Sensul invocarii: Tatal nostru care esti in ceruri

Sensul invocarii: Tatal nostru care esti in ceruri Mareste imaginea.

 

Invocarea : "Tatal nostru care esti in ceruri"

 

Cuvintele de invocare a lui Dumnezeu din Rugaciunea Domneasca au dat prilej de meditare la majoritatea comentatorilor acestei rugaciuni. Intrebarea cen­trala care se pune in legatura cu aceasta si care da nastere la o mul­time de intrebari este urmatoarea : Cu ce drept se adreseaza omul sau mai exact crestinul catre Dumnezeu cu cuvantul "Tata" ? Deci se pune problema paternitatii divine cu toate implicatiile ei: filiatia divina, fraternitatea divina, obligatia morala etc.

 

a. Paternitatea divina. Atat in Vechiul Testament cat si in Noul Tes­tament exista diferite texte care afirma paternitatea universala a lui Dumnezeu.

Dumnezeu este Domnul intregului pamant (Ps. 46), "Bun este Domnul cu toti si indurarile Lui peste toate lucrurile Lui" (Ps. 144, 9), are mila de toate popoarele (Ier. XII, 15), iubeste "toate cele ce sunt" (Int. Sol. 11, 24), guverneaza lucrurile cu mila (int. Sol. XV, 1), in sfarsit este "Tata" care guverneaza prin pronia Sa (Int. Sol. XIV, 3). Din Noul Testament amintim cateva texte din care reiese paternitatea universala, a tuturor oamenilor, a lui Dumnezeu : ".Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti" (Matei, V, 44-45). "Sau cine este omul acela intre voi, care, de va cere fiul sau paine, oare el ii va da piatra? Sau de-i va cere peste, oare el ii va da sarpe? Deci, daca voi, rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vos­tri, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?" (Matei VII, 9-11). In acest fel Dumnezeu merita titlul de "Tata" mai mult decat oricare altul de pe pamant.

 

Aceasta paternitate universala a lui Dumnezeu se bazeaza pe actul crearii oamenilor de catre Dumnezeu si al conservarii lor prin pronia Sa. Aceasta paternitate universala a lui Dumnezeu comporta o fraternitate universala a oamenilor : ".iar voi toti sunteti frati. ca Tatal vostru unul este, Cel din ceruri" (Mafei XXIII, 8-9).

 

Insa Noul Testament este patruns de la un capat la altul de inva­tatura unei alte paternitati divine, supranaturale. Dumnezeu este Tatal nostru pentru ca ne mantuieste prin Iisus Hristos. Se pune intrebarea : Care este sensul paternitatii divine din R.D. ? Este vorba de o paterni­tate divina universala, care cuprinde pe toti oamenii sau de o paterni­tate supranaturala, prin infierea noastra de catre Dumnezeu Tatal prin Iisus Hristos ? Cu alte cuvinte R.D. este rugaciunea tuturor oamenilor pe care i-a creat Dumnezeu sau numai a acelora pe care Dumnezeu i-a rascumparat si mantuit prin Iisus Hristos ? Contextul in care este inca­drata R.D. nu lasa nici un dubiu in acest sens. Conform Sf. Luca (XI, 2) rugaciunea a fost data de catre Iisus ucenicilor Sai, distingandu-se de cea a ucenicilor Sf. Ioan Botezatorul, iar conform Sf. Matei (VI, 7-9) ea a fost adresata multimii ca o opunere la rugaciunile paganilor. Deci crestinii, fratii in Hristos, sunt aceia care se roaga adresandu-se lui Dumnezeu cu cuvintele : "Tatal nostru". Acest lucru a fost in­teles foarte corect de Biserica Veche, care a introdus rugaciunea in li­turghia credinciosilor si in slujba botezului, rostirea ei fiind un privi­legiu al membrilor deplini ai Bisericii, al celor botezati.

 

b. Filiatia divina. Iisus Hristos a invatat pe ucenicii Sai sa se adre­seze catre Dumnezeu cu cuvantul "Tatal nostru". Termenul de Tata pre­supune pe acela de fiu, deoarece nu poate exista tata fara fiu sau fii, iar posedarea de fii este posibila pe doua cai : prin nastere si prin in­fiere. Comentatorii R.D., din vechime pana astazi, subliniaza ca crestinii sunt fiii lui Dumnezeu prin adoptiune si ca numai Iisus Hristos este uni­cul si adevaratul Fiu al lui Dumnezeu prin natura. Apoi se accentueaza faptul ca infierea crestina este un dar al lui Dumnezeu, ca rezultat al dragostei Sale fata de oameni, primit la botez, deci printr-o renastere spirituala. Infierea crestinilor se savarseste de catre Dumnezeu Tatal prin Iisus Hristos, ca fiind acordata insa de Sfantul Duh. De aceea, ru­gaciunea "Tatal nostru" este adresata de catre crestini catre Dumnezeu Tatal. Unii exegeti mai noi semnaleaza faptul ca erminia contemporana, indeosebi cea existenta in Catehismele apusene nu face aceasta clarifi­care, specificand doar ca R.D. se adreseaza lui Dumnezeu in general, ceea ce duce la rezultatul ca aceasta rugaciune sa devina o rugaciune "teista".

 

Prin infierea crestinilor de catre Dumnezeu, acestia devin frati ai Lui Hristos si comostenitori cu Iisus ai lui Dumnezeu. Atat paternitatea divina cat si filiatia divina constituie o realitate de ordin esential si nu spiritual sau mod de vorbire. Aceasta realitate a filiatiei divine consta in ridicarea naturii omenesti la divinitate si in coborarea divinitatii pana la natura omului. Crestinul este fiu real al lui Dumnezeu deoarece El il face sa traiasca ca un fiu al Sau, iar acesta, prin faptele, viata si virtu­tile lui poate sa corespunda unui astfel de tata. Acela care ridica natura umana la participarea divinitatii, deci care indumnezeieste pe om este Dumnezeu Sfantul Duh. Insa, desi crestinii sunt fii reali ai lui Dumnezeu Tatal, totusi atat paternitatea cat si filiatia lor divina se afla intr-un sta­diu initial, deoarece mostenirea lui Dumnezeu este "cereasca" si filiatia divina a lor va atinge desavarsirea ei abia in viata viitoare (Rom. VIII, 23). De aici reiese ca atat paternitatea cat si filiatia divina au si un con­tinut eshatologic.

 

c. Fraternitatea crestina universala. Paternitatea si filiatia suprana­turala au drept consecinta o fraternitate supranaturala. Aceasta fraternitate supranaturala reiese indeosebi din cuvantul «nostru». Acest cuvant nu cuprinde pe toti oamenii, ci doar pe cei care au primit darul in­fierii divine prin botez, pe fratii lui Hristos, adica pe crestini. In sensul fraternitatii crestine se explica si faptul ca Biserica Veche a introdus R.D. in slujba botezului si in Liturghia credinciosilor, aceasta rugaciune putand fi rostita doar de cei botezati, numai acestia fiind fii reali ai lui Dumnezeu si frati ai lui Hristos si prin urmare frati intre ei intr-un mod deosebit.

 

Aceasta insa nu inseamna ca R.D. neaga fraternitatea universal-umana, care se bazeaza pe de o parte pe paternitatea universala a lui Dumnezeu prin actul crearii si al proniei, iar pe de alta parte pe descen­denta tuturor oamenilor dintr-un stramos comun, Adam. In R.D. este pusa in valoare fraternitatea supranaturala a crestinilor ca rezultat al adoptarii lor de catre Dumnezeu si a vorbi aici de o fraternitate general-umana inseamna a devalua sensul principal al acestei rugaciuni.

 

d.  Obligatia morala. Aspectul obligatiei morale pe care-l implica pa­ternitatea divina ca rezultat al infierii crestinilor de catre Dumnezeu este cel mai mult subliniat de catre majoritatea exegetilor R.D. din ve­chime pina astazi. Renascut din Dumnezeu prin Taina Botezului si de­venit astfel frate al lui Hristos si fiu al lui Dumnezeu, crestinul trebuie sa se comporte in viata sa in asa fel incat sa fie demn de Tatal sau ceresc. Crestinul trebuie sa fie imitatorul lui Hristos, care este icoana lui Dumnezeu-Tatal.

 

e.  Aspectul ecclesiologic. Unii dintre comentatorii R. D. subliniaza faptul ca aceasta are un caracter ecclesiologic si ca acest caracter re­iese chiar din cuvantul "nostru". Crestinul chiar atunci cand se roaga singur, el se roaga pentru intregul popor al credinciosilor, care consti­tuie membrele corpului lui Hristos, adica Biserica. De asemenea, oa­menii primesc darul infierii si prin urmare devin fii ai lui Dumnezeu in Biserica prin taina Sf. Botez.

 

Caracterul ecclesiologic al cuvantului «nostru» din adresarea R.D. reiese mai clar dintr-o alta rugaciune din Noul Testament, Rugaciunea Arhiereasca (Ioan 17), cu care R.D. are multe afinitati, in care Iisus se roaga atat pentru ucenicii Sai cat si pentru cei ce vor crede in El, prin urmare pentru intregul Sau corp, Biserica, al carei cap este. In acest fel, cuvantul "nostru" din R.D. constituie un preludiu al ecclesiologiei care se va dezvolta mai tarziu.

 

"Care esti in ceruri". In limba ebraica si aramaica cuvantul "cer" nu se afla la singular ci este exprimat prin plural sau dual si de aceea exista tendinta ca acest cuvant sa fie tradus la plural. In V.T. cerul (sau cerurile) este prezentat ca locuinta lui Dumnezeu (Ps. 2, 4; 10, 4; 32, 13 ; 52, 3 ; is. 66, 1), locul de sedere a Lui (III Regi 8, 30, 39, 43, 49 ; II Paralip. 6, 21, 30, 33, 39 etc), de unde asculta rugaciunea locuitorilor pamantului (III Regi 8, 30, 32, 34, 36, 39, 45, II Paralip. 6, 21, 23, 25, 27, 34; II Ezdra 19, 27-28). Apoi incepand cu cartile Macabei cerul devine sinonimul lui Dumnezeu (I Mac. 3, 60 ; 4, 10 ; 12, 15 ; 16, 3). Aceasta echivalenta intre Dumnezeu si ceruri este reluata de literatura rabinica si se afla si in N.T., «imparatia cerurilor» insemnand imparatia lui Dum­nezeu (Matei XXI, 25; Marcu XI, 30; Luca 15, 18, 21 ; 20, 4).

 

Pornind de la aceasta mentalitate biblica, multi exegeti ai R.D. cred ca expresia "care esti in ceruri" exprima slava lui Dumnezeu.  Alti exegeti, insa, cred ca cerul "sau cerurile" trebuie in­terpretat alegoric, spiritual. Dumnezeu este peste tot, El nu poate fi lo­calizat. El locuieste in cer dupa cum locuieste in sfinti. Asadar, expre­sia "care esti in ceruri" inseamna o opunere a lui Dumnezeu la toate creaturile. Aceasta interpretare spirituala socotim noi ca se potriveste sensului expresiei "care esti in ceruri" din R.D. De asemenea, unii co­mentatori cred ca sensul expresiei «care esti in ceruri» consta in facerea distinctiei intre Tatal ceresc si cel pamantesc (trupesc) sau Avraam (deoarece in timpul lui Iisus prin "Tatal nostru" iudeii intelegeau in mod normal pe Avraam). Insa, dupa cum s-a obiectat, este inutil sa se faca distinctia intre Dumnezeu ca Tata, si parintii pamantesti sau Avra­am in invocarea unei rugaciuni, deoarece in aceasta nu se poate gandi nimeni decat la Dumnezeu.

 

P.S. Damaschin - Episcopul Sloboziei si Calarasilor

 

.

03 Octombrie 2006

Vizualizari: 9424

Voteaza:

Sensul invocarii: Tatal nostru care esti in ceruri 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE