Recenzie - Biserica Ortodoxa si Drepturile Omului: Paradigme, fundamente, implicatii

Recenzie - Biserica Ortodoxa si Drepturile Omului: Paradigme, fundamente, implicatii – Editor Nicolae Razvan Stan, Editura “Universul Juridic”, Bucuresti, 2010, 370 pagini


De curand, la Editura Universul Juridic din Bucuresti, a aparut cartea „Biserica Ortodoxa si Drepturile Omului – paradigme, fundamente, implicatii” sub ingrijirea si coordonarea parintelui asist. univ. dr. Nicolae Razvan Stan, de la Facultatea de Teologie din Craiova. In continutul ei aceasta lucrare reuneste 18 studii in care sunt tratate diverse probleme legate de pozitia omului in Biserica si drepturile acestuia in societate.

Printre autori se numara nume consacrate din teologia nationala si internationala, cum ar fi: P.F. Bartolomeu I, Arhiepiscopul Constantinopolului si Patriarhul Ecumenic, P.F. Kiril, Patriarhul Moscovei si a Toata Rusia, P.F. Anastasios Yannoulatos, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului si a Toata Albania, I.P.S prof. univ. dr. Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, pr. prof. univ. dr. Stanley S. Harakas, pr. prof. univ. dr. Paul Nadim Tarazi, prof univ dr. Nicolae Roddy, pr. prof. univ. dr. Petre Semen, pr. prof. univ. dr. Vasile Raduca de la Bucuresti, pr. prof. univ. dr. Georges Tsetsis, prof. univ. dr. konstantinos Delikonstantinos, pr. prof. univ. dr. John Breck, pr. prof. univ. dr. Nicolae V. Dura de la Constanta, pr. prof. univ. dr. Constantin Rus de la Arad, pr. prof. univ. dr. Nicolae Achimescu de la Iasi, pr. prof. univ. dr. Valer Bel de la Cluj Napoca, prof. univ. dr. Pavel Chirila de la Bucuresti, pr. conf. univ. dr. Constantin Bajau de la Craiova si pr. asist. univ. dr. Nicolae Razvan Stan tot de la Craiova.

Despre importanta acestei aparitii, parintele editor Nicolae Razvan Stan a afirmat ca drepturile omului au devenit in zilele noastre un subiect foarte important pentru discutiile care se poarta la nivel national sau international in cadrul institutiilor politice. Pe plan teologic, imediat dupa adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, in anul 1948, s-a inceput o serie de analize pentru a se vedea care este relatia dintre preceptele scripturistice si principiile pe care conceptul „drepturile omului” le presupune. Din partea catolica si protestanta s-a observat de-a lungul timpului o implicare deosebita pentru promovarea drepturilor omului, exprimata prin adoptarea unei serii de documente si acte oficiale cu privire la acest subiect si prin luarea de pozitii practice.

Pe plan ortodox, drepturile omului au fost promovate si respectate in concordanta cu morala crestina, fara a se face trimitere la vreun document oficial. Din aceasta cauza, unele organizatii pentru promovarea drepturilor omului, necunoscand pozitia oficiala a Ortodoxiei fata de acest concept si criticand pozitia acesteia referitoare la unele probleme de natura etica si teologica (avort, homosexualitate, hirotonia femeilor etc.) s-au grabit sa acuze Biserica Ortodoxa in mod repetat de incalcarea drepturilor omului si de fundamentalism. De aceea, volumul de fata isi doreste sa contribuie la precizarea pozitiei Bisericii Ortodoxe referitoare la drepturile omului si sa arate care trebuie sa fie criteriile care sa stea la baza adoptarii legislatiei cu privire la acest subiect.

Astfel, petrecandu-se lucrurile, in momemntul de fata acest subiect prinde tot mai mult contur pe agenda de prioritati a organismelor nationale si internationale. Cel putin sub aspect ideologic, toata lumea isi afiseaza preocuparea constanta fata de dprepturile omului. Toti fac uz de acest concept si incearca sa si-l assume pentru a putea ca sa-l impuna celorlalti ca pe o lege universala de la care nimeni nu mai are dreptul sa se abata. In acest sens, sunt activate o serie de principii, argumente, viziuni si analize de factura politica, juridica, filozofica, religioasa sau culturala pentru a explica si a da un raspuns la ceea ce reprezinta ori ar trebui sa reprezinte drepturile omului. Astfel, s-au exprimat multe pareri cu privire la acest concept, insa, din pacate, putine sunt cele care doresc intr-adevar sa lamureasca aceasta problema si sa realizeze o delimitare corecta intre ceea ce ii este permis, prin propria sa natura, sa infaptuiasca pentru cresterea si dezvoltarea sa bilogica si spirituala, si intre dorintele cele mai perverse, egoiste si demonice prin care individul postmodern se ridica impotriva celorlalti, pe care o va garanta acea lege fara de principii a drepturilor omului.

Observand si analizand aceste realitati morale si juridice contemporane si luand in calcul tendintele viitoare spre care omenirea se indreapta, am considerat ca este de datoria noastra sa gasim acelr paradigme, fundamente, implicatii si perspective pe care Biserica Ortodoxa le ofera pentru imbunatatirea si perfectionarea limbajului, continutului si legislatiei drepturilor omului. Este menirea noastra, a fiecarui teolog in parte, de a intra in dialog cu lumea contemporana si cu problemele ei pentru a da acele raspunsuri mantuitoare care se gasesc din belsug in tezaurul doctrinar al Ortodoxiei. De aceea, trebuie sa nu uitam niciodata ca, asa cum sfintii apostolic si Sfintii Parinti nu au facut deloc abstractie de provocarile filozofice, juridice, politice si conceptuale de toate nuantele din timpul lor, implicandu-se in mod active in apararea demnitatii, valorii omului si a posibilitatilor acestuia de a se uni cu Dumnezeu, tot la fel si noi, cei de astazi, avem menirea si responsabilitatea de a continua cu aceeasi dragoste si implicare actiunea de promovare, atat la nivel conceptual cat si la nivel practice, a dreptatii, pacii, respectului, tolerantei, moralitatii si a iubirii semenilor si a lui Dumnezeu. Sub acest aspect, volumul de fata se doreste a fi inteles ca o invitatie la dialog adresata tuturor celor implicati in problematica drepturilor omului, ca de altfel si tuturor cititorilor, pentru a putea descoperi acele idei si principii care inteleg si prezinta omul in integritatea demnitatii si valorii sale ontologice si morale.

O alta motivatie care a stat la baza respectivului proiect este legata de constatarea faptului ca, in comparatie cu teologia catolica si cu cea protestanta, in special cea luterana, din perspectiva ortodoxa s-a scris foarte putin despre drepturile omului, si aceasta in pofida realitatii ca, in teologia ortodoxa, antropologia a atins cele mai inalte culmi ale prezentarii sale si si-a descoperit cele mai profunde si sensibile nuante. Avand in vedere toate aceste realitati, nuante si tendinte juridice, filozofice si teologice, am hotarat sa realizam un volum in care sa fie prezentata viziunea ortodoxa cu privire la drepturile omului. In acest sens, am cautat sa cooptam si sa cerem ajutorul a cat mai multor personalitati din sfera teologiei ortodoxe pentru a putea da nastere unei analize cat mai clare si cat mai ample – marturiseste editorul in “Cuvantul inainte” al cartii. Tot Parintele Nicolae Razvan Stan este si traducatorul textelor din limba engleza, a diferitilor autori inserati in aceasta carte.

Referitor la insemnatatea teologica a demnitatii umane; si implicatiile etice ale demnitatii umane asupra drepturilor omului se pleaca de la precizarea ca primul autor care a utilizat in Crestinism conceptul „demnitate umana” a fost Sfantul Teofil al Antiohiei in lucrarea sa Catre Autolic. Demnitatea umana decurge din calitatea omului de fiinta creata dupa chipul lui Dumnezeu cu menirea de a ajunge la asemanarea cu Creatorul sau. Bazandu-se pe aceste doua realitati teologice, din punct de vedere ortodox, demnitatea umana poate fi analizata sub un dublu aspect, si anume: din punct de vedere ontologic si din punct de vedere moral. Astfel, demnitatea ontologica face referire la intreaga valoare care decurge din insasi fiinta omului, indiferent de caracteristicile legate de culoare, sex, varsta, religie, starea materiala sau cea de sanatate. Potrivit Sfintei Scripturi si invataturii Parintilor Bisericii, toti oameni sunt egali si se bucura de aceeasi demnitate inaintea lui Dumnezeu. Invatatura ortodoxa precizeaza ca fiecare persoana umana in parte este subiect al demnitatii ontologice inca din momentul conceptiei si asa va ramane pentru vesnicie. In ceea ce priveste demnitatea morala aceasta face referire la chemarea catre sfintenie care trebuie sa fie realizata de catre intrega umanitate. Prin raportarea la Dumnezeu orice om poate ajunge la cel mai inalt nivel calitativ al vietii, in care toate facultatile sufletesti si trupesti ale fiintei umane primesc stralucirea demnitatii morale. Pe aceasta treapta a vietii omul este ridicat de la demnitatea de creatie a lui Dumnezeu la cea de fiu haric al Sau.

Cea de-a doua parte a prezentului volum plaseaza atat demnitatea ontologica cat si pe cea morala in raport cu conceptul drepturile omului si precizeaza implicatiile morale care decurg de aici.

Fundamentate in demnitatea ontologica, drepturile omului reprezinta o marturie si un respect adus in favoarea omului ca fiinta creata dupa chipul lui Dumnezeu. Prin urmare, persoana umana este purtatoare de drepturi prin insasi fiinta sa, ci nu in functie de ceea ce o institutie sau o persoana hotaraste in decursul timpului. Din punct de vedere ortodox, in baza demnitatii ontologice, fiecare om este purtator de drepturi din momentul conceperii sale, iar calitatea de subiect al drepturilor nu poate fi anulata niciodata, chiar si dupa moarte putandu-se vorbi de drepturile celor care au trait inaintea noastra in viata aceasta pamanteasca, iar acum traiesc in realitatea eternitatii. De aceea, Biserica Ortodoxa subliniaza faptul ca drepturile omului trebuie sa se refere nu numai la contemporani, ci si la cei de dinaintea noastra, precum si la cei de dupa noi. Raportarea drepturilor omului la demnitatea morala descopera care trebuie sa fie principiile calitative ce trebuie sa stea la baza adoptarii acestor drepturi. Ca si incununare a demnitatii ontologice, demnitatea morala presupune acceptarea si valorificarea darului vietii primit de la Dumnezeu. Cu alte cuvinte, demnitatea morala reprezinta insasi implinirea vietii in cel mai inalt nivel al sau. Sub acest aspect, adoptarea sau negarea legislativa in numele drepturilor omului a ceea ce este in contrast cu realizarea demnitatii morale apare ca o lupta care se duce impotriva a ceea ce este mai de pret in om, si anume posibilitatea atingerii sfinteniei si desavarsirii umanitatii, aceste realitati, perspective si aspecte fiind commune, intr-o forma sau alta, in referatele tuturor autorilor din aceasta lucrare.

Tot in aceasta parte se vorbeste si despre indatoririle si responsabilitatile pe care fiecare drept individual le presupune in raport cu drepturile colective. Pentru Biserica Ortodoxa, implinirea responsabilitatilor fata de drepturile celorlalti sta sub semnul iubirii, iubire care indeamna pe fiecare credincios sa puna inaintea drepturilor sale drepturile celorlalti. In concluzie, lucrarea de fata arata ca pentru Biserica Ortodoxa lupta pentru protectia drepturilor omului reprezinta o realitate permanenta in viata si in istoria sa dintotdeauna. De aceea, violarea demnitatii umane (in dublul ei aspect: ontologic si moral) si a drepturilor fundamentale ale omului reprezinta o grava eroare antropologica ce nu va putea fi admisa niciodata de Ortodoxie.

Cu privire la importanta Declaratiei Universale a Drepturilor Omului – invocata si in aceasta carte, Parintele Patriarh Daniel al Romaniei subliniaza ca pentru Biserica Ortodoxa, aceasta Declaratie este importanta deoarece marcheaza in istorie un moment crucial in promovarea demnitatii si valorii persoanei umane prin recunoasterea drepturilor sale fundamentale. De altfel, dreptul la viata, libertatea de constiinta, de expresie, de religie, dreptul la educatie sunt tot atatea imperative ce structureaza esential discursul social al Bisericii. Un discurs social care articuleaza o fundamentare etica a drepturilor omului pe o adevarata antropologie teologica. Este ceea ce teologii timpului nostru numesc „gandirea sociala" sau chiar „doctrina sociala" a Bisericii, intrucat aceasta din urma, chiar daca ontologic este orientata catre „plinirea vremii", trebuie sa marcheze timpul istoric, legatura ei cu istoria. Din acest punct de vedere, centralitatea misiunii Bisericii consta deodata in protejarea creatiei sau a lumii, vazuta ca „dar al lui Dumnezeu", si in recunoasterea ori afirmarea demnitatii persoanei umane, creata dupa chipul lui Dumnezeu. Demnitatea persoanei umane constituie de fapt si cheia de bolta ce uneste intre ele dreptul la existenta, dreptul la libertate si drepturile sociale ale comunitatii ce se regasesc ferm exprimate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

Gasim asadar in Declaratia Drepturilor Omului afirmatii care pot fi compatibile cu dimensiunea personalista a antropologiei teologice ortodoxe, potrivit careia persoana umana este unica, de neinlocuit, destinata catre o viata transcendenta, si nu doar o unitate in cadrul unei entitati sociale, iar aceasta dimensiune transcendenta sau de ireductibilitate la natura ii confera omului o valoare inestimabila si eterna, de participare la comuniunea eterna a Persoanelor divine ale Sfintei Treimi. Astfel, din punct de vedere teologic, destinul uman, vocatia persoanei umane se implineste in comuniune, in comunitate, in societate, si aceasta la toate nivelurile ei: familie, grup, etnie, natiune etc. Iar in acest caz, trebuie subliniat ca Declaratia de la 1948 recunoaste omului nu numai drepturi individuale, ci si drepturi sociale in cadrul diferitelor colectivitati umane. Definirea persoanei umane ca fiinta in comuniune, ca existenta solidara, intoarsa spre semeni, ne face sa nu disociem drepturile omului de indatoririle sau responsabilitatile sale. Primul articol al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului afirma ca toate fiintele umane care se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi trebuie sa se comporte unele fata de altele "in spiritul fraternitatii". Iar Articolul 29 al aceleiasi Declaratii vorbeste despre faptul ca «orice persoana are indatoriri fata de colectivitate, deoarece numai in cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale».

De altfel, cuvintele «drept» (din lat. "directus") si «just» (lat. "justus") sunt inrudite semantic. Drept este ceea ce este just. Iar «justitia» desemneaza idealul unei distribuiri echitabile a avantajelor pe care le avem din viata sociala si a indatoririlor pe care aceasta le impune, adica a da fiecaruia ceea ce i se cuvine. Astfel, reciprocitatea dintre drepturi si indatoriri apare ca esentiala pentru societate, constituind chiar una din cele mai importante prioritati ale societatii contemporane. Tensiunea reala dintre drepturile individuale ale omului si indatoririle sale social-comunitare poate fi depasita daca aceste drepturi fundamentale sunt puse in acord cu valorile moral-spirituale. Adica, drepturile formale trebuie completate cu dimensiunea moral-spirituala a demnitatii umane. Desigur, teologia ofera lumii viziunea despre omul ca subiect liber, capabil sa ia decizii libere, viziune strans legata de demnitatea atribuita fiecarei persoane. Insa demnitatea libertatii umane este conditionata de fundamentul sau etic, adica de responsabilitate. Din acest punct de vedere, drepturile persoanei se coroboreaza cu cele ale aproapelui. Respectul pentru aproapele trebuie sa fie cel putin echivalent cu cel pe care-l doresc pentru propria persoana (cf. Matei 22, 39: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insusi"). Caci nu este suficient „sa fii impreuna" pentru a fi o adevarata persoana in sens teologic.

Pentru a actualiza chipul treimic in om, acesta trebuie trait ca daruire de sine sau daruire reciproca, solidaritate si cooperare. Mai ales acum, cand criza financiara a devenit un fenomen ingrijorator, este necesar ca demnitatea umana sa fie si mai mult aparata de umilirea care deriva din saracie, somaj, exploatare, nedreptate sociala, foamete si suferinta. Pentru ca, din perspectiva teologica, viata omului nu reprezinta doar un „drept", ci, mult mai mult decat atat, ea este un „dar" al lui Dumnezeu. Un dar de pret care trebuie aparat, pastrat si cultivat in relatie, in comuniune, in Biserica si in societate. In acest sens, Bisericile au ca baza a gandirii lor sociale Evanghelia iubirii lui Iisus Hristos fata de toti oamenii, iubire care devine si criteriul evaluarii vietii umane in istorie (cf. Matei 25, 31-46).

Prin urmare, Biserica apara drepturile omului, dar si valorile moral-spirituale ale comuniunii umane, intrucat in societate spiritualitatea autentica este tocmai legatura profunda dintre libertate, iubire si responsabilitate in relatie cu Dumnezeu si cu oamenii.

Ca forma, continut si structura, lucrarea de fata are urmatoarea alcatuire:

CUPRINS

Cuvant inainte (Pr. Asist. Univ. Dr. Nicolae Razvan Stan)

I. INTRODUCERE

Pr. Asist. Univ. Dr. Nicolae Razvan Stan, Drepturile omului: tendintele antropologice si dezvoltarea istorica a conceptului

II. DOCUMENTE

invatatura fundamentala a Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la demnitatea, libertatea si drepturile omului

III. PARADIGME

Preafericitul Parinte Bartolomeu I, Arhiepiscopul Constantinopolului si Patriarhul Ecumenic, Spiritualitatea si drepturile omului
Preafericitul Parinte Kiril, Patriarhul Moscovei si a Toata Rusia, Drepturile omului si responsabilitatea morala
Preafericitul Parinte Anastasios Yannoulatos, Arhiepiscop al Tiranei, Durrësului si a Toata Albania, Ortodoxia rasariteana si drepturile omului
Inaltpreasfintitul Parinte Prof. Univ. Dr. Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, Datatorul de lege si Legea – legamant in miscare prin istorie

IV. FUNDAMENTE

Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Semen, Drepturile omului din perspectiva biblica
Pr. Prof. Univ. Dr. Paul Nadim Tarazi, Drepturile lui Dumnezeu asupra creatiei si omului: perspectiva scripturistica
Prof. Univ. Dr. Nicolae Roddy, In cautarea unei antropologii scripturistice autentice: Doua studii de caz
Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Raduca, Perspectiva crestina a drepturilor omului
Pr. Prof. Univ. Dr. Georges Tsetsis, Drepturile fundamentale din perspectiva Bisericii: o abordare ortodoxa
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Bajau, Respectul demnitatii umane la Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie Teologul si Sf. Ioan Gura de Aur

V. IMPLICAtII SI PERSPECTIVE

Prof. Univ. Dr. Konstantinos Delikostantis, Drepturile omului si Ortodoxia. Comentarii despre libertatea si autonomia crestina
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila, Bioetica si drepturile omului
Pr. Prof. Univ. Dr. John Breck, Antropologia ortodoxa si "dreptul la viata”: implicatii pentru cercetarea cu celule stem si clonare
Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae V. Dura, Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor religioase din Romania
Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Rus, Religia in jurisprudenta europeana a drepturilor omului
Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Achimescu, Islamul intre Europa si drepturile omului
Pr. Prof. Univ. Dr. Stanley S. Harakas, Drepturile omului: perspectiva Ortodoxiei rasariteane
Pr. Prof. Univ. Dr. Valer Bel, Misiunea Bisericii Ortodoxe fata de drepturile omului

In alta ordine de idei, Drepturile omului au ajuns rapid punctul de intersectie dintre Biserica si statul democratic in plina reconstructie juridica. Element constitutiv al culturii politice moderne europene, doctrina drepturilor omului este un produs cultural, politic, juridic, filosofic si nu in ultimul rand teologic. Nu este locul aici sa refacem fie si pe scurt etapele drumului care a dus la proclamarea la 10 decembrie 1948 a Declaratiei universale a drepturilor omului. Retinem pentru moment doar faptul ca aplicarea in cunostinta de cauza a doctrinei drepturilor omului presupune capacitatea de a citi dincolo de paragrafele unor documente, de a vedea procesul complex care prefateaza una dintre achizitiile cele mai importante ale modernitatii. Printr-o tragica ironie a istoriei, tocmai in momentul proclamarii drepturilor omului, tarile Europei de Est incepeau odata cu instaurarea comunismului sa faca deja experienta ignorarii si incalcarii acestora. Datorita geografiei politice si culturale diferite, nu doar ca tarile (majoritar ortodoxe ale) Europei de Est nu au participat deplin la momentele articularii viziunii despre drepturile omului, dar atunci cand ar fi putut sa o faca, adica dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, au fost in mod brutal impiedicate. Fara sa ofere o scuza, aceasta constatare macar explica de ce raportul dintre Ortodoxie si drepturile omului este inca marcat sistematic de neintelegere.

Pentru o imagine nuantata asupra dezbaterii in jurul conceptului si aplicarii doctrinei drepturilor omului in epoca noastra, ar mai fi de spus ca dificultatile nu se limiteaza la Europa de Est, adica nu sunt un indiciu absolut al „inapoierii” juridice din spatiul dominat pana acum doua decenii de comunism. In cateva cuvinte, dezbaterea se poarta atat in tarile apartinand unor cercuri culturale non-europene, precum China ori statele musulmane, cat si in interiorul cercului cultural european si nordamerican. In timp ce criticile la adresa drepturilor omului venite de la non-europeni vizeaza mai ales caracterul universal, contestat in numele specificului local, dimensiunea comunitara fiind sistematic opusa individualismului, europenii si americanii discuta controvers in jurul modalitatilor de interpretare si aplicare a acestora in contextul masurilor luate dupa 11 septembrie anul 2001, cazul Guantanamo fiind sugestiv in acest sens. In plus, controversele bioetice din ultima vreme au readus in actualitate termenul-cheie al drepturilor omului: demnitatea umana.

Pe acest fundal are loc azi chestionarea Ortodoxiei de catre confesiunile si cercurile politice occidentale in legatura cu viziunea ei legata de statul de drept si de valoarea normativa a drepturilor omului. Sa nu uitam ca una dintre acuzele constante aduse Ortodoxiei in general ramane pana azi lipsa acesteia de implicare sociala, refugiul contemplativ si izolarea de restul lumii. Optiunea pentru Hristos-Dumnezeu pare sa fie in detrimentul celei pentru Iisus Hristos-Omul. Biserica Ortodoxa este vazuta ca indiferenta fata de nevoile imediate ale comunitatii si in acelasi timp gata sa slujeasca simbolic statului. Or, autoritatea statului post-comunist si credibilitatea clasei politice fiind mai mult decat fragile, riscurile unor derapaje continuand sa existente inca latent intr-un corp social bruscat de ritmul si anvergura unor transformari fara precedent, amplificate de contextul international marcat de instabilitate, intrebarea daca si cum principalul depozitar simbolic si identitar, care se bucura si de increderea majoritatii populatiei, intelege sa se implice in efortul articularii unui proiect de societate este mai mult decat o simpla provocare si depaseste de departe nivelul cliseelor huntingtoniene despre o Ortodoxie greu de distins de Islam.

Este limpede ca Ortodoxia est-europeana, intre timp partea cea mai consistenta a Ortodoxiei mondiale, vine la intalnirea cu aceste interogatii avand un bagaj diferit de cel al partenerilor vestici de dialog. Principala diferenta rezida in faptul ca teologia ortodoxa nu a parcurs acelasi drum al modernitatii, nu s-a confruntat sistematic cu provocarile Iluminismului, nu a fost obligata sa demonstreze pertinenta discursului sau alaturi de cel al filosofiei post-scolastice si de cel al stiintelor naturii, nu a fost in situatia de a se impune printr-o concurenta inter-confesionala de genul celei dintre Catolicism si Protestantism si nici nu a avut ocazia sa formuleze o viziune asupra separatiei dintre Biserica si stat. Cu alte cuvinte, experienta moderna a Ortodoxiei este diferita de cea a Occidentului european prin simplu fapt de a fi urmat propria ei istorie marcata de o serie de abuzuri, de la autoritatea tarista la cea comunista trecand prin dominatia otomana. Sigur, cum am precizat deja, aceste locuri comune ale istoriografiei culturale si politice nu sunt pur si simplu justificari comode, ci ne ajuta sa intelegem mai bine complexitatea unui dialog intra-european prea des simplificat si redus la opozitia Orient – Occident, Est – Vest, libertate – dictatura, civilizatie – barbarie, superioritate – inferioritate.

Invocate cu precadere pentru a justifica avortul sau relatiile intre persoanele de acelasi sex, avalansa sectara sau deciziile medicale discutabile din punct de vedere etic si teologic, atacurile anti-religioase si in particular afectul anti-crestin al societatii civile in formare – drepturile omului au ajuns repede in Europa de Est de dupa anul 1989 simbolul unei ofensive occidentale in fata careia Biserica trebuia sa ridice zidurile Traditiei, ale identitatii si mandriei nationale. Daca mai adaugam si rezerva mediilor politice si a mass-mediei occidentale fata de tarile majoritar ortodoxe, atitudine tradusa in lozinca unui ministru austriac potrivit careia Europa inceteaza acolo unde incepe Ortodoxia, este de inteles ca o astfel de polarizare nu a incurajat receptarea lucida si responsabila a unui concept menit initial sa creeze o cultura comuna a respectului fata de demnitatea omului, indiferent de orginea geografica sau de destinatia religioasa a acestuia.

Depasind comoditatea polarizarii, cateva voci ale teologiei ortodoxe din ultimele decenii incearca sa repuna in dialog mesajul Bisericii de Rasarit cu modernitatea. Asa cum putem banui, efortul nu este deloc simplu si nici lipsit de pericole precum acela de a relativiza propriile fundamente sau de a seculariza involuntar discursul teologic. Cu toate acestea, tocmai pentru ca Ortodoxia este ferm ancorata in propria ei Traditie, dialogul cu principiile fondatoare ale doctrinei drepturilor omului se dovedeste roditor. In orizontul crizei de libertate prin care trece in prezent cultura moderna a drepturilor, contributia ortodoxa la o cultura a datoriei fata de Dumnezeu si semeni poate constitui un binevenit corectiv – remarca intr-un foarte bun articol teologul Radu Preda.

Departe de a relativiza importanta reala a setului de principii si valori pe care il vehiculeaza drepturile omului, sublinierea diversitatii de viziune in ceea ce priveste aplicarea lui este obligatorie daca dorim sa intelegem aspectele definitorii ale acestei constructii culturale si juridice a modernitatii. Ne referim aici doar la trei aspecte, nemijlocit legate intre ele. Astfel, aspectul definitoriu il constituie insasi dinamica procesului de precizare a drepturilor omului. Nu avem de-a face cu reguli fixe, formulate cumva prin inspiratie, de sus in jos, ci ne confruntam cu efortul mereu luat de la capat de a armoniza ideea de om cu limitele comunitatii umane, dreptul persoanei cu cel al colectivitatii, interesele individuale cu rigorile binelui comun, valoarea personala cu pretentiile statului sau ale oricarui tip de autoritate. Constructie articulata timp de secole, raspunzand la tragediile istoriei indepartate sau recente, drepturile omului sunt prin natura lor dinamice. Fapt care, evident, nu vrea sa insemne ca pot fi rescrise complet, ca filosofia de baza sta la dispozitie oricand, oricui si oricum. Daca ar fi astfel, din instrument al echitatii si din pavaza impotriva abuzului, drepturile omului ar fi transformate in agent al relativismului si al terorii ideologice, adica in exact opusul lor…

In incheiere, plecand de la continutul si structura ori mesajul cartii de fata, vom sustine ca demersul misionar al Bisericii trebuie sa cuprinda conceptul conform caruia Biserica nu este in fond, doar comunitatea cu numar mare sau foarte mare de membri ci chiar si cea cu numarul cel mai mic, dar in care salasluieste marturia cea duhovniceasca despre trairea in viata noastra a vietii lui Hristos, cea autentica. „Astfel inteleasa, misiunea nu este reprezentata de un proiect grandios, asemeni unei caracatite care cuprinde totul in sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan si actiune sistemului – ci de interventia in micro, de indeplinirea misiunii de pastor de suflete si a aceleia de urmator al Mantuitorului, calitate pe care o are orice crestin botezat, nu numai clericul si nu numai cei cu anumite raspunderi in Biserica.” Asadar, iata si de aici constatam faptul ca Ortodoxia este o forma de crestinism (nesecularizata in continutul si fondul ei intrisec) extrem de rafinata, de nobila, de fina, pe care putini o stiu astazi, aprecia sau gusta in profunzimile ei dintru inceput, lucru pentru care ne rugam Lui Dumnezeu – Cel in Treime preamarit, sa ne ajute si sa ne lumineze mintile noastre, cele acoperite de umbra pacatului si a mortii!...

Drd. Stelian Gombos

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
270 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009



11 Aprilie 2014

Vizualizari: 2398

Voteaza:

Recenzie - Biserica Ortodoxa si Drepturile Omului: Paradigme, fundamente, implicatii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.