Interviu cu pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard, Franţa Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard (n. 1947) s-a născut într-o familie romano-catolică,cunoscând Ortodoxia abia mai târziu, prin Biserica ortodoxă română. Este preot al Bisericii ortodoxe române din 1977, paroh al parohiei ortodoxe francofone „Saint Germain et Saint Cloud", din Louveciennes, în apropierea Parisului. A urmat studii de limbi clasice,apoi, în anul 1983, a devenit doctor în istoria Bizanţului, între anii 1980-1990, a urmat studii de teologie ortodoxă laBucureşti, sub îndrumarea Părintelui Dumitru Stăniloae. Şi-a susţinut lucrarea de doctorat în teologie dogmatică în 2010, Ia Institutul Teologic Sfântul Serghie din Paris. Este consilier al înaltpreasfinţitului losif Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale. Se îngrijeşte de editarea seriei de Studii patristice „Sfântul Maxim Mărturisitorul".

- Inainte de toate va rog să ne vorbiţi despre originile dumneavoastră şi ale familiei dumneavoastră, dar şi educaţia care stă Ia baza personalităţii dumneavoastră, pentru ca cititorii noştri să vă poată descoperi şi cunoaşte mai bine.

- Prin harul lui Dumnezeu, m-am născut într-o familie romano-catolică foarte demnă. Din partea mamei am avut şi un bunic protestant, la fel de respectabil. Dar în profunzime era un mediu mai degrabă decreştinat. Părinţii mei erau sceptici, mama credea că religia este foarte utilă în societate pentru a asigura morala şi igiena.

Această concepţie utilitaristă despre religie şi acest moralism mi-au părut nesemnificative. Totuşi, sunt recunoscător părinţilor mei că m-au făcut să cunosc credinţa creştină, chiar dacă deformată. împreună cu soţia mea, Pascaline, am descoperit credinţa ortodoxă în timp ce eram amândoi catolici practicanţi. De fapt, căutam rădăcinile fundamentale ale creştinismului într-o perioadă în care, în legătură cu Conciliul Vatican II, creştinismul în Occident se confrunta cu mari tulburări. Descoperirea tradiţiei Părinţilor, atât orientali, cât şi occidentali, ne-a dat multă putere şi ne-a inspirat o mare încredere în Biserica ortodoxă. Am intrat în comuniune cu aceasta în cadrul Bisericii ortodoxe române, într-o dioceză franceză constituită în vremea Preafericirii sale, patriarhul Iustinian de vrednică amintire: Biserica catolică ortodoxă a Franţei. Am învăţat multe, chiar şi în sens negativ, în aceste împrejurări, până la situaţia în care episcopul ei să se arate, prin neascultare, incapabil să rămână în Biserică. Atunci am rămas în Biserica ortodoxă română, cu înaltpreasfinţitul Iosif, care este părintele nostru duhovnicesc.

Am făcut cele mai bune studii ale mele de teologie la Bucureşti, între 1980 şi 1990, şi am cunoscut mai mulţi duhovnici români din epoca de aur a spiritualităţii româneşti, anume părinţii Benedict Ghiuş, Sofian Boghiu, Paulin Lecca, Paisie Olaru şi Dumitru Stăniloae, acesta din urmă fiind îndrumătorul tezei mele de doctorat în Dogmatică. Poporul român a fost întotdeauna pentru noi un exemplu de răbdare şi sfinţenie.

- Cum aţi întâlnit spiritualitatea ortodoxă şi ce a reprezentat pentru dumneavoastră această întâlnire?

- Am întâlnit Ortodoxia împinşi de Duhul Sfânt, care ne făcea să ne întrebăm asupra originii creştinismului. Petrecusem o vară lungă în Irlanda, unde descoperisem rădăcini creştine anterioare ocupaţiei romane şi foarte apropiate de tradiţia ortodoxă actuală. Cred că această descoperire a vechii Irlande creştine m-a condus spre Ortodoxie. Pe de altă parte, soţia mea studiase limba rusă, iar eu studiasem greaca clasică. Intâlnirea cu tradiţia ortodoxă, din Occident şi din Orient, era întâlnirea cu rădăcinile universale ale creştinismului, cunoscute în Franţa cel puţin timp de o mie de ani, şi ascunse începând cu finalul Evului Mediu şi cu umanismul. Tradiţia ortodoxă este fundamentul universal al creştinismului.

- Care ar fi cea mai bună definiţie ce poate fi dată spiritualităţii ortodoxe din perspectiva dumneavoastră?

- Este importantă credinţa ortodoxă. O spiritualitate fără credinţă, fără credinţa adevărată, nu are un interes deosebit, sau are un interes provizoriu. Dar credinţa adevărată îi deschide omului accesul la viaţa în Duh, care este mai mult pnevmatologie decât o spiritualitate săracă. în zilele noastre mulţi sunt interesaţi de o pretinsă spiritualitate, care e adesea inconsistentă şi în orice caz, aşa cum subliniază patriarhul nostru, PF Daniel, „o spiritualitate adogmatică”. Dogma este baza spiritualităţii adevărate, pentru că este fondată pe mărturisirea conştientă a adevărului revelat. O adevărată cunoaştere a lui Hristos şi a Sfintei Treimi duce la o spiritualitate adevărată şi decurge din aceasta. Spiritualitatea este „ortodoxă" în sensul în care ea purcede dintr-o dreaptă slăvire a Dumnezeului a toate. Spiritualitatea ortodoxă este o spiritualitate dogmatică, în acest sens.

- Dat fiind că v-aţi elaborat teza de doctorat sub îndrumarea Părintelui Dumitru Stăniloae, cum aţi descrie personalitatea acestuia ? Credeţi că poate fi considerat unul din apostolii Ortodoxiei?

- Părintele Dumitru era o personalitate remarcabilă prin surâsul său, prin inteligenţa sa întotdeauna vie, spiritul său contemplativ care îl făcea să vorbească întotdeauna despre ceea ce vedea prin Duhul Sfânt. Era foarte cald, foarte smerit, foarte profund. A fost un mărturisitor excepţional prin reformularea unora dintre marile teze ale credinţei ortodoxe. In acest sens este de rangul Părinţilor duhovniceşti ai Ortodoxiei contemporane, cu Sf. Iustin Popovici, Sf. Nicolae Velimirovici, mitropolitul Antonie Bloom, arhimandritul Sofronie şi atâţia alţii. Era un teolog; nu strict academic, sec, ci mistic, trăitor.

- Va rog să precizaţi şi câteva aspecte legate de evoluţia spiritualităţii ortodoxe în Franţa.

- Evoluţia credinţei ortodoxe (pentru a evita din nou termenul foarte ambiguu de „spiritualitate”) este legată de modul în care gestionăm confruntarea cu mişcarea ecumenică şi cu lumea atee. Cred că ne îndreptăm fie spre dispariţia noastră în final, fie spre martiriu, adică mărturisirea vie şi convingătoare, fără academisme şi diplomaţie interconfesională, Nu e sigur că Biserica ortodoxă va supravieţui în Occident dacă nu e capabilă să se delimiteze de naţionalism, pentru a-şi regăsi identitatea adevărată, care este cea a credinţei.

Interviu realizat de Tudor Petcu Traducere din limba franceză de Natalia Corlean

Redescoperirea mostenirii ortodoxe a Occidentului. Interviuri, marturii, revelatii; Editura Agaton

Cumpara cartea "Redescoperirea mostenirii ortodoxe a Occidentului"

 

• Sfintenia lui Dumnezeu si sfintirea omului
  Publicat in : Dogma
• Sfintenia, transparenta lui Dumnezeu in constiinta omului
  Publicat in : Editoriale
• Sfintenia, nebunia normalului intr-o lume anormala
  Publicat in : Duminica Tuturor Sfintilor