Oare chiar m-am intors de la Athos?

Oare chiar m-am intors de la Athos? Mareste imaginea.

Semnal editorial si publicistic, Dan C. Mihailescu, Oare chiar m-am intors de la Athos?, Editura Humanitas, Bucuresti, 2012, 112 pagini…

Motto: «Nu am fost si nu sunt un om inchinat la icoane», se caracterizeaza extrem de sugestiv si exact Dan C. Interesul principal al acestei carti consta tocmai in faptul ca povesteste intalnirea unui astfel de om, in acelasi timp atat de sensibil, cu un spatiu aparte, cum este Muntele Athos. Cu totul alte reguli si criterii de orientare structureaza viata acolo. O randuiala adesea stanjenitoare pentru pelerinul fara voie care este Dan C.

Iata-l, de pilda, incapabil sa ingenuncheze, ceea ce-mi aduce aminte de frumoasa Eugenia din Nostalghia lui Tarkovski. Nici ea nu putea face acest lucru, cu toate ca se afla in ea, cum se afla in Dan C., o tanjire secreta, irezistibila, al carei glas nu poate fi inabusit. Nu este atat o carte despre Athos, cat o carte despre Dan C. Despre rasfrangerea (sau frangerea? sau infrangerea?) lui de sine in oglinda Athosului. Chipul din aceasta oglinda este redat cu o sinceritate totala, fara menajamente, fara cosmetizari («Mi s-a parut mai cinstit sa-mi dezvalui necredinta doritoare de har»), lucru rar in lumea culturala de azi. Situarea sa pare sa fi avut ceva din lupta lui Iacob cu ingerul (Facerea, 32, 24 -30), cu farmecul aferent. Cum se stie, Ingerul este, de fapt, Dumnezeu Insusi. Iacob s-a luptat ca sa-I smulga binecuvantarea. Pana la urma a obtinut-o, ceea ce-i doresc din inima si dragului de Dan C. Insa pentru el lupta abia daca a inceput.“ (Costion Nicolescu).

Dan C. Mihailescu – cateva referinte bio -bibliografice

Este fiul lui Constantin si al Petrutei Mihailescu, nascut in Bucuresti la 12 dec. 1953.

Este absolvent al Facultatii de limba si literatura romana (sectia romana-franceza), Universitatea Bucuresti (1972–1976).

Din anul 1980 pana in anul 2003 este cercetator stiintific la Institutul de istorie si teorie literara „George Calinescu“.

Secretar de redactie la Revista de istorie si teorie literara, 1983–1986.

Editorul suplimentului „Litere, arte, idei“ al ziarului „Cotidianul“, 1991–1996, 2001- 2004.

In anul 1999 este consilier pe probleme de comunicare al Presedintelui Societatii Romane de Televiziune.

Este realizatorul emisiunii „Omul care aduce cartea“, la Pro TV, din anul 2000.

Este cronicar literar la revistele „Transilvania“ (1984–1989), „22“ (1994–2000), „Ziarul de duminica“, supliment al „Ziarului financiar“ (2000–2006).

Din februarie 2006 pana in octombrie 2007detine rubrica saptamanala Lecturi la tava in "Jurnalul National" (duminica).

Din 14 decembrie 2007 detine rubrica saptamanala Cartea de vineri in "Evenimentul zilei".

In anul 2008 este membru in juriul Uniunii Scriitorilor, juriul AFCN (Administratia Fondului Cultural National), juriul Festivalului de Comedie, juriul pentru premiile Clubului Roman de Presa si membru in Consiliul director al Fundatiei Soros pentru o Societate Deschisa (2008-2011)

Membru de trei ori in juriul UNITER « pentru cea mai buna piesa a anului », de sase ori in juriul Freedom House pentru jurnalism cultural, ales in anul 2005 pentru o perioada de patru ani in juriul Uniunii Scriitorilor, membru in juriul URSUS, iar in anul 2007 – membru in juriul premiilor Societatii Civile, al AFCN, CNC si Dakino.

Debut publicistic, dupa mai multe prezente in reviste liceale si studentesti: anul 1974, „Romania literara“.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1990.

Premiul Uniunii Scriitorilor in anul 1982 (pt. debut) si in anul 1999 (pt. traducerea integrala a dramaturgiei lui Eugène Ionesco). Premiul UTC, 1982, s.a.

Premiile revistelor “Ateneu” (1976, 2004), “Luceafarul” (1978), “Tribuna” (1980), “Transilvania” (1984, 2007), “Flacara” (2004); medalia “150 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu” (2000);

Premiul Consiliului National al Audiovizualului, pentru emisiunea “Omul care aduce cartea”, difuzata de Pro TV ( 2003), nominalizat la Premiul de critica al UNITER, 2001;

Premiul Radio Bucuresti, 2004 si Premiul Radio Romania Cultural, 2007;

Premiul de critica al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, 2004.

Nominalizat la Premiul de critica al UNITER, 2001, la Premiul revistei « Cuvantul », 2005 si la Premiul « Romaniei literare », 2005, 2012.

"Premiul pentru educatie - dascalul romanilor", acordat la gala MEDIAFAX 2013.

Carti publicate:
– Perspective eminesciene, Ed. Cartea Romaneasca, 1982 (ed.a II-a, Humanitas, 2006) , 1982 (ed.a II-a, Humanitas, 2006)
– Dramaturgia lui Lucian Blaga, Ed. Dacia, 1984
– Intrebarile poeziei, Ed. Cartea Romaneasca, 1989
– Stangacii de dreapta, Ed. Dacia, 1999
– Scriitorincul, Ed. Dacia, 2001
– Bucuresti, Carte de bucati, Ed. Fundatiei Pro, 2003
– Literatura romana in postceausism, I. Memorialistica sau trecutul ca re-umanizare, Ed. Polirom, 2004; II, Proza. Prezentul ca dezumanizare, Ed. Polirom, 2006; III, Eseistica. Piata ideilor politico-literare, 2007.
– Scrieri de placere, Ed. Fundatiei Pro, 2004
– Indreptari de stanga, Ed. Humanitas, 2005
– Viata literara I, Ed. Fundatiei PRO, 2005; II, idem 2006
– Dansand pe ruine, Idea Design, 2006
– Idei cu zimti, Ed. Humanitas, 2008
– Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu, Ed. Humanitas, 2009
– Despre Cioran si fascinatia nebuniei, Ed. Humanitas, 2010
– Si asa mai departe? Ed. Humanitas, 2011
– Oare chiar m-am intors de la Athos ?, Ed. Humanitas, 2011
– I.L.Caragiale si caligrafia placerii, Ed. Humanitas, 2012
– Ce mi se-ntampla. Jurnal piezis, Ed. Humanitas, 2012

In volume colective:
– Atitudini si polemici in presa literara interbelica, Ed. Universitatii Bucuresti, 1984
– L’engagement des intellectuels à l’Est. Mémoires et analyses de Roumanie et de Hongrie, textes réunis par Catherine Durandin, Ed. L’Harmattan, Paris, 1994
– Dictionarul Scriitorilor Romani, vol. I, Ed. Fundatiei Culturale Romane, 1994; vol. II, idem, 1998; vol. III, Ed. Albatros, 2001; vol. IV, idem, 2002
– Lectures de Ionesco, Textes réunis par Norbert Dodille, Marie-France Ionesco et Gabriel Liiceanu, Ed. L’Harmattan, Paris, 1996
– Dictionarul Esential al Scriitorilor Romani, Ed. Albatros, 2000
– Bibliografia I.L. Caragiale, Academia Romana, Ed. „Grai si suflet“, I-II, 1997
– The Trilogy of the Double, Three Romanian productions by Mihai Maniutiu, Ed. Unitext, 1997
– Gheorghe Craciun, Competitia continua. Generatia ’80 in texte teoretice, Ed. Paralela 45, 1999
– Conferintele Teatrului National, I.L. Caragiale. Biblioteca Teatrului National, 2002
– Dictionarul general al Literaturii Romane, Vol. I, II (2004), III (2005), IV (2005), VI (2007), VII (2009), Ed. Univers enciclopedic
– Mirel Bran, Bucarest, le degel, Ed. Autrement, Paris 2006, trad. Rom., Bucuresti, dezghetul, ed. Humanitas, 2006.
– Ciprian Macesaru, Dialoguri in oglinda, Ed,. Curtea Veche, 2007
– Scoala memoriei 2006, editor Romulus Rusan, Fundatia Academia Civica, 2007
- Cartea cu bunici, coordonator Marius Chivu, Ed. Humanitas 2007
- Racani, pifani si veterani, coordonator Radu Paraschivescu, Ed. Humanitas, 2008
- Victor Rebengiuc. Omul si actorul, coordonatori Simona Chitan si Mihaela Michailov Ed. Humanitas, 2008
- Conferintele "Cuvantul", Identitate romaneasca - identitate europeana, Vol I, coordonator Mircea Martin, Ed. Cuvantul, 2008
- O filozofie a intervalului. In honorem Andrei Plesu, coordonatori Mihai Neamtu, Bogdan Tataru-Cazaban, Ed. Humanitas, 2009
- Despre Noica, Ed. Humanitas, 2009
- Literatura na Swecie, nr. 5-6 (442-443), 2009 (Varsovia)
- Limba de lemn in presa (Ilie Rad coord.), Ed. Tritonic, 2009
- Festschrift Mircea Braga 70, Ed. Imago, 2010
- Got my Mogo Working. Mogosoaia 2006-2010, Ed. Institutului Cultural Roman
- Ion Pop, sapte decenii de melancolie si literatura, Ed. Eikon, 2011
- Limba de lemn in presa, Coord. Ilie Rad, Ed. Tritonic, 2009
- Colocviile de critica ale revistei Transilvania (1977-1986), Coord. Mircea Braga, Ed. InfoArt Media, Sibiu, 2012
- Cristian Patrasconiu, Noua scoala de gandire a Dreptei, Ed. Humanitas, 2011
- Intelectuali la cratita, Coord. Ioana Parvulescu, Ed. Humanitas, 2012
- Nagy Vilag, nr. 6 din 2012, Hommage à E.M.Cioran
- Rostul cuvintelor. Interviurile „Observatorului militar”, editie de Florin Sperlea, Ed. Neverland, 2012

Prefete/postfete
– Sorin Marculescu, Carte singura, Ed. Cartea Romaneasca, 1982
– F. Brunea-Fox, Memoria reportajului, Ed. Eminescu, 1985
– Sextil Puscariu, Istoria literaturii romane. Epoca veche, Ed. Eminescu, 1987
– Constanta Buzea, Cheia inchisa, Ed. Eminescu, 1987
– Emil Cioran, Revelatiile durerii, Ed. Echinox, 1990
– Andrei Oisteanu, Cutia cu batrani, Ed. Meta, 1995, Editia a II-a la Cartea Romaneasca, 2005, Editia a IV-a la Polirom, 2012
– Ion Ratiu, Clive si Anna, Ed. Progresul Romanesc, 1995
– Haig Acterian, Poeme, Ed. Ararat, 1996
– N. Steinhardt/Antisthius, In genul lui Cioran, Noica, Eliade…, Ed. Humanitas, 1996
– Yasmine Reza, „Arta“, Ed. Unitext, 1998
– Vlad Zografi, Regele si cadavrul, Ed. All, 1998
– Dima Bicleanu, Buimatic prin lume, Ed. Polirom, 1999
– I.L. Caragiale, Publicistica si corespondenta, Ed. „Grai si suflet“ – Cultura nationala, 1999
– Mircea Eliade, Maitreyi, Ed. Cartex, 2000
– Mircea Eliade, Nunta in cer, Ed. Cartex, 2000
– I.L. Caragiale, Opere, vol. I, Ed. Minerva, 2000
– Valentin Nicolau, Ultimul imparat, Ed. Polirom, 2001
– Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop, Ed. Cartex, 2001
– Ioan Petru Culianu, Arta fugii, Ed. Polirom, 2002
– Victor Bilciurescu, Bucuresti si bucuresteni, Ed. Paideia, 2003
– Ioan Es. Pop, Petrecere de pietoni, Ed. Paralela 45, 2003
– Grete Tartler, Materia signata, Ed. Cartea Romaneasca, 2004
– Plagiatul la romani, Ed. Arc, Chisinau, 2004
– Tudor Calin Zarojanu, Sfarsitul lumii, Ed. Polirom, 2005
– Bartolomeu Valeriu Anania, Rotonda plopilor aprinsi, Ed. Limes, 2006
– Ioan Es. Pop, no exit, Ed.Corint, 2007
– Silviu N. Dragomir, Un Bucuresti mai putin cunoscut, Ed. Lucman, 2008
– Stelian Turlea, In absenta tatalui, Ed. Leda-Corint, 2009
– I.L Caragiale. Oeuvres choisies. Théatre, Ed. Paidea, 2005
– Octavian Paler, Desertul pentru totdeauna, Ed. Polirom, 2009
– Ciprian Macesaru, Focul din tampla, Ed. Brumar, 2010
– Mihai Eminescu, Poezii, Ed. Litera-Jurnalul national, 2010
– Mircea Eliade, Huliganii, Ed. Litera-Jurnalul national, 2010
– Mircea Eliade, Intoarcerea din rai, Ed. Litera-Jurnalul national, 2010
– Zoe Camarasescu, Amintiri, Ed. Ponte, 2011
– Christian Craciun, Intrari in labirint, Ed. Dacia XXI, 2011

Editii, antologii
– I.L. Caragiale despre lume, arta si neamul romanesc, Ed. Humanitas, 1994, 2012
– Emil Cioran, Scrisori catre cei de-acasa, Ed. Humanitas, 1995, ed. a II-a 2004
– De la coroana regala la Cercul Polar, Ed. Curtea Veche, 2007
– Cartile care ne-au facut oameni, Ed. Humanitas, 2010
– I.L.Caragiale, Cele mai frumoase scrisori, Ed. Humanitas, 2012

Traduceri din limba franceza
– Jean-François Revel, Cunoasterea inutila, Ed. Humanitas, 1993
– Jean-François Revel, Revirimentul democratiei, Ed. Humanitas, 1995
– Eugène Ionesco, Teatru: I – Victimele datoriei, Ed. Univers, 1994; II – Ucigas fara simbrie, idem, 1995; III – Rinocerii, idem, 1996; IV – Setea si foamea, idem, 1997; V – Calatorie in lumea mortilor, idem, 1998
– Alain Dewerpe, Spionul, Ed. Nemira, 1998
– Emmanuel Todd, Sfarsitul imperiului. Eseu despre descompunerea sistemului american, Ed. Albatros, 2003
– Jean-François Revel , Obsesia antiamericana, Ed. Humanitas, 2004
– Vladimir Bukovski, Uniunea Europeana. o noua URSS?, Ed. Vremea, 2006
– Marivaux, Jocul dragostei si-al intamplarii, pentru Felix Alexa, Teatrul National I. L. Caragiale, Bucuresti, stagiunea 2003-2004
– Molière, Don Juan, pentru Felix Alexa, Teatrul National Craiova, stagiunea 2007-2008

Titlul cartii “Oare chiar m-am intors de la Athos?” mi-a atras atentia, de la prima vedere, fara sa stiu precis daca autorul este, sau nu, un smerit, initiat in tagma bisericeasca sau un personaj “neinchinat la icoane”, asa acum avea sa se descrie Dan. C. Mihailescu, pe la jumatatea cartii sale.

Pe parcursul lecturarii acestei carti aceasta marturisire a sa capata diverse si nuantate forme, pe care le-am surprins in paragrafele de mai jos: “Izolat in context, antinomic fata de situatii, inconfortabil pentru echipa, de-a dreptul agasant pentru unii, pitoresc, poate, pentru gazde, dar surprinzator pentru sine. Pana la 58 de nai, eu am intrat in biserica la vreo cinci, sase nunti si tot atatea botezuri (de doua ori ca nas). In total, cel mult 15 ore de slujba religioasa. Or, acum, aveam sa stau in fata altarului (mai mult in picioare, slujbele fiind, majoritatea, oficiate in greceste!) cam 40 de ceasuri in zece zile!

M-am spovedit si impartasit de doua ori in viata: in clasa I (cand, la Denii, mi-am lovit crunt scafarlia de coltul mesei si am jurat ca e ultima oara cand ma mai prinde bunica-mea-n biserica), apoi la 22 de ani, inainte de nuna, la manastirea Antim, in luna mai 1976, cand am avut un dialog ametitor cu parintele Sofian Boghiu. Iar a treia oara acum, la schitul Prodromu, luat ca din oala, aproape in chingi, cu toti dracii din mine, si supus unei naprasnice limpeziri de sine cu anafura si agheasma.” (pag. 28)
“Oriunde in lume am ajuns in vechi lacase de cult, m-am impartit egal, zic eu, intre neutralitatea binevoitoare a turistului sincer curios si freamatul efectiv al doritorului de credinta.” (pag. 50)

“Totusi la sfarsit, cand a inceput lunga perindare a credinciosilor la sarutatul icoanelor, m-am strecurat cu tacuta vinovatie afara. Nu am fost si nu sunt un om “inchinat la icoane”. Regret sincer si profund acest lucru, dar nu am sa ma prefac niciodata. Raman un slujitor al firescului si autenticitatii. Autofalsificarea mi se pare o perversiune. M-am simtit literalmente scrijelit de privirile celor pe langa care ma fofilam vinovat, oameni care-si asteptau randul la icoane si pe langa care eu alunecam netrebnic, sa ies cat mai iute afara…” (pag. 59)

Nu stiu despre voi, dar mie mi-a trezit interesul tocmai sinceritatea aceasta cu care Dan C. Mihailescu povesteste. Nu pretinde sentimente pe care nu le are, nu isi ascunde gandurile necurate si se intreaba de multe ori ce cauta acolo. Jurnalul sau athonit vorbeste despre Sfantul Munte, dar mai ales despre oamenii care il populeaza si despre cei care il viziteaza. “Flexibilitatea duhovniceasca” – asta inseamna Athosul pentru mine! Stiu ca multora li se va parea paradoxal, data fiind legendara severitate monahala a locului. Numai ca, dincolo de dogma, canoane si cazne, este de gasit in mintile intens fosforescente de acolo multa intelepciune, multa subtilitate, o fericita masura. Un soi aparte de ingaduinta si rafinament psihologic, perfect pliabil pe cele mai diverse inzestrari umane si asteptari sufletesti.” (pag. 62). (Elena Ciric).

In alta ordine de idei, Dan C. Mihailescu este un cunoscut critic si istoric literar contemporan. Insa cei mai multi il cunosc ca realizator al emisiunii „Omul care aduce cartea”, de la ProTv. Traducator inzestrat si autor al catorva carti de critica literara cu greutate, Dan C. Mihailescu publica o carte de suflet, de o sinceritate aproape dureroasa. Este vorba de evocarea unei intalniri aparte, a omului profan (care marturiseste deschis: „Nu am fost si nu sunt un om inchinat la icoane” cu Sfantul Munte Athos, patria calugarilor si tara monahilor – Gradina Maicii Domnului.

(…) Pelerin din intamplare pe colinele athonite, Dan C. Mihailescu povesteste cu multa sensibilitate, dar si cu umor si autoironie, despre lumea monahala ce i se dezvaluie. Autorul nu este un credincios practicant, gata sa primeasca cu inima deschisa toate randuielile din obstile Sfantului Munte. Recunoaste ca este incapabil sa ingenuncheze la slujbe, dar si jenat ca toti cei din jur o faceau: „…De doua ori intr-o singura slujba. M-am straduit mental sa accept, dar in final nu am putut s-o fac. Este groaznic sa-i vezi pe toti cei din preajma ca ingenuncheaza, iar tu sa ramai, trufas indracit, in picioare. De ce sa-l mint pe Dumnezeu? Mi s-a parut mai cinstit sa-mi dezvalui necredinta doritoare de har, decat sa ma prabusesc fariseic pe podea, mimand habotnicia”. Daca acest drum fara voie se va dovedi a fi fost un drum initiatic, ca al lui Pavel pe drumul Damascului, timpul o va arata. Cert este ca niciodata un pelerinaj la Athos nu te poate lasa intr-ale tale, ci te va arunca intr-o framantare de ganduri despre rosturile lumii si a devenirii noastre intru fiinta, obligandu-te tainic sa faci ordine in viata, in alegeri, in prioritati. (Laurentiu Dumitru).

“Mi-as dori ca, inainte sa incepeti lectura acestor pagini, sa va opriti macar un minut agitatia interioara, asa cum ni se intampla cand ajungem brusc in fata marii, ori la poalele muntelui. Sa coborati alene pleoapele, sa intindeti precauti, dar cu infiorare auzul, narile, degetele, pecetluind buzele, si sa va inchipuiti alunecarea unei corabii pe apele marii Egee. Flancata la o lungime de brat de siruri de pescarusi nastrusnic-flamanzi, nabadaiosi, obraznici, apucatori si guresi cat cuprinde, gata sa-ti fure din zbor firimitura. Departe, in zare – creste de munti, intr-o ceata diafana, ca faldurile unei rochii de zana. Dincoace, tarmul marii, insemnat de cetati si fortificatii crestine cu nume de basm: Dochiaru, Xenofont, Xeropotamu, Gregoriu, Dionisiu, Sfantul Panteleimon, Pantocrator, Vatopedi, Stavronikita, Iviron, Karakalu, Prodromu…

Iar marea, sub noi, maica iubitoare si amenintatoare, virgina, lasciva si cruda, leagan, altar si sicriu, cu albastrul incredibil, ucigator si vital deopotriva. Materna si perversa, amagitoare, eliberatoare si, totodata, sufocanta prin majestate, alinatoare prin gratie. Dincolo si dincoace, muntii cruciati, impaduriti cavaleri inzauati in stanci musculoase, piatra coltoasa, aspru si bogat muscatoare a crestelor naprasnic pravalite in bratele marii.

Tipetele nervoase ale pescarusilor, infipte in imaginea chiparosilor tasnind mandru catre cer, odata cu fosnetul apelor marii sub chila vaporului si cumintenia intiparita pe cer a turlelor bland aurite sub marinimia soarelui parguitor – iata ce a insemnat pentru mine primul contact cu lumea Athosului. Plutirea intre doua porturi, Uranopolis si Daphni, pe vaporul Sfantul Pantheleimon, cu mana intinsa catre aripile incordate si ciocurile avide ale acestor prevestitori ai libertatii ca supunere”… (Potrivit afirmatiilor autorului Dan C. Mihailescu, din Prologul cartii, pag. 9 – 11).

Cu alte cuvinte, invitat find de catre prietenul sau – Teologul Costion Nicolescu (caruia ii si dedica acest volum), intr-o calatorie de 10-12 zile la Sfantul Munte Athos, cu rugamintea de a fi cronicarul pe viu al episoadelor traite acolo, Dan C. Mihailescu a acceptat propunerea, intrand in grupul de romani care si-au asumat ascultarea si canonul de a respira cateva zile in aerul de nevointe al spiritului cenobit.

Alaturi de el, pictorii grupului Prolog – Constantin Flondor, Horea Pastina si invataceii sau ucenicii lor („dascalii de erminie si alumnii lor”, cum spune frumos autorul), criticul plastic Oliv Mircea si alti citiva apropiati. Respectandu-si calitatea si virtutea de condeier talentat, Dan C. Mihailescu s-a achitat de datorie, consemnand tresaririle cu care sufletul i-a intampinat climatul alpestru al manastirilor si schiturilor athonite.

In general, Athosul este tinta celor care vor sa se rupa de lume: te duci acolo ca sa te desfaci de scarbe sociale si, daca ai un dram de chemare, ca sa presimti gustul lui mysterium tremens. Fara un imbold launtric care sa te impinga spre contraforturile sapate in stanca ale manastirilor Pantocrator, Vatopedi sau Prodromu, escapada aduce cu o promenada exotica, al carei singur rost este sa dea prilej snobilor sa spuna ca au fost acolo. Prin urmare, ca sa te pui in acord cu conditia austera a sihastriilor rupestre, ai nevoie de un minim resort de credinta simpla, tocmai acel resort care te predispune spre degustarea unei tresariri de duh. Tresarirea este imprevizibila si capricioasa: poate fi un fir de tamaie, o clatinare a limbilor de lumanare sau bruschetea psaltica in cantaretilor de strana. Sau poate sa nu fie deloc. Dar indiferent ca apare sau nu, trairea tine de felia indicibila a impresiilor condamnate sa moara intr-o intimitate fara expresie, de aceea, orice comentariu facut in marginea lor are darul de a le altera.

Despre Sfantul Munte Athos se tace, nu se scrie. Sau daca totusi scrii, o faci cu imputernicire mistica, cu acea prerogativa pe care ti-o ei iei singur atunci cand simti ca ceva ti-a adus atingere pe dinlauntru. In schimb, calea cea mai lesne de masluire a spiritului athonit e sa simulezi revelatii inspirate de numenul aflat in spatele Muntelui. Genul de pietism postis ivit din nevoia de a ascunde constatarea ca Athosul, launtric vorbind, te-a lasat acolo unde erai inainte de a-l atinge cu piciorul.

Nimic din toate acestea la autorul Dan C. Mihailescu, scriitorul si criticul literar fiind hotarat sa descrie sincer tribulatiile prin care a trecut. La drept vorbind, ar fi fost o dezmagire sa-l vezi alunecind intr-un scenariu previzibil: sa-l vezi laudandu-se, sub perdeaua smereniei jucate, cu adancimea si profunzimea revelatiilor de care s-a infiorat sub incidenta logosului divin. Mai mult, ti-ar trebui o imaginatie fara frau sa ti-l inchipui pe Dan C. Mihailescu prins in fervoarea mistica a rapirilor suprafiresti. Din acest motiv, daca ar fi marturisit ca s-a intors de acolo transfigurat, jurand a fi intrezarit printre pietre pocrovul Maicii Domnului si, intr-o clipa de abandon, de a fi simtit adierea pulpanei cristice, autorul ar fi facut figura unui spirit atins de cliseu conformist. Si ar fi dezamagit negresit, prin simulacrul de simtire pe care l-ar fi pretins.

Altfel spus, pelerinul si autorul Dan C. Mihailescu este foarte sincer, fara masca si fara calcule de imagine. Se infatiseaza nud in fibra seaca, searbada, a necredintei sale: un intelectual sceptic, hedonist, traind departe de ritualul Bisericii, si totusi cu gandul aproape de destinul ei istoric, o persoana care nu se inchina la icoane, nu participa la slujbe si nu se impartaseste decat in situatii rarisime. In termeni de uz ideologic, avem de-a face cu un cetatean liber care s-a patruns de vocatia luminata a agnosticismului contemporan, iar in termeni eclesiali, cu o oaie ratacita, fara proptea transcendenta, ce si-a intors fata de la altar spre a o apleca asupra nuantelor sterile ale culturii laice.

In schimb, in termeni filosofici, criticul si scrrotorul Dan C. Mihailescu este un intelectual care are notiunea lui Dumnezeu, dar nu si intuitia lui, asta insemnand ca nici o umbra de presimtire a divinului nu i-a incretit vreodata fruntea. Cu alte cuvinte, din fibra lui Dan C. Mihailescu umoarea religioasa a fost extirpata fara sanse de remediu in aceasta viata si este de remarcat ca lipsa aceasta autorul nu numai ca si-o recunoaste, dar are tactul de a nu o preschimba intr-o calitate a inteligentei arogante. (Sorin Lavric).

Cu acest portret sub ochi, ce izbeste in litera cartii este inadecvarea crasa dintre fibra autorului si stringenta decorului in care se pomeneste stramutat. Autorul merge in Athos ca si cum s-ar deplasa in Rhodos, tragind dupa sine toate obisnuintele capatate in etosul bucurestean, suficienta aceasta de spirit predispunandu-l la crize de inadaptare. Crize care de altfel chiar au loc, caci, scos din regimul tabieturilor, autorul trece printr-o iritare a nervilor cu deznodamint sever: in primele zile este muncit de o dispozitie irascibila care il impinge la gesturi de fronda (sta cu miinile la spate in timpul liturghiei, refuza sa sarute icoanele, cit despre batut metanii nu incape vorba), pentru ca apoi sa acuze resemnarea omului care simte ca imprejurarile sint mai puternice decat el. Etapele, fazele prin care trece sunt tipice, specifice, pentru sindromul intelectualului atins de acedie: furia frustratului, apoi ataraxia invinsului si apoi senzatia caracteristica de instrainare lucie, data de neputinta de a-si gasi locul si de a pricepe ce Dumnezeu cauta acolo. Perplexitatea aceasta ii provoaca reactii de copil rasfatat: zdruncinaturile camionului il irita, lipsa cafelei matinale il debusoleaza, sforaitul colegilor de chilie ii provoaca traume cazone, mincarea pe sponci il descumpaneste, iar neplacerile date de telefonul mobil il revolta.

Pe scurt, lumea athonita il chinuie prin disconfort, asprimea conditiilor trezindu-i nabadai existentiale. Si ca orice estet care nu are apetenta pentru deus absconditus, Dan C. Mihailescu admira natura si isi gaseste refugiul in ea. Singurele desfatari ii sunt date de concretetea salbatica a locului, fauna si flora parandu-i-se mult mai frumoase decat smaltul sters al icoanelor vetuste. Senzatia pe care ti-o lasa este ca cele mai bogate clipe i-au fost prilejuite de contemplarea cuiburilor de randunici, de silueta chiparosilor bastinasi si de lujerul irisilor impodobind incinta schiturilor.

Toate aceste detalii – descrise mustos cu o limba senzuala, gratie acelui lexic pitoresc de care Dan C. Mihailescu stie sa fac uz ca nimeni altul, toate aceste detalii dau carne si farmec cartii, atata doar ca farmecul este de invelis estetic, iar carnea este de superficiu verbal, caci intreaga epopee athonita ramine fara consecinte in planul duhului. Spiritual vorbind, cartea e de o platitudine care uimeste, amanunt pe care autorul nu numai ca-l simte, dar cauta sa-l micsoreze inserand citate lungi cu continut crestin, alaturi de un preambul cu consideratii istorice privind relatiile romanoathonite. Numai ca lacuna cartii nu sta in armatura culturala – care este impresionanta, de la distinctia dintre „idioritmic” si „chinovial” si pana la arta descrierii fiecarui schit, ci in penuria crestina a spiritului care poarta armatura. Autorul nu este in duh, si de aici tot marasmul. Este o stinghereala de cavou in sufletul diaristului, chiar daca la exterior hazul este in toi. (Sorin Lavric).

Neavand organ pentru dimensiunea sacra, Dan C. Mihailescu descrie lucrurile in coaja lor fenomenala, lipsindu-i acea ochire care sa-l aduca in conditia de degustator discret al tentelor nevazute. Pana la urma este o drama la mijloc, aceea a unui scriitor avind convingerea ca e un intrus estetizant, fara predilectie pentru trairi ominoase. Fara aceasta drama subiacenta, cartea ar fi ramas in ton minor, de peripetie bufa.

Prin urmare, cartea este sprintara, poate fi citita dintr-o rasuflare, dar nu este inaripata sau, neaparat, entuziasmanta. Este zemoasa sub unghi lexical, dar iremediabil plata sub unghi duhovnicesc, inapetenta autorului pentru stihii obscure blocindu-i ochiul launtric si incarcandu-l cu tenta mata a unui turist ocazional, atins de clasica miopie a intelectului scolit sub coercitia lui esse est percipi. (Sorin Lavric).

In concluzie si incheiere, vom afirma ca cititorul retine, asadar, un spirit ludic care face haz de nevointele prin care trece, de aceea cartea amuza prin comedia de situatii si contrariaza prin carenta de duh, insa, totusi, impresioneaza prin sinceritate debordanta si prezentarea nedisimulata si neipocrita, ceea ce, pana la urma, il converteste pe Dan C. Mihailescu, din simplul turist in pelerinul aflat pe calea initierii, dupa cum marturiseste, cu multa intelegere, blandete si rabdare, si domnul Costion Nicolescu.

Stelian Gombos

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

08 Mai 2014

Vizualizari: 768

Voteaza:

Oare chiar m-am intors de la Athos? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE