Ortodoxia - teologia slujirii

Ortodoxia - teologia slujirii Mareste imaginea.

 

Ortodoxia - teologia slujirii

 

Bisericile crestine au depus si de­pun eforturi sustinute pentru a descoperi in invataturile lor principii si elemente dinamice care sa inlesneasca un punct de legatura cu lumea moderna ca si prezenta lor activa in lume, prin slujirea ei si printr-un dialog continuu si multilateral cu ea. Ele au ajuns astfel la concluzia aproape quasiunanima ca singura lor atitudine justa fata de lumea in rapida transformare, nu este nici cea de dominare triumfalista asu­pra ei, nici cea introvertita, de fuga de ea, ci numai cea de slujire a ei, in toate nevoile si aspiratiile sale fundamentale.

 

Inca la cea de a IV-a Adunarea generala a Consiliului Ecumenic al Bisericii de la Uppsala (1968), s-au facut simtite, in Apus, doua directii teologice de interpretare a mesajului evanghelic in ce priveste slujirea : una verticala, care pune accentul pe lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu in viata insului si cealalta orizontala, care accentueaza realizarea sa in relatiile sociale in lume. La Upsala s-a facut in­cercare de a se uni aceste doua directii, dar nu s-a reusit, problema ramanand deschisa. Asa cum a accentuat si marele ecumenist W.

A. Visser't Hooft sarcina Miscarii ecu­menice in continuare este de a invinge situatia aceasta dualista si "a iesi din oscila­tiile acestea atat de primitive de la o extrema la alta, intrucat lucrul acesta nu e demn de o miscare care prin esenta ei cauta sa cuprinda adevarul evanghelic in plenitu­dinea lui".

 

In 1968, la Ravelo, W. A. Visser't Hooft a propus ca tema principala pen­tru Adunarea generala a Conferintei Bisericilor Europene, Nyborg VI (1971) : Slujirea lui Dumnezeu si slujirea oamenilor.  La propunerea delegatiei romane a fost modificata in : Slujitori ai lui Dumnezeu, slujitori ai oamenilor, pentru a da un sens mai concret si dinamic unitatii intre cele doua slujiri; s-a avut in vedere ca noua tema sa exprime unitatea dintre slujirea lui Dumnezeu si slujirea oamenilor in imaginea unitatii dimensiunilor verticale si orizontale, pentru a preintampina primejdia alunecarii   sau  in   "verticalism",   sau  in   "orizontalism".  Pentru   ca   astazi   colaborarea ecumenica a Bisericilor in domeniul slujirii, e mult ingreunata prin formarea celor doua fronturi antagoniste : al verticalistilor si orizontalistilor, fiecare reprezentand un element de adevar al credintei pe care il absolutizeaza ducand prin aceasta la in­gustarea si unilateralizarea mesajului evanghelic; verticalistii prin refugierea intr-o religiozitate rupta de realitatile de aici, iar orizontalistilor imputandu-li-se ca dizolva teologia in antropologie si sociologie.

 

Desi schema dimensiunii vertical-orizontal in care cauta sa se exprime in Apus, slujirea crestina, nu este biblica si prezinta cele doua planuri prea distantate fara perspectiva sinergiei, dualismul acesta arata ca in teologia protestanta si catolica, mai persista inca vechea separatie si opozitie chiar, intre sacru si profan, natura si har, Dumnezeu si credincios, Biserica si lume, fara sa fi ajuns la o viziune teologica unitara a vietii crestine.

 

Spre deosebire de teologia apuseana care, de teama nejustificata a secularizarii prin o extindere prea adanca a slujirii crestine in problemele lumii contemporane, mai mentine inca separatia intre planul divin si uman, sacru si profan, Biserica si lume, Ortodoxia are o orientare cuprinzatoare a slujirii crestine. In aceasta viziune, in care se face o distinctie, dar nu si o separatie, intre natura si har, sacru si profan, universul intreg al credintei, sustinut de Dumnezeu-Pantocratorul ca inceput, mijloc si tinta a lui, este o grandioasa "Biserica cosmica" in care sunt orientati credinciosii ontologic si dinamic spre slujire.  

 

Dupa Sfintii Parinti toti faptuitorii binelui in lume, sunt nu numai slujitori ai semenilor, ci si slujitori ai lui Dumnezeu, prin insasi con­lucrarea lor cu harul lui Dumnezeu, la realizarea binelui. Caci asa cum explica Sfantul Maxim Marturisitorul, indata ce voia personala se misca in conformitate cu ratiunea firii, care e in acelasi timp si in conformitate cu voia lui Dumnezeu, primeste lucrarea lui Dumnezeu intr-ajutor, spre savarsirea binelui. In consecinta, datoria crestinilor nu e nu­mai aceea de a-i considera ca slujitori ai lui Dumnezeu si ai oamenilor, ci si de a-i sprijini, coopera si merge impreuna cu ei pana la capatul tuturor actiunilor lor bune.

 

In aceasta viziune liturgic-euharistica cele doua planuri : sfant si desavarsit, haric si uman, nu numai ca nu sunt separate, ci si se intrepatrund, realizandu-se in aceasta slujire unica, comuna, atat o slujire a lui Dumnezeu, cat si o slujire a tuturor intreolalta.  Iata  de  ce  Ortodoxia nu  se  teme  de  secularizare, pentru  ca toti credinciosii progresand in slujirea lumii, progreseaza in acelasi timp in slujirea lui Dumnezeu.  

 

Prin intruparea, viata si jertfa Sa pe cruce Mantuitorul Hristos nu numai ca a confirmat vocatia slujitoare, ci a facut din slujire nota cea mai definitorie si specifica a Bisericii Sale si a vietii crestine in general, unind atat slujirea fata de Dumnezeu cat si cea fata de semeni intr-o unica slujire neimpartita.

 

"Eu am venit ca lumea viata sa aiba si din belsug sa aiba" (Ioan X, 10). "In aceasta am cunoscut dragostea Lui, ca El si-a pus sufletul Sau pentru noi" (I Ioan III, 16). "Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are ca viata lui sa si-o puna pentru prietenii sai" (Ioan XV, 13).

 

Iisus insusi si-a definit misiunea Sa ca slujire. "Caci Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-si dea viata rascumparare pentru multi" (Marcu X, 45). "Iata, Eu sunt intre voi ca unul care slujeste" (Luca XXM, 27). In acest sens, spalarea picioarelor ucenicilor de catre Mantuitorul, inainte de Patima Sa, e un simbol cu semnificatii generale, iar cuvintele rostite cu acest prilej au valoare cu adevarat testamentara ca un ultim mesaj pentru ucenicii Sai, pe care a tinut sa le exemplifice practic ca sa nu mai ramana vreun dubiu. De aceea "dupa ce le-a spalat picioarele, le-a zis : intelegeti voi ce v-am facut ? Voi Ma numiti pe Mine: invatatorul si Domnul, si bine ziceti, caci sunt. Deci, daca Eu Domnul si invatatorul vostru v-am spalat picioarele si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora. Caci v-am dat voua pilda, ca, precum v-am facut Eu voua, sa faceti voi" (Ioan XIII).

 

Hristos slujind oamenilor a slujit Tatalui im­plinind voia Sa si slujind Tatalui ne-a slujit noua credinciosilor facandu-ne cunoscuta iubirea Lui fata de noi. "Eu Te-am preamarit pe Tine pe pamant. si le-am facut cu­noscut numele Tau si-1 voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu sa fie in ei si Eu in ei" (Ioan XVII, 4, 26).

 

Slujirea crestinului, ca urmare a slujirii lui Hristos si ca raspuns la dragostea si slujirea Sa fata de noi, asemenea slujirii lui Hristos, este una singura, slujire teandrica, slujire a lui Dumnezeu si slujire a semenilor in acelasi timp.  

 

Temeiul dogmatic si ontologic al legaturii indisolubile si complementare a slu­jirii lui Dumnezeu in slujirea credinciosilor si invers, este insasi intruparea lui Hris­tos. Pentru ca din momentul intruparii Sale, Hristos nu mai este singur, ci e legat ontologic si indisolubil, pentru totdeauna, prin firea Sa omeneasca si lucrarea Duhu­lui Sfant, de toti credinciosii. De aceea slujind lui Hristos, slujim in acelasi timp tuturor celor cu care Hristos este legat inseparabil si slujind acestora slujim in ace­lasi timp lui Hristos care este legat ontologic de ei.

 

Atat de strans e legat si atat de mult se identifica Hristos cu toti crestinii de pe pamant, incat la judecata de apoi, criteriu de apreciere a slujirii noastre fata de El, este tocmai slujirea noastra fata de semenii nostri, ca madulare ale Trupului Sau. Atunci  va zice Hristos :  "intrucat  ati  facut  unuia din acesti  frati  ai  Mei  prea  mici, Mie Mi-ati facut", "intrucat n-ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut" (Matei XXV, 40-45).

 

Slujirea semenilor nostri e socotita de Mantuitorul Hristos ca o slujire a Sa insasi si ca o conditie indispensabila a dobandirii imparatiei Sale sau osandei vesnice, "Caci am flamanzit si Mi-ati dat sa mananc, am insetat si M-ati adapat, strain am fost si M-ati primit, gol am fost si M-ati imbracat, bolnav si in temnita am fost si M-ati cercetat" (Matei XXV, 35-36). Acesta este cri­teriul slujirii autentice a lui Hristos si al dobandirii imparatiei ; temeiul slujirii lui Hris­tos prin slujirea fapturilor sale.

 

 

.

08 Octombrie 2006

Vizualizari: 2728

Voteaza:

Ortodoxia - teologia slujirii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE