Prin ce se deosebesc pedepsele de urmari?

 Prin ce se deosebesc pedepsele de urmari? Mareste imaginea.

La drept vorbind, distincţia este aici destul de fină, dar ea există. Pedeapsa depinde de voinţa voastră: îl puteţi pune pe vinovat la colţ, dar puteţi şi închide ochii la poznele lui; îi puteţi cum-păra îngheţată, dar puteţi să-l şi lipsiţi de ea pentru purtarea urâtă.

Urmările sunt însă ceva obiectiv, care nu depinde de noi, ci de fapta însăşi. Fapta rea are urmări rele, fapta bună are urmări bune. Un exemplu clasic ne este oferit de pedagogia populară.

Probabil că fiecăruia dintre noi i-a fost dată în frageda copilărie următoarea lecţie. Copilul în-tinde mâna spre ceainicul fierbinte. I se spune: „E fierbinte! O să te arzi!" El nu vrea să creadă în avertismentele adulţilor, şi atunci cei mari îl lasă să atingă ceainicul preţ de o secundă, după care, privind sever, repetă: „Fierbinte! Uuuuuf, ce fierbinte e! Nu e voie!" De obicei, lecţia este învăţată „din prima".

Desigur, principiul consecinţelor trebuie aplicat în limitele raţionalului. Explicându-i copilului că e periculos să iasă singur pe balcon, nu trebuie în nici un caz să aşteptăm ca el să cadă de acolo. Pur şi simplu închideţi cât mai bine uşa de la balcon. Şi atunci când îl avertizaţi asupra pericolului reprezentat de maşini, nu merită să aşteptaţi ca ştrengarul să se convingă că aveţi dreptate din propria experienţă amară. Mai bine să-l „atingeţi" „numărul unu" dacă, în pofida avertismentelor, sare pe carosabil, şi când treceţi strada să-l ţineţi strâns de mână, iar dacă se împotriveşte să-l pedepsiţi suplimentar.

In viaţa copilului urmările atât de dramatice sunt însă rare. Atâta timp cât este mic, urmările sunt şi ele lipsite de seriozitate. S-a udat la picioare - se întoarce mai devreme de la plimbare. S-a bătut la groapa cu nisip - nu mai poate să termine de construit „castelul". „Face figuri" la masă? E trimis să mănânce de unul singur în cameră sau chiar este lăsat nemâncat până la masa următoare. Acestea nu sunt pedepse, ci consecinţe! De vreme ce te ţii de pozne la masă,inseamnă că nu ţi-e foame. Când o să flămânzeşti, o să mănânci normal. Şi exemplele de acest fel sunt foarte multe. Ceea ce pentru adult e un mărunţiş, pentru copil este un eveniment important, fiindcă toată viaţa lui e constituită din asemenea mărunţişuri, şi pentru el acestea au o importanţă educativă.

Iată un exemplu din propria mea experienţă de părinte. Odată, la plimbare, pe fiica mea, care avea atunci doi ani şi jumătate, au apucat-o capriciile şi a început să-şi scoată mănuşile. Incercările de convingere n-au ajutat cu nimic, ameninţările cu pedeapsa nu au avut nici un efect. Dacă asta s-ar fi întâmplat în apropierea casei, plimbarea s-ar fi încheiat instantaneu (lucru care, de asemenea, ar fi fost prezentat nu ca pedeapsă, ci ca urmare inevitabilă a unui comportament greşit, fiindcă iarna nu te plimbi fără mănuşi) - dar până acasă erau cincisprezece minute de mers, şi am fost nevoită să procedez altfel.

- Bine, am zis, nu vrei să-ţi pui mănuşile, nu ţi le pune - dar ţine cont, mâinile o să-ţi îngheţe şi o să te doară. Ai înţeles? Ia seama!

Bineînţeles că dacă afară ar fi fost ger puternic nu aş fi procedat aşa (de altfel, cred că nici fiica mea nu s-ar fi apucat atunci să-şi scoată mănuşile!). Nu era însă foarte frig, de degeraturi nu pu-tea fi vorba - dar mâinile, într-adevăr, au îngheţat puţin, a trebuit să le frecţionez şi chiar să le ţin sub jetul de apă caldă. Cristina, bineînţeles, a plâns, iar eu, fireşte, am mângâiat-o, dar am adăugat: „Vezi? Eu te-am prevenit că nu se poate iarna fără mănuşi. Dacă o să faci la fel şi altă dată, iarăşi o să te doară." După cum vă puteţi da seama, istoria nu s-a mai repetat.

Printre altele, o asemenea abordare reduce semnificativ numărul de pedepse. Fiul vostru şi-a pătat îmbrăcămintea la plimbare? In loc să-l certaţi, mai bine daţi-i săpun şi un lighean cu apă. Să spele singur murdăria. A vărsat compot pe jos? Să ia cârpa şi să şteargă. Chiar dacă o să şteargă de mântuială, nu e nimic grav. O să duceţi voi, pe urmă, treaba la bun sfârşit: în schimb, la copil va apărea SENTIMENTUL CĂ E PĂRTAŞ LA CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ. Şi acesta e lucrul principal. Altfel, făcând fapte urâte sau greşite, el rămâne cumva deoparte şi nu învaţă să răspundă pentru ele - mai bine zis, noi nu-l învăţăm, iar pe urmă vedem că, deşi odrasla e deja mai înaltă decât tata, este la fel de responsabil ca un copil de un an.

Tatiana L. Sisova
"Cand copilul nu asculta", Editura Sophia

Cumpara cartea "Cand copilul nu asculta"

 

.

24 Aprilie 2015

Vizualizari: 705

Voteaza:

Prin ce se deosebesc pedepsele de urmari? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE