Sensul cuvintelor: Vie imparatia Ta

Sensul cuvintelor: Vie imparatia Ta Mareste imaginea.

 

"Vie imparatia Ta"

 

a. Generalitati

 

1) Imparatia lui Dumnezeu dupa V.T. Invatatura Mantuitorului des­pre imparatia lui Dumnezeu constituie centrul intregii Sale invataturi si in general al teologiei Noului Testament. Aceasta invatatura se nu­meste adesea "Evanghelia imparatiei" sau "Cuvantul imparatiei" (Matei IV, 23 ; XIII, 19; XXIV, 14) si isi are radacinile in Vechiul Testament.

Termenul "imparatia lui Dumnezeu" (Malkut Iahve) sau "imparatia cerurilor" nu se gaseste decat o data in Vechiul Testament (Int. Sol. X, 10) si intr-un sens cu totul particular. Cu toate acestea insa sensul ex­primat de acest termen este foarte frecvent in V.T. Imparatia lui Dum­nezeu pe pamant se realizeaza istoric odata cu devenirea lui Israil ca popor al lui Dumnezeu si a lui Dumnezeu imparat al lui. Incepand cu Moise, niciodata nu a lipsit credinta ferma a poporului Israil ca Dum­nezeu imparateste asupra lui. Dumnezeu era imparatul israelitilor, iar acestia trebuiau sa realizeze voia Sa in viata lor asa dupa cum li s-a descoperit prin Moise in lege. Dupa Moise si Isus Navi, poporul Israil este condus de catre judecatori care erau trimisii lui Dumnezeu. De aceea cand poporul cere de la Ghedeon ca el si apoi fiii sai sa conduca permanent si succesiv poporul, acesta refuza pe motiv ca Domnul tre­buie sa le fie conducator (Jud. VIII, 23). Mai tarziu, cand poporul cere rege de la Samuil, acesta s-a maniat si numai la porunca lui Dumnezeu satisface dorinta poporului (Jud. VIII, 7). Insa si dupa instaurarea re­galitatii tot Dumnezeu a fost adevaratul rege al iudeilor, deoarece regii erau alesi si unsi la aratarea lui Dumnezeu, conducand poporul ca re­prezentanti ai Sai. Conform cu invatatura profetilor, Dumnezeu nu este numai imparatul poporului Israil dar si al intregii lumi (Dan. III, 33; Isaia 44, 6 etc).

 

Caracteristica esentiala a invataturii V.T. referitor la imparatia lui Dumnezeu asupra lui Israil din primele secole de existenta a acestui popor este ca aceasta imparatie este inteleasa ca o realitate prezenta. Dumnezeu locuieste in mijlocul poporului Sau, il conduce si pedepseste imediat orice incalcare a vointei Sale. Prosperitatea si fericirea poporu­lui este deplina. De aceea, idei si sperante eshatologice nu-si gasesc lo­cul in aceasta perioada, viitorul nerezervand nici un bun in afara de acela pe care deja il poseda.

 

Cu timpul insa, poporul Israil a cunoscut o decadere religioasa, ca­reia i-a urmat subjugarea de catre asirieni, babilonieni, persi, greci si romani. Aceasta situatie nu mai putea fi socotita ca constituind impa­ratia lui Dumnezeu. De aceea, in timpul profetilor, imparatia lui Dum­nezeu este transpusa in viitor, devenind o imparatie asteptata, cand po­porul curatit de pacate prin incercari si metanie va birui pe dusmanii sai si va deveni din nou poporul ales si marit al lui Dumnezeu. Aceasta imparatie cuprindea restabilirea nationala si politica a poporului la ve­chea sa marire, avand astfel un caracter national. Paralel cu aceasta conceptie nationala referitor la imparatia lui Dumnezeu, la profeti si la o mica parte din poporul iudeu a existat si o conceptie spirituala refe­ritoare la viitoarea imparatie a lui Dumnezeu, inteleasa ca o biruire a dreptatii si voii lui Dumnezeu asupra lui Satan si a raului din lume, care va avea loc in zilele din urma (in ziua Domnului), cand va avea loc jude­cata definitiva a tuturor oamenilor (Isaia II, 2-11 ; Ier. XXII, 11 ; Mih. IV, 4-7 etc). Realizarea acestei imparatii asteptate a lui Dumnezeu se va savarsi de catre asteptatul Mesia, care va fi organul de realizare a planurilor lui Dumnezeu asupra lumii, judecatorul tuturor si conducatorul acestei imparatii. De asemenea, dupa robia babilonica in­cepe sa stapaneasca paralel si parerea ca secolul viitor ar fi grabit de aplicarea corecta a Legii, accentuandu-se astfel factorul uman in dauna factorului divin, care domnea pana atunci.

 

2) Imparatia lui Dumnezeu dupa Noul Testament.

Referitor la sen­sul imparatiei lui Dumnezeu dupa invatatura N.T., exista o mare diver­genta de pareri intre exegetii biblici. Astfel, se pune problema daca im­paratia lui Dumnezeu are un caracter pur eshatologic, adica este vii­toare si asteptata dupa sfarsitul lumii sau daca dimpotriva, este vorba sa fie realizata pe pamant, fiind deja inaugurata prin venirea lui Iisus Hristos. Problema este dificil de rezolvat deoarece ambele pareri au ar­gumente de netagaduit in invatatura Domnului. Astfel, intreg Noul Tes­tament este patruns de convingerea ca in Iisus Hristos s-au realizat toate sperantele si toate asteptarile Vechiului Testament, inclusiv cele referitoare la imparatia lui Dumnezeu. Mentionam aici doar cateva texte din care reiese clar ca imparatia lui Dumnezeu este inteleasa ca o rea­litate prezenta. Domnul prezinta actiunea Sa de alungare a demonilor ca o dovada ca imparatia lui Dumnezeu se afla in plina activitate, "iar daca Eu cu duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iata a ajuns la voi im­paratia lui Dumnezeu" (Matei XII, 28). Minunile Domnului dovedesc ca in lume se instaureaza o noua ordine, conforma cu promisiunile profe­tilor referitor la Mesia, iar aceasta Domnul o anunta lui Ioan Boteza­torul prin trimisii acestuia (Matei XI, 2-6). La intrebarea fariseilor cand vine imparatia lui Dumnezeu, Domnul raspunde : ".caci iata, imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru" (Luca XVII, 21), deoarece El in­susi se afla in mijlocul lor. De asemenea, in majoritatea parabolelor referitoare la imparatia lui Dumnezeu (Matei 13) ca : parabolele azimei, a comorii ascunse, a margaritarului de mare pret, etc. este clar ca im­paratia lui Dumnezeu este socotita ca un bun prezent, pe care trebuie sa se straduiasca fiecare sa-l castige. In sfarsit din Sfintele Evanghelii reiese clar ca Domnul nostru Iisus Hristos a luptat tot timpul impotriva lui Satan, a stapanului acestei lumi care se opune stabilirii si stapanirii lui Dumnezeu in inimile oamenilor. Indeosebi Evanghelia dupa Ioan ne prezinta aceasta lupta intre Hristos de a stabili o noua ordine in lume, aceea a imparatiei lui Dumnezeu, si a lui Satan care se opune acesteia prin diferite analogii ca aceea a luminii si a intunericului.

 

Pe de alta parte insa, exista o multime de alte texte din N.T. in care imparatia lui Dumnezeu este prezentata ca o situatie viitoare, avand un caracter pur eshatologic. Iata cateva dintre acestea. In invatatura Dom­nului, un capitol de baza il constituie invatatura referitoare la sfarsitul lumii, cand Fiul Omului va veni in slava sa judece lumea si sa stabi­leasca in mod absolut si definitiv imparatia lui Dumnezeu asupra tutu­ror, in Sfintele Evanghelii imparatia lui Dumnezeu este inteleasa ca viitoare in textele in care Domnul o descrie ca pe o regiune in care intra cineva numai daca este vrednic (Matei V, 20 f XIX, 23 ; etc). In fericiri Domnul prezinta imparatia cerurilor ca avand caracter eshatologic. Acelasi lucru se observa si in cazurile in care Domnul face deo­sebirea intre veacul prezent si cel viitor, unde identifica veacul viitor cu imparatia cerurilor. Astfel, Domnul arata ca pacatul de blasfemie impotriva Sfantului Duh "nu se va ierta, nici in veacul acesta nici in cel ce va sa fie" (Matei XII, 32). Insa indeosebi in cartea Apocalipsei, im­paratia lui Dumnezeu este descrisa ca viitoare, ca Noul Ierusalim, in care sfintii vor trai vesnic in fericire (XXI, 14 si XXII, 5).

 

Aceasta dubla prezentare a imparatiei lui Dumnezeu, atat ca pre­zenta cat si ca viitoare, pentru multi exegeti, indeosebi protestanti, a aparut ca un paradox. Ea insa apare ca absolut normala daca se tine cont de Dumnezeu, a carui stapanire asupra lumii este atat trecuta si prezenta, cat si viitoare. Imparatia lui Dumnezeu a inceput deja prin ve­nirea Domnului nostru Iisus Hristos, se afla in cale de dezvoltare in aceasta lume insa realizarea absoluta si definitiva a ei va avea loc in veacul viitor, dupa a doua venire a Domnului. Imparatia lui Dumnezeu sau a lui Hristos dupa caracterul ei este spirituala "imparatia Mea nu este din lumea aceasta" (Ioan XVIII, 36). Prin aceste cuvinte Domnul respinge conceptiile referitoare la restabilirea imparatiei davidice ide­ale, precum si elementele de prosperitate materiala, in sensul asteptatei imparatii a lui Dumnezeu pe care le nutreau sperantele populare iu­daice din timpul Mantuitorului.   

 

Trebuie sa mai mentionam aici faptul ca imparatia lui Dumnezeu este identificata cu Biserica. Domnul foloseste termenul "Biserica" doar de doua ori (Matei XVI, 18 ; XVIII, 17). In primul caz Domnul descopera intentia Sa de a intemeia Biserica. Prin darea lui Petru a cheilor impa­ratiei cerurilor (Matei XVI, 19), Domnul intelege autoritatea pe care o da apostolilor in Biserica, identificand in acest fel imparatia cerurilor cu Biserica. De asemenea, in textul respectiv se accentueaza si faptul ca hotararile luate de Biserica vor fi recunoscute si in ceruri. Acelasi lucru reiese si din celalalt text (Matei XVIII, 17-18). Biserica in care actio­neaza Dumnezeu prin Sfantul Duh este organul prin care se continua in lume opera mantuitoare a Domnului.

 

b. Comentarea cererii.

Dupa scurta prezentare a invataturii Dom­nului despre imparatia lui Dumnezeu, revenim la cererea a doua a ru­gaciunii "Tatal nostru". Aceasta cerere constituie atat centrul primei parti a R. D., deoarece este de la sine inteles ca atat sfintirea numelui lui Dumnezeu cat si realizarea voii divine, se indeplinesc in imparatia lui Dumnezeu cat si al intregii rugaciuni, deoarece imparatia lui Dum­nezeu este bunul cel mai de pret la care aspira fiecare crestin. De ase­menea, locul pe care-l ocupa aceasta cerere, adica in prima parte a ru­gaciunii este in armonie cu indemnul dat cu o alta ocazie de Domnul referitor la continutul rugaciunii "cereti mai intai imparatia si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua" (Matei VI, 33).

 

Principala problema de interpretare a acestei cereri este in general aceeasi problema pe care o comporta tema imparatiei lui Dumnezeu. Adica se pune problema daca este vorba de o imparatie deja prezenta sau de una care este asteptata sa soseasca dupa a doua venire a Domnului, deci eshatologica. Parerile exegetilor R. D. referitoare la aceasta problema le putem imparti in trei :

 

1)  Unii exegeti interpreteaza cererea in sensul unei imparatii pre­zente, care prin actiunea tainica a harului lucreaza in sufletele credin­ciosilor si se dezvolta prin efortul misionar. Ei accentueaza elementul moral al etapei prezente. Dumnezeu a fost si este adevaratul imparat al lumii. De aceea se cere ca Dumnezeu sa imparateasca in inimile oame­nilor si nu pacatul (Rom. VI, 12).

 

2)  Alti comentatori interpreteaza cererea in sens eshatologic, veni­rea imparatiei lui Dumnezeu va avea loc la sfirsitul lumii, adica dupa a doua venire a Domnului, careia ii va urma invierea mortilor, judecata din urma si viata fericita vesnica. Argumentele principale ale acestor comentatori sunt doua : - nu se poate cere ceva care deja exista si - timpul aorist la care   se afla   verbul  exprima un   eveniment unic, nerepetat.

 

3)   Dupa alti exegeti in cerere este vorba despre imparatia lui Dum­nezeu care a fost inaugurata de Iisus Hristos, care se prelungeste si dezvolta prin viata Bisericii si care isi va gasi deplina realizare la sfir­situl lumii.

 

Acestei interpretari ne alaturam si noi, socotind-o ca fiind in spiri­tul intregii invataturi a Domnului despre imparatia lui Dumnezeu in spe­cial si a Noului Testament in general. Celelalte doua interpretari de mai sus sunt unilaterale, tratand problema doar dintr-un singur aspect al ei (aspectul prezent al imparatiei lui Dumnezeu, - prima si cel eshatolo­gic - cea de a doua). Ele nu tin cont de subiectul actiunii, care este Dumnezeu si care dintotdeauna a fost, este si va fi stapanul creaturilor Sale, dar care a actionat si actioneaza in istorie potrivit planului Sau de mantuire a omenirii. Astfel imparatia lui Dumnezeu in V. T. apare ca un simbol a ceea ce avea sa urmeze prin intrupare ca o implinire a profetiilor si promisiunilor V.T. referitoare la era mesianica, care este identificata cu imparatia lui Dumnezeu. Domnul inaugureaza aceasta imparatie a lui Dumnezeu, care totodata este si imparatia Sa (Ioan XVIII, 36 ; Luca XXII, 29-30 ; XXIII, 42; etc). Pentru continuarea pla­nului de rascumparare a omenirii Domnul promite atat intemeierea Bi­sericii (Matei XVI, 18) cat si trimiterea Sfantului Duh (Ioan XVI, 7-8), care va lucra in Biserica, atat spre desavarsirea spirituala a credincio­silor prin impartirea darurilor Sale (I Cot. XII, 1-11), cat si pentru raspandirea Bisericii (Fapte IX, 31). In acest fel Biserica este socotita im­paratia lui Dumnezeu pe pamant. De aceea, dupa Cincizecime urmeaza o perioada de timp a imparatiei lui Dumnezeu, pe care o putem caracte­riza ca o imparatie a Sfantului Duh si care are drept caracteristica co­laborarea divino-umana.

 

Insa Domnul nostru Iisus Hristos a descoperit oamenilor si etapa ultima a imparatiei lui Dumnezeu, care va avea loc la sfarsitul lumii si va fi inaugurata la a doua venire a Domnului in slava (Matei XXV, 31). De aceea, socotim ca daca se tine cont de autorul actiunii din ce­rere, adica Dumnezeu, care nu poate fi separat in Dumnezeul harului si Dumnezeul slavei, precum si de timpul verbului care se afla la aorist si care exprima un fapt istoric, trebuie sa se conchida ca este vorba de o singura venire a imparatiei lui Dumnezeu, inaugurata de Domnul nostru Iisus Hristos insa care cunoaste mai multe stadii de realizare pana la stabilirea ei definitiva, potrivit planului divin de mantuire. In acest fel, intrucat imparatia lui Dumnezeu nu a fost realizata pe deplin, ea poate fi ceruta de catre credinciosi, atat in sensul cererii harului divin pentru ca aceasta sa se stabileasca in inimile lor printr-o desavarsire morala si de dezvoltare si raspandire a ei la toti oamenii prin efortul misionar, cat si in sensul eshatologic de interventie a lui Dumnea pentru ca aceasta sa se realizeze deplin.

 

Trebuie sa subliniem aici si raportul intre Dumnezeu ca imparat si credinciosii, care constituie membrii imparatiei Sale. Act lucru este necesar deoarece atat termenul de imparat cat si de imparatie presupune o relatie dintre un stapan si supusii sai. In acest sens este inteleasa  imparatia  lui  Dumnezeu in V.  T.  Dumnezeu este  creatorul  si imparatul poporului Israil, iar acesta este supusul sau, care-I datora supunere si pazirea poruncilor Sale descoperite poporului. In N.T. relatia dintre Dumnezeu si oameni este exprimata prin relati adintre Tata si fiu. Apostol Pavel spune: "Caci cati sunt manati de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Pentru ca n-ati primit iarasi un duh al robiei spre temere, ci ati primit duhul infierii, prin care strigam : Avva Parinte ! Duhul insusi marturiseste impreuna cu duhul nostru ca suntem fii ai lui Dumnezeu. Si daca suntem fii, suntem si mostenitori - mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna mostenitori cu Hristos."

 

P.S. Damaschin - Episcopul Sloboziei si Calarasilor

.

03 Octombrie 2006

Vizualizari: 4181

Voteaza:

Sensul cuvintelor: Vie imparatia Ta 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE