Parintele Dumitru Staniloae sau viata ca teologie

Parintele Dumitru Staniloae sau viata ca teologie Mareste imaginea.

Pe 5 octombrie 2016, se implinesc 23 ani de la trecerea la Domnul a Parintelui Dumitru Staniloae. Cu aceasta ocazie redam articolul "Parintele Dumitru Staniloae sau viata ca teologie" al domnului Costion Nicolescu.

Ce s-a intamplat in acest timp care a trecut de la moartea Parintelui, in legatura cu el? Nimic deosebit, s-ar putea spune. Cei care-i erau aproape il simt tot atat de aproape, cei care se tineau departe de el, se indeparteaza si mai mult. Dar mai sunt si cei care-l descopera acum, mai ales cei ce se intalnesc pentru prima data cu textele sale. Mereu altii si altii. Din pacate, majoritatea scrierilor sale au disparut de pe piata...

Cartile, studiile si articolele scrise de Parintele Dumitru ocupa, adunate impreuna, mai multe rafturi de biblioteca. Editarea integrala a operei sale este o intreprindere necesara, la care Patriarhia se gandeste, dar care este destul de dificila si cred ca isi mai asteapta, inca, editorul devotat si daruit.

Parintele Staniloae lasa celui atent si deschis senzatia aceasta pregnanta, pe care o ai rar in viata, ca se afla in fata unui "geniu", adica a unui om asupra caruia Dumnezeu si-a revarsat darul sau din prea plin. In plus, Parintele a fost de o trezvie extraordinara, a stiut sa primeasca darul si sa-l sporeasca cu o rodnicie rara. Din aceasta cauza era interesant si pilduitor de vazut cum a pornit Parintele la drum, in ce fel a urcat... Noi traim adesea cu senzatia ca geniul este o fatalitate, un "sac" greu si fermecat cu care ii incarca Dumnezeu pe unii oameni, iar ei n-au incotro si trebuie sa-l caute, cu toate dificultatile si cu toata gloria pe care le implica asumarea acestui dar. Dupa cum poarta acest "sac", pastrandu-i si sporindu-i continutul sau risipindu-l, se va judeca respectiva persoana.

Inceputurile Parintelui nu au, in fond, nimic spectaculos. A pornit la drum temeinic, taraneste, pur si simplu lucrand cu rabdare, cu consecventa. Nu trebuie sa uitam nici un moment, desigur, cat datoreaza Parintele Staniloae "politicii" ierarhului sau, "ochiului" pe care l-a avut mitropolitul Nicolae Balan care i-a creat, la inceput, toate conditiile de studiu, iar mai apoi, pe cele ale unei dezvoltari normale, promovandu-l de foarte timpuriu atat la conducerea "Academiei Teologice Andreene", cat si la cea a "Telegrafului Roman". Invatandu-i si pe altii si publicand mai in fiecare saptamana, Parintele a putut sa creasca el insusi, o data cu studentii si cititorii sai. Este evident ca primul salt, decisiv il constituie pe parcursul teologic ("teologic" in sensul deplin, patristic, al cuvantului) al Parintelui Staniloae descoperirea scrierilor Sfantului Grigorie Palama. Din acest punct de vedere, a fost unul dintre primii care a facut-o, la scara europeana, invatatura despre energiile necreate avea sa infuzeze nu numai opera, ci si viata Parintelui. Totul capata mai multa coerenta, o amploare duhovniceasca sporita, un dinamism irezistibil.

Ceea ce poate sa surprinda, la inceput, in perioada interbelica a scrisului Parintelui Staniloae, este extrema sa prezenta in tot ceea ce constituia viata tarii, sub diferite aspecte: politic, social, etnic, ideologic, educational, cultural etc. Nimic din ceea ce framanta societatea romaneasca nu-i era strain, lua o atitudine in legatura cu toate evenimentele si situatiile importante ivite, exprima o pozitie care, desi adesea vehementa, nu era niciodata rigida sau patimasa. Argumentul teologic il constituia fundamentul oricarei demonstratii. O mare parte din aceste texte, adesea critice si acide la adresa unor aspecte ale societatii civile si bisericesti interbelice, isi pastreaza calitatea si prospetimea si in raport cu societatea de astazi, caci raul are si el, din pacate, o continuitate si o permanenta a lui.

In 1943 a fost pusa prima borna importanta pe drumul a ceea ce s-ar putea numi "teologia Staniloae", prin aparitia cartii Iisus Hristos sau restaurarea omului.

Urmatorul pas important l-a constituit, desigur, inceputul construirii Filocaliei romanesti, inceput care a coincis cu acela al cunoasterii unui alt mare Sfant mult indragit de Parintele Staniloae: Maxim Marturisitorul. Un inceput care, "ajutat" si de vitregia timpurilor comuniste, avea sa se constituie intr-o lunga etapa: intre primul si ultimul volum, al XII-lea, al Filocaliei au trecut nu mai putin de 44 de ani!

In 1947 a fost silit de urzeli "colegiale" sa paraseasca Sibiul pentru Bucuresti. Mitropolitul Nicolae Balan n-a mai putut face nimic de asta data. Istoria o faceau acum altii, cel mai adesea masluind-o. Oricat ar parea de ciudat, Parintele a avut pana la sfarsitul vietii nostalgia timpului petrecut la Sibiu. In acest timp, ne provine Ascetica si Mistica, o carte care ar trebui sa fie studiata in fiecare liceu. Ea a fost publicata prin viclesug binecuvantat In 1981, ca al treilea volum al manualului de Teologie morala ortodoxa si republicata in doua editii dupa 1989, cu titlu original. Perioada de pana la arestarea din 1959 a fost una de maturizare teologica. Singura posibilitate de manifestare erau studiile teologice publicate in revistele Bisericii. Intre timp, numele Parintelui se impusese in lumea teologica, in ciuda diferitelor "lucraturi" subterane, operate de mereu activa invidie "colegiala".

Perioada de patru ani de puscarie politica, in fapt pentru motive de credinta, pe langa amaraciunea si suferintele pricinuite, a sfarsit prin a fi un rastimp de mare importanta pentru drumul Parintelui. Ceva pare ca s-a decantat in el, ca s-a limpezit. Apropierea suferintei, vecinatatea ei zilnica, trairea ei, viata comunitara in inchisoarea cu multele ei surprize in ceea ce priveste dezvaluirea personalitatii umane, indelungul timp de reflexie fara putinta de a scrie (si cred ca asta a fost una din marile sale suferinte), contactul cu duritatea nemascata a regimului, au imbogatit in cativa ani pe Parintele cu o experienta dura si complexa, pe care nu ti-o dau anii de viata obisnuita.

Cert este ca Parintele a iesit din inchisoare la peste 60 de ani, nu doborat, ci intarit si cu o dorinta impetuoasa de a lucra. De abia acum, profitand si de acei cativa ani de dezghet, a reusit sa iasa "afara", sa tina conferinte, sa participe la reuniuni teologice internationale. Este primit si privit peste tot (nu numai in lumea ortodoxa, dar si in cea catolica sau protestanta) cu respect si admiratie. Este in egala masura indragit pentru atitudinea sa deschisa si prietenoasa, dar si temut pentru intransigenta sa dogmatica, pentru usurinta si finetea cu care depista orice abatere doctrinara. Devine un nume tot mai cunoscut si mai citat in lumea teologica, mari universitati il cheama si il numara printre Doctorii lor Honoris Causa. Incepe sa fie tradus in principalele limbi de circulatie, oarecum, ca un lucru de la sine inteles, fara ca el sa se fi zbatut in vreun fel pentru asta. Nu exista problema importanta teologica sau interconfesionala in care sa nu fie consultat, in rezolvarea careia cuvantul sau sa nu fie considerat aproape decisiv. Incep sa-i apara carti. Greu si rar, dar totusi ii apareau. Fiecare carte era pentru el o incercare, o lupta cu "structuri absurde si aberante", o asteptare infrigurata. Aceeasi ingrijorare: va mai apuca sau nu sa le vada tiparite? Perioada aceasta de 30 de ani dupa iesirea din inchisoare, la o varsta, care pentru altii nu reprezinta decat grijile obisnuite de pensionar, a fost, in final, pentru el, cea mai fertila si cea mai rodnica din intreaga activitate. Lucra zilnic, fara ragaz. Se trezea si incepea in zori si nu se mai intrerupea decat seara, cand incepea lumea sa-l viziteze.

Dupa 28 de ani, a putut fi reluata si continuata seria Filocaliilor. Ea va arata acum altfel. Studiile introductive, notele si comentariile extrem de bogate ale Parintelui devin ele insele parte componenta a Filocaliei, ridicandu-se la nivelul de gandire si de duhovnicie al Sfintilor tradusi si comentati. Unele dintre cele mai puternice pagini scrise de Parintele Staniloae se afla "risipite" aici, prin subsolurile Filocaliilor, grefandu-se organic si cu egala demnitate pe scrierile Sfintilor Parinti. Nu numai lucra asupra operei Parintilor, ci o traia. Era mereu indragostit, de fiecare data de Sfantul pe care-l traducea si comenta si in care descoperea tot timpul ceva nou, extrem de important.

Una dintre marile lectii ale operei Parintelui Staniloae este aceea ca nu se poate face o teologie de mare forta si cu impact asupra credinciosilor fara a dubla cunoasterea teologica de o vietuire pe potriva. Cartile Parintelui sunt mai mult decat o bibliografie obligatorie pentru orice teolog serios, sunt un indreptar practic pentru orice crestin ce voieste sa inainteze pe drumul cunoasterii lui Dumnezeu si al practicarii virtutilor crestine. Teologia Parintelui Staniloae este o cale de a trai in apropierea de Dumnezeu. De altfel, in intalnirea cu el, parintele duhovnicesc, tatal mult iubitor te intampina mai intai si abia apoi marele teolog, fara ca ei sa fie despartiti, desigur.

Costion Nicolescu

Parintele Dumitru Staniloae, teolog al profunzimilor; Editura Renasterea

Cumpara cartea "Parintele Dumitru Staniloae, teolog al profunzimilor"

03 Octombrie 2016

Vizualizari: 4574

Voteaza:

Parintele Dumitru Staniloae sau viata ca teologie 5.00 / 5 din 3 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE