Pe malul raului dumnezeiesc

Pe malul raului dumnezeiesc Mareste imaginea.

De la Ierusalim, ne-am îndreptat spre Athos, unde am sosit, cu ajutorul lui Dumnezeu, în luna mai, anul 1905. Athosul ne-a fermecat cu măreţia şi cu frumuseţea sa. Monahii de la „Sfântul Pantelimon" ne-au întâmpinat extraordinar de cordial şi, mai ales, ne-au creat o dispoziţie sufletească favorabilă. O deosebită dragoste faţă de pelerini şi-a manifestat şeful arhondaricului, părintele Nicodim, cunoscut de toţi pelerinii care vin la Athos. Despre acest om iubitor am aflat încă de pe drumul spre Ierusalim, de aceea mi-am îndreptat paşii, înainte de toate, spre Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon", pentru a cere binecuvântare să rămân pentru totdeauna la Sfântul Munte Athos. Dar la această mănăstire mare şi zgomotoasă nu aveam nici o intenţie să rămân.

Pe părintele Nicodim m-am învrednicit să-l văd chiar in ziua în care am ajuns aici şi, într-adevăr, acest stareţ m-a uimit cu dragostea sa. I-am povestit pe scurt starea în care ma aflam, i-am explicat că prefer să devin un vagabond în Sfântul Munte decât să mă întorc în lume şi, drept răspuns, am auzit de la dânsul un astfel de cuvânt: „Ajunge! Fă trei metanii înaintea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon: de acum vei fi slujitorul său. Domnul te-a adus aici". Şi eu, fără să murmur, m-am hotărât să rămân pentru totdeauna în această mănăstire, atras de dragostea părintelui Nicodim.

Am ajuns la Athos într-o vineri şi la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon" am stat până luni, iar luni, după-amiază, părintele Nicodim ne-a trimis cu un monah să călătorim prin Sfântul Munte. Spre seară am ajuns la Schitul „Sfântul Andrei". Aici nu am găsit nimic deosebit, în afară de biserica grandioasă; în toate celelalte, acest schit - copia Mănăstirii „Sfântul Pantelimon" - este cu mult mai prejos decât originalul.

A doua zi am vizitat Chilia „Sfântul Gheorghe", aşezată la talpa muntelui săgeată. De aici a trebuit să urcăm pe vârful Athosului. Nu îmi doream deloc acest lucru, mai ales că greutatea urcuşului nu era compensată de frumuseţea peisajelor, deoarece vârful Athosului este acoperit, aproape întotdeauna, de nori şi de ceţuri. Şi, într-adevăr, urcuşul foarte abrupt pe vârful muntelui s-a dovedit a fi foarte obositor şi a durat aproape trei ore, care m-au chinuit într-atât încât transpiraţia curgea şiroaie pe mine, iar când am ajuns, în sfârşit, pe vârf, am văzut o biserică grecească, săracă şi neîngrijită, ca toate bisericile greceşti văzute de mine până aici. In această biserică am citit Acatistul „Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu".

Dacă urcuşul a fost greu, coborârea a fost de-a drepte îngrozitoare, fiind ameninţaţi tot timpul să cădem în prj. pastie şi să murim. Dar, slavă lui Dumnezeu, am coborât cu bine, lucru care ne-a luat vreo două ore. Din cauza cetii n-am văzut nimic în afară de pietre reci şi neroditoare deoarece spre vârf nu creşte vegetaţie, în afară de nişte flori rare, prin crăpăturile pietrelor.

După coborâre, am intrat în Mănăstirea „Sfântul Gheorghe". De aici, întărindu-ne cu hrană, ne-am îndreptat spre Mănăstirea grecească „Sfântul Atanasie", unde am rămas peste noapte. A doua zi, de dimineaţă, ne-am dus la izvorul Sfântului Atanasie, care a apărut la porunca împărătesei Cerului, şi ne-am învrednicit să ne spălăm în şuvoaiele sale sfinte. Ce belşug de apă! Şi ce apă: curată precum cristalul şi dulce ca mana! Toţi închinătorii s-au mângâiat în chip deosebit şi, cu forţe proaspete, ne-am îndreptat spre Mănăstirea grecească Iviron, unde am participat la Liturghie şi ne-am închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de Iviria, Portăriţa, apărătoarea Athosului şi a Moscovei. Această icoană mi-a adus aminte de Moscova pe care am părăsit-o nu de mult timp şi de prietenii mei rămaşi acolo...
Sărutând de câteva ori această sfântă icoană, cu lacrimi de umilinţă, am slujit înaintea ei un moleben, ne-am închinat la moaştele ce se găsesc în mănăstire şi, pe la prânz, ne-am îndreptat spre Sihăstria „Sfântul Artemie". Minunată sihăstrie: curăţică, binevoitoare, ospitalieră!

Schitul „Sfântul Ilie", unde am ajuns când se săvârşea Liturghia târzie, a fost ultima etapă a călătoriei noastre comune. De aici, împreună cu unul dintre tovarăşii mei, m-am îndreptat către Sihăstria „întâmpinarea Domnului", care se află la vreo jumătate de oră de mers pe jos de Schitul „Sfântul Andrei". Aici trebuia să mă întâlnesc cu părintele V., un nevoitor al acestui schit, pe care l-am cunoscut dupa plecarea de la Odesa şi care m-a invitat la mănăstirea sa ca să mă stabilesc pentru nevoinţa monahală. Spre marea noastră amărăciune, părintele V. nu era acasă, plecase cu treburi la Tesalonic. Este posibil ca vieţuitorii chiliei sale sâ fi fost avertizaţi de o posibilă venire a noastră, deoarece ne-au primit atât de cordial, încât am şi uitat de părintele V. si de întâlnirea ratată. Impresia făcută de fraţi şi de sihăstrie a fost extraordinară. Aşezarea chiliei, cu minunata sa vedere către Schitul „Sfântul Andrei" şi Kareia, ne-a plăcut în mod deosebit. Această sihăstrie are o clădire de locuit potrivită ca mărime, veche, dar confortabilă, înconjurată de o livadă şi de o grădină de zarzavat nu prea întinse. Toate, aici, au o amprentă familială, nu stereotipă. Are biserică, clopotniţă, trapeză şi alte atenanse mănăstireşti, ca şi în marile aşezăminte monahale. Slujba se face, de asemenea, după tipicul marilor mănăstiri athonite.

Cât timp ni s-a pregătit ceaiul, la propunerea locţiitorului stareţului V., un diacon tânăr şi conştiincios, am vizitat sihăstria, care ne-a făcut o impresie foarte plăcută. Biserica era mică, pentru vreo 15 persoane, dar curăţică şi împodobită cu o dragoste neobişnuită. Totul era ieftior, dar strălucea de curăţenie şi de evlavie. Şi mi-a venit în minte: oare nu aşa era prima Biserică, cea apostolică? Nu este oare aici iubirea care nu cade? Nu este, oare, aici, între dânşii, o unire frăţească? Nu sunt, oare, aici toate de obşte, un singur duh şi o singură inimă? Dar cum să afli aceasta?...

Trapeza, de asemenea, era construită pentru vreo cincisprezece oameni. Şi aici era o curăţenie perfectă. Toată era impodobită cu sfinte icoane. Chiliile erau mici, o chilie abia Putea adăposti un om... Cea a înaintestătătorului era puţin mai mare, dar nu mai mare decât pentru a putea adăposti un om şi jumătate... Aici am fost găzduit peste noapte. Nu am îndrăznit să mă culc în patul stareţului şi, ca să mă odihnesc, am ocupat acel loc din chilie unde putea sta doar o jumătate de om. Aici m-am aranjat nu fără osteneală, dar am dormit minunat. Dimineaţa, părintele diacon ne-a însoţit să vedem livada şi grădina de zarzavat. Din toate, câte puţin. Era şi viţă de vie, o plantaţie de măslini şi de smochini şi alţi pomi fructiferi Am văzut, de asemenea, un izvor care avea rezervor.

Apoi am fost invitaţi la un ceai pe terasă, care a fost însoţit de o dulceaţă grozav de proaspătă şi de o pâine albă şi gustoasă. După ceai, eu cu părintele diacon am mers la biserică, unde s-a slujit vecernia cu chilioţii săi şi cu cei din vecinătate. Era sâmbătă seara.

După vecernie am fost iarăşi invitaţi la trapeză. Toată mâncarea era pregătită minunat de gustos. Ni s-au oferit trei feluri de mâncare, servite direct de pe plită. Se vedea că gătise un maestru al bucătăriei. De când plecasem de acasă, nu numai că nu mai mâncasem ceva asemănător, dar nici măcar nu văzusem. Pierzând aici măsura asprei pravile călugăreşti, fără să ne jenăm, am înfulecat tot ce ni s-a oferit. Părinţii ne-au încurajat, ne-au tot servit şi ne-au încurajat: şi trapeza noastră s-a arătat a fi mai mult decât îmbelşugată din vina aceluiaşi bucătar iscusit, care a lucrat în lume la cele mai bune bucătării. I-am mulţumit şi i-am rămas recunoscători pentru trapeza gustoasă. Era la sihăstrie de un an de zile.

După trapeză, m-am dus cu părintele diacon la pave-cerniţă, după care ni s-a propus să ne întărim cu somn, iar părintele diacon s-a dus să ceară un preot, pentru ca dimineaţă, de dragul zilei de duminică, să slujească utrenia şi Liturghia.

Utrenia a început la ora două noaptea, iar după utrenie s-a săvârşit Liturghie, în mod foarte solemn, în dangăt de clopote, cu cântăreţi de la alte chilii. Tovarăşul meu a trăit o încântare deplină.

După terminarea slujbei, am fost invitaţi la un ceai-împreună cu noi, au fost invitaţi şi preotul slujitor şi oaspetii, monahii chilioţi. Toţi erau curat îmbrăcaţi, sărbătoreşte. Monahii aveau feţe plăcute, simple, binevoitoare.

Ne-a fost bine în această comunitate!...

După ceai ne-am dus la trapeză, unde toţi s-au comportat ceremonios şi cu demnitate, dar pe deplin nestingheriţi, cu veselie, sărbătoreşte. La prânz s-au servit trei feluri de mâncare, pregătite minunat, şi vin bun, din belşug. La final, nouă, celor doi, ni s-a oferit ceai cu o dulceaţă aromată şi covrigei. După aceasta, eu şi preotul vecin, care a slujit Liturghia, ne-am dus din nou în biserică, unde am cântat ceva şi ara făcut otpusul. Nu am găsit cuvinte pentru o primire aşa de binevoitoare. Monahii ne-au dat un însoţitor şi, cu mare regret, ne-am despărţit de acest colţişor binecuvântat şi confortabil.

Când ne-am întors la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon" din pelerinajul nostru pe la locurile sfinte ale Athosului, am fost anunţaţi ca, începând cu ziua de luni, să postim până joi pentru a ne împărtăşi cu Sfintele lui Hristos Taine. în această zi, doritorii puteau să se îmbarce pe vapor pentru Odesa. Joi m-am împărtăşit după Liturghia de dimineaţă la Biserica „Schimbarea la Faţă" de la arhondaric. După Liturghie, părintele Nicodim a slujit un moleben de călătorie şi a rostit un cald cuvânt de despărţire pentru închinătorii care plecau. Apoi a fost trapeza, după care părintele Nicodim i-a condus pe închinători la părintele arhimandrit, unde toţi au primit binecuvântare, cărţi, icoane şi prescuri. Se putea vedea încântarea închinătorilor pentru tot acest har!

La ora patru, celor care plecau li s-a oferit o a doua trapeză, după care au plecat în portul Dafni, la cinci verste distanţă de Mănăstirea „Sfântul Pantelimon", pentru a se imbarca pe vaporul de Odesa. In micul port al mănăstirii, pe la orele şase seara, pe data de 19 mai 1905, flotila mânăstirii era pregătită să plece spre Dafni. Pe un barcaz si în două bărci, s-au urcat aproape trei sute de pelerini. Bagajele lor au fost încărcate mai devreme. Favoritul tuturor închinătorilor, părintele Nicodim, a ieşit el însuşi să-i conducă. Şi aici au avut loc scene duioase de rămas bun. Entuziasmul era fără margini: „Adio, scump Athos! Adio drag părinte Nicodim! Binecuvântează-ne pentru ca harul Muntelui Athos să fie pururi cu noi şi cu apropiaţii noştri!"

Cât s-au făcut pregătirile de plecare, unii au ieşit din bărci de câteva ori pentru a transmite câte ceva părintelui Nicodim sau ca să primească încă o dată binecuvântare şi să-i sărute mâna şi îmbrăcămintea. Şi el, cu o dragoste nesecată, îşi deschidea braţele pentru oricare dintre fiii săi duhovniceşti întâmplători pe care îi conducea să plece din binecuvântatul Athos spre îndepărtata Rusie...

Dar ce s-a întâmplat în bărci, nu pot descrie! Toţi se străduiau să strige cât mai tare pentru a fi auzit salutul său de adio pentru Athos şi pentru sfântul stareţ: „La revedere! Binecuvântaţi!". Mulţi dintre aceştia aveau lacrimi în ochi.

- Binecuvântează, părinte Nicodim, să plecăm!, a strigat ofiţerul de cart.

Părintele Nicodim a ridicat mâna şi a binecuvântat:

- Dezleagă!

La acest cuvânt au fost dezlegate parâmele, vaporaşul remorcă a gâfâit din greu, bărcile s-au înclinat şi flotila s-a mişcat din loc. Pelerinii au cântat stihirile pascale şi au în-ceput să se îndepărteze încetişor de mal.

In ziua când am primit împărtăşania, m-am străduit să-mi păstrez liniştea. Dar cum să fii liniştit, deoarece, plecând cei doi tovarăşi de călătorie, s-au rupt ultimele două aţişoare care mă legau de scumpa mea patrie, de Rusia?! Ei erau în barcă la vedere şi îmi făceau cu mâna de rămas bun. în inima mea s-a auzit un şuier şi în suflet s-a stârnit un vânt rece, asemănător cu întristarea; dar cu ajutorul lui Dumnezeu m-am îndreptat repejor şi m-am încredinţat pe deplin voii Lui.

Curând, Domnul m-a mângâiat: în seara de vineri spre sâmbătă, în timpul privegherii, am fost condus la părintele arhimandrit Nifon. M-a întrebat politicos şi succint de ce anume am nevoie. I-am răspuns destul de incoerent că vreau în monahism. El m-a întrebat: de ce? Mi-a mai pus incă vreo câteva întrebări. Apoi m-a binecuvântat şi mi-a spus că mă primeşte.

- Peste o săptămână, a spus el, mai veniţi prin mănăstire.

- Nu se poate mai repede?

- Bine!, a răspuns el.

M-am înclinat înaintea lui şi am plecat mângâiat. Toată întrevederea cu părintele arhimandrit, care părea că îmi hotărăşte destinul, nu a durat mai mult de două-trei minute. In loc de o săptămână a trecut o săptămână şi jumătate. Apoi, într-o miercuri am fost iarăşi condus la părintele Nifon. Inainte de mine a primit binecuvântare de a intra în mănăstire un bătrân din Nijni-Novgorod, dintre închinători. Părintele arhimandrit i-a dat ascultare la vopsitorie. Dându-mi binecuvântare după dânsul, părintele arhimandrit a zis:

- Şi dumneavoastră veţi merge la vopsitorie. Şi iată, astăzi, joi, 2 iunie 1905, mă vor conduce pe mine, robul lui Dumnezeu, Dimitrie, la locul ascultării mele mănăstireşti, începutul nevoinţei mele monahale. Ce mă aşteaptă? Adio, fratele meu, Vania, adio surioară, adio, întreaga familie a lui Vania, atât de scumpă şi de apropiată mie!...

Desigur, nimic nu mă tulbură, sunt gata să rabd şi rani; nu vreau să mă încing eu, singur, ci să mă încingă El, Domnul meu, şi să mă ducă. Sunt bucuros pentru toate. In sfârşit, a venit timpul să-I slujesc lui Dumnezeu fară rezerve. Orice ascultare mi s-ar da - onorabilă sau injositoare - să fie voia Sa cea sfântă! Imi doream doar un singur lucru: să nu pierd timpul fără nici un folos pentru manăstire şi pentru mântuirea sufletului meu şi ca Dumnezeu să-mi ajute să pot face ascultare şi să nu se frângă tare structura lăuntrică a vieţii mele.

Pe malul râului dumnezeiesc. Insemnările unui ortodox; Editura Doxologia

Cumpara cartea "Pe malul râului dumnezeiesc. Insemnările unui ortodox"

20 Aprilie 2016

Vizualizari: 230

Voteaza:

Pe malul raului dumnezeiesc 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE