Sfanta Iuliana cea milostiva: sotie si mama sfanta

Sfanta Iuliana cea milostiva: sotie si mama sfanta Mareste imaginea.

Sfanta Iuliana cea milostiva: Sotie si mama sfanta

"Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui." (Matei 5, 7)

"Si ce este inima milostiva? Si a zis: O inima care arde pentru intreaga zidire, pentru oameni, pentru pasari, pentru dobitoace, pentru draci si pentru orice faptura. Si cand isi aduce aminte de ele, sau cand le vede pe ele, lacrimi izvorasc din ochii celui milostiv. Din mila cea multa si mare, care-i stapaneste inima si din suferinta cea multa, inima omului se manie si nu poate rabda, sau auzi, sau vedea ca vreo faptura este pagubita sau mahnita. Si din pricina aceasta, el inalta rugaciune cu lacrimi si pentru dobitoace si pentru vrajmasii adevarului si pentru cei ce-l necajesc in tot ceasul, asemenea si pentru fapturile cele taratoare se roaga el, din mare si nemasurata mila a lui, care curge din inima sa, dupa asemanarea lui Dumnezeu. El se roaga sa fie pazita toata firea si iertata." (Sfantul Isaac Sirul, "Cuvantul 81despre sfintele nevointe", Filocalia, volum X).

Cum a trait oare sfanta Iuliana si a ajuns sa fie atat de bineplacuta lui Dumnezeu incat Maica Domnului si sfintii au vizitat-o, demonii au razboit-o in chip vazut si moastele ei au ajuns facatoare de minuni? Cum a reusit o femeie fara carte sa ajunga la o asemenea desavarsire, incat sa cunoasca pe Dumnezeu si Imparatia Sa, lucru pentru care milioane de oameni se straduiesc de mii de ani si multi nu reusesc? Despre aceste intrebari fundamentale vom incerca sa vorbim in cele ce urmeaza cercetand pas cu pas viata Sfintei Iuliana.

"Doamne miluieste! Doamne miluieste! Doamne miluieste!", ne rugam mereu la dumnezeiestile slujbe. Iar Domnul zice: "judecata este fara mila pentru cel care n-a facut mila" (Iacov 2, 13). De aceea, si noi, daca vrem sa aflam mila la Judecata cea infricosatoare a lui Dumnezeu se cuvine sa cercetam vietile sfintilor ce sunt niste oameni "recomandati" de insusi Domnul ca pilde de vietuire in aceasta scurta calatorie de pe pamant. Se cuvine sa luam aminte la viata lor pentru a invata si noi cum au inteles ei, povatuiti de Sfantul Duh, sa implineasca poruncile Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

La moastele sfintei Iuliana (pe numele ei intreg: Yulianya Ustinovna Osorina) curand dupa adormirea ei, oamenii au inceput sa se roage iar Viata Sfintei, canonizata de Biserica Ortodoxa Rusa in 1614, a inceput sa fie inclusa in colectiile de vieti ale facatorilor de minuni din Muromului.

Viata Sfintei ne sta inainte ca o vistierie plina de toate bunatatile. Din ea se pot imbogati si tinerii si batranii, si parintii si copiii, si femeile si barbatii, si sotii si sotiile, si mirenii si monahii, caci fiecare va gasi cate o podoaba cu care-si va putea impodobi viata.

Inca dinainte de nasterea ei putem sa ne bucuram de o invatatura ce ne-o arata Domnul. Caci un asemenea rod binecuvantat nu a iesit de oriunde, ci precum Maica Domnului a fost rodul unor parinti sfinti, asa si Sfanta Iuliana a fost o sfanta odraslita din parinti crestini iubitori de Dumnezeu si de aproapele. Si, desi nu a avut totusi nici un staret sfant la care sa uceniceasca, precum se intampla in multe vieti de sfinti, a avut pe parintii sai binecredinciosi si apoi pe bunica sa, care au crescut-o in toata evlavia si frica lui Dumnezeu. Si, mai ales, a avut drept calauzitor in toata viata ei pe marele Sfant Nicolae, facatorul de minuni si grabnic-ajutatorul nostru al tuturor. Deci sa nu deznadajduiasca nici mirenii ca nu mai sunt duhovnici imbunatatiti si nici calugarii ca nu mai sunt stareti sfinti, caci iata cum in mijlocul lumii si al necazurilor si fara nici o carte aproape, Sfanta Iuliana a atins asa culmi ale sfinteniei incat Dumnezeu a invrednicit trupul ei ca, dupa adormire, sa izvorasca mir bine-mirositor. Asadar, sa credem cu tarie ca Domnul are grija de cei ce vor sa faca voia Sa si le povatuieste viata asa incat sa afle un coltisor de rai.

Deci vedem cum parintii ei sunt pilda si nadejde pentru parintii zilelor noastre. Erau ei insisi foarte credinciosi si plini de fapte bune si desi erau foarte bogati, facand parte din boierimea curtii imperiale, erau milostivi catre saraci. Si vedem ca datorita vietii lor virtuoase si Sfanta Iuliana a avut de unde sa ia pilda de viata crestineasca asa incat a devenit ea insasi sfanta. Caci se stie si din invataturile Sfintilor Parinti mai vechi sau mai noi ca, pentru insusirea vietii crestine de catre copii, cel mai bun mijloc este insasi pilda parintilor.

Inca de cand era o copila sfanta deprinsese buna cuviinta, smerenia si ascultarea de cei mai mari. Si ochii Domnului erau asupra ei caci nu a fost mincinos Dumnezeu cand ne-a promis zicand: "Catre cine cauta ochiul meu daca nu spre cel smerit care tremura la cuvantul Meu?" (Isaia 66, 2). Vedem cum sfanta asculta de matusa sa cu toata supunerea. Crede cineva ca aceasta este o virtute mica? Iata ca in zilele noastre aceasta sfanta virtute atat de bineplacuta lui Dumnezeu si implinita de insusi Domnul Iisus Hristos care "S-a facut ascultator pana la moarte" Tatalui ceresc, este intalnita foarte rar. Inca de acum o suta de ani Sfantul Ioan de Kronstadt spunea: "In imparatia dracilor este randuiala si supunere a unora dintre duhurile rele fata de altele - a celor aflate mai sus, a celor mai slabe fata de cele mai puternice; iar in statul crestin a pierit orice supunere, orice autoritate: copiii nu recunosc autoritatea parintilor, supusii - autoritatea educatorilor, studentii nu recunosc autoritatea profesorilor si rectorilor; toti au luat in propriile maini baghete de dirijor si toti au inceput sa comande in loc sa se supuna si sa invete linistiti si fara pretentii, cum era inainte. De aici iese ceva ciudat, aiurit. Calauzirea duhovniceasca, sfintita autoritate a Bisericii sunt calcate in picioare, slujbele nu sunt bagate in seama, propovaduirea este neputincioasa, moralitatea crestineasca decade din ce in ce mai mult, anarhia creste - pana si baieteii si fetitele fac ce poftesc" [ Despre tulburarile lumii de astazi, trad. de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sofia, Bucuresti, 2004, p. 159].

Iata de ce sfanta virtute a ascultarii despre care se vorbeste atat de mult in Biserica Ortodoxa a fost practicata cu mult sarg si de Sfanta Iuliana. Ierarhia, fie cea din Biserica, cea a conducerii statului, a scolilor, a familiei sau a varstei, este un principiu dumnezeiesc ce a fost lasat de Dumnezeu pe pamant pentru buna randuiala a lumii si pentru ca fiecare sa-si sporeasca darul care i-a fost dat de Domnul "caci nu toti pot fi cap si nu toti picioare". Ierarhie este in insasi Sfanta Treime prin faptul ca Unul singur este izvorul fiintei dumnezeiesti: Tatal. Deci, asa cum este in Sfanta Treime, unde exista un singur izvor al fiintei dar Persoanele sunt perfect egale in cinste, asa trebuie sa se vada pe sine atat conducatorii cat si supusii: ca egali dar cu daruri diferite. Invatatura despre ascultare este invatatura despre smerenie fara de care nimeni nu se poate mantui. De aceea Sfanta Iuliana ne este pilda noua tuturor prin buna ei cuviinta crestineasca, ea care s-a supus in toata viata sa: intai parintilor, bunicii, matusii, apoi sotului, parintelui duhovnic si mai presus de toate s-a supus lui Dumnezeu (primind fara cartire multimea nenumarata de necazuri din viata ei) de unde si-a luat izvorul smereniei.

Inca mica fiind cu varsta, mintea ii era de batran, caci deja se invatase sa rabde cu smerenie ocarile. Caci de multe ori verisorii ei si matusa o ocarau pentru viata sa cuviincioasa si plina de osteneli pentru dragostea de Dumnezeu. O alta virtute folositoare este aceea ca nu se lasa influentata de ce ziceau oamenii, chiar rudele si nici nu se rusina de a practica sfintele virtuti si nevointe, chiar daca cei din jur o considerau cam nebuna si prea aspra cu sine. Din nefericire acest lucru se intampla si azi, cand din toate partile apar multe conceptii gresite despre viata. Societatea ne imbie mai mult la sporirea confortului, la lupta pentru a deveni cineva si de a strange averi mai mult decat strictul necesar. Ni se inculca, cateodata chiar fara sa ne dam seama, un spirit de competitie cu ceilalti oameni, care nu ne indeamna deloc la a-i socoti frati ci competitori in drumul nostru de a avea mai mult, de a fi mai bine vazuti si altele asemenea. Asadar vedem ca Sfanta Iuliana de mica a stat ca o stanca in fata tuturor acestor ispite si nu si-a schimbat felul de vietuire de dragul oamenilor, ci a socotit precum Sfintii Apostoli, ca mai bine este sa asculte de Dumnezeu decat de oameni (Fapte 5, 29).

Ea de mica si-a dat seama ca nu trebuie sa caute mangaierile pe care le da lumea, ci pe cele care vin din slujirea celorlalti. Si nu a lasat deloc egoismul sa o cuprinda, ci a facut problemele celorlalti problemele sale: caci ea facea haine pentru orfani, vaduve si neputinciosii din sat si se ingrijea de cei in nevoi si de cei bolnavi. Avand aceasta temelie a dragostei de aproapele, ea a reusit sa se fereasca mai tarziu si de ceea ce s-ar putea numi egoism "familial", adica de atitudinea celui care zice: "sa-mi fie bine mie si familiei mele" si de restul sa nu-i pese. Bineinteles ca pe primul plan este crucea propriei familii, dar crestinul, stiind de la Domnul ca orice om este un chip al Sau, este responsabil fata de "intregul Adam", si el incearca, chiar si casatorit fiind, sa traiasca inca de pe acum, acea stare ce va veni dupa inviere, cand "nici nu se mai insoara, nici nu se mai marita, ci sunt ca ingerii in ceruri" "si sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai Invierii" (Marcu 12, 25; Luca 20, 36). Sfanta Iuliana a trait aceasta stare a fratietatii "globale" care va fi in "cerul nou si pamantul nou", dupa ce "cerul cel dintai si pamantul cel dintai au trecut" (Apoc. 21, 1).

In vreme ce in Apus, in anul 1595 aparea piesa lui Shakespeare, Romeo si Julieta care stim ca, din pacate, se termina cu sinuciderea celor doi, in Rasaritul dreptcredincios se desfasura in Sfanta Taina a Cununiei aceasta simpla viata sfanta plina de adevarata dragoste - cea intru Hristos Iisus - a doi oameni: Sfanta Iuliana si sotul ei.

La varsta de 16 ani ea s-a maritat urmand acea sfanta randuiala din vechime a crestinilor de a se casatori devreme pentru a fi curati amandoi sotii in momentul acestei Sfinte si dumnezeiesti Taine si pentru a se crea o legatura stransa si curata intre cei doi inca de tineri cand nu sunt plini de viclenie, ci capabili de o dragoste curata. Aceste casatorii se stie ca de obicei, dureaza pana la mormant. Aceasta deoarece, casatoria timpurie, opreste relativizarea relatiei unice sot-sotie ce se realizeaza prin schimbarea multor "parteneri". Orice relatie trupeasca cu cineva inainte de casatorie este o inselare a viitorului sot, pentru ca, dupa cum se stie, din pacate, de cele mai multe ori, prima iubire nu devine si viitoarea sotie.

Sfanta, inca de tanara se obisnuise sa se roage mult, atat dimineata cat si seara, si acest sfant obicei nu l-a parasit nici dupa ce s-a casatorit, ci a ajuns sa faca impreuna cu sotul ei Gheorghe aceste rugaciuni, precum se cuvine intr-o familie ce cauta mantuirea. De asemenea, si metanii facea cate 100 si mai multe, caci se stie: daca trupul este smerit atunci si sufletul va fi patruns de o stare de smerenie ce este atat de bineplacuta Domnului.

O alta fapta vrednica de urmat pentru familiile zilelor noastre este aceea ca ei au lasat sa se nasca toti copiii pe care a ingaduit Dumnezeu sa-i aiba, adica zece fii si trei fiice. Aceasta fiindca atunci se stia cat de groaznic este pacatul avortului si cat de mult trebuie sa ne ferim de el.

Rabdarea: iata o alta virtute ce aduce mult folos unei familii. Desi sotul ei era plecat cateodata chiar pentru trei ani, Sfanta Iuliana nu cartea, nici nu cerea sa divorteze, si nici nu trada curatia acestei Taine Sfinte care este cununia, ci continua sa lucreze fapte bune spre folosul ei si al aproapelui.

Cu vremea in sufletul sfintei a aparut o dorinta de mai multa lepadare de griji lumesti pentru a sluji Domnului si, precum alti sfinti ai Bisericii, care dupa o viata de familie s-au dedicat cu totul slujirii lui Dumnezeu, si ea dorea sa se desavarseasca urcand inca o treapta si intrand in monahism [O situatie asemanatoare se gaseste si in viata Sf. Petru Athonitul la care a venit un vanator care vroia sa ramana cu el. Acestuia Sfantul i-a spus: "Nu gandi acum asa, omule! Caci tu ai acasa sotie si slugi si hranesti apartinatori ai tai dupa neam; pe langa asta mai ai si multa avere care poate sa sature pantecele multor saraci. Asadar, iubite copile, intoarce-te si fa-te ajutator in saracia lor celor cuprinsi in ea fara crutare, si nu inceta ajutandu-i pana ce vei ajunge tu insuti partas unei stari egale cu ei." (Sf. Grigorie Palama, "Cuvant despre viata Sfantului Petru Athonitul", in Sf. Grigorie Palama, Scrieri II, trad. de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2005, p. 315)]. Dar, la insistentele sotului si datorita copiilor, ea si-a dat seama ca aceasta a fost mai degraba o ispita [Despre o asemenea atitudine vorbeste si un canon bisericesc (14 de la Gangra) care spune: "Daca vreo femeie ar parasi pe barbatul sau si ar vrea sa se retraga, scarbindu-se de casatorie, sa fie anatema".

]- de a-si parasi copiii - decat o dorinta bineplacuta Domnului si s-a supus voii lui Dumnezeu traind in continuare cu sotul dar fara sa mai aiba nici un fel de legaturi trupesti, ci au trait de atunci ca frate si sora pentru inca zece ani. Probabil ca acest gand i-a venit si vazand exemplul socrilor sai care s-au calugarit spre sfarsitul vietii. Aceasta iarasi nu trebuie sa ne mire, caci familiile din trecut, constiente de apropierea mortii si de necesitatea unei pregatiri deosebite pentru Judecata ce are loc imediat dupa moarte, se lepadau cat mai mult de dulcetile lumii acesteia si se dedicau mai mult bucuriei ce izvoraste pocainta, din faptele bune si virtuti. Un exemplu contemporan cunoscut este si Parintele Staniloae cu sotia sa, despre care Parintele Cleopa, duhovnicul lor, a spus ca au trait ca frate si sora cu mai mult de treizeci de ani inainte sa se mute la Domnul. O alta invatatura extrem de necesara zilelor noastre este faptul ca atunci cand sotul a adormit, sfanta nu s-a tulburat peste masura, nu a cazut in depresie si nici nu s-a sinucis, ci cu multa credinta si barbatie si-a continuat viata rugandu-se cu ravna pentru odihna celui adormit. Ca si Sfanta Xenia din Sankt Petersburg nici Sfanta Iuliana nu si-a idolatrizat sotul astfel incat sa ajunga la depresie odata cu disparitia lui trupeasca, ci cunoscand ca mai presus de toate trebuie pusa iubirea de Dumnezeu, ea si-a gasit alinare tot in Imparatul Ceresc - Mangaietorul, incredintandu-se in purtarea de grija atotcuprinzatoare a Sa. Asemenea si iubitii parasiti din ziua de astazi, bine ar fi daca ar pune, precum zice porunca (Luca 10, 27), dragostea lui Dumnezeu pe primul loc in inima si apoi pe cea pentru sot, sotie, iubit. Astfel ar putea fi evitate mult mai usor dramele si suferintele teribile ale despartirii - fie prin divort, moarte sau alte motive - despre care stim ca sunt atat de frecvente.

Relatarea acestor "clatinari" din viata Sfintei, ca si in cazul sfintilor apostoli din scrierile Noului Testament, nu face decat sa intareasca autenticitatea scrierii. Aceste scaderi omenesti, ne fac sa prindem mai mult curaj si sa ne dam seama ca sfintenia nu este ceva "de basm", o viata romantata, utopica la care nimeni nu poate ajunge, ci este ceva foarte realist, pe care oricare dintre noi o putem atinge, daca vrem cu adevarat. Multe asemenea sotii si mame vor fi fost de-a lungul istoriei crestinismului si fara indoiala ca mai sunt si acum, dar Domnul a randuit ca aceasta viata sa ajunga "pana la marginile pamantului", randuind ca un fiu al sfintei sa invete carte si punand in inima sa gandul cel bun si evlavia fata de sfintenia mamei sale.

Fara indoiala ca atitudinea sa fata de casatorie a fost modelata si de prezenta in constiinta locuitorilor Muromului, a vietii sfintilor Petru si Fevronia care traisera acolo cu trei secole in urma si care au fost canonizati chiar in timpul vietii Sfintei. Viata cneazului Petru si a sotiei sale a fost caracterizata tot de numeroase fapte de milostenie si a fost incununata, spre sfarsitul vietii, de tunderea lor in monahism. Ei sunt cinstiti astazi in intreaga Rusie ca ocrotitori ai familiilor [Mai multe despre viata si minunile acestor sfinti se pot gasi in cartea David si Mary Ford, Casatoria, cale spre sfintenie, Ed. Sofia, Bucuresti, 2001, p. 255.].

Faptele sale bune cine le poate numara? Caci fiul ei ni le descrie cu multa limpezime: ingrijea orfanii, bolnavii, chiar si pe cei cu boli molipsitoare de care altii se fereau, hranea pururea pe cei flamanzi, cerceta pe cei din inchisori, era iubitoare de straini pe care ii ospata si ii ingrijea. Intr-un cuvant: a implinit toate cele despre care vorbeste Domnul Iisus Hristos: "Flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine". (Matei 25, 35)

Ce putem spune despre smerenia sa fata de slujitorii ei in care nu vedea niste slugi, ci vedea alte chipuri ale lui Dumnezeu precum ea insasi. Aceasta este teologia iubirii de aproapele. Aproapele nu este nicidecum un mijloc care trebuie exploatat pentru nevoile noastre, ci o persoana unica si irepetabila pentru care Domnul nostru Iisus Hristos si-a dat viata si decat care nici universul intreg nu e mai important. Porunca de a iubi aproapele a fost inteleasa de Sfanta Iuliana in toata complexitatea ei: caci nu se marginea numai la a le da cele necesare vietii trupesti, ci se si ruga pentru cei adormiti, ii si sfatuia pe toti cati putea spre o viata cat mai aproape de Dumnezeu. Astazi nu mai exista slugi, dar exista patroni si angajati si Sfanta Iuliana este pilda pentru ce fel de grija ar trebui sa aiba "sefu" fata de cei angajati, mai ales sa se asigure de bunastarea lor, sa nu le dea sa munceasca peste puterile lor, punand profitul mai presus de respectul fata de ei. Sfanta Iuliana a implinit cu ravna acel cuvant al Patericului: "Sa nu nesocotesti pe cel ce iti slujeste tie, ca tu nu stii, ca poate cat mai mult Duhul si darul lui Dumnezeu intr-insul decat in tine. Pentru aceea, sa nu fim nesocotitori spre cei ce ne slujesc noua" (Cuvinte de la Sfintii anonimi, X, 23).

Apoi nemanierea ei este peste masura de descris. Ca, desi fiul ei cel mare fusese in mod brutal omorat de un slujitor, ea nu s-a razbunat pe acela cu nici cel mai mic gest, ci mai degraba s-a intristat pentru sufletul lui bolnav. Ce dovada mai mare exista pentru sfintenia unei persoane decat iubirea de vrajmasi? Caci dupa cum ne spune Sfantul Siluan, acesta este criteriul unei vieti duhovnicesti autentice.

O alta marturie a vietii sale care ajunsese la o masura foarte inalta de sfintenie este faptul ca Dumnezeu a ingaduit ca demonii sa i se arate in chip trupesc, adica i-a putut vedea cu ochii trupesti si noi stim din invataturile Sfintilor Parinti ca numai cei care au trecut de lupta cu patimile ajung la lupta fatisa cu duhurile necurate pentru a dobandi si mai multe cununi si experienta duhovniceasca. Insisi diavolii au marturisit atunci cat de puternice arme sunt smerenia, milostenia si rugaciunea impotriva lor.

Dar despre ce rugaciune este vorba? Este vorba de rugaciunea lui Iisus pe care sfanta o savarsea cu multa sarguinta si ajunsese la mare sporire in lucrarea ei incat si noaptea in timp ce dormea o spunea, dupa cum marturiseste fiul ei. De aceea in icoane sfanta apare cu siragul de metanii in mana, iar ultimul lucru pe care l-a facut inainte de moarte a fost infasurarea metaniilor pe mana. Sfintenia Iulianei a fost marturisita de insasi Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, care atunci cand s-a aratat preotului din sat a numarat-o pe Iuliana in ceata sfintilor milostivi numind-o Iuliana cea milostiva. Astfel ea s-a alaturat altor sfinti din calendarul nostru ortodox ce au fost cinstiti cu acest nume: Paulin cel Milostiv - episcop de Nola (23 ian.), Dionisie Milostivul (28 martie), Teofan cel Milostiv - cuvios (29 sept.), Martin cel Milostiv - episcop de Tours (11 noe.), Sfantul Ioan cel Milostiv - Patriarhul Alexandriei (12 noe.), Sfantul Filaret cel Milostiv - cuvios (1 dec.), Sfantul Bonifatie Milostivul - episcop de Ferentia (19 dec.).

Dar Maica Domnului nu a laudat doar milostivirea sfintei, ci a confirmat si prezenta Duhului Sfant in inima ei: "Trebuie sa o cinstesti caci are mai putin de saizeci de ani si Duhul Sfant salasluieste intru ea". Acesta este cel mai important semn al sfinteniei si atat Sfantul Serafim de Sarov cat si Sfantul Siluan, alti doi mari sfinti care au fost cercetati de Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, spuneau ca scopul vietii crestine este dobandirea Duhului Sfant. Asadar, cea care s-a facut vas ales al Duhului Sfant, invrednicindu-se a purta in pantece pe Fiul lui Dumnezeu, a confirmat la sfanta Iuliana, ceea ce Fiul ei spusese despre sfinti: "Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi, si vom veni la el si vom face locas la el." (Ioan 14, 23) Desavarsirea Sfintei Iuliana iese cu atat mai mult in evidenta cu cat ea nu a fost nici monahie, nici mucenita, nici cneaghina, fiind singura femeie de acest fel canonizata de Biserica Ortodoxa Rusa.

Dar sa cercetam putin ce a zis Maica Domnului despre aceasta sfanta. Pe langa cuvintele ce arata sfintenia Iulianei, Maica Domnului a mustrat-o ca nu mai vine la biserica sa se roage. Aceasta este inca o incredintare pentru toti cei care, din nefericire, cred ca se pot mantui nevenind la Biserica, si pretinzand ca au o relatie cu Dumnezeu personala, se roaga acasa sau in mijlocul naturii neavand nevoie de nici un mijlocitor intre ei si Dumnezeu. Iata ca insasi Preacurata Fecioara alunga toate indoielile celor care considera rugaciunea de acasa la fel cu cea din biserica. In Biserica la sfintele slujbe, dupa cum ne marturisesc parintii cei duhovnicesti ce au vazut acestea, se afla prezenta Maica Domnului, cu toti sfintii si ingerii si Insusi Domnul Iisus Hristos in Sfanta Impartasanie ce se afla in toate zilele pe Sfanta Masa a bisericilor. Sa ne aducem aminte numai de Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului unde se spune clar cum a fost vazuta Maica Domnului in Biserica la slujba acoperind pe credinciosi cu sfantul ei omofor. Iata si alte doua marturii despre importanta rugaciunii in biserica:

"Pot, zice, sa ma rog si in casa! Te amagesti pe tine, omule! Ca a te ruga in casa poti, insa a te ruga asa precum in biserica, aceasta este cu neputinta. Acolo unde sunt atata multime de parinti, acolo unde este strigarea tuturor, dimpreuna se trimite rugaciunea sus la Dumnezeu. Nu esti auzit cand asa, deosebi, rogi pe Stapanul, ca atunci cand te rogi cu fratii tai. Pentru ca aici e ceva mai mult, unirea, conglasuirea si legatura dragostei si rugaciunile preotilor; ca si pentru aceasta stau in Biserica preotii, deoarece rugaciunile multimii fiind slabe, sa se apuce de cele ale preotilor si sa se suie impreuna cu acestea la ceruri" [ Sf. Ioan Gura de Aur, Cuv. 3 despre cele neintelese, in Sf. Nicodim Aghioritul, Hristoitia, trad. de Ioan si Antonie Schimonahii, Ed. Bunavestire, Bacau, 1997, p. 513.].

"Unii credinciosi gandesc, de ce sa mai mergem la biserica, putem sa ne rugam si acasa. Insa rugaciunea bisericeasca nici nu poate fi comparata cu rugaciunea de acasa. In biserica vei spune din suflet doar o data "Doamne miluieste", iar acasa, in schimbul acesteia trebuie sa citesti intreaga Psaltire. In biserica vei face doar o metanie - acasa trebuie sa faci o mie. Daca vei sta cu trezvie la Sfanta Liturghie, aceasta va inlocui sase mii de rugaciuni ale lui Iisus, astfel spun Parintii de la Optina. Trebuie sa fim oameni bisericesti, sa mergem la biserica in fiecare sambata seara, duminica si in fiecare sarbatoare. Nefericit este omul care a absentat macar la o slujba de duminica, caci ea nu se va intoarce niciodata. Pravila Apostolilor spune: cine a absentat de la trei Liturghii consecutiv, fara o cauza bineintemeiata, acela se instraineaza in mod invizibil de Duhul Sfant, adica se afla deja in afara gardului bisericii si nimereste sub influenta duhurilor rele si vrajitorilor. Biserica este un colt de cer pe pamant. Trecand pragul bisericii, trebuie sa stim ca trecem de pe pamant la cer" [Viata si invataturile Staretului Sava de la Lavra Pecersk din Pskov, trad. de dr. Gheorghe Zapotinschi, Ed. Platytera, Colectia Isihasm, p. 212].

Participarea la slujbele Bisericii, ascultarea cu evlavie a scrierilor sfinte, cresterea copiilor in credinta, rugaciunea lui Iisus, postul, asceza, cinstirea vietii monahale, nenumaratele fapte de milostenie, fac din Sfanta Iuliana un model care ne arata cum sa ne ferim de acea pietate populara, nebisericeasca, neliturgica, atat de prezenta inca in societatea romaneasca si care seamana mai degraba cu superstitia si ignoranta decat cu o credinta asumata constient, responsabil si din toata inima, in jurul careia sa se aseze intreaga viata a omului, nu doar cateva momente festive ale ei. Sfanta Iuliana ne arata ca desi nu stia carte, mintea curata dobandita prin vietuirea sa sfanta o ajuta sa cuprinda intelesurile cele mai inalte ale vietii duhovnicesti si "talcuind toate pasajele mai grele din carti precum un filozof sau un om invatat".

O alta bogatie duhovniceasca a acestei vieti sunt minunile Sfantului Nicolae care inca o data ne aduc aminte cat de grabnic ajutator este acest sfant facator de minuni si de cat de mare folos ne aduc sfintii in viata noastra duhovniceasca. Mai ales Sfantul Nicolae care, din pacate, la romano-catolici a fost scos din numarul sfintilor cu cinstire obligatorie ramanand sfant cu cinstire "locala" si "optionala". El, Sfantul Nicolae - marele facator de minuni, de care, desi ne despart atatea veacuri si in jurul vietii sale sunt atatea legende, totusi acestea nu diminueaza catusi de putin prezenta sa atat de simtita in mijlocul nostru [Vezi de exemplu cartile aparute in limba romana despre minunile mai vechi sau contemporane facute de Sfantul Nicolae], poate mult mai simtita decat a multor apropiati care refuza sa ne ajute la nevoie.

Viata Sfintei nu a fost una care sa impresioneze prin nevointe spectaculoase si nici macar printr-o viata de manastire. A fost o viata simpla crestineasca, dar din care n-au lipsit acele lucruri ce au dus spre mantuire milioane de crestini de-a lungul veacurilor: rugaciunea neincetata, dragostea de aproapele, taierea voii, smerenia, postul, metaniile, lupta cu patimile trupului, cu somnul, cu mania, osandirea de sine, lipsa de slava desarta, rabdarea cu credinta, pace si rabdare a necazurilor. De aceea, vazand cum o femeie care nu a vietuit deloc intr-o manastire a atins asemenea culmi de sfintenie, ea poate fi pilda pentru si pentru cei din cinul calugaresc, contemplarea vietii sale fiind un motiv in plus pentru instapanirea duhovnicestii umilinte in inima monahului. Intelectualii pot invata de la aceasta sfanta nestiutoare de carte, ca oricat de inzestrati ar fi, nu o pot lua pe alta cale spre mantuire, decat pe cea fireasca a slujbelor, spovedaniei, impartasaniei, postului, smereniei, ascultarii de duhovnic etc.

Una dintre virtutile extraordinare a Sfintei a fost credinta nestramutata in Dumnezeu. Numai credinta in cuvintele Domnului din Evanghelie au facut-o, de exemplu, sa dea aproape toata averea celor saraci, stiind prin credinta ca Domnul va avea grija de ea. Cateva veacuri mai tarziu si Sfantul Calinic avea sa spuna: "nimeni sa nu se osteneasca dupa moartea mea cercand sau iscodind orice fel de adunare [avere] a chiliei mele, ca eu nici de ingropare, nici de pomenire nu las ceva. Ci cu saracia cea calugareasca, mai mare la sfarsit, ca sa se arate ca lui Dumnezeu cred" (Diata). Si numai aceasta credinta a putut sa o intareasca in clipele de deznadejde: la moartea fiilor sau in vremurile cumplite de foamete, frig si boala.

Ca si viata altor sfinti si mai ales cea a Domnului nostru Iisus Hristos si viata sfintei Iuliana a fost o cruce continua pe care a dus-o cu cea mai frumoasa rabdare, smerenie si recunostinta fata de Tatal ceresc si, de aceea, Dumnezeu a slavit-o dupa moarte pastrandu-i sfantul trup neputrezit, ba inca izvorator de mir si facator de minuni.

In vreme ce in Apus in secolul XVI, Renasterea si Reforma isi intindeau tentaculele distrugatoare si viata de nevointa duhovniceasca incepuse sa se piarda, chiar in aceasta vreme, in Rasarit aparea inca o sfanta. Inca un om, urmand cuminte traditionala si mantuitoarea cale de lupta duhovniceasca statornicita de sfanta predanie ortodoxa, se indumnezeia. In vreme ce Shakespeare se intreba in Anglia despre "a fi sau a nu fi", Sfanta Iuliana alegea sa fie cu Domnul nostru Iisus Hristos!

Sfanta Iuliana a fost numita cea milostiva. Sa ne oprim si noi acum asupra acestei virtuti de capatai: milostenia. Vom incepe cu cuvantul Domnului din Sfanta Scriptura unde ni se arata in multe randuri ca milostenia este una dintre faptele cele mai bineplacute Lui si mai folositoare sufletului nostru:

"Toata ziua dreptul miluieste si imprumuta si semintia lui binecuvantata va fi" Psalmul 36, 26

"Iar de va fi la tine sarac vreunul din fratii tai, in vreuna din cetatile tale de pe pamantul pe care ti-l da Domnul Dumnezeul tau, sa nu-ti invartosezi inima, nici sa-ti inchizi mana ta inaintea fratelui tau celui sarac; ci sa-i deschizi mana ta si sa-i dai imprumuturi potrivite cu nevoia lui si cu lipsa ce sufera. Pazeste-te sa nu intre in inima ta gandul nelegiuit si sa zici: se apropie anul al saptelea, anul iertarii; si sa nu se faca din pricina aceasta [In "anul iertarii" cei care imprumutasera pe cineva trebuiau sa ierte datornicilor intreaga datorie.] ochiul tau nemilostiv catre fratele tau cel sarac si sa-l treci cu vederea; ca acela va striga impotriva ta catre Domnul si va fi asupra ta pacat mare. Da-i, da-i si imprumuturi cate-ti va cere si cat ii va trebui, si cand ii vei da, sa nu se intristeze inima ta, caci pentru aceasta te va binecuvanta Domnul Dumnezeul tau in toate lucrurile tale si in toate cate se vor lucra de mainile tale". Deuteronom 15, 7-10

"Datu-m-am, oare, in laturi, cand saracul dorea ceva si lasat-am sa se stinga de plansete ochii vaduvelor? Mancam, oare, singur bucata mea de paine si orfanului nu-i dadeam din ea? Dimpotriva, din tineretile mele, am crescut pe orfan ca un tata si de la nastere, am calauzit pe vaduva. Daca vedeam un nenorocit fara haina si vreun sarac care n-avea camasa pe el, nu ma binecuvantau coapsele lui si nu-l incalzea lana mieilor mei?" Iov 31, 16-20

"Nu stiti postul care Imi place Mie? - zice Domnul. [...] Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine". Isaia 58, 6, 7

"Da milostenie din averea ta si sa nu aiba ochiul tau parere de rau cand vei da milostenie. De la nici un sarac sa nu-ti intorci fata ta, si atunci nici de la tine nu se va intoarce fata lui Dumnezeu. Cand ai mult, da mai mult; daca ai putin da mai putin, dar nu pregeta sa faci milostenie. Si-ti vei aduna prin aceasta vistierie bogata pentru zile grele, ca milostenia izbaveste de la moarte si nu te lasa sa te cobori in intuneric. In fata Celui Preainalt, milostenia este dar bogat pentru toti cei ce o fac". Tobit 4, 7-11

"Fiule sa nu lasi pe cel sarac lipsit de hrana si ochii celor nevoiasi nu-i face sa astepte. Sufletul flamand sa nu-l intristezi si sa nu urgisesti pe om cand are lipsa. Inima necajita nu o tulbura si nu intarzia a da celui lipsit. Rugaciunea celui necajit nu o lepada si nu-ti intoarce fata ta de la cel sarac. De la cel in lipsa nu-ti intoarce ochiul si nu da loc omului sa te blesteme. Ca rugaciunea celui ce te blesteama pe tine, intru amaraciunea sufletului o va auzi Cel care l-a facut pe el [...] Pleaca saracului urechea ta si cu blandete raspunde-i cele de pace". Isus Sirah 4, 1-6, 8

 "Celui care cere de la tine, da-i; si de la cel ce voieste sa se imprumute de la tine, nu intoarce fata ta". Matei 5, 42

"Ce folos, fratii mei, daca cineva are credinta, iar fapte nu are? Oare credinta poate sa-l mantuiasca? Daca un frate sau o sora sunt goi si lipsiti de hrana cea de toate zilele si cineva dintre voi le-ar zice: Mergeti in pace! Incalziti-va si va saturati, dar nu le dati cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul?" Iacov 2, 15-16

"Nu zabovi a face bine celui ce are nevoie, cand ai putinta sa-l ajuti. Nu spune aproapelui tau: "Du-te si vino, maine iti voi da!", cand poti sa-i dai acum". Pilde 3, 27-28

"Iar cine are bogatia lumii acesteia si se uita a fratele sau care este in nevoie si isi inchide inima fata de el, cum va ramane in acela dragostea lui Dumnezeu? Fiii mei, sa nu iubim numai cu vorba, numai din gura, ci cu fapta si cu adevarul". I Ioan 3, 17-18

"Aceasta insa zic: Cel ce seamana cu zgarcenie, cu zgarcenie va si secera, iar cel ce seamana cu darnicie, cu darnicie va si secera. Fiecare sa dea cum socoteste cu inima sa, nu cu parere de rau, sau de sila, caci Dumnezeu iubeste pe cel care da cu voie buna". I Cor. 9, 6-7

 Care crestin isi mai poate inchide inima fata de saraci, cand vede pe marele Apostol Petru care, atunci cand la usa templului, un sarac i-a cerut milostenie, el nu l-a refuzat, si neavand bani i-a daruit insanatosirea caci era olog. (Fapte 3, 1-6)

 In vremea Sfintilor Apostoli, Sfantul Pavel si cu altii organizau strangeri de milostenii in mai multe tari pe care apoi le trimiteau la mari departari unde era nevoie: "Caci Macedonia si Ahaia au binevoit sa faca o strangere de ajutoare pentru saracii dintre sfintii de la Ierusalim" (Romani 15, 26); "Cat despre strangerea de ajutoare pentru sfinti, precum am randuit pentru Bisericile Galatiei, asa sa faceti si voi" (I Cor. 16, 1); "Numai sa ne aducem aminte de saraci, ceea ce tocmai m-am si silit sa fac" (Galateni 2, 10).

Obisnuindu-ne cu milostenia cea de toate felurile si deci cu mila fata de aproapele necajit, fie material, fie sufleteste, fie de oameni, fie de vrajmasul diavol, vom ajunge, cu mila Domnului, ca milostivirea si milostenia sa devina parte a sufletului nostru si nu va mai fi doar o datorie. Trebuie sa ajungem milostivi din fire, dar pentru aceasta e necesar sa pornim de jos, de pe prima treapta: a da cate putin la toti care ne cer. A fi impreuna patimitori ["Mila este intristarea de bunavoie pentru necazurile straine. Mila odrasleste din iubire, neputandu-se ivi decat din aceasta. Caci impartasirea de cele bune este nazuita de toti la fel, atat de dusmani, cat si de prieteni, dar vointa de a lua parte la dureri e proprie doar celor stapaniti de iubire". (Sf. Grigorie de Nyssa, Opt omilii la Fericiri, trad. de Pr. Sandu. Gh. Stoian, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1999, p. 68.)] cu cel necajit, aceasta este lucrarea iubirii - cea mai mare porunca din Evanghelie. Crestinul cand face milostenie "nu se stie cine da si cine primeste", dupa cum spunea filozoful C. Noica. Deoarece aparent doar cel sarac primeste ceva, dar in chip tainic si sufletul celui ce daruieste primeste binecuvantarea si harul Domnului, imbogatindu-se neincetat in dragostea de oameni.

Milostenia trebuie facuta, dupa cum ne invata si Avva Dorotei, pentru dragostea lui Dumnezeu "ca unul care voieste sa-L slujeasca pe El insusi, care voieste sa-L cinsteasca si sa-L odihneasca in el insusi", deci "pentru binele insusi, patimind impreuna cu altii, precum cu madularele noastre". Deci nu dam milostenie nici pentru a scapa de chinurile iadului (caci atunci suntem in starea de robi), nici pentru a lua plata (caci atunci suntem simbriasi), ci pentru binele insusi, ca sa fim in starea fiului care din dragoste de Tatal face binele. Si cu atat mai putin nu dam milostenie pentru a ne binecuvanta Dumnezeu afacerile, casa, pentru pazirea averilor sau a rudelor sau in cel mai rau caz pentru a dobandi laude de la oameni [ "Cand faci milostenie, nu trambita inaintea ta, cum fac fatarnicii in sinagogi si pe ulite, ca sa fie slaviti de oameni; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor. Tu insa, cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta sa fie intr-ascuns si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie". Matei 6, 2-4]. Dumnezeu ne rasplateste si milostenia facuta pentru a dobandi acestea, dand fiecaruia ce a cerut, caci cu nimic nu ne ramane dator, dar acestea n-au nici o legatura cu sufletul nostru si nici nu ne vor ajuta vreodata sa ajungem la starea de fii iubiti ai lui Dumnezeu sau sa ne invrednicim de a-L chema cu dragoste pe Dumnezeu: TATA!

Nu trebuie sa uitam ca milostenia noastra o facem in numele Domnului, pentru ca asa ne-a poruncit Domnul Iisus Hristos si nu in numele vreunui umanism fara Dumnezeu. De aceea milostenia trebuie mereu legata, pe cat se poate, si de propovaduirea cuvantului mantuitor, caci, dupa cum spune marturisitorul lui Hristos, Sfantul Maxim, "dragostea se face cunoscuta nu numai prin daruirea de bani, ci cu mult mai mult prin impartasirea cuvantului lui Dumnezeu" [Cap. 26 din "Intaia suta a capetelor despre dragoste" in: Filocalia vol. II, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Ed. Harisma, Bucuresti, 1993, p. 64]. Modelul Sfintei Iuliana este cu atat mai relevant astazi cand se vorbeste atat de mult de implicarea sociala a Bisericii, deoarece ne arata cum se poate face lucrare filantropica intr-un chip bineplacut Domnului: a face lucrare de caritate intru-un mod liturgic si nu unul umanist. A sluji oamenilor in fel si chip si in acelasi timp a spori si in rugaciunea inimii. Acest lucru este posibil, marturie fiind si Sfantul Ioan de Kronstadt, care desi participa la nenumarate opere de binefacere, fiind un "manager" desavarsit "avea in el din belsug pe Duhul Sfant Care aprindea sufletul lui sa iubeasca pe Dumnezeu si acelasi Duh lucra prin el asupra oamenilor. Era atat de smerit, ca nu pierdea harul Duhului Sfant si de aceea il iubea atat de mult norodul, iar el ducea mintile oamenilor spre Dumnezeu", ne spune Sfantul Siluan [Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, trad. de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 212]. Asadar milostenia crestina nu duce doar trupurile oamenilor spre bunastare, ci si sufletele spre Dumnezeu. Sfanta Iuliana intrupeaza traditia bimilenara a Bisericii care a stiut sa pretuiasca omul in intregul sau, suflet si trup, necazand niciodata in extrema desconsiderarii uneia dintre cele doua, ci imbinand in chipul cel mai fericit grija de cele duhovnicesti, cu grija de cele materiale.

In continuare vom incerca sa aflam, folosind cuvantul Sfintei Scripturi si al Sfintilor Parinti, care trebuie sa fie atitudinea noastra fata de saraci si cersetori.

Una dintre atitudinile necrestinesti a oamenilor este aceea de a cauta la fata cersetorului si de nu da decat celui care considera ei ca merita. Nu asa ne invata Domnul! Ci, precum Domnul "face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti" (Matei 6, 45) la fel trebuie sa dam si noi milostenie nedeosebind pe cei lenesi de cei cu adevarat neputinciosi. Ci sa urmam cuvantul Domnului care spune clar: "Oricui iti cere da-i" (Luca 6, 30). Iata si dumnezeiescul parinte Maxim Marturisitorul ce ne invata:

"Cel ce face milostenie imitand pe Dumnezeu nu cunoaste deosebire intre rau si bun, intre drept si nedrept, cand e vorba de cele ce sunt de trebuinta trupului, ci imparte tuturor la fel, dupa trebuinta, chiar daca cinsteste mai mult, pentru buna aplecare a voii, pe cel virtuos decat pe cel lenes" (Cap. 24).

Iar luminatorul lumii, Sfantul Ioan Gura de Aur, ne mustra spre folosul nostru zicandu-ne ca, desi Sfantul Pavel ne cere sa ne imbracam cu "milostivirile indurarii", (Coloseni 3,12) "noi facem cu totul invers, caci de s-ar apropia cineva cerand un ban, il batjocorim, il vorbim de rau si-l numim sarlatan. Si nu te infricosezi, omule, nu ti-e rusine sa-l numesti sarlatan fiindca iti cere un colt de paine? Dar daca el da navala asupra ta, tocmai pentru aceasta este vrednic de a fi miluit fiindca este atat de flamand incat este silit a se imbraca cu o asemenea masca. Dar si aceasta este tot vina cruzimii noastre, fiindca daca noi nu suferim a le da cu usurinta, atunci si ei se vad siliti a inventa tot felul de metode ca sa amageasca neomenia noastra, si sa inmoaie salbaticia care ne stapaneste. De altfel, daca ti-ar cere argint si aur poate ca ai avea cuvant de indoiala. Dar cand el iti cere hrana de trebuinta, de ce mai filozofezi degeaba, de ce-l mai descosi in zadar, acuzandu-l de lene si trandavie? Daca ar trebui sa se spuna acestea, apoi nu altora, ci noua insine ar trebui sa ne fie spuse. [...] Cu toate acestea, Dumnezeu n-a zis niciodata catre tine astfel de vorbe, precum: "Fugi, pleaca de aici, caci esti un sarlatan de vreme ce, intrand in biserica si auzind poruncile Mele, totusi cand te duci in targ tu preferi inaintea poruncilor aurul, si cardasia necurata si pofta si toate celelalte rautati. Acum, cand te gasesti inaintea Mea, esti smerit, insa dupa rugaciune esti insolent, crud si neomenos!"

De acestea, zic si de mai mari decat acestea am fi vrednici sa auzim din partea lui Dumnezeu, si totusi pe nimeni n-a batjocorit in asa fel, ba mai mult, indelung rabda si toate cele ale Sale le implineste, si ne da chiar mai multe decat cerem. Acestea cugetandu-le, iubitilor, sa potolim foamea saracilor, chiar de ar da navala cand cer, si sa nu-i mai descoasem, caci si noi avem nevoie de mantuire, de iertare, de iubire si de mila multa. [...] Cand noi miluim pe saraci, ne miluim mai cu seama pe noi care am pacatuit in fapte neiertate si astfel vom strange si pentru noi o astfel de mila. Deci, cum nu este absurd ca noi, care avem atat de mare nevoie de iubirea Lui de oameni, sa ne facem controlori aspri ai fratilor nostri si sa lucram cu totul impotriva lor? Prin asemenea fapt, tu nu doar l-ai declarat pe acela ca nevrednic de binefacerea ta, pe cat te-ai declarat singur ca nevrednic de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Cel ce controleaza cu amanuntime pe fratele sau, cu atat mai mult va fi el insusi controlat si cercetat de Dumnezeu. Deci, sa nu graim impotriva noastra prin asemenea vorbe, ci cand saracii se apropie de noi, fie stapaniti de lene sau trandavie, noi sa le dam. Fiindca si noi pacatuim de multe ori din cauza lenevirii, ba chiar totdeauna, si totusi Dumnezeu nu ne pedepseste imediat, ci ne acorda un timp de pocainta, hranindu-ne in fiecare zi, certandu-ne, invatandu-ne si toate inlesnindu-ni-le ca astfel si noi sa imitam mila Lui cea mare. Sa sfarsim deci cruzimea aceasta, sa scoatem din noi salbaticia, caci mai mult noua insine ne facem bine decat altora. Acestora le dam poate argint, paine si haina insa noua ne strangem mai dinainte slava aceea pe care nici nu e cu putinta a o descrie prin cuvant" [Omilia XIV in Omilii la epistola catre Romani, trad. de PS Teodosie Atanasiu, revizuita si ingrijita de Cezar Pavalascu si Cristian Untea, Ed. Christiana, Bucuresti, 2005, p. 279]. Sau in alta parte: "Dumnezeu ti-a poruncit sa-i miluiesti si sa-i scapi de saracie pe cei nevoiasi, nu sa le ceri socoteala si sa-i ocarasti! Vrei sa le indrepti si purtarile, sa-i scapi de lene si sa-i faci pe cei lenesi sa munceasca? Da-le mai intai, si apoi mustra-i, ca sa nu fii banuit de cruzime si sa ti se spuna ca esti aspru, ci sa fii laudat pentru purtarea ta de grija. Saracul uraste, e scarbit si nici nu vrea sa vada pe cel care nu-i da, ci numai il mustra. Si pe buna dreptate, ca socoteste ca-l mustra nu pentru ca vrea sa-l indrepte, ci pentru ca nu vrea sa-i dea. Si acesta e adevarul. Dar cel care mustra pe sarac dupa ce-i da, face ca sfaturile lui sa fie bine primite, caci nu mustra din pricina neomeniei lui, ci din pricina purtarii de grija ce-o are fata de cel sarac. ... Prin urmare, faci bine, chiar cand dai celui lenes" [Sfantul Ioan Gura de Aur, "Despre milostenie", in Despre schimbarea numelor, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Buc., 2006, p. 293].

O alta atitudine necrestineasca este atunci cand spunem ca nu avem de unde sa miluim. Dar la aceasta minciuna ne raspunde Cuviosul Ava Dorotei: "Nimeni nu poate spune: sunt sarac si nu am de unde sa miluiesc. Caci, chiar daca nu poti da, ca bogatii aceia care aruncau darurile lor in vistierie, da doi banuti, ca vaduva aceea saraca si-i va primi Dumnezeu pe ei mai mult decat darurile acelea. Nu ai nici atata? Dar ai putere si poti sa miluiesti prin slujire pe cel bolnav. Nu poti nici aceasta? Miluieste-l deci prin cuvant si asculta pe cel ce zice: "cuvantul bun e mai presus de daruri" (Intelepciune. Sirah 18,17). Sa presupunem ca nu poti sa folosesti altuia nici prin cuvant, dar poti sa faci mila cu fratele tau, cand se infurie, rabdandu-l pe el in vremea tulburarii lui, vazandu-l ispitit de vrajmasul comun; caci in loc de a-i spune un cuvant rau si de a-l tulbura si mai mult, taci si il miluiesti pe el si sufletul lui, smulgandu-l din stapanirea vrajmasului. Poti iarasi, de-ti greseste tie fratele tau, sa-l miluiesti pe el si sa ierti pacatul lui, ca sa iei si tu iertare de la Dumnezeu. Si te vei afla facand mila sufletului fratelui tau, iertandu-i cele ce ti-a gresit tie. Si daca nu poti milui trupul, poti milui sufletul lui. Caci precum sufletul e mai cinstit decat trupul, asa si mila facuta sufletului e mai mare decat cea facuta trupului" ["Invataturi de suflet folositoare", IX, 10, in Filocalia vol. IX, trad. de Pr. Prof. Dr. D. Staniloae, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1980, p. 630-631].

O a treia atitudine necrestineasca asupra careia trebuie sa ne oprim este aceea de a da milostenie nu din cele castigate prin munca noastra, ci din cele furate intr-un fel sau altul. Despre acest fel de milostenie urata de Dumnezeu ne vorbeste Sfantul Isaac Sirul: "Cel milostiv de nu e si drept, e orb. Prin aceasta inteleg ca el trebuie sa dea altuia din cele castigate prin ostenelile sale si nu din cele dobandite prin minciuna, nedreptate si mestesugiri. De voiesti sa semeni in cei saraci, seamana din ale tale; iar de voiesti sa semeni din ale altora cunoaste ca ceea ce semeni e mai amar decat neghina" [Cuvantul XXIII", din "Cuvinte despre sfintele nevointe", in Filocalia vol. X, trad. de Pr. Prof. Dr. D. Staniloae, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1981, p. 123].

Cea de a patra problema legata de binecuvantata milostenie se refera la pomenile date pentru cei adormiti. Acestea nu trebuie date celor ce au deja ci celor care au nevoie de o paine, de o masa calda, de o haina sau altele asemenea. Iata ce ne spune Insusi Domnul despre aceasta:

"Cand faci pranz sau cina, nu chema pe prietenii tai, nici pe fratii tai, nici pe rudele tale, nici vecinii bogati, ca nu cumva sa te cheme si ei, la randul lor, pe tine, si sa-ti fie ca rasplata. Ci, cand faci un ospat, cheama pe saraci, pe neputinciosi, pe schiopi, pe orbi, si fericit vei fi ca nu pot sa-ti rasplateasca. Caci ti se va rasplati la invierea dreptilor". Luca 14, 12-14

Asadar nu trebuie sa fim lenesi, ci sa cautam saraci si flamanzi si lor sa le dam milostenia noastra urmand pe Sfantul Calinic Cernicanul care avea o lista de saraci din orasul sau si oricand primea niste bani la vreo slujba, erau luati de un apropiat al sau care ii ducea la unul dintre acei sarmani de pe lista sfantului.

De aceea sa dam saracilor, fiindca oricum, nu dam din ale noastre ci din ale Domnului caci: "al Domnului este pamantul si plinirea lui, lumea si toti cei ce locuiesc intr-insa" (Psalmul 23,1); si sa nu ne temem de saracire, caci zis-a Domnul prin psalmistul Sau: "Tanar am fost si am imbatranit si n-am vazut pe cel drept parasit nici semintia lui cerand paine". Psalmul 36, 25

 Iata si alte marturii despre milostenie de la diferiti parinti contemporani si sfinti:

"Mila de saraci ai? Sa nu-i judeci, tata! De-i poti ajuta, ajuta-i! Si chiar daca nu le dai un ban, ai mila de ei! Iar daca ai, da! Fa milostenie cu lucrul sau cu cuvantul! Fa tot ce poti! Nu-i da prea mult ca sa nu-ti para rau! Dar sa nu-i judeci niciodata! Si daca dai, sa fugi cat poti de mandrie! Sa zici in gandul tau: "Parca eu, daca le dau, ce, le dau de mila? Le dau ca sa scap de ei. Ei, parca cine stie ce am facut! Au fost sfinti care-si dadeau si hainele de pe ei. Eu ce mare lucru am facut?"" (Parintele Paisie Olaru de la Sihla).

 "In lumina Sfintei Scripturi saracul n-ar trebui desconsiderat si socotit ca patura murdara a societatii ci ar trebui socotit ca cel mai valoros al unei societati crestine avand in vedere ca prin el Dumnezeu lucreaza mantuirea crestinilor. Saracii sunt dati in lume ca sa se incerce inimile tuturor de sunt buni sau rai, de traiesc si implinesc Legea cea Sfanta" [Parintele Ilarion Argatu, in Pr. Argatu V. Ioan, Ne vorbeste Parintele Ilarion Argatu, Ed. "Mila crestina", Falticeni, 2004, p. 201.].

 "Staretul dadea o mare importanta milosteniei. Pentru el milostenia era un criteriu ca sa cunoasca daca cineva este sau nu vrednic de mila dumnezeiasca si de mantuire. "Se poate ca cineva, spunea Staretul, sa fie indiferent, dar daca il doare pentru un bolnav, daca face milostenie, sa nu te temi pentru el"" [Parintele Paisie Aghioritul in: Ieromonahul Isaac, Viata Cuviosului Paisie Aghioritul, trad. de Ieroschim. Stefan Nutescu, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2005, p. 497].

"Daca celalalt este escroc, om rau si lenes, trebuie sa-i dau milostenie?

- Oare noi meritam toate aceste daruri si milostenii pe care ni le da Dumnezeu? Sau placem noi lui Dumnezeu? Si, cu toate acestea El ne miluieste. Trebuie sa ne placa cineva ca sa-l ajutam? Ce spune Psalmul? "Nu dupa pacatele noastre a facut noua, nici dupa faradelegile noastre ne-a rasplatit noua" " [Parintele Paisie Aghioritul in: Atanasie Rakovalis, Parintele Paisie mi-a spus..., trad. de Ieroschim. Stefan Nutescu, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2002, p. 110].

"Iti zice constiinta: "Mai omule, a intins mana un om necajit. Da-i ceva!". Si tu poate ai ceva sa-i dai, cat de putin; dar iubirea de sine zice: "Sa dau bani la toti golanii? Sa se duca sa munceasca!". Si nu-i dai nimic. Aceasta este bucuria dracilor! Trebuie macar cate putin sa-l mangai, sa-i dai, ca Evanghelia spune: "Cine cere de la tine da-i". Dar tu, cu iubirea de sine, zici: "Lasa, ca am copii, am femeie, am eu cui da!". Si nu-i dai.

Poti sa dai canon la oameni sa faca milostenie. Dar nu la cei care sunt bogati. Ca ei au buzunarele doldora, vin si-ti pun un teanc de bani pe masa si zic: "Gata! M-am mantuit". Dar Imparatia lui Dumnezeu nu se cumpara cu bani! Sa le dai sa posteasca, sa faca metanii, sa privegheze. Ca atunci se ostenesc si au plata de la Dumnezeu. Milostenie ii dai sa faca la unul mai sarac. Ca el ca sa faca rost de bani trebuie sa se osteneasca, ca asa are plata de la Dumnezeu.

Sa ne amintim de Parintele Vichentie Malau, mare duhovnic la Secu si Agapia. Cand venea cate un sarac la chilia lui si nu mai avea ce sa-i dea, se ducea la parinti sau maici si le zicea: "Va rog, imprumutati-ma cu o suta de lei, ca a venit Hristos la mine si nu am ce sa-i dau!". Asa faceau parintii nostri. Asa sa facem si noi!

 Sa nu plece nimeni de la voi nemiluit, mama! N-ai un ban, da-i un cartof, un colt de paine, o batista, da-i ceva cat de putin. Daca dai putin, dar iti pare rau ca n-ai dat mai mult, ca fulgerul ajunge la Dumnezeu milostenia ta. De ce? S-au unit doua mari virtuti: milostenia cu smerenia" [Parintele Cleopa, Indrumari duhovnicesti pentru vremelnicie si vesnicie, editie realizata de Ioan Ginsca, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 155-156].

 Victor Popescu-Sandu

02 Ianuarie 2016

Vizualizari: 35780

Voteaza:

Sfanta Iuliana cea milostiva: sotie si mama sfanta 5.00 / 5 din 2 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • iuliana dencescuPostat la 2011-08-21 08:02

    de mult vroiam sa aflu cite ceva despre Sf.Iuliana. multumesc!

  • Ana-Maria LupuPostat la 2010-12-05 12:44

    extraordinar articol dle Sandu,multumim pt aceste invataturi stranse la un loc.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE