O cheie pentru a descifra calea

O cheie pentru a descifra calea Mareste imaginea.

Scriind despre vladica Bartolomeu al Clujului, mi-am amintit de momentele de cotitura din viata mea. Unul dintre ele a fost legat de Leul Ardealului, dar mai exista un moment greu de explicat. O stare interioara dificil de tradus. Nu eram disperat, dar eram trist. Nu eram depresiv, dar imi pierdusem busola. Nu eram in indoiala, dar aveam nevoie de un semn, de o cheie pentru a descifra calea pe care trebuie sa continui. In acest amurg delicat, am prins, ca dintr-un zbor al heralzilor, o carte a Sfantului Simeon Noul Teolog. Am prins ravasul si nu i-am acordat atentie la inceput. L-am pus la "colectie". Si pentru ca toate cartile cumparate merita si traite, iata ca a venit si randul acesteia.

Eu veneam dupa Boris Bobrinskoy, Alexandre Schmemann, Ioan de Kronstadt, Nicolae Steinhardt, Vladimir Soloviov, Felmy, Staniloae (si altii). Toti mi-au placut, dar nici unul nu m-a miscat cum a facut-o Noul Teolog Simeon. Nu stiu de ce. Nu gasesc un argument plauzibil. Ma regaseam complet in fiecare imn, poezie, omilie, rand, pagina. Parca era scrisa cu dedicatie. Era despre mine. Nu despre pustnici din pustie. Muzicalitatea poeziei sale m-a facut sa il citez in aproape toate predicile. Mare bucurie pe mine sa am din copilarie un duhovnic mare (Gheorghe Santa), un ierarh model (Bartolomeu Anania), iar acum, o carte drept hrana zilnica. Simeon, teologul nostru cel nou, are o poezie a rugaciunii aparte. Nu va spun titlul cartii, ca sa le cititi pe toate scrise de dansul.

Iata un text de intampinare: "Fata de Dumnezeu trebuie sa-ti pazesti constiinta curata, ca toate cate le stii ca nu slujesc Lui, sa nu le faci; fata de parintele tau, ca sa faci tot ce iti spune potrivit scopului pe care-il urmareste, neadaugand si netaind nimic; fata de oameni trebuie sa-ti pazesti constiinta, ca cele ce tu le urasti, altuia sa nu le faci; iar fata de lucruri trebuie sa te feresti de trecerea masurii in tot ce faci: in mancare, in bautura si in imbracaminte. Simplu graind, toate cate le faci ca in fata lui Dumnezeu, ca sa nu fii mustrat in vreo privinta de constiinta."

Mare lucru, sa dormi linistit, sa te rogi impacat, sa urmezi iubirea, sa copiezi sfintenia.

Limitele noastre sunt invizibile, uneori, pentru noi; de aceea, avem nevoie de un povatuitor care sa ne ghideze prin jungla patimilor. Vorbim despre o etica crestina, scriem despre ea, dar nu o putem pricepe daca nu am citit cartea Noului Teolog. Desi a plecat Dincolo acum aproape o mie de ani, in 1022, este un sfant contemporan: ne arata cararea lui Hristos, poetic pe stilul lui, dar pe intelesul nostru. Dorul dupa divinitate ne incalzeste inima si ne indeparteaza gandurile venite de la cel strain.

Privitorii trupesti nu Il vor vedea nicaieri pe Cel ce Este. Degeaba gasim formule, credinta nu e alchimie. Ne spune Sfantul Simeon ca smerenia stoarce urzeala patimilor: "Caci strugurii mai intai sunt calcati de oameni si apoi sunt zdrobiti sub piatra si le storc tot mustul; dar pe omul in care intra frica de Dumnezeu, insasi aceasta frica il face sa fie calcat de toti oamenii. Iar cand aceea a curatit si a zdrobit desavarsit simtirile sale trupesti de mandrie si slava desarta, atunci sfanta smerenie, piatra cea intelegatoare, cea prea usoara si buna, cazand de sus si storcand toata umezeala poftelor trupesti si a patimilor, nu lasa fara de folos sufletul stors, ci-l adapa cu izvor de lacrimi, izvoraste apa cea vie, tamaduieste ranile pacatoase, spala puroiul si ranile, si zapada nu este atat de stralucitoare cum se vede acest om."

Da-ne, Doamne, smerenie.

Dar v-am spus de poezie-rugaciune. Ei, iata:

"Iubirea se afla deodata iarasi in mine, cunoscuta, intreaga.
Si o vazui in mijlocul inimii mele
ca un luminator, ca un disc al soarelui.
Fiind in afara de toate fapturile,
este totodata impreuna cu toate.
Este foc, este si stralucire,
se face si nor al luminii,
dar este si soare.
Mi-a dezgolit mintea
de simtirea lumii
si m-a imbracat in vesmantul
simtirii spirituale.
Astfel, m-a despartit de cele vazute
si m-a unit cu cele nevazute.
Si mi-a daruit sa vad
pe Cel necreat si sa ma bucur de El.
Si am fost unit cu Cel necreat,
cu Cel nestricacios si fara de inceput,
cu Cel de toti nevazut.
Caci aceasta o face iubirea.“

Recitesc cu folos cuvintele teologului inimilor noastre: "Focul sau lumina iubirii e de la Dumnezeu. Dar sufletul are mintea ca sfesnic facut sa se aprinda de focul sau de lumina iubirii dumnezeiesti."

Marius Matei

 

Despre autor

Marius Matei Marius Matei

Senior editor
254 articole postate
Publica din 29 Octombrie 2010

01 August 2012

Vizualizari: 870

Voteaza:

O cheie pentru a descifra calea 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE