O intamplare mica

O intamplare mica Mareste imaginea.

„Cartea spune, dragii mei, că păcatul, la o adică, nu-i altceva decât robirea pe care un lucru oareşcare o poartă asupra sufletului şi a trupului omenesc... Da, da, geaba daţi din cap, în semn că aceste cuvinte ar fi mincinoase, că dreptatea nu-i de fel de partea voastră."

Aşa grăia adunării bătrânul cel înţelept şi dădea puţintei din cap, în semn de tăcută dojana pentru acei care! nu voiau să-i dea dreptate.

Bătrânul merse cu vorba mai departe, zicând:

„Iată, eu am să vă slujesc câteva pilde, întru a vă aduce cuvenita lămurire..."

Adunarea se aşeză pe ascultat, iar bătrânul povesti cu pace şi cu tărie astfel:

„Iată, dragilor, se afla în satul acela un oareşcare Andone ciobanu', care, mai toată vremea vieţii lui stătea pe dealuri şi pe coclauri, păzind oile oamenilor. Şi în loc ca felul acesta de vieţuire să-l facă a se apropia mai mult de înţelepciunea lui Dumnezeu, de vreme ce trăia cu singurătăţile, cu tăcerile şi cu cerul deasupra, el rămânea tot în prostia lui de la început, nevăzând decât până la vârful nasului. Acum, lucru mare nu era viaţa lui, ca noi să putem scoate din ea învăţăminte de cele mari... Ci zic acestea numai ca să tragem un învăţământ cu privire la ce ne trebuie nouă, care învăţământ, pe urmă, mare se va arăta şi el... Acest Andone ciobanu' n-avea păcate mari, zicea el, şi poate că puţintică dreptate avea... Drept era ca moarte de om nu făcuse, nici tâlhărie, precum nici vreo stricăciune mai mare... Şi gata vă văd stând şi pe dumneavoastră a grăi: «Apoi, dacă este aşa, atunci cu adevărat el era fără de păcat...». Da vedeţi dumneavoastră, asta nu-i deloc adevărat... Staţi cu linişte, vă rog, că după ce-ţi auzi cele ce-am să vă spun, aveţi să vă lămuriţi pe deplin..."

Adunarea se opri iarăşi în ascultare, iar bătrânul dădu mai departe pas vorbirii zicând:

„Avea însă acest Andone ciobanu' obiceiul de a fuma foarte mult. Toată ziua pufăia din lulea, poafa-poafa şi tăcea necurmat. Degetele lui, negre, de parcă ar fi curăţat nuci verzi, iar dinţii mâncaţi de mahorcă... Când te apropiai de el, de la trei paşi duhnea de te oprea în loc... Iar când n-avea iarbă de asta ticăloasă, arunca cu ciomagul după oi, suduia de se cutremurau torţile văzduhului şi era rău, ca un câine turbat. Şi iată, eu am să vă povestesc o întâmplare cu el, din care vom căpăta bună lămurire...

Vasăzică, stătea el într-o zi cu oile pe nişte văioage depărtate... Şi cum stătea aşa, iată că s-a trezit deodată fără mahorcă... S-a spăimântat... Cum să stea el toată ziua fără mahorcă? A început atunci a se lupta cu sine însuşi... Dacă stau fără mahorcă, înnebunesc... Dacă las oile şi mă duc, cine ştie ce se întâmplă? Şi stătea aşa în cumpene, neştiind ce să facă... Şi cu cât mai mult se gândea, cu atât îi lăsa gura apă după iarba cea ticăloasă, precum beţivul după băutură, sau stricaţii după muieri... Stătea diavolul tupilat pe după vreun mărăcine şi-l îndemna, cu şuier ascuţit: «Cum stai tu, Andone, toată ziulica fără să pufăieşti din lulea?» Iar Andone auzind şuierătura cea diavolească, încă mai tare arunca după oi cu ciomagul şi străpezea frumuseţea cerului cu spurcate sudalme. Şi eu vă întreb pe al de dumneavoastră, ce-ar fi trebuit să facă?" Unul din adunare grăi repede:

- Să-şi caute de treabă şi să păzească oile...

- Aşa zic şi eu, răspunse bătrânul, dar vedeţi, nu zicea aşa şi Andone... Că iată, el, după ce mai stătu puţintel în tălăzuirea gândului, lăsă oile acolo pe loc şi porni pe drum ca nebunul. Intâlni pe-un drumeţ, îi ceru mahorcă... Acela nu fuma... Andone mârâi o sudalmă şi o luă mai devale, uitând de oi şi de a sa datorie... Şi-aşa alcătuise treaba diavolul, că Andone nu găsi mahorcă decât tocmai în sat... Cumpără, plăti şi punându-şi iarbă în lulea, o luă în mers grabnic spre oile din văioaga unde le lăsase. Când le văzu, dădu un răsuflet adânc şi aşezându-se pe-un dâmb, îndesă luleaua bine cu tabacioc şi dă-i: poafa-poafa, precum suge beţivul stanca cu rachiu... Dar să vedeţi, tocmai pe când pufăia mai cu zor, îşi aruncă ochii spre turmă... Privirea lui spuse repede: «Lipseşte o oaie!». Aşa era. Le numără o dată, de două ori, degeaba: o oaie era lipsă. Ii căzu luleaua din gură - şi drept semn de mare supărare, începu să suduie cu vrednicie. Cum stătea aşa numai iacă zăreşte spre cotul văioagei pe un oareşcare dosindu-se şi ţinând ceva alb în braţe... Zvâcneşte de unde stătea... şi la goană!... Flăcăul ducea oaia în braţe şi se ascundea vederii... Andone, după el!... Când gata să-l ajungă, flăcăul lepăda oaia din braţe şi goană!... In loc să se mulţumească cu-atâta, Andone, îndemnat de diavolul, dă cu ciomagul după el... Şi atâta de bine l-a otânjit, că acela a căzut jos şi bun căzut a rămas... Pe urmă...

Bătrânul se opri puţin din povestit, după care zise: „Pe urmă a fost luat, fireşte, de jândari, dus la popreală, cercetare şi mai târziu înfăţişat judecăţii... Şi ce să mai lungesc vorba? A cheltuit şi banii de nafură, a ostenit vreun an de zile pe toate drumurile, a pufăit mahorcă până i s-a înăcrit gâtlejul şi sufletul şi gata-gata a stat să intre cu mâinile în şolduri la ocnă... Judecătorii au aflat în cărţile lor nu ştiu ce chiţibuş şi nu l-au găsit vrednic de osândă... A scăpat el de osândă, dar vai de capul lui... Sărac, gonit de la oi şi arătat cu degetul. Poate ea judecata să hotărască precum îi era rostul, dar, vasăzică, cel ce-a ucis fiinţă omenească, a ucis şi pace!..."

Bătrânul, isprăvindu-şi povestea a pecetluit astfel: „Iată, dragilor, întâmplarea cu Andone ciobanu'... Şi vă întreb eu pe dumneavoastră: nu-i drept oare, ceea ce spune cartea noastră sfântă, că păcatul altceva nu este fără numai robirea pe care un lucru oareşcare o poartă asupra sufletului şi trupului omenesc? Iată Andone acesta ce-a făcut din pricină că era stăpânit de mahorcă!... Mic ni s-o fi părând lucru aista, dar iată ce clătinare mare poate aduce... Că diavolul nu sta degeaba niciodată, şi el prin lucruri îşi statorniceşte robia lui, adică a noastră către el." Deschizând apoi cartea la un loc umblat, bătrânul înţelept citi: „Iar plata păcatului este moartea..."

Alexandru Lascarov-Moldovanu
Puterea Crucii - Povestiri crestine; Editura Doxologia

Cumpara carte "Puterea Crucii - Povestiri crestine"

01 Septembrie 2016

Vizualizari: 774

Voteaza:

O intamplare mica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE