Omul - abordarea sa ca persoana teologica

 Omul - abordarea sa ca persoana teologica Mareste imaginea.

Stim cu totii ca omul este un univers deschis, limitele acestui univers fiind aceleasi dintotdeauna: abisurile tenebroase ale caderii, ale pacatului si ale patimilor si inaltimile sau piscurile senine ale virtutilor. Pacatele, patimile, ca fiind isbucnirile cele mai violente si grosiere ale energiilor si resurselor umane, si virtutile, care constituie adevarata vocatie si lucrare a omului, au fost aceleasi de la inceput, desi au fost numite diferit. Ceea ce s-a schimbat nu este atat modul lor de desfasurare, cat mai ales intensitatea si generalizarea lor – sustine Parintele Ioan Cristinel Tesu, in lucrarea sa „ Omul – Taina Teologica „ - aparuta la Editura ,, Christiana „ din Bucuresti.

Pacatele contemporane sunt aceleasi cu pacatele primilor oameni dupa cadere. ,,Insa, in timp ce oamenii de atunci experiau pacatul ca pe o cadere, o rupere si o instrainare de Izvorul vietii si de temeliile ontologice ale lumii si traiau aceasta ,,sfasiere a firii,, in pocainta neincetata si cu speranta necontenita a mantuirii, astazi, ceea ce altadata insemna o grava abatere, accidentala totusi, a firii de la chemarea ei divina, tinde sa se generalizeze si sa devina normalitate, chiar o a doua natura, la nivel planetar ,, - sustine acelasi Parinte Ioan Cristinel Tesu.



Dupa veacuri de cercetare si investigare anatomica si medicala, trupul omului, constitutia sa fizica, este bine cunoscuta. Ceea ce ramane o taina, pe care teologia o expune in toata bogatia si frumusetea sa, este infinita viata spirituala, duhovniceasca, a acestuia.

Astfel, numai in ortodoxie se traieste real si in toata intensitatea drama si tragedia caderii sufletesti, dar si fericirea pe care numai eliberarea de o astfel de cadere si viata o poate da. Numai in ortodoxie omul isi traieste viata ca pe o necontenita taina si are sentimentul adancimii si infinitatii ei, pentru ca se hraneste si se imbogateste din ,, Izvorul vietii celei vesnice ,, , care este in acelasi timp ,, Calea, Adevarul si Viata ,,. Calea dreapta si cea mai scurta spre desavarsire, Adevarul deplin si ultim, Care ne va judeca dupa masura exigentelor cuvintelor Sale in care a pus si toata puterea si darururile, talantii, de care avem nevoie pentru a le implini, si Viata cea vesnica si fericita. ,,Numai hranirea din asemenea surse si izvoare ne pot pune in legatura cu Sursa sau Izvorul vietii celei adevarate, dandu-ne si puterea sa ne intelegem si sa ne traim ca pe o taina a iubirii si apropierii necontenite de Dumnezeu si de semeni ,, - ne spune acelasi Parinte Tesu.

In masura in care se impartaseste de acestea, pe calea ascezei si contemplatiei, a faptuirii si a theoriei, omul se descopera pe sine, isi descopera rostul si rolul sau in aceasta lume si viata si descopera ratiunile sau sensurile inalte ale existentei sale, ale lumii si ale timpului, ca loc si timp al mintuirii personale, ce anticipeaza promisiunea unui ,, cer nou si pamant nou ,, ( II Petru 3,13 ).

Lumea, timpul, omul fac tot mai mult obiectul analizei si al reflexiei stiintelor descriptive, naturale, fizice si exacte. Concluziile la care conduce, insa, acest mod de abordare nu sunt dintre cele mai multumitoare pentru filosof sau moralist. Reducerea faptului sufletesc la sfera fiziologicului si a psihologicului, a evolutiei la dizolvare pot satisface, poate, doar o curiozitate stiintifica, nu si dorul si efortul moral. Spatiul si timpul sunt privite doar in perspectiva fizica, in baza interactiunii lor, iar omul, intr-un astfel de cadru, se simte stingher si strain.

Trebuie sa retinem faptul ca taina omului nu se cuprinde si nu se inchide in el insusi, ci se raporteaza la Arhetipul dupa care a fost el a creat si spre care tinde – Dumnezeu. Ontologia sa este iconica, adica ne conduce spre Dumnezeu, a carui icoana imperfecta, dar in continua epectaza, este omul.

,,In profunzimea tainei sale, omul nu exista doar pentru sine si prin sine, ci prin vointa Creatorului sau si pentru semenii sai. Dependenta de Dumnezeu – Parintele sau ceresc - si de semenii sai sunt cele doua aspecte fundamentale ale existentei umane. Omul nu isi este nici macar lui un centru si nu isi este suficient siesi, ci se afla permanent in legatura cu semenii sai, indreptandu-se, prin legea iubirii, spre Dumnezeu si acestia,, – afirma, tot, Parintele Tesu.

Intr-o abundenta de antropologii si psihologii, solutia teologica intregeste si incununeaza toate celelalte elemente ale discursului antropologic, si aceasta la un mod ontologic, profund optimist si pozitiv, intr-o perioada in care, datorita egocentrismului luciferic, recursul la cuvintele inspirate ale adevaratilor Parinti duhovnicesti pare inoportun, perimat si anacronic.

Criza sau drama omului modern si a lumii in care traieste, cum pe buna dreptate constata marele moralist roman – Profesorul Constantin Pavel in lucrarea sa ,, Problema raului la Fericitul Augustin,, este ca ,, piere si nu-si da seama de unde-i vine pieirea. Arunca vina pe crizele economice, sociale si politice, socotindu-le ultimele si singurele cauze ale raului de care sufera, dar ignora cauza adevarata a tuturor relelor: pacatul ,, . Cauza acestei tragedii a omului contemporan o constituie antropologia gresita de la care se porneste in deslusirrea si explicarea tainei umane, din perspectiva originii si finalitatii sale. ,, Nu s-a inteles ca omul este o fiinta naturala, insa, in acelasi timp si intr-un anumit sens, si supranaturala, corupta si fara har, dar avand un scop supranatural. Omul a fost considerat numai in chip natural. Taindu-i-se legatura cu Dumnezeu si fiind redus la propriile lui forte naturale, omul a devenit robul nevoilor si placerilor. Lipsit fiind de suportul spiritual al religiei, nimic nu-l mai poate apara impotriva haosului. Umanismul antropocentric nu sfarseste, cum s-ar crede, printr-o afirmare a omului, ci printr-o negare a lui. ,, Afirma acelasi Constantin Pavel in aceeasi lucrare.
Convingerea noastra este ca singura antropologia crestina are puterea de a aduce linistea atat de mult cautata, pentru om si pentru lume, liniste izvorata din iubirea lui Dumnezeu si impartasita lumii prin om - ,, cununa creatiei ,,.

Omul este o fiinta teologica. De aceea stiinta care spune cel mai multe si la modul propriu despre taina umana este Teologia. Stiintele experimentale analizeaza structura, stiintele umaniste – legaturile diferite in cadrul sau in afara acestei structuri, insa omul nu este doar pentru el un elment de unitate si sinteza, ci se afla in legatura cu Dumnezeu, Creatorul sau. Explicarea modului existentei si lucrarii acestei legaturi, a tainei ei, atat cat este cu putinta, face preocuparea Teologiei, aflandu-ne, in acord, cand afirmam acest lucru, cu toti Parintii si Teologii Bisericii noastre.

,, Omul are o constitutie teologica, este alcatuit teologic. Existenta sa proprie nu este autarhie, ci teocentrie. Pentru el, viata are sens si valoare reala nu din propria sa perspectiva, antropologica, finita, reductibila la un moment clar pe axa istoriei mantuirii, ci din perspectiva vesniciei, o perspectiva teologica si teocentrica. De aceea, adevaratul domeniu de intelegere a omului il constituie metaontologia si teologia ,, - sustine Parintele I.C. Tesu.

Fiinta umana dispune de puteri si resurse pe care numai o intensa lucrare ascetica, dinamizatoare a acestor resurse, o poate descoperi. Si, din aceasta perspectiva, omul modern are o cunoastere alterata si imperfecta despre bogatia infinita a vietii sale duhovnicesti, tocmai datorita ignorantei si nepriceperii sale de a o descoperi. Omul contemporan se cunoaste mai putin pe sine decat cunoaste universul pe care viata sa il produce si il pune in lucrare, este mai aplecat spre cercetarea puterilor ce ii vin din afara decat asupra celor care se afla in adancul infinit al sufletului sau, fara macar sa le banuiasca sau sa le intuiasca. ,, In fiinta omeneasca sunt puteri pe care noi nu le cunoastem inca si se pare ca omul modern se cunoaste mai putin decat omul din timpul clasicismului crestin. Omul modern isi ignora in parte facultatile, care il aduc chiar prin propriile lor forte la inaltimea de manifestare pe care acest om nu o banuieste ,, - sustine Nichifor Crainic in lucrarea sa ,, Sfintenia – Implinirea umanului,, - ( Curs de teologie mistica ).

In pofida tuturor eforturilor de a largi cunoasterea omului, taina persoanei umane nu poate fi epuizata niciodata. ,, Nici o informatie obiectiva nu este posibil sa epuizeze unicitatea persoanei, sa ne faca cunoscuta persoana. Oricat de multe si amanuntite descrieri am oferi, oricat de mult am insista asupra nuantelor, trasaturilor si insusirilor caracteristice ( fizionomie, insusiri ale sufletului, caracter etc. ) determinarile noastre vor corespunde in mod necesar mai multor persoane, deoarece este imposibil ca prin formularile obiective ale limbajului nostru de fiecare zi sa semnalam caracterul unic si distinct al unei persoane ,, - afirma teologul grec Christos Yannaras in lucrarea sa ,, Abecedar al credintei. Introducere in teologia ortodoxa ,, - tradusa si editata, la noi, de catre Pr. Dr. Constantin Coman – in Editura Bizantina din Bucuresti. Motivul special pentru care omul este si va ramane pentru stiinta un mister este acela ca el ,, se afla dincolo de limitele stiintei, ca in nucleul lui, din cauza constitutiei sale proprii, el este o fiinta teologica ( ho theologiko ) – dupa cum afirma un alt teolog grec Panayotis Nellas – in lucrarea sa ,, Omul – animal indumnezeit ,, - tradusa, in limba romana, in doua editii – la Editura ,, Deisis ,, din Sibiu.

Persoana nu e infinita prin fiinta, ci tinde spre infinitate, in calitate de ,, chip al lui Dumnezeu ,,. Sentimentul infinitului, legat de natura si viata persoanei umane, pe care aceasta il traieste in functie de eforturile de spiritualizare, demonstreaza ca omul nu este o stare fixa, intepenita, pe axa devenirii sale, ci o virtualitate, o potenta, o tinta ce trebuie atinsa. ,, Persoana umana se dovedeste, prin caracterul ei inepuizabil, ca o existenta fara sfarsit. Ea nu se poate opri niciodata in cresterea ei, nu poate inceta niciodata in comunicarea ei mereu noua, in primirea si comunicarea altor si altor continuturi si stari sufletesti, in analize proprii prin gandire, in extinderea ei prin cunoastere . N-are niciodata totul infinit, dar nici nu se poate opri in drumul ei spre el, intr-o anumita comunicare cu el. Traieste mereu infinitul, dar il traieste ca tinta de atins ,, - ne spune Parintele Dumitru Staniloae in lucrarea sa ,, Studii de Teologie Dogmatica ,, - la pag. 175.

Ori, tocmai acest aspect de taina cauta sa-l puna spiritualitatea ortodoxa in permanent contur duhovnicesc. Ea este intoarsa spre ,, omul launtric ,, , spre ,, omul duhovnicesc ,, , este o antropoteologie, o ,, teologie a actualizarii chipului in asemanare ,, , a ,, indumnezeirii prin har si lucrare ,, , dar – asa cum adauga de fiecare data acesti parinti teodidacti - ,, atat cat este cu putinta omului ,,. Preocupare esentiala a scrisului duhovnicesc cu privire la om nu este atat de a constata caderile sau ridicarile sale, cat mai ales de a arata caile de imbunatatire a vietii spirituale. De aceea, o invatatura constanta a parintilor nevoitori este aceea ca omul patrunde in tainele vietii sale si ale altora pe masura curatiei, a pocaintei. Cunoasterea omului si autocunoasterea, cu alte cuvinte introspectia, sunt legate de pocainta, caci Dumnezeu, care se afla in sufletul nostru – in chip vadit – de la botez, devine o prezenta efectiva pe masura implinirii poruncilor.

Cunoasterea pacatoseniei noastre, a nedeplinatatii duhovnicesti, izvor al caintei permanente, este prima faza a cunoasterii de sine. Cunoasterea de sine este una dintre cele mai adanci cunoasteri pe care o poate dobindi omul. Pe o treapta superioara, aceasta cunoastere obiectiva dobandeste un sens moral mai accentuat, constand in dorinta de a ne elibera de patimi si de a dobandi virtutile, pentru a ajunge la adevarata cunoastere si traire a lui Dumnezeu.

,, A te cunoaste pe tine inseamna, pe treptele cele mai inalte ale vietii duhovnicesti, a fi constient de adancul pe care il reprezinta fiinta umana, a descoperi imparatia lui Dumnezeu din launtrul nostru, din adancul nostru cel de taina, cum prefera scriitorii spiriruali sa numeasca inima omului. Insa, a depista, a sesiza si a experia prezenta harismatica a lui Dumnezeu, salasluit, cum spune Sfantul Marcu Ascetul, in adancul sufletului nostru inca de la botez, inseamna a experia infinitatea de sensuri si intelesuri, abisul de bunatati dumnezeiesti din sufletul nostru, pe care pacatul nu le poate decat acoperi. Inseamna a actualiza toate aceste potente ,, - afirma Parintele Tesu in aceeasi lucrare – la pag. 45.

De aceea, celui ce se cunoaste pe sine cu adevarat i se da cunostinta tuturor. Asa se intampla cu sfintii, care, datorita vietii lor imbunatatite dobandesc o cunoastere largita, extinsa, expresie a cunoasterii si inspiratiei pe care le aduce Duhul Sfant. Sfintii isi cunosc deplin inaltimile si adancimile sufletului, ii cunosc si pe ceilalti ca pe ei insisi si au o anumita cunoastere a celor viitoare.

Cunoasterea de sine a celui duhovnicesc nu este o cunoastere trupeasca, exterioara, materiala, unilaterala, limitata, ci una launtrica, duhovniceasca, in bogatia de sensuri pe care o are viata omeneasca. Este o cunoastere experimentala, prin participarea si unirea cu realitatea cunoscuta, care, pe treptele cele mai inalte este Insusi Dumnezeu, izvorul oricarei cunoasteri si autocunoasteri. Cunoasterea de sine este, la cei duhovnicesti, luminata de Dumnezeu, caci nu putem cunoaste bine, autentic, si nu putem cunoaste cu adevarat decat in Dumnezeu si prin Dumnezeu. Doar harul dumnezeiesc poate potenta firea umana pana la sesizarea cat mai exacta, interioara, a realtatilor vietii sufletesti.

Asadar, cunoasterea de sine este intotdeauna un act de pocainta, caci, pe masura ce inaintam in aceasta cunoastere, pe langa adausurile duhovnicesti, ne dam seama permanent si de scaderile noastre, nu atat intelectuale, rationale, cat mai ales morale, duhovnicesti. Adevarata cunoastere de sine incepe prin pocainta si nu se termina niciodata, afundandu-se tot mai mult in adancul, in abisul smereniei. Pe treptele inalte, cunoasterea de sine inseamna a simti deplin conditia de creatura, fata de Creatorul iubitor.

Asadar, atunci cand defineste omul, spirirualitatea ortodoxa vorbeste despre el cu sfiala duhovniceasca si il numeste ,, taina teologica ,,. La fel, intreaga sa viata sau intregul dinamism al vietii sale duhovnicesti, in centrul caruia se afla sistemul minte – inima, constituie o taina. De aceea, teologia are o cunoastere mai adanca, interioara despre elementele acestei taine. Incercarile stiintelor naturale si experimentale de a o exprima, in termenii conceptelor inchise, structuraliste, se lovesc de insuficienta obiectelor si metodelor de cercetare si de neputinta mintii noastre slabite de pacat.

,, Problema vietii si a bogatiei sale de semnificatii spirituale n-a putut fi epuizata sau macar partial rezolvata nici de psihologia experimentala si nici de psihanaliza abisala sau a profunzimilor. Incercarile de a rationaliza sau conceptualiza taina vietii omenesti, pe care o exprima existenta umana spirituala, de a explica prin categoriile limitate si prin intermediul metodelor si demonstratiilor stiintifice taina sa inefabila esueaza. Ea nu poate fi epuizata prin metodele obisnuite ale stiintei experimentale si logice, nu poate fi circumscrisa in cadrul limitat al cunoasterii stiintifice. Orice astfel de abordare a tainei sufletului omenesc reperezinta o cunoastere aparenta si cel mult partiala ,, - afirma acelasi Parinte Ioan Cristinel Tesu de la Iasi.

Precum Dumnezeu este infinit, iar urcusul spre El are caracterul unei permanente epectaze, se pot exprima anumite rasaturi ale crestinului, aflat pe diferite trepte ale desavarsirii, fara, insa, a se putea exprima totul. Persoana umana nu poate fi limtata la calcul aritmetic sau cantitativ, pentru ca taina sa este inepuizabila, este inepuizabila, este un univers de taine.

A incerca sa intelegi omul inseamna, pentru parintii duhovnicesti ai Rasaritului, a incerca sa intelegi eforturile fiintei umane in dorinta neincetata de a inainta spre Arhetipul ei, altfel aceasta intelegere este doar una partiala, fragmentara, inseamna o exprimare a relativului uman in raport inegal cu ceea ce nu este el – Absolutul divin – sustine Paul Evdokimov.

Oricat ar fi analizat, omul se ridica deasupra oricaror examene, anamneze, ramanand permanent o enigma sau un mister, o taina, un αγνοστος – o ,, fiinta necunoscuta ,, - dupa cum spune Alexis Carrel – in cartea sa ,, Omul, fiinta necunoscuta ,, , cea mai mare necunoscuta, taina, enigma si mister al lumii create.

Drd. Stelian Gombos

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 2190

Voteaza:

Omul - abordarea sa ca persoana teologica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE