Semnificatia luminii dumnezeiesti la Sfantul Simeon Noul Teolog

Semnificatia luminii dumnezeiesti la Sfantul Simeon Noul Teolog Mareste imaginea.


Semnificatia luminii dumnezeiesti la Sfantul Simeon Noul Teolog

Lumina - cunoastere si iubire

Incoronand cugetarea teologica de pana la el reprezentata referitor la lumina divina necreata-accesibila vederii celor uniti in Duhul Sfant cu Hristos - de Sfantul Grigorie din Nazianz, Chiril al Alexandriei, Dionisie Areopagitul, Sfantul Maxim Marturisitorul si anticipand geniul sistematic al Sfantului Grigorie Palama, pentru Sfantul Simeon Noul Teolog lumina dumnezeiasca este pecetea suprema si indiciu sigur al comuniunii integrale cu Dumnezeu care este Lumina. Supletea redarii acestei experiente extatice negraite, bucuria imensa a vederii luminii neapropiate si nostalgia incercata la pierderea ei, intru toate pastrandu-se constiinta clara a persoanei si a unirii cu ceea ce este dincolo de sine, cu Dumnezeu Care este si izvorul adanc al luminii si cauza activa a participarii la ea in iubire, sunt trasaturile esentiale ale conceptului de lumina la Sfantul Simeon. Lumina apare la intersectia invocatiei din partea credinciosului si a darului facut de Dumnezeu si este intalnirea, de catre credinciosul aflat la maxima perfectibilitate in ascensiunea Sa neincetata spre Dumnezeu, a Persoanei divine absolute si de necuprins, in manifestarea Sa in energii, in dinamica autorevelarii. Atunci cand viata e rugaciune permanenta si vibreaza de sensibilitatea cea mai fina a relatiei in iubire cu Dumnezeu si cu semenii, asa cum este cazul la Sfantul Simeon, se cunosc tainele imparatiei si lumina Duhului Sfant inunda viata aducand bucuria nuntii celei de taina din camara mintii si a sufletului.

Viata devine o permanenta depasire de sine, o iesire din sine in atitudine epicletica si o ofranda lui Dumnezeu care ii reda demnitatea sa autentica. In acest sens se intelege si invocatia Sfantului Simeon catre Lumina-Dumnezeu pentru salasluirea in intimitatea si adancul de taina al fiintei sale in care regasim in acelasi timp si diferite determinari conceptuale ale luminii necreate. "Vino Lumina adevarata, / vino viata vesnica, / vino taina ascunsa, / vino comoara fara nume, / vino lucrare negraita, Vino fiinta neinteleasa / Vino fericire nesfarsita, vino lumina nespusa, Vino Cel nevazut si neatins si neajuns. / Vino nume preaslavit si cantat, cu totul necunoscut, noua, care marturiseste ce este / Sau cat poti fi cunoscut sau in ce fel esti". Prin rugaciune se invoca astfel lumina Duhului, pe Duhul Sfant nedespartit de Tatal si de Fiul. De fapt, dupa Sfantul Simeon "iluminarea Duhului este telul infinit al oricarei virtuti" iar "cel care a ajuns la aceasta iluminare a ajuns la capatul si limita lucrurilor care pot fi percepute si a aflat inceputul cunoasterii celor duhovnicesti". Vederea luminii dumnezeiesti e garantia penetrarii fiintei proprii si a angajarii ei plenare in lucrarea mantuirii prin harul Duhului Sfant si de aceea dupa cuvantul Sfantului Simeon "trebuie sa ne straduim a primi pe Sfantul Duh in noi si a-L pastra in noi". Lumina vine acolo unde sunt lacrimi si smerenie, lucrarea virtutilor, caci acolo unde este abundenta de lacrimi insotita de adevarata cunoastere acolo este si stralucirea luminii divine. Sau exprimandu-ne tot in graiul Sfantului Simeon "unde este umilinta este si iluminarea Duhului. Unde e iluminarea Duhului este si revarsarea luminii lui Dumnezeu, este Dumnezeu in intelepciunea si cunoasterea tainelor Sale. Unde sunt aflate aceste taine e imparatia cerurilor si experienta imparatiei si comorile ascunse ale cunoasterii lui Dumnezeu". Lumina divina si vederea ei inseamna a-L cunoaste pe Dumnezeu in lumina Sa cea neapropiata si aceasta este pe masura credintei noastre, pentru ca "masura cunoasterii noastre. este dupa masura credintei noastre".

In multe randuri Sfantul Simeon descrie, ca oarecand Sfantul Apostol Pavel, insusi faptul si starea sa in timpul vederii luminii dumnezeiesti : "O lumina mare stralucea imaterial peste mine, mi-a cuprins in intregime mintea si sufletul astfel ca am fost izbit de uimire la neasteptata minune si am fost in extaz. Mai mult, am uitat locul unde stateam, cine eram si unde si puteam numai sa strig "Doamne miluieste-ma". Daca am fost in trup sau in afara de trup (II Cor. 12, 2-3) am conversat cu Lumina aceasta. Lumina insasi cunoaste aceasta; ea a risipit orice intuneric din sufleul meu si a indepartat orice grija pamanteasca. A izgonit de la mine toata densitatea materiala si greutatea trupeasca care-mi faceau membrele mele inerte si paralizate. Asa a dat putere si a intarit madularele si muschii mei care erau slabiti de grea oboseala incat mi se parea ca si cum ma dezbracam de haina stricaciunii. Pe langa aceasta era turnata in sufletul meu, intr-un mod de nespus, o mare bucurie duhovniceasca si intelegere si dulceata depasind orice simt al obiectelor vizibile impreuna cu o libertate si o uitare de (toate lucrurile acestei vieti. Toate intelegerile mintii si ale sufletului meu erau in intregime concentrate asupra bucuriei inefabile a acelei Lumini". Aceasta lumina este caracterizata de Sfantul Simeon si ca o "caldura divina, o stralucire usoara, un suflu divin, un foc aprins in inima care producea suvoaie de lacrimi, o raza prin minte, o flacara pe cap, a fi ca in cer, lumina fara forma". Desprindem din cele formulate de Sfantul Simeon, referitor la vederea luminii dumnezeiesti, o multitudine de aspecte complementare ale vietii duhovnicesti, ale unirii cu Dumnezeu in cunoastere si iubire. Sunt marturii elocvente ale modului cunoasterii lui Dumnezeu in lumina Sa, inmanunchind in frumusetea si supletea limbajului aspectul catafatic cu cel apofatic al cunoasterii lui Dumnezeu, insistand asupra rolului ascezei purificatoare si virtutilor in aceasta lucrare sfanta si mantuitoare. Vederea luminii e consecinta sinergiei Dumnezeu-om, a conlucrarii harului cu omul in mod intim.

Lumina lui Dumnezeu, vederea ei inseamna pentru Sfantul Simeon "lumina cunostintei" si "cunostinta luminii", adica faptul ca "lumina aduce cunostinta in noi" iar cunostinta inseamna vedere a celor cunoscute caci nimeni nu poate grai "despre Dumnezeu cel nevazut., despre slava si persoana Lui si despre lucrarea si puterea Sfantului Duh, deci despre lumina, daca nu vede mai intai insasi lumina cu ochii sufletului si cunoaste intocmai iluminarile si lucrarile Lui in sine, insusi. Daca singura vederea produce in noi cunostinta desavarsita a celui vazut de noi oamenii, cum ar produce in noi numai auzirea cunostinta lui Dumnezeu ? Dumnezeu e lumina si vedere Lui e ca o lumina. Deci in vederea luminii ne e data prima cunostinta ca exista Dumnezeu, precum si cu privire la om intai e auzirea despre el, apoi vederea si in vederea lui e data cunostinta ca exista omul despre care am auzit". Dupa Sfantul Simeon cunoasterea si vederea se interconditioneaza organic, ele sunt doua aspecte ale uneia si aceleiasi realitati globale pentru ca daca crestinul "nu-L vede pe El. nici nu poate sa-L cunoasca. Si daca nu-L cunoaste pe El cum va putea cunoaste voia Lui cea sfanta ?".

Credinciosul este constient de faptul participarii sale la lucrarea dumnezeiasca ce se savarseste intru el. Mai bine zis el este ridicat la acea supraconstiinta prin care contempla cele ale lui Dumnezeu in unire cu El, unire neamestecata si neschimbata unire in care fiecare partener al dialogului pastreaza cele ale fiintei sale proprii, Dumnezeu inraurind in mod pozitiv si eficient pe om si ridicandu-l pana la maxima desavarsire intru El. Are loc un transfer din plinatatea lui Dumnezeu, din harul si lumina Sa in fiinta omului care vede, cunoaste, contempla si iubeste pe Dumnezeu si pe toate in Dumnezeu caci "nu exista cunoastere fara vedere nici vedere fara cunoastere". Asadar "exista vedere si in vedere exista cunoastere si intelegere", mintea ajungand la contemplarea celor de deasupra gandirii, a lui Dumnezeu insusi Care este dincolo de incorsetarea conceptuala a gandirii omenesti, transcendere fara de care nu poate fi inteleasa lucrarea duhovniceasca.

Sfantul Simeon stabileste un criteriu foarte precis al cunoasterii lui Dumnezeu: Daca nu exista si nu este vazuta lumina divina in stralucirea ei inefabila si dumnezeiasca nu se poate vorbi de cunoasterea lui Dumnezeu. El spune apriat ca "nu cunostinta este lumina", cunostinta in sensul conceptual teoretic, la nivelul ratiunii umane, ci mai curand "lumina este cunostinta pentru ca "in ea, prin ea si de la ea" sunt toate cele care exista". Logica umana este depasita de supralogica dumnezeiasca care e si chintesenta de viata, de gandire si de lucrare, sinergie divino-umana. Cautarii umane nesigure i se infatiseaza in toata splendoarea stralucirii ei, certitudinea divina, intru daruire de Sine coplesitoare si integrand cele ce se afla sub ea in ordinea consistentei ontologice intr-un proces unificator depasind haric orice dualitate pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toate (I Corinteni 15, 28). Pentru aceasta ceea ce se cere omului este daruirea totala care singura anuleaza dedublarea mintii care aduce risipirea si indepartarea de Dumnezeu.

Lumina inseamna cunoastere a lui Dumnezeu, dar si iubire, comuniune in unitatea unirii cu Dumnezeu, relatie cu Dumnezeu. Lumina este in acelasi timp simtire tainica a relatiei cu Dumnezeu si comunicare a dragostei in mod reciproc si ea se dobandeste prin legatura dragostei in "chip simtit, vazut si cunoscut". Angajand asadar intreaga fiinta a omului, inima si mintea in unicitatea si unitatea indestructibila a persoanei, al carei centru este "inima inteligenta" toata gandirea devenind doritoare si toata dorinta ganditoare.

Imnele dragostei divine sunt acelea care exprima cel mai inaltator iubirea dintre om si Dumnezeu, in iubire credinciosul reflectand lumina harului divin si in acelasi timp suferind din cauza neputintei fiintiale de a cuprinde intreg divinul care este deodata interior si exterior siesi : "Cum Te simt in mine si Te vad in cer.". De o profunzime psihologica impresionanta si cu o pondere ontologica totala Sfantul Simeon surprinde deodata minusul ontologic al fiintei umane in separatia sa de Dumnezeu si integritatea sa prin relatia constienta si iubitoare cu Dumnezeu prin harul indumnezeitor. "In mine iubirea are numele suferinta si ea este / suferinta de a nu Te putea imbratisa intreg / si de a nu ma satura cum o doresc. / comunicand cu trupul Tau particip la natura Ta / si iau cu adevarat partea mea din esenta Ta. / Comunicand cu Dumnezeirea Ta, mai mult, devenind / mostenitor, in trupul meu eu ma vad superior / celor fara de trupuri, devin fiu al lui Dumnezeu cum Tu ai spus".

Iubirea este taina suprema a vietii omenesti. in ea se implineste fiinta umana ca deschidere si jertfire fata de Dumnezeu - iubire absoluta si lumina existand prin Sine - Care se descopere omului spre a-i impartasi viata divina intru cunoastere, contemplare si vedere in lumina Sa. In experienta pnevmatologica indumnezeitoare cunoasterea, vederea, iubirea sunt una, "cunoasterea e contemplare si contemplarea cunoastere", dupa cuvantul Sfantului Simeon, si ele sunt nedespartite de aspectul viu, existential al trairii emotionale intense pentru ca "daca nu intelegi prin experienta nu poti cunoaste". Cunoasterea este unire pentru ca este iubire care transfigureaza si care vine de la izvorul luminii, Dumnezeu insusi. Cunoscandu-L pe El, adica unindu-ne cu El in iubire ne impartasim, de cele ce sunt ale Lui. "Tot ceea ce vine de la Dumnezeu este lumina si ne este impartit ca venit de la lumina ; Lumina este viata, lumina nemurirea, lumina izvorul vietii, lumina apa vie, iubirea, pacea, adevarul, usa imparatiei cerurilor, lumina imparatia cerurilor insasi lumina camera de nunta., paradisul, bucuria raiului, pamantul celor blanzi, lumina haina sfintilor, lumina Iisus Hristos, Mantuitorul si imparatul universului, lumina painea Trupului Sau prea curat, lumina potirul Sangelui Sau prea scump, lumina invierea Sa, lumina fata Sa, lumina mana Sa, degetul Sau, gura Sa, lumina ochii Sai, lumina Domnul, glasul ca lumina a luminii, lumina Mangaietorul" pentru ca El insusi si toate cele ale Lui sunt manifestarea Sa plina de iubire fata de noi in energiile Sale necreate ce instaureaza relatii de iubire spre participarea noastra la taina vietii dumnezeiesti si vesnice.

Insasi lumina, ca manifestare a iubirii divine si ca semn al lucrarii dumnezeiesti in noi, exercita asupra credinciosului forta sa irezistibila atragandu-l in centrul, in nucleul iubirii divine prin insasi vederea ei. "Ce vad ei in intelegerea lor ? intreaba Sfantul Simeon si tot el raspunde, insasi lumina simpla a divinitatii, pe ea o vad cu prisosinta cu ochii mintii, atingand-o cu maini imateriale ; impinsi de o iubire irezistibila ei mananca fara a manca in chip spiritual cu gura mintii si a sufletului lor. Fara incetare, intr-adevar, . aceasta lumina isi sporeste atractia si reaprinde mai puternic flacara dorintei lor".

Sfantul Simeon da expresie faptului ca Dumnezeu intotdeauna ne iubeste, pentru ca El ne-a iubit mai intai pe noi (I Ioan 4, 10) si in chenoza iubirii Sale ne cheama la bunatatile Sale spirituale insa noi ne putem ridica la ele datorita "credintei si practicarii poruncilor", ajungand pana la "bucuria dumnezeiasca si lumina spirituala" si "forma ei cea fara forma" intr-o viziune fara viziune, intr-o frumusete necompusa, deodata simpla si diversa" si aceasta pe treapta cea mai inalta, aceea a rugaciunii curate, cand se savarseste cunoasterea cea mai presus de cunoastere si subiectul este invaluit in lumina cea nespusa. Explicand semnificatia luminii Parintele D. Staniloate spune urmatoarele : "Experienta ce caracterizeaza aceasta stare se poate exprima prin trei termeni : iubirea, o cunostinta prin experienta, mai presus de cea conceptuala, si lumina care este expresia bucuriei. Lumina spirituala e totdeauna expresia subiectelor ce se iubesc. Dar ea se proiecteaza si pe planul material, facandu-l si pe acesta luminos. Descoperirea reciproca a subiectelor fiind opera iubirii echivaleaza cu iradierea lumnioasa sau zambitoare a lor. Toate acestea exprima ceea ce se petrece pe treapta suprema a rugaciunii curate, cand se arata lumina dumnezeiasca, fapt a carui experienta e descrisa de oamenii care il traiesc. De aceea iubirea de Dumnezeu, cunoasterea si lumina ne sunt prezentate intotdeauna intr-o stransa legatura".

Lumina dumnezeiasca inseamna deci intalnirea si comuniunea iubirii dintre Dumnezeu si om, dintre Dumnezeu Care, inaccesibil intru totul in fiinta Sa, se reveleaza si devine sesizabil prin lucrarea Sa fata de omul care eliberandu-se de patimi si primind intru sine harul indumnezeitor devine vas ales al Duhului lui Hristos. Vederea luminii divine inseamna depasirea unei conceptii esentialiste si pasive in teologie si ancorarea si situarea in perspectiva personalista a dinamicii raportului existential eu-tu mereu innoit, multiplu si divers prin situatiile evenimentiale dar identic in permanenta ascensiune spre Dumnezeu, asa cum a fost intotdeauna conceputa teologia in Ortodoxie. "In experienta luminii divine din scrierile Sfantului Simeon nu exista nici o urma de stare extatica depersonalizanta, cand constiinta umana se pierde in contemplarea unei divinitati impersonale", ci are loc "comuniunea cu Dumnezeu cel personal ceea ce face experierea luminii Sale inexprimabila in limbaj uman". Sfantul Simeon indeamna la formarea unei constiinte plenare despre lucrarea lui Dumnezeu in noi, constiinta aureolata de lumina dumnezeiasca care in noi devine principiu de cunoastere, in ea cunoscand pe Dumnezeu si cunoscandu-ne pe noi insine: "Nu spuneti ca este imposibil a primi Duhul dumnezeiesc / Nu spuneti ca fara El e posibil a fi mantuiti, / Nu spuneti ca fara a sti participam la El, / Nu spuneti ca Dumnezeu nu se face vazut oamenilor, / Nu spuneti ca oamenii nu pot vedea lumina dumnezeiasca". "Daca ai pretinde ca unirea s-a facut fara sa se stie sau sa se simta / Aceasta ar fi o unire de morti si nu cea a Vietii cu cei vii. / Dumnezeu nu va straluci in alta parte ; nu va inselati / Decat in sufletele cu care El se va fi unit inainte de moarte".

Lumina este exclusiv dar al lui Dumnezeu insa, pentru ca "reunite chiar toate lucrarile (omenesti n.n.) si toate virtutile la un loc ele nu sunt lumina divina", care ne face sa avem mintea lui Dumnezeu si sa devenim in mod nedespartit una cu El. Lumina dumnezeiasca in esenta ei inaccesibila pentru ratiune "contine sufletul in interiorul ei / si de asemenea ea locuieste in suflet" intr-o perihoreza a creatului si necreatului coplesitor si minunata.

Sintetizand semnificatiile luminii dumnezeiesti la Sfantul Simeon Noul Teolog putem spune ca Lumina este Dumnezeu Cel intreit in Persoane, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, lumina este energia Sa necreata, harul indumnezeitor care umple creatia si o indreapta spre Dumnezeu ; lumina este relatia noastra in har cu Dumnezeu si cunostinta noastra despre El, sensul autentic al vietii crestine, al crestinului fiind acela de a "participa la lumina negraita si a deveni lumina"". De asemenea lumina este viata liturgico-sacramentala din Biserica lui Hristos, mediul teandric al incorporarii la imparatia cea vesnica pentru ca "slujba dumnezeiasca este mare si infricosatoare si depaseste orice slava, orice iluminare, porunca si putere si orice stapanire si imparatie, cand se liturghiseste cu constiinta inimii curate".

Lumina este imparatia lui Dumnezeu cea vesnica, viata veacului viitor, ziua a 8-a fara de sfarsit, anticipata de strafulgerarile luminii din viata in trup, lumina care e "preludiul luminii eterne si primordiale". Lumina este iubire, cunoastere, unire tainica cu Dumnezeu, care transfigureaza pe credincios si intreaga sa viata. "Aceasta lumina sau iluminare poate fi definita drept caracterul vizibil al Dumnezeirii, al energiilor sau harului in care poate fi cunoscut Dumnezeu. Ea nu este de ordin intelectual, cum este uneori iluminarea intelectului luata in sens alegoric si abstract. Ea nu este, cu atat mai mult, nici o realitate de ordin sensibil. Totusi aceasta lumina umple in acelasi timp mintea si simturile, revelandu-se omului in intregime si nu numai uneia dintre facultatile sale. Lumina divina fiind un dat al experientei mistice, depaseste in acelasi timp simturile si mintea. Ea este imateriala si nu are in ea nimic sensibil". Lumina se poate exprima in categoriile catafaticului si apofaticului si este lucrarea mantuirii in Hristos pentru ca nu se poate vorbi de Dumnezeu, de Mantuitorul Iisus Hristos, Revelatia Sa, fara aspectul soteriologic al problemei. Mantuitorul Hristos insusi locuieste in lumina cea neapropiata fi Tim. 6, 16) si este "Lumina care lucreaza toate si ilumineaza / Fiind in afara de toate creaturile /, Ea este de asemenea cu toate. / Este foc, este raza /, Devine nor de lumina / Se preface in soare. / Pentru ca ea e foc, incalzeste sufletul meu / Si arde inima mea / Si o ridica spre dorinta / Si iubire, iubirea Creatorului. / Si cand am fost inflacarat suficient / si imbratisat in sufletul meu / Ca o raza purtatoare de lumina / Ea zboara si ma inconjoara intreg /, Aruncand raze scanteietoare, in sufletul meu / Luminand mintea mea / si o arata capabila / de inaltimea contemplatiei / invaluind-o cu vedere/".

Extras din studiul "Cunoasterea lui Dumnezeu dupa Sfantul Simeon Noul Teolog"
Pr. Gheorghe Petraru
 

.

22 Ianuarie 2007

Vizualizari: 6125

Voteaza:

Semnificatia luminii dumnezeiesti la Sfantul Simeon Noul Teolog 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE