Sanatatea copiilor si faptele parintilor

Sanatatea copiilor si faptele parintilor Mareste imaginea.

Sanatatea copiilor si faptele parintilor

Inainte de a trece la faptele care ilustreaza dependenta sanatatii copiilor de purtarea parintilor, sa ne concentram asupra a trei momente esentiale. In primul rand, Biblia si Sfintii Parinti deosebesc mai multe pricini duhovnicesti ale bolii si mortii copiilor: pacatul stramosesc, al lui Adam si al Evei, lucrarile speciale ale purtarii de grija dumnezeiesti si pacatele personale ale parintilor. Toate acestea tin de domeniul nepatrunselor judecati ale lui Dumnezeu.

Prorocul vechi-testamentar Isaia striga in numele lui Dumnezeu: "Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, ci cat sunt de departe cerurile de pamant, atat sunt de departe caile Mele de caile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre" (Is. 55, 8-9).

Noi nu putem sa stim ceea ce n-a putut sa inteleaga nici marele rege biblic David (Psalm 138, 6). Iar lui Dumnezeu ii descoperea cele mai ascunse taine si adevaruri! Doar la infricosata Judecata vom primi raspunsuri exhaustive si absolut obiective la toate problemele vietii si ale mortii, inclusiv la cele ce privesc radacinile duhovnicesti ale suferintelor copiilor.

"Acum vedem ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu" (1 Cor. 13, 12) Dupa cuvintele psalmistului David, judecatile Domnului - adevarate, indreptate dimpreuna (Ps. 18, 10).

Sa ne inchipuim un tablou urias, plin de armonie si de lumina. Imaginea este foarte frumoasa si rafinata, culorile se imbogatesc una pe alta, toate nuantele sunt alese de-a dreptul minunat. Sa ne inchipuim ca nici un pictor n-ar putea sa picteze mai bine ori sa gaseasca vreun defect.

Dar campul vederii noastre, iata, se ingusteaza, si ochiul incepe sa zareasca numai locul cel mai putin aratos - un fel de pata urata si intunecoasa. Nimic altceva nu se mai vede. Incetam dintr-o data sa intelegem de ce este nevoie de acea pata: ea nu face altceva decat sa strice totul! Iar acum sa ne gandim: poate, oare, un fragment putin expresiv sa dea o impresie deplina si obiectiva asupra intregii panze in ansamblul ei? Raspunsul este evident. Si noi, cand privim suferinta desprinzand-o de intregul plan al lui Dumnezeu privitor la omul cu pricina, il invinuim pe Ziditor de nepricepere, de lipsa de talent si chiar de samavolnicie.

In al doilea rand, parintii si copiii au drepturi si indatoriri reciproce. Pe de o parte, Biblia ii cheama pe copii sa le multumeasca din inima parintilor pentru faptul ca au fost infasati in scutece si le-au dat grija si bataie de cap, si nici un imparat n-a inceput altfel cand s-a nascut, ca toti intra in viata in acelasi fel si ies, iarasi, la fel (Int. Sol. 7, 4-6).

"Din toata inima cinsteste pe tatal tau si nu uita niciodata durerile mamei tale. Adu-ti aminte ca ei ti-au dat viata: ce le vei da tu in schimb pentru ceea ce au facut ei pentru tine?" (Sir. 7, 28-29; cf. Tobit 4, 4). "Si la batranete, chiar daca mintea parintilor slabeste, trebuie sa li se faca pogoramant si sa li se arate respect, sa nu fie dispretuiti (Sir. 3, 12-15).

Copii, ascultati pe parintii vostri in Domnul, ca aceasta este cu dreptate: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta", care este porunca dintai cu fagaduinta: "ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamant", invata Apostolul Pavel (Efes. 6, 1-3). A te supune in Domnul inseamna a implini orice rugaminti si porunci care nu sunt potrivnice voii lui Dumnezeu.

Pe de alta parte, Sfanta Scriptura ii invata pe parinti sa se ingrijeasca de copii lor - de pilda, sa isi ajute fiicele in vederea alegerii unui sot vrednic, sa ii usureze amaraciunile, sa-i aplaneze conflictele familiale (Sir. 7, 24-26).

In Vechiul Testament se spune: fata este grija ascunsa tatalui si grija ei departeaza somnul de la el - cat este tanara, ca nu cumva sa-i treaca varsta, iar dupa ce se marita, sa nu fie urata de barbatul sau; cat este fecioara, ca nu cumva sa se pangareasca si in casa parinteasca sa ramana grea, iar cand va fi cu barbatul ei ca nu cumva sa se sminteasca, si impreuna cu sotul sau locuind sa nu ramana stearpa (Sir. 42,11-14).

Despre educarea fiilor se spune: "Calul neimblanzit ramane naravas: asa si orice copil lasat in voia lui ajunge rau-crescut. Cearta pe fiul tau si fa-l sa lucreze, ca sa nu se poticneasca intru rusine." (Sir. 30, 8 si 13).

Ideal este ca responsabilitatea parintilor si respectul odraslelor sa mearga mana in mana. In practica vedem insa, din pacate, ca lucrurile merg tocmai pe dos. Ca atare, al treilea aspect important ce trebuie examinat este gradul de responsabilitate a copilului pentru greselile parintilor sai.

Cu alte cuvinte, este drept ca copiii nevinovati sa plateasca cu sanatatea lor pentru greselile neamului? Din punctul de vedere crestin, preainalta dreptate dumnezeiasca intrece cu mult capacitatea noastra de intelegere si conceptiile noastre despre dreptate. Tema aceasta cere o discutie aparte. Ea este dificila si in plan teologic, si in plan moral, si in plan medical. Iar raspunsul la problema data il avem in Sfanta Scriptura.

Pentru inceput, vom face apel la marturia Vechiului Testament. Dreptul Noe si-a blestemat nepotul, pe Canaan, din pricina faptei imorale a tatalui acestuia, Ham. Se pune intrebarea: de ce pentru nelegiuirea cu pricina n-a avut de suferit Ham, ci fiul acestuia? In acel caz concret, lucrurile sunt pe deplin explicabile, indata dupa sfarsirea potopului universal, Dumnezeu l-a binecuvantat pe Noe si pe cei trei fii ai lui, inclusiv pe Ham (Fac. 9, 1). Si stramosul n-a indraznit sa arunce blestemul sau deasupra binecuvantarii dumnezeiesti. Blestemul a cazut asupra unuia din nepoti. Subliniem insa: este un caz de exceptie.

Legea lui Moise delimiteaza clar cazurile cand copiii raspund pentru pacatele parintilor. De pilda, dupa cea de-a doua porunca ("sa nu-ti faci idol"), urmatorul verset spune literal: "Eu sunt Domnul Dumnezeu Tau, Dumnezeu gelos, care pedepseste pe copii pentru vina parintilor ce Ma urasc pe Mine, pana la al treilea si al patrulea neam, si Ma milos tivesc pana la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele." (Ies. 20, 5-6).

Randurile acestea nu trebuie scoase din context, altminteri sensul lor va fi pervertit cu desavarsire. Prin cuvantul copii se subinteleg aici urmasii directi din prima generatie, precum si nepotii, stranepotii si stra-stranepotii. Atottiitorul nu-i pedepseste pe toti copiii, ci doar pe cei care il urasc, si nu pentru orice fapte nelegiuite ale parintilor, ci doar pentru calcarea celei de-a doua porunci a Legii Sale. Iar mila lui Dumnezeu a fost fagaduita fiecarei generatii din neamul dreptilor, ca rasplata pentru implinirea tuturor poruncilor, nu numai a celei de-a doua.

Cuvintele despre pedeapsa care merge pana la a treia si a patra generatie nu privesc celelalte noua porunci, precum afirma si a cincea carte a prorocului Moise: "Parintii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina copiilor si nici copiii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina parintilor, ci fiecare sa fie pedepsit cu moartea pentru pacatul sau" (Deut. 24,16) - si se precizeaza cu rigurozitate pentru care anume. Graitor este in acest sens faptul ca dupa ce s-a suit pe tronul Iudeei regele Amasia i-a omorat fara crutare pe ucigasii tatalui sau, insa pe fiii ucigasilor nu i-a omorat (4 Imp. 14, 1-6).

In ordinea pamanteasca a lucrurilor, pedeapsa nu urmeaza neaparat fara intarziere pacatului. Uneori, le despart multi ani si generatii. Departarea in timp dintre faradelege si pedeapsa ii ingaduie celui asupra caruia atarna mania lui Dumnezeu sa isi dea seama de nelegiuirea sa si sa se pocaiasca. Iar pe cei evlaviosi indelunga rabdare dumnezeiasca ii invata sa cerceteze cu seriozitate si sa respecte cu sarguinta legile vietii duhovnicesti. Domnul strica treburile celor care nu sunt cu luare-aminte fata de lucrarile Lui (Ps. 27, 7).

Rasplata se face intotdeauna dupa dreptate: "Iar daca nu vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tau si nu te vei sili sa implinesti toate poruncile si hotararile Lui.. blestemat vei fi.. blestemat va fi rodul pantecelui tau si rodul pamantului tau.. Domnul te va bate pe tine si pe urmasii tai cu plagi nemaiauzite, cu plagi mari si nesfarsite si cu boli rele si necurmate.. pana vei fi starpit." (Deut. 28, 15-18, 59-61).

Cu alte cuvinte, capeti ce ai meritat. Dumnezeu nu ameninta, ci previne. El descrie situatia in care omul se aduce atat pe sine, cat si pe copiii sai, facand abuz de liberul sau arbitru. In Vechiul Testament, principiul pedepsei pentru pacate este acelasi ca si in Noul. Daca omul a stiut voia lui Dumnezeu si a facut pe dos, va fi batut mult. Iar daca n-a stiut, dar a facut lucruri vrednice de bataie, va fi batut putin. Si "oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, si cui i s-a incredintat mult, mai mult i se va cere" (Lc. 12, 47-48). Aici nu este vorba numai de viata pamanteasca. Judecata lui Dumnezeu are stapanire asupra sufletului si dupa moartea trupului. "Lesne este inaintea Domnului ca in ziua sfarsitului sa dea omului dupa caile lui" (Sir. 11, 28).

Iata un exemplu din istoria biblica. Domnul l-a prevenit din timp pe necredinciosul rege Ieroboam ca va da pierzarii toata casa lui - insa in fiul cel mic al regelui s-a aflat ceva bun inaintea Domnului, si ca atare el singur va fi ingropat in mormant si va primi nadejdea vietii vesnice (3 Regi 14, 1-18).

Asa a fost in vremurile vechi-testamentare. inaintea venirii in lume a Mantuitorului Hristos, Dumnezeu isi pregateste poporul pentru a primi morala nou-testamentara. Pentru ce voi spuneti in Israel pilda aceasta si ziceti: "Parintii au mancat agurida si copiilor li s-au strepezit dintii"? Precum este adevarat ca Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot asa este de adevarat cape viitor nu se va mai grai pilda aceasta in Israel (Iez. 18, 2-3). Aici se arata limpede ca omul nu raspunde pentru pacatele altora, ci numai pentru pacatele sale personale.

La intrebarea: "Pentru ce fiul sa nu poarte nedreptatea tatalui sau?", Domnul raspunde: "pentru ca fiul a facut ceea ce era drept si legiuit si toate legile Mele le-a tinut si le-a implinit, de aceea va trai". Dupa legea dumnezeiasca, sufletul pacatosului moare daca el nu se pocaieste - si Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci ca el sa se intoarca de la caile sale si sa fie viu. Potrivit nemincinoasei fagaduinte a Domnului, fiul nu va purta nedreptatea tatalui, si tatal nu va purta nedreptatea fiului; celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rau - rautatea sa (Iez. 18, 18-23).

Acelasi lucru este scris si in cartea Prorocului Ieremia: "Fiecare va muri pentru faradelegea sa; cine va manca agurida, aceluia i se vor strepezi dintii" (Ier. 31, 30). Remarcabil este faptul ca acestui verset ii urmeaza o prezicere despre Noul Testament al Domnului nostru Iisus Hristos.  Morala crestina a primit in mod organic cuvintele Prorocilor vechi-testamentari si le-a dat un inteles aparte. Este vorba de Jertfa Mantuitorului pe Cruce. Dupa parerea Avvei Isaac Sirul, Dumnezeu nu poate fi numit "drept judecator", intrucat pentru pacatele lumii nu L-a crutat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut. Cel Drept a patimit fara vina pentru cei nedrepti. Dumnezeu isi arata dragostea Lui fata de noi prin aceea ca, pentru noi, Hristos a murit cand noi eram inca pacatosi (Rom. 5, 8).

Patimirile Fiului lui Dumnezeu sunt mai presus de orice conceptii omenesti despre dreptate. El Si-a dat viata de bunavoie nu ca plata pentru propriile pacate, ci spre rascumpararea pacatelor neamului omenesc. Ati fost cumparati cu pret, zice Apostolul Pavel (1 Cor. 6, 20).

Reflectia asupra textelor biblice si patristice ne ofera cheia intelegerii felului in care suferintele copiilor depind de pacatele parintilor. Copiii nu platesc cu sanatatea lor pentru pacatele personale ale parintilor, ci pot suferi in virtutea urmarilor pacatelor parintesti. Fara a fi raspunzatori personal pentru nelegiuirile neamului lor, urmasii sunt strans legati de inaintasi genetic, psihologic, social, cultural si duhovniceste.

Ca atare, amandoua generatiile - si cea in varsta, si cea tanara - traiesc in mod inevitabil experienta inrauririi reciproce pozitive si negative. Aici nu este vorba de karma, de pedeapsa oarba a destinului pentru faptele rele savarsite, chipurile, "in vietile anterioare", ci de rezultatul nemijlocit al unitatii trupesti, sufletesti si duhovnicesti dintre parinti si copiii lor.

Intre pacatele parintilor si bolile copiilor se pot trasa, intr-adevar, "inlantuiri" absolut evidente. Sa examinam niste exemple concrete. Domnul osandeste cu asprime inchinarea la idoli. Ea duce la pierzare sufletele si este insotita de ritualuri extrem de abominabile, mergand pana la jertfe omenesti. Astfel, instrainandu-se de credinta in Dumnezeul Unic, evreii au slujit celor ciopliti.. si au jertfit pe fiii lor si pe fiicele lor dracilor, si au varsat sange nevinovat (Psalm 105, 36-38).

Adeseori copiii sunt "ostatici" ai nelegiuirilor adultilor, fiind vorba in primul rand de adultii cu putere si autoritate. Suntem cu totii "intretesuti" in reteaua de relatii economico-sociale ale societatii, si suntem madulare ale aceluiasi trup unic.

Boala unui organ provoaca suferinta, ba chiar si moartea intregului organism. Prin binecuvantarea oamenilor drepti se inalta cetatea, ne invata regele Solomon, iar prin gura celor nelegiuiti ajunge ruina (Pilde 11, 11).

Pentru perversiunile lor sexuale si pentru lipsa lor de pocainta, Dumnezeu i-a nimicit pe toti locuitorii Sodomei si Gomorei, afara de familia dreptului Lot (Fac. 19, 1-30). Din pricina cumplitei lor necredinte negresit ca i-ar fi dat pierzarii pe toti cei o suta douazeci de mii de locuitori ai Ninivei, daca acestia nu s-ar fi pocait dupa propovaduirea Prorocului Iona (Iona, cap. 1-4). Din pricina indaratniciei si impietririi inimii faraonului, care nu voia sa-i elibereze pe evrei din robie, au pierit toti intaii-nascuti ai Egiptului, de la om pana la dobitoc (Ies. 19, 29-30; Ps. 134, 14-15).

Lamurindu-i pe oamenii care sufereau de foamete si de sete in Cezareea Capadociei, Sfantul Ierarh Vasile cel Mare spune: "Din pricina catorva vin necazurile asupra intregului popor, si multi gusta roadele faradelegile unuia singur". Dupa Sfantul Ierarh Ciprian al Moscovei, amarele urmari ale pacatelor omenesti se intind asupra carmuitorului tarii, iar pacatele acesteia, la randul lor, se intind asupra supusilor.

Adeseori, moartea naprasnica a copilului se explica prin dorinta parintilor de a-l poseda pe de-a-ntregul, de a-l lua in stapanire. Ei zamislesc si educa copii pentru interese cu totul egoiste, din motive egoiste. Lucrul acesta mult mai degraba il vatama pe copil decat il ajuta.

Din pacate, acum este foarte raspandit urmatorul business criminal: vanzarea copiilor in scopul propriei imbogatiri, spre dobandirea de organe pentru transplante, spre desfatarea pedofililor s.a.m.d. Apare tentatia de a folosi darul lui Dumnezeu (capacitatea de a da nastere copiilor) nu potrivit menirii sale nemijlocite, ci in scopuri comerciale. Trupul si sufletul oamenilor nu sunt o marfa - dar, din pacate, incep sa devina o marfa, dupa cum s-a si prezis in Apocalipsa (18, 11-13). Si atunci Domnul, prevazand planurile utilitare ale adultilor, le da afaceristilor posibilitatea de a-si infaptui planurile viclene. De multe ori copiii nevinovati intra in mormant tocmai fiindca parintii nu sunt vrednici sa-i aiba. Treapta acestei nevrednicii e stabilita de Judecatorul Ceresc, Care cunoaste tainele inimilor.

Nu demult s-a petrecut o intamplare despre care au relatat mijloacele de informare in masa, in particular programul de stiri matinale "Radio Rossia" din 19 octombrie 2001. O femeie din Marea Britanie (numele ei nu este mentionat) a nascut un copil bolnav de leucemie. Acesta nu putea fi vindecat decat prin transplantul anumitor tesuturi, care trebuie recoltate de la un donator compatibil genetic. Neindeplinirea acestei conditii duce la respingerea grefei, in care caz pacientul moare.

Nefericita a mers la Chicago si cu ajutorul fecundarii artificiale a conceput un nou copil - frate mai mic al fiului sau. Dupa aceea, medicii au folosit tesuturile embrionului cu pricina ca "piese de schimb" pentru tratarea celui bolnav de leucemie. In Marea Britanie, asemenea operatii sunt interzise prin lege. Despre eficacitatea operatiei respective nu a fost relatat nici un amanunt.

Motivele mamei sunt limpezi. Daca ar fi fost posibil, ea si-ar fi dat propria maduva osoasa pentru salvarea copilului, fara sa stea pe ganduri, intr-o pornire de nobila jertfire de sine. Mama voia, intr-adevar, sa fie cum e mai bine, dar optiunea ei chiar a fost cea mai buna? Este oare crestineste sa cumperi sanatatea unuia dintre copii cu pretul vietii celuilalt, sa transformi un om, fara acordul lui, in material de constructie pentru alt organism?

Dar iata cateva realitati din viata noastra obisnuita. Sa presupunem ca tatal sau mama nu-si deprind copilul cu normele elementara de igiena si curatenie. Atunci, riscul imbolnavirii de dizenterie ("boala mainilor nespalate") si de alte infectii intestinale este practic suta la suta. Daca in familie toate problemele se rezolva cu urlatul, pe tonuri ridicate, cu greu va fi dezobisnuit copilul sa urle din orice motiv, pentru ca el n-a fost invatat sa-si tina in frau emotiile si sentimentele.

Irascibilitatea crescanda capata cu timpul un caracter nevrotic. Copilul devine dezechilibrat, agitat, nervos. Psihicul dezechilibrat, literalmente sfasiat de frictiunile familiale, clacheaza si impinge la gesturi neadecvate.

Printre cauzele duhovnicesti ale bolilor care apar la copii din vina parintilor sunt si unele mai putin evidente. in practica sa, pediatrul ortodox T. Kostenko s-a lovit de o boala de neinteles a vremii noastre: copiii abandonati. Gestul mamei ii arunca pe acestia intr-un soc duhovnicesc-moral. Reactia lor la abandonul parintesc este caracteristica. Atunci cand o nou-nascuta a fost adusa mamei sale la alaptat, micuta zambea, era comunicativa, lua bine in greutate. Numai cand s-a petrecut tragedia a devenit, parca, un alt copil. Infatisarea ei a devenit cu totul jalnica, plina de tragism si singuratate launtrica. Manca putin, parea trista si apatica. In general, copiii resimt foarte acut tradarea mamei, singuratatea, instrainarea, situatia lipsita de iesire care i-a lovit pe neasteptate. Nu atat constientizeaza, cat simt.

Pediatrii au decis ca sugarul s-a imbolnavit - insa dupa cateva zile, parca adaptandu-se la tradare, fetita s-a schimbat in bine. Totusi, a continuat sa starneasca mirare expresia din ochii ei. in ei se citea nedumerire amestecata cu mirare si rugaminte. Ochii copilului parasit se deosebeau mult de privirea copiilor incalziti de gingasia, mangaierea si dragostea materna.

Din punct de vedere teologic, aici nu este nimic greu de inteles. Refuzul constient al asumarii copilului pentru a satisface propriile pofte (dorinta mamei de a pastra modul de viata dinainte, "libertatea", de a se ocupa cu comertul s.a.m.d.) este nepasare fata de copii. Este un pacat sa nu-ti alaptezi copilul din orice motiv in afara de boala. O asemenea atitudine perverteste radical instinctul matern, se impotriveste planului dumnezeiesc privitor la familie si la casnicie.

In plan psihologic, trecerea brusca si prematura la alimentatia artificiala reprezinta un stress puternic. Nou-nascutul ramane lipsit de lucrul principal - de comunicarea cu mama, de caldura si grija ei, de ceea ce in popor se numeste "vitamina M" (dragostea de mama).

Contactul integral cu mama creeaza conditiile optime pentru dezvoltarea psihofizica normala a copilului, pentru stabilirea unor relatii calde, intemeiate pe incredere, a unei legaturi duhovnicesti profunde, pe termen lung. Iar dezobisnuirea de piept si obisnuirea cu biberonul il instraineaza pe copil de comunicarea cu mama, il sileste la un surogat de comunicare - nu cu un om viu, ci cu un obiect neinsufletit.

In fine, de pe pozitiile medicinei, laptele de mama reprezinta alimentul cel mai valoros, de neinlocuit, pentru nou-nascut. El contine in proportii ideale toate substantele esentiale - proteine, grasimi, carbohidrati, microelemente, vitamine, hormoni, enzime si anticorpi; sustine in mod ideal imunitatea si apara de infectii. Copii care au fost la san fara intarziere sunt de obicei mai linistiti si mai sanatosi decat cei ce au fost lipsiti de posibilitatea aceasta. Laptele de la o mama straina (si cu atat mai mult laptele de animale sau preparatele artificiale) sunt mult mai putin potrivite pentru copil din punct de vedere imunologic si genetic decat laptele propriei mame.

Asadar, abandonarea copilului sau chiar simplul refuz neintemeiat de a-l alapta au o influenta extrem de negativa asupra lui. Este foarte important de stiut lucrul acesta mai ales acum, cand procentul copiilor abandonati sau "trecuti pe biberon" creste, iar alimentarea naturala, prin alaptare, se "demodeaza".

Alt caz. Sa zicem ca adolescentul nu vrea sa invete la scoala. Adeseori, aceasta este o reactie anormala de opozitie. El se opune intr-adins cerintelor indreptatite ale adultilor: isi inventeaza scuze, chiuleste de la lectii, se preface ca ii e rau, uneori fuge de acasa de "parintii tirani" si ameninta in mod ostentativ ca isi va pune capat zilelor. Motivatia unor asemenea gesturi este foarte diversa, mergand de la cea mai banala lene si de la incercarea de a atrage atentia pana la dorinta de a evada de sub un tutelaj exagerat si de a-si afirma propriul ego, pe care ambitiile educatorilor il stramtoreaza. In orice caz, adolescentul arata lipsa de respect fata de parinti si dispretuieste normele sociale general acceptate.

In anumite conditii, reactiile anormale, mai ales reactiile anormale ale personalitatii (RAP), se transforma in stari nevrotice sau psihopatice, evoca modificari patologice in sistemele nervos, imunitar si endocrin. Pe baza RAP se formeaza diverse stari psiho-adaptative si psiho-dezadaptative: astenica, psiho-vegetativa, dismnestica.

Sindromul astenic se manifesta prin labilitate emotionala, irascibilitate crescuta, rezistenta scazuta la oboseala, scaderea capacitatii de concentrare; cel psihovegetativ - prin palpitatii, tulburari de scaun, schimbarea culorii tegumentelor s.a.m.d.; cel dismnestic - prin diverse tulburari de memorie. In cazul unei evolutii nefavorabile, sindroamele mentionate evolueaza in forme clinice de amploare: nevroze, psihopatii, stari psihopatoide.

Si, in fine, exista unele legaturi intre pacatele parintesti si bolile copiilor pe care nu le poate vedea si aprecia decat o persoana experimentata duhovniceste si stravazatoare. "Una si aceeasi boala", subliniaza episcopul Varnava (Beliaev), "se poate intampla la un om din pricina lipsei de respect fata de parinti, la altul - din pricina hotiei, ba chiar la unul si acelasi om se poate intampla o data pentru un pacat, alta data - pentru alt pacat".

Stiinta traditionala nu se ocupa cu acest domeniu al existentei umane. Ca atare, este logic sa ne bazam aici pe izvoarele crestine, fara trimiteri la practica si teoria stiintei. Suntem indrituiti sa discutam despre faptele concrete, mai ales pe temeiul Sfintei Scripturi si al Sfintei Traditii. Autenticitatea exemplelor culese din acestea este consfintita de autoritatea traditiei teologice a Bisericii Ortodoxe.

Potrivit vechii prorocii vechi-testamentare, sotia lui Iuda Iscarioteanul avea sa ramana vaduva, iar copiii lui aveau sa ramana orfani. Ei aveau sa devina pribegi saraci; nimeni nu avea sa le arate milostivire.

Iar acum, alt aspect al aceleiasi probleme. Niste parinti si-au adus fiul indracit la Sfantul Partenie al Lampsacului. De obicei, Sfantul, cu harul lui Dumnezeu, le ajuta celor nefericiti fara sa se lase rugat. De data aceasta insa, el s-a aratat nemultumit. Cazand la picioarele omului lui Dumnezeu, parintii il rugau cu lacrimi sa le scape fiul de boala.

Nevoitorul a raspuns: "Fiul vostru nu este vrednic de vindecare, fiindca duhul-chinuitor i-a fost dat ca pedeapsa pentru ca este aproape ucigas de tata". Parintii s-au ingrozit, iar Sfantul a lamurit: "Fiul vostru va jignea deseori?". "Da", a raspuns cu durere tatal. "V-ati rugat, in amaraciunea voastra, ca Domnul sa-l pedepseasca?". "Da, am pacatuit inaintea Domnului", au recunoscut suspinand parintii. Atunci, Sfantul a raspuns: "N-are decat sa sufere, fiindca si-a meritat pedeapsa", insa parintii cei iubitori, neputand indura gandul acesta, nu incetau sa verse lacrimi si sa-l roage pe facatorul de minuni. Miscat de rugamintile lor fierbinti, acesta a cerut de la Dumnezeu iertare pentru tanar, l-a binecuvantat si, rugandu-se, l-a tamaduit.

Asadar, sa fim mai prevazatori cand cerem ceva de la Dumnezeu! Binecuvantati pe cei ce va prigonesc.. si nu blestemati. Nu va razbunati singuri, invata Apostolul Pavel, ci lasati loc maniei lui Dumnezeu.. Daca vrajmasul tau este flamand, da-i de mancare; daca este insetat, da-i sa bea.. Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele (Rom. 12, 14 si 19-21).

Ultimul exemplu, care ilustreaza complexitatea si multiplele valente ale relatiei dintre pacatele parintilor si bolile copiilor, va fi luat dintr-o relatare despre un remarcabil nevoitor al vremurilor noastre, si anume Cuviosul Paisie Aghioritul. La acesta, in Sfantul Munte, a venit un barbat a carui fiica era grav bolnava de cancer. Acesta adusese cu sine si cateva lucruri ale fetei, ca sa le binecuvanteze Parintele.

Batranul i-a zis nefericitului:

- Eu o sa ma rog, dar si tu, ca parinte, trebuie sa faci jertfa, pentru ca Dumnezeu Se milostiveste grabnic de iubirea jertfelnica.

Tatal fetei a intrebat:

- Ce jertfa sa fac, parinte? Batranul a zis:

- Jertfeste si tu o patima.

Acela, avand o idee foarte slaba despre viata duhovniceasca, a raspuns:

- Pai eu n-am nici o patima.

Atunci batranul l-a intrebat:

- De fumat fumezi?

- Da.

- Lasa-te de fumat din dragoste de fiica ta, si Dumnezeu o s-o faca sanatoasa, a cerut Batranul.

Tatal s-a lasat imediat de fumat, si fata a inceput sa se faca, putin cat putin, sanatoasa. Dupa o vreme, s-a insanatosit cu desavarsire, lucru confirmat si de medici. Totusi, tatal a uitat nu dupa mult timp de fagaduinta sa, si ca atare nu si-a mai tinut-o. Ce credeti ca s-a intamplat? Fetei i s-a descoperit iarasi o tumora maligna, si starea ei s-a inrautatit. Tatal a cerut din nou ajutorul Batranului, insa a auzit mustrarea ferma si nepartinitoare: "Daca tu, tata fiind, nu ai evlavie si nu jertfesti de dragul copilului o patima, care dealtfel iti distruge trupul, nici eu nu pot sa te ajut cu nimic!"

Ce lectie bogata in invataminte pentru noi toti! Intelegerii duhovnicesti a Batranului Paisie i s-a descoperit legatura, nevazuta de catre medici, dintre procesul canceros din fiica si impatimirile tatalui ei. Cu rugaciunile bineplacutului lui Dumnezeu, tatal si-a biruit patima fumatului, si boala a dat inapoi - dar omul s-a purtat dupa aceea necugetat.

In ciuda fagaduintei, nu se lasase cu totul de obiceiul care era vatamator si pentru propria lui sanatate. Cu adevarat, este mai bine sa nu fagaduiesti, decat sa fagaduiesti si sa nu implinesti! Cu atat mai mult cand este vorba de Dumnezeu si de viata copilului tau care e pe moarte. Dupa netrecatorul cuvant al Scripturii, dragostea acopera multime de pacate (1 Pt. 4, 8) si cui i se iarta putin, putin iubeste (Lc. 7, 47). Practic, prin fapta sa tatal cu pricina a aratat ca nu-si iubeste destul fiica. Iar de vreme ce lucrurile stateau asa, i-a fost refuzata cererea.

Sa rezumam cele aratate mai sus. Relatia dintre pacatele parintilor si bolile copiilor este mult mai complexa decat pare la prima vedere. Pacatul poate duce la boala, iar boala - la pacat. Negresit ca in multe cazuri pot fi urmarite mecanisme cu totul pamantesti, naturale, care ne duc la pacat, iar prin acesta la boli somatice, psihice sau duhovnicesti. Nu rareori insa aceste cai sunt voalate, in ele intervenind diverse circumstante ascunse de privirea omeneasca.

Diversitatea legaturilor din interiorul patimilor pacatoase, precum si dintre maladiile somatice si psihice nu ne ingaduie totdeauna sa discernem exact relatiile cauza-efect, sa deosebim primarul de secundar. Totusi, uneori este cu putinta sa explicam in mod concret felul anume in care pacatul duce la boala. Si nu este vorba de nascociri ale unor oameni care se afla in treaba, ci de fapte. Cel care le ignora se poarta in mod gresit si iresponsabil, iar o atitudine atenta si scrutatoare fata de ele le-ar folosi, fara indoiala, atat medicilor cat si pacientilor.

Pacatul parintilor ii duce pe urmasi, direct sau indirect, la boala si moarte. El nu se substituie deloc factorilor genetici, biochimici, fiziologici, sociali s.a.m.d. implicati in aparitia si dezvoltarea maladiilor. Dimpotriva, in general toate cauzele actioneaza "mana in mana", de parca si-ar transmite stafeta una alteia. Medicina si psihologia contemporana ne demonstreaza in mod convingator lucrul acesta.

Rezistenta la boala depinde de ereditate, de imunitate, de educatie, de mediul inconjurator etc. Un rol insemnat este jucat aici de reactia noastra la evenimente, de nivelul controlului si stapanirii noastre de sine, de abilitatea de a face fata propriilor emotii si simtaminte. Slabiciunea de caracter, irascibilitatea, firea suspicioasa, ranchiunoasa, orgolioasa, multumirea de sine si celelalte patimi ale adultilor sunt aliati puternici ai bolilor.

Iar acum sa argumentam corectitudinea afirmatiilor noastre. Vom analiza un fragment relativ mic al vietii omenesti: de la zamislire pana la nastere. Premizele dezvoltarii sistemelor de organe si a personalitatii sunt create intrauterin. Tocmai in aceasta perioada sanatatea copilului depinde in cel mai inalt grad de purtarea parintilor lui. "Copilasul e ca aluatul: ce-ai framantat, aceea creste", spune zicatoarea ruseasca, iar alta chinezeasca, o intareste: "Ai sadit par? Nu astepta piersici".

K. V. Zorin
Pacatele parintilor si bolile copiilor, Editura Sophia

Cumpara cartea "Pacatele parintilor si bolile copiilor"

 

Pe aceeaşi temă

14 Mai 2015

Vizualizari: 14574

Voteaza:

Sanatatea copiilor si faptele parintilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE