O minune a Maicii Domnului in temnitele comuniste

O minune a Maicii Domnului in temnitele comuniste Mareste imaginea.

Maica Domnului pentru mine este o adevărată mamă. Nu pot să spun nici a doua mamă, nici prima mamă... Ci o adevărată mamă. M a ajutat, mai ales în puşcărie, în mod discret, dar de o discreţie nemaipomenită. După un timp şi răstimp, îmi aduceam aminte, şi ziceam: „Numai ea a fost!” Aveam nişte semne. Nu ştiu cât de mult mă va ajuta în ultima clipă a vieţii. Cred că mă va ajuta în mod tot discret. Dar nu ştiu dacă o să mai îmi dau seama dacă ea a fost sau nu.

Atâta linişte se aşază în sufletul meu când mă gândesc la ea, că parcă sunt alt om. Şi păcate... ehe, am cu ghiotura. Nenorocirea mea este că mi a fost dat să le conştientizez. Sunt unii care trec pe lângă ele. Totuşi, nu ştiu dacă aş putea să număr până la cinci păcate pe care le am făcut împotriva oamenilor, a semenilor. N am avut acest îndemn să fac rău. Deşi tainele cu ton bisericesc – „iubeşte i pe cel ce te blestemă, binecuvântează...” – le am aflat târziu. Dar mi am dat seama că ele au lucrat în mod cu totul şi cu totul discret. Eu dictonul meden agan al lui Protagoras – „nimic prea mult”, tot ce este prea mult strică – l am avut din naştere, de la mama; semăn foarte mult cu mama.

Am avut un mare protector, un mare ocrotitor: pe Maica Domnului. De la mama, de când eram mic, tot am avut eu impresia că cineva, la necaz, mă trage de păr în sus şi mă scoate din consecinţele necazului. Am fost, atât în timpul detenţiei cât şi după, în situaţii în care nu ştiu cum altcineva ar fi făcut faţă, însă eu, în chip minunat, uimitor, de necrezut – aveam o inspiraţie care mă scotea din necaz. Situaţii de felul ăsta au fost prea multe, care au intrat în neobservare, în uitare. (...)

Şi în prima zi de muncă la Canal am nimerit la ripare. Ce era riparea? Construire de cale ferată pentru vagoane, ca să ducă pământul dintr o parte în alta. Şi în prima zi, când am ajuns, descărcam dintr un vagon nişte şine de cale ferată, făcute în Ungaria, grele, mari. De unde să avem putere să facem asta?

La un moment dat, la capătul celălalt al şinei era unul, Cocoş, sifilitic. Şi, când am luat şina de cale ferată, nu ştiu cum a hâţânat o el, că i a căzut din mână. Şi, căzându i lui din mână, reflexul s a îndreptat către mine şi am scăpat şi eu şina de cale ferată, dar pe piciorul meu.

Norocul cel mare a fost că aveam în acel moment piciorul pe un pământ moale, săpat, şi lovitura nu mi a tăiat piciorul. M au apucat durerile, la degetul mare de la piciorul stâng. Şi acuma am copită de cal, în loc de unghie, acolo. Şi prin empatie, a trimis durerea la degetul mare de la piciorul drept (Aoleu, ce păţesc când îmi tai unghiile!).

Unul dintre deţinuţi zice: „Fă o gropiţă în pământ, fă pipi în ea şi bagă piciorul acolo!” Şi am făcut aşa. Dar, de unde să treacă durerea? M am infectat! Şi a trecut doctorul – întotdeauna trecea un doctor aşa, de la stânga la dreapta. Zice: „Ce ai păţit?” I am arătat. M am infectat. S a făcut degetul mare cât un cartof. Cangrenă. Hai să mi scoată unghia. Atunci m am îndrăgostit eu de ceea ce înseamnă să fii medic. Un ungur, Ianoşi, doctor Ianoşi, a venit la mine: „Iartă mă, dar n avem anestezice. Va trebui să ţi scot unghia pe viu.” Şi s a aplecat şi mi a apăsat pe partea exterioară. Atunci am văzut şi eu ce înseamnă un medic adevărat. Deşi era ungur. De mirare! A izbucnit puroiul, de i a intrat şi n ochi, şi n gură şi n nas, dar nu s a lăsat până nu şi a terminat treaba. Şi după aia s a dus şi s a şters. Un român nu ştiu dacă ar fi făcut aşa. Dar ungurul a făcut. Şi a ieşit la puroi...

Şi un doctor român, medic militar – Dumnezeu să l odihnească în pace! – Brânduşoiu, m a văzut şi m a luat de braţ şi m a dus la baracă, şchiopătând. Zice: „Am să mă mai ocup de tine!” Şi s a ocupat. M au bandajat, şi mi făcuseră pe picior ca un fel de galoş, de şoşon, cu pansament, şi mă scoteau la muncă, în aceeaşi brigadă, la ripare. Din cauza scurgerii continue, cu praful pe care îl luam de la călcătură – că nu mai aveam bocanc. Aveam piciorul drept bocanc, cu pansament, şi nu mai putea să intre în bocanc, că era pansamentul gros. Şi a început să mă doară rău. Şi a fost nevoie ca doctorul să mi scoată pansamentul. Când să mi l scoată, nu putea: se făcuse ciment! Beton. Ziceau: „Ce facem? Îl tăiem?”

La un moment dat, intră un evreu. Evreii purtau pantaloni scurţi – făceau pe galanţii! Şi, când se chinuiau ăia să mi scoată bandajul, vine unul cu o găleată mizerabilă, în care un om corect şi simţit nici la porci n ar fi dus mâncare, într o găleată ca aia, din care ieşeau aburi. Era apă fiartă. Şi o duce în faţă la evreu, săracul. Şi ia Ianoşi şi i bagă piciorul în apa aia fiartă, pentru că i putrezise carnea pe picior. Şi a scos Ianoşi bisturiul şi a început să radă hălci de carne din piciorul lui. În momentul acela, am leşinat, uitându mă acolo. Şi atât am mai auzit: „Acuma!” – era momentul să tragă, să mi scoată „cizma”. Şi au reuşit. M am trezit din durere, transpirat, vai de capul meu.
Prezent acolo era doctorul Brânduşoiu şi a văzut mizeria care era la piciorul meu. Mi a dat cu apă oxigenată şi m a luat la braţ, să mă ducă la baracă, de mână, săracul.

Zice: „Măi, băiatule, noi, aici, n avem niciun fel de penicilină. Ştii care e singura ta scăpare?” „Care e, dom’ doctor?” „Să ai norocul să ţi trimită Dumnezeu o muscă, şi musca să se aşeze pe rană, şi să fie o muscă care să facă ouă, din care să iasă viermi şi să ţi mănânce mizeria care este acolo.” Când am auzit asta... vai de mine!
Când intru în baracă, nu puteam să intru de muşte! Baraca mea era aşezată lângă groapa unde îşi făceau nevoile tot sectorul ăla de barăci. Unde să găseşti o muscă „sănătoasă” în toată mizeria de acolo, să se aşeze pe rană? M a apucat aşa un dor de mama, şi i am zis în gând: „Mamă, trei copii mari ai pierdut... o să l pierzi şi pe al patrulea”. Şi mi am pus fruntea pe genunchiul drept şi mi luasem gândul de la orice lucru bun.

Dar, ce mi spune doctorul? „Roagă te la Maica Domnului şi te va ajuta!” Era medic militar!!! – şi pleacă. Şi atunci mi a venit în gând, şi am zis cu voce tare: „Maica Domnului, ai grijă de mine!” În câteva momente, au dispărut toate muştele, toate au dispărut! Zic: „Ia uite, mă, nici de muşte n am noroc!” Şi mă apucase un fel de plâns. Şi cum eram cu piciorul aşa, descoperit, fiindcă era foarte cald, am simţit, la un moment dat, o gâdilitură. Mă uit: o muscă îşi lăsa ouăle. Zic: „Doamne, dă să fie musca aia salvatoare!” A zburat musca şi am acoperit cu o cârpă locul. Nici nu mai mâncam, nu dormeam, eram zăpăcit de tot. Dimineaţa, am dat cârpa la o parte şi am văzut un muşuroi de viermi, care îmi ocupaseră toată plaga. Zic: „Să ştii că ăsta i norocul meu!” Am pus cârpa la loc, ca nu cumva viermii să se ducă în altă parte, şi a doua zi am reuşit să mi văd, pentru prima dată, osul. Ajunseseră viermii cu mâncatul la os. Mi am văzut osul de la degetul mare – prima dată în viaţa mea când mi am văzut osul! Mi a trecut şi temperatura.

Din volumul Lângă Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor
Editura Areopag, 2014

28 Martie 2016

Vizualizari: 265

Voteaza:

O minune a Maicii Domnului in temnitele comuniste 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE