Numele si schimbarea numelui

Numele si schimbarea numelui Mareste imaginea.

Numele si schimbarea numelui

Deoarece numele propriu este strans legat de persona care poarta numele, si valorile personale, de personalitate, uneori, atunci cand are loc schimbari esentiale in viata persoanei, numele se modifica pentru a reflecta noua situatie. Lucrul acesta se intampla foarte rar, este deci cu totul exceptional si nu a fost niciodata in Sfanta Scriptura o regula pentru nici o categorie de persoane, oricat ar fi de mica, numeric, sau de eminenta, elitist. In asemenea cazuri, cel mai adesea, un alt nume, un metonim sau un pseudonim s-a adaugat la numele original de nastere sau de Botez. Nu exista in Sfanta Scriptura nici un exemplu de schimbare a numelui, pentru motive religioase, sau de orice alta natura. Nici chiar la Botez nu s-a schimbat numele, ci s-a innoit numele avut inainte de innoirea Botezului. Faptele Apostolilor sunt marturia acestei afirmatii, acestui adevar biblic.

Noemina, cand se intoarce la Betleem dupa moartea Sotului ei Elimelec, zice poporului care a primit-o: "Nu ma mai numiti Noemina (numele acesta inseamna in limba ebraica: placut n.n.) ci numiti-ma : Mara (adica: amaraciune n.n.) pentru ca amaraciune mare mi-a trimis Atottiitorul ... la ce sa ma mai numiti Noemina cand Domnul m-a facut sa sufar si Atottiitorul mi-a trimis necaz?" (Rut 1, 20-21). Daca citim cartea Rut, de fapt ne dam searna ca nu este o schimbare reala de nume, ci este numai o cale, un mod stilistic de a arata suferinta ei, pentru ca ea este cunoscuta in toata cartea Rut cu numele ei original de nastere: Noemina, si nicioadata cu numele de Mara. In vorbirea directa sau indirecta, Noemina nu este niciodata numita Mara. Apoi in general, schimbarea de nume are loc cand se produc schimbari pozitive in viata cuiva, menite sa influenteze atat viata personala cat si viata altora. Niciodata suferinta sau pedeapsa lui Dumnezeu nu a adus cu sine schimbarea numelui.

Apostolul Pavel avea numele ebraic Saul, dar cand a devenit misionar, apostol printre neamuri si-a schimbat numele in Pavel. Practica aceasta a adaptarii numelui la noile conditii de cultura si civilizatie era cunoscuta si in Vechiul Testament. Fii lui Iuda, Daniel, Anania, Misael si Azaria, atunci cand au fost in slujba lui Nabucodonosor, au adoptat nume paralele: au pastrat numele care arata originea lor etnica si mai ales religioasa, si au luat un nume nou pentru a putea trai si lucra in lumea persana, greaca si romana (Daniel 1, 7). In cazul apostolului Pavel nu este vorba de o schimbare reala a numelui, pentru ca Pavel sau Paul este echivalentul elenic al numelui sau original ebraic Saul. Este vorba de acelasi nume, dar tradus pentru noile realitati lingvistice si culturale unde apostolul avea sa faca misiune. In mod sigur, apostolul Pavel nu putea sa-si schimbe numele de Saul, pentru ca Mantuitorul Iisus Hristos l-a chemat pe el cu numele de Saul pe drumul Damascului, si nu i-a cerut sa-si schimbe numele (Fapte 9, 4). Daca Mantuitorul ar fi dorit sa-si schimbe numele, in mod cert i-ar fi cerut acest lucru.

Mantuitorul Iisus Hristos il cheama cu numele pe care l-a avut inainte de convertire, inainte de a-l cunoaste cu adevarat pe Cel pe care el il prigonea. Mantuitorul nu i-a schimbat numele dar i-a innoit numele: numele lui nu mai este acum Saul Prigonitorul ci Saul Apostolul. Saul si nu Pavel este "vas ales ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor" (Fapte 9, 15). Saul si nu Pavel este cel caruia Anania ii spune: "Dumnezeul parintilor nostri te-a ales de mai inainte pe tine ca sa cunosti voia Lui" (Fapte 22, 14). Si nu putea sa fie altfel, de vreme ce el insusi marturiseste ca Dumnezeu l-a ales "din pantecele mamei mele" (Galateni 1, 15). Iar cand Anania si-a pus mainile peste el "ca sa vada iarasi", i se adreseaza cu numele lui ebraic original: "Frate Saule ... " (Fapte 9: 12, 17). Punrea mainilor este un act sacramental, asemenea Botezului, daca nu chiar echivalent cu Botezul, este un act de separare sau de alegere pentru o misiune speciala, pentru apostolat, si Pavel apostolul a fost ales pentru acesta misiune cu numele de Saul. Abia in timpul primei calatorii misionare, in insula Pafos, dupa intalnirea cu proconsulul Sergius Paulus, deci din motive practice si misionare, Saul se numeste "si Pavel "(Fapte 13,9), ceea ce ne arata noua ca de fapt nu si-a schimbat numele lui de Botez, de punerea mainilor, ci numai l-a tradus pentru a fi inteles intre neamuri unde el propovaduia Evanghelia Mantuitorului Iisus Hristos.

Apostolul Petru a fost numit Petru de insusi Mantuitorul Iisus Hristos (Marcu 3, 16) pentru ca numele lui original de nastere era Simon. Dar este aceasta o schimbare de nume sau este numai o adaugare de nume nou si calificativ la numele lui original de nastere Simon? In acelasi context, Iacob si Ioan, fiii lui Zevedeu, sunt numiti "Boanerghes, adica fiii tunetului" (Marcu 3, 17). Constructia verbala: "epitithimi to onoma" cu referire la Petru si la fiii lui Zevedeu are un inteles specific. Nu are acelasi inteles cu expresia "xaleo to onoma - a pune nume, a numi". Verbul "epitithimi" nu inseamna a schimba, a inlocui, ci inseamna a pune ceva peste altceva deja existent, a adauga.

Astfel ca constructia verbala amintita inseamna in sens literal: a adauga un nume la ceva deja existent, la un alt nume. Este evident ca in cazul celor doi apostoli nu este vorba de un nume nou, nu putea Mantuitorul Iisus Hristos sa numeasca doi apostoli cu acelasi nume, ci este vorba numai de un nume calificativ, de un nume adaugat. Este foarte probabil ca Mantuitorul Iisus Hristos sa-i fi pus numele Petru, pe langa cel de Simon, pentru ca in Sfintele Evanghelii si in Faptele Apostolilor sunt mai multe persoane cu numele de Simon, si in acest caz numele de Petru este numai un calificativ explicativ. Insa cel mai probabil este faptul ca numele de Petru este adaugat la cel de Simon, care avea deja un calificativ explicativ, "fiul lui Iona", pentru a arata misiunea lui si a celorlalti apostoli dimpreuna cu el, in lucrarea Bisericii. Simon, fiul lui Iona este numit Petru, se pare, nu atunci cand a fost ales apostol, ci mai tarziu, cand a marturisit pe Iisus Hristos. Cand apostolul Simon, fiul lui Iona marturiseste: "Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu", Mantuitorul Iisus Hristos ii raspunde: "Fericit esti Simone, fiul lui Iona ... , Si Eu iti zic tie ca tu esti Petru si pe acesta piatra voi zidi Biserica Mea" (Matei 16, 16-17). Se poate constata ca cel "fericit" nu este Petru ci Simon, fiul lui Iona. Petru este un nume adaugat care nu schimba numele lui original de Simon. Si de fapt Petru nu este nume propriu de persoana pana la era crestina.

De remarcat este si faptul ca si dupa Invierea Sa, Mantuitorul Iisus Hristos se adreseaza lui Petru cu numele lui original, de nastere, Simon, si cu patronimul care-l deosebea de omonimi: "Simone, fiul lui Iona, ma iubesti tu ... " si nu i se adreseaza o data ci de trei ori (Ioan 21, 15-17). Inainte de patima, in gradina Ghetsimani, Mantuitorul Iisus Hristos se adreseaza lui Petru apostolul tot cu numele lui de nastere: "Simone, dormi ... " (Marcu 14, 37). Un lucru este foarte semnificativ: ori de cate ori Mantuitorul Iisus Hristos se adreseaza direct, pe nume, lui Petru, foloseste intotdeauna numele lui de nastere, numele cu care a fost chemat la apostolat, si nu numele de Petru (Ioan 21, 15-17; Marcu 14, 37; Matei 17, 25; Luca 22,31). Singura exceptie este Luca 22, 34: "Zic tie, Petre, nu va canta cocosuL .. ", dar mai inainte de aceasta i se adresase cu apelativul Simon (Luca 22,31), asa incat exceptia acesta este total neconvingatoare.

Apostolul Petru este prezentat si adresat in Sfintele Evanghelii fie cu numele de Simon, fiul lui Iona, nume preferat de Mantuitorul Iisus Hristos, fie cu numele de Simon Petru -Mantuitorul Hristos nu foloseste niciodata acest nume dublu - fie simplu, cu numele de Petru, nume preferat de evanghelisti. In afara de textul Sfintelor Evanghelii, apostolul este cunoscut cu numele de Petru, cu exceptia Faptele Apostolilor 10, 5, 8, 32; 11, 13 unde se foloseste numele dublu Simon Petru. Insusi apostolul Petru se prezinta cititorilor epistolelor sale fie ca "Petru, apostol al lui Hristos" (1 Petru 1, 1) fie ca "Simon Petru, slujitor si apostol al lui Hristos" (2 Petru 1, 1).

Cateva concluzii se pot scoate de aici:

1. Mantuitorul Iisus Hristos nu a schimbat numele nici unui apostol la alegerea lor. Numele pe care ei l-au primit la nastere a ramas si numele cu care ei s-au nascut, prin alegerea apostolica, pentru Mantuitorul Iisus Hristos. Cazul apostolului Petru confirma acest lucru. Mantuitorul Iisus Hristos l-a numit in mod constant Simon, dar i-a adaugat un nume semnificativ pentru lucrarea lui apostolica de intemeiere a Bisericii: Petru. Numele corect, biblic al apostolului este: Simon Petru apostolul, si nu Petru apostolul. Numele de Petru, in cazul lui Simon, devine nume propriu, dar acest nume este, in sens biblic, teologic, nume comun pentru toti apostolii, pentru ca toti sunt "piatra", "temelie - themelion" (Efeseni 2, 20). Numele Petru - piatra poate fi nume comun pentru "oricine aude cuvintele Mele si le indeplineste", pentru ca cel care face acest lucru devine "barbat intelept care a cladit casa lui pe stanca - petra" (Matei 7, 24-25). Orice crestin adevarat poate sa fie barbat intelept, poate sa fie piatra sau temelie, poate cladi pe piatra sau temelie buna.

2. Traditia apostolica si post-apostolica s-a indepartat de numele autentic: Simon Petru apostolul, si s-a oprit la numele: Petru apostolul poate si din motive misionare. Dupa uciderea arhidiaconului Stefan cu pietre a inceput "imprastierea - diaspora" crestinilor si separarea lor, dusmanoasa uneori, de iudaism. Numele de Simon, nume autentic evreu, si asocierea lui Simon Petru apostolul cu taierea imprejur, a condus la adoptarea numelui de Petru apostolul, care are rezonanta ecleziala si misionara, deci neiudaica.

Pr. Silviu Petre Pufulete

23 Mai 2009

Vizualizari: 9389

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE