Recenzie: Pr. Lect. Univ. Dr. Constantin Necula - Indumnezeirea maidanului - pastoratia Bisericii in spatele blocurilor

Recenzie: Pr. Lect. Univ. Dr. Constantin Necula - Indumnezeirea maidanului - pastoratia Bisericii in spatele blocurilor Mareste imaginea.

Recenzie: Pr. Lect. Univ. Dr. Constantin Necula "Indumnezeirea maidanului - pastoratia Bisericii in spatele blocurilor.

" si "Provocarile strazii - mic catehism vorbit” ambele aparute la Editura Agnos, Sibiu, 2006, 297 si 204 pagini.

Unul dintre parintii nostri de astazi, de mare anvergura pastoral – misionara este Parintele Profesor Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Andrei Saguna” din Sibiu, care s-a nascut la 19.07.1970 la Brasov, fiind absolvent si doctor in teologie, din anul 2004, al acestei prestigioase facultati precum si cadru didactic, la sectia catehetica – omiletica, in cadrul aceleiasi distinse scoli teologice. A facut studii de specializare la Padova (Italia) si Versailles (Franta), cursuri de specializare in psihologie generala (1997 – 2000), in probleme legate de maltratarea copiilor (2000 – 2001), dependenta de alcool si drog (2000) si altele. Este autor a numeroase studii si articole, de asemenea co-autor al altor numeroase lucrari de specialitate, si nu in ultimul rand se afla printre conferentiarii cei mai populari si indragiti, sustinand peste 150 de conferinte personale cu diverse teme in marile centre culturale ale tarii cum ar fi: Cluj, Iasi, Timisoara, Oradea, Bucuresti, Craiova, Brasov si altele. Totodata, este prezent la numeroase emisiuni de radio sau televiziune, intr-un cuvant, este omul care cauta sa “rascumpere vremea” ce a primit-o ca dar de la Dumnezeu spre desavarsire si mantuire, propovaduind si facand misiune “cu timp si fara timp”, raspunzand astfel, chemarii evanghelice si vocatiei apostolice!…

Aceste doua lucrari ale Parintelui Necula se inscriu in acest demers apologetic pe care sfintia sa il sustine la modul cel mai fundamentat, fiind imperios necesara existenta unor astfel de interventii cat se poate de consistente, de argumentate si, mai cu seama, de actuale, raspunzand framantarilor lumii de astazi, indeosebi cele ale tinerilor caci, referindu-ne concret, la prima sa carte intitulata Indumnezeirea maidanului – pastoratia Bisericii in spatele blocurilor., ne intrebam cu totii, cine este acest om de maidan? Iar raspunsul ce se afla in lucrarea de fata, vine foarte prompt si intemeiat, ca este „oricare dintre noi, care ne complacem in raportari absolut ocazionale la lume si Dumnezeu, in cumetrii josnice ale temporarului cu vesnicia, in compromisuri si trairisme ieftine, pliate pe acum si aici. Insa, in acelasi timp, omul de baraca este si omul lipsit circumstantial, contextual – independent de optiunea personala – de cultura religioasa autentica, ce l-ar socializa in Dumnezeu; omul care inca il cauta pe Dumnezeu, chiar – sau mai ales – atunci cand nici el nu stie ca o face. unul ca acesta se defineste, din punct de vedere religios, mai ales printr-o cultura a discontinuitatilor, a halourilor de ambiguitate ce-si asteapta structurarea intr-o logica a urcusurilor de sens, dincolo de ghicitura”.

Ca atare, aceasta problema se regaseste ca un fir rosu in lucrarea de fata, ce este structurata in zece intalniri de dialog si dezbatere (in zece seri de taina si de sfatuire) consumate intre Romeo Petrasciuc si Parintele Constantin Necula – pururea tanar si preocupat de problemele semenilor sai, adica un slujitor al altarului foarte popular dar nu populist, care si-a elaborat ambele carti cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Dr. Laurentiu Streza – Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului (profesor, parinte, ierarh misionar bine articulat in framantarile vremurilor si deci, un bun cunoscator al problemelor lumii contemporane a tinerilor si nu numai). Asadar, Parintele Constantin cauta si chiar gaseste solutii prompte, eficiente si operative, spre rezolvarea acestor probleme deloc usoare ori superficiale, ce ar trebui sa ne dea de gandit tuturor celor care ne simtim si ne pretindem a fi membri (vii, activi si chiar dinamici) ai Bisericii Celei Una, Dreptmaritoare si Dreptmarturisitoare!.

Asa stand lucrurile, cartea cu pricina vine sa remarce tocmai liniile si coordonatele de convergenta ale acestor crampeie de raportare a omului de baraca la Dumnezeu, incercand sa gaseasca o noima si o logica a analogiilor, o iconomie a cailor si a variantelor de acees ale pastoratiei Bisericii in fata si in spatele blocurilor cenusii (construite in epoca de aur), vesnic aspirante la Dumnezeul Cel Personal, Atotputernic, Atotprezent si Atoatestiutor!.

Parintele Constantin Necula, atat prin formatia sa teologica si duhovniceasca, cat si prin extraordinara forta a discursului – ce are darul de a capacita si de a motiva spiritele, construit dintr-o experienta pastorala exceptionala, este unul din personajele (laudata dar si contestata, de catre unii mai „asezati” mai „traditionalisti” sau mai „temperati”) care se afla permanent in conjunctie si intersectie cu personajul central al cartii – omul de maidan. Este mereu prezent pe teren, intre tinerii generatiei sale si a noastre, in scoli si licee, intre alcoolici ori teribilisti postmodernisti, fiind implicat intr-o multime de actiuni care il vizeaza pe acest om de baraca „fiu risipitor al Aceluiasi Tata Ceresc” deci al Bisericii, cu alte cuvinte frate de-al nostru, si unde Biserica – cu „Liturghia Sa de dupa Liturghie” este chemata a lucra cu aceleasi intrumente sau, mai bine spus, cu aceleasi masuri soteriologice si eshatologice, desigur dupa ce, prin intermediul acestor slujitori – de talia Parintelui Constantin – a reusit sa radiografieze un astfel de spatiu, in care unii dintre noi ajung sa manance „roscovele porcilor”, fapt pentru care ne rugam ca acest spatiu al maidanului sa ajunga intr-adevar, unul al intervalului din care cresc parghiile intalnirii cu Dumnezeu, pentru toate generatiile viitoare, ce se vor regasi si ele (mai mult sau mai putin) in terenul evanghelic al pericopei „Fiului risipitor”!.

Referindu-ne, in cele ce urmeaza, la ce-a de-a doua carte Provocarile strazii – mic catehism vorbit, subliniem faptul ca, potrivit precizarilor facute de autor in preambulul lucrarii intitulat „De ce provocarile strazii?”, tine de linia unui proiect mai amplu, si anume de constructia unui sir de carti cu vadit caracter catehetic, referitor la probleme ce marcheaza dialogul tinerilor, si nu numai, cu Biserica. Volumul cuprinde intrebari si raspunsuri rostite de-a lungul catorva ani, in diferite zone ale tarii, in cadrul unor conferinte, intr-o selectie ce se vrea cat mai apropiata de sufletele destinatarilor acestui demers misionar, adica apropiata de sufletele tinerilor care in mod sigur, sunt cunoscuti de Dumnezeu cu toate ale lor, bune, rele si perfectibile.

Autorul mai precizeaza faptul ca titlul cartii nu se vrea a fi neaparat o provocare, desi asa reiese pana la urma, avand cel putin una subdiacenta. Marturisirea autorului din randurile urmatoare (ce se constituie ca un crez) este una cat se poate de relevanta si de impresionanta privind argumentarea necesitatii aparitiei acestei lucrari, cu acest titlu, si a altora similare, caci „personal, iubesc enorm strada, ca spatiu de intalnire cu realitatea care nu ingaduie ifoase si jumatati de masura, in care viata palpita, desfiintand morga de falsa cumintenie in care nadijduim sa ne ascundem fariseismele si jinduirile la mai bine. Iubesc strada si pentru aceea ca provoaca la dialog, la atentie sporita, pentru ca ofera lectii vrednice de a fi luate in seama. Si-i iubesc pe oameni, asa cum sunt, socotind totodata, ca cel mai mare dar pe care mi l-a dat Dumnezeu este sa-I binevestesc Evanghelia intre oamenii care strabat strada, o traverseaza si raman, uneori, blocati la picioarele treptelor care urca spre Biserica. Eu cred ca mare parte din darurile mari ale Bisericii se aglomereaza in astfel de puncte fierbinti ale misiunii”, pentru care motiv Parintele Constantin abordeaza urmatoarele probleme sau framantari contemporane si mereu actuale: - Prietenie si iubire; Casatorie si viata de familie; Post; Spovedanie si Duhovnic; Viata duhovniceasca; Ecumenism si sectarism; Marturie si marturisire si Altele.

In incheire constatam faptul ca Parintele realizeaza tot acest deziderat, insotit de urmatoarea explicatie, intrucat crede ca „uneori, Hristos Se aseaza in liniste pe cate o bordura, langa amaratii care strabat strazile, in cautarea odihnei. El, Care este Calea, stie cat de greu este sa fii mereu calator. Si-i odihneste. Ca pe robul din Ierihon. Caruia-i reda lumina si il aseaza pe Cale.” De aceea, autorul isi doreste sa dedice aceasta carte tinerilor, si nu numai, care vor afla odihna de durerile strabaterii strazii. caci Domnul Hristos a zis sa mergem la El toti cei osteniti si impovarati si El ne va odihni pe noi, fiindca sarcina Lui este usoara si ne ajuta sa o purtam, inclusiv aceasa calauza, adica aceasta lucrare scrisa a slujitorul Sau Constantin – Preotul, caruia-i dorim mult spor si multe impliniri, inainte!.

Drd. Stelian Gombos

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

02 August 2012

Vizualizari: 11398

Voteaza:

Recenzie: Pr. Lect. Univ. Dr. Constantin Necula - Indumnezeirea maidanului - pastoratia Bisericii in spatele blocurilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE