Stareta Macrina Vassopulos s-a nascut in tinutul Asiei Mici, in anul 1921, din parinti evlaviosi. A primit la botez numele Maria.  La varsta de sase ani este nevoita sa paraseasca locul natal si ajuge in cartierul de refugiati din Nea Ionia, Volos. Este chemata intr-un mod minunat la monahism. Intr-o zi, pe cand se juca langa casa cu alti copii, le-a spus ca vrea sa ajunga la Dumnezeu. A inceput sa puna mai multe mese si scaune unul peste altul, cu gandul ca Il va lua in brate pe Dumnezeu. Au cantat „Doamne miluieste” si s-au rugat impreuna. In timpul rugaciunii, Maica a simtit o dumnezeiasca prefacere in launtru si s-a zdrobit la inima, incepand sa planga. Ajunsa acasa, i-a spus mamei sale ca doreste sa intre in monahism, desi pana atunci nimeni nu-i vorbise de calugarie si nici monahi nu vazuse. Tatal a vazut in cele marturisite de fiica sa o lucrare a lui Dumnezeu, motiv pentru care i-a grait Macrinei: „Sa ajungi o buna calugarita, fata mea!”

Dupa un an de la aceasta minune, tatal ei moare, iar peste putin timp trece la cele vesnice si mama sa. Este nevoita sa lucreze de la varsta de noua ani, pentru a se intretine si pentru fratele ei de numai patru ani.

Mai tarziu, sub indrumarea unui duhovnic din Volos provenit din obstea Staretului Iosif Isihastul, Maria a inceput sa se nevoiasca cu lucrarea Rugaciunii lui Iisus. Intretinea o corespondenta duhovniceasca si cu Staretul Iosif Isihastul. Acesta i-a prorocit ca se va calugari, lucru care se va petrece in 1954, cand Maria, alaturi de alte cinci surori duhovnicesti, au hotarat sa intemeieze o obste. Staretul Iosif si-a asumat povatuirea micii fratii pana la adormirea sa din 1959, pe care a incredintat-o apoi ucenicului sau Efrem Filotheitul.

Dupa trei ani, in urma unei descoperiri a Staretului Iosif, obstea a ales-o pe Maria ca intai-statatoare a lor. Primeste schima mare, luand numele Cuvioasei Macrina, sora Sfantului Vasilie cel Mare. Nasa de calugarie i-a fost Maica Theofana, mama dupa trup a Parintelui Efrem Filotheitul.

In 1987, Stareta Macrina s-a imbolnavit de cancer la colon. A fost operata la Londra. Pe 4 iunie 1995, a trecut la cele vesnice.

Cuvinte duhovnicesti ale Staretei Macrina Vassopulos
Avem dispozitie sa facem rugaciune, insa nepasarea nu ne lasa sa inaintam. Cand avem trezvie, asa cum spune „minte desteptata, cuget curat, inima treaza“, mintea va alerga repede, nu va trandavi, ci va alerga la Dumnezeu si-L va adora pe Hristos. Pentru ca Hristos este „gelos”, nu vrea sa iubim alt lucru, ci vrea sa-L iubim foarte mult, sa-L adoram numai pe El. Mintea sa nu ne fie nici la familia noastra, nici la alte lucruri care ne tulbura, ci numai la Dumnezeu.

Samarineanca a avut dispozitie buna si pentru aceasta s-a invrednicit sa-L vada pe Hristos. Avea dispozitie, dar nu aflase om ca s-o povatuiasca. Si L-a aflat pe Insusi Hristos, Care a asteptat-o la fantana si i-a fagaduit ca-i vada apa cea vie si celelalte. Rugaciunea noastra sa nu fie caldicica, sa nu fie molesita. Sa facem ceea ce vrea Dumnezeu. A sosit, de pilda, vremea sa ne facem rugaciunea? Ne vom face rugaciunea. A sosit ceasul sa ne linistim? Ne vom linisti. A sosit vremea sa facem voia lui Dumnezeu, lucrarea duhovniceasca? Vom face lucrarea. Pentru ca lucrarea duhovniceasca este legata cu rugaciunea ca doua verigi unite, dupa care vine bucuria in sufletul nostru si vedem o lumina cereasca. Apoi vine trezvia si ne vedem pe noi insine si nu mai cautam in dreapta si in stanga, ca sa vedem cine este de vina, cine nu este de vina sau ce face. Nimic nu mai vedem, ci numai pe noi insine. Cautam cum sa-I multumim lui Dumnezeu, ce cuvinte sa-I spunem. Hristos vrea sa-I vorbim, nu sa-I spunem un „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma” sec; vrea sa-I vorbim ca sa ne mantuiasca.

O fata mi-a telefonat alaltaieri si mi-a spus ca anul trecut a fost tintuita la pat. Nici macar nu se putea rasuci catusi de putin intr-o parte sau in cealalta. Avusese o comotie cerebrala si paralizase, insa mintea ei era limpede. Nu lasa Rugaciunea nici o clipa, ci spunea mereu: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma“, „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-ma“. Intr-o zi i s-a aratat Maica Domnului in mare stralucire.

Era atat de frumoasa, avea o infatisare atat de minunata, incat nimeni nu si-o poate inchipui. In urma ei venea o ceata de ingeri, iar in maini avea un Acoperamant cu care acoperea toata lumea. S-a apropiat de bolnava si a intrebat-o:

– Ce vrei sa-ti fac?

– Vreau sa ma intorc de pe o parte pe alta, caci spatele mi-a obosit. Sunt paralizata. Vreau sa ma mantuiesc. Vreau mantuirea mea.

– Ti le voi da pe acestea, i-a spus Maica Domnului, dar vreau sa faci ceea ce-ti voi spune. Vreau sa ma chemi.

Asadar, Maica Domnului vrea sa-i vorbim, sa-i spunem una si alta.

„Vreau sa ma chemi, i-a spus, si-ti voi implini cele cerute”.

Camera ei a fost inundata de mireasma si s-a revarsat o lumina atat de puternica, incat i-a luminat si fata. Mult Har dobandise. Apoi a inceput sa se rasuceasca pe o parte si pe cealalta.

Si Hristos vrea sa strigam la El, vrea sa-L chemam. El este Cel iubit si vrea ca toata dragostea noastra sa I-o dam Lui. Si atunci va veni sa ne imbrace cu cea mai frumoasa imbracaminte. Insusi Mirele ceresc te va imbraca. Iti va pune sandalele, te va imbratisa si-ti va spune: „Vino, fiica mea, sa te incalt cu aceste frumoase sandale! Vino sa te imbrac cu vesmantul nestricaciunii!”.

Si-L vezi acum pe Hristos cum vine in chip ganditor si te imbraca asa cu acea frumoasa imbracaminte. Si te imbraca El Insusi. Se pleaca Dumnezeu si-ti pune sandalele. Se pogoara Dumnezeu si-ti pune diadema imparateasca de aur pe cap si-ti spune: „Aceasta iti apartine. Si-ti voi si da altele, mult mai multe, daca Ma vei iubi mult si Ma vei adora”.

Ati vazut atunci cand duhovnicul ne arata putina dragoste, cata schimbare simtim inlauntrul nostru, ce unire duhovniceasca… Tot astfel si Mirele Hristos daruieste aceasta unire miresei Sale. Dupa care nu ne va mai incape locul. De aceea Sfintii Parinti spuneau: „Inceteaza, Doamne, valurile Harului Tau!“, pentru ca nu puteau suporta aceasta dulceata, mierea Harului, mireasma lui, dumnezeiasca fericire si stralucire, lumina necreata. Daca omul se afla neincetat in rugaciune, vede o lumina inlauntrul sufletului sau, o stralucire, o maretie; ii curg lacrimi din belsug care sunt atat de dulci, incat nu exista ceva pamantesc cu care sa se compare, si simte o saturare pe care nu o poate intelege mintea sa“.

Stareta Macrina Vassopoulos,

“Cuvinte din inima”, Editura Evanghelismos

Cumpara cartea "Cuvinte din inima"