O nebunie simulata

O nebunie simulata Mareste imaginea.

Nebunul pentru Hristos nu e nebun cu adevărat, şi aceasta este marea deosebire. El este deplin sănă tos la minte. El numai „fâţăreşte" nebunia, el alege să pară nebun, el face totul pentru ca toţi ceilalţi să-l socotească cu adevărat nebun, rămânând însă stăpân pe gesturile şi vorbele sale, folosite întotdeauna cu un anume rost. In faţa celor care i-au aflat taina sau a celor aleşi de el, ca şi atunci când e singur, leapădă masca nebuniei, arătându-se întreg la minte şi deplin sănătos. Atunci când nebunia pentru Hristos şi-o arată doar o dată în viaţă, purtarea sa de mai înainte ori de după aceea nu are în ea nimic patologic. Cel cu adevărat nebun, chiar dacă ajunge să-şi îndure nebunia sa în Hristos, nu este un adevărat nebun pentru Hristos în adevăratul înţeles al cuvântului. Pentru că cel nebun pentru Hristos nu îndură silit nebunia, ci însuşi se sileşte să se arate nebun. Singur şi-a ales condiţia de nebun şi poate s-o părăsească oricând voieşte şi să se întoarcă iarăşi la ea, când socoteşte că-i este de folos. Nu-i pentru el un handicap, nu-i vatămă viaţa psihică şi nu-i tulbură nici viaţa duhovnicească. E ca şi actorul, care rămâne el însuşi, chiar dacă-şi pune tot sufletul în rolul pe care îl are de jucat.

nebunul pentru Hristos doar „fâţăreşte" nebunia se spune în toate vieţile de sfinţi. Despre Ammona, de pildă, se spune: „Bătrânul se făcea nebun". Awa Or îndeamnă şi el la aceasta, zicând: „Sau fugind fugi de oameni sau batjocoreşte lumea şi pe oameni, facându-te pe tine nebun în multe". Istorisirea despre Isidora poartă acest titlu: Despre fecioara care fâţărea nebunia şi începe astfel: „In această mănăstire era o fecioară care faţărea nebunia şi făcea pe îndrăcită". Despre awa Silvan se spune că „se prefăcea nebun", „făcea pe nebunul". Tot aşa despre Marcu din Alexandria se spune că „se prefăcea a fi nebun”, şi el însuşi spunea despre sine: „şi într-o bună zi mi-am zis: Acum du-te în cetate şi fa-te pe tine nebun. Ioan din Efes spune despre Teofill şi Măria că, îmbrăcându-se în veşminte de comedianţi, „în toată vremea ţopăiau şi se scălâmbăiau", adăugând că făceau aceasta „spre înşelarea celor care-i priveau".

In Viaţa lui Simeon se spune de multe ori că nebunia sa era doar părută. Astfel: „Se prefăcea a fi în tot felul, prin purtări nebuneşti şi neruşinate [...]. Şi aici făcea pe şchiopul, aici ţopăia, aici se ţâra ca un olog, aici punea piedică trecătorilor, facându-i să cadă. Alteori, la lună nouă, făcea pe lunaticul, aruncându-se la pământ şi zvârcolindu-se. Sau încă făcea pe predicatorul, ameninţând şi mustrând pe cei ce-l ascultau. Spunea că asta îi plăcea cel mai mult şi-i de cel mai mare folos pentru cel care faţăreşte nebunia pentru numele lui Hristos". Şi tot aici se spune că atunci când era singur cu prietenul său Ioan „n-avea în el nici urmă de nebunie", aşa încât acesta spunea că nici nu-i venea să creadă „că tot el era nebunul de mai înainte". Nichita Stithatul scrie despre Ierotei că „adesea se prefăcea că va să verse ori să spargă oalele pe care le ducea", dar duhovnicul său „îi ştia prefăcătoria". Despre Sfântul Chiril Fileotul se spune că „obişnuia să facă uneori pe nebunul pentru Dumnezeu". Sfântul Sava cel Nou e şi el înfăţişat ca unul care „făcea pe nebunul, „faţărind nebunia .

Intrebarea este pentru ce se prefăceau toţi aceşti sfinţi că sunt nebuni, fie în câte o împrejurare, fie facându-şi din „nebunie" o nevoinţă de-a lungul a multor ani din viaţă.

Jean-Claude Larchet

Terapeutica bolilor mintale, Editura Sophia

Cumpara cartea "Terapeutica bolilor mintale"

30 Iunie 2016

Vizualizari: 488

Voteaza:

O nebunie simulata 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE