'Pilula' impotriva patimii jocurilor

'Pilula' impotriva patimii jocurilor Mareste imaginea.

„In organismul omului cuprins de patima jocului, afirmă profesorul T. Dudko, încep modificări biochimice globale. Adeseori, bolnavul ajunge la noi în stare de depresie. Somnul şi apetitul lui sunt alterate. Ca atare, utilizăm antidepresive şi anticonvulsive - dacă este neapărată nevoie, tranchilizante.

Acestea înlătură tensiunea, liniştesc. Totuşi, suntem foarte prudenţi cu tranchilizantele: acestea pot forma altă dependenţă patologică (de substanţe psihoactive). In paralel, ajutăm organismul bolnavului să-şi crească posibilităţile de adaptare şi, prin urmare, să suporte mai uşor suprasolicitările emoţionale şi stresurile."

„Factorii biologici au o însemnătate mare, dar nu fundamentală, continuă T. Dudko. Pentru a obţine o remisiune persistentă (abţinere de la jocuri, respectiv narcotice) trebuie neapărat ca omul să-şi formeze în interiorul său o bază duhovnicească - şi acei pacienţi ai mei care recurg la religie sunt mai rezistenţi faţă de boală. Câteodată, graţie Tainelor bisericeşti se descurcă fără medicamente."

Intr-adevăr, bolnavul nu poate fi ajutat dacă nu este vindecată starea lui interioară - şi tocmai aici sunt neputincioase pilulele, întrucât e nevoie de eforturi sufleteşti şi de buna voie a omului. Aşadar, principalul este conştientizarea de către bolnav a stării sale şi voinţa de a se lupta cu ea.

Ca atare, pentru eliminarea dependenţei este nevoie de asistenţă calificată, medicală şi psihologică. Aceasta permite suprimarea focarului de excitaţie din scoarţa cerebrală şi înăbuşă pentru o vreme patima. In ziua de astăzi sunt folosite în acest scop aceleaşi metode ca pentru alcoolism şi narcomanie.

Şi mai importantă este însă dobândirea reperelor duhovniceşti corecte şi întărirea dorinţei de luptă cu tentaţia. Când starea duhovnicească a omului se îmbunătăţeşte şi când în el s-a edificat un nou sistem de valori, atunci se schimbă felul de a gândi şi comportamentul. In concluzie, omul îşi conştientizează ca boală împătimirea de joc şi îşi dă seama că acest obicei rău nu poate fi înlocuit cu unul analog, dar nevătămător. Singura ieşire din situaţie este totala renunţare la joc.

Tocmai aşa se lucrează cu ludomanul, de exemplu, în Centrul Ortodox de îngrijire sufletească „Sfântul Ioan din Kronstadt" şi în „Şcoala de trezvie" din Lavra Sfintei Treimi din Sankt-Peterburg. Acolo, păstori şi specialişti experimentaţi îi ajută pe oamenii dependenţi să iasă din starea maladivă, egocentrică a sufletului, să învingă atracţiile păcătoase şi să se întoarcă spre Domnul.

Reflectând la predicile duhovnicilor, consultându-se cu medicii şi psihologii ortodocşi, oamenii îşi revizuiesc stereotipurile formate anterior şi învaţă să-şi rezolve în mod constructiv problemele de personalitate. Cei ce suferă de mania jocurilor sunt trataţi cu încredere, cu atenţie şi cu căldură sufletească, lucru care este vindecător în sine. Omul capătă posibilitatea de a se vedea nu aşa cum vrea să se vadă, ci aşa cum este de fapt. Totodată, împreună cu cei de un cuget cu tine este mai uşor să dobândeşti cunoştinţe duhovniceşti şi să mergi către Dumnezeu decât atunci când eşti singur.

„In momentul de faţă, sarcina noastră fundamentală se rezumă la a-i atrage pe ludomani la viaţa duhovnicească", îi spunea autorului rândurilor de faţă psihologul Iziaslav Adlivankin, conducătorul secţiei de misiune a Centrului Ordoman, spre evitarea unei recidive, trebuie să se abţină toată viaţa de la mersul la cazinou, la curse, la sălile de jocuri, de la cumpărarea biletelor de loterie ş.a.m.d.

Dacă dependenţa de joc apare la copii, trebuie să se lucreze în primul rând cu părinţii lor. Adeseori copilul se cufundă în lumea iluziilor până la uitarea de sine deoarece nu primeşte suficientă dragoste şi grijă părintească - şi atâta timp cât adulţii nu-şi vor schimba modul de viaţă şi atitudinea faţă de copil, acesta va fi foarte greu de vindecat.

In concluzie, vom sublinia că lupta cu mania jocurilor trebuie purtată şi la nivel de stat, prin mijloacele de informare în masă. Deasupra intrării în sala de jocuri şi în cazinou trebuie atârnat avertismentul: „Jocul poate să vă ucidă!", la fel cum pe pachetele de ţigări scrie: „Fumatul dăunează grav sănătăţii".

Până la urma urmei, nu acesta e adevărul?

Konstantin V. Zorin
Dependenta de computer, de jocuri, de nicotina, Editura Sophia

Cumpara cartea "Dependenta de computer"

 

.

12 Martie 2015

Vizualizari: 840

Voteaza:

'Pilula' impotriva patimii jocurilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE