Sfântul Ioan Gură de Aur vede în împărţirea responsabilităţilor între soţ şi soţie o nouă legătură a dragostei pe care Dumnezeu o voieşte în sânul familiei.

„Aşa, de pildă – spune el – nici bărbatului nu i-a încredinţat totul, şi nici femeii, ci a împărţit fiecăruia din îndatoriri: uneia (femeii) i-a dat în stăpânire casa, celuilalt i-a încredinţat rolul de dinafară de casă, acela de a hrăni pe cei din casă.

Cu toate că această deosebire, din cauza „iubirii de argint” şi a lenevirii, uneori este estompată, totuşi…

„şi aşa încă străluceşte pronia iconomiei lui Dumnezeu, căci noi avem mare nevoie de femeie în alte afaceri mult mai necesare, după cum avem nevoie şi de cei mai mici decât noi, în cele ce compun viaţa noastră”.

Vorbind despre rolul soţului şi al soţiei în cadrul familiei, trebuie să fie arătate şi datoriile pe care le are fiecare dintre ei faţă de celălalt.

Prima datorie este iubirea, care este întotdeauna ancorată în iubirea faţă de Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Tu nu iubeşti atâta pe femeie pentru că e femeie, cât o iubeşti pentru iubirea ce trebuie să o ai către Hristos. Aceasta a şi lăsat a se înţelege când zice: «ca Domnului». Aşadar, ca şi cum ai asculta pe Domnul făcând totul pentru Dânsul, tot aşa şi-n cazul de faţă fa totul ca pentru Dânsul“.

Aşa după cum s-a spus, Dumnezeu i-a dat bărbatului să poarte grijă de soţia şi de copiii lui, căci spune Sfântul Ioan: „Sexul femeiesc este oarecum mai slab şi are nevoie de mult ajutor, de multă îngăduinţă. […] Toate să le faci pentru femeie, toate cele necesare să i le procuri, căci datoria te face”.

Soţia are, în concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur, datoria de a se îngriji de creşterea copiilor şi de administrarea casei şi a lucrurilor din ea. El spune: „Numai o singură însărcinare are femeia: să păzească pe cei născuţi (copiii), să îngrijească de veniturile tale (ale soţului), să aibă grijă de casa ta; şi de aceea ţi-a dat-o Dumnezeu, ca să te îngrijească în acestea, ca şi în toate celelalte. Pentru că viaţa noastră constă din două feluri de afaceri: cele publice şi cele de acasă. Dumnezeu a împărţit sarcinile între bărbat şi femeie; ei i-a dat conducerea casei, lui toate problemele statului, toate cele care se făptuiesc în afară: judecăţi, sfătuiri, comanda armatei şi toate celelalte.

Femeia nu poate să poarte o lance, să arunce o săgeată, dar poate să ţină furca, să ţeasă o pânză, să pună rânduială în întreaga casă. Nu e în stare să dea o hotărâre într-un sfat, dar este în stare să-şi dea o părere în cele ale casei, pe care bărbatul le împarte cu ea; ea arată mai multă pătrundere decât bărbatul. Ea nu poate să mânuiască bine banii publici, dar poate să-şi crească bine copiii, tezaurul cel mai preţios decât toate; poate să-i […] dea încredere bărbatului, să-l despovăreze de toate grijile pe care le cere o gospodărie, adică de cămară, de ţesut, mâncare, îmbrăcăminte şi celelalte care nu sunt nici potrivite, nici uşoare pentru bărbat, chiar dacă ar vrea el să le ia asupra lui. Într-adevăr, este o parte din bunăvoinţa şi înţelepciunea dumnezeiască, că acela care se pricepe bine în lucrurile mari, se arată neputincios şi nepriceput în lucrurile mici, aşa încât bărbatul să aibă nevoie de femeie. Într-adevăr, dacă Dumnezeu ar fi creat pe bărbat deopotrivă îndemânatic în ambele sarcini, neamul femeilor ar fi fost dispreţuit, şi pe de altă parte, dacă ar fi dat femeilor ocupaţii mai înalte şi mai de preţ, ele s-ar fi umplut de îngâmfare. De aceea nu a încredinţat pe amândouă numai unuia, ca nu cumva soarta celuilalt să fie mai înjosită şi zadarnică; n-a împărţit deopotrivă însărcinările, ca să nu se ivească între ei luptă de întâietate şi femeile să nu ceară de la bărbaţi întâiul rang, dar ca să se îngrijească de unire şi nu de întâietate, aşa a împărţit fiecăruia însărcinarea sa, ca partea bărbatului să fie mai de folos şi mai însemnată, iar a femeii, mai mică şi puţin mai joasă; aşa că nevoile vieţii ne îndeamnă să o cinstim, iar micimea însărcinării sale, nu o lasă să se ridice împotriva bărbatului său“.

Soţul trebuie să-şi apere soţia faţă de orice agresiune şi să nu dea crezare bârfelor ce privesc pe soţia sa, pentru „a nu se furişa vrajba în casă”.

Soţia „să nu cenzureze cu amănunţime intrările şi ieşirile bărbatului de acasă, dar nici bărbatul să nu dea motive de vreo bănuială”.

Soţul nu trebuie să stea prea mult la dispoziţia prietenilor lui neglijându-şi familia. În caz contrar, soţia este îndreptăţită să-şi certe soţul; acesta însă nu are voie să se supere, căci ea face acest lucru din iubire.

„Acuzările ei – spune Sfântul Ioan – sunt izvorâte din iubirea ei cea fierbinte, din predispoziţia ei cea înflăcărată şi din frica ce o are de tine, ca să nu te piardă. Ea se teme – şi aceasta este teama ce trebuie să o aibă – ca nu cumva, cineva, să-i fi răpit favoarea ei ce o avea la tine, ca nu cumva să o fi păgubit de capitalul bunurilor ei, ca nu cumva să-i fi furat bărbatul – capul ei – să nu-i fi săpat viaţa ei conjugală“.

Soţia să nu-şi insulte soţul pentru că nu-i oferă o stare materială mai bună. În acest caz, să se gândească la femeile mai sărace decât ea şi la nenorocirile pe care le-a adus unor persoane bogăţia.

„Dar dacă ea are adevărată iubire către bărbat – zice Sfântul Ioan – nu-i va zice nimic, ci va prefera ca să-l aibă lângă ea, chiar de nu i-ar procura nimic. Dar nici bărbatul când aude astfel de mustrări – ca şi cum ar avea vreo stăpânire asupra femeii – să nu alerge la insulte şi bătăi, ci să o sfătuiască, să o mângâie să o convingă prin adevăr şi niciodată să nu întindă mâna asupra ei. Departe acestea de un suflet liber. Nici insulte, nici batjocuri, ci să caute mai bine a o forma“.

O altă datorie reciprocă a celor doi soţi, este şi aceea, amintită mai sus, de a nu se lipsi unul de altul decât pentru o vreme şi cu bună înţelegere, pentru a se îndeletnici cu postul şi cu rugăciunea.

„Fiindcă din astfel de abţinere se nasc mari rele – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – căci şi preadesfrânările şi desfrânările, şi chiar stricarea caselor, de aici provin de multe ori. […] Şi bine a zis (Sfântul Pavel): «Să nu opriţi datoria», adică să nu vă lipsiţi de datoria voastră conjugală. […] Şi de voieşti, să examinăm acest fapt mai de aproape. Fie, de exemplu, o femeie şi un bărbat, şi femeia se abţine, fără ca bărbatul să fie de acord. Deci de ce te miri dacă el, din această cauză, desfrânează sau dacă nu desfrânează, atunci este posomorât, veşnic tulburat, veşnic în luptă, cauzând femeii mii de lipsuri? Care este folosul postului şi a înfrânării, dacă dragostea este sfâşiată? Nici unul. Câte batjocori nu ies de aici, câte vorbe proaste şi câtă luptă nu se dezlănţuie în aceste împrejurări!“.

Pr. Constantin Mihoc,
“Taina casatoriei si familia crestina in invataturile marilor Parinti ai Bisericii din secolul IV“, Editura Teofania, Sibiu

• Familia in Vechiul si Noul Testament
  Publicat in : Morala
• Familia preotului, model de viata crestina
  Publicat in : Religie
• Familia crestina intre traditie si modernitate
  Publicat in : Religie
• Familia crestina - Parintele Vasile Vasilache
  Publicat in : Predici de duminica
• Familia crestina
  Publicat in : Religie