Poezia crestina a lui Nichifor Crainic

Poezia crestina a lui Nichifor Crainic Mareste imaginea.

Pe 20 august 2012, se implinesc 40 de ani de la trecerea la cele vesnice a lui Nichifor Crainic.

Poezia crestina a lui Nichifor Crainic

Nichifor Crainic a fost un ganditor crestin ortodox. Dar a fost nu numai un ganditor al ortodoxiei, ci si un traitor al ei. Si atat in intelegerea cat si in trairea ei s-a deprins din copilarie prin via comuniune cu poporul satelor romanesti. De aceea, gandirea si simtirea lui crestina poarta o pecete romaneasca, ceea ce face din scrisul lui Crainic o marturie a spiritualitatii romanesti, care e o sinteza intre credinta ortodoxa traditionala si calitatile specifice ale poporului nostru, determinate de originea, de spatiul si de istoria lui.

Crestinismul lui Nichifor Crainic nu se reduce la preceptele teologice invatate din Evanghelie si din carti, ci e un crestinism manifestat in practicile si datinile poporului roman, care ti-a pastrat autenticitatea lui neslabita si nealterata in satele noastre.

De aceea, poezia lui Crainic nu e nici ea o poezie a unor simtiri general umane, si in acest sens, o poezie "abstracta", ci o poezie care exprima viata spirituala concreta a poporului roman. Poezia lui poate fi considerata, de aceea, ca expresia spiritualitatii concrete a acestui popor. Insusi titlul unuia din volumele sale de poezii exprima aceasta calitate a poeziei sale: Iisus in tara mea.

S-ar putea spune ca Nichifor Crainic este poetul nostru crestin prin excelenta, cum este Paul Claudel poetul crestin francez prin excelenta, sau Rainer Maria Rilke poetul crestin german prin excelenta. Unii ar putea obiecta fata de aceasta caracterizare a lui, ca multe din poeziile lui Crainic nu au un continut crestin, ci oarecum panteist, deoarece vede in acestea pe Dumnezeu ca un fel de ultima esenta a tuturor. Dar din caracterul personal in care prezinta pe Dumnezeu in mod explicit ca persoana, se poate vedea ca esenta de care afirma el ca este fundamentul tuturor, este energia necreata a lui Dumnezeu, in care e prezent El insusi ca Persoana, dupa invatatura ortodoxa. Gratie acestei invataturi, Dumnezeu e prezent in toate, fara sa se confunde cu ele.

Dar tot aceasta intelegere ortodoxa a lui Dumnezeu, exprimata intr-o buna parte din poeziile sale, l-a facut pe Nichifor Crainic un poet al profunzimilor. Totul in poezia lui merge la profunzime, e o poezie a ultimelor adancimi, un efort de a exprima ultimele temelii ale formelor existentei. In acest sens ea e o poezie filozofica.

Dar noi ne vom opri aici la o scurta analiza a poeziilor lui in care isi exprima direct credinta in Dumnezeu cel personal, de cele mai mult ori asa cum e traita de poporul roman.

Semnalam intai in poezia "Prinos" - cu care-si incepe unul din primele volume de versuri: "Darurile pamantului", marturisirea credintei in Dumnezeu pe care si-a insusit-o si o pastreaza din copilarie; lui Dumnezeu caruia ii inchina intaiul gand al acestui volum:

     Intaiul gand ti se cuvine Tie,
     Putere creatoare
     E-n el credinta din copilarie
     Si-o inima tremuratoare.

In aceeasi poezie isi exprima impresia nestearsa pe care i-a lasat-o in suflet datina crestina a poporului nostru, vazuta la masa sa de a da prima parga a rodurilor gradinilor drumetilor, inchinandu-se lui Dumnezeu, fapta pe care o repeta si poetul. Poetul cunoaste din copilarie cum credinta in Dumnezeu poarta in ea nobletea iubirii de oameni.

     Cand roadele gradinilor se coc
     In iunie, la-ntaiul verii foc.
     ..........................................
     O vad pe mama, paznica ferbinte
     A unor datini sfinte:
     Cucernica aduna-ntaiul rand
     De poame coapte
     Si murmurand
     Icoanelor misterioase soapte
     Tamaie indelung si luminos
     Al ramurilor parguit prinos
     Si iese ca si mine in dimineti
     Duminicale,
     O, Doamne, in cinstea rodniciei tale
     Sa-mparta intamplatorilor drumeti.

Tot de la parinti arata poetul cum a invatat sa traiasca, cum in credinta stramoseasca toate faptele care sustin viata in cadrul naturii sunt unite cu sentimentul prezentei si lucrarii lui Dumnezeu. Aceste lucruri sunt exprimate fermecator in poezia "Cantecul potirului". Bunicul si tata, generatie dupa generatie, vad in spicele de grau secerate "barba lui Domnu Hristos". Iar bunicii si mamei, cand scot painea calda din cuptor insotind-o de semnul crucii, li se pare ca e "fata lui Domnu Hristos". Dar painea noastra cea de toate zilele e vazuta nu numai ca hrana trupeasca a acestor vieti, ci si transfigurata in trupul jertfit al lui Hristos.

     Hraneste-ma mana de Sfant Dumnezeu
     Esti totul in toate si toate prin tine,
     Tu, painea de-apururi a neamului meu
     Iar vinul prefacut in sangele lui Hristos e "seva de Sfant Dumnezeu".

     Si iata potirul la gura te-aduce
     Iata Hristoase, Tu jertfa pe cruce.
     ...........................................
     Esti vinul de-a pururi al neamului meu.

Intreaga natura cosmica este astfel un rai potential in care a asezat Dumnezeu neamul omenesc. Dumnezeu e afirmat ca Persoana al carui Fiu facandu-se om se jertfeste pentru noi, dar e aratat si ca Creatorul naturii care ne intretine in viata pamanteasca:

     Podgorii bogate si lanuri manoase,
     Pamantul acesta Iisuse Hristoase,
     E raiul in care ne-a vrut Dumnezeu,
     Priveste-te in vie si vezi-te-n grau,
     Si sangera-n struguri si frange-te-n paine,
     Tu, viata de-apururi a neamului meu.

O socotesc ca poezia cu cele mai profunde si mai bogate sensuri. Totul se explica prin Dumnezeu si totul capata o valoare eterna in Dumnezeu. Este poezia care ar merita, socotesc, cel mai mult sa fie invatata de fiecare roman. In scopul acesta s-ar cere si o staruitoate si serioasa explicare a continutului ei care cuprinde totul intr-o armonie plina de cele mai satisfacatoare sensuri.

In acest univers plin de Dumnezeu, poetului ii este cea mai apropiata tara lui. Ea e mai plina ca tot cosmosul de Dumnezeu. Pentru el "toata primavara in tara noastra miroase tamaios a Duhul Sfant" - poezia "insamantare".

Poeziile crestine ale lui Nichifor Crainic se indesesc pe masura ce inainteaza in varsta, facandu-l poetul cel mai crestin, sau crestin in cea mai mare parte a creatiei lui. Si tematica ei crestina se concentreaza tot mai mult asupra Domnului Hristos. Dar inca din tinerete, tema lui Hristos e cea care domina in poeziile lui crestine. Dam ca exemplu poezia "Iisus prin grau", din volumul "Sesuri natale". E aceeasi traire a prezentei lui Hristos prin graul in care ne-a dat painea cea de toate zilele. Recunoscand ca in cursul vremii simtirea personala a prezentei lui Hristos i s-a racit, exprima totusi, in aceasta poezie, siguranta ca El umbla, si-l simte acum din nou cum umbla printre holdele de grau, cum umbla odinioara cu ucenicii Sai, afirmand totodata un adevar capital cu privire la El, sau rolul intruparii Fiului lui Dumnezeu: in omenirea Dumnezeirii si in dumnezeirea omenirii, invatatura specific ortodoxa, mostenita de la Sfintii Parinti:

     Prin graul copt, pe unde alearga
     Serpuitoarea mea carare
     ................................
     Mi s-a parut ca treci Iisuse
     Precum treceai pe vremea ceea
     Vorbeai....... si inimile toate
     Se animau de vorba Ta
     ................................
     Ca vorba Ta era mai dulce
     Ca rodiile din Edom
     Si-nomenea dumnezeirea
     Si-ndumnezeia pe om.
     ..................................
     Trecura veacuri si cu ele 
     Ca treci din nou mi s-a parut 
     Si-ti caut urma luminoasa 
     In lutul moale s-o sarut.

Pentru poet, Hristos e mereu prezent. Ca Dumnezeu e prezent in toate, iar ca Dumnezeu, facut om, ramane si mai mult intr-o legatura cu toate.

Tot lui Iisus ii inchina poetul o "Rugaciune pentru pace".

In aceasta poezie, poetul vede o noapte a lui traita in visuri de pace si in dezlegari de taine intr-o legatura cu noaptea nasterii lui Hristos care a adus "abisul pacii" si lumina nesfarsita in lume.

     Slava Tie, Doamne, pentru aceasta noapte!
     ..............................................
     Din abisul pacii visului i-ai dat
     Deslegari de taine prin naluci de soapte
     Slava Tie, Doamne, pentru aceasta noapte!

     Semana cu noaptea umilitei nasteri
     Cand ai rupt pecetea vechiului blestem 
     Pacea Ta-nsteland-o peste Betleem 
     Si varsand lumina vesnicei cunoasteri 
     Semana cu noaptea umilitei nasteri.

E concentrata in aceste versuri intelegerea infinitei paci si cunoasterii adevarate aduse de Hristos prin nasterea Lui.

Intr-o alta poezie, "Milogul", aplica unei situatii traite de noi adeseori, afirmarea lui Hristos despre prezenta Sa in cei saraci, nesocotiti de noi. Dupa ce un predicator, predicand fierbinte despre datoria milosteniei, trece pe langa un sarac cu rece indiferenta, Iisus se arata in acesta, suferind din nou cu el si anuntandu-i ca azi va fi cu El in rai:

     Tarziu, cand noaptea cobora,
     Sosi o umbra ca-n icoane,
     Pe maini cu semne de piroane
     Si o inima ce sangera
     Pe chipul ars cu chin si vai
     Oftand il saruta fierbinte
     Cu vesnicie in cuvinte:
     Tu azi vei fi cu mine-n rai.

Dar pe cat de apropiat de noi si pe cat de umanizat vede poetul pe Fiul lui Dumnezeu intrupat in Hristos, pe atat de mult isi da seama de taina nepatrunsa a Lui ca Dumnezeu si a Tatalui Sau. O minunata exprimare a tainei necuprinse a Lui o da in poezia "Lauda". Ar trebui sa o redam integral si s-ar cere zeci de pagini pentru interpretarea ei. Nichifor Crainic este cel mai mare poet al tainei de netagaduit a lui Dumnezeu. N. Crainic reda misterul lui Dumnezeu mai ales ca lumina nesfarsita, nu ca intuneric cum il fac misticii occidentali (Juan de la Cruz, Eckhardt, Bohtne).

Pentru Crainic fiinta lui Dumnezeu nu exista decat ca Persoana intr-o existenta impersonala, cu totul indefinita. Iar Persoana e taina dar si lumina. E lumina inepuizabila, plina de sensul ce-i da iubirea si bucuria eterna in relatie cu alte persoane.

Iata cum exprima Nichifor Crainic aceasta taina a luminii infinite si eterne a lui Dumnezeu, a sensului mai presus de toate sensurile si izvor al tuturor sensurilor.

     Tu, cel ce te ascunzi in eterna-ti amiaza
     Si lumea o spanzuri in haos de-o raza,
     Metanie, Tie, Parinte.

     Izvod nevazut al vazutelor linii,
     Ma scalzi si pe mine in unda luminii
     Un murmur de carne fierbinte.

Datorita lui Dumnezeu omul este si el "neraspunsa intrebare", " neant inflorit in minune". Dumnezeu face si sustine toate fara efort:

     Si cugeti, se naste; voieste si dureaza,
     Respiri si-nfloresti; iubesti si vibreaza 
     De adancul luminii nesatui.

Omul e facut sa inseteze si el de Dumnezeu si de vesnicie, deci de sens. E o aspiratie incontestabila, care ne dovedeste realitatea unei existente infinite si de nemarginita atractie, care a pus si in om aceasta aspiratie spre ea:

     De Tine mi-e foame, de Tine mi-e sete,
     Si-n saltul credintei gustand vesnicia,
     Din pulberea lumii imi strang bucuria
     Ca sunt intru Cel care este.

Dumnezeu este Cel ce este cu adevarat. El este viata prin Sine. Asa se numeste Dumnezeu insusi pe Sine catre Moise. Si asa il numesc Parintii Bisericii. Noi suntem prin El. Prin noi nu suntem. Deci suntem fara a avea puterea de a fi in noi. Dar din felul acesta de-a fi al omului e bucuria. E bucuria cea mai mare pentru noi.

     A fi bucurie eterna si sfanta!
     O vraja e toata lumina rasfranta 
     De a gloriei Tale oglinda.

Desi credinta lui Crainic e imprimata de trairea romaneasca, el este totusi si un mare exponent al dreptei credinte, un teolog adevarat.

Cu toate ca poetul traiesti, pe Dumnezeu in duh ortodox ca lumina, el afirma totusi uneori ca-l traieste si ca intuneric, insa pe Dumnezeu ca intuneric il traieste poetul mai mult cand ii slabesc credinta si nadejdea. O spune aceasta in poezia "intunerec".

     Nedestula mea credinta 
     Cartita fara vedere, 
     Te tot dibuie-n tacere
     Ca-ntr-o smoala nepatrunsa
     ......................................
     Unde esti de nu te nazari 
     Cine esti de taci intr-una? 
     Chinul meu de totdeauna, 
     Viu te simt, dar nu stiu unde.

Dar Nichifor Crainic nu nesocoteste nici realitatea mortii. El vede absurdul adus de ea in existenta. Insa ca un crestin adevarat nu vede nici moartea ca o disparitie definitiva a persoanelor umane. El e incredintat ca oamenii continua sa existe prin sufletul lor si cei ce vietuim inca nu putem sa-i uitam si sa fim lipsiti de nadejdea ca ii putem ajuta prin rugaciunile noastre.

Indemnul la rugaciune pentru cei plecati dintre noi il simtim cu atat mai puternic cu cat ne apropiem si noi de amurgul vietii. Dar apropiindu-ne de sfarsit, nu uitam sa ne rugam nici pentru cei pe care-i parasim, iertandu-i pentru toate cele cu care ne-au suparat. Acestea le spune in poezia: "Rugaciunea din amurg". Prin aceasta isi afirma credinta crestina in existenta si importanta eterna a tuturor persoanelor umane:

     Ma rog si pentru vii si pentru mortii mei
     Si una-mi sunt acum partasii si dusmanii
     ...........................................................
     Pe morti in rugaciunea de seara mi-i culeg
     ............................................................
     De viforele vietii ei sunt acum departe
     Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
     Zdrobita rugaciune la mila Ta, Stapane
     Sunt si eu printre morti, rugandu-ma sa-i ierti.

Marea intrebare ce si-o pune poetul cu privire la ei este "Unde sunt cei care nu mai sunt?". Ei "sunt"intr-un anumit fel. Nu putem sa nu credem in faptul acesta. Ce sens ar mai avea atunci toata iubirea ce exista intre oameni?

Dar problema este "unde sunt?"

Afirmarea sigura ca cei morti continua sa fie ei insisi, ii arata pe poet strain de toate teoriile absurde ale topirii lor in vreo esenta generala, sau cu felurite incarnari fara rost, care nu duc niciodata pe cineva la fericirea vesnica.

Desi la intrebarea "Unde sunt cei care nu mai sunt?", poetul socoteste ca nu putem da, cat suntem pe pamant, un raspuns lor, ramanand o taina nepatrunsa, totusi da existentei lor de dincolo de moarte cateva caracteristici care ii arata ajunsi la niste stari superioare tuturor celor ce le cunoastem.

Intreband vantul unde sunt cei care nu mai sunt, acesta raspunde: "Aripile lor ma doboara nevazute-n zbor". Ciocirlia care zboara in lumina cea mai inalta, raspunde si ea la aceasta intrebare: "S-au ascuns in lumina Celui nepatruns". Dumnezeu este lumina, dar lumina nepatrunsa de noi. In sfarsit, bufnita oarba care vede-n intuneric, raspunde: "Cand va cadea marele-ntuneric, vei vedea." Toate cele de aici care ni se par lumina, sunt de fapt intuneric, fata de marea lumina, cea mai presus de toate.

Poetul cugeta din nou pe Dumnezeu in sens ortodox, ca lumina suprema nu ca intuneric, dar ca lumina care intrece puterea noastra de-a vedea, odata ce suntem obisnuiti numai cu lumina care, de fapt, e un intuneric ce nu explica prin sine nimic.

Poezia lui Nichifor Crainic e o poezie a misterului supra-luminos, o poezie a misticii ortodoxe, mistica a luminii care le explica pe toate, dar care e mai presus de intelegerea tuturor celor ce se impartasesc in mod umbrit de lumina Lui.

Analiza staruitoare a ei ar putea avea ca rezultat o importanta opera in teologia romana ortodoxa, care ar putea fi de mare folos si culturii romanesti in general.

Ca incheiere precizam ca cea mai mare parte a poeziilor care alcatuiesc acest volum "Soim peste prapastie" profund, explicit crestine, au fost alcatuite de Nichifor Crainic in cei peste cincisprezece ani de inchisoare, invatandu-le, odata cu alcatuirea lor, pe de rost si, apoi, comunicandu-le, prin alfabetul Morse, in celulele invecinate si prin ele in toate incaperile inchisorii din Aiud.

Aceste poezii sunt opera unui poet martir, create in lunga perioada a martirajului sau, suportat fara nici o vina de-a fi apartinut vreunui partid politic, ci pentru simplul fapt ca s-a manifestat ca ziarist si ca poet roman crestin. El n-a pierdut in zadar timpul in inchisoare, si suferinta prelungita i-a fost un prilej de aprofundare in meditatie la tainele adevarate ale existentei.

Putem spune ca poezia de cea mai profunda spiritualitate ramaneasca s-a nascut in inchisoare si credem ca si alte opere importante au fost fructul meditatiei din aceasta perioada de grele suferinte a multor spirite alese ale poporului roman.

Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae

20 August 2012

Vizualizari: 12891

Voteaza:

Poezia crestina a lui Nichifor Crainic 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

nichifor crainic

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE