Psaltirea Hurmuzaki

Psaltirea Hurmuzaki Mareste imaginea.

           Este cel de-al treilea text rotacizat al psalmilor ce se gaseste in Biblioteca Academiei Romane, sub cota ms. rom. 3077, purtand aceasta denumire dupa numele cunoscutului istoric si marelui patriot bucovinean Eudoxiu Hurmuzaki (1812 – 1874).[1] Este un manuscris de 134 de foi, care cuprinde cea mai veche versiune romaneasca a Psalmilor, pe primele 125 de file, si un tipic al Evangheliilor in slavona, pe ultimele noua file. Textul a fost editat critic de Ion Ghetie si Mirela Teodorescu in anul 2005.[2] Aceasta traducere cuprinde deci intreaga Psaltire, in afara de ultimul psalm, al 151-lea, din care s-a pastrat doar titlul.[3]

Datarea Psaltirii Hurmuzaki s-a incercat a se face pe baza filigramului hartiei acestui manuscris, fabricata la Veneţia şi care apare frecvent in manuscrisele slave din Tarile romanesti intre anii 1504 – 1528. Nu avem insa nicio siguranta ca stocul de hartie nu a fost intrebuintat si mai tarziu de anul 1528, iar pe de alta parte, filigramul hartiei manuscrisului Psaltirii Hurmuzaki nu corespunde exact cu cel comparat din Dictionarul lui C. M. Briqued.[4] Studiind filigranul de tip „ancora” care apare pe filele din caietele 15 – 18 ale manuscrisului, I. A. Candrea a ajuns la concluzia ca hartia este de provenienta venetiana si poate fi datata in intervalul 1500 – 1520. La fel, P. P. Panaitescu inclina sa plaseze redactarea Psaltirii intre anii 1500 – 1515. Potrivit insa ultimelor cercetari intreprinse de Al. Mares, Psaltirea Hurmuzaki a fost copiata anterior redactarii Scrisorii lui Neacsu (1521), filigranul hartiei manuscrisului indicand o data cuprinsa intre 1491 si 1515.[5] Pentru aceasta ultima varianta opteaza si academicianul Gh. Chivu.[6]

La fel ca si in alte cazuri lipsa dovezilor au produs unele discutii, luand nastere mai multe pareri in legatura cu manuscrisul acestei traduceri. Asa s-a intamplat si in cazul de fata, profesorul Candrea sustinand ca Psaltirea Hurmuzaki este o traducere independenta de traducerea ale carei copii au fost folosite in Psaltirile scheiana si voroneteana, manuscrisul nefiind o copie, ci chiar originalul traducerii, adica autograful traducatorului. Scrisul care insoteste manuscrisul, limba si caracteristicile tehnice duc la concluzia ca manuscrisul ar proveni de undeva din tinuturile vestice ale Maramuresului, desi se pare ca copistul s-ar trage de undeva din sud-estul Transilvaniei. Profesorul Candrea isi intemeiaza parerea in legatura cu originalitatea manuscrisului pe urmatoarele consideraţii:

 In textul Psaltirii, chiar in mijlocul frazelor, sunt cuvinte slave trecute din originalul de pe care se traducea. Cuvintele acestea se gasesc in locul celor romanesti, de aici vazandu-se ca traducatorul nu stapanea bine limba slavona, el negasind totdeauna un cuvant corespunzator in limba romana si de aceea era nevoit sa-l treaca pe cel slav. Aceste forme slavone se pot explica numai prin faptul ca scriitorul, avand inaintea ochilor textul slav, copia in traducerea ce o facea cuvantul asa cum il gasea in original, fara a-1 mai traduce. De cate ori observa greseala stergea cuvantul scris si il inlocuia cu cel romanesc corespunzator[7]. Daca originalul si manuscrisul care se pastreaza ar fi opera unui copist, atunci probabil ca acesta ar fi incercat sa omita cuvintele slavonesti si ar fi incercat sa corecteze unde ar fi fost cu putinta. Probabil ca tot insuficienta cunoastere a limbii de catre traducator fac sa apara in textul traducerii fraze confuze, multe greseli si locuri greu de inteles.

Constatand aceleasi lucruri in traducerea Psaltirii, un alt cercetator, profesorul G. Pascu, socoate ca manuscrisul este o copie, el presupunand ca ar fi existat o traducere primitiva a psalmilor facuta din slavoneste, al carei manuscris bruion cuprindea numeroase greseli de scris provenite din urmarirea textului slav care servea ca model. Bruionul a fost apoi copiat pe curat si aceasta copie este Psaltirea Hurmuzaki[8].

Daca tinem seama de textul traducerii Psaltirii Hurmuzacki, cu toate greselile si deosebirile fata de textele celorlalte Psaltiri, aceasta avand asemanari cu textul acestora din urma, nu este exclus ca parerea profesorului Pascu sa fie cea dreapta.[9] Traducatorul sau copistul, daca am tine cont de parerea profesorului Pascu, vorbea un dialect rotacizat, acest lucru reiese din textul lucrarii, deoarece cele doua forme specifice rotacismului se gasesc in acest text.

Daca vom analiza textul Psaltirii Hurmuzaki, vom observa aceleasi particularitati ca si in celelalte texte rotacizate din secolul al XV-lea. De aici putem deduce ca Psaltirea Hurmuzaki isi are originea la fel ca si celelelate texte rotacizate in aceleasi regiuni ale Maramuresului istoric, datand tot din secolul al XV-lea sau din prima jumatate a secolului al XVI-lea.

             Intr-o schitare metodica, particularitatile lingvistice prezente in aceasta Psaltire ar fi:

 

  • Rotacizarea lui n intervocalic in cuvintele de origine latina sau autohtona. Exemple: batraruinrimaluminrareamargirileomenrestirugaciurea.
  • Lexicul pastreaza o serie de cuvinte disparute din limba literara actuala sau mai putin cunoscute (folosite regional sau in vorbirea populara):

·         de origine latina: arinra „nisip”, a se dupleca „a se clatina, a se apleca”, giunre „tanar”, incari „a incalzi”, measer „sarac”, vipt „hrana, grane”;

·         de origine slava: aspida „vipera”, beseada „cuvant, vorba”, conob „vas”, mazda „mita, ciubuc”, plesa „a bate din palme”, ustna „buza”, zlac „iarba, pajiste”;

·         de origine maghiara: adamana „camata”, banat „suparare, necaz”, basau „manierazbunare”, celui „a insela”, gilosag „ura”, viciui „a murmura, a carti”;

·               de origine obscura: bicil „ramasita”, sclancini „ a se                 clatina”, sinrecu „batran”.

 

Aidoma Psaltirii scheiene si voronetene, si Psaltirea Hurmuzaki este fara indoiala opera vreunui membru al Bisericii, cel mai probabil un cleric, deoarece este un fapt recunoscut ca Biserica stramoseasca a fost aproape inca de la inceputuri de necazurile care se abateau asupra fiilor ei, incercand sa-i sprijine, sa-i incurajeze sa duca mai departe nazuintele si idealurile lor.

Biserica, prin oamenii ei, a incercat sa mentina speranta in sufletele romanilor. Textele rotacizate si celelalte carti care au aparut prin grija si sprijinul Bisericii sunt si raman prologul, prefata dezvoltarii literaturii si a intregii noastre culturi nationale de mai tarziu, ele au dat nastere si au inchegat ca intr-un fundament de beton constiinta unitatii noastre nationale.

Ele prezinta situatia prin care a trecut de-a lungul timpului poporul nostru. In ele se oglindeste istoria acestui popor, „o istorie de tarani cu pamant si fara, de tarani cu carte si fara, de tarani care au muncit numai cu bratele pastrand obiceiurile si imbogatind limba prin canturi si de tarani care au luptat ca mosneni si soldati, de tarani care s-au rugat lui Dumnezeu dupa slova tiparita pentru binele, fericirea si in adancul gandului uneori, pentru iertarea de robie a tuturora”.[10]

Aceste carti vin sa ne prezinte viata lumii transilvane din trecut, ele au trezit gustul de a citi in romaneste, au contribuit la formarea constiintei noastre nationale.

            Dupa cum am aratat, Psaltirea Hurmuzaki este numita astfel dupa numele donatorului Eudoxiu Hurmuzaki, initiatorul cunoscutei colectii de documente a Academiei Romane.[11] Aceasta Psaltire infatiseaza o deosebita importanta, din doua puncte de vedere: intai fiindca dupa concluziile lui I. A. Candrea, ea nu este copia unui manuscris anterior, ci insusi autograful traducatorului din slavoneste, iar in al doilea rand fiindca ea reprezinta o traducere deosebita ca text decat celelalte doua psaltiri despre care am vorbit: Psaltirea scheiana[12] si Psaltirea voroneteana.[13]

                Lipsa oricarei insemnari in paginile acestor manuscrise, care sa permita datarea si localizarea efectuarii lor, ca si stabilirea cauzelor si a imprejurarilor in care s-au facut traducerile precum si imposibilitatea descifrarii corecte a criptogramei din Psaltirea scheiana, toate acestea au facut sa se stabileasca numai ipotetic locul, data si cauzele primelor traduceri.[14] 

                Prezenta rotacismului, fenomen atat de caracteristic si pastrat pana azi – izolat – in Maramures, ca si prezenta unor cuvinte de origine maghiara, cu o circulatie foarte restransa, au determinat pe filologi sa afirme ca locul unde s-au tradus aceste texte este Maramuresul istoric si nordul Ardealului invecinat.[15]

                Psaltirile acestea sunt cunoscute si sub denumirea generica de texte rotacizate, dupa fenomenul lingvistic ce le caracterizeaza (rotacismul), sau de texte maramuresene, dupa regiunea geografica unde se crede indeobste ca au fost traduse.[16]

                In ce priveste datarea primelor texte literare traduse, majoritatea celor ce s-au ocupat de aceasta problema sunt de parere ca ele dateaza din secolul al XVI-lea. Intrucat in afara Psaltirii Hurmuzaki, care reprezinta traducerea originala, celelalte doua texte sunt copii ale unor traduceri pierdute si s-a sustinut in mod firesc ca traducerile dupa care s-au operat aceste copii trebuie sa fi fost mai vechi.[17] Dar cat de vechi? Unii dintre cercetatori considera ca traducerile au fost facute in secolele X – XIII, altii le plaseza in secolele XIV – XV, iar altii in secolul XVI-lea si chiar al XVII-lea.[18] 

                Datarea textelor la inceputul secolului al XVI-lea ar corespunde dupa opinia lui P. P. Panaitescu si cu dovezile furnizate de filigrama Psaltirii Hurmuzaki (1501 – 1515), dar si de criptograma din Psaltirea scheiana (1515). Cum insa aceste texte sunt doar copii dupa autografele pierdute, rezulta firesc ca traducerile s-au facut putin mai inainte. Panaitescu considera ca inceputul curentului de traduceri trebuie fixat cel tarziu la sfarşitul secolului al XV-lea.[19]

                Tratatul academic de Istorie a literaturii romane arata ca traducerile de texte religioase amintite s-au facut la inceputul secolului al XVI-lea.[20]             

                Solutiile propuse si concluziile formulate cu privirire la cauzele care au determinat traducerile de texte religioase au fost extrem de variate. Insa cu toata varietatea lor, ele se pot reduce la doua mari grupe: unii pun aparitia primelor texte in limba romana pe seama unor influente, a unor impulsuri exterioare, iar altii sustin drept cauze principale, sau chiar sigure, conditiile si necesitatile interne.[21]

                Parintele Cornel Radulescu sustine de exemplu ca traducerile de carti bisericesti din limba slavona si greceasca in limba romana au aparut din nevoia interna, dintr-o necesitate acuta simtita de crestinii romani de a participa si cu mintea, si cu sufletul la sfintele slujbe.[22]

                Caligrafiate de mana, in exemplare putine si fragmentare, aceste prime traduceri circulau si serveau credinciosilor datorita in special necesitatilor de cult, care au si provocat de altfel alcatuirea lor.[23]

    Toate aceste scrieri vechi reprezinta expresia elocventa a spiritualitatii poporului nostru, suscitand un interes aparte, iar astazi sunt pretuite nu numai prin vechimea lor, ci si prin pretioasele informatii de interes predominant istoric care le contin. Soarta acestor manuscrise o putem compara cu a unui om, deoarece drumurile facute dintr-o tara in alta, dintr-o localtate in alta, de la un proprietar sau cititor la altul, peste ani, din veac in veac, ne fac sa credem ca ele sunt asemenea unui calator caruia nimeni nu voia sa-i acorde un asternut, nimeni nu-i acorda nici cea mai mica importanta, desi valoarea lui era inestimabila. Asemenea acestui om sunt si cele dintai texte romanesti, desi de o valoare certa ele nu si-au gasit un loc dupa adevarata lor valoare. Socotim ca pentru a afla trecutul istoric al Transilvaniei si conditiile vitrege prin care au trecut locuitorii acestui tinut, aceste marturii stramosesti au o importanta deosebita.

 Pr. Prof. Traian Nojea


 

[1] Eudoxiu baron de Hurmuzaki (sau Eudoxius Freiherr von Hormuzaki), a fost un istoric, politician austriac (maresal al Ducatului Bucovinei) si patriot roman, care a luptat pentru drepturile romanilor din Imperiul Habsburgic.

[2] Psaltirea Hurmuzaki. Studiu filologic, lingvistic si editie de Ion Ghetie si Mirela Teodorescu, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 2005, 338+195 pp.

[3] Diac. Prof. N. I. Nicolaescu, Scurt istoric al traducerii Sfintei Scripturi.  Principalele  editii  ale   Bibliei   in  Biserica  Ortodoxa Romana, in rev. Studii Teologice, nr. 7 – 8/1974, p. 494; vezi si: I. A. Candrea, Psaltirea Scheiana comparata cu celelalte Psaltiri din secolele XVI – XVII, Bucuresti, 1916, p. 36.

[4] Nicolae Iorga,  Istoria literaturii romane, vol. I, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1964, p. 299.

[5] Al. Mares, Consideratii pe marginea datarii Psaltirii Hurmuzaki, in rev. Limba Romana, nr. 4 – 6/2000, pp. 675 – 683, cf. Psaltirea Hurmuzaki, I, Bucuresti, Ed. Academiei Romane, 2005, p. 19.

[6] Acad. Gh. Chivu, Scrisul religios, componenta definitorie a culturii vechi romanesti, in rev. Dacoromania, nr. 1/2012, p. 57.

[7] I. A. Candrea, Psaltirea Scheiana comparata cu celelalte Psaltiri din secolele XVI – XVII, Bucuresti, 1916, p. LXXX.

[8] G. Pascu, Istoria literaturii si limbii romane din secolul al XVI-lea, Bucuresti 1921, p. 65

[9] Ipoteza sustinuta si de cercetatorii Al. ProcopoviciO. Densusianu, Andrei Avram si Ion Ghetie, care au demonstrat ulterior ca textul este o copie executata dupa o Psaltire slavo – romana. Textul copiei a fost localizat in Moldova, iar originalul in zona Banat – Hunedoara.

[10] Diac. Prof. N. I. Nicolaescu, art. cit., p. 495.

[11] Nicolae Cartojan, Istoria literaturii romane vechi, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1980, p. 87.

[12] Mai multe detalii pe http://www.crestinortodox.ro/liturgica/tiparul/psaltirea-scheiana-146205.html.

[13] Mai multe detalii pe http://www.crestinortodox.ro/religie/psaltirea-voroneteana-146779.html.

[14] Lucian Drimba, Curs de Istoria Literaturii Romane, vol. I, Oradea, 1979, p. 57.

[15] ibidem, pp. 57 – 58.

[16] ibidem, p. 54.

[17] ibidem.

[18] ibidem.

[19] ibidem.

[20] ibidem, p. 60

[21] ibidem.

[22] Pr. Cornel Radulescu, Primele traduceri romanesti ale cartilor de ritual in secolele XVI – XVIII, in rev. Glasul Bisericii,  nr. 5 – 6  si 7 – 8/1975, pp. 566 – 591 si 779 – 806.

[23] Pr. Prof. Grigorie T. Marcu, Sfanta Scriptura in limba romana, in rev. Mitropolia Olteniei, nr. 3 – 4/1957, p. 153.

21 Octombrie 2014

Vizualizari: 1117

Voteaza:

Psaltirea Hurmuzaki 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Psaltirea Hurmuzaki

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE