Recenzie: Ioan Alexandru Mizgan - Ofensiva uniatismului in Tara Nasaudului in secolul a XVIII-lea. Martiriul lui Tanase Todoran

Recenzie: Ioan Alexandru Mizgan - Ofensiva uniatismului in Tara Nasaudului in secolul a XVIII-lea. Martiriul lui Tanase Todoran Mareste imaginea.

Ioan Alexandru Mizgan - "Ofensiva uniatismului in Tara Nasaudului in secolul a XVIII-lea. Martiriul lui Tanase Todoran"

Editura Renasterea, Cluj Napoca, 2008, 126 pagini.

Recenzie

Lucrarea de fata, elaborata cu multa competenta si acrivie de catre istoricul bisericesc - Parintele Ioan Alexandru Mizgan, de la Oradea - slujitor la Biserica „Sf. Ap. Andrei” - Apostolul Romanilor, care a aparut cu binecuvantarea Inaltreasfintitului Parinte Bartolomeu Anania - Mitropolitul Clujului, Crisanei, Albei si Maramuresului, se bucura de o audienta deplin motivata si justificata atat in mediile cercetatorilor si a istoricilor cat si in randurile preotilor si a credinciosilor, mai cu seama cei din Ardeal, care sunt interesati de felul in care s-a desfasurat unirea unei parti a romanilor cu Biserica Romei.

Cunoastem faptul ca istoriografia romaneasca remarca, intr-un mod foarte limpede demersurile istoricilor romani dintre cei mai reprezentativi, in elucidarea acestui fenomen cum ar fi Mitropolitul Andrei Saguna, profesorii si istoricii Nicolae Densusianu, Ioan Micu Moldoveanu, Silviu Dragomir, Ioan Lupas, Stefan Lupsa si Pr. Mircea Pacurariu. Mai trebuie evidentiat, aici, directia moderna care a fost abordata cu precadere de catre Nicolae Iorga cel care a subliniat efectele acestei uniri in procesul de afirmare a constiintei nationale.

In cuvantul adresat cititorilor autorul isi exprima nadejdea ca aceasta lucrare va contribui la lamurirea opiniei publice asupra uniatiei din Transilvania si mai ales a scopurilor pe care le-a urmarit in trecut dar si astazi. Cartea beneficiaza (si) de o Prefata semnata de renumitul istoric bisericesc – Pr. Prof. Univ. Dr. Mircea Pacurariu de la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Andrei Saguna” din Sibiu care (si) face cateva precizari in legatura cu increstinarea daco-romanilor, in care combate unele false pretentii ale istoricilor catolici cu privire la inceputurile crestinismului pe teritoriul tarii noastre, apoi cu privire la jurisdictia bisericeasca asupra comunitatilor nord-dunarene si limba de predicare a Evangheliei la stramosii nostri.

Aceasta parte introductiva se incheie cu o privire asupra fenomenului uniat din Europa Centrala si Orientul Apropiat precum si a rolului jucat de iezuiti in atragerea ortodocsilor romani la unirea cu Biserica Romei, mai departe intrand in profunzime si sustinand despre aceasta carte ca alcatuieste „...pagini de adevarata antologie, pagini din care se desprinde atasamentul credinciosilor din aceasta zona geografica, dar care au fost trecuti abuziv la uniatie din dispozitia generalului Nikolaus Adolf Buccow, adevaratul „intemeietor” al Bisericii unite din Transilvania”. Mai mult decat atat, este vorba si de un model, cel al unui credincios obisnuit, devenit insa martir al credintei stramosesti Poate de aceea, trecerea lui Tanase Todoran in randul sfintilor de catre Sfantul Sinod al Bisericii noastre, este un act de dreptate, o restabilire a unui adevar de mult contestat ca „uniatia” din Transilvania ne-a dat indirect si mucenici, eroi, pe buna dreptate, ai dreptei credinte si ai neamului romanesc”, (aceasta lucrare a aparut tocmai in momentul proclamarii canonizarii lui Tanase Todoran ca Sfant marturisitor si mucenic al Bisericii noastre – ce a avut loc la Manastirea Salva – Bistrita la 11 Mai 2008, constituindu-se asadar, (si) ca un omagiu ori un prinos de cinstire adus marturisitorului ortodox din aceste locuri si acele vremuri).

In continuarea volumului, in Introducere – cuprinsa intre paginile 7-11 – Parintele Mizgan ne prezinta perspectiva si punctul de vedere asupra cadrului general, de dupa anul 1688, referitor la istoria laica si bisericeasca a Transilvaniei. Este demna de retinut situatia Ortodoxiei ardelene si a preotilor ei, motivatia si scopul uniatismului, modelul teoretic si practic de realizare a acestui demers. Surprinde in mod eficient si obiectiv paralelismul cu situatia de astazi, privind modul in care a fost si este infatisata (p. 8) de catre contemporanii nostri unirea cu Roma.

Cu alte cuvinte, daca ar fi sa intram mai in detaliu, vom face o analiza cat se poate de pertinenta asupra patrunderii uniatismului in randul romanilor din Transilvania, aratand conjunctura politica care a dus la unirea unei parti a clerului si a credinciosilor de aici cu Biserica Romano-catolica. Este enuntat faptul ca odata cu ocuparea acestei regiuni de catre habsburgii catolici, raportul de forte trebuia schimbat in favoarea catolicismului, prin reinfiintarea episcopiilor romano-catolice, restituirea mosiilor catre bisericile catolice si prin readucerea iezuitilor in Transilvania. Deoarece castigarea luteranilor si a calvinilor la catolicism era practic imposibila, iezuitii si-au indreptat atentia spre romanii ortodocsi, care erau mai numerosi decat celelalte natiuni „recepte” la un loc.

Sunt aratate apoi actiunile venite din partea reprezentantilor Bisericii Catolice si a imparatului Leopold I prin care preotilor romani ortodocsi li se promitea ca vor putea beneficia de toate drepturile clerului catolic daca se vor uni cu Biserica Romei si vor accepta primatul papal. Este prezentat actul de unire si falsurile care-l insotesc. De asemenea este prezentata atitudinea echivoca a lui Atanasie Anghel, precum si sfarsitul lui in chinuri si remuscari sufletesti. Drama romanilor transilvaneni inceputa prin uniatism la anul 1700 va continua in 1714 prin daramarea din temelii a catedralei si a resedintei mitropolitane ortodoxe din din Balgrad (Alba Iulia) care a fost ctitorita de catre Domnitorul Mihai Viteazul. Curtea imperiala din Viena a continuat lupta impotriva romanilor ortodocsi din Ardeal prin infiintarea episcopiei greco-catolice de Fagaras, iar biserica ortodoxa din acest oras – ctitoria Domnitorului si Sfantului Constantin Brancoveanul, a fost declarata drept catedrala episcopala.

In cele ce urmeaza, Parintele Ioan Mizgan arata ca urmarile actului incheiat de Atanasie Anghel au fost dintre cele mai dureroase: s-a pierdut independenta bisericii ortodoxe romanesti din Transilvania iar in locul vechii mitropolii ortodoxe de la Alba Iulia s-a creat o episcopie unita care a ajuns in subordinea arhiepiscopului romano-catolic maghiar de Esztergom, imparatul a devenit conducatorul suprem al noii biserici greco-catolice, si-a incheiat activitatea pentru o jumatate de secol tipografia mitropolitana de la Alba Iulia, s-au rupt legaturile culturale si bisericesti cu Tara Romaneasca si cu Mitropolia Ungrovlahiei, s-a produs multa dezbinare, ura si neincredere intre fiii aceluiasi popor roman, care a putut fi astfel stapanit mult mai usor de catre habsburgi, conform principiului „divide et impera” dupa cum reiese din pagina 23; iata, aici vedem foarte bine care este, in fapt, relatia dintre cauza si efect!...

Autorul a considerat ca fiind necesar sa abordeze si lupta pentru apararea Ortodoxiei, optiune justificata de atitudinea maselor romanesti care in unele localitati au declarat ca nu primesc preoti uniti si nu vor lua parte la slujbele religioase savarsite de catre acestia, ba mai mult, ii alungau pe cei care au trecut la unire. Ca urmare reprezentantii acestor miscari de protest sau rascoale cum ar fi: Ieromonahul Visarion Sarai, Oprea Nicolae din Salistea Sibiului, preotul Moise Macinic din Sibiel, Ioan Oancea, preotul Cosma din Deal si altii au fost aruncati in inchisoare, batuti pana la sange ori jefuiti de bunurile lor. Este descrisa apoi miscarea religioasa organizata de ieromonahul Sofronie de la Cioara, care a cuprins intreaga Transilvanie, fapt ce a determinat-o pe imparateasa Maria Tereza sa-l trimita in aceste locuri pe generalul Nikolaus Adolf von Buccow cu numeroase unitati militare de cavalerie si infanterie, cu scopul de a reprima orice miscare impotriva uniatiei.

Barbaria cea mai mare pe care a facut-o generalul Buccow a fost distrugerea a zeci de manastiri si schituri ortodoxe din aceasta parte a tarii, cele din lemn fiind incendiate iar cele din piatra sau din caramida fiind daramate cu tunurile. Tot in aceasta parte a lucrarii este prezentata miscarea pentru apararea Ortodoxiei izbucnita in anul 1763 in partile Nasaudului, miscare ce a fost reprimata cu foarte multa cruzime de acelasi general de trista amintire Buccow, cand batranul Tanase Todoran din Bichigiu a fost (in)frant cu roata iar alti cativa tarani au fost spanzurati. Din aceste motive Parintele Profesor Mircea Pacurariu il considera pe generalul Buccow drept cel putin al doilea intemeietor al Bisericii unite, fiindca nedreptatile si atrocitatile au fost extrem de dure si fara tunurile si soldatii sai cu care a savarsit aceste faradelegi, toate incercarile de atragere la unirea cu Roma ar fi fost zadarnice.

Facand, in cele ce urmeaza, un excurs daca vreti, mai tehnic si mai punctual in continutul cartii, vom afirma ca prin capitolul I intitulat: „Ofensiva catolicismului impotriva romanilor ortodocsi din Transilvania”, cuprins intre paginile 11-23, sunt dezbatute subiecte si teme precum: originea catolicismului impotriva Bisericii Ortodoxe (p.11), atat in perioada Schismei de la 1054 in care se arata ca acest dureros si trist eveniment a fost generat de cauze multiple atat de natura politica cat si religioasa, care au culminat cu divergentele din secolele IX – XI, din vremea Patriarhilor Fotie si Mihai Cerularie si a Papilor Nicolae I si Leon al IX – lea. De asemenea sunt prezentate urmarile acestei schisme din 1054, aratandu-se ca prin incercarile de unire si in urma Cruciadei a patra si mai ales dupa caderea Constantinopolului din anul 1453, relatiile tensionate dintre Rasarit si Apus s-au adancit tot mai mult.

In continuare autorul face trecerea la spatiul romanesc (pe care am invocat-o si mai sus), cu studiu de caz – Transilvania – (p.13), cu deosebirea si cu precizarea necesara ca in paralel cu actul de cucerire politica, s-a incercat si o cucerire de natura spirituala (p.14). De asemenea, Parintele Mizgan insista si asupra stransei colaborari dintre papalitate si regalitatea maghiara, masurile punitive, luate la adresa Ortodoxiei transilvane fiind evidentiate, in ordine cronologica, in functie de contextul istoric si eclesiastic. Bineinteles, un moment aparte in evolutia relatiilor dintre Apus si Rasarit, l-a constituit sinodul de la Ferrara Florenta (1438-1439), mai cu seama ca a fost momentul in care Roma a renuntat la impunerea integrala a doctrinei catolice, multumindu-se cu compromisul uniatismului (p.19). Pentru realizarea noului deziderat, in vederea atragerii la catolicism a crestinilor ortodocsi Roma papala a infiintat colegii iezuite (p.20), a sustinut ordine monahale (pp.20-21), s-a bazat pe factorul cultural (p.21), insa cel mai prolific mijloc a fost cel politic (p.22).

Cel de-al doilea capitol al cartii, intitulat „Lupta pentru apararea Ortodoxiei in Tara Nasaudului in secolul al XVIII – lea”, cuprins intre paginile 25-54 si impartit in patru subcapitole, pune la dispozitia cititorului o imagine completa a acestei zone, atat din punct de vedere al secularului cat si al spiritualului. De pilda, scurta retrospectiva, intitulat sugestiv Tara Nasaudului. Scurte consideratii geografice (pp.25-30), face trimiteri la aria si suprafata geografica, intinderea teritoriala, compozitia formelor de relief, reteaua hidrografica, clima, flora, fauna, dar si informatii despre inceputurile istoriei vietii omenesti in aceasta parte a tarii. De exemplu, printre altele, a fost consemnat si cel mai vechi document in care se face pomenire despre Nasaud (p.28), dar si apartenenta zonei dupa anul 1440 si diferitele stapaniri prin care a trecut.

Urmeaza apoi o Privire asupra vietii bisericesti a romanilor din Tara Nasaudului pana in jurul anului 1700 (pp.31-33), unde autorul prezinta realitatea conform careia credinciosii din Tara Nasaudului s-au aflat, la inceput sub ascultarea si pastorirea episcopului de Dabaca si a urmasilor acestuia din diferite alte centre (p.31), iar mai tarziu sub jurisdictia exarhilor de la Perii Maramuresului, a episcopilor de Vad si Feleac, a Mitropoliei de la Balgrad. Iar, daca in perioada voievodatului romanii au fost confruntati cu prozelitismul calvin, dupa trecerea in stapanirea habsburgica se face simtita propaganda catolica si indeosebi termenul si conceptul de uniatism (p.33).

Romanii din Tara Nasaudului si Unirea cu Biserica Romei (pp.34-42), un subcapitol dedicat exclusiv problemei mentionate. Astfel, dupa trecerea Transilvaniei la habsburgi a inceput si actiunea de consolidare a stapanirii si dominatiei lor. Conditiile unirii, a actului de unire propriu-zis, atitudinea mitropolitului Atanasie Anghel, reactia crestinilor ortodocsi, sunt teme si teze prezentate fara alte interpretari sau informatii recente. Insa, in ultima parte a acestui capitol, mai exact prin Lupta pentru apararea Ortodoxiei in Tara Nasaudului (pp.43-54), sunt evidentiate cazurile concrete de aparare a credintei in aceasta parte a tarii. Drept marturie este descrisa ancheta din luna Mai 1761 din satele acestei zone, in privinta apartenentei religioase, prin intermediul unui rechizitoriu de noua intrebari, din care la opt se raspundea colectiv, iar la ultima in nume propriu.

Interesante, din punct de vedere istoric si mai ales moral, sunt procesele verbale incheiate pe fondul acestei anchete (pp.46-51), din care rezulta: lacasurile de au fost construite de ortodocsi, caci credinciosii, in proportie covarsitoare apartin acestei biserici, simpatizantii si adeptii greco-catolicismului fiind nesemnificativi din punct de vedere numeric. Ca exemplu concret, credinciosii din Sangeorz declarau: „odata cu capul nu ne-om da uniti”, iar cei din localitatea Maieru considerau ca „cel ce vrea sa se declare unit s-a faca acum, noi insa cu satul intreg, fie orice va fi, voim sa fim neuniti” (p.51). Iata ce cuvinte de atasament fata de credinta stramoseasca!

Cel de al treilea capitol a fost dedicat unui adevarat marturisitor si mucenic al credintei ortodoxe din asa numita Tara a Nasaudului – Tanase Todoran din Bichigiu Nasaudului: un martir al neamului si al legii romanesti (pp.55-69) prezinta medalionul unui credincios care a dorit si a preferat sa moara pentru apararea propriei sale credinte, cerand contemporanilor sa nu accepte ca cineva sa „le ciufuleasca Sfanta Lege”. Pedeapsa primita drept rasplata pentru atitudinea sa se desprinde si din sentinta, pronuntata de autoritati, la 12 noiembrie 1763: „Tanase Todoran a lui Danila din Bichigiu, in varsta de 104 ani sa fie (in)frant cu roata de sus in jos, capul lui sa fie legat de o roata, pentru ca a retinut pe oameni de la unire si inrolare” (p.57). Alaturi de el au fost condamnate la moarte si alte persoane, in schimb o alta parte au primit diferite torturi. Traditia a consemnat in cantece si doine cuvintele pe care Tanase Todoran le-a rostit in timpul torturilor la care a fost supus pentru credinta sa. Acesta a fost si motivul pentru care autorul a redat o parte din: Cantecul lui Todoran (pp.61-63), Balada lui Todoran (pp.64-65) si Todoran (pp.66-67).

Capitolul Romanii din Tara Nasaudului intre emigrare si toleranta (pp.71-76) urmareste rezultatul actiunilor de catolicizare a romanilor nasaudeni prin intermediul uniatiei. S-a constatat o crestere a emigrarilor romanesti din cauze religioase, politice, precum si material (de pilda in Tara Romaneasca si Moldova clacasii munceau pe mosiile boieresti de opt ori mai putin bogati decat iobagii din Transilvania). In locul celor plecati autoritatile unguresti si mai tarziu habsburgice au inceput in fiecare an si in fiecare secol sa aduca colonisti, ce s-au bucurat in primul rand de privilegiile apartenentei la credinta catolica.

Ultimul capitol intitulat „Meditatii pentru urmasii Romei” (pp.77-117) este alcatuit dintr-un colaj de saptesprezece fragmente din operele si scrierile unor istorici remarcabili, precum si ai reprezentantilor Scolii Ardelene, din care rezulta dezastrul produs datorita uniatismului, in randul romanilor transilvaneni (p.79). Astfel sunt reliefate fragmente privind: Imprejurarile in care s-a realizat uniatismul in Transilvania (Pr.Prof.Dr. Mircea Pacurariu), Actul de unire semnat de Atanasie Anghel (Nicolae Iorga), Unirea cu Biserica Romei si tulburarile produse de aceasta in randul romanilor transilvaneni (Simion Barnutiu), Amagirile facute romanilor prin uniatism (August Trebomiu Laurian), Amagirile uniatismului (Gheorghe Sincai), Aroganta unitilor scoliti la Roma (Petru Maior), Dezastrul unirii cu Roma (Alexandru Papiu Ilarian), Ofensiva catolicismului in Tara Nasaudului (David Prodan) si altii.

In consecinta, investigarea faptelor si interpretarea lor a beneficiat de pe urma literaturii istorice si de istoria ecleziastica, autorul fiind (re)cunoscut pentru scrierile sale in domeniul istoriei bisericesti ortodoxe asa incat volumul de fata se incheie (si) cu o selectie de texte din operele si lucrarile unor intelectuali greco-catolici din sec. al XVIII – XIX – lea, prin care sunt inca odata evidentiate, la modul foarte sincer, rolul nefast al uniatismului in randul romanilor transilvaneni, care au fost dezbinati si invrasbiti. Episcopul unit Inochentie Micu marturisea cu privire la situatia romanilor dupa anul 1700 ca „unitii vad ca le-a mers mai bine pana au fost cu schismaticii decat le merge acum” iar Gheoarghe Sincai recunostea cu privire la uniatie ca ”unirea, mai pe urma, numai popilor a folosit”...

In incheiere, doresc sa afirm cu toata convingerea si certitudinea ca prin lucrarea prezentata, autorul a reusit sa realizeze ceea ce de fapt a si urmarit, si anume: „evocarea pe scurt a unor aspecte legate de istoria si viata bisericeasca a romanilor din Tara Nasaudului (care sunt si meleagurile sale natale), precum si a unor figuri de luptatori si marturisitori ai ortodoxiei din acele (si nu oricare sau oricine ci unii pe care intre timp Biserica i-a canonizat ca sfinti si adevarati slujitori ai lui Dumnezeu – Stapanul Cerului, al Pamantului dar si al Adevarului – Care este chiar El), toate acestea formandu-se intr-un oportun prilej de meditatie si reflectie si intr-un imperativ pentru cei de azi, si de maine: pentru a fi cu luare aminte, si pentru a fi aproape de popor, spre a nu rataci!

Prin urmare, lucrarea in cauza reprezinta o contributie la cunoasterea istoriei celor doua biserici romanesti caci autorul, care este cat se poate de obiectiv si de echilibrat in judecatile sale, asa cum ii sta bine oricarui istoric, emite opinii intemeiate pe reconstituirea faptelor si ofera explicatii in masura sa aduca unele lamuriri necesare lumii si istoriei contemporane.

Asadar, cartea Parintelui Ioan Alexandru Mizgan de la Oradea este de o imperioasa actualitate care invita la multa luciditate, discernamant si dreapta socoteala. Este o lucrare foarte concisa, cu care ar trebui sa se intalneasca atat intelectualii cat si credinciosii in calitate de membrii ai Bisericii pentru a intelege cat mai bine urmarile si consecintele uniatismului pentru acest popor care astazi, mai mult ca oricand, este chemat sa-si asume destinul istoric al stramosilor sai.

Drd. Stelian Gombos

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

02 August 2012

Vizualizari: 1296

Voteaza:

Recenzie: Ioan Alexandru Mizgan - Ofensiva uniatismului in Tara Nasaudului in secolul a XVIII-lea. Martiriul lui Tanase Todoran 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE