Despre raportul si unitatea dintre Dumnezeiasca Euharistie si Sfanta Taina a Casatoriei sau a Nuntii

1. O ampla introducere

            Lumea a trait si continua sa traiasca asteptand Imparatia lui Dumnezeu – care este esenta, continutul si sensul vietii crestine. Incepand cu Protoevanghelia (Facere 3,15), tot Vechiul Testament este o continua si o permanenta pregatire pentru venirea Imparatiei lui Dumnezeu, iar Noul Testament, dupa venirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, este o continua pregatire pentru intrarea si inaintarea in Imparatia lui Dumnezeu, cea vesnica. Crestinul se roaga zilnic: „vie Imparatia Ta” si, impreuna cu tot trupul Bisericii, o proclama si o binecuvinteaza neincetat: „Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh...” Din momentul nasterii sale pentru Imparatia lui Dumnezeu – prin Sfanta Taina a Botezului – omul traieste intr-o neintrerupta tensiune, asteptare si miscare in acelasi timp; Imparatia lui Dumnezeu a venit si urmeaza sa vina desavarsit: „astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina”. Pregustarea si chiar trairea anticipata a Imparatiei lui Dumnezeu se face prin Sfintele Taine prin care omul intra in comuniune cu Dumnezeu, participa la viata lui Iisus Hristos[1] urmand a se „impartasi” desavarsit cu Iisus Hristos in Imparatia Sa: „O, Pastile cele mari si preasfintite Hristoase! O, Intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu si Puterea! Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine, mai cu adevarat in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale!” Atat savarsirea Sfintelor Taine, cat si impartasirea cu ele, care reprezinta termenul ultim (ενωσιζ) al vietii in Iisus Hristos, se realizeaza in cadrul Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii[2] care ocupa locul central in viata Bisericii. De aceea, toata Teologia Liturgica scoate in evidenta caracterul liturgic al intregii vieti crestine si caracterul euharistic al cultului si, implicit, al Bisericii. Nici o slujba nu se poate oficia fara Euharistie, intrucat ea a devenit „centrul intalnirii dintre Dumnezeu si om in Iisus Hristos, adica inima credintei crestine”[3], asa cum o vedem in viata primei comunitati crestine de la Ierusalim (Fap. Ap. 2, 46-47). Atunci si tensiunea, si asteptarea, si miscarea erau la cel mai inalt nivel; „nicicand nu s-a realizat mai deplin si mai in adevaratul inteles al cuvantului participarea activa si integrala la Sfanta Liturghie ca in Biserica primelor veacuri, adica in epoca persecutiilor si in vremea de stralucire si glorie ce a urmat dupa aceea sau in perioada de aur a istoriei crestine (sec. IV si V)[4].

Trebuie sa retinem si sa subliniem ca a existat o stransa legatura si relatie intre Sinaxa Euharistica si celelalte Sfinte Taine ale Bisericii, legatura care, din pacate, nu mai este atat de evidenta sau de corect evidentiata mai ales pentru credinciosul contemporan. Si in ziua de astazi Botezul si Mirungerea se finalizeaza cu impartasirea neofitilor, iar hirotoniile se savarsesc in cadrul Sfintei Liturghii. In privinta Sfintei Taine a Cununiei, insa, in formularul actual al slujbei relatia dintre Cununie si Impartasirea Euharistica este, intr-o oarecare masura umbrita[5], dar acest fapt, cu siguranta, nu afecteaza caracterul sacru de Taina a Cununiei. Si asupra legaturii dintre Cununie si Euharistie vom incerca sa ne oprim in acest studiu.

In urma cu cativa ani isi facea aparitia (si) in spatiul liturgic romanesc o practica noua pentru majoritatea clericilor si a credinciosilor, practica ce a provocat si inca genereaza reactii diferite: de la acceptare neconditionata pana la uimire si nedumerire ori rezistenta si opozitie cel putin tacita. Este vorba de „combinarea” sau „includerea” randuielii Cununiei in cadrul Dumnezeiestii Liturghii a Sfantului Ioan Gura de Aur[6]. Exista mai multi factori ce au condus la acest fapt. Principalul factor este, probabil, cresterea progresiva a interesului – din punct de vedere stiintific, teologic si pastoral, duhovnicesc – fata de raportul dintre celelalte Taine ale Bisericii si Euharistie – „Taina Tainelor”, ca implinire si desavarsire a lor – si este foarte bine in acest fel. Dar, in acelasi entuziasm, dublat fiind de o cautare a ineditului, a dus si la aparitia sugestiilor si propunerilor de „combinare” a randuilelii celorlalte Taine, in cazul nostru a Cununiei cu cea a Dumnezeiestii Liturghii[7]. Insa, trecand de intentia pozitiva de restabilire a vechii legaturi dintre Cununie si Euharistie, aceste noi „Liturghii ale Cununiei”[8] pun mult prea multe probleme, bulversand considerabil randuiala actuala a sfintelor slujbe si creand structuri liturgice inovative, ca forma, necunoscute nici in primul mileniu crestin si nici mai tarziu[9]. Mai mult, principala problema pe care o ridica asemenea randuieli este de natura eclesiologica si consta in posibilitatea aparitiilor Liturghiilor „particulare”, „private” ori „tematice”, acestea fiind un obicei strain de spiritualitatea ortodoxa. In momentul in care Biserica a fost nevoita sa redacteze un formular special, aparte sau deosebit pentru Cununie, spre a evita aceasta problema reala si pentru a pastra caracterul comunitar – lipsit de accente personale sau individualiste – al Liturghiei Euharistice, pe de o parte, si pentru a mentine si consrva totusi legatura indisolubila dintre Cununie si Euharistie (Impartasire), pe de alta parte, inca din primul mileniu crestin Biserica a optat pentru Impartasirea mirilor in cadrul Cununiei, cu Sfintele Taine pastrate de la o Liturghie precedenta, conferind acestei slujbe caracterul unei Liturghii a Darurilor Inaintesfintite. Mai mult decat atat, aceasta slujba permitea casatoria prin incununare si a celor ce erau opriti de la impartasire, formularul si alcatuirea slujbei fiind acelasi, insa fara Cuminecatura, fiindu-le imgaduita doar gustarea dintr-un pahar cu vin binecuvantat – paharul de obste.

Prin urmare, pentru o intelegere adecvata a „Liturghiei Cununiei” si pentru a evita exagerarile, este necesar sa abordam pe scurt dezvolatrea istorica a Slujbei Sfintei Cununii, randuiala Impartasirii la o serie de momente solemne si Slujba Cununiei ca Liturghie a Darurilor inanitesfintite. In plus, spre sfarsit sau la final, vom analiza propunerea combinarii Cununiei cu Liturghia Euharistica deplina, discutand ori desbatand numeroasele probleme si inadvertente liturgice pe care aceasta combinatie le creaza si genereaza[10]. In general, orice taina are nu doar un sens si un aspect particular, ci ea are si un aspect comunitar. Ea nu priveste numai pe primitorul ei luat izolat, ci are rezonanta si in jurul sau, asupra comunitatii in care a primit-o si a carei lucrare este. Dintre toate tainele cea care prezinta cel mai evident aceasta infatisare comunitara este Sfanta Euharistie.

Impartasirea cu Isus Hristos in Sfanta Euharistie, pe langa aspectul prezentei lui Iisus Hristos in noi, asa cum a promis celor ce cred in El (Ioan 6, 66), are si un aspect comunitar-eclezial, fiind o incorporare desavarsita in Trupul cel tainic al lui Iisus Hristos, Biserica, extensiune a sa in umanitate, prin si in care oamenii devin madulare intime ale acestui Trup, pline de Iisus Hristos Cel inviat. "Euharistia se reveleaza din ce in ce mai mult astazi, in constiinta teologica moderna, ca fiind Taina Bisericii prin excelenta, taina in care Biserica se realizeaza, se recunoaste si se perpetueaza, ca locul si timpul adunarii credinciosilor lui Dumnezeu". Astazi noi redescoperim Euharistia, nu doar ca una dintre taine, ci ca pe Taina Bisericii prin excelenta adica taina in care Biserica este Biserica,  taina in care Biserica ni se arata ca sacrament si in care Euharistia inglobeaza intreaga realitate a Bisericii, intr-o continua deschidere spre ceea ce nu poate fi exprimat niciodata pana la capat ori cuprins si definit prin simboluri.

Daca Botezul este inceputul incorporarii credinciosilor in Iisus Hristos, iar Mirungerea o accentuare a acestora, Euharistia realizeaza deplina comuniune cu Iisus Hristos, incorporarea desavarsita a credinciosilor in El, facandu-l pe om membru si madular deplin al Trupului Sau si realizand unitatea tuturor credinciosilor in Iisus Hristos si intreolalta.

Prezenta reala a lui Iisus Hristos in Sfanta Euharistie, nedespartit de Duhul este fundamentul Bisericii, in care Iisus Hristos, ca persoana dumnezeiasca,  una cu Tatal si cu Sfantul Duh, aduna pe oameni in comuniunea Trupului Sau extins in lume, Biserica, Instituirea Sfintei Euharistii - centrul Cinei celei de Taina.

Sensul curent si clasic al Euharistiei este comuniunea. Sfanta Euharistie ne comunica in chip tainic una si aceeasi viata dumnezeiasca, prin Iisus Hristos. "Acesta este in noi prin Trupul Sau, iar noi in El si prin El in Tatal". Prin aceasta se infaptuieste ceea ce remarca Sfantul Apostol Pavel: "Ca o paine, un trup suntem cei multi, caci toti ne impartasim dintr-o paine" (I Cor. 10, 17). In actul comuniunii se produce o integrare speciala, pe care o obtine doar cel botezat si care praznuieste Euharistia, angajandu-se in intregime, in sensul comunitar al acestei Taine. Sfantul Ioan Gura de Aur intrebuinteaza mai multi termeni pentru a exprima ideea de comuniune. Unii redau mai mult participarea exterioara la masa Domnului, in timp ce altii exprima mai ales momentul intern al comuniunii.

Sfanta Euharistie este inainte de toate o particica de hrana desprinsa din trupul euharistic, este actul de consumare al acesteia, integrand subiectul in Trupul lui Iisus Hristos. Aceasta particica euharistica insa nu ramane o simpla participare pentru adevaratul crestin, ea merge mai departe, creand o comunicare profunda si generala cu Iisus Hristos. Este ceea ce subliniaza Sfantul Ioan Gura de Aur cand zice: "Painea pe care o frangem nu este ea comuniune cu trupul lui Iisus Hristos? De ce Sfantul Apostol Pavel n-a zis participare? Pentru ca el a vrut sa dea faptului o semnificatie mai mare si sa arate marea legatura de unire. Caci prin participare noi numai ne impartasim cu trupul lui Iisus Hristos, in timp ce prin unire noi suntem in comuniune cu El" – Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniste.

Frangerea painii este o comuniune personala cu Iisus Hristos: "Dupa cum acest trup se uneste cu Iisus Hristos, tot astfel noi ne unim cu El prin aceasta paine. Dar de ce Sfantul Apostol Pavel a adaugat: "Painea pe care noi o frangem". Este ceea ce se poate vedea intamplandu-se in Euharistie, nu pe cruce, unde se petrece contrariul. Dar ceea ce El nu a suferit pe cruce, sufera in producerea pentru tine si rabda ca sa fie frant pentru a-i umple pe toti". In painea euharistica, toti crestinii formeaza o unitate, asemenea boabelor de grau in paine. In ea sunt adunate si stranse la un loc toate madularele Bisericii, dupa cum in paine sunt impreunate o multime de boabe de grau. Dar aceasta unitate, nu ramane doar simbolica, fiindca ea se arata in chip real prin mancarea Trupului lui Iisus Hristos si fiindca toti se satura din aceeasi paine, ei sunt cuprinsi prin aceasta impartasire obsteasca intr-o comuniune. Exista, de aceea, o paine si un singur Trup, adica o Euharistie si o Biserica. Iisus Hristos ne cuprinde pe toti, asa cum painea impreuna multimea boabelor de grau.

Primindu-L in noi pe Cel ce nu se imparte, noi formam un tot unic. Aceasta constiinta de sine a unitatii ecleziale a tuturor in Iisus Hristos euharistic, strabate ca un fir rosu intreaga traditie si gandire patristica, incepand cu Didahia, in care citim: "Cum aceasta paine era raspandita peste munti si adunata, a devenit una, astfel sa fie adunata si Biserica Ta, de la marginile pamantului in imparatia Ta. Adu-ti aminte, Doamne, de Biserica ta, si adun-o din cele patru vanturi, sfintita in imparatia Ta". Simbolismul atat de evocator al acestei rugaciuni euharistice va fi reluat si mult adancit de Parintii Bisericii.

In acest fel, Sfantul Ciprian al Cartaginei spune: "Cat este de puternica unanimitatea crestina, o arata destul de bine Tainele Domnului, caci atunci cand Domnul numeste Trupul Sau paine ce este facuta din multe boabe de grau reunite, El vrea sa arate ca intregul popor crestin pe care il poarta in El trebuie sa fie unit. Si cand numeste Sangele Sau vin, care fiind din numerosi struguri, nu constituie decat o singura bautura, el semnifica, de asemenea, ca turma, care suntem noi, nu este decat o unitate. Fericitul Augustin aprofundeaza mult si cu multa virtuozitate semnificatia comunitara (ecleziala) a elemetelor euharistice, in catehezele sale, tinute credinciosilor. El se adreseaza, astfel celor nou botezati: "Vi se zice: trupul lui Iisus Hristos si voi raspundeti, Amin. Si fiti, deci, membre ale Trupului lui Iisus Hristos, pentru ca sa fie adevarat Amin-ul vostru. Si pentru ce acest mister este facut cu paine? Sa nu zicem nimic de la noi insine. Sa ascultam pe Apostolul, care, vorbind despre aceasta taina zice : Cei multi, toti suntem un singur Trup, o singura paine. Intelegeti si bucurati-va. Unitate, evlavie, dragoste. O singura paine! Si aceasta paine unica? Un singur trup facut din multi. Ganditi-va ca painea nu se face cu un singur graunte, ci cu mai multi. In timpul exorcismelor, voi erati intr-un fel, sub piatra de moara. In Botez voi ati fost imbibati cu apa, Duhul Sfant a venit in voi, precum focul ce coace coca. Fiti ceea ce voi vedeti si simtiti ceea ce voi sunteti. Cat priveste cupa, fratii mei, amintiti-va cum se face vinul. Multe boabe atarna intr-un ciorchine; dar vinul care curge din toti, se amesteca intr-o unitate. Astfel, Domnul a voit ca noi sa-I apartinem si El a consacrat pe altarul sau misterul pacii si unitatii noastre".

Sfanta Euharistie, prin elementele sale de paine si de vin, simbolizeaza unitatea Bisericii. Fiind Trupul si Sangele lui Iisus Hristos, pline de Duhul Lui, care este Duhul comuniunii, Euharistia realizeaza comuniunea si unitatea ecleziala a tuturor madularelor lui Iisus Hristos, realizeaza in mod plenar Biserica, ca Trup al lui Iisus Hristos din toti cei botezati si pecetluiti de Iisus Hristos in Duhul si prelungeste pe Iisus Hristos Cel comunitar si sobornicesc in fiecare madular al Trupului Sau. Caci, zice Sfantul Apostol Pavel: "Paharul binecuvantarii pe care-l binecuvantam, nu este oare impartasirea cu sangele lui Iisus Hristos? Painea pe care o frangem nu este oare impartasirea cu Trupul lui Iisus Hristos? Caci o paine, un trup suntem noi cei multi, caci toti ne impartasim dintr-o paine. (I Cor. X, 16-17). "Daca noi formam un singur trup pentru ca participam la aceeasi paine care este Trupul lui Iisus Hristos, este pentru ca aceasta paine euharistica, care este Trupul lui Iisus Hristos, face unitatea intregului Trup tainic, care este Biserica" – Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniste.

Sfantul Ciprian care a consacrat pagini nepieritoare unitatii Bisericii, se opreste si el in fata semnificatiei euharistice ce inchipuie unitatea in Iisus Biserica. Referindu-se la amestecul cu apa si vin din potir, zice: "Cand insa in potir vinul se amesteca cu apa, poporul se aduna cu Iisus Hristos si multimea credinciosilor se unesse si se impreuna cu Acela in care a crezut. Aceasta legatura si unire a apei si a vinului este asa de desavarsita in potirul Domnului, incat acea amestecare n-ar putea sa fie separata una de alta. La fel si Biserica, adica multimea adunata in Biserica, in care crede cu statornicie in mod fidel si ferm, nici un lucru nu va putea sa o separe de Iisus Hristos cu care ramane totdeauna legata printr-o dragoste nedespartita. Astfel si in potirul Domnului care o sfinteste, nu se poate oferi numai apa, dupa cum nici numai vinul simplu nu se poate, caci daca cineva ofera numai vinul, sangele lui Iisus Hristos, incepe sa fie fara noi, iar daca apa este singura, multimea incepe sa fie fara Iisus Hristos. Cand insa ambele se amesteca si se unesc prin impreunarea uneia cu cealalta, atunci se savarseste taina spirituala si cereasca". Astfel, Sfanta Impartasanie, prin insesi elementele materiale care o compun, semnifica comuniunea dintre Iisus Hristos si comunitatea Bisericii. Dar nu doar atat, ci realizeaza si desavarseste efectiv aceasta unire. Euharistia intruchipeaza atat unitatea ce trebuie sa fie intre trup si madulare, adica incorporarea noastra divina, insa este si un simbol al coincorporarii noastre umane, sau mai bine-zis, al sfintirii noastre prin aceasta biserica, dupa cum subliniaza tot Parintele Profesor Ene Braniste.

Constituirea Bisericii in ziua Cincizecimii este urmata imediat de revelarea naturii sale: "Si in fiecare zi, staruiau intr-un cuget... si, frangand painea..., luau impreuna hrana intru bucurie si intru curatia inimii" (Fapte II, 46). Viata credinciosilor dobandeste deci un stil euharistic comunitar: "Iar toti cei ce credeau erau laolalta si aveau toate de obste" (Fapte II, 44). In lumina Inaltarii si a Cincizecimii noi putem sa intelegem necesitatea si semnificatia epiclezei euharistice, a invocarii Duhului Sfant asupra Euharistiei, pentru ca inaltarea pune in lumina interventia epicletica a lui Iisus Hristos-Arhiereul, iar Cincizecimea manifesta implinirea acestei epicleze intr-o ambianta comunitara. Fara Sfanta Euharistie nu este posibila Biserica, fiindca numai Euharistia este aceea care uneste, fara sa dizolve si care extinde fara sa imparta ori sa desparta pe cei uniti cu Iisus Hristos, sau pe cei in care Iisus Hristos s-a facut hrana si bautura neimputinata. Caci nu ne putem uni cu Iisus Hristos, fara sa ne unim cu Trupul Sau Tainic.

Prin urmare sau, cu alte cuvinte, Sfintele Taine sunt centrul intregii vieti a Bisericii, ele sunt conditia indispensabila pentru cresterea Trupului tainic al lui Iisus Hristos. Tainele sunt "incheieturile" si legaturile care unesc Trupul lui Iisus Hristos, pornind din capul Lui (Coloseni II, 19), si prin aceasta unesc pe credinciosi, incat acestia sunt "ca un singur om", avand o singura inima si un singur suflet (Fapte IV, 32). Daca prin Botez credinciosul intra in comuniunea Bisericii, Euharistia, in schimb, il aseaza in insasi inima ei. Comuniunea desavarsita, realizata prin Euharistie, este subliniata mai ales de Dionisie Pseudo-Areopagitul. El se intreaba: "Din ce pricina caracterul de comuniune, ce-l au si celelalte Taine, este in mod special propriu Euharistiei si de ce se numeste ea in chip deosebit, comuniune si unire, desi orice lucrare sacramentala uneste vietile noastre cele impartite prin indumnezeirea cea uniforma iar prin unirea deiforma a celor ce sunt despartite, ne daruieste comuniunea si unirea cu Cel Unul?". Acest lucru se datoreste, desigur, locului deosebit pe care-l ocupa Euharistia intre celelalte Taine. Ea lucreaza in mod desavarsit la "unirea celui ce se sfinteste cu Cel Unul si produce in chip desavarsit comuniunea cu Dumnezeu..." – Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniste .

Legata de Botez prin lucrarea ei de incorporare si de unire plenara cu Iiisus Hristos si precedata de Mirungere, Sfanta Euharistie este, prin excelenta, Taina comuniunii si unitatii ecleziale a crestinilor cu Iisus Hristos. Caci acum credinciosii nu se mai impartasesc numai de harul lui Iisus Hristos, participand numai la o anumita stare si lucrare mantuitoare din viata Lui, ci de Insusi Trupul Lui care devine in ei insisi izvor al tuturor energiilor divine, in calitate de trup inviat. Prin aceasta se realizeaza adevarata comuniune intre noi si Iisus Hristos. Sfanta Euharistie mijloceste nu numai harul Mantuitorului nostru Iisus Hristos (cum fac celelalte Sfinte Taine), care este puterea de viata ce uneste pe cei ce o primesc in trupul sau tainic. Ea impartaseste pe insusi izvorul dumnezeiescului har, pe Mantuitorul Iisus Hristos, sub chipul painii si al vinului. Cu alte cuvinte, ea ofera prezenta personala in noi a Domnului Iisus Hristos si, odata cu aceasta, cea mai intima unire cu El, ofera posibilitatea maxima a unitatii crestine aici pe pamant. Ca atare, Sfanta Euharistie produce o atitudine sufleteasca de profunda hristoforie, rezultat al unirii intime cu Iisus Hristos, o caldura a prezentei euharistice a Domnului, in care credinciosii crestini se imbratiseaza in lantul de aur al iubirii divine. In Sfanta Euharistie, noi primim pe Iisus Hristos ca pe o hrana dumnezeiasca, ce ne introduce real in comuniune tainica cu Sine, prin puterea de asimilare a "painii ceresti". Comuniunea cu Iisus Hristos ce rezulta din aceasta, este o participare la viata Sa divina. Mantuitorul vrea sa stabileasca o unire intre noi si El, dupa chipul unitatii ce exista intre El si Tatal, si care este o unitate de viata perfecta. "Ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in noi sa fie una" (Ioan XVII, 21). Or, in Euharistie "Iisus Hristos se imprima pana in trupul si sangele nostru, producandu-se o adevarata comuniune de trup si sange, purificate si penetrate de Duhul" – Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniste.

2.Cateva incursiuni si referinte istorice despre Slujba Cununiei

Din perspectiva istoriei liturgice, Cununia statea ori se afla in directa legatura si stransa relatie cu Euharistia, si asa erau folosite si textele din vechile Evhologhioane manuscrise[11], cum este cazul celebrului codice italo-grecesc Barberini Gr. 336[12], provenind din secolul al VIII – lea sau al IX – lea; insa, nu stim cum era combinata aceasta randuiala a Cununiei cu cea a Liturghiei, ori daca era combinata in vreun fel anume, avand in vedere ca in structura ei se gasea doar cea de a treia din rugaciunile actuale, pe cand Sfanta Liturghie avea deja structura de astazi, cu cele trei antifoane si rugaciunile lor, sau daca nu cumva avea deja structura unei Impartasiri cu Darurile Inaintesfintite, cum este indicat in acelasi manuscris la incoronarea imparatului. Este posibil ca in primele veacuri cei ce urmau sa se casatoreasca sa fi primit rugaciunea si binecuvantarea episcopului inainte de Sfanta Liturghie, pentru ca apoi, la momentul potrivit, sa se impartaseasca la Sfanta Liturghie; insa si aceasta opinie, in absenta marturiilor adecvate, ramane tot in sfera speculatiilor.

Ulterior, dupa secolul a X – lea, ca urmare a legislatiei imperiale care punea pe seama Bisericii autoritatea necesara atat incheierii „civile” cat si a binecuvantarii casatoriilor[13], a aparut un formular de Slujba a Cununiei cu o structura asemanatoare celei de astazi, care pastra legatura intima dintre Cununie si Sfanta Euharistie, impartasirea facandu-se cu Sfintele Taine pastrate de la Liturghia precedenta, dandu-i Cununiei o structura de Liturghie a Darurilor Inaintesfintite. Aceasta randuiala este intalnita in Evhologhioane manuscrise, incepand din secolul a X – lea (ms. Sinai, Gr. 958 – Cf. teologul rus Aleksei Dmitrievski), si in alte manuscrise ulterioare, pana in secolul al XVII - lea[14]. Din secolul al XV – lea, de la Sfantul Simeon al Thessalonicului, ni se pastreaza o descriere si o talcuire a Cununiei: „Si indata (preotul) ia Sfantul Potir cu Darurile Inaintesfintite si exclama: „Cele mai inainte Sfintite Sfinte, Sfintilor”. Si toti rasound: „Unul Sfant, Unul Domn...”, caci numai Acesta este sfintirea, pacea si unirea robilor Sai care se insotesc unul cu altul. Apoi preotul ii impartaseste pe miri, daca sunt vrednici. Intr-adevar, acestia trebuie sa fie pregatiti sa primeasca Impartasania, pentru ca incununarea lor sa fie cu vrednicie si casatoria lor legiuita. Caci Sfanta Impartasire este desavarsirea si pecetea tuturor dumnezeiestilor Taine. Si bine face Biserica atunci cand pregateste Dumnezeiestile Daruri pentru curatirea si binecuvantarea mirilor; caci Iisus Hristos Insusi, Cel ce ne-a dat aceste Daruri si Cel ce este aceste Daruri, a venit la nunta pentru a-i aduce unire cu pace si buna intelegere; astfel, cei care se casatoresc trebuie sa fie vrednici de Sfanta Impartasire; ei trebuie sa fie uniti inaintea lui Dumnezeu, in biserica, care este casa lui Dumnezeu, caci sunt fii ai lui Dumnezeu; intr-o biserica in care Dumnezeu este prezent tainic in Daruri, acolo unde El ni se da si unde El este vazut in mijlocul nostru. Dupa aceea preotul le da, de asemenea, sa guste din paharul de obste; si se canta „Paharul mantuirii voi lua...” Acestea se fac din cauza Preasfintelor Daruri si ca semn al bucuriei care vine din dumnezeiasca unire si din pricina faptului ca fericirea mirilor vine din pacea si intelegerea pe care am primit-o.”[15]  Mai mult, aceasta randuiala este intalnita si intr-un molitfelnic romanesc tiparit in secolul al XVII - lea[16], precum si intr-un manuscris romanesc, la inceputul secolului al XVIII-lea[17]. Nu insistam asupra celorlalte izvoare liturgice, marea lor majoritate concordand cu cele aratate mai sus. De data mult mai recenta este renuntarea la impartasire in cadrul Cununiei, pastrandu-se doar un vestigiu al acesteia: Chinonicul.

3. Despre practica impartasirii in afara Sfintei Liturghii

Dumnezeiasca Liturghie in cadrul careia are loc Jertfa Euharistica, este actul, lucrarea prin care Dumnezeu coboara la om si apoi il inalta pe om la El, de aceea, in miscarea actiunii liturgice, noi trebuie sa vedem miscarea, in termenii iubirii lui Dumnezeu, intoarsa in afara spre noi, in creatie, prin „care ne aduce inapoi la El prin propria noastra miscare iubitoare de raspuns”[18]. Teologia apuseana interpreteaza Euharistia mai mult in sensul de coborare a lui Dumnezeu pe altarele Bisericii. In realitate insa, fara sa neglijeze ori sa ignore actul coborarii lui Dumnezeu la noi, „experienta euharistica initiala, marturisita de insasi Slujba Euharistiei ne vorbeste despre inaltarea noastra acolo unde S-a inaltat Hristos, ne vorbeste despre natura cereasca a lucrarii sfinte euharistice”[19]. Acesta este motivul pentru care jertfa nesangeroasa de pe Sfintele Altare si Dumnezeiasca Liturghie si chiar intreaga rugaciune a Bisericii poarta numele de Multumire, Euharistie (multumire, deovada si gest de multumire). Toata Liturghia este o multumire de la inceput pana la sfarsit si, daca acceptam ca in Biserica totul se petrece in contextul Liturghiei, atunci rezulta in mod evident ca dimensiunea esentiala a Bisericii este cea euharistica. Aceasta are implicatii profunde in viata Bisericii, determinand modul de raportare a crestinului la Biserica si, in ultima instanta, la Imparatia lui Dumnezeu: Crestinul este madular al Trupului lui Iisus Hristos si, in consecinta, - Impartasirea lui cu Sfintele Taine are loc intr-un mod comunitar, ori altfel spus, Sfintele Taine au caracter eclesiologic; - Euharistia, care ramane in centrul vietii Bisericii, raporteaza totul la Imparatia lui Dumnezeu, adica totul se savarseste in perspectiva eshatologica.

Impartasirea cu Darurile Inaintesfintite nu trebuie sa ne duca cu gandul la Postul Mare[20] - perioada in care nuntile sunt oprite – ori la Liturghia Darurilor Inaintesfintite, asa cum este ea celebrata in aceasta perioada, pentru impartasirea credinciosilor[21]. De fapt, este vorba de o traditie foarte veche, intalnita in Rasaritul crestin inca din primele veacuri si care nu statea in legatura cu zilele de post si ajunare, ci era o consecinta fireasca a celebrarii Euharistiei duminica, urmate de pastrarea si impartasirea constanta cu Darurile Inaintesfintite. Cu siguranta, impartasirea se desfasura in cadrul randuielii personale de rigaciune. Este vorba, asadar de o cuminecare cu Darurile Inaintesfintite, dar nu legata de Postul Mare. Este suficient sa vedem ce spune Sfantul Vasile cel Mare: „Desigur ca impartasirea zilnica si hotararea de a primi zilnic Sfantul Trup si Sange a lui Iisus Hristos este un lucru bun si folositor, caci El Insusi o spune limpede: „Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica” (Ioan 6, 54). Toti calugarii care locuiesc in pustie, unde nu se gaseste preot, pastreaza cuminecatura acasa la ei si o iau cu mana lor proprie. La Alexandria si Egipt, chiar si fiecare laic are in mod obisnuit Impartasania la el acasa si se impartaseste singur”[22].

Un vestigiu liturgic al Impartasirii cu Darurile Inaintesfintite este si slujba de origine monahala ce va da nastere Obednitei actuale, slujba care este oficiata in zilele in care, din diverse motive[23], nu se savarseste Liturghia deplina, si in cadrul careia poate avea loc impartasirea cu Darurile Inaintesfintite[24]. Astfel, randuiala descrisa de Sfantul Simeon al Thessalonicului nu trebuie sa ne surprinda, fiindca in traditia bizantina impartasirea cu Darurile Inaintesfintite rezervate de la o Liturghie precedenta avea loc si la Cununie si la alte ocazii solemne; de pilda la incoronarea imparatilor bizantini, la numirea demnitarilor publici. In codicele Barberini Gr. 336, ne este descrisa, spre exemplu, ceremonia incoronarii imparatului bizantin. Pe Sfanta Masa sunt asezate hlamida si coroana; patriarhul sta inaintea analogului, iar, inapoia sa, cel ce urmeaza a fi incoronat. Se rosteste o rugaciune, dupa care indata il imbraca cu hlamida. Urmeaza salutul Pace tuturor! O rugaciune a plecarii capetelor si impartasirea cu Darurile Inaintesfintite[25]. O randuiala similara era intalnita si la numirea demnitarilor bizantini (cezari, arhonti, patricieni)[26]. Tot astfel, in numeroase manuscrise, in linii mari, Cununia avea randuiala de astazi, dar pastra integrata, la locul potrivit, impartasirea cu Darurile Inaintesfintite. Oficiul se deschidea cu binecuvantarea euharistica (Binecuvantata este Imparatia...)[27]; urma ectenia mare, cu cereri speciale, cele trei rugaciuni, incununarea, pericopele scripturistice, ecteniile intreita si a cererilor, apoi rugaciunea Tatal nostru..., dupa care preotul luand Potirul cu Sfintele Taine pastrate de la Liturghia precedenta, zicea cu glas mare: Sa luam aminte! Cele mai inainte sfintite Sfinte, sfintilor! Strana canta indata: Unul Sfant, Unul Domn Iisus Hristos..., iar preotul ii impartasea pe miri in timp ce se canta chinonicul (priceasna): Paharul mantuirii..., apoi binecuvanta paharul de obste[28], le dadea sa guste din el, si urma randuiala Cununiei pana la sfarsit.

4. Despre asocierea si combinarea Cununiei cu Liturghia Euharistica deplina

Cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos adresate lumii prin dialogul Sau cu ucenicii, sunt lamuritoare pentru a intelege rolul Euharistiei in viata Bisericii: „Eu sunt Painea cea vie, care S-a pogorat din cer. Cine mananca din painea aceasta viu va fi veci. Iar Painea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este Trupul Meu(...) Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui nu veti avea viata in voi. Cel care mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el” (Ioan 6, 51; 53-56). Daca prin celelalte Sfinte Taine ni se impartaseste Sfantul Duh prin care avem infierea dumnezeiasca si harul mantuitor, prin Euharistie ne impartasim cu Insusi Domnul nostru Iisus Hristos in stare de jertfa si inviere, fara de care nu putem avea partasie cu El si, in consecinta, nu putem dobandi mantuirea. Toate actele liturgice, si cu atat mai mult Euharistia, „nu pot fi socotite ca o reprezentare saa ca chipuri ale operei de mantuire a lui Iisus Hristos, asa cum sunt riturile din vechile culte de misterii. Ele trebuie socotite ca forme de exprimare a lucrarii mantuitoare savarsite in ea, nu chipuri de privit; ca forme sensibile in care se implineste lucrarea nevazuta a lui Iisus Hristos. Pri ele, se arata credintei Iisus Hristos Insusi, prezent si lucrator prin Duhul”[29]. De aceea, pentru Sfantul Ioan Gura de Aur nu exista numai o identitate de scop si de savarsitor intre Cina cea de Taina si Jertfa Euharistica, ci si o identitate de loc: „Pe Sfanta Masa nu este ceva mai putin. Caci nu a facut-o pe aceea Dumnezeu si pe aceasta omul, ci si pe aceasta tot Dumnezeu. Insasi aceasta este cea pe care Iisus Hristos o inconjura cu Sfintii Apostoli atunci. De acolo au iesit la Muntele Maslinilor”[30]. Biserica Il primeste pe Dumnezeu in ea, prin sfintirea ei de catre arhiereu, ca implinitor al lucrarii Sale mantuitoare, soteriologice, iar „Sfanta Masa este mormantul din care ni se arata Trupul si Sangele Sau, jertfit in chipul painii si a vinului. Dar tot ea este masa Cinei celei de Taina si Tronul Ceresc pe care s-a asezat Hristos cel jertfit, ca Miel si injunghiat... Dar jertfa este implicata in nasterea lui Hristos ca om. De aceea, Sfanta Masa este si iesle. Hristos se afla pe Sfanta Masa, cu toate actele Sale mantuitoare recapitulate. Caci numai asa ne mantuieste”[31]. Acum putem spune ca Euharistia nu „preinchipuie” ceva, ci descopera totul si impartaseste pe Hristos tuturor[32].

Mai nou, s-a incercat o combinare a Cununiei cu Sfanta Liturghie, tiparita intr-un Arhieraticon grecesc din anul 1994[33]. Aceasta structura presupune asezarea mirilor inaintea icoanei Mantuitorului, inlocuirea antifoanelor obisnuite ale Liturghiei cu Psalmul 127, al Cununiei, impartit in trei parti[34], inlocuirea rugaciunilor antifoanelor cu cele trei rugaciuni din deschiderea slujbei Cununiei, incununarea inainte de cantarea Sfinte Dumnezeule..., iar la Heruvic mutarea mirilor inaintea icoanei Maicii Domnului. Mirii sunt impartasiti primii, iar dupa rugaciunea Amvonului, se zice partea ramasa din Cununie, urmata de un apolis pomenind intai nunta din Cana Galileii si, daca este duminica, si Invierea. Aceasta structura contine o serie de inadvertente, care contrazic manuscrisele liturgice pastrate, precum si intreaga evolutie istorica a Liturghiei Cuvantului, in cadrul careia genereaza cele mai multe schimbari[35]. In cele ce urmeaza, dorim sa le analizam pe cele mai importante:

a. Creeaza dintr-un singur psalm (Ps. 127) trei antifoane[36] (o actiune liturgica fortata si lipsita de logica), cand este binecunoscut faptul ca structura unitatii liturgice a celor trei antifoane presupune existenta obligatorie a trei psalmi diferiti[37]. In cadrul Cununiei, Psalmul 27 este un imn procesional, echivalent celui de al treilea antifon al Liturghiei, care insoteste intrarea in biserica a mirilor, insotiti de preot, dupa ce logodna s-a savarsit in pronaos.

b. Duce la suprimarea celor trei rugaciuni ale antifoanelor, rugaciuni care au un profund caracter comunitar, eclesial[38], cunoscute din secolul al VIII-lea[39], dar cu siguranta mult mai vechi[40], pe cand, in aceeasi perioada (si chiar in acelasi manuscris) aveam doar o singura rugaciune a Cununiei (cea de-a treia din formularul actual), care se refera strict la miri si la casatorie, avand un caracter particular.

c. Altereaza structura Intrarii mici, introducand aici incununarea mirilor[41] si inlocuieste rugaciunea ecteniei intreite cu rugaciunea a patra a cununiei, care nu este altceva decat o veche rugaciune a apolisului, stand in legatura cu ectenia cererilor, iar nu cu ectenia intreita[42]. In sfarsit, dubla fraza introductiva a otpustului, pomenind atat Nunta din Cana galileii cat si Invierea 8pe al doilea loc), contravine structurii si logicii otpustului, avand in vedere ca duminica, chiar atunci cand ne aflam in perioada festiva a unuia din marile praznice ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos (cu exceptia zilei de praznic insasi), fraza introductiva a otpustului mentioneaza doar „Invierea” si nimic altceva[43].

Insa, trecand peste complexitatea acestui mod de combinare a celor doua slujbe si peste suprimarea unor rugaciuni obsesti, ramane provocarea eclesiologica a acestei „Liturghii a Cununiei”, care nu face altceva decat sa deschida, asa cum am aratat, o poarta spre aparitia unor „Liturghii tematice”, particulare. In sfarsit, chiar si in aceste conditii, poate ne-ar fi destul de usor de acceptat, sau de trecut cu vederea, un caz unic de-a lungul unui an bisericesc. Insa ar trebui sa punem problema si altfel: Ce am face daca ar trebui sa combinam Liturghia cu Cununia in fiecare duminica sau praznic de-a lungul intregului an[44], ducand astfel la suprimarea definitiva a unor elemente deosebit de stabile ale Liturghiei Cuvantului? Iar daca am avea de oficiat mai multe cununii intr-o singura zi, pe ce criterii „duhovnicesti” am stabili care dintre ele urmeaza sa fie inclusa in Sfanta Liturghie?

5. Cateva concluzii si incheiere

Sfanta Liturghie, in sensul larg al termenului, desemnand intregul cult, este asemenea uni organism viu ce sufera modificari subtile. Orice incercare de a „amuti” complet creativitatea liturgica, in favoarea unei uniformitati absolute ori a unui rubricalism steril, „incremenit”, nu poate fi nociva. Dar aceasta nu inseamna ca trebuie sa cautam inovatia, ori exoticul, cu orice pret, producand si provocand modificari majore de forma, dar si de fond, in cadrul cultului. Dar mai cu seama nu se poate ignora logica liturgica si pastorala precum si evolutia istorica naturala a randuielilor. Acelasi lucru se poate spune si in privinta restabilirii raportului dintre Cununie si Impartasanie. Astfel, daca se doreste restabilirea sau reabilitarea vechii legaturi dintre Cununie si Euharistie, acolo unde este posibil din punct de vedere canonic[45] in loc sa se creeze structuri si combinatii noi, ar fi mult mai usor sa se foloseasca cu seriozitate formularul actual[46], rodul si fructul experientei milenare a Bisericii, asa cum a fost el alcatuit, formulat si folosit vreme de mai bine de opt veacuri, ca o forma de Liturghie a Darurilor Inaintesfintite, impartasirea mirilor – cu Sfintele Taine pastrate de la Liturghia care a precedat Cununia[47] - facandu-se, la momentul potrivit, dupa rugaciunea Tatal Nostru..., in timp ce se canta Chinonicul „Paharul mantuirii voi lua si numele Domnului voi chema” (Ps. 115, 4), urmata apoi de gustarea din paharul de obste. Insa trebuie avut in vedere si faptul ca orice schimbare a formularelor de cult, chiar si revenirea la unele forme preexistente, dar iesite din uz, poate fi operata doar cu aprobarea Sfantului Sinod, iar nu ca urmare a unor „initiative” personale.

Pe langa evolutia fireasca, istorica, in spirit evanghelic si patristic, Sfanta Euharistie nu a suferit transformari, ea ramanand in continuare viata Bisericii; numai intelegerea ei a suferit modificari si transformari atat in plan teoretic, cat si in plan practic. De aceea, atat teologia academica, universitara, elevata si elaborata cat si practica liturgica au datoria de a-i descoperi locul central si de a rezolva criza liturgica in care se afla intreaga Biserica. Pentru constientizarea atat a slujitorilor, sacerdotilor, cat si a credinciosilor asupra importantei si locului Euharistiei, se impune revenirea la rostirea rugaciunilor, cel putin a anaforei, cu voce tare, implicarea crestinilor in viata Bisericii si savarsirea tuturor celorlalte Sfinte Taine in stransa legatura cu Jertfa Euharistica. Sfanta euharistie nu trebuie redusa, asa cum se intampla adesea, nici la functia une simple rugaciuni „de pomenire” a celor vii, pentru sanatate, ori pentru „rezolvarea anumitor probleme” si a celor adormiti pentru a beneficia de bunavointa divina, nici la functia simbolica de inlocuire ori substituire, ci trebuie inteleasa ca Taina a tainelor si Taina vietii vesnice, fapt pentru care, in viata liturgica a Bisericii, ea ramane miezul acesteia, Taina de referinta, fata de care, in special sfintitii slujitori ai altarelor sacre trebuie sa aiba o atentie deosebita. Iata cum sfatuia pe slujitorii Sfintelor Altare unul din marii duhovnici ai Bisericii noastre, din ultimele decenii ale secolului trecut: „Sa fim cu mare atentie cui si cum dam Sfanta Impartasanie, ca mare raspundre avem in fata lui Dumnezeu. Nici prea rar, nici prea des. Sa tinem seama, pe cat se poate, de sfintele canoane si de practica parintilor iscusiti de astazi”[48].

Enuntand, in cele din urma, cateva concluzii, vom afirma si sublinia ca viata in Iisus Hristos o dobandim prin Sfintele Taine, care isi au baza in Taina originara sau Taina Tainelor care este Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos; dar recunoastem cu totii, ca cea mai plina de mister dintre toate Tainele este Dumnezeu – Omul, Iisus Hristos si dupa El este Euharistia si Biserica. Prin Botez, Mirungere si Euharistie ne incorporeaza in Sine in Trupul Sau tainic – Biserica, ne ridica la comuniunea cu Sine asezandu-ne in intimitatea Sa, daruindu-ne infinita si nemarginita Sa bogatie duhovniceasca prin care putem sa crestem neincetat „pana la masura barbatului desavarsit, a varstei deplinatatii lui Iisus Hristos” (Efeseni 4, 13).

Prin urmare, in fiecare Sfanta Taina, Iisus Hristos ni se daruieste cu o lucrare a Sa, in Euharistie, insa,  ni se daruieste cu Insusi Trupul si Sangele Sau, deplin penetrate de Dhul Lui si prin care ne spiritualizeaza si pe noi, avand acordul vointei noastre libere. Euharistia este Taina care – L extinde pe Iisus Hristos in noi, sau prin care suntem noi asimilati la umanitatea Sa preamarita prin Inviere si Inaltare. Aceasta extindere a lui Iisus Hristos in noi constituie Biserica – o comunitate de persoane unite intre ele prin acelasi Trup si Sange al lui Hristos, pline de Duhul Sfant. Biserica care este astfel constituita ca o comunitate concreta, vizibila, a oamenilor cu Dumnezeu prin Iisus Hristos in Duhul Sfant, are la randul ei puterea sacramentala de a-L extinde mai departe pe Iisus Hristos in alti oameni, prin organele alese si sfintite de Hristos Insusi in ea si pentru ea, prin Duhul Lui cel Sfant, adaugand Trupului Sau noi madulare. De asemenea, puterea sacramentala, sfintita si sfintitoare a Bisericii izvoraste tot prin puterea lui Hristos Cel salasluit in ea prin Duhul Sfant. Euharistia si Biserica sunt doua realitati nedespartite, intr-o continua si indisolubila legatura, una implicand-o pe cealalta, una fiind conditie a celeilalte, iar in amandoua este prezent Acelasi Iisus Hristos prin Trupul Lui, deplin pnevmatizat, atragand toate madularele si membrele Sale spre inaltimea la care se afla El.

Asadar, importanta si semnificatia Euharistiei sunt fundamentale si maxime pentru viata omului, pentru viata lumii, caci ea este unirea cea mai inalta care se poate realiza intre om si Domnul nostru Iisus Hristos, cu Dumnezeu, in Imparatia Sa. Dumnezeiasca Impartasanie din cadrul Sfintei Liturghii care se savarseste in Biserica pentru credinciosi, ne uneste cu Iisus Hristos si pe noi unii cu altii, deoarece toti credem in Unicul Hristos – Care este ieri, azi si in veci Acelasi si prin Care ne impartasim cu aceleasi Sfinte Taine. Ea este Taina a Bisericii si a unitatii Bisericii fiindca in ea se pecetluieste unitatea de credinta incununand Liturghia Cuvantului. Ea sustine cresterea permanenta a crestinilor in Hristos, in Trupul Sau tainic – Biserica – in comuniunea iubirii cu Iisus Hristos si intre ei, Euharistia fiind prin aceasta un sacrament al impacarii[49], al iubirii si a unitatii profunde a oamenilor in Iisus Hristos, a mantuirii in El si prin El, asa dupa cum am mai spus in acest studiu. Unitatea crestina trebuie sa se rasfranga asupra lumii intregi, pentru ca sa se pregateasca in acest chip unitatea eshatologica pe care Sfanta Impartasanie o prefigureaza, Imparatia lui Dumnezeu cea vesnica pe care o pregustam inca din viata aceasta terestra si care nu este o comuniune umana, ci o unitate in Dumnezeu, in plenitudinea adevarului si in bucuria Imparatiei[50] - aceasta conceptie ar trebui sa asigure ecumenicitatea sau gindirea si miscarea ecumenica Bisericii cea una dupa cum si Iisus Hristos – Adevaratul Dumnezeu – doar Unul este!....

Incheiem cu constatarea ca Euharistia actualizeaza intr-un dinamism convergent, spre plenitudinea existentei, marile potentialitati umane care semnifica si simbolizeaza ceea ce trebuie sa devina lumea adica o daruire si un imn de lauda adus, neincetat, Creatorului; o comuniune universala in Trupul lui Iisus Hristos, o imparatie a dreptatii, a iubirii si a pacii in Duhul Sfant, pentru unitatea si mantuirea tuturor in Iisus Hristos Domnul si prin Iisus Hristos, ajungand, astfel, la desavarsirea noastra cu ajutorul Sfintei Euharistii careia ii descoperim, in acest fel, valoarea ei duhovniceasca de nepretuit. 

Rezumat

Studiul de fata, dedicat relatiei si raportului dintre doua mari taine ale Bisericii – Sfanta Euharistie si Sfanta Cununie se doreste a fi o apologie si o marturisire despre rolul, locul, rostul si importanta lor caci in fiecare Sfanta Taina, Iisus Hristos ni se daruieste cu o lucrare a Sa, in Euharistie, insa,  ni se daruieste cu Insusi Trupul si Sangele Sau, deplin penetrate de Dhul Lui si prin care ne spiritualizeaza si pe noi, avand acordul vointei noastre libere. Euharistia este Taina care – L extinde pe Iisus Hristos in noi, sau prin care suntem noi asimilati la umanitatea Sa preamarita prin Inviere si Inaltare. Aceasta extindere a lui Iisus Hristos in noi constituie Biserica – o comunitate de persoane unite intre ele prin acelasi Trup si Sange al lui Hristos, pline de Duhul Sfant. Biserica care este astfel constituita ca o comunitate concreta, vizibila, a oamenilor cu Dumnezeu prin Iisus Hristos in Duhul Sfant, are la randul ei puterea sacramentala de a-L extinde mai departe pe Iisus Hristos in alti oameni, prin organele alese si sfintite de Hristos Insusi in ea si pentru ea, prin Duhul Lui cel Sfant, adaugand Trupului Sau noi madulare. De asemenea, puterea sacramentala, sfintita si sfintitoare a Bisericii izvoraste tot prin puterea lui Hristos Cel salasluit in ea prin Duhul Sfant. Euharistia si Biserica sunt doua realitati nedespartite, intr-o continua si indisolubila legatura, una implicand-o pe cealalta, una fiind conditie a celeilalte, iar in amandoua este prezent Acelasi Iisus Hristos prin Trupul Lui, deplin pnevmatizat, atragand toate madularele si membrele Sale spre inaltimea la care se afla El.

Din perspectiva istoriei liturgice, Cununia statea ori se afla in directa legatura si stransa relatie cu Euharistia, si asa erau folosite si textele din vechile Evhologhioane manuscrise[51], cum este cazul celebrului codice italo-grecesc Barberini Gr. 336[52], provenind din secolul al VIII – lea sau al IX – lea; insa, nu stim cum era combinata aceasta randuiala a Cununiei cu cea a Liturghiei, ori daca era combinata in vreun fel anume, avand in vedere ca in structura ei se gasea doar cea de a treia din rugaciunile actuale, pe cand Sfanta Liturghie avea deja structura de astazi, cu cele trei antifoane si rugaciunile lor, sau daca nu cumva avea deja structura unei Impartasiri cu Darurile Inaintesfintite, cum este indicat in acelasi manuscris la incoronarea imparatului. Este posibil ca in primele veacuri cei ce urmau sa se casatoreasca sa fi primit rugaciunea si binecuvantarea episcopului inainte de Sfanta Liturghie, pentru ca apoi, la momentul potrivit, sa se impartaseasca la Sfanta Liturghie; insa si aceasta opinie, in absenta marturiilor adecvate, ramane tot in sfera speculatiilor.

Prin urmare sau, cu alte cuvinte, Sfintele Taine sunt centrul intregii vieti a Bisericii, ele sunt conditia indispensabila pentru cresterea Trupului tainic al lui Iisus Hristos. Tainele sunt "incheieturile" si legaturile care unesc Trupul lui Iisus Hristos, pornind din capul Lui (Coloseni II, 19), si prin aceasta unesc pe credinciosi, incat acestia sunt "ca un singur om", avand o singura inima si un singur suflet (Fapte IV, 32). Daca prin Botez credinciosul intra in comuniunea Bisericii, Euharistia, in schimb, il aseaza in insasi inima ei. Comuniunea desavarsita, realizata prin Euharistie, este subliniata mai ales de Dionisie Pseudo-Areopagitul. El se intreaba: "Din ce pricina caracterul de comuniune, ce-l au si celelalte Taine, este in mod special propriu Euharistiei si de ce se numeste ea in chip deosebit, comuniune si unire, desi orice lucrare sacramentala uneste vietile noastre cele impartite prin indumnezeirea cea uniforma iar prin unirea deiforma a celor ce sunt despartite, ne daruieste comuniunea si unirea cu Cel Unul?". Acest lucru se datoreste, desigur, locului deosebit pe care-l ocupa Euharistia intre celelalte Taine. Ea lucreaza in mod desavarsit la "unirea celui ce se sfinteste cu Cel Unul si produce in chip desavarsit comuniunea cu Dumnezeu..." – Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniste.

Drd. Stelian Gombos