrul sufletului apare deodată", boala directorilor, care înlocuiesc voinţa de sens cu voinţa de putere, omul care este terorizat „de golul existenţial şi se refugiază în muncă sau în distracţii", nevroza soţilor, a bărbaţilor activi, care încearcă să îndepărteze golul existenţial „prin recepţii, bârfe lumeşti şi bridge", sau despre dezvoltarea nevrozelor sexuale etc.

Toate aceste foarte variate nevroze îşi au rădăcina şi principiul în nevrozele noo-gene, şi constituie aşa-numitul gol existenţial. De aceea, nu pot fi vindecate prin psihanalize, care provin dintr-o psihodinamică individuală, ci de către noodinamică, care se leagă de descoperirea sensului vieţii.

Hierotheos Vlachos
Psihologia existentialista si psihoterapia ortodoxa, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Psihologia existentialista si psihoterapia ortodoxa"