Poc, poc, poc sau Ce mai faci, Ioane?

Poc, poc, poc sau Ce mai faci, Ioane? Mareste imaginea.

Deschid cu infrigurare ziarul de astazi, radioul sau televizorul, sperand din toata inima ca voi gasi ceva bun. O stire buna, ceva nou care sa-mi aduca eventual niste bani in plus, sau pur si simplu ceva care sa ma relaxeze, sa-mi placa, sau care sa-mi aduca putina dragoste, speranta, incredere si bucurie. Si nu de putine ori se intampla sa le salut pe toate cu:

“Bine-ai venit amagire,
Mai stai, mai dureaza un pic,
Aceasta mintita iubire,
E totusi mai mult ca nimic.”

Cand eram copil si ascultam seara, pe furis, cu luminile stinse, impreuna cu tata - Radio Europa Libera, aveam senzatia ca in vechiul nostru aparat de radio era o alta lume, "lumea lor". "Lumea cealalta", o lume plina de lumina, o lume greu de imaginat pentru mine, o lume a libertatii - spuneau ei. Se vorbea acolo despre cortina de fier, despre putere si dictatura, despre a putea si a nu se poate, despre adevar si libertate.

De fapt libertatea era pentru mine o notiune extrem de abstracta. Eu eram si ma simteam foarte liber. Pentru ca tocmai coborasem din nucul de langa casa sau din ciresul din gradina si de acolo de sus, din varfurile lor, cu mainile inverzite de nuci inca necoapte, sau cu gura plina de cirese, lumea se vedea curata, plina de pace, de adevar, iar despre libertate ce sa mai vorbesc. Acolo sus era libertate.

Liberi erau si crestinii care aveau deja ani grei de temnita neagra, dar care puteau comunica - prin Morse - cu vecinul din celula a treia.

“Poc!
Poc poc!
Poc poc poc!”

Astfel incat zidurile umede, groase si intunecate, destinate catacombelor mortii, deveneau dintr-o data vectori de lumina. Deveneau dintr-o data cele mai propice medii de propagare a dragostei, a bunei intelegeri, a impacarii intre calaul - cazut si el victima - si victima lui de care rasese si-si batuse joc candva, crezand copilareste ca lumea este la picioarele lui.

Ce mesaje transmiteau zidurile acelea ca niste umbre?

Probabil “Ce mai faci, Ioane?”,
sau “Vasile s-o dus…”
sau “Lu’ Patru i-or dat drumu’ ”.

Cuvantul are o putere fantastica. Moartea si viata stau in puterea limbii.

“Tinere, tie iti zic, scoala-te” si mortul - singurul fiu al mamei sale - se scoala, invie la porunca si la cuvantul Celui care El insusi este “Cuvantul”, Cel care era, care exista de la inceputul inceputurilor, Cel prin care si pentru care a fost creat tot ceea ce exista si nimic din ceea ce se vede n-a fost facut fara El.

“Lazare, vino afara!” porunceste Cuvantul si multimea incremeneste vazand mormantul cum se deschide si iese afara Lazar cel mort de patru zile, dar inviat acum prin puterea si la porunca Cuvantului.

*

Ma infior cand ma gandesc la puterea cuvantului. Cu vorba mea pot sa distrug, sau pot sa construiesc, pot sa aduc mangaiere sau pot sa aduc intristare.

Credeti ca Francisc de Assisi avea legaturi cu presa vremii, atunci cand a scris:

“Doamne, fa-ma un instrument al pacii Tale,
Unde exista ura, sa seman dragoste -
Unde exista vatamare, sa seman iertare -
Unde exista indoiala, sa seman credinta -
Unde exista disperare, sa seman speranta -
Unde exista intuneric, sa seman lumina -
Unde exista tristete, sa seman bucurie.

O, Stapane Divin, fa-ma sa nu caut atat de mult
Sa fiu mangaiat, cat eu sa mangai pe altii
Sa fiu inteles, cat eu sa inteleg pe altii
Sa fiu iubit, cat eu sa iubesc pe altii.

Pentru ca,
Atunci cand dam, primim,
Atunci cand iertam, suntem iertati,
Iar atunci cand murim,
Ne nastem pentru viata eterna."

Sau poate Francisc de Assisi se gandea la cei de mai tarziu?

Ce numim Adevar, deoarece cuvantul este in slujba adevarului?

Pilat il intreaba pe Mantuitorul Iisus Hristos: “Ce este adevarul?”, dar, sarmanul de el, ramane fara raspuns pentru ca intrebarea era gresita si fara rost, deoarece Adevarul statea chiar in fata lui. Adevarul este Cineva, iar nu ceva.

In schimb, ucenicilor Lui, Iisus Hristos le spune: “Veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.” Iar altadata le spune: “Eu sunt Calea, Adevarul si Viaţa. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine.”

*

Eu si cu tine -
niste fire de praf in Univers,
pasageri enigmatici
pe un alt fir de praf in Univers,
manuim cuvantul care duce la viata sau la moarte.

Cum vor fi transformate vietile atinse de cuvantul meu?

Vor cunoaste Adevarul, pentru a afla libertatea?
Vor cunoaste Calea, pentru a afla Viata?

Ioan Ciobota

Despre autor

Ioan Ciobota Ioan Ciobota

Editor
38 articole postate
Publica din 19 Februarie 2010

01 August 2012

Vizualizari: 875

Voteaza:

Poc, poc, poc sau Ce mai faci, Ioane? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE