Nu va indreptatiti pe voi insiva

Nu va indreptatiti pe voi insiva Mareste imaginea.

Domnul însuşi ne învaţă cum să ne curăţim, prin mijlocirea sfintelor porunci, şi de înseşi patimile, ca să nu cădem iar prin ele în aceleaşi păcate. In fine, El ne arată şi pricina de la care ajunge omul în nepăsare şi în neascultarea de înseşi poruncile lui Dumnezeu, şi astfel ne dă doctorie şi împotriva acestei pricini, ca să ne putem face ascultători şi să ne mântuim.

Care este, dar, această doctorie, şi care este pricina nepăsării? Ascultaţi ce zice Domnul însuşi: Invăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre (Mt. 11, 29). Aici El ne-a arătat pe scurt rădăcina şi pricina tuturor relelor, precum şi doctoria care le vindecă - pricina a tot binele; a arătat că înălţarea ne-a doborât şi în cele din urmă ne-a cufundat în akedie, de care nu este cu putinţă să primim izbăvire altfel decât prin lucrul potrivnic ei, adică prin smerita cugetare.

Şi dacă înălţarea naşte nepăsare, neascultare, akedie, deznădejde şi pierzare, smerita cugetare naşte ascultare şi nădejde şi mântuire a sufletului. De adevărata cugetare smerită vorbesc, nu de smerenia cea doar în vorbe sau înfăţişare - de simţământul smerit care s-a întărit înlăuntrul inimii.

Aşadar cel ce doreşte să afle pentru sufletul său adevărata smerenie şi odihnă să înveţe smerita cugetare, şi va vedea că în aceasta e toată bucuria şi toată slava şi toată odihna, precum în trufie şi în akedie sunt toate cele potrivnice acestora. Fiindcă din ce pricină am fost supuşi tuturor necazurilor acestora? Nu datorită trufiei noastre? Nu datorită nesocotinţei noastre? Nu fiindcă nu ne înfrânăm voia? Nu fiindcă ne ţinem de amarnica noastră samavolnicie? De la ce altceva, oare? Oare îndată după zidirea sa nu se afla omul în toată desfătarea, în toată bucuria, în toată odihna, în toată slava?

Nu se afla, oare, în Rai? I s-a poruncit să nu facă un anume lucru, şi el l-a făcut. Vezi trufie? Vezi nesupunere? Vezi neascultare?

După aceea, Dumnezeu, văzând atâta neruşinare, zice: „Este lipsit de minte, nu ştie să se des-făteze de bucurie. Dacă nu trece prin necazuri, va merge şi mai departe şi va pieri cu desăvârşire: căci dacă nu va afla ce este necazul şi amărăciunea, nu va afla nici ce e odihna."

Atunci, Dumnezeu i-a dat omului ceea ce merita şi l-a izgonit din Rai. Şi omul a fost lăsat în seama propriei sale iubiri de sine şi a voii sale, ca acestea să zdrobească oasele lui şi ca să înveţe să nu urmeze luişi, ci poruncilor lui Dumnezeu, ca suferinţa venită din neascultare să-l înveţe odihna ascultării, cum s-a zis prin prorocul: lepădarea ta de credinţă te va pedepsi (Ier. 2,19).

Totuşi, bunătatea lui Dumnezeu, precum am zis de multe ori, n-a lepădat zidirea Sa, ci iarăşi o îndeamnă, iarăşi o cheamă: Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi (Mt. 11, 28).

De mirare, fraţilor, ce face trufia! Ce minune: cât de puternică este smerita cugetare! Pentru că ce nevoie era de toate restriştile acestea? Dacă de la început omul s-ar fi smerit, ar fi ascultat de Dumnezeu şi ar fi păzit porunca, n-ar fi căzut.

După cădere, Dumnezeu i-a dat putinţa să se pocăiască şi să fie miluit, însă grumazul lui a rămas neplecat. Pentru că Dumnezeu a venit, zicându-i: Adame, unde eşti? Adică „din ce slavă în ce ruşine ai ajuns?" Şi apoi, întrebându-l: „De ce ai păcătuit, de ce ai călcat porunca?", îl pregătea să spună: „Iartă-mă!" însă omul nu a avut smerenie! Pentru că se împotriveşte şi răspunde: „Femeia pe care mi-ai dat-o m-a amăgit" - şi n-a zis: „Femeia mea m-a amăgit", ci: „Femeia pe care mi-ai dat-o m-a amăgit", ca şi cum ar fi zis: „Necazul acesta, pe care Tu l-ai adus pe capul meu." Fiindcă aşa se întâmplă, fraţilor, totdeauna: când omul nu vrea să se defaime pe sine însuşi, nu va sta pe gânduri să-L învinuiască chiar şi pe Dumnezeu.

După aceea, Dumnezeu merge la femeie şi-i zice: „De ce nu ai păzit nici tu porunca?" Ca şi cum i-ar fi dat de înţeles: „Spune măcar tu «iartă-mă», ca să se smerească sufletul tău şi să fii miluită." Insă nici de data asta n-aude: „Iartă-mă", fiindcă şi ea răspunde: şarpele m-a amăgit. Ca şi cum ar fi zis: „Şarpele a păcătuit, ce treabă am eu?" Ce faceţi, ticăloşilor? Pocăiţi-vă, pricepeţi-vă păcatul şi să vă pară rău pentru goliciunea voastră! însă nici unul dintre ei n-a vrut să se învinuiască pe sine însuşi, în nici unul dintre ei nu s-a găsit măcar puţină smerenie.

Aşadar vedeţi acum limpede unde am ajuns, iată în ce necazuri ne-a băgat faptul că ne îndreptăţim pe noi înşine, că ne facem voia şi umblăm după capul nostru. Toate acestea sunt odrasle ale trufiei, care este vrăjmaşă lui Dumnezeu. Iar odraslele smeritei cugetări sunt: mustrarea de sine, neîncrederea în propria pricepere, urarea propriei voi, necăderea în akedie. Căci prin acestea omul se învredniceşte a-şi veni în sine şi a se în-toarce în starea sa cea firească prin curăţirea sufletului de către sfintele porunci ale lui Hristos. Fără smerenie nu ne putem supune poruncilor şi nu putem ajunge la nimic bun, precum a zis şi Ava Marcu: „Fără zdrobirea inimii nu este cu putinţă să ne slobozim de rău şi să dobândim virtutea."

Cuviosul Avva Dorotei
Extrase din cartea învăţături folositoare de suflet.

AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea Akedia, fata duhovniceasca a deprimarii"

.

02 Iulie 2015

Vizualizari: 313

Voteaza:

Nu va indreptatiti pe voi insiva 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE