Sfaturi pentru educatia copilului

Sfaturi pentru educatia copilului Mareste imaginea.

Cum îl putem învăţa pe copil să se roage ţi ce rugăciuni trebuie să înveţe acesta pe de rost?

Nu există o pravilă de rugăciune anume pentru copii. Avem doar rugăciunile de dimineaţă şi de seară din Ceaslov. Sigur că pentru copiii mici rugăciunea nu înseamnă citirea textelor, pe care ei în cea mai mare parte nu le înţeleg. Pentru început, rugăciunea poate fi simplă (pentru mama, pentru tata, pentru apropiaţi sau adormiţi). Această rugăciune, ca primă experienţă de convorbire cu Dumnezeu, trebuie să aibă cuvinte foarte simple: „Doamne, apără şi mântuieşte pe mama, pe tata, pe bunica şi pe fratele meu, iar pe mine mă ajută să nu mă cert şi iartă-mi mofturile. Ajut-o pe bunica, fiindcă e bolnavă. Ingerule Păzitor, păzeşte-mă cu rugăciunile tale. Sfinte, al cărui nume îl port, fii alături de mine şi ajută-mă să învăţ a face binele”. O astfel de rugăciune o poate spune copilul şi singur, dar, pentru ca aceasta să facă parte din viaţa lui, este nevoie de sârguinţa părinţilor, care să-l ajute cu impulsul pentru rugăciune ori de câte ori au puţin timp.

Atunci când copilul va putea repeta conştient, în urma mamei sale: „Doamne, miluieşte!” sau atunci când va putea zice singur: „Slavă Ţie, Doamne!”, el trebuie învăţat cum să se roage. Putem să-L rugăm pe Domnul şi să-I mulţumim încă din fragedă pruncie şi, slavă Domnului, unele din primele cuvinte ale copilului sunt rugăciunile.

Cuvântul „Doamne”, rostit în faţa icoanei, împreună cu mama care îi aşază degetele la rugăciune, fiindcă el singur încă nu poate face aceasta, va avea reverberaţii în memoria sa. Sigur că sensul pe care omul de doi sau trei ani îl dă acestor cuvinte de rugăciune este diferit de cel înţeles de o persoană de optzeci de ani, dar aceasta nu înseamnă că rugăciunea bătrânului va fi mai plăcută Domnului. Aşa vă nu trebuie să cădem în extrema intelectualităţii, ci să încercăm mai întâi să-i explicăm copilului sensul răscumpărării de pe cruce, iar după aceea să-i spunem de ce are nevoie să fie miluit, după care cel mic trebuie învăţat că e bine să ceară de la Domnul doar lucruri autentice, legate de veşnicie, nu banalităţi. Abia după ce el va înţelege toate acestea, să-l învăţăm să spună şi: „Doamne, miluieşte!” Iar ce înseamnă „Doamne, miluieşte!” trebuie să înţelegem pe parcursul întregii vieţi.

Pe măsura creşterii fizice şi psihice, iar aceste lucruri se întâmplă diferit de la un copil la altul, este nevoie de creşterea progresivă a numărului de rugăciuni. Rugăciunea domnească Tatăl nostru va fi reţinută de către copil foarte repede, deoarece aceasta este rostită şi cântată la fiecare slujbă sau la masa de acasă. Dar părinţii nu trebuie doar să-l înveţe pe copil această rugăciune, ci şi să i-o explice, ca să înţeleagă. Alte rugăciuni începătoare, cum ar fi Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te/, sunt de asemenea foarte uşor de retinut si de înţeles. Rugăciunea către îngerul păzitor sau către sfântul ocrotitor, a cărui icoană o are în cameră, trebuie de asemenea învăţate pe de rost încă de timpuriu. Dacă micuţa Tatiana a învăţat de mică să spună: „Sfântă muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”, aceasta îi va rămâne în inimă pentru întreaga viaţă.

De la vârsta de patru-cinci ani se pol învâţ.i şi rugăciuni mai lungi. Trecerea de la rugăciunile începătoare la pravila întreagă de seară sau dimineaţă trebuie făcută, după părerea mea, mai târziu, când copilul va dori să se roage de unul singur, ca un adult. Este mai bine să fie menţinut cu câteva rugăciuni simple, de copil, sau chiar să-i spui că încă e devreme pentru el să citească rugăciuni mai complicate, pe care nici nu le înţelege. Dorinţa de a creşte mai repede şi a pune mâna pe Ceaslov va fi pentru el atunci un impuls către o rugăciune mai osârduitoare.

Am auzit de la oameni care au trăit copilăria în timpurile grele ale comunismului că bunicile îi învăţau să citească Tatăl nostru şi Născătoare de Dumnezeu... Ei au rostit aceste rugăciuni până când au devenit mai mari, după care au fost învăţaţi Crezul şi alte câteva rugăciuni, dar nu am auzit pe nimeni spunând că în copilărie a fost obligat să rostească rugăciunile de seară şi de dimineaţă din Ceaslov, după pravilă. Copiii începeau să rostească aceste rugăciuni doar atunci când erau conştienţi de necesitatea actului de rugăciune, atunci când considerau că rugăciunile scurte nu le sunt de ajuns. Ce poate fi mai important în viaţa omului decât a se ruga pentru că aşa îi cere sufletul, şi nu pentru că aşa se face în general? Multe familii încearcă astăzi să impună rugăciunea lungă şi deasă copiilor lor, dar, din păcate, se întâmplă ca aceştia să o urască mai târziu. La un moment dat, am citit cartea unui mare duhovnic contemporan, care îi scria unui copii destul de mare: „Nu trebuie să înveţi atâtea rugăciuni, rosteşte doar Tatăl nostru şi Născătoare de Dumnezei Toate cele legate de sfinţenie, de măreţie şi Biserică un copil trebuie să le primească în măsura în care e capabil să le asimileze.

Un copil mic abia dacă reuşeşte să asculte întreaga pravilă a rugăciunilor dimineţii. Doar copiii extraordinari, aleşii Domnului, se pot ruga în mod conştient mai mult timp.

Este mai înţelept ca, gândindu-se bine, rugându-se şi sfatuindu-se cu cineva mai înţelept, părinţii să compună pentru copii o rugăciune scurtă sau o pravilă mică, compusă din rugăciuni scurte şi lipsite de complexitate. Fie ca aceasta să fie prima lor pravila de rugăciune, după care, încetul cu încetul, odată cu înaintarea în vârstă, să se adauge câte o noua rugăciune. Va sosi, asrtd, şi ziua când el va dori să treacă singur de Ia rugăciunea pentru copii la cea din pravila mare. Copiii vor să i imite întotdeauna pe cei maturi, iar atunci când vor tace aceasta, vor avea o rugăciune statornică şi puternică. Altfel, copilul se va teme de părinţi şi doar se va preface că se roagă.

Cum îi putem obişnui pe copii să se roage în fiecare zi?

Intâi de toate, trebuie să le dăm propriul exemplu de rugăciune zilnică, fără a-i obliga. In timpurile de demult cea mai importantă pentru copil era învăţarea rugăciunilor de seară şi de dimineaţă. Această învăţare a rugăciunilor se transmitea de la o generaţie la alta. Din păcate, tradiţia bisericească a fost întreruptă la noi şi în acest sens.

Astăzi, mulţi ajung la credinţă atunci când sunt maturi deja, învăţând să se roage conform pravilei mari. Cel mai adesea, ei fac aceasta fără a şti cum să se comporte, în acest sens, cu proprii copii. Părinţii cred că pruncii lor născuţi în cadrul unei căsătorii bisericeşti vor trebui să ajungă cât de curând la aceeaşi măsură a evlaviei ca şi ei. Numai că aceasta este măsura omului matur.

Este bine că astăzi apar cărţi de rugăciuni pentru cei mici. Nu trebuie să ne grăbim, ci să lăsăm copiii să fie cât mai mult cu această carte de rugăciuni, nu cu Ceaslovul din care nu înţeleg încă foarte multe lucruri.

Când trebuie să laşi copilul să se roage singur?

Cred că atunci când copilul va începe să ia singur sfatul duhovnicului în privinţa pravilei de rugăciune. De atunci ar trebui ca şi el să spună de unul singur rugăciunile de seară şi de dimineaţă. Adică să treacă la forma de rugăciune comună pe care o au şi adulţii din familie, dar păstrând, din când în când, şi rugăciunea în comun cu ceilalţi, (ie Ia o anumită oră din zi, Fie la citirea împreună a pravilei pentru împărtăşire, a unor acatiste sau rugăciuni pentru sănătate. Rugăciunea zilnică particulară trebuie începută cu statul duhovnicului la care acesta se spovedeşte.

Când si cum trebuie să înceapă copiii citirea „ Noului ” şi a „ Vechiului Testament?

Despre cât de multe îi poate oferi citirea Sfintei Scripturi copilului s-a scris mai demult în Pelerinul rus şi în Fraţii Karamazov a lui Dostoievski. Dacă nu vom privi Scriptura ca pe o listă de cărţi obligatorii, ci ca pe cuvântul lui Dumnezeu, care transformă sufletul, acest lucru se va resimţi şi asupra copiilor. Puţini sunt oamenii care nu se vor smeri citind despre Iov, iar copiii de cinci-şase ani vor plânge atunci când le veţi citi despre sacrificiul lui Avraam. In ce priveşte Evangheliile, pentru cei mici este bine să citim părţile povăţuitoare. Dar mai bine ar ti să Ie povestim cu cuvintele noastre decât să citim variantele adaptate pentru copii ale aşa-ziselor Biblii pentru copii. Mama şi tata ştiu mai bine cum trebuie să-i povestească fiului lor Evanghelia, pentru ca el s-o înţeleagă la trei sau la cinci ani. Iar autorii cărţii, chiar şi cei mai buni, nu vor putea rezolva această problemă pentru toate vârstele şi minţile.

Cum trebuie să postească cei mici?

Copiii trebuie să postească, iar postul nu începe odată cu atingerea unei vârste, cum ar fi majoratul. Principiul educării sufletului şi a trupului în moderaţie şi autolimitare se statorniceşte în copilărie, iar cel care s-a obişnuit cu acesta de mic va trece uşor de toate posturile. Ce înseamnă o familie postitoare. Atunci când şi adulţii, dar şi copiii postesc, acest mod de viată devenind firesc pentru cei mici. Ei vad ca în timpul postului, de exemplu, nu se dă drumul la televizor, că nu mai merg in vizită la prieteni pentru petreceri, aceasta devenind pentru ci o experienţă de viaţă care va li uşor de continuat mai târziu. Este foarte important ca postul copiilor să nu se reducă la hrana, ci şi să ajungă la suflet. In timpurile noastre, postul poate fi simţit mai bine renunţând la televizor sau măcar reducând drastic numărul programelor urmărite. Fie ca în post copiii să se uite doar la programe de culturalizare sau religioase, dar nu la concerte de muzică uşoară sau Ia altceva de acest gen. Chiar şi reducerea convorbirilor telefonice, care duc de multe ori la păcatul vorbirii în deşert, este bine să fie făcută în post.

In ce priveşte postul de mâncare, atunci când copilul vede că părinţii şi fraţii mai mari nu mănâncă preparate din carne, dulciuri, vin, aceasta le rămâne în minte. Dacă posteşte întreaga familie, atunci şi copilul va posti, căci nu ar avea rost să se gătească diferit pentru unii din familie. Anume astfel se obişnuieşte copilul cu postul, chiar dacă pentru copil acesta încă nu este post adevărat, ci doar o rânduială a familiei. La un moment dat, copilul va dori singur să ţină post, şi pentru aceasta trebuie să-l pregătim în familie. Atunci, eu ajutorul mamei, al tatălui şi al preotului, în ajunul unei zile de post copilul va zice: „Nu voi mânca ciocolată în Postul Mare, iar când voi merge in Postul Crăciunului la bunica în vizită nu o voi ruga să-mi pună desene animate la televizor”.

Aşa începe postul pentru copil, atunci când el refuză ceva ce îi place, pentru Hristos. Sigur că va fi mai înţelept să combinăm un astfel de refuz cu ceea ce recomandă canoanele bisericeşti. Rar întâlneşti copii care să-ţi ceară neapărat salam sau chifteluţe, dar a renunţa la îngheţată sau ciocolată este un lucru mult mai serios pentru ei.

Tocmai acesta este postul copiilor, care poate începe pentru oricine, la vârste diferite: trei, patru sau cinci ani. Cunosc copii care postesc conştient de la trei ani, iar la cinci ani majoritatea copiilor crescuţi în familii îmbisericite postesc în mod regulat. La vârsta de şapte, opt, nouă ani este de dorit ca cei mici să fie învăţaţi să postească deja ca adulţii, în sensul trupesc, dar şi sufletesc al postului. Se poate da dovadă de înţelegere pentru neputinţe şi să se permită lactatele, dar nu dulciurile, ci produsele de bază, cum ar fi iaurtul, chefirul sau laptele pentru griş. Copiii care mănâncă la cantinele şcolare sunt sfătuiţi să se abţină de la carne. Dacă, de exemplu, în supă este carne de pui, atunci să mănânce supa, iar carnea nu. Sau dacă e un pilaf cu carne, de asemenea, chiar dacă va fi şi sos din acea carne, căci ispita nu este chiar aşa mare. Dar să refuze în aceste zile ciocolata, guma de mestecat sau alte bunătăţi.

Inseamnă că atunci când copilul mic refuză ciocolata în Săptămâna Patimilor, deşi părinţii consideră că nu este obligat să postească, ţine, de fapt, postul lui special?

Da, acesta este postul lui, bineplăcut Domnului. Deoarece copilul renunţă pentru Hristos la ceva ce îi place, la propria dorinţă, acest gest va oferi sufletului său mai multe decât interdicţia părinţilor. Dacă posteşte întreaga familie, atunci şi copilul posteşte, după cum am mai spus. Este foarte important ca cel mic să ajungă singur la concluzia că trebuie să postească pentru Domnul.

Ce să faci dacă partenerul nu este de acord cu postul copilului?

Să atragi copilul de partea ta. Copilul este aliatul cu care tiebuie să fii împreună. Nu poţi înclina întotdeauna să satisfaci dorinţa celui care este mai puţin evlavios în familie.

Dacă bunicii, cu care copilul stă foarte mult, sunt împotriva postului, ce să facem?

Foarte multe depind, în acest caz, de principialitatea de care dăm dovadă. Bunicii ţin, de cele mai multe ori, să fie în comuniune cu nepoţii. Ei vor sâ-i şi educe după cum cred, să-i hrănească aşa cum vor, dar trebuie învăţaţi totuşi să ţină cont de anumite reguli, şi doar după acestea să aibă grijă de copii. 99% din bunici vor fi de acord cu condiţiile pe care le impun părinţii, doar pentru a-i avea pe nepoţi în preajmă. Sigur că, acceptând aceasta, bunicii vă vor certa pentru că, după părerea lor, schilodiţi copiii, dar trebuie să fiţi tari până la capăt.

Când trebuie să începem a-i aduce pe copii la Liturghie?

Copiii mici este mai bine să nu fie aduşi la întreaga slujbă, pentru că nu pot rezista două ore concentraţi. Cel mai bine este să-i aducem în timpul împărtăşirii, pentru ea şederea în biserică să fie pentru ei una luminoasă şi dorita, iar nu chinuitoare, căci ei nu înţeleg ce trebuie să facă acolo. Cred că ar fi înţelept să mergeţi într-o duminică toată familia la slujbă, iar în duminica următoare la biserică să meargă doar un părinte, ca să stea la întreaga slujbă, iar celălalt, dacă vrea neapărat, să vină doar la sfârşit, cu copiii. Atunci când mama alăptează copilul şi nu are timp pentru rugăciune, este bine să meargă măcar o dată pe lună, singură, la biserică, iar soţul să stea acasă cu copiii, căci Domnul va considera că astfel ea face un sacrificiu bineplăcut Lui.

Este mai bine ca părinţii să meargă la slujba cu copiii mici, conştienţi fiind de faptul că nu se vor putea împărtăşi în acea zi. Cei care iubesc slujbele cu siguranţă vor accepta să se sacrifice în acest fel. Dar, în primul rând, nu este obligatoriu să duci copiii în fiecare duminică la biserică şi, în al doilea rând, aceştia pot fi duşi la biserică pe rând, o dată cu mama, iar altă dată cu tata sau cu bunicii sau naşii. In al treilea rând, copilul trebuie adus la slujbă în timpul părţii pe care el o poate înţelege. La început e bine să fie lăsat la slujbă zece-cincisprezece minute, înainte de împărtăşanie, iar mai târziu, când va creşte (asta depinde şi de fiecare copil în parte), poate sta la slujbă de la Evanghelie până la sfârşit şi, ulterior, chiar la toată slujba. Abia mai târziu poate asista la Priveghere, tot aşa, la început doar o perioadă, iar mai târziu la întreaga slujbă.

Pe de o parte, copiii trebuie să fie obişnuiţi cu biserica de mici, iar pe de altă parte, ei trebuie să se obişnuiască cu lăcaşul sfânt ca şi cu o casă a Domnului, nu să-l vadă ca pe un loc de joacă. In unele parohii, copiilor pur şi simplu nu li se va permite să se joace în biserică şi vor fi admonestaţi şi părinţii, iar în altele aceştia s-ar putea juca în voie, ceea ce nu este de dorit. In astfel de cazuri, părinţii nu ar trebui să se bucure că fiul lor vrea să meargă duminica la biserică, dacă face aceasta deoarece trebuie să-şi recupereze un timbru sau un abţibild de la un prieten.

Trebuie neapărat să urmăreşti copiii mici, căci adesea se poate întâmpla ca ei să fie lăsaţi de bunici sau de cineva, căruia i-aţi încredinţat, în curtea bisericii, să se joace prea mult şi să nu se obişnuiască, de fapt, cu slujbele. Dacă cei mici se vor juca tot timpul în curtea bisericii, iar părinţii sau bunicii se vor ruga, atunci rezultatul poate fi dezastruos. în acest fel, copiii pot creşte atei sau să aibă repulsie faţă de slujbe. De aceea, fiecare ieşire cu copiii la biserică este o cruce pentru părinţi. Anume astfel trebuie privită această problemă. Acum mergeţi la biserică nu doar pentru a vă ruga Domnului, ci pentru a face munca de îmbisericire a copilului. Aşa că îl veţi ajuta să se comporte corect în biserică, să se roage şi să nu fie distras. Dacă vedeţi că a obosit, ieşiţi un pic cu el afară, dar să nu fie distras prea mult. Dacă e greu pentru copil să stea în căldură şi înghesuială sau nu vede nimic din spatele oamenilor, ieşiţi un pic din biserică, dar rămâneţi cu el, ca să nu se simtă părăsit.

Preot Maxim Kozlov

Fragment din cartea "FAMILIA ULTIMUL BASTION", Editura Sophia

Cumpara cartea "FAMILIA ULTIMUL BASTION"

 

Pe aceeaşi temă

20 Septembrie 2017

Vizualizari: 1678

Voteaza:

Sfaturi pentru educatia copilului 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

educatia copilului

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE