Sarbatorile crestine si bucuria lor liturgica

Sarbatorile crestine si bucuria lor liturgica Mareste imaginea.

Sărbătorile creştine se înscriu în şirul celor mai mari daruri primite de la Dumnezeu, care bucură, îmbogăţesc şi înfrumuseţează considerabil viaţa noastră. Să observăm, însă, că frumuseţea şi bogăţia lor este dublă: şi materială, şi spirituală. Materială, în sensul că mesele sunt mai îmbelşugate decât în zilele de rând, trupul dispune de ore mai multe de odihnă şi somn, iar paleta distracţiilor este cât se poate de generoasă. Spirituală, întrucât sufletului i se oferă un răgaz binecuvântat pentru tihnă, linişte şi reculegere, timp mai mult pentru rugăciune şi lectură acasă, dar mai ales bucuria comuniunii liturgice în Sfintele Lăcaşuri. De aceea, dacă bucurăm trupul cu cele ce omeneşte e firesc, să nu uităm de suflet şi de bucuriile după care tânjeşte şi le aşteaptă...

1. Intenţii. În cateheza de faţă nu vom detalia aspecte ale bucuriilor materiale, pe care toată lumea le cunoaşte (şi, în bună măsură, nu le ratează!), ci le vom evoca pe cele din sfera spirituală, accesibile tuturor, dar trăite doar de către creştinii practicanţi.

2. Ce este de folos, aşadar, să ştim? Concret: semnificaţia cuvântului „sărbătoare”; principalele sărbători din cursul anului; originea şi semnificaţia lor; cum trebuie ţinute ca să fie de folos sufletesc şi ce înseamnă „bucurie liturgică”.

a. Etimologia. Cuvântul „sărbătoare” provine din limba latină, adj. „servator-oris” însemnând „păzitor”, după cum verbul „servo-are” înseamnă „a păzi, a păstra, a veghea, a respecta”. Înţelegem, aşadar, că a „sărbători” înseamnă a „păzi”, a „păstra”, ori a „veghea” ceva, adică o datină, un obicei, un eveniment.

b. Calendarul – ghidul creştinului. În loc de explicaţii teoretice complicate, invităm pe cei interesaţi să privească atent cum sunt plasate sărbătorile în calendar. Pentru o înţelegere corectă este nevoie, totuşi, de câteva îndrumări. Este un fapt elementar ca toţi cei care ne numim creştini să ştim care sunt şi ce semnificaţie au sărbătorile creştine, deoarece este foarte trist să fie întrebat cineva în zi de Crăciun, ori de Paşti etc., ce înseamnă sărbătoarea respectivă şi să ridice din umeri, ori să dea răspunsuri năucitoare… S-au văzut atâtea reportaje televizate în acest sens, de un trist umor în rândurile compatrioţilor noştri!

Părinţii Bisericii au împărţit sărbătorile în patru categorii, după obiectul şi importanţa lor:

1. Sărbătorile domneşti, numite şi praznice împărăteşti, care au în atenţie persoanele Sfintei Treimi şi lucrarea Lor în istoria mântuirii (ca, de ex.: Naşterea Domnului, Botezul Domnului, Învierea Domnului, Pogorârea Sfântului Duh etc.);

2. Sărbători în cinstea Maicii Domnului (Naşterea, Intrarea în Biserică, Buna-Vestire, Adormirea);

3. Sărbătorile Sfinţilor Îngeri şi ale Sfintei Cruci (8 noiembrie, 14 septembrie etc.);

4. Sărbătorile Sfinţilor mai însemnaţi (cu ţinere), trecuţi cu roşu în calendar (ca, de pildă: Sf. Dumitru – 26 oct., Sf. Nicolae – 6 dec., Sf. Gheorghe – 23 aprilie etc.), la care se adaugă un număr important de sfinţi români (locali), trecuţi cu roşu în calendar îndeosebi în mitropoliile, ori episcopiile unde au vieţuit, ori unde se păstrează Sfintele lor Moaşte (Cuv. Dimitrie Basarabov – 27 oct., la Bucureşti; Sf. Mc. Filofteia – 7 dec., la Curtea de Argeş, Sf. Mc. Ioan cel Nou – 2 iunie, la Suceava etc.).

O menţiune aparte trebuie făcută cu privire la ziua Duminicii: este ziua săptămânală de odihnă a creştinilor, care aminteşte de Învierea Domnului şi de Pogorârea Sf. Duh, evenimente care au avut loc în această zi. Ea a fost ţinută dintru început de creştini, pe aceste temeiuri, totodată spre a se deosebi de evrei, care ţineau sâmbăta şi care nu L-au recunoscut pe Hristos şi nici nu au crezut în Învierea Lui.

c. Originea şi semnificaţia sărbătorilor creştine. Iniţial, creştinii au avut modele de sărbători la iudei (Paştele, Cincizecimea etc.) şi în lumea greco-romană (Floralia, Rozalia etc.). Însă, chiar dacă unele denumiri s-au păstrat, originea şi conţinutul sărbătorilor creştine sunt legate de evenimentele sfinte petrecute în viaţa Mântuitorului, a Maicii Sale, a Sfinţilor şi a Bisericii, în general. De aceea, este important să ştim semnificaţia fiecărei sărbători în parte, propriu-zis, ce eveniment comemorează şi ce Persoană (Personalitate) sfântă evocă. Altfel, riscăm să rămânem înafara sărbătorii, aşa cum s-ar întâmpla, de pildă, să credem că ţinem zilele naţionale (1 decembrie, 24 ianuarie, 1-2 mai etc.) fără să ştim, practic, ce semnificaţii au ele în istoria poporului român.

d. Cum trebuie ţinute sărbătorile creştine? Răspunsul îl avem în ceea ce ne-au învăţat bunicii şi părinţii noştri. Adică, şi material şi spiritual. „Material” însemnând să nu lucrăm în zi de sărbătoare, respectând porunca a 4-a din Decalog (decât în cazul în care avem un serviciu care presupune „foc continuu”, ca în spitale, în armată etc.).

„Spiritual”, să participăm la slujbele Bisericii din acea zi, aşa cum ne îndeamnă porunca I din şirul celor „nouă porunci bisericeşti”: „Să ascultăm cu evlavie Sfânta Liturghie, în fiecare Duminică si sărbătoare”. Aici intră în discuţie un fapt trist, dar întâlnit frecvent, din păcate. Acea categorie de „creştini fără biserică”. Adică, semeni de-ai noştri, botezaţi, cununaţi, care primesc preoţii în casele lor (cu „botezul”, de pildă), care îşi fac cruce, au icoane pe pereţi, mărturisesc chiar că sunt creştini, dar… spun că au „credinţa în suflet” şi că la biserică nu pot merge, dintr-un motiv sau altul. Este, în fapt, o mare şi gravă autoînşelare. Nu poate fi nimeni creştin fără biserică, fără Sfânta Liturghie, fără spovedanie şi împărtăşanie etc. Aşa cum nu poate exista militar fără cazarmă, medic fără spital, profesor fără şcoală, cioban fără stână, agricultor fără ogor. „Creştinul fără biserică” se lipseşte de tot ce are mai frumos şi mai sfânt creştinismul: Biserica şi darurile ei.

Aşadar, în zi de sărbătoare, aşa cum îi dăm trupului cele cuvenite, trebuie să-i dăm şi sufletului cele dorite, după cuvântul Mântuitorului: „Pe unele să le faceţi, pe celelalte să nu le lăsaţi” (Matei 23, 23). Sau, după un alt cuvânt: „Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu!” (Matei 22, 21).

Dimineaţa, creştinul adevărat, cu biserică, îşi spală trupul, se îmbracă în straie curate, merge la slujbă şi se integrează în atmosfera liturgică a duminicii, ori a sărbătorii respective. După slujbă, are vreme destulă, apoi, pentru tot ce omeneşte se cuvin: o masă bună, odihnă, o plimbare, un spectacol ori altă distracţie. Va simţi în suflet o bucurie deplină, a sufletului şi a trupului, nu doar o saturaţie trupească a celui rupt de cele sfinte. E o mare diferenţă între bucurie şi saturaţie! Acest din urmă cuvânt, legat eminamente de trup şi pântece, vine din latinescul „satur”, care înseamnă „sătul, plin”…

e. Bucuria „contagioasă” a copiilor. Vasile Băncilă (1897-1979), scriitor şi filozof creştin, reprezentant strălucit al elitei interbelice, fost profesor la Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti şi, un timp, la clasa Marelui Voevod Mihai, are, între cărţile publicate, una intitulată „Duhul sărbătorii”. Odată cu descrieri foarte interesante privind sărbătoarea, ca eveniment social în sine, V. Băncilă îndeamnă cititorii să ia aminte la… copii şi la felul în care receptează şi trăiesc ei zilele festive. Iată ce spune, la un moment dat: “Sărbătoarea nu implică numai o metafizică şi o morală, ci şi o pedagogie. S-a spus că nu viaţa este pentru şcoală, ci şcoala pentru viaţă. Dar maximul vieţii este sărbătoarea, deci şcoala trebuie să fie pentru sărbătoare... Din fericire, valorificarea sărbătorii în şcoală e înlesnită de două împrejurări. Cea mai însemnată este copilul însuşi. Acesta, întrucât nu este pervertit, e o fiinţă însetată de sărbătoare – ceea ce am văzut că este ceva plin, iar nu o simpla zi liberă: o zi de lucru poate fi sărbătoare, iar o zi liberă poate fi negaţia sărbătorii; copilul are o mare capacitate festivă. Copilului îi place natura, trăieşte divinul, se dăruieşte, jubilează...” (Băncilă, 1996, p. 90).

3. Din cele descrise până aiciorice creştin trebuie să ştie cel puţin care sunt sărbătorile principale din Biserica noastră, ce semnificaţie au şi faptul că bucurie sufletească deplină se poate avea doar prin participarea la Sfânta Liturghie din acea zi.

4. Bucuria creştinului „cu biserică” se aseamănă cu bucuria ascultătorilor înţelepţi ai parabolelor lui Iisus. Mai precis, cu ascultătorii care le „înţelegeau”. În excepţionala carte, „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, filozoful Andrei Pleşu îi descrie, în pagini de rară frumuseţe, pe cei care înţelegeau cu adevărat parabolele, în vremea când El vorbea: erau cei cu inima deschisă şi sinceri, ataşaţi de Iisus şi învăţătura Lui. Întrebându-ne azi, cine sunt cei care înţeleg cu adevărat semnificaţia sărbătorilor creştine, răspunsul este similar: cei ataşaţi de Hristos şi Biserica Sa, practic, cei integraţi liturgic, cărora le sunt dragi sfintele slujbe, mai mult decât orice altceva pe lume.

5. În sens mai larg, trebuie să realizăm că sărbătorile creştine reprezintă, pe de o parte, prilejuri minunate de a retrăi bucuria acelor evenimente, cu gândul la faptele care s-au petrecut, dar mai ales la frumuseţea clipelor când vom întâlni Persoanele Sfinte, părtaşe acelor fapte.

6. Concluziile se desprind de la sine. Creştinul care ţine cu adevărat la acest nume, mai sfânt decât oricare alt nume pe pământ (pentru că vine de la numele lui „Hristos”, pe filiera limbii latine: „Crestus”), se va strădui să fie mereu „cu biserică”, mereu integrat liturgic în sânul poporului drept-credincios. Făcând aşa, se va bucura deplin de frumuseţea sărbătorilor, conştient de valoarea identităţii sale de creştin şi a darurilor sfinte primite, începând cu Taina Botezului. De aceea, nu întâmplător, academicianul creştin Simion Mehedinţi, cel mai de seamă geograf şi etnolog al nostru, întreabă retoric: poţi fi om deplin, fără să fi creştin? Şi, tot el, conchide, în aceeaşi notă genială: un popor, ca şi orice om în parte, atâta preţuieşte cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţăturii lui Iisus.

Pr. prof. dr. Vasile Gordon
Cateheze pastorale pe intelesul tuturor, vol II; Editura Sophia

Cumpara cartea "Cateheze pastorale pe intelesul tuturor, vol II"

Câteva repere bibliografice:
Pr. prof. Ene Branişte, Liturgica Generală, ed. Ins. Biblic, Bucureşti, 1985;
Pr. acad. Simion Fl. Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic (3 volume), Bucureşti, 1898, 1899, 1901 (reed. în două volume, 1994);
Vasile Băncilă, Duhul sărbătorii, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996;
Simion Mehedinţi, Parabole şi învăţături din Evanghelie, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002;
Idem, Poţi fi om deplin fără să fii creştin?, Ed. Viaţa Românească, Bucureşti, 1922;
Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Ed. Humanitas, 2012.

 

01 Septembrie 2016

Vizualizari: 102

Voteaza:

Sarbatorile crestine si bucuria lor liturgica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE