Sapte zile de calugarie

Sapte zile de calugarie Mareste imaginea.

Odată ajunşi la mănăstire, în toiul nopţii, în liniştea şi lumina stelelor, în simfonia greierilor, păşim într-o altă lume, o lume a sacrului, a rugăciunii, a ascultării, a cugetării smerite, a închinării în duh şi adevăr, a permanentei laude a lui Dumnezeu. Aici timpul şi spaţiu funcţionează după legile divine, care din fericire, nu seamănă deloc cu zarva lumii mirenilor. Mănăstirea e o oază de pace, linişte şi contemplaţie. E un loc de întâlnire cu Dumnezeu.

Primul pas
Din mila lui Dumnezeu, zilele trecute am vieţuit şapte zile ca frate de mănăstire, într-una dintre minunatele mănăstiri moldoveneşti. Şapte zile de pace şi linişte, şapte zile de laudă lui Dumnezeu, şapte zile de regăsire în Dumnezeu. În această perioadă scurtă am participat, alături de călugări, la ascultări, la slujbele bisericeşti de zi şi de noapte, chiar şi la sinaxă. Am cântat şi m-am bucurat de dumnezeieştile cântări psaltice, de minunatele slujbe bisericeşti, de frumuseţea şi înţelepciunea picturilor bisericeşti. Am respirat aerul pur al pădurilor de foioase şi conifere ce încercuiesc mănăstirea, am făcut drumeţii împreună cu călugării, am ascultat cu bucurie murmurul izvoarelor, am cunoscut frământările şi ostenelile lor, am băut din “apa vie” a ortodoxiei, m-am hrănit cu hrană duhovnicească, m-am odihnit cu povăţuirile şi învăţăturile lor despre viaţa duhovnicească, am păşit împreună cu ei pe drumul vieţii veşnice.

Clopoţel şi toacă
E ora 08.00. Bate toaca. Monahii rânduiţi pentru slujbele bisericeşti merg la biserică. Începe Utrenia şi se continuă cu Sfânta Liturghie. Fiecare zi şi orice lucrare, orice ascultare începe cu rugăciune şi se termină cu mulţumire. Fiecare călugăr merge în pace la postul lui unde are ascultare: la biserică, la birouri, la catedră, la animale, la bucătărie, la magazin, la bibliotecă, la trapeză, la muzeu, la depozit etc. Muncă şi rugăciune, muncă şi rugăciune până la orele prânzului când se aude bătaia clopoţelului, semn că e vremea mesei şi că toată lumea trebuie să se adune în trapeză. Masa, ca orice lucrare călugărească începe şi se termină cu rugăciune. Pe timpul mesei, cu rânduială şi binecuvântare, câte un călugăr citeşte din învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Apoi, urmează 1-2 ore de repaus şi din nou, fiecare călugăr merge la ascultare. Aici timpul curge altfel, iar fiecare activitate se face cu binecuvântarea staretului. Iar se aude bătaia clopoţelului, semn că e ora şase, masa de seară şi că toţi monahii trebuie să se adune în trapeză. După masă, o parte din călugări continua ascultările, iar ceilalţi fac rugăciuni la chilii. La această mănăstire, se servesc numai două mese, la prânz şi seara, nu se mănâncă carne, iar trei zile din săptămână se mănâncă de post. Este ora 23.00. Se bate toaca. Toţi călugării se grăbesc la biserică pentru slujbele de noapte, care ţin până la 02.00 şi prin care se aduce laudă lui Dumnezeu. Apoi, se trece la programul de odihnă până la 07.00. Ascultarea şi participarea la slujbele de noapte sunt obligatorii pentru toţi călugării şi fraţii mănăstirii. Timpul unei zile de mănăstire se scurge nu după ceas, ci între clopoţel şi toacă.

Cine este monahul?
“Monahul este acela care în tot locul, în toată lucrarea şi în toată vremea este călăuzit numai de poruncile şi cuvintele lui Dumnezeu”, ne spune Sfântul Ioan Scărarul. Probabil că acesta este şi secretul stării permanente de pace şi bucurie a monahului. Nimeni altul decât un creştin ortodox mirean care îşi predă viaţa în mâinile lui Dumnezeu, care a depus voturile monahale, dăruindu-se slujirii şi laudei lui Dumnezeu. Călugărul este un dar al lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, un înger în trup, un om al renunţărilor, o lumină pentru creştini, o călăuză pe drumul către desăvârşire, spre veşnicie. Un împătimit al îndeplinirii poruncilor lui Dumnezeu, un iubitor de bine şi frumos, un cinstitor al sfinţilor, un stăruitor al rugăciunii, un ostenitor neobosit al slujbelor bisericeşti. Monahul este un far de lumină, un postitor desăvârşit, un practicant al smeritei cugetări, un reper moral şi duhovnicesc, un traitor al vieţii creştine autentice. El este un bun ascultător, un iscusit povăţuitor, un vrednic duhovnic, un “doctor” al sufletelor bolnave, un mărturisitor al credinţei ortodoxe, un iertător, prin excelenţă, un aprig apărător al dreptei-credinţe.

Lecţia
Din această experienţă unică am învăţat că nu oricine poate fi călugăr, că îţi trebuie, pe de o parte, o chemare specială încredinţată direct de Dumnezeu sau prin mesageri, pe de altă parte, este nevoie de o voinţă liberă, de renunţare cu totul la lume şi de predarea vieţii tale în mâinile lui Dumnezeu. Apoi, e nevoie de o mare lucrare a smereniei personale şi de o riguroasă practicare a renunţărilor de tot felul. Şi, nu în ultimul rând, să te deşerţi de toate informaţiile nefolositoare, pentru a-I face loc lui Dumnezeu. De acum încolo, când voi trece pe lângă un călugăr, voi face trei închinăciuni şi îi voi cere binecuvântare. Călugărul e un înger.

În altă ordine de idei, poţi foarte bine să fi la cea mai faimoasă Mănăstire şi, din păcate, să nu te mântuieşti, tot aşa cum poţi să fi în zarva lumii şi să lucrezi la mântuirea ta. În cele din urmă, nu osteneala noastră în multe feluri ne mântuieşte, ci voinţa lui Dumnezeu, care doreşte îndumnezeirea întregii umanităţi. Şi să nu uităm un lucru: toţi suntem la mila lui Dumnezeu. Amin.

Ştefan Popa
 

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
300 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

12 Iulie 2016

Vizualizari: 1964

Voteaza:

Sapte zile de calugarie 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

calugaria monahismul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE