Parintele Profesor Nicolae Bordasiu

Parintele Profesor Nicolae Bordasiu Mareste imaginea.

Cu si despre Parintele Profesor Nicolae Bordasiu de la Biserica “Sfantul Silvestru” din Bucuresti – Crampeie de viata si istorie, povestite pe viu - articol omagial, festiv si aniversar…

La varsta si anii sai de viata, Parintele Profesor Nicolae Bordasiu – vrednic slujitor al Bisericii „Sfantul Silvestru“ din Capitala, uimeste prin spiritul sau viu, mereu atent la cei din jur, intotdeauna pregatit si neostenit in a le fi de folos credinciosilor care vin in numar considerabil la slujbe. Ii bucura pe fiecare in parte cu povetele si cuvintele dinadins alese sa le mai usureze din sarcina necazurilor. Dincolo de haina preoteasca, care il innobileaza, parintele este un om care a trait o viata marcata de asprimea celor mai dure inchisori, dar si de amintiri de aur cu Parintele Profesor Dumitru Staniloae sau Parintele Profesor Constantin Galeriu.

O usa masiva si grea, brodata in vitralii, lasa ochiul sa descopere incaperea minunata a Bisericii „Sfantul Silvestru“ din Bucuresti. Cu greu reusesti sa deslusesti siluetele din interior, cat timp retina mai poarta inca imaginea albului prea alb de pe exteriorul lacasului.

Zarva si caldura de afara nu au ce cauta inauntru. Raman prizoniere in lumea cea mare si urla pe la geamuri si usi sub forma de claxoane de masini, sirene, glasuri. Nimeni nu le aude. Oamenii s-au asezat cuminti pe scaune, ca si cum cineva le-ar fi poruncit sa stea smeriti si sa astepte. Sa astepte pana la inceperea slujbei Sfantului Maslu. Oricat de ingandurate le-ar fi fruntile, nu poti sa nu le remarci chipurile imblanzite in lumina galbena a lumanarilor. Ochii lucesc intens si se indreapta toti, ca la comanda, spre parintele Bordasiu. Este primit cu mare drag in mijlocul lor, ii sorb fiecare cuvant si ii saruta dreapta cand trece prin dreptul lor. Preotul le zambeste si le raspunde in aceeasi maniera. Toti sunt ai lui, parinti, copii, bunici, a crescut generatii intregi. Are rabdare cu ei la spovedanie, ii mustra si ii iarta cand gresesc, asemenea unui parinte responsabil.

A mostenit veleitatile omului dedicat cauzei pe care o sustine de la tatal sau, Gheorghe, preot si dascal, un luptator, dupa cum sustine Parintele, pentru unitatea Romaniei: Tanar fiind, entuziast si cu dragoste de tara si de poporul romanesc, a fost unul dintre cei prezenti pe Campia de la Alba Iulia care au zis: «Vrem sa ne unim cu tara!»“ De aici incepe povestea, iar cuvintele se innoada atat de bine unele de altele incat ai impresia ca retraiesti adolescenta Parintelui Nicolae Bordasiu. Ungurii n-au uitat lucrul acesta, ca tata s-a razvratit si, dupa impunerea Dictatului de la Viena (1940), l-au condamnat, in lipsa, la moarte. Eu nu puteam gandi sa raman intr-o stapanire straina si sa invat scoala intr-o limba pe care nu o cunosteam. Eu nu stiam limba ungureasca. Asta a vrut Bunul Dumnezeu sa se intample. Am plecat eu singur intai de acasa. Apoi, am venit si am luat-o pe sora mea, aveam doar 16 ani. Mama mea murise si tatal meu era ocupat cu scoala, cu parohia, cu pamantul. Faptul ca am ramas fara mama a facut ca eu si sora mea sa fim foarte uniti. Ea nu a putut suporta sa ramana fara mine. Cand am venit acasa, isi pierduse graiul de plans si atunci tatal meu mi-a zis: «Ori o iei si pe sora-ta, ori nu mai pleci nici tu.»

- Ati luat-o de acolo pe sora dumneavoastra? Tatal a ramas in sat?

- Am luat-o. Asa a vrut Dumnezeu sa fie asa, pentru ca, intr-o seara, cand inaintau trupele unguresti, in sat a venit un pluton de unguri. S-au dus la carciuma, au dat de baut oamenilor din sat. Dupa ce au baut, unul dintre ei a spus unui taran: «Noi am venit sa punem pe bat pielea la popa al tanar». Popa cel batran era bunicul si cel tanar era tatal meu. Omul cand a auzit a mers sa-i spuna primarului. Acesta a auzit la radio ce se intampla in Ardealul de nord si atunci l-a trimis pe cel care bate toba si spune vestile in sat. Omul a venit sa-i spuna tatei ce se intampla, dar in coridorul casei era un soldat care nu l-a lasat sa intre. Tata asculta radio, el nu a auzit nimic, nici nu stia ca are soldat care il pazeste. Omul a intrat pe la vecin, s-a dezbracat de haine ca si cum ar fi s-ar fi trezit din somn. A strigat din grajd in romaneste si in ungureste ca moare boul. Soldatul cand a auzit, care era, in fond, un taran, ceea ce pentru el un bou era ceva de pret, l-a lasat pe om in casa…

- Parinte Nicolae, a reusit planul pus la cale de taran?

- Da. Tata cand l-a vazut, nu l-a cunoscut, ca el era un strain de casa noastra, s-a speriat, dar celalalt i-a facut semn sa taca. I-a spus ca are in casa un soldat care il pazeste, ca la carciuma este un grup intreg venit in sat sa il omoare. Tata a iesit sub pretextul ca merge sa vada cum moare boul, s-a dus in grajd si de acolo a plecat mai departe. Cand au venit mai tarziu ungurii, l-au intrebat pe soldat: «Popa e inauntru?», si celalalt a raspuns ca nu, ca e dus in grajd ca-i moare un bou. Cand s-au dus ei acolo, grajdul era gol, vitele linistite si au realizat ca au fost pacaliti…

- Preacucernice Parinte Nicolae, a ramas fara repercusiuni farsa jucata ungurilor?

- Nu. S-au dus si l-au luat pe bunicul meu. Daca pana in acel moment au venit cu liniste, acum au venit cu impuscaturi si cu urlete si spuneau in gura mare ca daca cineva il adaposteste pe „popa cel tanar“ si nu-l preda, va fi impuscat. L-au dus pe batranul preot, care avea atunci vreo 70 de ani, la marginea satului si i-au dat niste unelte ca sa-si sape singur groapa. Oamenii din sat, ca sa-l salveze, au trimis oameni calari in satele vecine, unde erau unguri, sa le spuna ce se intampla in satul lor. I-au rugat sa vina in ajutorul preotului batran care a fost intotdeauna un om pasnic si bun. El a fost linistit si nu a facut niciodata galagie ca cel tanar, care indemna sa ne unim cu tara. Au venit oamenii din satul vecin si l-au salvat pe bunicul. Pana tarziu, peste ani si ani, groapa a ramas marturie a ceea ce putea sa se intample.

Firul povestii continua cu perioada liceului, absolvit la Beius, unde vedeai oamenii mergand la plug cu caruta, iar duminica erau imbracati impecabil, ca niste domni adevarati de oras, un oras cu o istorie culturala bogata, care a pus o baza solida in educatia adolescentului cu ganduri si aspiratii inalte pentru viitor.

Legat tot de orasul ardelenesc este momentul intalnirii cu preotul paroh si episcopul martir Nicolae Popovici, bucuria vietii mele acea intalnire, omul care mi-a indrumat pasii spre teologie si m-a sfatuit indeaproape, spune Parintele Nicolae. Pentru ca era in vremea razboiului si nu era permis decat admiterea la o facultate militarizata, tanarul Bordasiu Nicolae da admitere la Farmacie, ca sa poata urma Teologia. Reuseste si urmeaza in paralel cursurile ambelor facultati. A urmat o perioada de care Parintele Nicolae Bordasiu isi aduce aminte cu mare placere. Povesteste de Gala Galaction, profesor la Vechiul Testament, o personalitate a Bisericii noastre, scriitor, profesor. Avea o dragoste enorma fata de slujba, fata de Biserica. Gala Galaction s-a apropiat foarte mult de studentii cazati la Internatul Teologic, de la Manastirea Radu Voda, mai cu seama in serile in care venea si le vorbea celor 20-35 de tineri ca si cum ar fi fost copiii lui.

Pe lista numelor care i-au deschis apetitul pentru cunoastere si invatatura se inscriu numai personalitati marcante. A fost profesorul Ioan G. Coman, care le facea expuneri de patrologie, de literatura patristica. Profesorul era o somitate, un savant in materie, cunoscator de limba greaca si latina. Apoi, era Haralambie Roventa, profesorul de Noul Testament, care a publicat nenumarate carti de comentarii la Noul Testament. Era un om de o bunatate sufleteasca si de o finete deosebite. Filosoful Ioan G. Savin, alt om impecabil, pe care studentii il aplaudau la curs. Mai era stalpul Ortodoxiei, cum ziceam noi, Tudor M. Popescu, marele istoric, care era un om atat de modest… venea si canta la strana cu noi la slujbele pe care le faceam la Biserica Radu Voda, unde patriarhul Justinian a instituit regim de manastire. Ne-a trimis ca preoti slujitori oameni deosebiti. Acolo a fost parintele Paulin Leca, care a tradus mai multe carti din limba rusa, era foarte bun cunoscator de limba rusa, a fost Maxim Mereanu, care au fost cu totii traitori in Grecia. Acestia veneau si faceau slujba la biserica, impreuna cu preotii de la facultate si cei care erau la internat. Internatul Teologic avea si un statut de institut de educatie pentru viitori preoti, imi marturiseste Parintele Nicolae. Dupa care continua: Am avut, de asemenea, colegi deosebiti: mitropolitul Nicolae Corneanu, care a fost ucenicul parintelui Coman, episcopul Gherasim Cristea de la Ramnicu Valcea, mitropolitul Antonie Plamadeala, un bun prieten, parintele arhimandrit Roman Braga, care acum este duhovnic si slujitor la o manastire din America. Cu parintele Roman Braga am frecventat Manastirea Antim din Bucuresti, unde aveau loc intalnirile «Rugului Aprins». Printre cei de acolo, parintele arhimandrit Benedict Ghius era asistent la Catedra de Mistica, pe care o ilustra Parintele Profesor Dumitru Staniloae, pe care il iubeam foarte mult toti studentii…

- Parinte Nicolae, de ce il indrageati atat de mult pe Parintele Profesor Dumitru Staniloae?

- Ne expunea atat de frumos invatatura Sfintilor Parinti, iar cursurile lui de mistica erau ceva aparte. Te introducea intr-o lume pe care nu aveai cum sa o cunosti altfel. Numai simpla lectura a unei carti, oricare ar fi fost ea, chiar daca publicase cu ajutorul episcopului Nicolae Popovici primele doua volume din Filocalie, pe vremea aceea, cand ni le prezenta si cand il si ascultam, era cu totul aparte“.

Venirea la Manastirea Antim din Bucuresti i-a permis Parintelui Nicolae Bordasiu sa cunoasca viata monahala din interior si „Rugul Aprins“. „Ceea ce nu stie lumea si nici nu are de unde sa o stie este faptul ca venirea la «Rugul Aprins» a parintelui Ioan Strainul se datoreaza, intr-o oarecare masura, parintelui Roman Braga si mie. Noi, studenti fiind, mergeam des la Manastirea Cernica si, intr-o zi, mergand pe langa Biserica «Sfantul Lazar» din cimitirul Cernicai, am auzit revarsandu-se o melodie aparte. Parintele Roman Braga, basarabean fiind, si-a dat seama despre ce era vorba. Ne-am oprit, am ascultat si am continuat sa mergem. Am stat la o liturghie facuta de mitropolitul Neculai de Rostov, impreuna cu cativa calugari rusi refugiati acolo, si intre ei era parintele Ioan cel Strein. Era si un calugar care stia romaneste, traducatorul lor. Cand s-a terminat sfanta slujba, Parintele Roman Braga a sta de vorba cu ei. Dintr-una intr-alta, le-am spus de Cercul de la Manastirea Antim din centrul capitalei. Cand ne-am intors la manastire, i-am spus parintelui Benedict ce am intalnit noi la Cernica. Parintele s-a dus impreuna cu Sandu Tudor, care era, pe vremea aceea, civil, necalugarit, la Cernica. Astfel a ajuns parintele Ioan cel Strain sa faca parte din «Rugul Aprins», sa fie mentorul nostru spiritual.“ Legat de acest episod, parintele isi aminteste clipele in care toti membrii gruparii au primit binecuvantarea rugaciunii neincetate de la parintele Ioan: S-a apropiat de fiecare dintre noi, ne-a pus mana pe cap, ne-a spus binecuvantarea si ne-a stropit cu putina apa sfintita. Asa am inceput noi o ucenicie grea, care a mers de-a lungul vremii, alaturi de cei de la Antim.

Pe timpurile acelea, fiindca incepuse actiunea de atragere a tineretului catre Uniunea Tineretului Comunist, tinerii teologi au gandit o alta forma de activitate pentru tineri, asa s-a infiintat Asociatia Tineretului Ortodox Studentesc (ATOS), al carui presedinte a fost parintele Bordasiu. Pe cat de frumosi au fost anii de facultate, pe atat de cranceni aveau sa se dovedeasca cei care le-au urmat. Mai cu seama perioada anilor 1948-1955, cand parintele Nicolae a stat ascuns de securitate pentru o condamnare in lipsa la 20 de ani de inchisoare. A fost descoperit in anul 1955, iar ceea ce a urmat nu poate fi decodificat decat in termeni de carcera grea, suferinta, lipsuri la Timisoara, Jilava, Oradea si Aiud, fiind detinut politic intre anii 1955-1964.

Referindu-ne, in cele ce urmeaza, in mod special la Biserica “Sfantul Silvestru” din Bucuresti, vom afirma ca lacasul de cult a fost zidit pe 15 iunie anul 1743, de catre jupan Parvu boiangiul si jupaneasa Stanca. Asezamantul a fost afectat de doua cutremure, unul in anul 1802 si celalalt in anul 1838. Cel din urma a daramat complet vechiul edificiu si biserica a fost recladita de Ilie Dimitrie si fratii sai Ioan, Stoian, Gheorghe, Radu si altii. Sfintirea a avut loc la data de 15 martie anul 1839. Turnul clopotnitei dateaza din anul 1879. Intre anii 1904 si 1907, a fost reconstruita si marita actuala biserica, prin grija preotului Chiriac Bidoianul si a epitropilor Ion si Procopie Dumitrescu. Proiectul edificiului apartine arhitectului Paul Petricu, iar lucrarile au fost conduse de arhitectul Costin Petrescu. In anul 1925, biserica a primit hramul „Sfantul Silvestru“. Hramul principal al bisericii este „Adormirea Maicii Domnului“, praznuit la 15 august. Cu toate acestea, biserica este cunoscuta mai ales pentru cel de-al doilea hram al sau, „Sfantul Silvestru, episcopul Romei“, praznuit la 2 ianuarie si ale carui moaste sunt pastrate in interior. Dupa trecerea la cele vesnice a parintelui Galeriu (2003), parintele Nicolae Bordasiu este numit paroh al Bisericii „Sfantul Silvestru“. Este ajutat in lucrarea sa de catre parintele profesor Alexandru Gabriel Gherasim – actualul preot paroh, si de catre parintele Cristian Galeriu, nepotul parintelui Constantin Galeriu. In momentul de fata, biserica este implicata intr-un parteneriat pentru construirea unui asezamant pentru batrani, care se va incadra intr-un Centru Social si Cultural si va mai cuprinde o capela inchinata Sfantului Nicolae si mai multe cabinete medicale pentru desfasurarea activitatilor sanitare.

Ca rasplata, parca, pentru suferintele indurate in inchisoare, parintele Bordasiu il intalneste pe Parintele Profesor Constantin Galeriu acest duhovnic, parinte si paroh al intregii tari - la Biserica „Sfantul Silvestru“ din Bucuresti. Cu Parintele Constantin Galeriu am avut o activitate deosebit de fructuoasa in parohia «Sfantul Silvestru». Era un om extraordinar. El nu era parohul «Sfantului Silvestru» sau a micii parohii de aici, era parohul intregii tari. Oriunde era solicitat, raspundea cu tot dragul. Era implinirea vocatiei lui pastorale, sa fie peste tot unde trebuie sa fie cunoscut cuvantul lui Dumnezeu. Aici, la biserica, lumea il iubea foarte mult. Alaturi de parintele, am adus o particica din moastele Sfantului Silvestru si pe care vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist, le-a adus de la Roma, de la cardinalul Camillo Ruini, vicar general al Romei. Atunci Parintele Patriarh a tinut o cuvantare in cuprinsul careia a rostit poate cel mai frumos imn adus Sfantului Silvestru de catre cineva. Eu am scris un acatist pentru Sfantul Silvestru pe care il citim cu regularitate in biserica si imi dau seama, cunoscand bine viata Sfantului Silvestru si recitind acest cuvant al patriarhului Teoctist din Catedrala «San Giovani», Laterno, ce cuprins teologic si ce forma frumoasa, artistica, literara, avea cuvantul acesta, pe care il avem aici, la biserica, din anul 2003. Parintele Profesor Constantin Galeriu a trecut la cele vesnice pe data de 10 august anul 2003. I s-a asezat locul de asteptare a Invierii langa marginea bisericii, pe care a iubit-o atat de mult. Neincetat, de cinci ani, vin oameni de peste tot, pentru a-i aduce un omagiu, sa se roage pentru sufletul lui. Florile si luminile sunt nelipsite de la mormantul parintelui atat vara, cat si iarna.

In alta ordine de idei, acum, la un moment al bilantului pastoral – misionar, duhovnicesc si apologetic, scriu aceste randuri omagiale, festive si aniversare, pentru a-i multumi, cu sincera recunostinta si calda afectiune pentru tot ce a facut bine atator oameni si fii duhovnicesti, carora le-a conturat si marcat viata ori personalitatea in sens pozitiv si luminos. Il asiguram ca in sufletele si in inimile noastre nu va fi niciodata tratat sau abordat ca un pensionar ci ca un pururea harnicul, dinamicul si deosebitul Parinte Spiritual Nicolae Bordasiu. In aceste clipe, cuprins fiind de emotie, respect, recunostinta si veneratie m-am tot gandit, pret de mai multe zile cum sa-mi pot exprima, cat mai bine, in cateva randuri, aceste stari si sentimente fata de Sfintia Sa, caci constat, cu oarecare strangere de inima, ca nu este usor sa faci un asemenea lucru mai ales pentru unul ca mine care il cunosc de, relativ, putina vreme adica doar cativa ani, aici – la biserica ce-l are de ocrotitor spiritual si pe Sfantul Domnitor Roman Neagoe Basarab si care a a avut, printre altii, un veritabil slujitor sacerdotal, pastoral si catehetic in persoana Parintelui Constantin Galeriu.

Prin urmare, Parintele Nicolae Bordasiu, dupa cum am enuntat si mai sus, se contureaza si se identifica, cel putin in mintea si in inima mea, prin cateva trasaturi si calitati distincte: - in primul rand caracterul, onoarea si demnitatea parintelui apoi vocea sa inconfundabila – calda si mangaietoare; dupa aceea cultura teologica si nu numai cu care este inzestrat datorita muncii si tenacitatii preacucerniciei sale – care este un autodidact innascut si foarte perseverent; luciditatea si spiritul sau critic insotit de foarte multa intelegere si condescendenta; pe urma spiritul de disciplina, in primul rand cu el insusi, de rigoare doctrinara, liturgica si canonica revelata cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predica sau cuvantare, sustinute intr-un mod foarte coerent si elevat in diferite imprejurari sau cu diferite ocazii; comportamentul, felul sau de a fi si de a se raporta la semenii sai, la fiecare in parte intr-un mod deosebit si unic fiind foarte respectuos, accesibil si deschis toate acestea descoperind, in persoana sa, o generozitate si o etica a bunului simt pe care le-a cultivat de-a lungul intregii sale vieti si care astazi le intalnesti tot mai rar!.

Asa incat, citindu-i si expunandu-I, inca o data, referintele sale biografice ma uit, cu multa admiratie, ca s-a nascut la 22 mai anul 1924 in localitatea Sabolciu din judetul Bihor. Tatal sau, Gheorghe, a fost invatator si din anul 1929 si preot, iar mama, Maria- nepoata de var Mitropolitului Vasile Mangra - a fost casnica. Inceputul scolii primare l-a facut in satul natal, apoi la Oradea unde a si studiat cinci clase la liceul Emanoil Gojdu. Cand a venit cedarea Ardealului de Nord, familia a fost silita sa se refugieze si s-au stabilit intr-un sat sarac, dar cu oameni bogati sufleteste - Poiana Motilor. A terminat liceul in orasul Beius, un oras mic dar cu bogat trecut istoric. Dupa cedarea Ardealului aici erau doua Episcopii, Prefectura de Judet si apareau trei ziare. In timpul liceului a fost pedagog la internatul ortodox de baieti. In acest oras a avut prilejul sa-l cunoasca si sa fie aproape de Episcopul Martir Dr. Nicolae Popovici, un intelept ierarh si mare patriot. Dupa Bacalaureat a urmat cursurile Facultatilor de Teologie si Farmacie din Bucuresti. A avut ca profesori la Teologie pe marii dascali si preoti Ioan G. Coman, Petre Vintilescu, Nae Popescu, Roventa, Gala Galaction precum si pe Teodor M. Popescu si Ioan G. Savin. In acelasi timp avea colegi de facultate pe mitropolitii Nicolae Corneanu, Valeriu Anania, Antonie Plamadeala, Episcopii Roman Stanciu si Gherasim Cristea, Arhimandritul Roman Braga, sau pe Costel Barbulescu, Teodor Damsa si Eliade Buciuc. A facut parte, dupa cum am mai spus si in randurile anterioare, din grupul de tineri de la „Rugul Aprins” de la Manastirea Antim din Bucuresti, unde impreuna cu alti 11 colegi si prieteni, intre care Nae Nicolau, Roman Braga, Valeriu Streinu, Andrei Scrima, au primit binecuvantarea rugaciunii de la Parintele Ioan Kulaghin sau cel Strain. A fost secretar si apoi presedintele Asociatiei Studentilor de Teologie. Pentru a contracara activitatea utecista in randul studentilor, cu binecuvantarea Parintelui Arhimandrit Benedict Ghius, impreuna cu Roman Braga si Gheorghe Domasneanu au infiintat Asociatia Tineretului Ortodox Studentesc (ATOS) fapt care a facut sa fie arestati multi din ei in anul 1948.

Parintele Nicolae Bordasiu a stat ascuns ani indelungati (anii 1948-1955) prin satele bihorene, fiind cautat de securitate pentru o condamnare in lipsa la 20 de ani inchisoare. Descoperit si arestat in anul 1955, au urmat ani grei de inchisoare prin Timisoara, Jilava, Oradea si Aiud, fiind detinut politic intre anii 1955-1964. Dupa eliberare a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Ioan Cantacuzino, unde a facut parte dintr-un colectiv care a preparat pentru intaia oara in Romania gama globulina din sange retro-placentar.

Intalnirea cu Parintele Patriarh Justinian Marina in anul 1968 a schimbat drumul vietii. Patriarhul Justinian si ministrul Mircea Malita din august anul 1968 pana in februarie anul 1969 au staruit la autoritati ca sa obtina numirea sa ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucuresti. Parintele Patriarh Justinian l-a hirotonit diacon si apoi preot, de sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei, in 30 noiembrie anul 1969. In acest timp a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie, avind ca indrumator pe Parintele Profesor Dumitru Staniloae. In anul 1973 a plecat la studii la Paris, unde a frecventat prelegerile profesorilor Jean Mrie Le Guillou O.P., Charles Kannengisser, Alain Besancon, Henri Bouillard si unde a obtinut la Institutul Catolic un „Certificat d’habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle” (nr. 367/ 01.10.1974). In timpul studiilor la Paris, prin Ion Cusa, i-a cunoscut pe Ion Mamaliga, Eugen Ionescu (caruia i-a procurat Filocalia). Datorita Parintelui Dumitru Staniloae, l-a Intalnit pe Emil Cioran. L-a cunoscut pe Preotul Virgil Gheorghiu si nu in ultimul rand pe Parintele Arsenie Boca. De asemenea, printre foarte multi altii, a fost apropiat sau este in continuare, al Parintelui Ioan Iovan de la Manastirea Recea – Mures, al Mitropolitului Ardealului de vesnica amintire si pretuire Dr. Antonie Plamadeala – Mitropolitul Ardealul, a Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania, a Parintelui Arhimandrit Nicodim Dimulescu – Staretul Manastirii Crasna – Prahova.

Dar cea mai importanta relatie a fost cu teologii de la Institutul Ortodox Saint-Serge din Paris: Olivier Clement si Michel Evdokimov. Revenit in tara a fost din nou profesor la seminar (1975) pana in octombrie anul 1981, cand este transferat la Biserica Sfantul Silvestru, unde este si acum. Aici a avut meritul de a fi intre cei dintai care au inceput predarea religiei in scoala, imediat dupa decembrie anul 1989. Tot aici a ajutat tineretul sa cunoasca invatatura de credinta si in colaborare cu „Comunitatea Taize” din Franta, incepand cu anul 1990, a organizat participarea tinerilor la intalnirile de tineret crestin din Europa. Iar pana la urma, a fost prefesor si director la Seminarul Teologic Ortodox din Bucuresti, perioada in care l-a cunoscut (si) pe Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa – pe care l-a si ajutat, cand a fost nevoie.

A publicat studii ("Frumusetea si insemnatatea preotiei dupa Sfantul Grigorie Teologul") si multe predici. A acordat foarte multe interviuri diferitelor trusturi de presa ori posturi de radio si televiziune din tara. Impreuna cu Parintele Profesor Constantin Galeriu au intrat in legatura cu biserica San Silvestro din Roma pentru a obtine, pentru biserica de aici, Sfintele Moaste ale Sfantul Silvestru, pe care le-a adus de la Roma P.F.Parinte Patriarh Teoctist Arapasu, depunandu-le in Biserica Sfantul Silvestru din Bucuresti, la 3 noiembrie anul 2002.

A facut parte, in mai multe legislatii, din Adunarea Eparhiala si Permanenta Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucurestiului. A fost distins cu rangul de Iconom Stavrofor de catre P.F. Parinte Patriarh Justinian si apoi si de catre P.F. Parinte Patriarh Teoctist – amandoi, de vesnica amintire si pie memorie!…

Dupa trecerea in vesnicie a Parintelui Profesor Constantin Galeriu (la 10 august anul 2003) Parintele Nicolae Bordasiu este numit Paroh al Bisericii Sfantul Silvestru. Cu alte cuvinte, in mintea si in inima mea personalitatea preacucerniciei sale se contureaza si se identifica prin cateva trasaturi si calitati distincte, si anume: in primul rand prin maturitatea si bogata experienta sau intelepciune pastorala si duhovniceasca, prin atasamentul sau fata de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul sau de a fi foarte firesc si mai putin sofisticat sau complicat; dupa aceea prin tenacitatea si perseverenta lui, prin dispozitia pe care o are spre intensificarea eforturilor in vederea rezolvarii unei probleme, atunci cand situatia o cere; prin cultura teologica si nu numai cu care este inzestrat datorita muncii si tenacitatii sfintiei sale – deoarece este un autodidact innascut si foarte consecvent cu el de-a lungul intregii vieti; prin luciditatea si spiritul critic insotit de foarte multa intelegere si condescendenta; pe urma prin spiritul sau de disciplina, in primul rand cu propria lui persoana, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predica sau cuvantare, sustinute intr-un mod foarte concis, coerent dar si consistent in diferite imprejurari sau cu diferite ocazii!. De asemenea, mai are si calitatea de a fi un om de o sinceritate, discretie si modestie iesite din comun care iti inspira foarte multa incredere, confort sufletesc si dragoste fata de valorile eterne ale spiritualitatii noastre romanesti si ortodoxe!.

A ajuns la o varsta, venerabila, la care probabil, se gandeste mai mult la ce a fost in urma, facandu-si tot felul de bilanturi desi, eu personal ii sugerez sa nu renunte, definitiv, la toate aspectele activitatii sale care este foarte folositoare multor oameni – slujitori ai altarelor sau credinciosi ai Bisericii noastre dreptmaritoare!.

Cugetand la activitatea si la personalitatea preacucerniciei sale, care este foarte bine conturata si cat se poate de autentica si de fireasca, ma gandesc la darul omului providential cu care l-a inzestrat Creatorul si Stapanul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos – pe care sfintia sa l-a cinstit si l-a slujit cu toata sinceritatea, dragostea si abnegatia!.

De aceea, m-as bucura sa stiu ca atat contemporanii cat si posteritatea ii vor acorda, totdeauna, cinstea, recunostinta si pretuirea cuvenita pentru tot ce a facut, pentru ceea ce este si inseamna (sau ar trebui sa insemne) in constiinta si in memoria noastra colectiva, care, ma rog lui Dumnezeu sa nu fie alterata si o spun aceasta cu mare infrigurare fiindca, din pacate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita, foarte repede binefacatorii si inaintasii nostri dar incerc, totusi, sa–mi fac un act de incurajare si de optimism si sa cred ca ori de cate ori va fi pomenit numele sau va fi pronuntat cu veneratie si respect, pentru tot binele pe care l-a facut atator oameni si care fapte sunt consemnate de catre Mantuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Vesnic in Imparatia Sa cea cereasca si vesnica de care, ne rugam Lui, sa aiba parte; rugaciuni carora ma alatur si eu, dorindu-i sa ne traiasca in continuare intru multi, folositori si roditori ani!.

Stiind asadar, din propria-mi experienta, ca fiecare intalnire cu Parintele Nicolae Bordasiu este un prilej de mare inaltare sufleteasca si de sarbatoare, asemeni intalnirilor invataceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pilda demna de urmat, de intelepciune, abnegatie si daruiere, ma (mai) gandesc ce repede ii uitam noi pe acesti oameni, pe acesti slujitori ai vietii noastre bisericesti si ai spiritualitatii noastre duhovnicesti, fiindu-le prea putin recunoscatori pentru toate cate ne-au facut si ne-au daruit ei noua, neaducandu-ne, astfel, aminte „de mai marii nostri”!. Dar, „noi locului ne tinem, cum am fost, asa ramanem”!.

In incheiere, eu personal, ma simt foarte onorat pentru faptul ca am avut fericitul prilej si marea sansa de a-l intalni si (de) a-l cunoaste pe Parintele Profesor Nicolae Bordasiu – mare personalitate a spiritualitatii noastre romanesti contemporane si, nu in ultimul rand de a avea posibilitatea sa-mi exprim, in scris, recunostinta si omagiul meu la acest ceas aniversar cand ii doresc sa aiba parte, in continuare, de multa sanatate, de mult spor si de multe impliniri duhovnicesti!.

Totodata, un gand sincer si profund, de aleasa afectiune, consideratie si admiratie fata de Maica Preoteasa – Doamna Rodica Gabriela Bordasiu – stalp, reazam, prieten sincer, de neasemuita nadejde, al Parintelui Nicolae – pe parcursul intregii sale vieti, plina de incercari, obstacole, piedici, suferinte dar si cu momente de bucurie, inaltare spirituala si optimism crestinesc!.

Cu aleasa pretuire si
deosebita recunostinta,
Stelian Gombos

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5257

Voteaza:

Parintele Profesor Nicolae Bordasiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE