Spovedania pacatelor nerostite

Spovedania pacatelor nerostite Mareste imaginea.

Calea spre smerenie trece printr-un suflet iubitor de Dumnezeu si de aproapele. Cand imi cercetez simturile si faptele gasesc in mine pacate grele.

1. Eu nu-l iubesc pe Dumnezeu.

Caci daca L-as iubi, m-as gandi mereu la El cu o bucurie pornita din adancul inimii. Ba dimpotriva ma gandesc mult mai des la cele lumesti, cugetarea spre Dumnezeu nu-mi prilejuieste decat greutate si uscaciune. Daca L-as iubi, convorbirea cu El, care se savarseste in vremea rugaciunii, m-ar hrani, m-ar multumi si m-ar duce catre o neintrerupta legatura cu El. Eu nu numai ca nu ma desfat in rugaciune, ci simt o greutate tocmai in timpul cat ma rog si nu stiu cum sa fac sa scurtez timpul rugaciunii. Cel ce iubeste pe cineva se gandeste neincetat la acea persoana, se ingrijeste de ea in orice indeletnicire, nu mai iese din gandurile lui.

Pe cata vreme eu, din timpul celor 24 de ore, de abia daca jertfesc, un ceas, pentru ca sa ma cufund in adancurile cugetarii lui Dumnezeu si sa ma inflacarez de dragostea Lui, iar restul de 23 de ore le asez cu placere si cu toata ravna pe altarul idolilor mei de patimi. In vorbirile despre lucruri nefolositoare, despre chestiunile neansemnate pentru suflet eu sunt treaz, simt placere, iar in discutiile despre Dumnezeu sunt plictisit si trandav. Si chiar atunci cand sunt atras spre convorbiri dumnezeiesti caut sa trec repede la conversatiile care imi magulesc patimile. Sunt biruit de dorinta de a avea cat mai multe cunostinte despre arta, economie, stiinta, in timp ce invataturile despre Dumnezeu, despre religie, nu lasa nici o urma in mine, nu-mi hranesc sufletul.

De aceea socot ca toate aceste indeletniciri, departe de a fi niste ocupatii de seama in viata unui crestin, nu sunt decat niste chestiuni launtrice si de prea mica insemnatate, de aceea ar trebui sa ma ocup numai in timpul liber, cand nu am altceva mai bun de facut. Domnul spune "daca ma iubiti , veti pazi poruncile Mele", iar eu nu numai ca nu pazesc poruncile Lui, ci nu imi dau prea multa silinta sa le implinesc, deci cred ca eu nu-L prea iubesc pe Dumnezeu. Asta o intareste si Sfantul Vasile cel Mare, care spune: "Drept dovada ca omul nu-L prea iubeste pe Dumnezeu si pe Hristosul Sau, este faptul ca el nu indeplineste poruncile Lui."

2. Nu am dragoste fata de aproapele.

Caci departe de a ma hotara, potrivit Evangheliei, sa-mi pun sufletul pentru binele aproapelui, eu nu-mi jertfesc nici macar cinstea fericirea si linistea in folosul fratelui meu. Bunastarea, cinstea si fericirea lui nu ma inveselesc ca si cum ar fi ale mele, nu trezesc in sufletul meu nici un simtamant de bucurie, ci dimpotriva starnesc in inima mea un fel de zavistie sau dispret.

3. Nu cred in nimic din cele ce tin de religie.

Nici in nemurire, nici in Evanghelie. Eu nu-mi pun problema vesniciei, iar sfarsitul vietii de aici il  socot  ca pe capatul existentei mele. Dar daca Sfanta Evanghelie, care e Cuvant Dumnezeiesc, ar fi fost primita in sufletul meu cu credinta, m-as fi ocupat mereu de ea, m-as fi desfatat cu citirea ei, traind o adanca evlavie. Nimic din cele pamantesti n-ar fi fost in stare sa ma abata de la aceasta hotarare. Cu toate acestea, chiar daca mai ascult sau citesc  din cand in cand Cuvantul Domnului, o fac dintr-o necesitate sau din curiozitate stiintifica. Nu ma pot concentra cu bucurie asupra citirii Evangheliei, fiind gata sa o schimb cu alta carte in care gasesc lucruri noi  si de interes.

4. Sunt plin de demonica mandrie si de trupeasca iubire de sine.

Toate faptele mele dovedesc urmatorul lucru: ori de cate ori vad in mine un lucru bun, doresc da-l scot la iveala, sa ma laud in fata altora. Daca vad la mine un lucru rau caut sa il ascund cu nevinovatie. Ma supar pe cei care nu ma respecta, din pricina ca nu stiu sa aprecieze oamenii. Ma laud cu binefacerile mele, ma bucur de nenorocirile vrajmasilor, iar infrangerile in lucrarile incepute de mine ma jignesc. Chiar atunci cand imi dau silinta sa fac ceva bun, am in vedere lauda sau mangaierea ce vine din partea lumii. Cu alte cuvinte, eu cioplesc mereu in mine un idol propriu, cautand in  toate faptele mele fie o placere, fie o desfatare. Din toate ce le-am spus aici reiese ca sunt mandru, neanfranat, lipsit de credinta. Poate fi o soarta mai grea dacat cea care ma asteapta?

Vizireanu Fulvia (Felicis)
Sursa: Marturisirea unui pelerin rus, Editura Herald, 2007

Despre autor

felicis Felicis felicis Felicis

Colaborator
30 articole postate
Publica din 29 Iulie 2010

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 2197

Voteaza:

Spovedania pacatelor nerostite 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE