Sfintii ca manifestare a Duhului Sfant

Sfintii ca manifestare a Duhului Sfant Mareste imaginea.


Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai - Sfintii ca manifestare a Duhului Sfant

Frumusetea perceptibila in mod sensibil, dar care trimite dincolo de frumusetea sensibila, pe care mitropolitul Aleksei o constata in arta ortodoxa, isi gaseste expresia si in oameni, mai cu seama in asceti.

Asceza nu este in primul rand o "fapta" sau o "stiinta morala", ci "arta artelor", "mestesugul mestesugurilor". Asceza nu creeaza "un om "prietenos", ci un om frumos, iar semnul distinctiv al ascetilor sfinti nu este atitudinea lor prietenoasa, pe care si oamenii obisnuiti, chiar cei mai pacatosi intre ei, pot sa o aiba, ci frumusetea duhovniceasca, frumusetea stralucitoare a unor oameni care radiaza si sunt plini de lumina, si care nu este accesibila unui om neduhovnicesc".

Exegetul ortodox american Theodor Stylianopulos a subliniat nu de mult, invocandu-l pe Sfantul Grigorie din Nazianz, ca - altfel decat in cazul deosebirii ipostatice dintre Tatal si Fiul - "subzistenta vesnica a Duhului ca entitate dumnezeiasca distincta nu poate fi dovedita in sens strict cu mijloacele unei exegeze gramaticale a textelor biblice". Prin aceasta Stylianopulos nu voia sa puna in discutie invatatura ortodoxa, ci sa accentueze faptul ca Biserica cu Traditia ei este singurul spatiu in care Sfanta Scriptura poate fi inteleasa in mod corect, respectiv drept cea care invata potrivit Scripturii, fara ca toate invataturile ei sa poata fi scoase nemijlocit din Sfanta Scriptura.

Raritatea marturiilor scripturistice privitoare la caracterul de sine statator al Duhului Sfant ca Persoana n-a scapat nici unor teologi cum au fost parintele Serghi Bulgakov, Vladimir Lossky si parintele Pavel Florenski. Aceasta saracie a marturiilor ii face sa vorbeasca de o kenoza a Duhului Sfant. Parintele Serghi Bulgakov preia in acest context si afirmatii ale Fericitului Augustin: "in purcederea Sa de la Tatal spre Fiul El Se pierde oarecum", devine "numai o legatura, o punte vie a iubirii intre Tatal si Fiul, un "intre" ipostatic".

Ceilalti teologi ortodocsi mai noi nu sunt dispusi la o deschidere atat de binevoitoare fata de conceptiile Fericitului Augustin. Ei intemeiaza absenta claritatii ipostatice a Mangaietorului nu pe caracteristica Sa ipostatica, ci pe gradul diferit al revelarii Sale in istoria mantuirii. Pentru ei, revelarea deplina a Duhului Sfant ca Ipostas n-a sosit inca. Pentru parintele Pavel Florenski ea face parte din speranta desavarsirii lumii, un dar al veacului viitor. Arvuna acestui dar eshatologic o constituie pentru ei moastele sfintilor.

Asceza si Sfintele Taine slujesc ca izvoare si mijloace ale sfintirii si indumnezeirii, realizate pe deplin numai o data cu desavarsirea lumii. Abia atunci, spune Vladimir Lossky, "aceasta Persoana divina necunoscuta, Care nu are chip in nici un ipostas, Se descopera in persoanele indumnezeite: ceata mare a sfintilor este chipul Ei". Aceasta viziune corespunde faptului ca, in duminica imediat urmatoare Cincizecimii, Biserica Ortodoxa praznuieste Duminica Tuturor Sfintilor.

Caracteristic e si faptul ca, inca inainte de Sfintele Taine, parintele Pavel Florenski numeste drept semne ale Duhului Sfant si ale lucrarii Lui pe sfinti, asceza si moastele lor. In viata si invatatura unor sfinti ca Simeon Noul Teolog (cca 949-1022), Serafim din Sarov (1759-1833) si a "staretilor" de la Optina, el vede pe Cel de-al Treilea Ipostas al Treimii devenind vizibil "ca printr-o luneta".

Fara a numi in mod expres si indeosebi Cel de-al Treilea Ipostas, "lex orandi" a Bisericii Ortodoxe trimite in aceasta directie. Acest lucru e clar in citatul frecvent din Ps 67, 36. In Dumnezeiasca Liturghie acest verset din Psalm se canta in fiecare zi de lucrus. In redactarea ebraica el suna: "infricosator este Dumnezeu in locasul cel sfant", si este limpede ca el se refera la templu ca sanctuar al lui Dumnezeu. Septuaginta inlesneste insa o alta interpretare, care s-a impus in Biserica Ortodoxa: "Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui!" In locul templului din piatra e vorba deci de templul lui Dumnezeu nefacut de mana omeneasca: sfintii intru care Dumnezeu Se manifesta in chip minunat. Esenta vietii sfintilor si a cinstirii lor nu poate fi mai bine exprimata decat aratandu-se ca intotdeauna este vorba de faptul ca Dumnezeu Se manifesta ca Duh Sfant in chip minunat in sfintii Sai. Fara sa faca aluzie directa la Ps 67, 36, parintele Georges Florovsky da expresie aceleiasi idei atunci cand scrie: "in sfinti cinstim indumnezeirea naturii umane, iubirea lui Dumnezeu fata de ei si in ei".

Expresia iconografica a acestui fapt e nimbul ca atribut nelipsit al oricarei icoane a sfintilor. Nimbul arata o stralucire a slavei lui Dumnezeu care in anumite clipe de extaz poate fi perceputa si vizibil. Un martor ocular care-l vazuse savarsind Sfanta Liturghie pe harismaticul parinte din Kronstadt, Ioan Serghiev, l-a descris cum arata dupa primirea Cuminecaturii: "Fata lui parca stralucea, revarsa ca o lumina. Acum inteleg bine ce inseamna nimbul zugravit pe icoane in jurul capului robilor sfinti care au bineplacut lui Dumnezeu".

Si mai impresionanta in aceasta privinta e relatarea mosierului Motovilov cu privire la o convorbire avuta cu Sfantul Serafim de Sarov. Experienta avuta de Motovilov, care l-a vazut pe sfant "mai stralucitor decat soarele" si devenind in intregime lumina, Sfantul Serafim i-o explica ca efect al lucrarii Duhului Sfant: "Si Dvs. insiva ati devenit acum tot asa de luminos ca si mine. Si Dvs. insiva sunteti acum in plinatatea Duhului Sfant, altfel n-ati fi putut sa ma vedeti asa".

Atunci cand Motovilov, ca si martorul care l-a descris pe Ioan din Kronstadt in timpul savarsirii Sfintei Liturghii, descrie aratarea minunata a sfintilor, aceste relatari din timpul mai de pe urma sunt o expresie a credintei ca darurile harismatice continua sa fie active pana astazi in Biserica. Fara o atare continuitate cinstirea sfintilor, nu numai in Biserica veche, ci si in timpul mai nou si foarte recent, ar fi de neinteles.

Fata de accentuarea penticostala a "vorbirii in limbi", Biserica Ortodoxa accentueaza mai puternic alte daruri: "Darul special al vorbirii in limbi, frecvent in timpul Apostolilor, n-a fost socotit de Sfantul Pavel ca unul din darurile duhovnicesti cele mai importante" (vezi 1 Co 14, 5), spunea arhimandritul Kallistos la Conferinta din Creta. "Incepand din a doua jumatate a secolului II aceste harisme au devenit rare in Rasaritul crestin, chiar daca n-au disparut niciodata cu totul". Facand aluzie, intr-o scrisoare oficiala, la serviciile divine "harismatice" de la Adunarea Generala a Consiliului Mondial al Bisericilor din Nairobi 1975, Patriarhia Moscovei vorbea de o "atmosfera de exaltare artificial creata, pe care unii inclina sa o considere drept o lucrare a Duhului Sfant. Si in Biserica Ortodoxa din America serviciile divine harismatice sunt vazute ca o "trasatura de emotionalitate nenaturala", drept "izbucniri imature" si departe de "o linie cu adevarat mistica".

La afirmatiile sale rezervate despre "vorbirea in limbi", arhimandritul Kallistos adauga: "Astazi, ca si in trecut, mult mai frecvent se intalnesc in Rasaritul crestin darul vindecarii si darul lacrimilor". El ar fi trebuit poate sa numeasca si darul "vederii inainte", de care sunt pline si astazi descrierile vietii ascetilor si staretilor. Aproape toti harismaticii stiu cu mult mai inainte ziua mortii lor. Pana astazi despre sfintii ortodocsi se povesteste ca stiu evenimente ce se vor intampla departe sau intr-un viitorul indepartat.

Iin ciuda importantei si a altor daruri, arhimandritul Kallistos Ware are totusi dreptate atunci cand accentueaza indeosebi darul tamaduirii si darul lacrimilor. Vindecari miraculoase se relateaza despre toti sfintii Bisericii Ortodoxe, si despre parintele Ioan din Kronstadt. Vindecari miraculoase sunt atribuite fireste si Sfantului Serafim de Sarov, cel mai mare sfant al Bisericii Ruse din epoca moderna. Vindecari miraculoase au savarsit si rugaciunile sfintilor celorlalte Biserici Ortodoxe din timpul din urma.

Lacrimile de care e vorba in darul lacrimilor sunt ale caintei si pocaintei. Pentru acest dar al lacrimilor se roaga crestinul ortodox cand merge la culcare cu o rugaciune atribuita Sfantului Ioan Gura de Aur: "Doamne, da-mi lacrimi, gand la moarte si zdrobire de inima". Lacrimile si intristarea pentru pacate sunt o trasatura specifica a spiritualitatii ortodoxe. Sfantul Serafim din Sarov (1759-1835) ii saluta pe toti vizitatorii sai cu salutul de Pasti ("Hristos a inviat") si ii numea "Bucuria mea". Dar in spatele acestei bucurii sta o aspra viata ascetica si, pe langa aceasta bucurie, el avea si darul lacrimilor.

"Apoftegmele Parintilor" (Patericul), o colectie de ziceri ale monahilor asceti din secolele IV si V, sunt pline de intamplari, in centrul carora stau lacrimile duhovnicesc sau darul lacrimilor. Cat de dorit apare aici darul lacrimilor se vede din urmatoarea apoftegma: "Un frate l-a intrebat pe un batran: Cum se face ca desi ma rog neincetat pentru lacrimi, pentru ca am auzit ca cei din vechime plangeau, nu imi vin lacrimi si sufletul meu se mahneste? Zis-a lui batranul: Fiii lui Israel au intrat in pamantul fagaduintei abia dupa patruzeci de ani. Lacrimile sunt ca pamantul fagaduintei: daca vrei sa ajungi aici, nu trebuie sa te temi de lupta, caci Domnul vrea ca sufletul sa se mahneasca, ca el sa vrea neincetat sa intre in acest pamant".

Poate cel mai important specific al "spiritualitatii" ortodoxe, al vietii "duhovnicesti" calauzite de Duhul Sfant, e stransa alaturare de bucurie si asprime ascetica, de bogatie ierarhic-sacramentala si saracie ascetica.

Fala liturgica si autoritatea ierarhica sunt desigur caracteristice pentru Biserica Ortodoxa. Dar cine vrea sa le aiba pe acestea fara asprimea ascetica intelege doar o parte a bogatiei spirituale ortodoxe, ca si cel care vede in Biserica Ortodoxa numai bucuria coplesitoare a invierii fara postul premergator si, o data cu acesta, osteneala legata de lungile slujbe dumnezeiesti din Postul Mare si din Saptamana Patimilor. De altfel, lucrurile pot fi si rasturnate. Asceza ortodoxa e intr-adevar istovitoare, dar nu intunecata, altfel nu s-ar putea intelege bucuria senina a Sfantului Serafim din Sarov.

De Ortodoxie, de bogatia traditiei liturgice ortodoxe, tine si asceza care reprezinta cealalta fata a medaliei ei. Acest lucru se vede inca din istoria cultului divin ortodox: si acesta a aparut din cultul divin manastiresc. in orice caz, lucrul este valabil pentru serviciile divine cele mai importante dupa dumnezeiasca Liturghie: slujba vecerniei si a utreniei, de aceea, acestea din urma cuprind psalmi de cainta, metanii si alte simboluri asemanatoare tinand de randuiala caintei monahale.

Important pentru intelegerea ascetica este si faptul ca pana si exercitiile de pocainta pot fi ingradite. Nu sunt ingaduite "iesiri" individuale, exercitiile de pocainta sunt permise numai daca le ingaduie si prescrie Biserica, de exemplu nu de Pasti sau dupa primirea Cuminecaturii. Ele sunt mantuitoare numai daca se fac cu binecuvantarea parintelui duhovnicesc si nu intrec masura prescrisa de el. Pocainta e prevazuta si prescrisa, dar nu este ingaduita desfatarea de pocainta. Astfel, in metania mare credinciosul se pleaca in rugaciune pana la pamant. Dar nu se staruie aici, intr-o smerenie devenita desfatare.

De experienta ascetica tine si sobrietatea si severitatea icoanelor clasice. Desigur, icoane sunt frumoase si vor sa fie frumoase. Nu intamplator insa, multa vreme icoanele n-au fost pretuite nici in Rasarit, nici in Apus, dat fiind ca frumusetea lor e severa, nu se descopera nemijlocit oricui si nu corespunde intotdeauna proportiilor estetice clasice.

Pentru teologia ortodoxa important este faptul ca experienta ascetica are efecte cu totul nemijlocite asupra gandirii teologice. Fara o experienta ascetica invatatura specific ortodoxa despre cunoasterea lui Dumnezeu, cu distinctia dintre fiinta si energiile divine, ar fi de neconceput.

Potrivit conferintei de mai multe ori pomenite a arhimandritului Kallistos Ware, asceza ortodoxa are la baza trei principii distincte:

1. "Lumea este creatia lui Dumnezeu, nimic din ceea ce este in fiinta sa nu este rau (Fc 1, 31).

2. Lumea este o lume cazuta, in toate colturile pamantului, in jurul nostru si in noi vedem urmarile pacatului, ale pacatului stramosesc si ale pacatului personal.

3. In Iisus Hristos Dumnezeu S-a facut om, a patimit pe cruce si a inviat din morti pentru a mantui de pacat lumea noastra cazuta si a o face in stare sa se impartaseasca de slava dumnezeiasca”.

In virtutea acestor principii exista retinerea ascetica de la anumite lucruri - "nu pentru ca anumite lucruri sau actiuni sunt rele, ci pentru ca noi suntem necurati in dorintele si poftele noastre”. Acest lucru e valabil si pentru relatia dintre monahism si casatorie. "Monahul si monahia", afirma arhimandritul Kallistos, "nu sunt dualisti, fiindca nazuiesc in aceeasi masura ca si crestinii casatoriti sa intareasca bunatatea si frumusetea existenta in creatia materiala si in trupul omenesc". Atat pentru cei casatoriti, cat si pentru monahi e valabil principiul: "Ambii se opun pacatului si afirma deopotriva lumea. Deosebirea intre ei sta numai in conditiile exterioare diferite in care isi duc lupta ascetica".

Daca atare observatii servesc la delimitarea de o supralicitare a ascezei, delimitare absolut necesara atunci cand asceza e legata de devalorizarea creatiei, totusi pentru arhimandritul Kallistos, in acord cu reprezentantii de seama ai Ortodoxiei, asceza ocupa o pozitie inalta. Indumnezeirea prin lucrarea Duhului Sfant in viata ascetica - indiferent de stare - e pentru el mai importanta sau, in orice caz, nu mai putin importanta decat propovaduirea si misiunea "logica" (prin cuvant). "Fii in pace cu sufletul tau si mii de oameni se vor mantui prin Tine", zice arhimandritul Kallistos, preluand un cuvant celebru al Sfantului Serafim din Sarov. Si adauga: "Sfantul Isaac Sirul (sec. VII) afirma chiar ca este mai bine sa dobandesti curatia inimii decat sa intorci toate neamurile pagane din ratacirile lor".

Dupa convingerea lui Christos Yannaras criza moderna a mediului inconjurator si a relatiei omului cu acesta e intemeiata pe faptul ca lumea de aici nu mai traieste prin Duhul de-viata-facatorul Care odihneste peste ea si umple pamantul, ci e considerata o materie moarta, un bun de consum neutral, "un obiect ce serveste satisfacerii dorintelor sale".

Dimpotriva, hagiografia ortodoxa e plina de exemple ale unei relatii de-a dreptul delicate fata de natura si fata de animale. Prin aceasta, pentru gandirea ortodoxa, sfantul se dovedeste a fi omul in care e restaurata legatura intreolalta a creaturilor tulburata de caderea in pacat. Pana astazi putem intalni la Sfantul Munte Athos sau in manastirile din Serbia exemple ale unei legaturi speciale cu natura din partea unor asceti ortodocsi, legaturi care se invecineaza cu miraculosul.

Literatura crestina veche e plina deja de astfel de exemple, cum sunt istoria leului care l-a rugat pe Apostolului Pavel sa-l boteze sau istoria despre plosnitele care la porunca Evanghelistului Ioan au parasit casa in care dormea: acestea reflecta existenta in epoca postapostolica a convingerii ca oamenii plini de Duhul Sfant dobandesc o relatie noua fata de creatie.

Legenda Sfantului Gherasim oglindeste aceeasi experienta in secolul V. "Traditia spune ca sfantul nevoitor a intalnit odata un leu ranit si l-a vindecat scotandu-i un spin dintr-o laba care puroia deja puternic. Animalul salbatic s-a legat puternic de staret, care-l hranea cu mainile sale din painea sa saracacioasa, slujindu-i ca un animal de casa si ajutandu-l sa savarseasca munca grea a manastirii". De aceea icoana Sfantului Gherasim il arata insotit de un leu cu infatisare blanda.

Intr-o lumina istorica mai clara apare istoria Sfantului Serghi din Radonej cu ursul: "Adeseori il vizita un urs. Sfantul stia ca acesta nu venea sa-i faca rau, ci ca sa manance de la el si sa-l mangaie in intristarile sale. Asa ca sfantul ii aducea paine din chilie si o punea pe un ciot de copac care-i placea, iar ursul venea si manca bland si pasnic privind la sfantul cu prietenie. Iar sfantul ii multumea lui Dumnezeu pentru ca i-a trimis spre mangaiere ursul, care traia cu el in pustiu ca o oaie. El il hranea zi de zi si punea painea intr-un ciot de copac si ursul o manca. Iar cand uneori sfantul avea putina paine, o manca ursul iar el insusi nu manca nimic, pentru ca prefera mai bine sa sufere el insusi de foame, decat sa-l lase flamand pe tovarasul sau in pustie".

Paralelele si deosebirile fata de "viata" Sfantului Gherasim sunt evidente. Lucrul nu trimite neaparat la o constructie literara, intrucat in Bizant si in Biserica Ortodoxa motivul "imitarii" a jucat in permanenta un important rol atat din punct de vedere literar, cat si in viata.

In fond e lipsit de importanta daca astazi astfel de traditii sunt intampinate cu mai mult sau mai putin scepticism. Biserica Ortodoxa isi vede sfintii ei astfel, iar experienta unei relatii cu totul noi fata de natura, care sterge orice teama si vrajmasie, influenteaza cosmosul innoit si umplut de viata de catre Duhul Sfant.

Karl Christian Felmy

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 3497

Voteaza:

Sfintii ca manifestare a Duhului Sfant 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE