Nu exista o singura cale pentru toti

Nu exista o singura cale pentru toti Mareste imaginea.

Vedem limpede din slujba cununiei şi din locurile citate de la Sfinţii Părinţi că şi căsătoria, la fel ca monahismul, e văzută de Biserică drept o potenţială cale către adevărata sfinţenie, o cale de mântuire. Din nefericire, unii oameni în chip greşit opun căsătoria monahismului, astfel că unii resping monahismul ca fiind un mod de viaţă oarecum nefiresc, pe când alţii îndeamnă pe oricine să intre în viaţa monahală, spunând că este oricum calea cea mai bună sau chiar singura cale către adevărata sfinţenie.

Confuzia aceasta nu este doar un fenomen recent, cum se vădeşte din locurile deja citate, unde am văzut că Părinţii îndreptau asemenea păreri greşite. Iată un dramatic exemplu de înţelegere greşită din Viaţa Sfintei Măria cea Nouă (sec. al XIV-lea):

„Multe minuni s-au întâmplat după adormirea în Domnul a Sfintei Măria şi de multe ori s-a arătat soţului ei Nichifor în somn, spunându-i să clădească o biserică afierosită ei. Aşa cum se arată în frumoasa istorisire a minunilor sfintei, unii călugări, cuprinşi de ciudă şi pizmuire, întrebară cum ar fi fost cu putinţă ca cineva care a trăit în lume, a mâncat carne şi s-a bucurat de plăcerile legăturilor trupeşti ale căsătoriei, să fi făcut minuni, când adeseori călugării, ce se lipsesc de toate aceste desfătări şi îndură necontenit nevoi şi necazuri, rugându-se zi şi noapte, nu sunt aflaţi vrednici de asemenea daruri ale harului. Insă, prin minunile ei, sfânta i-a încredinţat că se înşelau."(Data prăznuirii acestei sfinte nu este dată în Sinaxarul grecesc. Viaţa ei este înfăţişată la sfârşitul cărţii noastre.)

In Predania Ortodoxă, teoretic monahismul e socotit o chemare mai înaltă, fiind văzut ca o vieţuire prorocească, ca semn eshatologic al împărăţiei cerurilor, prin lepădarea de plăcerile fireşti ale vieţii „în lume". Maicile sau călugării se înfrânează nu doar de la ceea ce e rău, ci şi de la ceea ce e bun - de la lucrurile cele bune, bla-goslovite de Dumnezeu ca să ne bucurăm de ele în viaţa de aici -, radicală jertfire de sine şi lepădare de sine, mucenicie zilnică.

Insă, la nivel personal, aceasta nu înseamnă nicidecum că cei căsătoriţi nu pot ajunge la sfinţenie sau că monahismul este voia lui Dumnezeu pentru toţi. O călugăriţă contemporană explică foarte bine acest lucru: „Discuţiile ce compară căsătoria şi călugăria sunt rareori folositoare. Fiecare persoană trebuie să-şi afle calea proprie către mântuire, cerând lui Dumnezeu să îi arate care este calea cea mai bună pentru el - iar apoi să-şi lucreze mântuirea (Filipeni 2, 12) în împrejurările pe care Dumnezeu i le-a rânduit. Ne primejduim mântuirea nu alegând un fel de vieţuire sau altul, ci abătându-ne de la voia lui Dumnezeu pentru noi personal."

In ultimă instanţă, hotărârea de a te căsători, a te face călugăr ori a trăi ca celibatar în lume ţine de darul şi de chemarea personală şi fiecare trebuie să aleagă calea ce-i asigură în mai mare măsură mântuirea. Aşa cum afirmă şi Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Nenumărate chipuri (eikones) de vieţi virtuoase ne sunt puse înainte în Scripturi... Unul a arătat virtutea prin sărăcie, altul prin bogăţie; de pildă, Ilie prin sărăcie, iar Avraam prin bogăţie; Urmează pilda pe care o socoteşti a fi cea mai lesnicioasă, pe care tu o poţi lucra mai bine. Tot aşa, unul prin căsătorie, altul prin feciorie; Avraam prin căsătorie, celălalt (Ilie) prin feciorie. Urmează calea pe care o voieşti, căci amândouă duc la cer."

Sfântul Ioan arată aici şi însemnătatea monahismului, şi a căsătoriei - „căci amândouă duc la cer". Intr-adevăr, fiecare stare poate fi socotită ca descoperind-o pe cealaltă drept un dar de la Dumnezeu; căsătoria este un dar, în sensul de a fi o alegere neobligatorie, întrucât există monahismul, şi invers. Şi, aşa cum s-a observat adesea că nu ar fi existat călugări şi călugăriţe fără căsătoria părinţilor lor, este la fel de adevărat că şi căsătoriile sunt adeseori sprijinite şi întărite prin rugăciunile monahilor, iar uneori căsătoriile chiar se ivesc din „peţitul" făcut de monahi!

Hotărârea de a te căsători sau a te călugări nu este întotdeauna lăsată la voia personală, cum părea să sugereze Sfântul Ioan Gură de Aur mai sus, căci uneori Dumnezeu lucrează prin încredinţare, spre a arăta calea pe care El doreşte să o urmeze cineva. De pildă, Sfântul Grigorie Teologul, vorbind despre tatăl său, Sfântul Grigorie cel Bătrân (1 ianuarie), spune că „Dumnezeu, Care aşază toate după cum se cuvine, i-a rânduit o casă şi avere îndestulătoare"- arătând prin aceasta întreaga vieţuire în căsătorie. Se poate să fi avut în minte cuvintele Sfântului Pavel din I Corinteni 7,17: însă fiecăruia precum i-a împărţit Dumnezeu, şi fiecare precum l-a chemat Domnul, aşa să umble (vezi şi I Corinteni 7, 7). Iar Sfântul Grigorie subliniază că tatăl său a fost convertit la creştinism mai ales de soţia sa, Sfânta Nona (5 august), la câţiva ani după ce s-au căsătorit.

Pe deasupra, vedem în relatările Vieţilor sfinţilor părinţi că uneori ei îşi opreau fiii duhovniceşti de la călugărie, fiindcă simţeau că voia lui Dumnezeu pentru ei era să se căsătorească. Un exemplu ne vine din Viaţa Stareţului GavriiI (Rusia, sec. al XlX-lea):

„Un student de la Academia Teologică a venit plângând la stareţ şi l-a rugat să-l tundă în monahism. Stareţul nu s-a lăsat convins, căci îl sfătuise întotdeauna să se căsătorească şi să fie preot. Până la urmă, a urmat sfatul părintelui GavriiI, iar Dumnezeu i-a blagoslovit cu o familie frumoasă, dragoste pentru enoriaşi şi deosebită râvnă pentru Biserică, până într-atât, încât acum este un păstor foarte preţuit. Pe un alt tânăr, dimpotrivă, stareţul voia să-l tundă oricând şi, când a văzut că nu-i urmează sfatul, a fost foarte mâhnit şi întristat pentru el, căci viaţa acelui om a ajuns mai târziu foarte dezordonată, nefericită şi plină de boli şi de neplăceri."

In viaţa Sfintei Marta (4 iulie) însuşi Sfântul Ioan Botezătorul este cel care o călăuzeşte. Sfântul Nicolae Velimirovici povesteşte: „Cu totul dăruită unei vieţi sfinte în sufletul său, nu avea nici un gând de căsătorie. Când părinţii au logodit-o cu un tânăr, a plănuit să fugă de acasă şi să se retragă din lume. Insă Sfântul Ioan Botezătorul i s-a arătat şi a sfătuit-o să împlinească dorinţa părinţilor şi să se mărite, ceea ce a şi făcut. Din această căsătorie s-a născut marele sfânt Simeon, nevoitorul din Muntele Minunat."

Toate aceste exemple slujesc la evidenţierea faptului că nu trebuie să hotărâm ce cale să alegem întemeindu-ne doar pe idei teoretice. Mai curând trebuie să încercăm să discernem care este voia lui Dumnezeu pentru noi, căutând călăuzirea Duhului Sfânt. După părerea unui călugăr athonit contemporan, una dintre căile de a afla voia lui Dumnezeu pentru noi în această problemă este să discernem care stare am socoti-o a fi pentru noi Raiul.

David si Mary Ford
CĂSĂTORIA, CALE SPRE SFINŢENIE. VIEŢILE SFINŢILOR CĂSĂTORIŢI, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "CĂSĂTORIA, CALE SPRE SFINŢENIE. VIEŢILE SFINŢILOR CĂSĂTORIŢI"

02 Decembrie 2015

Vizualizari: 319

Voteaza:

Nu exista o singura cale pentru toti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE