Sfântul Onufrie este cinstit pe 11 iulie. Sfantul Oufrie a dus viaţă ascetică, mai întâi într-o mănăstire aproape de Ermopole, în părţile Tebaidei, şi apoi a sihăstrit în pustia cea mai dinăuntru, unde a trăit optzeci de ani întregi, fără să întâlnească deloc om, ci avea în tovărăşia sa numai fiarele sălbatice. Tatăl său era împăratul Persiei.

Deoarece mama sa era stearpă, se rugau continuu cu căldură lui Dumnezeu să le dea un copil, ca să nu rămână fără urmaşi şi să ia altcineva împărăţia. Dumnezeu a îndeplinit rugăciunile lor, şi ascultaţi cum.

Intr-o zi, pe când împăratul se plimba mâhnit prin pădure, l-a întâlnit un necunoscut şi l-a întrebat ce i se întâmplă. Impăratul i-a destăinuit cu durere în suflet problema sa. Necunoscutul, care nu era altul decât Hristos, i-a dăruit un măr binecuvântat şi l-a sfătuit ca soţia lui să mănânce din el, iar coaja să o dea iepei sale. Intr-adevăr, împăratul s-a conformat poveţei necunoscutului şi i-a dat femeii sale să mănânce mărul, iar coaja a dat-o iepei sale să o mănânce. Impărăteasa a rămas însărcinată, la fel şi animalul!

Când s-a născut sfântul, l-au numit Onufrie, în urma unei arătări dumnezeieşti. Părinţii săi s-au bucurat de el doar trei zile, căci îngerul lui Dumnezeu l-a vizitat pe împărat şi i-a zis: „Domnul porunceşte să îmi dai copilul, căci este vas al alegerii". Fără să facă nicio obiecţie, împăratul i-a dat îngerului copilul şi s-a supus cu dragă inimă poruncii divine. îngerul a călătorit trei zile pe drum şi a ajuns la o îndepărtată mănăstire din Tebaida Egiptului. Pe tot itinerariul i-a însoţit din înştiinţare divină o căprioară, care îl hrănea pe sfânt cu laptele ei.

Atunci când îngerul a ajuns la mănăstire, l-a înştiinţat pe stareţ de voia divină, iar acela i-a răspuns: „Aici deloc nu s-a apropiat vreo femeie niciodată şi cum e posibil să fie hrănit copilul?". Iar îngerul i-a răspuns: „Pe tot drumul ne-a însoţit o căprioară, care l-a hrănit. Astfel, va veni iar aici în fiecare zi să îl alăpteze până va creşte". Stareţul a primit copilul la mănăstire şi căprioara venea în fiecare zi, până în anul al treilea, să îl alăpteze. Ulterior, în această mănăstire sfântul Onufrie a devenit monah şi i-a imitat în virtute pe ceilalţi părinţi.

La sfârşitul vieţii sfântului, Atotbunul Dumnezeu l-a trimis în pustiu pe sfântul Pafnutie pentru a-l întâlni, ca să afle despre viaţa sa minunată şi să o descopere oamenilor, precum şi, de asemenea, să îngroape trupul său. Când a ieşit sufletul sfântului Onufrie din trupul său şi l-au luat sfinţii îngeri, sfântul Pafnutie a plâns multă vreme, deoarece era lipsit de un asemenea tezaur de preţ şi se gândea cum să sape pământul, de vreme ce nu avea unealtă. Atunci s-au apropiat cu blândeţe de el doi lei şi i-au lins picioarele în semn de doliu şi tristeţe.

Sfântul le-a spus: „Ştiu că Dumnezeu v-a trimis să îngropaţi sfântul trup, deoarece şi animalele sălbatice ascultă de Acesta". A însemnat, deci, cu toiagul, lungimea mormântului şi animalele au săpat cu ghearele lor groapa. După ce sfântul a înmormântat cu evlavie trupul, leii au făcut metanie la mormântul sfântului Onufrie şi la sfântul Pafnutie şi au plecat.

Cand animalele vorbesc cu sfintii, Editura Renasterea

Cumpara cartea "Cand animalele vorbesc cu sfintii"

• Pot fi pomenite animalele la sfintele slujbe?
  Publicat in : Religie