Raportul dintre Misterul Cultic si Sfanta Liturghie sau celebrarea euharistica…

Sfanta Liturghie - expresia deplina a iubirii dumnezeiesti, sinteza intregii tensiuni a creatiei spre Creator, dar si a revarsarii milostivirii Lui spre noi, reprezinta in esenta nu altceva decat spatiul privilegiat al prezentei liturgic-sacramentale a Domnului. Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie este unica teofanie, este cerul pe pamant, bucuria creatiei fata de Creator, transfigurarea intregului cosmos prin om, arvuna vietii viitoare, icoana imparatiei cerurilor.

Rugaciune a comunitatii, actualizare a Jertfei Mantuitorului, reprezentare simbolica a intregii iconomii a mantuirii, celebrarea liturgica juxtapune intr-o singura imagine prezentul si trecutul si viitorul, vizibilul cu invizibilul, reliefand intr-un mod unic diversitatea armonica a planului divin de indumnezeire a omului.1 Memorialul liturgic este anamneza epifanica, caci in Sfanta Liturghie credinciosul participa la dimensiunea profetica a cuvantului care aduce teofania, parusia, prezenta reala a Domnului intre noi.2

Acesta este specificul cultului ortodox: realismul religios, care nu contine doar anamneza evenimentelor evanghelice si eclesiale in re-prezentari simbolice sau figuri estetice, ci chiar implinirea lor, actualizarea lor continua: ‚,Viata Bisericii prin Sfanta Liturghie re-prezinta intruparea Domnului realizata tainic, misterios: Mantuitorul este real prezent intre noi si ne face partasi la toate actele Sale mantuitoare ”.3 Acest mod nou, inexprimabil de a fi al Domnului printre noi, fost adesea exprimat prin notiunea de mister (mustvhrion), inteles ca semn sensibil, care, pe de o parte, exprima, iar pe de alta parte, invaluie o realitate spirituala.4 Mantuitorul nostru Iisus Hristos Domnul, Cel rastignit, inviat si inaltat este Misterul primordial, Misterul prin excelenta, unind in sine pe Dumnezeu si pe om, vazutul cu nevazutul, creatul cu necreatul. Aceasta Persoana divino-umana se extinde prin lucrarea Sfantului Duh in umanitate si ne face partasi de viata dumnezeiasca de care este plina umanitatea Sa.

Daca in timpul vietii pamantesti Mantuitorul nostru Iisus Hristos a fost in chip misterios, tainic prezent intre noi: vazutul l-a aratat, dar l-a si invaluit pe Cel nevazut, acum, dupa Cincizecime, noi nu ne mai putem atinge trupeste de Iisus Hristos, ci tot tainic, misterios, Iisus Hristos pnevmatizat se atinge de trupul nostru prin materia vazuta cu care este omul in contact: Iisus Hristos patrunde cu Trupul Sau, cu energiile Trupului Sau preacurat in trupul nostru, prin materiile folosite in Sfintele Taine ca sa puna in trupul nostru inceputul sfintirii. Materia, vazutul nu este doar un simbol, separat de har, care ocazioneaza lucrarea harului, ci ea este plina de putere dumnezeiasca.5 Nu materia, nici actele nu constituie Taina, misterul sacramental, ci intalnirea in credinta, a doua subiecte in ambianta Bisericii. Dumnezeu si omul se intalnesc in si prin prezenta sacramentala a Dumnezeu-Omului; intalnirea aceasta este configuratoare si prin Sfantul Duh in Biserica indumnezeitoare. Actele personale ale Fiului lui Dumnezeu intrupat: jertfa, invierea, inaltarea, sunt acum realitati vesnic actuale, la care participa credinciosii prin incorporare sacramentala si apoi ascetica in Trupul lui Iisus Hristos. Astfel, Biserica este mediul comunitar-uman in care Iisus Hristos isi re-traieste impreuna cu noi actiunea Sa mantuitoare, impri-mandu-Se in credinciosi si imprimandu-le modul retrairii starilor prin care El si-a ridicat firea omeneasca asumata.6

Aceasta este Taina cea mare a crestinismului: Dumnezeu intre oa¬meni, Dumnezeu nevazut, prezent tainic, misterios, sacramental sub chipul materiei vazute. Acum, in locul prezentei vazute a pasit prezenta spirituala, prin credinta si Taine, prezenta care insa nu e mai slaba, ci mai intensa, pentru ca se intemeiaza cu totul pe Sfantul Duh.7 Sfanta Liturghie, celebrarea cultica a misterului crestin, a tainei intalnirii omului cu Dumnezeu este pentru traditia bizantina memorial al unui eveniment trecut, imagine a unei Realitati prezente si anuntarea implinirii eshatologice. Misterul cultic (Kultmysterium) ca actualizare continua a prezentei lui Iisus Hristos, se insereaza astfel in cadrul vast al intregii iconomii a mantuirii, pe care o si iconizeaza si a carui impliniri eficiente o reprezinta. Misterul liturgic8 isi are radacinile adanc infipte in crestinismul primar si s-a conturat de la bun inceput pe bipolaritatea: vazut -nevazut, creat-necreat, imanent-transcendent, sensibil-inteligibil. O incercare de a surprinde valentele misterului cultic in Synaxa euharistica, presupune, pe de o parte, o analiza asupra realitatii vazute din Sfanta Liturghie, iar pe de alta parte, mai apoi, o „mystagogie", o introducere in desfasurarea si manifestarea Tainicului liturgic.

Realitatea vazuta a Sfintei Liturghii este o unica simbioza intre celebrarea cultica, cadrul arhitectural si explicarea mistagogica.9 Este ceea ce Hans J. Schultz numea Symbolgestalt sau Erscheinungsbild ale Sfintei Liturghii.10 Impactul cu aceasta unica realitate vazuta fascineaza delegatia tri¬misa la Constantinopol in anul 987 de printul Vladimir pentru a examina credinta grecilor; ea participa la oficierea Sfintei Liturghii in Haghia Sofia si la intoarcere relateaza despre cele petrecute, relatare facuta in ter¬meni care au devenit emblematici pentru Erscheinungsbild-ul ritului bizantin: „Noi nu am stiut daca eram pe pamant sau in cer. Pe pamant nu este o asa frumusete si splendoare si noi suntem acum in imposibilitatea de a o descrie. Stim doar atat: ca acolo Dumnezeu locuieste intre oameni si cultul lor este mai frumos decat al altor neamuri. Nu putem uita acea frumusete”.11 Fiecare element component al acestei realitati vazute, palpabile, cu care intra omul in contact: cultul, arhitectura, iconografia, arta imnografica, initierea mistagogica, devin transparente si au un rol deosebit in crearea ambiantei in care este celebrat misterul liturgic.

a. Randuiala Sfintei Liturghii, alcatuita din ectenii, rugaciuni de lauda, multumire si cerere, cantari, lecturi biblice, acte si ceremonii se desfasoara dupa un Tipic bine stabilit, intr-o ordine si armonie desavarsita. Ritualul liturgic actual este chintesenta intregii spiritualitati, aprofundarea si actualizarea continua a continutului infinit al Revelatiei, expresia privilegiata a Traditiei bisericesti.12 El este o opera comuna a intregii Biserici, o dezvoltare si o insusire prin viata a continutului Traditiei apostolice in plenitudinea ei. Elementele acestei Traditii primare se dezvolta in forme complexe pentru a exprima mai bine si mai adecvat in fiecare epoca infinitul ei continut. R. Taft distinge cinci faze istorice in dezvoltarea Liturghiei.[13]

1. O prima etapa este cea a epocii paleo-bizantine sau pre-Constantiniana, epoca despre a carei Liturghie nu se stiu prea multe date; cele¬brarea euharistica era cea a epocii primare in forma ei simpla, arhaica; nu se poate vorbi inca de riturile liturgice.

2. O a doua etapa este cea a epocii imperiale, in timpul perioadei patristice si a domniei lui Justinian (527-565) si a urmasilor sai. Este epoca de formare a fastului bizantin; se creeaza un sistem de formulare liturgice, impunandu-se de obicei folosirea ritualului cultic al metropolei; controversele hristologice determina si ele precizarea si imbogatirea ritualului (imnul Unule Nascut).

3. Epoca obscura de la anul 610 la anul 850, epoca iconoclasta in care se mentine si se consolideaza ritualul liturgic al „marii Biserici din Constantinopol": apare Tipiconul constantinopolitan.

4. Epoca studita de la anul 800 la anul 1204, epoca victoriei Ortodoxiei asupra iconoclasmului, a cresterii influentei monastice in viata bisericeasca si a reformei liturgice. In ceea ce priveste cultul perioada a fost determi¬nata de sinteza studita: Ritualul monastic codificat prin Tipiconul studit inlocuieste Tipiconul constantinopolitan.

5. Epoca sintezei neo-savaitice, este epoca in care treptat si definitiv a fost desavarsita reforma studita: ritualul studit ajunge normativ si se impune pretutindeni odata cu raspandirea isihasmului.

In studiul de fata nu ne propunem o descriere amanuntita a istoriei Sfintei Liturghii, ci doar a sublinia faptul ca misterul liturgic a gasit diferite forme de expresie in viata cultica a Bisericii. Nucleul Liturghiei primare s-a pastrat, iar dezvoltarea ulterioara a cultului nu este decat imbogatirea si actualizata variata a acestuia in forme adaptate fiecarei epoci istorice. Cultul ortodox este mediul de manifestare a Prezentei sacramentale si de atragere a crestinilor la comuniunea cu Dumnezeu si cu semenii. In Ortodoxie, cultul este in mod principal mediul de traire al lucrarilor Sfantului Duh de catre credinciosi. in cultul Bisericii Rasaritului Dumnezeu a simtit ca fiind real prezent si lucrand in mod diferit, potrivit cu trebuintele fiecaruia, angajand un dialog viu, real si constient cu fiecare in parte.14

b. in acest dialog viu, omul este atras nu doar prin cult, ci si prin intreaga ambianta eclesiala.

Locasul bisericesc este „cerul pe pamant”, este centrul liturgic al creatiei,15 este locul central unde se savarseste si de unde se raspandeste peste intreaga creatie puterea mantuitoare a lui Iisus Hristos prin. Sfantul Duh. Biserica, locas sfintit si sfintitor, nu este doar o „casa de rugaciune”, ci este „casa Domnului” in care omul se uneste cu Dumnezeu in cadrele-vaste unice si armonioase ale comunitatii eclesiale. Atotputernicul nu asculta numai din cerul indepartat rugaciunile credinciosilor, ci Se ofera. pe Sine din iubire spre impartasire pentru a ne atrage prin comuniune cu Sine la starea Sa de jertfa in fata Tatalui. Celebrarea Misterului liturgic, actualizarea continua a prezentei sacramentale a lui Hristos gaseste in locasul bisericesc un ,,topos” privilegiat de manifestare: „Biserica este casa dumnezeiasca, unde se savarseste jertfa vie, tainica in cele dinlauntru ale sfintelor, si sfanta pestera unde e mormantul si masa de suflet hranitoare si de viata datatoare . este cerul pe pamant in care locuieste Dumnezeul cel ceresc… este Templul lui Dumnezeu, casa a rugaciunii, mireasa a lui Iisus Hristos”.16

In sesizarea lucrarii tainice a harului, in intalnirea, in urcusul spre Dumnezeu, omul este ajutat prin arhitectura locasului bisericesc si prin arta iconografica. „In Sfanta Sofia totul se ordoneaza in jurul unei axe centrale, incoronata de majestatea unei cupole si exprima frumusetea intr-un mod mai esoteric (mai launtric), venind dintr-o adancime tainica si dintr-o inaltime nelimitata, care coborand peste om il umple de o pace transcendenta… Prin liniile ei, cupola traduce miscarea coboratoare a iubirii dumnezeiesti; sfericitatea ei reuneste pe toti oamenii in Synaxa, in trupul lui Iisus Hristos. Sub cupola noi ne simtim protejati, scapati de angoasa pascaliana a spatiilor infinite".17 Dumnezeu, Care ne priveste si ne imbratiseaza din cupola, este deasupra tuturor, dar le cuprinde pe toate si se afla intre noi cu iubire personala: „Este aproape de toate, este prezent tainic pe Sfanta Masa, si totusi mai presus de toate. Este familiar si infinit in taina Lui. Este taina care ne inconjoara si ne sustine…Nu-L banuim ca ar fi undeva, ci ii simtim imbratisarea aici. Este Taina vazuta si simtita, e Taina care vedem cum ne sustine, nu o Taina banuita. Este Taina iubita, nu Taina temuta”.18

Misterul nevazutei prezente a lui Iisus Hristos lumineaza si descopera toate in biserica. Icoanele, cultul, arhitectura, toate alcatuiesc o unica teofanie: ele nu sunt chipuri de privit, ci forma de exprimare a prezentei mantuitoare a Domnului celui rastignit si inviat. In cadrul Sfintei Litur¬ghii intalnirea tainica cu persoanele reprezentate in icoane este o pregatire spre intalnirea cu Iisus Hristos in Taina Sfintei Euharistii. Daca Sfanta Liturghie este celebrare tainica a venirii Domnului nostru Iisus Hristos printre noi si inaintare cu Iisus Hris¬tos, Care ne conduce prin faptele Sale mantuitoare, pana la prefacerea, painii si vinului in Trupul si Sangele Lui si la impartasirea de ele, atunci El si faptele Lui trebuie sa domine spatiul principal al locasului bisericesc: „Icoana conduce prin privirea ei cu credinta de la vederea prin simturi la contemplarea spirituala si la intalnirea tainica cu sfintele persoane si cu faptele mantuitoare reprezentate in ea. Aceasta presupune ca intalnirea harica cu cel reprezentat nu este o simpla opinie subiectiva, ci bazata pe o prezenta obiectiva a celui reprezentat in chip19

Icoana este un alt mod de prezenta al lui Hristos in ambianta eclesiala, prezenta aratata plenar in celebrarea Sfintei Liturghii. Iisus Hristos Domnul, prezent tainic, misterios printre noi, vrea ca fata insasi pe care a asumat-o sa continue a fi cu noi prin icoana; deoarece vrea ca fata Lui insasi sa ne vorbeasca despre prezenta lui reala nevazuta.20 Icoanele intensifica intalnirea credinciosilor cu Hristos si pun in relief o semnificatie largita a evenimentelor mantuitoare. Aceste cateva elemente „vazute” prezente in celebrarea liturgica au menirea de a reliefa dubla functie a misterului cultic: aceea de a descoperi prin intermediul vizibilului (prin simbol), invizibilul, dar si aceea de a ascunde sub voalul sensibilului o Realitate vie, transcendenta, accesibila doar prin credinta.

2. Modul lucrarii tainice a harului in cult, modul actualizarii prezentei lui Iisus Hristos, modul impartasirii credinciosilor din Trupul si Sangele lui Iisus Hristos, toate acestea reprezinta valentele laturii „nevazute" a misterului liturgic. Cum este prezent Iisus Hristos sacramental? Cum creste prezenta Sa pe tot parcursul Sfintei Liturghii? Cum se actualizeaza nesangeros jertfa de pe cruce? - toate acestea sunt taine, care ies din sfera rationalului si nu sunt accesibile intelegerii umane decat prin credinta. Iisus Hristos Domnul Domnul si Rascumparatorul nostru a dorit sa ne daruiasca darurile Sale, harul Sau, intr-un mod accesibil noua si de aceea a instituit Sfintele Taine, si El a lasat astfel ca prezenta Sa printre oameni, dupa Cincizecime, sa fie vie, reala, personala, obiectiva prin „vazut” si accesibila prin credinta, prezenta atat de variata si atat de adaptata necesitatilor sufletului uman.21

Prezenta lui Iisus Hristos nu incepe in Sfanta Liturghie doar din clipa prefacerii painii si vinului in Trupul si Sangele Lui. Din acest moment incepe o prezenta a Lui ca a Celui ce se uneste cu noi dupa ce si-a terminat lucrarea Sa mantuitoare si se afla de-a dreapta Tatalui, cu Trupul Sau, deplin pnevmatizat, plin de putere dumnezeiasca. Dar pana la aceasta unire El ne face oarecum contemporani cu Sine in drumul Sau implinit pe pamant, sau se face oarecum contemporan cu noi in acest drum strabatut de El. Aceasta impreuna calatorie cu noi are in ea o anumita tainica realitate.22 Aceasta este ideea cea mare a scolii din Antiohia: Sfanta Liturghie este actualizare a prezentei lui Hristos, dar „icoana", „chip", imagine a intre¬gii iconomii a mantuirii: Nicolae Cabasila afirma ca rugaciunile, canta¬rile, citirile pe de o parte ne sfintesc prin puterea ce o au, prin mijlocirea harului, pe de alta parte ele ne sfintesc „si prin aceea ca in ele noi ve¬dem cu inchipuirea pe Hristos, lucrarea si patimile Lui pentru noi. atat in cantari cat si in citiri si in intreg ritualul liturgic este simbolizata intreaga lucrare izbavitoare a Mantuitorului”.23

Dupa ce Hristos a implinit iconomia cea dumnezeiasca a mantuirii noastre, toate actele Sale indumnezeitoare sunt concentrate in Persoana Sa. Prin amintirea lor, prin invocarea Persoanei, ele devin intr-un anumit mod prezente simbolic in intreg ritualul. Proscomidia este, deci, nu numai o pregatire a darurilor ce vor fi prefacute in jertfa lui Iisus Hristos, ci si o anumita pro-aducere sau pro-prezenta a lui Iisus Hristos cel jertfit si inviat.24

Daca simpla rugaciune catre Iisus Hristos ne pune intr-un fel in legatura cu El, cu atat mai mult actele Proscomidiei, numita „chip" si „icoana" a lui Iisus Hristos. Astfel, Proscomidia, care se savarseste de preot in ''''afara de vederea comunitatii il reprezinta in ,,icoana" pe Iisus Hristos inainte de iesirea in lume, dar il reprezinta si pe Iisus Hristos Care isi retraieste nasterea si viata Sa retrasa in vederea actualizarii intre noi a Jertfei Sale. Actele trecutului Se concentreaza in El, nu se pierd in timp, in Iisus Hristos cel etern este lucrator trecutul („iconizat" in ritual) prezentul (actualizat prin ritual) si viitorul (prefigurat prin tipuri si simboluri). In Sfanta Liturghie totul este prezent: in pregatirea Agnetului, ca si chip al lui Iisus Hristos, Care se naste si se ''''rastigneste nu se arata numai viata necunoscuta a Domnului dinainte de iesirea la propovaduire, adica nu ne indica doar aceasta perioada, ci se arata si caracterul actual al acestei perioade. Toata Sfanta Liturghie nu este numai o iconizare a faptelor mantuitoare ale lui Iisus Hristos din trecut, ci o prezenta din ce in ce mai sporita, culminand in prefacere, a lui Iisus Hristos lucrator acum.25

Preotul, Savarsitorul vazut al Sfintei Liturghii, simtind aceasta sporire a prezentei lui Iisus Hristos se cutremura si se prosterne inaintea lui Dumnezeu inainte de a savarsi principalele acte liturgice. In acest gest avem expresia cea mai transanta a realismului liturgic: preotul arata ca nu savarseste numai un simbol gol de prezenta lui Iisus Hristos, ci prin ceea ce va savarsi, prezenta prin lucrare a lui Iisus Hristos va fi si mai accentuata.26 Proscomidia nu este doar o simpla pregatire a materiei de jertfa, ci o anticipare si o pregatire a Jertfei de sine, avand deci un „caracter sacrificial”.

Alaturi de „Mielul lui Dumnezeu”, la Proscomidie este reprezentata prin miride intreaga Biserica, cea biruitoare din ceruri, Maica Domnului si toti sfintii, si cea luptatoare, de pe pamant a „celor vii, realizandu-se astfel in cadrul Sf. Liturghii „comuniunea sfintilor”. In triunghiul comuniunii: credinciosi - sfinti – Iisus Hristos, sunt integrati prin pomeniri si cei adormiti in Domnul. Prezenta lui Iisus Hristos, care sporeste gradual, realizeaza in acelasi timp prin actele liturgice si o actualizare a diferitelor lucrari mantuitoare. Proscomidia ne aminteste atat de intrupare, ca premiza a rascumpararii, cat si de Jertfa de pe Cruce a Mantuitorului nostru Iisus Hristos. La Proscomidie incepe ceea ce numeste Alexandrer Schmemann „lucrarea tainica a ofrandei”27,ofranda adusa de credinciosi ,sub forma darurilor de paine si vin care ii reprezinta si pe ei, nu numai dragostea lor, este primita la Proscomidiar unde devine ofranda Bisericii. Iisus Hristos, Capul Bisericii, isi asuma aceasta ofranda si o prezinta .apoi Tatalui. Astfel, ofranda, pornind de la noi ajunge la Proscomidiar, apoi pe masa Sfantului Altar si apoi spre Altarul cel mai presus de ceruri.28

Intr-un mod unic este prezent Iisus Hristos in Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, de la binecuvantare pana la „Iesirea mica”. Simbolic este indicata perioada Vechiului Testament in care a existat o cunoastere vaga a Imparatiei lui Dumnezeu. Numai proorocii si patriarhii, Maica Domnului, dreptul Iosif, magii l-au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu; iar acum, actual prin actele liturgice se indica un progres in venirea imparatiei lui Dumnezeu printre noi.29 Este un stadiu mai putin avansat in urcusul credinciosilor spre imparatie. Prin intrarea mica, sau iesirea lui Iisus Hristos la propovaduire se revarsa peste comunitatea liturgica mai accentuat Imparatia, care dupa ce a licarit o clipa la inceput prim binecuvantarea mare, a ramas mai mult nadajduita in vremea ecteniilor si antifoanelor, rostite sau cantate inainte de iesirea lui Iisus Hristos la propovaduire. Acum iese Isus Hristos in mod mai simtit, dar si intra ca om prin slujire in altar, aratand mijlocirea continua pe care o face in fata Tatalui pentru oameni. Aceasta este o comemorare si actualizare a inceputului propovaduirii Mantuitorului, dar indica si o iesire continua la invatatura noastra.30

Asadar, Evanghelia reprezinta in mod mai accentuat si pronuntat pe Iisus Hristos, pentru ca ea este purtatoarea cuvintelor si a faptelor Sale mantuitoare, pururea lucratoare si actuale; acolo unde se citeste ea este vazut ca fiind de fata insusi Cel ce le-a rostit si le savarseste pururea. De aceea Nicolae Cabasila spune: ,,Prin Evanghelie se arata Insusi Iisus Hristos vorbind credinciosilor”.31 Intre Cuvantul Sfintei Evanghelii si Taina prezentei reale a Domnului nostru Iisus Hristos in Sfanta Euharistie este o interdependenta: Cuvantul fundamenteaza Taina, pregateste venirea, implinirea ei, iar Taina este intruparea Cuvantului, actualizarea lui. Cuvantul fara Taina ar ramane o simpla invatatura, o teorie neimplinita, iar Taina fara Cuvant ar fi o lucrare magica.32 Cuvantul lui Dumnezeu catre noi este o samanta ce rodeste. Oamenii sunt fiinte cuvantatoare, facute pentru a se deschide si a se patrunde reciproc: prin cuvantul Sau Iisus Hristos patrunde in noi si ne configureaza dupa chipul Sau. Este o impartasire de Iisus Hristos, care ne deschide si ne orienteaza spre desavarsita impartasire euharistica.

Prezenta tainica, misterioasa a Domnului nostru Iisus Hristos sporeste cu fiecare act, gest si cuvant al preotului; la iesirea cu sfintele daruri, comunitatea priveste uimita Taina cea Mare: pe Imparatul, Care se arata pentru noi, acoperit de smerenie, in Ierusalim, pentru a se jertfi si inmormanta; iar in prezent, asezandu-Se pentru vederea duhovniceasca, fiind Cel inviat, dar in stare de vesnica jertfa in fata Tatalui. El paseste spre Golgota patimirii si spre un mormant in care vrea sa atraga viata noastra veche (si) spre permanenta starii lui de jertfa.33 Toate actele principale ale Sfintei Liturghii sunt introduse si urmate de ectenii, ca pregatiri pentru o manifestare tot mai accentuata a misterului cultic. Purtarea Sfintelor Daruri exprima apropierea, momentul Jertfei: Darurile puse inainte „afierosite" cuprind ofranda noastra inclusa in ofranda Bisericii si asumata de Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Creste si prin aceasta prezenta lui Iisus Hristos intre noi si se inlatura distanta dintre agnetul vazut si Mielul junghiat in Trupul si Sangele Domnului.

Am ajuns acum la momentul culminant, al marei rugaciuni euharistice (de multumire). Abia acum, dupa acest urcus, putem sa aducem lui Dumnezeu prinosul recunostintei noastre, pentru faptul ca „din nefiinta la fiinta ne-a adus” si cazand noi, iarasi ne-a ridicat (ne-a mantuit) si mai ales pentru ca „ne-a suit la cer si ne-a daruit imparatia ce va sa fie”. Ofranda noastra a ajuns in cer, Jertfa euharistica se savarseste in cer. Noi suntem rapiti impreuna cu Iisus Hristos la cer. Duhul Sfant este invocat apoi in cadrul epiclezei, sa desavarseasca lucrarea sfintitoare: sa vina „peste noi si peste darurile puse inainte”. Toata Liturghia este o invocare, o epicleza. Darurile incep drumul lor ascendent de la Proscomidie pana la masa Altarului. Acum Duhul Sfant va desavarsi lucrarea, aratandu-le a fi Preacuratul Trup si Scumpul Sange al Mantuitorului Iisus Hristos. Epicleza - sfintirea darurilor - este primirea lor de Tatal. Tot ce se jertfeste lui Dumnezeu se sfinteste. Epicleza este o venire prin Sfantul Duh al lui Iisus Hristos Cel pururea in stare de jertfa: Iisus Hristos Se arata El Insusi obiectiv pe Sfanta Masa ca jertfit si inviat. Asa se arata Tatalui ca jertfa, dar se arata si ochilor sufletesti ai credintei noastre. „Cel care se jertfeste lui Dumnezeu - spune Sfantul Chiril al Alexandriei - este sfintit si adus lui Dumnezeu intru miros de buna mireasma: victima devine a Lui, se umple de puterea Lui curatitoare .

Dar noi nu putem deveni singuri astfel de jertfe si astfel Fiul lui Dumnezeu S-a facut om fara de pacat si in aceasta calitate de jertfa, de predare in fata Tatalui si acum prin Sfantul Duh se uneste cu noi ca si noi sa ne facem asemenea jertfe si astfel sa raspandeasca si din noi buna mireasma a Jertfei lui Iisus Hristos”.34 Se face acum mijlocirea de obste, legata direct de cea facuta la Pros-comidie. Credinciosii pomeniti nominal si reprezentati prin faramiturile puse pe Sfantul Disc se vor bucura acum de sfintenia care iradiaza din Trupul lui Iisus Hristos si se vor uni cu Sfantul Sange cand toate particelele vor fi puse in Sfantul Potir. Se exprima prin aceasta comuniunea cu Iisus Hristos a tuturor celor pentru care se roaga Sfanta Biserica. Comuniunea deplina cu Iisus Hristos se realizeaza insa prin impartasirea cu Trupul si Sangele Mantuitorului Iisus Hristos. Acum se implineste scopul Sfintei Liturghii: sfintirea darurilor, in vederea sfintirii credinciosilor. Prin impartasire, un Eu spiritual dumnezeiesc se intalneste cu alt eu, omenesc, se unesc doua euri care raman totusi distincte: aceasta este Taina dragostei dumnezeiesti.35

Coborarea lui Iisus Hristos la noi, in cadrul Sfintei Liturghii, are drept scop ridicarea noastra impreuna cu El la cer, chemarea noastra de a gusta din bunatatile pe care le vom primi plenar, in Imparatia cerurilor. Taina cea mare a Sfintei Liturghii nu este doar modul prezentei reale a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, sau al prefacerii elementelor, ci extinderea in credinciosi cat si constientizarea acestei prezente reale. Este tainica prezenta Domnului nostru Iisus Hristos sub chipul painii si a vinului, este tainica prezenta lui Iisus Hristos, ca rastignit si inviat in acelasi timp si este plina de mister si atragerea noastra in aceasta stare de jertfa. Cum Hristos Domnul, cel inviat si inaltat la cer, se afla acum pururea in stare de jertfa in fata Tatalui pentru noi? Mantuitorul Iisus Hristos ca om se absoarbe intr-un mod cu totul desavarsit in fata Tatalui, ca necontenit, sa fie. marit ca Dumnezeu Iisus Hristos a luat asupra Sa in mod desavarsit acest destin uman, vrand ca om sa-l mareasca necontenit pe Dumnezeu, sa traiasca prin si pentru Dumnezeu intr-o predare totala a Sa ca om Tatalui: aceasta este moartea tainica.36

Omul poate muri de aceasta moarte tainica ce il imbogateste numai daca se impartaseste de aceasta moarte tainica a lui Iisus Hristos. Sfanta Liturghie este Jertfa si Taina pentru ca infatiseaza acest mister de nepatruns al mortii necontenite a lui Iisus Hristos, nedespartita insa de invierea Lui. Iisus Hristos asa se primeste de credinciosi in Sfanta Euharistie spre a fi trait; in Jertfa lui neincetata, ca rastignit si inviat in acelasi timp, imprimandu-ne si pe noi de aceasta stare de jertfa si infatisandu-ne impreuna cu Sine Tatalui ca jertfe vii bine mirositoare.37 Trupul Domnului nostru Iisus Hristos a devenit prin moarte, inviere si inaltare plin de viata dumnezeiasca, o membrana stravezie si comunicanta prin care se transmite viata Lui spirituala: Trupul Domnului, cel viu, cel plin de simtiri curate si de viata dumnezeiasca, in care sunt reflectate simtirile si viata sufletului Lui si prin aceasta viata dumnezeiasca imprimata in sufletul celor care se impartasesc de El, curatia si viata dumnezeiasca din sufletul Domnului Iisus Hristos. „Deci, unindu-ne prin Sfanta Impartasanie toti cu Iisus Hristos pentru a ne darui cu El Tatalui, ne unim toti nu numai cu Iisus Hristos, dar si cu Tatal si cu Duhul, ne unim si intre noi la Cina imparatiei: aceasta este imparatia Sfintei Treimi, intimitatea maxima intre Dumnezeu si om”.38 „Credinciosul este chemat la nunta…evenimentele mantuirii nu mai sunt trecute si inchise, ci prezente si lucratoare…ne invaluie, ne mantuiesc. Cina cea de Taina nu s-a terminat, n-a trecut suflarea Cincizecimii.

Ospatul unirii Fiului de imparat continua in Biserica, toti membrii ei fiind mirese si nuntasi. Mereu are loc casatoria cea plina de iubire intre Fiul Imparatului si noi, mereu participam la ospatul acestei nunti, inaintam spre unirea tainica a Imparatiei viitoare. Traim sub zorile eshatologiei, pregatindu-ne pentru intalnirea cu Soarele atotstralucitor al zilei nesfarsite.”39 Investigarea facuta in jurul valentelor misterului cultic, desfasurat plenar in Sfanta Liturghie se doreste a sublinia faptul ca in celebrarea euharistica avem tainica intalnire reala cu Iisus Hristos, sau atragerea noastra cu voia in actul mortii si invierii Sale, care este o continuare a mortii si invierii Sale istorice.

Actele externe: ritualul, arhitectura, iconografia reprezinta vazut, prin simbol, actele prin care am fost mantuiti: moartea, invierea, inaltarea, dar tainicul vine undeva de dincolo de ele printr-o umplere a lor de putere dumnezeiasca: „Misterul lui Iisus Hristos care s-a savarsit istoric si substantial cu Domnul se savarseste cu noi in forme figurate, simbolice, care insa nu sunt chipuri pur externe, ci sunt umplute de realitatea vietii celei noi mijlocita noua de Iisus Hristos. Aceasta participare «sui generis » la viata lui Iisus Hristos, care pe de o parte este simbolica, iar pe de alta este reala, o numesc cei vechi «tainica» sau «mistica» si este data mereu credinciosilor prin celebrarea misterului cultic.’’40

Enuntand, in cele din urma, cateva concluzii, vom afirma si sublinia ca viata in Iisus Hristos o dobandim prin Sfintele Taine, care isi au baza in Taina originara sau Taina Tainelor care este Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos; dar recunoastem cu totii, ca cea mai plina de mister dintre toate Tainele este Dumnezeu – Omul, Iisus Hristos si dupa El este Euharistia si Biserica. Prin Botez, Mirungere si Euharistie ne incorporeaza in Sine in Trupul Sau tainic – Biserica, ne ridica la comuniunea cu Sine asezandu-ne in intimitatea Sa, daruindu-ne infinita si nemarginita Sa bogatie duhovniceasca prin care putem sa crestem neincetat „pana la masura barbatului desavarsit, a varstei deplinatatii lui Iisus Hristos” (Efeseni 4, 13).

In fiecare Taina, Iisus Hristos ni se daruieste cu o lucrare a Sa, in Sfanta Euharistie, insa, ni se daruieste cu Insusi Trupul si Sangele Sau, deplin penetrate de Dhul Lui si prin care ne spiritualizeaza si pe noi, avand acordul vointei noastre libere. Euharistia este Taina care – L extinde pe Iisus Hristos in noi, sau prin care suntem noi asimilati la umanitatea Sa preamarita prin Inviere si Inaltare. Aceasta extindere a lui Iisus Hristoos in noi constituie Biserica – o comunitate de persoane unite intre ele prin acelasi Trup si Sange al lui Iisus Hristos, pline de Duhul Sfant. Biserica care este astfel constituita ca o comunitate concreta, vizibila, a oamenilor cu Dumnezeu prin Iisus Hristos in Duhul Sfant, are la randul ei puterea sacramentala de a-L extinde mai departe pe Iisus Hristos in alti oameni, prin organele alese si sfintite de Iisus Hristos Insusi in ea si pentru ea, prin Duhul Lui cel Sfant, adaugand Trupului Sau noi madulare. De asemenea, puterea sacramentala, sfintita si sfintitoare a Bisericii izvoraste tot prin puterea lui Iisus Hristos Cel salasluit in ea prin Duhul Sfant. Euharistia si Biserica sunt doua realitati nedespartite, intr-o continua si indisolubila legatura, una implicand-o pe cealalta, una fiind conditie a celeilalte, iar in amandoua este prezent Acelasi Iisus Hristos prin Trupul Lui, deplin pnevmatizat, atragand toate madularele si membrele Sale spre inaltimea la care se afla El.

Asadar, importanta si semnificatia Euharistiei sunt fundamentale si maxime pentru viata omului, pentru viata lumii, caci ea este unirea cea mai inalta care se poate realiza intre om si Domnul nostru Iisus Hristos, cu Dumnezeu, in Imparatia Sa. Dumnezeiasca Impartasanie din cadrul Sfintei Liturghii care se savarseste in Biserica pentru credinciosi, ne uneste cu Iisus Hristos si pe noi unii cu altii, deoarece toti credem in Unicul Iisus Hristos – Care este ieri, azi si in veci Acelasi si prin Care ne impartasim cu aceleasi Sfinte Taine. Ea este Taina a Bisericii si a unitatii Bisericii fiindca in ea se pecetluieste unitatea de credinta incununand Liturghia Cuvantului. Ea sustine cresterea permanenta a crestinilor in Hristos, in Trupul Sau tainic – Biserica – in comuniunea iubirii cu Iisus Hristos si intre ei, Euharistia fiind prin aceasta un sacrament al impacarii, al iubirii si a unitatii profunde a oamenilor in Iisus Hristos, a mantuirii in El si prin El, asa dupa cum am mai spus in acest studiu. Unitatea crestina trebuie sa se rasfranga asupra lumii intregi, pentru ca sa se pregateasca in acest chip unitatea eshatologica pe care Sfanta Impartasanie o prefigureaza, Imparatia lui Dumnezeu cea vesnica pe care o pregustam inca din viata aceasta terestra si care nu este o comuniune umana, ci o unitate in Dumnezeu, in plenitudinea adevarului si in bucuria Imparatiei - aceasta conceptie ar trebui sa asigure ecumenicitatea sau gindirea si miscarea ecumenica Bisericii cea una dupa cum si Iisus Hristos – Adevaratul Dumnezeu – doar Unul este!.

Incheiem cu constatarea ca Euharistia actualizeaza intr-un dinamism convergent, spre plenitudinea existentei, marile potentialitati umane care semnifica si simbolizeaza ceea ce trebuie sa devina lumea adica o daruire si un imn de lauda adus, neincetat, Creatorului; o comuniune universala in Trupul lui Iisus Hristos, o imparatie a dreptatii, a iubirii si a pacii in Duhul Sfant, pentru unitatea si mantuirea tuturor in Hristos Domnul si prin Hristos, ajungand, astfel, la desavarsirea noastra cu ajutorul Sfintei Euharistii careia ii descoperim, in acest fel, valoarea ei duhovniceasca de nepretuit.

Note Bibliografice:

1 Rene Bomert, Les commentaires byzantins de la divine Liturgic du Vll-e siecle, Paris 1966, p. 36.
2 Paul Evdokimov, La priere de l''''Eglise d''''Orient, Paris 1975, p. 15.
3 Pere Serge Bulgakov, L''''Orthodoxie, L''''age d''''homme, Lausanne, 1980, p. 116.
4 Bogatia inexprimabila de sensuri a acestei notiuni vine din raportarea ei la intreaga iconomie a mantuirii. Taina cea din veac ascunsa, misterul cel mare al unirii omului cu Dumnezeu devine vazut si se realizeaza prin Iisus Hristos. Dar chiar vazut, cunoscut, Misterul ramane in parte ascuns, necircumscris, accesibil doar celor initiati, prin credinta. Despre sensurile acestui termen in Sf. Scriptura si in traditia patristica a se vedea la: Aime Solignac, Mystere, in „Dictionnaire de Spiritualite’’ t. 70-71, Paris 1980, col 1861-1874. O introducere, o mystagogie (o initiere) in intelegerea misterului, asa cum a fost ea surprinsa in teologia patristica incearca Rene Bornert in op. cit. p. 47-81.
5 Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. 3, Bucuresti, 1978, p. 21
6 Ibidem, vol. 2, p. 274.
7 Odo Casel, Das christliche Kultmysterium, Regensburg, 1935, Pustel Verlag, p. 29-30.
8 A se vedea la Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Vintilescu, Misterul liturgic, Bucuresti, 1929.
9 Robert F. Taft, The byzantine rite - a short history, Collegeville, Minnesota, 1992, p. 18.

10 Die Byzantinische Liturgie - von Werden ihrer Symbolgestalt, Freiburg im Breisgau, 1964, p. 35.
11 S.H. Cross, O.P. Sherbowitz-Weltzor, The Russian Primary Chronicle. Laurentian Text, Cambridge 1953, p. 110-111.
12 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Caracterul permanent si mobil al Traditiei, in revista Studii Teologice (XXV), nr. 3-4, p. 156.
13 R. Taft, The byzantine rite., p. 18-21; a se vedea, de asemenea, referi¬tor la aceasta tema: Miguel Arranz, Les grandes etapes de la Liturgie Byzantine: Palestine-Byzance-Russie. Essai d''''operae historique in Liturgie de l''''eglise parti culiere, liturgie de l''''eglise universelle, BELS, 7, Roma 1976. p. 43-72; J. Betz, Die Eucharisie in der Zeit der griechischen Vater, Freiburg 1955, p. 28-105.
14 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Cultul Bisericii Ortodoxe, mediu al lucrarilor Sfan¬tului Duh asupra credinciosilor, in revista „Ortodoxia" (XXXIII), 1281, nr. 1, p. 6-7.
15 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate si comuniune in Liturghia Ortodoxa, Craiova, 1986, p. 27.
16 Sfantul Gherman al Constantinopolului, Theoria mistica PG 98, 385, la Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate., p. 35
17Paul Evdokimov, L''''art de l''''icone, Paris, 1970, p. 125.
18 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate., p. 40.
19 H. I. Schultz, op. cit., p. 96.
20 Olivier Clement, Le visage interieur, Paris, 1978, p. 46
21 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae in Spiritualitate,… p. 81-106 distinge mai multe mo¬duri de prezenta a lui Iisus Hristos in cult:
a) in Jertfa Euharistiea.
b) in celelalte Taine.
c) in ierurgii si alte slujbe bisericesti (Laude) in rugaciunile si binecuvantarile preotului.
d) in cuvantul Sfintei Scripturi citit in Biserica.
e)in cuvantul de propovaduire al preotului.
f) in rugaciunile rostite si cantate de credinciosi in cadrul cultului.
A se vedea, de asemenea, la Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Vintilescu „Sfanta impartasanie in spiritualitatea crestina; Deasa sau rara impartasanie? in revista Studii Teologice (V), 1993, nr. 5-6, p. 385-386 si la Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Ica, Modurile prezentei personale a lui Iisus Hristos si a impartasirii de El in Sfanta Liturghie si spiritualitatea ortodoxa in volumul omagial inchinat Parintelui Prof. Dumitru Staniloae: Persoana si comuniune. Sibiu, 1993.
22 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate., p. 111.
23 Nicolae Cabasila, Talcuirea Sfintei Liturghii, trad. rom. de Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniste, Bucuresti, 1989, p. 28. Un excelent comentar al acestei lucrari se gaseste tot la Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniste, Explicarea Sfintei Liturghii dupa Nicolae Cabasila, Bucuresti; 1943. H.I. Schultz vorbind despre caracterul acesta iconic (Bildcharakter) al Sf. Liturghii arata ca: „Theoria (contemplarea) descopera in Liturghie opera de mantuire sub reprezentare sacramentala, dar aceasta opera indumnezeitoare real, ontologic, obiectiv dar si subiectiv prin contemplare vizuala, afectiva si intelectuala”, op. cit.p. 38-39.
24 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate., p. 112.
25 Ibidem, p.113
26 Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Bucuresti, 1972, p. 30.
27 Pr. Prof. Univ. Dr. Alexandre Schmemann, Euharistia, Taina imparatiei, trad. rom. de Pr. Prof. Boris Raduleanu, Bucuresti, 1993, p. 105-137.
28 Ibidem, p. 106.
29 Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Vintilescu, op. cit, p. 170.
30 Ibidem, p.171
31 Nicolae Cabasila, Talcuirea…, p. 61
32 Alexander Schmemann, Euharistia ., p. 72
33 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate ., p. 229
34 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, „Fiinta Tainelor in cele trei confesiuni", in revista Ortodoxia, nr. 1, 1956, p. 19.
35 Ibidem, p.359
36 Odo Casel, Das christliche Kultmysterium, Regensburg, 1935, p. 34.
37 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, „Dumnezeiasca Euharistie in cele trei confesiuni", in revista „Ortodoxia" (V), 1953, nr. 1, p. 95
38 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate., p. 375.
39 Arhim. Vasile Gondigakis, Eisodikon Sfantul Munte, 1974, p. 124-136, la Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate., p. 357.
40 Odo Casel, Das chistliche Kultmysterium, p. 33

Drd. Stelian Gombos
 

.

• Euharistia ca jertfa si taina a comunitatii bisericesti
  Publicat in : Dogma
• Prezenta trupului si sangelui Domnului in Euharistie
  Publicat in : Dogma
• Ce se cuprinde in Taina Sfintei Impartasiri ?
  Publicat in : Sfintele Taine
• Parintele Dumitru Staniloae - Despre Sfanta Liturghie
  Publicat in : Credinta
• Impartasirea este incununarea si scopul final al Liturghiei si totodata al participarii noastre la sfanta slujba
  Publicat in : Religie