Predica si predicator in viziunea Sfintilor Trei Ierarhi

Predica si predicator in viziunea Sfintilor Trei Ierarhi Mareste imaginea.


Predica si predicator in viziunea Sfintilor Trei Ierarhi

Cinstirea pe care o acordam Sfintilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur, ca ocrotitori ai Facultatii de Teologie e motivata de faptul ca au intrupat in viata si opera lor teologica chipul adevaratului preot al lui Hristos. Ei au fost mari dascali si au imprumutat teologiei rasaritene caracterul ei netrecator si mereu actual, dar nu au facut teologie de dragul teologiei, ci teologie pentru preotie. In opera lor monumentala, exista pagini nemuritoare inchinate preotiei, pe care au trait-o cu toata intensitatea fiintei si daruirii lor. Sf. Vasile cel Mare si Sf. Ioan Gura de Aur ne-au lasat liturghiile care le poarta numele si in care se concentreaza forta spirituala a Ortodoxiei, iar Sf. Ioan Gura de Aur si Sf. Grigore Teologul ne-au lasat doua tratate despre preotie, care se afla la dipozitia profesorilor si studentilor nostri, pentru a deveni preocupare de capetenie a invatamantului nostru teologic.

In gandirea Sfintilor Trei Ierarhi, preotia are trei aspecte principale. Unul care priveste predica, altul care priveste liturghia si, in fine, cel care priveste pastoratia. In lumina acestei traditii, care si-a gasit fundamentarea ei teologica in viata si lucrarea Sfintilor Ierarhi, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a aratat in repetate randuri ca scopul major al invatamantului nostru teologic este cel de a pregati pe viitorii slujitori ai Bisericii noastre strabune ca buni predicatori, ca buni liturghisitori si ca buni pastori de suflete. Cu prilejul hramului Facultatii s-au pus in evidenta cand contributia teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, cand contributia lor liturgica, cand lucrarea lor pastorala sau sociala, fiecare dintre ele enorma si capitala pentru fagasurile pe care avea sa paseasca Ortodoxia in decursul vremurilor.

S-a vorbit insa foarte putin despre modul in care Sfintii Trei Ierarhi au inteles atat predica, cat si pe predicator. De aceea, ne-am gandit ca de aceasta data sa vorbim despre predica si predicator in viziunea Sfintilor nostri Ierarhi, pentru doua motive principale: Sfintii Trei Ierarhi au fost nu numai teologi desavarsiti, dar si oratori vestiti. Denumirea de Ioan Gura de Aur este elocventa din acest punct de vedere. Apoi, consideratiile Sfintilor Ierarhi despre predica si predicator sunt de actualitate atunci cand Bisericile sunt confruntate de pericolul prozelitismului sectar. Sfintii Trei Ierarhi ne pot ajuta sa intelegem mai profund valoarea si importanta predicii pentru edificarea credinciosilor in dreapta credinta si pentru combaterea prozelitismului sectar, ne pot ajuta sa descoperim legatura adanca dintre predica si predicator.

De la bun inceput trebuie sa precizez, insa, ca nu am intentia sa prezint propria mea opinie despre predica si predicator la Sfintii Trei Ierarhi si nici sa expun parerile altora asupra acestui subiect de mare actualitate pentru slujirea noastra preoteasca. Voi cauta, in schimb, sa las pe cei Trei Ierarhi sa vorbeasca ei insasi despre predica si predicator. De aceea, am cautat anumite texte din opera lor, in special din cele doua tratate despre preotie amintite mai sus, al Sf. Ioan Gura de Aur si Grigore Teologul, capabile sa reflecte gandirea lor despre subiectul pe care il tratam.

Sfintii Trei Ierarhi au conferit predicii o valoare si importanta considerabila, fiindca au considerat-o ca unul dintre cele mai eficace mijloace pentru instruirea, vindecarea si desavarsirea trupului lui Hristos, Biserica. "Pentru cei ce vindeca trupurile oamenilor -spune Sf. Ioan Gura de Aur - pentru doctori, s-au nascocit fel de fel de medicamente si de mancari potrivite pentru bolnavi. ...Dar pentru cei care vindeca trupul lui Hristos, pentru preoti, nu s-a nascocit nimic asemanator. In afara de pilda prin fapte, preotii n-au decat un singur mijloc, o singura cale de vindecare: invatatura cu cuvantul, predica. Acesta este instrumentul, aceasta e hrana, acesta e cel mai bun aer, acesta tine de medicament, acesta tine loc de cauterizare, tine loc de bisturiu. Daca preotul trebuie sa arda sau sa taie, trebuie neaparat sa se foloseasca de predica. Daca predica nu-i in stare sa faca aceasta, zadarnice sunt celelalte. Prin predica ridicam sufletul deznadajduit; prin predica smerim sufletul ingamfat; prin predica taiem ce-i de prisos; prin predica implinim cele de lipsa; prin predica lucram pe toate celelalte care ne ajuta la insanatosirea sufletului".

Dupa cum se observa, predica nu are numai o functie instructiva, sau de critica, cum se intampla in unele confesiuni crestine, ci de vindecare a trupului lui Hristos, care este Biserica. Pe temeiul textului invocat si a altora pe care le vom prezenta mai departe, putem spune ca predica, in gandirea si viziunea Ierarhilor nostri, are trei functii principale: sa edifice credinciosii asupra adevarului de credinta, sa apere Biserica impotriva ereziilor, sau a sectantilor, cum am spune noi azi, sa contribuie la vindecarea si desavarsirea fiecarui credincios si a tuturor credinciosilor impreuna, adica a Bisericii lui Hristos.

Ca sa poata fi la inaltimea chemarii sale si sa foloseasca cu succes aceste functii ale predicii, predicatorul trebuie sa indeplineasca anumite conditii, asupra carora Sfintii Trei Ierarhi insista cu precadere. Mai intai, predicatorul trebuie sa stapaneasca cu claritate si precizie adevarul de credinta revelat, pe care Sfintii Ierarhi il inteleg ca stiinta, fiindca da cunoastere atat lucrurilor omenesti, cat si a celor dumnezeiesti. "Daca cineva cuteaza si socoteste ca este un lucru la indemana mintii oricui predicarea cuvantului, adica a invataturii celei dumnezeiesti si inalte, de care acum toti filosofeaza - spune Sf. Grigore Teologul - eu ma minunez de desteptaciunea unui astfel de om, ca sa nu spun de prostia lui.

Nu mi se pare un lucru dintre cele mai usoare sa vorbesti despre toate cate s-au filosofat in Scriptura; despre facerea dintai a omului, despre replasmuirea sa din urma, despre simboluri si adevar, despre legaminte, despre intaia si a doua venire a lui Hristos, despre intruparea Lui, despre patimile Lui, despre moartea Lui, despre inviere, despre sfarsitul lumii, despre judecata, despre rasplatirea celor buni si pedepsirea celor rai, si, in sfarsit, despre invatatura cea mai inalta, anume despre toate cate trebuie sa cugetam despre incepatoarea si fericita Treime. Da, invatatura despre Sfanta Treime este plina de multe primejdii pentru cei carora li s-a incredintat grija luminarii credinciosilor; o primejdie, ca nu cumva, de frica politeis-mului, sa vorbesti de o singura persoana in Sfanta Treime si sa intelegi ca aceeasi persoana este si Tatal si Fiul si Sfantul Duh, facand din numele lor o simpla abstractie; alta primejdie, ca nu cumva sa desparti Sfanta Treime in trei persoane deosebite ca fiinta si straine intre ele, asa zicand, dumnezei care se lupta intre ei, si sa cazi intr-o gresala opusa celeilalte, asa cum se intampla cu un pom, pe care, tragandu-1 prea mult ca sa-l indrepti, il strambi in cealalta parte".?

Sfintii Trei Ierarhi au fost mari oratori si mari stilisti, dar au stiut foarte bine ca este vorba despre niste calitati de exceptie pe care nu le poseda fiecare om. De aceea ei n-au cerut niciodata preotului sa exceleze in arta elo-cintiei, ci sa dea dovada de precizie deosebita in cunoasterea dogmelor, a invataturii de credinta. Cum spune Sf. Ioan Gura de Aur: "nu cer preotului nici podoaba cuvantarilor oratorilor celebri si nici nu ma intereseaza fraza si stilul. Sa fie preotul sarac in cuvinte! Sa-si aseze simplu si fara mestesugire cuvintele in fraza! Numai sa nu fie neiscusit in stiinta, ci sa fie iscusit in precizia dogmelor!" Preotul este dator sa-si insuseasca temeinic invatatura de credinta pe tot parcursul vietii lui, ca sa-i poata invata la randul lui pe credinciosi. Este o adevarata nebunie sa te apuci sa inveti pe altul dogmele credintei atunci cand nu le cunosti temeinic. "As fi multumit - arata Sf. Grigore de Nazianz - daca macar la batranete mi-ar veni pe limba cuvant intelept, ca sa pot fi de folos unui suflet nou in dreapta credinta. Ca a incerca sa inveti pe altii inainte de a fi tu destul de invatat, sa inveti olaritul, dupa cum spune proverbul, facand de-a dreptul oale, sa inveti tu dreapta credinta doar atunci cand incepi sa inveti pe altii, ei bine, acest lucru mi se pare tare nebunesc si indraznet. Nebunesc, pentru ca nu-ti dai seama de nestiinta ta; indraznet, pentru ca te incumeti sa faci un lucru pe care stii bine ca nu-l stii".

Dar preotul este dator, dupa Sfintii Ierarhi, sa si traiasca invatatura de credinta, adevarul revelat, nu numai sa-l invete in mod teoretic si formal. Ei indeamna pe preot sa treaca dincolo de litera adevarului si sa patranda Iin continutul lui, sa intre in relatie personala cu Hristos si sa faca experienta vietii, luminii si iubirii dumnezeiesti, a comorilor celor nevazute. "Care om ar indrazni sa imbrace chip si nume de preot - declara Sf. Grigore de Nazianz - cand inca nu i s-a aprins inima de cuvintele cele curate si in foc lamurite ale lui Dumnezeu, spre a i se deschide Scripturile; cand inca nu le-a scris intreit pe latul inimii, ca sa aiba gandul lui Hristos; cand inca n-a ajuns inlauntrul vistieriilor, ascunse multimii credinciosilor, inlauntrul vistieriilor celor nevazute si luminoase, ca sa contemple bogatia din ele si sa poata impodobi si pe altii, inaltandu-i spre cele duhovnicesti".s Daca preotul se multumeste sa-si insuseasca adevarul de credinta in mod teoretic si rationalist, asa cum se intampla in unele confesiuni crestine actuale, predica lui ramane fara putere, nu poate schimba viata credinciosilor. Dar daca preotul descopera comorile luminoase si nevazute ale adevarului revelat prin traire si intalnire personala si duhovniceasca cu Hristos, atunci predica lui dobandeste forta spirituala si morala, ca sa schimbe si sa innoiasca viata pastoritilor sai, sa-i inalte catre cele duhovnicesti.

Ca sa poata vorbi despre Dumnezeu, preotul trebuie sa faca experienta intalnirii cu Dumnezeu, sa se inalte catre Dumnezeu. Iata ce spune Sf. Vasile cel Mare: "Iar tu, daca vrei sa vorbesti sau sa auzi ceva despre Dumnezeu, paraseste trupul, paraseste simturile trupesti, lasa pamantul, lasa marea, lasa in urma ta vazduhul, nu mai tine seama de anotimpuri si de buna intocmire a vremurilor si nici de podoabele pamantului, inalta-te mai presus de regiunile vazduhului, treci dincolo de stele, de minunatia lor, dincolo de frumoasa lor podoaba, dincolo de maretia lor, de folosul oferit de ele intregului univers, dincolo de buna lor randuiala, dincolo de stralucirea lor, de miscarea lor.de raportul in care se gasesc unele cu altele si de departarea unora de altele. Dupa ce ai strabatut cu mintea intreg universul, dupa ce ai depasit cerul si ai ajuns mai presus de el, priveste cu mintea numai frumusetile cele de acolo, ostirile ceresti, corurile ingerilor, dregatoriilor arhanghelilor, slava domniilor, locurile intai-statatoare ale tronurilor, priveste puterile, ince-patoriie, stapaniile. Dupa ce ai strabatut intreg universul, dupa ce te-ai urcat cu gandul mai presus de toata zidirea si ti-ai inaltat mintea dincolo de toate acestea, contempla firea dumnezeiasca, identica cu sine insasi, nestramutata, neschimbata, necompusa, neimpartita, lumina neapropiata, putere nespusa, maretie fara hotar, slava cu orbitoare stralucire, bunatate dorita, frumusete nemestesugita, care copleseste sufletul inundat de ea, dar cu neputinta de aratat dupa vrednicie prin cuvant".

A doua functie a predicii, de care am amintit mai sus, este cea de aparare a invataturii de credinta impotriva ereziilor si ereticilor. Sub acest aspect, datoria de seama a preotului este cea de a depista si identifica erezia. Asa dupa cum trebuie sa cunoasca temeinic invatatura de credinta, in mod asemanator este dator sa patrunda esenta ereziei, ca sa se poata feri de primejdia pe care o reprezinta ea. "Mare este primejdia in lupta cu ereticii! Te temi ca nu cumva lovind pe unul sa fii ranit de celalalt. Daca spui ca este o singura Dumnezeire, Sabelie spune indata ca tot astfel o marturiseste si el; daca o desparti, spunand ca altul este Tatal, altul Fiul si altul Duhul Sfant, se infatiseaza Arie, care de la deosebirea dintre persoanele Dumnezeirii te duce la deosebirea de fiinta. De aceea, in lupta pe care o ai de dus cu acesti eretici trebuie sa stii sa te feresti de nelegiuitul amestec facut de Sabelie intre persoanele Dumnezeirii, dar sa fugi si de nebuneasca deosebire facuta de Arie in fiinta Dumnezeirii; sa marturisesti ca una este Dumnezeirea Tatalui, Fiului si Sfantului Duh, dar sa adaugi totodata ca aceasta unica Dumnezeire are trei ipostase. Asa vom respinge atacurile celor doua erezii". Cata claritate si cata precizie in diagnosticarea acestor erezii provenite din partea ereticilor, vrajmasii vazuti ai Bisericii! Sfintii Ierarhi sunt convinsi ca asa cum dreapta credinta are consecinte salutare pentru credincios, in mod contrar, erezia vatama si pagubeste viata spirituala si fiinta credinciosului.

Preotul trebuie sa lupte atat impotriva ereticilor, ca vrajmasi ai credintei, dar sa duca si razboiul nevazut, razboiul interior, impotriva patimilor si diavolului. "Si inca n-am vorbit de razboiul cel diniauntrul meu, de razboiul din mine insumi - spune Sf. Grigore Teologul -, de razboiul cu patimile, de razboiul dus impotriva mea, zi si noapte, uneori pe ascuns, alteori pe fata, de trupul meu cel smerit, care, ca un val, ma ridica si ma coboara si ma invarte si prin simturi si prin vartejul celorlalte desfatari ale vietii acesteia. N-am vorbit inca de razboiul dus impotriva mea cu tina noroiului, in care sunt infipt de legea pacatului, care se lupta impotriva legii duhului, care incerca sa strice icoana cea imparateasca din noi si revarsarea dumnezeiasca, cata a fost pusa de Dumnezeu in noi. Materia care te trage in jos, abia de o poti birui!

Si o poti birui sau dupa ce printr-o indelungata indeletnicire filosofica te-ai povatuit pe tine insusi si ti-ai desprins incetul cu incetul sufletul nobil si luminos de trupul cel smerit si unit cu intunericul, sau dupa ce ai avut parte de mila lui Dumnezeu sau si amandoua acestea, si te-ai ingrijit sa privesti mai ales la cele de sus. Dar inainte de a birui materia - atat cat omeneste e cu putinta - inainte de a-ti curati mintea indeajuns si de a ajunge prin apropierea ta de Dumnezeu cu mult mai presus de credinciosi, stiu ca e o primejdie sa primesti sarcina conducerii sufletelor, sarcina de a fi mijlocitor intre Dumnezeu si oameni - caci acesta este preotul". Aceste texte scot in evidenta un lucru important, si anume, ca, pentru a lupta impotrva vrajmasilor vazuti si nevazuti, trebuie sa le cunosti extrem de bine strategia, sau viclenia lor, cum spun Sfintii Trei Ierarhi. Caci "razboiul ce-l avem de purtat este felurit, alcatuit din feluriti dusmani, constata Sf. Ioan Gura de Aur. ...Daca cel care vrea sa invinga nu cunoaste toate felurile de lupta, diavolul stie sa rapeasca oile, ca acesta baga inlauntrul Bisericii pe talharii sai prin acea parte pe care preotul n-a pazit-o bine. Dar asta nu se intampla cand diavolul simte ca pastorul stie toate stiintele si cunoaste bine toate vicleniile lui". Acest principiu este de mare actualitate in lupta pe care Biserica o are de dus impotriva prozelitismului sectar.

O a treia functie a predicii este cea care priveste vindecarea trupului lui Hristos, Biserica. Aceasta functie este atat de mare si de importanta, incat Sfintii Trei Ierarhi compara preotia cu medicina, prezentand-o ca o arta a artelor si stiinta a stiintelor. "Medicina se ocupa cu trupurile - spune Sf. Grigore de Nazianz -, o materie trecatoare si pieritoare, care negresit se va descompune si se va preface in pamantul din care a fost facuta, chiar daca pentru o vreme stiinta medicala ajuta ca trupul sa biruie tulburarile din el. ...Preotia insa se ocupa cu sufletul, care-i din Dumnezeu si dumnezeiesc, care-i partas nobletei celei de sus si tinde spre nobletea aceea, desi unit cu cel inferior, cu trupul. ...Preotia, arta de a conduce pe om, fiinta cea mai felurita si mai complexa in gand si fapta, este arta artelor si stiinta stiintelor". Dar daca preotii se ocupa de vindecarea sufletului, care mai este rolul ei fata de trup? Nu cumva Marii Ierarhi considera materia si trupul ca fiind corupte de pacate si destinate nimicirii, asa cum se intampla cu sectantii astazi? Nimic mai nepotrivit. Marele geniu si marea contributie a Sfintilor Trei Ierarhi consta in faptul ca, depasind dualismul culturii antice dintre suflet si trup, dintre spirit si materie, care domina si o buna parte din crestinismul actual, au aratat ca rolul preotiei nu este cel de a opune trupul sufletului si materia spiritului, ci de a transfigura si indumnezei cele inferioare prin cele superioare, materia prin spirit, trupul prin suflet si har.

Rolul "sufletului - cum spune Sf. Grigore Teologul - este sa atraga spre el si trupul, sa-l aseze sus, liberandu-l putin cate putin de greutatea sa, in asa fel ca sufletul sa fie pentru trup ceea ce este Dumnezeu pentru suflet, povatuind trupul, materia slujitoare si imprietenind cu Dumnezeu pe tovarasul sau de robie". De aceea, preotia are menirea "sa indumnezeiasca si sa faca partas fericirii celei de sus pe cel ce apartine cetei celei de sus, pe om " in vederea acestui scop insa, preotia nu este chemata doar sa vindece trupul lui Hristos prin predica, ci preotul este dator sa se vindece pe el insusi de egoism, sa depaseasca propriul egoism si, dupa chipul lui Hristos, sa fie insufletit de adanca dragoste si daruire fata de pastoritii sai. Caci spune Sf. Vasile cel Mare: "Predicatorul nu cauta spre folosul sau, ci cauta spre folosul fiilor sai, pe care i-a nascut in Hristos, prin Evanghelie. Ca aceasta e regula de purtare a oricarei pastoriri duhovnicesti: sa nesocotesti totdeauna folosul tau in folosul celorlalti".

In cele de mai sus am aratat ca preotul, ca sa se ridice cu adevarat la inaltimea chemarii sale de predicator, trebuie sa stapaneasca temeinic invatatura de credinta, dar trebuie sa o si traiasca, trebuie sa lupte impotriva vrajmasilor vazuti, care sunt ereticii, dar si impotriva vrajmasilor nevazuti, adica a patimilor si diavolului, sa vindece prin predica trupul lui Hristos, dar sa se vindece si el de egoism ca sa fie capabil de daruire. De ce am aratat toate acestea? Pentru a scoate in evidenta ca, pentru Sfintii Trei Ierarhi, preotul trebuie sa predice nu numai prin cuvant, dar si prin fapta, prin iradierea intregii sale persoane, prin intregul sau comportament. "Faceti tot ce va sta in putinta spune Sf. Ioan Gura de Aur - ca sa indreptati pe cei rataciti si sa-i luminati nu numai prin cuvintele voastre, dar mai ales prin faptele voastre. Nu exista o predica mai buna decat predica prin fapte si comportament".

Credinciosii nostri au spus adesea ca trebuie sa faci ce zice preotul, nu ce face preotul. Aceasta reflexie a fost valabila insa atata vreme cat nu am fost confruntati cu pericolul prozelitismului sectar. Astazi, cand aceasta primejdie a devenit virulenta, trebuie sa tinem seama de ce ne spune Sf. Ioan Gura de Aur: "Pacatele credinciosilor de rand, ca si cum ar fi fost savarsite in intuneric, pierd numai pe savarsitorul lor, pe cand pacatul unui om de vaza si cunoscut de multi, cum este preotul, vatama indeobeste pe toti: pe cei slabi ii face si mai slabi pentru ostenelile cele pentru virtute, iar pe cei care vor sa fie mai cu luare aminte asupra lor, pe cei care savarsesc oarecare fapte de virtute, ii face de se mandresc. in afara de asta, pacatele credinciosilor de rand, chiar daca sunt savarsite in vazul lumii, nu zdruncina intr-un chip deosebit sufletele oamenilor, pe cand pacatele celor ce stau in fruntea acestei slujbe sunt cunoscute mai intai de toti, apoi, chiar de-s foarte mici, ele par mari fata de pacatele mici ale celorlalti. Toti masoara pacatul nu cu marimea pacatului savarsit, ci cu dregatoria celui ce savarseste pacatul".

Cuvintele marelui dascal si orator antiohian sunt mai de actualitate ca niciodata, fiindca ele scot in evidenta legatura indisolubila dintre predica si predicator. As dori sa inchei cu aceste cuvinte, pe care Sfintii Trei Ierarhi le-au daltuit cu litere de foc pe frontispiciul preotiei crestine: 'Trebuie ca frumusetea sufletului preotului sa straluceasca in toate imprejurarile din viata lui, ca sa poata, in acelasi timp, si bucura, dar si lumina sufletele celor ce-l privesc". Acesta este preotul adevarat al lui Hristos.

Pr. Prof. Dumitru Popescu

29 Ianuarie 2013

Vizualizari: 5166

Voteaza:

Predica si predicator in viziunea Sfintilor Trei Ierarhi 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE