Pregatirea pentru intrarea in marele intuneric

Pregatirea pentru intrarea in marele intuneric Mareste imaginea.


Pregatirea pentru intrarea in marele intuneric

Sunteti toti tineri, aproape toti atat de tineri, incat cele despre care va voi vorbi eu, vor fi atat de in urma, in istorie, incat dumneavoastra veti realiza ca e cu adevarat istorie, trecut, pentru ca nici unul din dumneavoastra, cu exceptia celor de varsta mai putin inaintata nu ati existat pe vremea aceea.

Lucrurile despre care vreau sa va spun cateva cuvinte se petreceau indata dupa razboiul al II-lea mondial si e aproape o revelatie, descoperire a lui Dumnezeu, o lucrare a lui Dumnezeu in lume si in Romania ceea ce s-a intamplat atunci, intr-o perioada nu prea lunga si anume, i-as zice eu: "Pregatirea pentru intrarea in marele intuneric", "Marele intuneric" care era venirea asupra tarii noastre a acestei perioade de aproape jumatate de secol de intuneric, in care sub toate raporturile sociale, politice, culturale, in stiinta, in filozofie, totul a fost falsificat, total a fost intors pe dos, totul a fost redus la lucrurile cele mai nesemnificative din punct de vedere al credintei.

Fiindca nu s-a putut spune adevarul nici cu privire la stiinta si la descoperirile stiintei, s-au spus chiar minciuni; nu s-a putut spune adevarul nici cu privire la descoperirile filozofiei, ba chiar as putea spune mai mult, filozofia a fost chiar inlaturata complet, filozofie nici nu s-a facut, filozofia a fost inlocuita cu economie politica, pur si simplu, iar in ceea ce priveste Biserica s-a incercat reducerea la cult.

Sigur ca Biserica a fost cu intelepciune dirijata de Dumnezeu, sa nu ramana redusa numai la cult. Cu toate greutatile care au fost, Biserica, totusi, a promovat invatamantul teologic, adica si-a pregatit viitoarele generatii de preoti.

Biserica a dat posibilitate celor ce au putut, sa studieze, sa scrie, au avut si avem din acea perioada o bogata si adanca literatura teologica de care trebuie sa ne folosim, de care putem sa ne folosim, din care trebuie sa eliminam foarte putine lucruri, care trebuiesc eliminate, dar din cea mai mare parte ne putem folosi de cercetarile teologilor, dar in general, sentimentul pe care l-au avut o mare parte din vizionarii de dupa razboi, a fost acela ca intram intr-un mare intuneric, intr-o mare perioada de intuneric.

Si atunci cativa din ei, cu care asa s-a intamplat de am putut fi in legatura la vremea respectiva, - de aceea ce voi scrie va veni mai mult dintr-o experienta personala si intamplator si din jurnalele, din notele, din caietele ramase de la unii din ei -, cativa vizionari, zic, au desfasurat atunci o activitate spirituala profunda si larga ca si cum si-ar fi zis asa:

"Intram in labirint, intram in catacombe, intram sub pamant, intram intr-o perioada lunga si neagra in care toti vom fi cenzurati, in care Dumnezeu Insusi va fi cenzurat, ca sa nu ni se poata adresa cum trebuie; in care noi insine vom fi cenzurati sa nu putem sa vorbim despre Dumnezeu tot ce-am vrea si tot ce avem datoria sa vorbim, si atunci trebuie sa ne pregatim pentru aceasta intrare in intuneric."

Am sa va dau cateva din elementele acestei pregatiri. Sunt cateva jaloane care trebuiesc neaparat mentionate si care vor constitui dupa parerea.mea - si va spun acuma un lucru pe care daca voi reusi sa-l dovedesc si sa-l incheg cum trebuie - va putea constitui cel de-al treilea mare eveniment, cea de-a treia mare epoca a spiritualitatii romanesti din decursul istoriei ei.

Prima a fost cea paisiana cu rugaciunea mintii, pe care Paisie Velicicovschi de la Manastirea Neamt o invata tuturor calugarilor si tuturor mirenilor, care a tradus cele mai multe carti din literatura greaca, din literatura slava in romaneste si in ruseste, si a intemeiat un curent de duhovnicie, de spiritualitate, zicem noi cu un cuvant mai modern, atat in Moldova, dar mai ales in Rusia, unde el si-a trimis manuscrisele pe care le traducea in limba slava, din greaca, din Sfintii Parinti greci si, in special de la acei Sfinti Parinti care s-au ocupat cu rugaciunea neincetata, asa-numita rugaciune a mintii, rugaciunea inimii sau rugaciunea mintii facuta in inima, o rugaciune veche inca de pe vremea parintilor celor mai de demult, din vremea lui Antonie cel Mare, din vremea ucenicilor lui pana la obstile mari care s-au format spre sfarsitul veacului al IV-lea.

Ei bine, Paisie Velicicovschi a reluat-o, a tradus operate cele mai multe ale acestor sfinti nevoitori din trecut, le-a trimis in Rusia si a nascut acolo in sec. al XIX-lea o miscare spirituala foarte mare, care a nascut acolo pe unii foarte mari duhovnici, aceia despre care printre altii vorbeste Dostoievski, si cei care ati citit literatura lui Dostoievski, ati putut gasi in ea un personaj numit staretul Zosima. Ei bine, pe acest staret Zosima, Dostoievski l-a luat din Manastirea Optina in care manastire, traditia lui Paisie Velicicovschi s-a inradacinat cel mai mult, a prins cel mai bine. Acesta a fost un prim curent.

La noi in Moldova a prins si n-a prins. De ce? Pentru ca romanii sunt mai practici. Spiritul lor e mai echilibrat. Romanii pun accentul in acelasi timp pe munca si pe rugaciune, si atunci paisianismul a prins mai degraba in Rusia care merge spre extrem in general, decat la noi. La noi a ramas mai accentuata in jurul Manastirii Neamt, si anume la Manastirea Sihastria, dar si aici, nu asa cum a vrut-o Paisie, tot dintr-o maniera de acceptiune romaneasca.

Aceasta a constituit sa zicem prima mare miscare spirituala romaneasca.

A doua a fost cea din jurul Manastirii Cernica, cu Staretul Gheorghe si cu insusi Sfantul Episcop Calinic de la Cernica, care a accentuat in indrumarile spirituale pe care le dadea ucenicilor lui, accentua deopotriva pe munca, pe ascultare, ca exercitiu de asceza si, dupa aceea, pe rugaciune, dar pe o rugaciune foarte controlata si in legatura cu asceza, pregatirea cu purificarea. Aceste doua curente istoricii spiritualitatii noastre le-au marcat deja in istoria spiritualitatii romanesti.

Ei bine, cel de-al treilea, zic eu, va putea fi numit acesta din jurul anilor 1943-1950 ilustrat de o seama de duhovnici, de o seama de oameni alesi din tara noastra care, fara sa se sfatuiasca intre ei, fara sa fie din acelasi loc, ci fiind din locuri diferite, au pregatit aceasta intrare in marele intuneric de jumatate de secol care urma.

Prin ce credeti, la ce au facut ei apel? Atunci cand ziceau: se va intra intr-un mare si lung intuneric, cum veti rezista? Nu veti rezista decat prin rugaciunea interioara, prin rugaciunea inimii. Aici, daca va veti instala bine aici, nu veti fi atacati de nimeni niciodata. Va vor putea fi distruse scolile, va vor putea distruge bisericii veti putea suferi oprelistile cele mai mari, va va scoate de peste tot, dar din inima nu va va putea scoate niciodata pe Hristos, daca veti invata, veti sti sa-L pastrati acolo, il veti avea permanent. Cu aceasta au venit acesti piloni carora le voi spune si numele, si care au pregatit atunci asa cum trebuie, intrarea in aceasta lunga perioada de intuneric.

Ea a inceput, am zis, in anul 1943. In 1943 s-a organizat o prima intalnire de aceasta duhovniceasca la Cernauti sub obladuirea mitropolitului Tit Simedrea, un om de mare cultura si de mare spiritualitate, un om care cu mult inainte de sfarsitul vietii sale s-a retras din postul de mitropolit, el s-a retras, nu l-a scos nimeni, pentru ca putea sa ramana Mitropolit la Suceava dupa ce Cernautiul a fost ocupat de catre rusi. El s-a retras la o manastire, la Manastirea Cernica unde a si trait pana la sfarsitul vietii, si el este unul dintre aceia cu care nu din 1943 (ca eram atunci foarte tanar), dar in momentul cand am fost ales episcop si hirotonit la Bucuresti, unul dintre cei trei hirotonisitori ai mei a fost Tit Simedrea, deci acela care - de fapt - a organizat prima intalnire duhovniceasca.

Am intrat in posesia caietului tiparit, a acestei prime intalniri la care erau chemati tot felul de intelectuali si oameni duhovnicesti ai vremii. Deci Tit Simedrea a fost permanent prezent, Parintele Benedict Ghius a fost prezent, a fost pe vremea aceea, scriitorul si gazetarul Sandu Tudor, mai tarziu parintele Agaton si apoi parintele Daniil ca ieroschimonah, si apoi au luat parte acolo oameni de stiinta.

De pilda un Al. Mironescu, care a scris lucrari pe care noi studentii din vremea aceea le cautam si le gustam extraordinar, pentru ca erau dovezi stiintifice ale existentei lui Dumnezeu. De pilda, Al. Mironescu, uitat pe nedrept astazi, dar in biblioteci cartile lui sunt, a scris o carte: "Limitele cunoasterii stiintifice". A scris o alta carte intitulata "Certitudine si adevar", in care de asemenea demonstra ca certitudinea nu se pozate capata decat prin credinta. El, om de stiinta, era profesor la Facultatea de Stiinte. Tot atunci a tinut o meditatie foarte interesanta, cu un matematician si filozof care, dupa aceea va deveni mare, mare de tot, traieste si astazi si este tot atat de mare in cultera romaneasca. Nici nu va inchipuiti cine - Anton Dumitriu. Tot atunci a tinut o conferinta, se pare inedita, pe care insa eu am descoperit-a in niste arhive si am s-o public, o conferinta despre asceza. Cine credeti? Unul pe care vor sa-l faca, ma rog, daca nu ateu, macar agnostic - Constantin Noica.

Paul Sterian, acela care a scris o carte in versuri despre "Razboiul nevazut", dupa titlul lui Nicodim Aghioritul, si multi «alti oameni de cultura, de stiinta, de filozofie care acolo, intr-un fel, au pus bazele a ceea ce se va centra dupa aceea la Manastirea Antim, ceea ce s-a numit curentul, cercul "Rugului Aprins".

Sandu Tudor, scriitor, ziarist, proprietar a doua reviste "Credinta" si "Floarea de foc", un om cu destule aventuri culturale, spirituale si fizice. De pilda, avea un avion personal si a cazut de la 1000 de metri si n-a murit. Fusese ofiter de marina, fusese combatant in est, avea niste experiente uluitoare, cand primejdiile l-au ocolit in mod vizibil ca o minune a lui Dumnezeu. Omul acesta a intat in monahism la Manastirea Antim si a organizat aici acel cerc al "Rugului Aprins" la care a adunat intelectualitatea Bucurestiului, la conferinte de Duminica dupa-amiaza, iar biblioteca Manastirii Antim devenise neincapatoare.

Printre acesti intelectuali care au continuat sa vina, Anton Dumitriu, din cand in cand Constantin Noica, Tudor Vianu, Ion Marin Sadoveanu, bineinteles profesorul Al. Mironescu, niste generali chiar (Tetrageneralul cu sotia lui), bineinteles Parintele Benedict Ghius care era un mare duhovnic, Parintele Sofian Boghiu, care mai traieste si azi aproape de varsta de 80 de ani, si printre toate aceste somitati culturale si duhovnicesti, Parintele Agaton pe vremea aceea Sandu Tudor, scriitorul, a adunat in jurul lui in acest cerc si o seama de tineri studenti printre care m-am numarat si eu.

A mai fost printre ei Preotul Roman Braga, care este acum Arhimandrit in America, a mai fost printre ei Arhimandritul Andrei Scrima, care a studiat pe urmele lui Mircea Eliade in India, si acum este profesor la Universitatea din Beirut, care a fost acum si mi-a facut o vizita la Sibiu, si alti tineri.

Dar s-a intamplat acolo la Antim, as zice eu, un miracol pe care eu l-as numi "intoarcerea la Paisie Velicicovschi". Vedeti dupa ce v-am spus, intrarea in marele intuneric ascuns, vin cu al doilea concept care sa caracterizeze acest moment de spiritualitate "intoarcerea lui Paisie Velicicovschi".

Despre acest rus din Poltava, Parintele Prof. David de la Bucuresti a incercat sa demonstreze ca ar fi chiar moldovean, si ca ar fi unul din cei care l-au urmat pe Dimitrie Cantemir, la 1711, cand s-a retras impreuna la tarul Petru I, in Rusia. Nu stiu daca lucrul acesta se poate dovedi. Pr. Prof. David are multe gaselnite de acestea interesante. Ele trebuiesc studiate, dovedite, care vor servi istoriei noastre, bineinteles.

Deocamdata se stie totusi, mai ales din cartea lui Paisie Velicicovschi si din alte surse, ca Paisie era rus. Mie imi pare rau ca noi n-am apucat sa-l beatificam, sa-l declaram sfant inaintea rusilor. Eu am facut aceasta propunere. Imi pare rau ca am intampinat la acea vreme cateva rezistente. Eu propusesem sa-l canonizam cu un an inainte sa-l canonizeze rusii, si era foarte bine, pentru ca el a fost pe pamantul nostru, s-a realizat pe pamantul nostru, a ales Moldova unde sa-si puna in valoare darurile lui duhovnicesti, si a murit si a fost ingropat la Manastirea Neamt, unde pana astazi este mormantul lui.

Trupele romane, care au inaintat dincolo de Nistru, au gasit intr-un colhoz din Ucraina 2 oameni muncitori. O vreme, primul a fost tractorist. Unul din ei era Nicolae al Rostovului, iar al doilea era Pr. Ioan Culaghin de la Manastirea Optina, manastire unde cu inceputul secolului, al XIX-lea inflorise cel mai vizibil curentul paisian, iar acest Ioan Culaghin era ultimul dintre parintii Manastirii Optina, dupa ce manastirea a fost distrusa si toti calugarii imprastiati, omorati, cei mai multi. El s-a retras probabil intr-un colhoz oarecare ca muncitor. Acolo l-au gasit armatele romane, acolo s-a descoperit cine este si a fost adus, si s-a stabilit, impreuna cu Nicolae de Rostov la Manastirea Cernica. Episcopul Nicolae de Rostov, la scurt timp dupa aceea a si murit. Cei care vizitati Manastirea Cernica ii puteti vedea mormantul.

Ioan Culaghin a luat legatura cu acest cerc de intelectuali de la Manastirea Antim, si cu acest cerc de studenti de la Manastirea Antim, cercul "Rugul Aprins", si a adus din nou spiritul paisian al rugaciunii neincetate, al rugaciunii inimii pe care primtr-un foarte bun interpret, el insusi un mare rugator, Pr. Gh. Rosca, deci prin acest interpret a putut sta de vorba cu noi toti o perioada destul de indelungata, cred ca pana in anul 1946, daca imi aduc bine aminte, in care el a predat "Rugaciunea inimii".

A fost un profesor de rugaciue, dar nu asa un profesor oarecare, a fost un profesor care a initiat in rugaciunea mintii pe fiecare in parte, si carora le-a citit o rugaciune speciala de initiere crestina, (eu sunt in cautarea acestui text pe care l-am avut, dar pe care mi l-a confiscati securitatea cand m-a arestat la un moment dat, pentru ca e un text foarte interesant care provine de la Manastirea Optina si care e un text de initiere in rugaciunea inimii) si a facut fiecaruia o slujba speciala, o slujba de predare a rugaciunii, cu indemnul ca aceasta s-o faci orice s-ar intampla.

Ei bine, trebuie sa stiti ca aproape toti, si Parintele Staniloae a facut parte din aceasta grupare (mi-aduc aminte ca cel putin doua conferinte ale Parintelui Staniloae, le-am ascultat si eu). Aproape toti care au luat parte la aceasta miscare de initiere in rugaciune, cu adevarat au trecut prin perioade de intuneric. Nu stiu daca vreunul din noi sa fi scapat de inchisoare, dar toti au plecat cu aceasta intarire sufleteasca, si cei mai multi dintre ei au iesit si, si au continuat dupa aceea misiunea lor spirituala.

Tangente cu acest grup au avut si unii care n-au participat direct acolo, dar care se tineau informati de acest grup. Nu veneau de frica si am sa va dau doua nume si nu nume oarecare: poetul Ion Barbu, academicianul de mai tarziu, si marele matematician Octav Onicescu. La acestia ne duceam noi, acasa, din cand in cand, in grupuri mai mici, si stateam de vorba si le spuneam ce se petrecea in adunarile de la Manastirea Antim. Dintre toti cei de acolo, sigur unii dintre ei fiind morti. Al. Mironescu a murit si fiul lui ia ajuns in inchisoare, s-a eliberat dupa aceea, acum e in Elvetia, s-ar putea ca el sa mal aiba unele documente legate de aceasta miscare. Altii nu s-au mai intors niciodata si, parerea mea e ca trebuie sa fie considerati printre martirii reali ai neamului nostru, printre care si Parintele Danil Tudor, care a murit in inchisoarea de la Aiud inainte de 1964, deci inainte de momentul eliberarii tuturor detinutilor.

El a murit si a fost ingropat intr-o groapa comuna. Nu i se stie locul. M-am gandit sa facem, niste demersuri la Ministerul de Interne, sa vedem daca am putea sa-i gasim cumva trupul, sa-l recuperam, sa-l aducem, sa-l ingropam undeva crestineste, intr-un cimitir la Cernica, unde este ingropat Nicolae de Rostov.

Pr. Ioan, acest "Paisie redivivus", el n-a fost arestat de noi, de romani, dar intr-o noapte s-au prezentat doi ofiteri sovietici care l-au chemat pana la Ambasada sovietica cu politetea diavolului, l-au chemat pana acolo, ba chiar se pare ca i-au dat drumul pentru o noapte si i-au spus sa vina maine din nou. In acest timp el a scris o scrisoare pe care eu o am, dar cand s-a dus a doua zi, nu s-a mai intors.

Se pare ca a fost dus din nou in Rusia, judecat si condamnat la moarte. Pentru ce? Pentru ca venise si predase aici rugaciunea inimii. Pentru altceva nu putea fi. Bineinteles ca la proces va fi fost acuzat de tradare, asa cum toate procesele erau contrafacute pe vremea aceea.

Tot in momentele acelea se intampla in Romania si aparitia altora, persoane pline de har care sa contribuie la aceeasi pregatire de intrare, in lunga perioada de intuneric.

Unul dintre acestia a fost Pr. Arsenie Boca de la Manastirea Sambata. Nu va puteti imagina dumneavoastra tinerii de azi, eu eram un tanar ca dumneavoastra. Auzisem despre dansul. Se vorbea ca despre un om daruit lui Dumnezeu. Stiti ca in legatura cu astfel de oameni se spun uneori si lucruri exagerate, dar se spun si lucruri adevarate. Despre el auzisem, ceea ce nu era imposibil. Eu l-am cunoscut foarte bine. El m-a calugarit. Asa ca va imaginati ca l-am cunoscut foarte bine, dar inainte de a fi calugarit de el la Manastirea Prislop in 1949, el a stat la Manastirea Sambata si aici veneam, grupuri mari de studenti din Bucuresti, care il audiam in vacante deoarece in vacante el pregatea conferinte de initiere crestina, si de initiere in rugaciune, paralel cu cei din Bucuresti fara sa se stie, fara sa se fi vazut cu ei.

Deci iata aveam un centru la Bucuresti si un centru pentru Transilvania. Amintirea lui si astazi se pastreaza, cel putin in zona Fagarasului, cei care sunteti de pe acolo stiti foarte bine, si in zona Sibiului. Cauta ca un om inainte-vasator. Eu mi-aduc aminte ca faceam drumul de la Bucuresti, cu trenul pana la Voia, si de acolo pe jos, dar cand ne dadeam jos din tren, nu ma dadeam numai eu, sau numai noi studentii de la Bucuresti. Se dadeau multimi si plecau pe jos in drum catre Sambata.

Ei bine, stiti ce vorbeau acei oameni intre ei? Si cu cata convingere, cu cata credinta. De pilda, spunea o femele alteia: "Tu, nu manca ca te vede Parintele. Azi e post, te vede Parintele si ai sa ajungi acolo si ai sa vezi c-o sa-ti spuna".

La asemenea scene, v-am dat un exemplu, dar multe altele de acest fel se intamplau. Lumea avea o mare credinta, o mare evlavie la Parintele Arsenie si am trait acolo cu adevarat sentimente ca in primele zile ale crestinismului.

Lumea venea cu multa evlavie, cu multa credinta, se spovedea. In special, accentul contactului cu Pr. Arsenie Boca, era in esenta, prin spovedanie si in cea mai profunda deplinatate ortodoxa. Pentru dansul spovedania, contactul direct, schimbul de idei, cunoasterea directa era foarte importanta.

O spovedanie la el nu dura insa doua minute, am facut cutare, cutare si cutare, Domnul sa te binecuvanteze, te iert si te dezleg. Nu. O spovedanie la el era un lung proces de analiza de constiinta. Avea rabdare pana cand sfarsea tot. Nu neaparat sa-l descoase pe om, ci sa-l elibereze cu adevarat nu numai de pacatele grosiere, de pacatele acestea imediate, de pacatele trupesti la care unii duhovnici se concentraza pe nedrept numai asupra lor, ci si la cele ale mintii, ale inimii, cele ale simtamintelor si simturilor bineinteles, dar si cele ale simtamintelor, acelea la care se refera Mantuitorul atunci cand spune ca cine a vazut a si pacatuit, daca vederea lui a fost cu pacat.

Ei, bine, contactul cu Pr. Arsenie era de aceasta natura si de aceea oamenii aveau convingerea ca "el vede", ca le citeste in suflete. Bineinteles ca el acumulase si o experienta deosebita din aceste contacte profunde eu sufletele oamenilor, dar avea si darul lui Dumnezeu, fara indoiala pentru ca el spovedea dupa toata randuiala, in biserica, in vesminte. Intotdeauna in Biserica, intotdeauna in vesminte, cu cartea in fata si la urma facea dezlegarea legala. Cine iesea de la spovedanie de la dansul, stia ca, cu adevarat este eliberat de toate relele dintr-insul, nascut cu adevarat din nou.

Deci aceasta se intampla - concomitent cu eeea ce se intampla la Bucuresti. Si acum vine lucrul cel mai interesant. Aud unii de altii si Pr. Arsenie Papacioc ia contact cu cei de la Bucuresti. Cei de la Bucuresti vin sa-i faca o vizita Pr. Agaton (Sandu Tudor) si cu Pr. Benedict Ghius si au o lunga convorbire in care isi armonizeaza intr-un fel punctele de vedere, si felurile ambelor miscari duhovnicesti pe aceeasi pregatire pentru intrarea in "marele intuneric". Intuneric in care dupa aceea va intra insusi Pr. Arsenie Boca, care a fost scos in momentul decretului, cum am fost multi dintre noi, din manastire, si a trait asa pana nu putin inainte de revolutie, cand a trecut la Domnul si el, ingropat la Manastirea Prislop, unde a fost staret, unde m-a calugarit pe mine in anul 1949, si despre a carui activitate spirituala mai este de acum incolo de spus.

In legatura cu miscarea de la Sambata s-amai produs atunci un lucru extraordinar. Tot atunci, asa tot ca printr-o minune dumnezeiasca, la care participa un om care va face legatura intre ceea ce se intampla in Transilvania, si ceea ce se intampla in Tara Romaneasca la Bucuresti: inceperea traducerii "Filocaliei" de catre Pr. Staniloae. Pr. Staniloae lucra cu banii stransi de Pr. Arsenie Boca (si coperta volumelor este facuta tot de Pr. Arsenie). Cel care cititi acum prefata primului volum, veti gasi acolo aceasta mentiune.

Ei bine, aceasta a venit sa intareasca teoretic ceea ce incepuse pe de o parte la Bucuresti, si ceea ce facea Pr. Arsenie la Sambata. Vine Pr. Staniloae cu suportul teoretic al Sf. Parinti, pe care ii ofera prin traducerea Filocaliei in romaneste, primele patru volume.

La desfacerea primului volum am luat parte si eu pentru ca primele volume, dupa ce s-au tiparit, au fost distribuite la pelerinii care au venit la Manastirea Sambata. Dupa aceea, cand s-a reluat cu volumul 5 - am si azi bucuria de a o spune eu, pentru ca imi stiu daca o va mai spune cineva vreodata, dar cei in cauza nu mai traiesc si Pr. Staniloae si celalat al carui nume cu toata jena va trebui totusi sa nu-l pronunt, pentru ca a detinut o functie mare intr-o anumita vreme la Departamentul Cultelor, dar a facut un lucru bun. A aprobat personal si eu risc interventia mea, la interventia Pr. Staniloae de a aproba reluarea traducerii Filocaliei si publicarea lor ceea ce s-a si intamplat pana la volumul 10.

Iata deci cum se leaga lucrurile in acelasi timp, aceeasi pregatire care se stinge in acelasi timp. Ei bine, una din ele, una din ramurile, unul din pilonii acestor pregatiri care tot in vremea aceea a inceput sa se contureze n-a disparut, continua si azi, a continuat sa existe, sa invete, sa propovaduiasca de-a lungul intregii perioade de intuneric si mai traieste si azi.

Intamplator, si cu acesta am avut relatii personale. Asa a vrut Dumnezeu, fiindca cunoscusem din studentie miscarea de la Antim in care fusesem chemat de Pr. Agaton, pe urma de ieroschimonahul Daniil Tudor. Dupa aceea s-a intamplat ca studentii - eram organizati intr-o organizatie. Ne organizasem si noi intr-o organizatie cu numele A.T.O.S., dar era numai o potriveala, bine asa o facusem noi (Asociatia Tinerilor Ortodocsi Studenti). Am avut toti de patimit dupa aceasta si pe la inceputul lui 1949, eu m-am trezit cu o condamnare in lipsa, fiindca nu m-au gasit; dar stiindu-ma eu in situatia, aceasta, in momentul cand Antimul s-a destramat, totul s-a destramat.

Pr. Daniil Tudor s-a stabilit la Manastirea Crasna din judetul Gorj. Ei bine, m-a luat cu dansul, dupa ce ma calugarisem la Prislop. Ma calugarise Pr. Arsenie, l-am avut ca nas pe Pr. Daniil venit special de la Bucuresti in anul 1949 deci, Antimul la ora aceea incepuse sa se destrame. Pr. Arsenie fusese mutat de la Sambata la Manastirea Prislop, mie mi-au dat de urma si la Prislop, intr-o dimineata cand m-am trezit cu un frate de-al meu, mai mic, care mi-a spus:

- Fugi imediat, ca daca nu fugi imediat, te prinde.
- Pai cum s-a intamplat?

- A venit un securist la noi acasa trimis nu stiu de cine, sau cine i-o fi dezvaluit adresa noastra, si a intrebat pe tata: Unde ti-e baiatul cel mai mare? Adica eu. Frate-meu mai mic (de 3 sau 4 ani): - E la Prislop, si atunci secuiristul, care era seful de jandarmi al cartierului "Militari", unde locuiau parintii mei, i-a spus lui tata: "Domnule Plamadeala, uite ce e, eu vreau sa-ti dovedesc ca sunt om bun. Daca pana maine la 12 reusesti sa-l ajuti pe baiat sa plece de la Prislop, eu nu trimit telegrama la Hateg".

Si tata l-a pus in tren, imediat, pe fratele meu mai mic, care a ajuns dimineata si m-a luat de acolo. Era si Pr. Dometie Manolache, de care unii dintre dumneavoastra veti fi auzit, care mi-a dat toti banii care-i avea stransi din toata manastirea, de pe la frati si am plecat in necunoscut, necunoscutul fiind cea mai mare padure din vremea aceea, care nu era decat Bucurestiul. Bucurestiul era padurea in care te puteai refugia. Bietii basarabeni, de pilda, raspanditi pe la Timisoara, Lugoj, Ardeal.

Pr. Arsenie si Pr. Daniil m-au primit. Am stat acolo pana in primavara urmatoare, la Schitul Crasna, pana cand dintr-o calatorie in Bucuresti, Pr. Daniil a venit val-vartej spunandu-mi: "Pleaca imediat ca ti-au dat de urma". Si am venit iar la Bucuresti. La Bucuresti, Pr. Daniil nu mai era. Dar eu am tras la gazda mea spirituala care era Manastirea Antim, iar aici am gasit pe Pr. Arsenie Papacioc, poate ca unii ati auzit de el, este duhovnic la Schitul Techirghiol si este un mare duhovnic.

Cu ajutorul lui ani-am gasit niste gazde in Bucuresti, unde am stai: o iarna intreaga la profesorul Dadirlat din Saliste si pe la altii, iar in primavara tot Pr. Arsenie Papacioc mi-a dat un biletel. Am iesit asa dintr-un intuneric de o iarna intreaga unde statusem inchis, in casa cu geamurile blocate. (Acestea, nu vi le spun ca sa fac autobiografie, ci ca sa fac legatura cu cel de-al treilea pilon. Veti intelege imediat de ce vi le povestesc acestea. Poate atunci cand voi scrie cartea, toate aceste amanunte nu le voi spune). Deci, Pr. Arsenie mi-a dat biletul unde ma mai puteam salva, pentru ca altfel trebuia sa ma duc la securitate si sa spun: "Eu sunt, poftim, luati-ma si terminati odata". Nu mai aveam unde ma ascunde, si atunci biletelul preotului Arsenie m-a salvat.

Mi-a dat adresa Manastirii Slatina din Moldova, unde era staret Pr. Cleopa. Si asa am intrat in legatura cu cel de-al treilea pilon al acestei miscari spirituale din aceeasi vreme, care era Pr. Cleopa. Este cel care a traversat perioada de intuneric si apoi duhovnicul multor generatii. M-am prezentat si la el si i-am spus care-i situatia. Pr. Cleopa n-a avut nici o clipa de ezitare: "Ramai parinte aici. Cat o vrea Dumnezeu sa te acopere, ramai aici".

Si asa am ramas cu adevarat acolo, eram cu nume schimbat, si am stat aproape 4 ani, pana cand intr-o zi m-au gasit la Iasi, dupa care a urmat ancheta si multe, multe altele si altele dupa aceea, dar marea mea satisfactie cand am iesit din inchisoare, si asta o pot marturisi toti, si o marturisesc si actele procesului ca n-am atras la mine pe nimeni. Am aparut la boxa la Tribunal jur.

Fiindca marele efort al tuturor anchetatorilor a fost sa atrag dupa mine, pe toti cei care au stiut ca eram condamnat in lipsa si m-au gazduit si stiti cum era atunci, gazduirea era pedepsita la fel cu vinovatia celui in cauza. Ei bine, am stiut sa-i apar pe toti, astfel incat pana la urma sa nu recunosc ca vreunul dintre ei a stiut ca a adapostit un condamnat.

Asta a fost bucurie si, si acum Preotul Cleopa se bucura de veneratia mea pentru curajul pe care l-a avut, ca si pentru intreaga miscare duhovniceasca pe care a antrenat-o. O antreneaza inca dupa dansul, el fiind deci Moldova care venea pe langa celelalte doua: Tara Romaneasca si Transilvania sa faca aceasta pregatire de intrare in "marele intuneric". Cu adevarat prin invatatoriile lor, viata lor duhovniceasca, prin exemplul personal al fiecaruia dintre ei, pentru ca toti au antrenat miscari mari duhovnicesti, care au lasat arme la popor, carora li s-a dus vestea.

Dar aceasta ducere de veste nu este altceva decat intarire in credinta, decat pastrarea in credinta, pe masura modelelor si acesta este rolul extraordinar al modelelor in viata duhovniceasca, pentru ca fiecare din noi se ia mai mult dupa un model viu decat dupa un text scris. Fiindca modelul viu este realizarea textului scris, este realizarea in concret al indemnulul scris. Modelul iti spune: "Iata ca se poate, iata ca ceea ce spune Scriptura, ceea ce spun Sfintii Parinti, se poate, ia-te dupa mine. Fa ca mine". Cam aceasta spunea de fapt, cu alte cuvinte Mantuitorul: "Urmeaza-Mi Mie". Eu consider ca aceste cateva jaloaoe de spiritualitate pe care le-am prezentat pentru prima data aici, le spun pentru prima oara.

+ IPS Antonie Plamadeala

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5190

Voteaza:

Pregatirea pentru intrarea in marele intuneric 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE