Satul Nuntasi intre adevar si istorie

Satul Nuntasi intre adevar si istorie Mareste imaginea.

INTRODUCERE
Dintre toate tinuturile romanesti, Dobrogea este cea mai veche provincie romana. La inceputul secolului I - d. Hr., principalele popoare care traiau aici erau getii si sarmatii. Pontus Euxinus (Marea Neagra) si Dobrogea purtau numele popoarelor care au locuit, in acea vreme aici: Pontus Scythicus si Marea Sarmaticum. Asadar, marii istorici spun ca Dobrogea se numea Scythia, dar si pamant getic, pamant sarmatic sau pamant scytic. Trebuie stiut cằ denumirea de Dobrogea vine de fapt de la despotul bulgar Dobrotici care in anul 1357 se declara despot.
Aici, la malul marii, au aparut unele dintre primele asezari din Romania construite de greci si de romani, care au avut un rol important in dezvoltarea comertului si mentinerea populatiei autohtone in teritoriu.

Dobrogea constituie, in special pentru antichitatea greco-romana, una dintre cele mai pretioase arhive, fiind, pe de-o parte, depozitara marturiilor despre viata unora dintre cele mai importante colonii grecesti ale Pontului Euxin, iar, pe de alta, continand documentele cele mai vechi de romanizare, proces care sta la originea neamului nostru .
Totusi, Dobrogea a ramas, prin populatie, traditie, obiceiuri si cultura, pamant romanesc, urmasi ai geto-dacilor, care au lasat cele mai numeroase vestigii pe pamantul acestei provincii istorice a Romaniei.

Un factor important al identitatii noastre este si atasamentul fata de religia crestina. Dobrogea este cunoscuta prin numarul mare de crestini, care au murit ca martiri in perioada persecutiilor, mai ales in timpul imparatilor romani Deciu si mergand pana la Diocletian. Se cunosc mai multe nume de crestini care au suferit moarte martirica in timpul persecutiilor. Numarul lor mare denota atat vitalitatea crestinismului, dar mai ales continuitatea elementului autohton, in parte increstinat. Au fost comunitati crestine puternice la Tomis, Halmiris, Axiopolis, Noviodunum, Dinogetia, Dorustorum, dar si altele.

Dar nu numai martirii sunt cei care au evidentiat crestinismul dobrogean din primele secole crestine, ci si vestigiile arheologice, obiectele paleocrestine, mai bine de 120 la numǎr, folosite in diferite asezari daco-romane, cat si cele peste 100 de inscriptii crestine .

In afara vestigiilor arheologice, care dovedesc indubitabil existenta unei vieti cestine in aceasta parte a tarii, notam si bazilicile crestine vechi de pe teritoriul Scythiei Minor. Aceste lacasurile de slujire atesta existenta comunitatilor crestine inchegate, conduse de ierarhia bisericeasca, care utilizau pentru cultul divin bazilicile ridicate mai ales in centrele urbane.

In Dobrogea, exista o succesiune de culturi suprapuse si de schimbarile politice. Doua popoare venite dinspre sud au avut o influenta hotaratoare asupra destinelor politice si etnografice ale Dobrogei: romanii si, mai tarziu, turcii . Romanii au adus cu ei nu numai ordinea si pacea ci si sistematica colonizare oficiala, alaturi de traditiile unei inalte culturi ajunse la apogeu.

Turcii, sositi in secolul al XIV-lea din stepele inalte ale Turanului si Anatoliei, n-au adus decat duhul pustiirii si imprastierea pana aproape de disparitie a stavechei populatii traco–romane, nevoita, in mare parte, sa se refugieze peste Dunare. Turcii distrug aproape toata frumoasa mostenire antica, colonizeaza provincia cu tatarii din stepele Marii Negre si ii schimba, aproape in totalitate toponimia .
Totusi, in ciuda vitregiilor vremii si a tuturor invaziilor de cotropitori, romanii de aici au ramas statornici, chiar daca uneori au fost nevoiti sa-si paraseasca gospodariile. Multi au fost luati si vanduti drept sclavi, altii au fost pusi sa se lepede de religia crestina, credinta pe care au primit-o zestre de la Sfantul Apostol Andrei, cel care i-a increstinat pe locuitorii Dobrogei.
Dr.Florin Stan, in lucrarea ,, Istoria etniilor locale ’’este de parere ca : ,, taramul de civilizatie si de intrepatrundere etno-cultural dobrogean a cunoscut din timpuri stravechi coabitarea unor neamuri de cele mai diverse origini. Acest sinopticum etnic a favorizat in timp o aparitie specifica, o intelegere mutuala usor de recunoscut si de apreciat’’.

TURCII IN DOBROGEA
Populatia turca din Dobrogea reprezinta o permanenta cunoscuta datorita conditiilor istorice in care aceasta si-a afirmat existenta in spatiul dintre Dunare si mare, care a intrat in componenta Imperiului Otoman inca de la sfarsitul domniei lui Mircea cel Batran (~1418).

Prima consemnare documentara a prezentei stabile a unor etnici turci pe actualul teritoriu al Romaniei este din anul 1264 cand, in urma luptelor interne de tip feudal din Imperiul Anatolian selgiucid, un grup de 12 mii de ostasi condusi de imparatul Izeyddin Keykavuz s-a asezat in Dobrogea. Acestia erau trimisi de imparatul bizantin Mihail Paleologul pentru a apara Imperiul Bizantin de invaziile straine. Asezarea dobrogeana a fost numita de turcii preotomani Babadag, ceea ce inseamna "Tatal muntilor".

In secolul al-XVII –lea mai toate satele, orasele si targurile din Dobrogea aveau denumire turceasca, ceea ce ne facem sa credem ca numarul acestora era foarte mare. Dupa razboiul de independenta ( 1877 ) turcii au ramas in Dobrogea, locuind cu precadere in orasele centre administrative si economice, dar si pe domenii proprii in mediul rural. Satele locuite de turci erau recunoscute, in general, dupa sufixul köyharem, spatiul destinat femeilor si camerele barbatilor numite selamlik, iar acestea erau alcatuite din locuinte risipite, avand pereti din chirpici sau nuiele impletite si lipite cu lut, mai rare fiind constructiile din piatra. Casa turcilor cu stare se numea conac.

Perioada 1945-1990 a fost o perioada in care intelectualitatea turca a migrat in Turcia, iar scoala in limba turca a functionat pana in 1954 dupa care s-a suspendat. Dupa anul 1990, turcii s-au organizat formand Uniunea Democrata Turca din Romania (UDTR), al carei principal obiectiv este sa revigoreze si sa transmita valorile culturale si traditionale ale etnicilor turci.

Conform recensamantului din (1992), numarul estimat al turcilor din Romania este de 29.080, adica 0,13% din populatia Romaniei. Dintre acestia 24.295 traiesc in judetul Constanta, 3390 in Tulcea si restul in Bucuresti, Calarasi si Braila.

BULGARII IN DOBROGEA
Bulgarii sunt un popor de origine slava, asezati in peninsula Balcanica prin anii 680-681, sub conducerea lui Asparuh, unde au pus bazele primului tarat bulgar cu resedinta la Pliska, apoi la Preslav (681-1018). Dupa cucerirea bizantina din anul 1018 a acestei formatiuni politice, la 1185 se va constitui al doilea tarat bulgar, cu resedinta la Tarnovo, care isi va incheia existenta la sfarsitul secolului al XIV-lea, ca urmare a expansiunii Imperiului otoman. Bulgarii au stat sub stapanire turceasca pana in secolul al-XIX-lea, acest lucru determinandu-i pe bulgari sa emigreze catre tinuturile locuite de romani.

Cele dintai statorniciri (de circa 40 de locuitori) ale bulgarilor in teritoriul dobrogean se datoreaza unor pastori atrasi de conditiile naturale regionale favorabile pastoritului, in cazalele Mangalia, Harsova, Silistra, Constanta. Aceasta prezenta a fost insa una vremelnica, data fiind transhumanta specifica.

Bulgarii au convetuit alaturi de romani, de turci dar si de greci, bulgarii mai vechi din Dobrogea fiind cunoscuti sub numele de grebenci, acestia avand ca semn particular podoaba sub forma de piepten. Trebuie sa subliniem faptul ca in unele dintre localitatile in care bulgarii au convietuit cu populatia locala, acestia au invatat in scoli in limba romana sau greaca.

Dupa cum se stie, din anul 1913, in componenta statului roman a intrat teritoriul de sud al Dobrogei istorice, Cadrilaterul (judetele Durostor si Caliacra), problema apartenentei politice si istorice a acestui tinut declansand o controversa intre romani si bulgari. Cadrilaterul este denumirea romaneasca a partii de sud a Dobrogei, aflata in Bulgaria si marginita de Dunare la N-V, raurile Beli Lom și Kamchiya la sud și Marea Neagra la est. Numele, aparut la generalii romani in1913, in decursul celui de-al doilea razboi balcanic, inseamna „patrulater” si provine de la cele patru cetati, turcesti pana in1878, care alcatuiau un sistem defensiv in nord-estul Bulgariei din1913 : Silistra, Ruse, Sumen si Varna. Cele doua judete care formau Cadrilaterul aveau o suprafata de 4500 kmp Caliacra si respectiv 2336 kmp Durostorumul.

Caliacra avea o populatie de 183000 de locuitori, economia fiind infloritoare, clima era aproape mediteraniana, avand un peisaj mirific. Judetul avea podoaba Balcicului, statiuni balneo-climaterice Ecrene, considerata cea mai frumoasa plaja de pe litoral, biserici si multe asezari cu o tenta orientala. Numele acestui judet vine de la capul Caliacra, care in traducere greaca inseamna ,, stanca buna’’, deoarece corabierii greci gaseau adapost pe timp de furtuna.

Ca urmare a implicarii romanilor impotriva bulgarilor, in cel de-al doilea conflict balcanic, partea cadrilaterului, la linia Turtucaia-Balcic este anexata Romaniei in 1913. In momentul anexarii, doar 6348 ar fi fost romani, restul turci si bulgari. Romanii erau urmasii mocanilor margineni stationati si sedentarizati aici ca urmare a transhumantei lor pastorale. Totodata primeau spre lucru si 10 ha. de pamant

Cadrilaterul a ramas in componenta Romaniei pana in 1940, cand, prin tratatul de la Craiova de la 7 septembrie, este restituit Bulgariei, ca urmare indirecta a presiunilor politice exercitate de Germania asupra guvernului roman. La 10 septembrie maresalul Ion Antonescu a ratificat sub propria semnatura tratatul de cedare a partii de S-E a Dobrogei.

Bulgarii au intrat in posesia acestei regiuni relativ fara probleme. Populatia romana din acest teritoriu a fost mutata in Dobrogea de nord, printr-un schimb obligatoriu de populatie cu bulgarii. Astfel din Bulgaria s-au atabilit atunci in Romania aproximativ 110 000 romani (din Cadrilater si sudul Dunarii), iar din Romania au plecat 77000 de bulgari.

Statul roman s-a obligat sa ia in sarcina lui despagubirile romanilor care paraseau bunurile rurale situate pe teritoriul Bulgariei, iar statul bulgar s-a angajat sa despagubeasca pe cetatenii romani de origine etnica bulgara care paraseau Dobrogea .

Prin evacuarea populatiei romane din judetele Dorustorum si Caliacra s-au abandonat 204672 ha. teren arabil si 18760 gospodarii agricole, s-au evacuat din Cadrilater 21.897 capi de familie din care numai 18919 au fost proprietari agricoli, restul fiind proprietari urbani fara pamant, functionari. In schimb in urma evacuarii populatiei bulgare din judetele Tulcea si Constanta au ramas 124267 ha. teren arabil din care 58413 ha in judetul Constanta si 55854 ha in judetul Tulcea, precum si 11774 imobile din care in judetul Constanta 5506 iar in judetul Tulcea 6268, dupa cum reiese dintr-o situatie intocmita de inspectoratul agricol Constanta in 1948.

SATUL NUNTASI IN TRECUT
Satul Nuntasi, a carui prezentare o vom face in cele ce urmeaza, este situat la 11 km. de vestita cetate Histria, pe drumul care face legatura dintre drumul judetean Navodari – Mihai Viteazul si D.N. 22 Constanta – Tulcea. Este situat la altitudinea de 50 m.d.m., 44° 32’ 17’’ latitudine nordica si 28° 39’ 4’’ longitudine estica, in partea de sud-est a tarii si de nord-est a judetului Constanta, la limita estica a podisului Casimcea .

Relieful este predominat de campie, o parte a localitatii aflandu-se, climatic, in zona de influenta a rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Reteaua hidrografica a satului este reprezentata de lacul Nuntasi, cu apa sarata (817 ha) , cu o adancime de 2 m, compus din namoluri terapeutice, asemanatoare cu cele din lacul Techirghiol. Batranii satului cunosc cazuri de bolnavi care au venit in carje sau au fost adusi de rude ori de prieteni cu patura si care, dupa mai multe bai, au plecat acasa sanatosi. Analizele de laborator au scos la iveala superioritatea namolului de Duingi (Nuntasi) fata de cel de Techirghiol, prin prezenta mare a sarii de magneziu in compozitia sa .

Baile de namol de la Nuntasi, au fost o mare atractie turistica, acestea reprezentand un mare interes pentru localnici inca de la inceputul secolului al XX-lea. De fapt, un mare interes l-a avut acest lac si pentru locuitorii cetatii Histria, care in mod cert cunosteau calitatile terapeutice ale acestui lac.

Ciobanii, coborati din tara pentru a paste turmele de oi pe aceste meleaguri, au vorbit celorlalti despre rodnicia acestor pamanturi, dar si despre frumusetea neasemuita a acestor meleaguri, vestite prin apele sale tamaduitoare. Multi au coborat in vestita Dobroge unde si-au intemeiat familii, dar au fost subjugati de turci si parjoliti de tatari, care ardeau totul in calea lor .

Atrasi de bogatia pamantului si frumusetea acestor locuri, turcii s-au stabilit aici. Nu s-au pastrat izvoare scrise despre data infiintarii satului Nuntasi, dar el a purtat o vreme denumirea lacului din apropiere, Duingi.

Vechimea satului trebuie sa fie legata de vechimea satului Istria, care a fost infiintat tot de turci pe la anul 1760. Atrasi de lacul Duingi, o parte din turcii popositi la Istria, s-au retras pe actuala vatra a satului Nuntasi. Traditia spune ca o nunta turceasca, in drumul ei de la Tulcea spre Constanta, a facut popas in acest loc, nuntasii, simtindu-se bine si atrasi de farmecul locului, de linistea care domnea aici, dar si de minunata apa a Duingiului, apoi au hotarat stabilirea lor aici, dandu-i denumirea satului dupa denumirea lacului Duingi.

Turcii au trait in comuniune cu bulgarii , care s-au retras din Basarabia. Comunitatea turceasca era numeroasa, avand o geamie, precum si o scoala, dar si un cimitir, destul de mare ( ~2000 de morminte ), un cimitir foarte bine structurat pe randuri. Unele dintre aceste morminte se pastreaza si astazi, avand lespezile de piatra intacte, putand fi citite numele celor care sunt ingropati acolo.

De numarul mare de morminte este legata si vechimea satului. Cimitirul bulgarilor care au trait in satul Nuntasi este mult mai mic si, din nefericire, multe morminte au fost acoperite, pastrandu-se doar partial cateva cruci carte atesta vechimea mormintelor.

Casele Bulgarilor erau constructii simple, avand temelie din piatra peste piatra, fiind zidite din chirpici si acoperite cu olana. Bulgarii din Nuntasi aveau si ei o scoala separata, dar si o biserica ortodoxa cu hramul: ,, Sf.M.Mc.Dimitie Izvoratorul de Mir ’’, dupa cum reiese dintr-o fotografie, care este datata cu anul 1928.

Aceasta fotografie dovedeste vechimea comunitatii de bulgari de aici, chiar daca ei erau mai putini la numar decat turcii. Biserica are forma de nava, la intrare avand un pridvor deschis, avand o turla din lemn. Existenta unei scari ne dovedeste ca aici se afla un clopot, care nu se mai pastreaza astazi. Biserica era construita din chirpici ziditi pe o temelie din piatra cu pamant, nu existau picturi, peretii fiind varuiti, acoperisul era din barne de lemn acoperit cu pamant cu paie si apoi olana. Aceasta bisericuta nu era inalta, deoarece ea nu trebuia sa fie mai impunatoare decat geamia.

Daca studiem cu atentie aceasta fotografie vom observa doua lucruri: vechimea bisericii, care probabil este ridicata inaintea razboiului de independenta din 1877, iar cel de al doilea lucru absolut incredibil este faptul ca alaturi de aceasta bisericuta exista o noua constuctie, a unei noi biserici din piatra, mult mai mare, probabil inceputa dupa eliberarea de sub turci, cand ortodocsilor nu li se mai impun conditii.

Viata satului Nuntasi, vechiul Duingi, ia o noua intorsatura dupa cel de-al II-lea razboi mondial, cand intre statul roman si statul bulgar se face schimbul de populatie.

Astfel, in luna noiembrie 1940, au plecat bulgarii din localitatea Nuntasi, in locul acestora venind romanii din mai multe localitati din Cadrilater. Aici au primit fiecare cate o proprietate, in functie de proprietatile pe care le-au lasat in Bulgaria .

Din informatiile obtinute de la batranii satului, romanii au lasat in Bulgaria granele nerecoltate. In Dobrogea s-au stabilit cu dificultate, fiind nevoiti sa se mute dintr-o localitate in alta pana cand au reusit sa se stabileasca definitiv. Casele pe care le-au primit erau case saracacioase cu doua camere, iar la intrare aveau un pridvor. Incalzirea caselor se facea cu ,, sobe oarbe’’ . Casele erau imprejmuite cu garduri din piatra. Majoritatea caselor bulgaresti sunt asezate cu spatele la strada .

Odata asezati in satul Nuntasi , oamenii au inceput sa se gospodareasca. Majoritatea au refacut casele vechi pe care le-au primit, fie au construit altele. In Dobrogea au fost improprietariti cu pamant, pe care l-au lucrat pana la colectivizare . In urma acestui proces o parte din locuitorii s-au mutat la oras, unde au primit locuri de munca in fabrici si uzine, altii au ramas in sat lucrand fie in Cooperativa Agricola de productie, fie in fermele infiintate . Satul Nuntasi era vestit prin baile de la lacul Nuntasi , dar si prin terenurile agricole. Se produceau foarte multe legume, erau livezi cu pomi fructiferi dar si multe vii.

Educatia tinerilor se facea la Scoala Generala cu clasele I-VIII din localitare, iar prescolarii mergeau la gradinita din sat. Deasemenea tinerii participau la manifestarile care se organizau in sat cu prilejul diferitelor evenimente, iar sambata mergeau la caminul cultural din sat unde vizionau filme .

SATUL NUNTASI IN PREZENT
In prezent, satul Nuntasi apartine de comuna Istria, cu toate ca la Nuntasi a existat o primarie, care a fost desfiintata in anul 1951, pimarul comunei fiind domnul Ioan Herdean, functia de viceprimar fiind ocupata de domnul Visan Pricopie, care este fiul satului Nuntasi.

Satul Nuntasi are un numar de 1190 locuitori si 405 gospodarii , dintre care o parte sunt nelocuite (deoarece o parte din fiii satului au mers la orase in cautarea unui loc de munca) si o suprafata de 4859 ha . Invatamantul din Nuntasi dispune de o scoala modernizata, frecventata de 115 elevi si o gradinita moderna cu un numar de 27 de prescolari . De asemenea, satul este inzestrat cu un camin cultural recent renovat, unde se desfasoara diverse activitati culturale, o farmacie, un cabinet medical si o stomatologie .

Pe raza satului sunt sase magazine alimentare, precum si o serie de societati comerciale cu capital privat. Ocupatia locuitorilor din Nuntasi este pescuitul si agricultura . Dupa revolutia din 1989 oamenii au primit inapoi pamantul luat . A fost o perioada cand s-a lucrat pamantul individual, cu utilajele pe care le detineau de la C.A.P. , apoi s-au grupat in asociatii achizitionand utilaje moderne de lucrat pamantul. Se cultiva : rapita, paioase , porumb, floarea soarelui etc.

Obiceiurile si traditiile s-au pastrat . Se merge si astazi cu colindatul si cu uratul, se duce si astazi mireasa la udat , se da si astazi pruncul de grinda, asa cum faceau si batranii satului. Exista si alte obiceiuri mai noi, imprumutate printre care amintim ziua comunei Istria tinuta cu mare fast pe 20 Iulie.

Cel mai important obiectiv este Biserica satului, care pastreaza urmele istorice ale acestei asezari. Biserica este destul de veche, nestiindu-se data la care ea a fost construita, probabil inaintea razboiului de independenta (1877). Hramul bisericii este ,,Sf. M. Mc. Dimitrie Izvoratorul de Mir’’, preot fiind David Marian. Constructia bisericii este una simpla, suferind mai multe reparatii de-a lungul timpului .

Spuneam ca biserica are o mare incarcatura istorica, detinand obiecte vechi care atesta vechimea sa, dar mai ales prin sirul evenimentelor istorice si nedreptatile care i s-au facut. Bulgarii nu au avut voie sa ridice o biserica impunatoare pana la Razvoiul de Independenta din doua motive: trebuiau sa ceara aprobarea turcilor, care impuneau ca biserica ,,ghiaurilor’’ sa nu fie mai mare decat geamia, iar pe de alta parte intervine partea financiara, bulgarii trebuind sa ridice pe cheltuiala credinciosilor acest locas de cult, lucru greu de realizat stiindu-se ca numarul acestora era foarte mic. Totusi dupa anul 1877, ortodocsii bulgari gasesc de cuviinta sa ridice un nou locas de cult, mai mare, langa actuala biserica. Constructia se ridica din piatra zidita, fiind inaltata pana la geamuri (~ 2-3 m). S-au intampinat multe obstacole, pe de o parte lipsa banilor, pe de alta parte razboaiele la care au participat, atat romanii, cat si bulgarii. Asfel, constuctia s-a ridicat cu multa dificultate, nereusindu-se a fi finalizata .
Nu stim cine este episcopul care a sfintit locul pentru acea constructie si nici numele preotilor bulgari care au slujit in aceasta biserica. Se pastreaza totusi o serie de obiecte de cult din aceasta perioada.

Anul 1940 aduce noi schimbari in viata satului Duingi. In urma schimbului de populatie, bulgarii isi parasesc casele, lasand in urma biserica neterminata. In locul acestora vin romanii care l-au avut in fruntea lor pe Chitu Dumitru .

Viata bisericii este una foarte grea in aceasta perioada greu incercata. Preot in satul Duingi, care isi schimba numele in Nuntasi, era parintele Comanici. Preot destoinic, cu ravna pentru cele sfinte este prins la mijlocul conflictului dintre legionari si comunisti. Arestat in mai multe randuri, chinuit de legionari, care doreau sa afle informatii legate de anumite persoane, parintele este gasit spanzurat in podul casei sale din localitatea Tariverde. Moartea lui a dus in pamantul strabun multe mistere, precum si istoria zbuciumata a bisericii din Nuntasi .

Pentru a se sterge urmele acestei crime comise de legionari, parohia Nuntasi este desfiintata si unita administrativ cu Biserica din Tariverde. Se mai cunosc numele unor preoti slujitori la Nuntasi, precum parintele Ioachim, parintele Ieromonah Constandache si vrednicul parinte Tudorache Ion, care a pastorit satul pana in anul 1999 .

Dupa desfiintarea parohiei din Nuntasi, comunistii, ajunsi la putere, au daramat constructia lasata de bulgari, pentru a construi grajdurile C.A.P.

In aceasta situatie deplorabila a gasit biserica parintele Tudorache Ion, cel care, cu multa abilitate, a condus biserica in perioada represaliilor comuniste. Totusi parintele reuseste sa renoveze biserica, ii schimba acoperisul, invelindu-o cu tabla zincata, o imprejmuieste cu gard din placi de beton , intretine casa parohiala, ba mai mult, impreuna cu domnul Vladulescu Mihai, ridica in anul 1978 o frumoasa troita cu pictura in tempera, pictura care se pastreaza si astazi .

Revolutia din 1989 aduce schimbari in viata bisericii ortodoxe, dar nu si in viata bisericii din Nuntasi. Apartinand de Tariverde, biserica nu este improprietarita cu pamant, in schimb primeste un nou cimitir, in continuarea celui existent .

In anul 1999, satul Nuntasi este inundat, biserica veche este grav avariata si propusa spre a fi inchisa si daramata. Batran, parintele Tudorache este pensionat si in locul dansului este numit preotul Ciornea Andrei. Sprijinit de comunitate, dar si de primarul comunei, domnul Ioan Herdean, biserica este consolidata, iar peretii interiori sunt impodobiti cu pictura in tempera. Casa parohiala fiind intr-o stare deplorabila este demolata. Biserica este sfintita in anul 2001 de Inalt Prea Sfintitul Parinte Dr. Teodosie Petrescu insotit de un sobor de preoti si diaconi .

In toamna anului 2003, dupa 60 de ani, se hotaraste reinfiintarea parohiei Nuntasi. In acest sens, preotul David Marian este transferat din parohia Dunarea si numit preot paroh al noii parohii Nuntasi.

Viata bisericeasca de aici devine una vioaie, in ciuda tuturor greutatilor si obstacolelor intampinate. In anul 2004 se incepe zidirea unei noi case parohiale cu ajutorul unor credinciosi si sprijinul domnului primar Ioan Herdean. Se imprejmuieste curtea casei parohiale, ba mai mult, biserica este improprietarita cu 10 ha de teren arabil si sunt facute cadastrari, atat pentru biserica, cat si pentru casa parohiala .

Anul 2007 are o mare insemnatate pentru viata bisericii. Inconjurat de oameni cu credinta, fii ai satului si ai comunei din care fac parte, preotul hotaraste ridicarea unui nou locas de cult. Printre initiatorii acestui indraznet proiect se afla domnul deputat Dragomir Gheorghe fiul comunei Istria, primarul comunei Istria, Ioan Herdean, si domnul Visan Marian, fiul satului, cel care este si sustinatorul bisericii din Nuntasi. Locul pentru noua biserica este sfintit la data de 10 octombrie 2007 de Inalt Prea Sfintitul Dr. Teodosie. Biserica se ridica in acelasi loc in care ortodocsii bulgari au incercat sa zideasca un locas de inchinare. Aceasta biserica a fost tarnosita la 15 septembrie 2013 de I.P.S.Dr. Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, inconjurat de un numar impresionant de preoti si diaconi, asistati de un numar record de credinciosi veniti din intreg judetul.

Satul Nuntasi mai are si patru troite in diferite parti ale satului, unde oamenii se pot inchina in drumul lor spre serviciu, dar unde se vor oficia, cu prilejul unor evenimente, servicii religioase.

Pe viitor, se doreste infiintarea unui muzeu-biblioteca, a unei case mortuare si a unei trapeze (cantine sociale) care sa sprijine exercitarea servicilor religioase. In acest sens, s-a construit in spatele bisericii o cladire in care sa fie instalata o centrala termica, precum si toalete (WC) cu apa curenta, dar si o fosa septica de 150 mc .

Aceasta este pe scurt istoria tumultoasa a locuitorilor din satul dobrogean Nuntasi, locuitori care se trag din partile Olteniei, parintii lor fiind oameni gospodari si credinciosi, dar care au intampinat atatea greutati din cauza evenimentelor istorice petrecute in ultimii 150 de ani. Oltenii deveniti dobrogeni si-au intemeiat familii, prin casatorie cu moldoveni, cu munteni si chiar ardeleni.

Astazi, oamenii din Nuntasi spun cu mandrie ca ei sunt romani si ca pastreaza in sufletele lor credinta strabuna pe care au primit-o drept mostenire de la Sfantul Apostol Andrei, cel dintai apostol chemat de Mantuitorul Hristos sa-l urmeze.

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

Despre autor

Marian David preot Marian David

Colaborator
84 articole postate
Publica din 03 Ianuarie 2014

29 Ianuarie 2014

Vizualizari: 2220

Voteaza:

Satul Nuntasi intre adevar si istorie 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Satul Nuntasi

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE