Stefanita Lechea, cuviosul din Roschila

Stefanita Lechea, cuviosul din Roschila Mareste imaginea.

Stefanita Lechea a fost un barbat cuvios din localitatea Negrilesti, judetul Vrancea; localitatea se afla la o distanta de aproximativ 65 de kilometri de orasul Focsani, in aceasta ajungandu-se prin traversarea muntilor Vrancei. Pe culmea vranceana Roschila se va retrage adesea, in liniste, si batranul Stefanita.

Nascut in anul 1922 si trecut la cele vesnice in ziua de 20 februarie 2012, la varsta de 90 de ani, batranul din Negrilesti a avut o viata impresionanta, fiind om de cultura, profesor, artist, teolog si om cuvios. Stefanita Lechea ne-a lasat un cuvant cu valoare de testament: "Trist peste masura este faptul ca neamul nostru a fost alungat, s-a lasat alungat din credinta sa si s-a lasat dus pe cai straine. Uitati si limba noastra in ce hal a ajuns - este complet deteriorata, plina de cuvinte straine. S-a deterioarat limba odata cu moravurile, odata cu deterioarea sentimentului nostru national. Mereu ma intorc la problema aceasta, mereu ma intorc si repede alerg, precum copilul catre mama lui, pentru ca mama noastra, mama mea, in plan mare, este credinta si legatura cu vatra, cu neamul."

Stefanita Lechea, cuviosul din Roschila (1922-2012)

Stefanita Lechea s-a nascut in anul 1922, in localitatea vranceana Negrilesti, in familia unor tarani simpli si muncitori. Cand a implinit opt ani, tanarul Stefanita a mers la scoala din sat, unde a savarsit primele patru clase. In prima zi de scoala, el stia deja sa scrie si sa citeasca, invatand singur literele cartilor.

Autodidact innascut, dupa ce comunistii vor demola scoala din sat, el isi va indruma singur invatatura. Astfel, dupa ce a terminat cele patru clase, el s-a rugat staruitor de parintii sai sa nu il trimita la alta scoala, departe de ei si de locul copilariei, ci sa ii cumpere manuale, sa invete singur. Trei ani a studiat de unul singur ce altii invatau la scoala.

In camera smerita a casei parintesti, Stefanita se va deprinde cu limbile straine (franceza, germana, engleza, italiana, spaniola, greaca, latina, ebraica) cu matematica si cu muzica. Si-a dorit din toata inima sa ramana taran, ca si tatal sau, si sa gaseasca o sotie la fel de buna ca mama sa, insa Domnul avea sa randuiasca altfel lucrurile. Intre misiunea de invatator si inscrierea la Seminarul Teologic, el va alege sa fie profesor.

Dupa o vreme, angajandu-se ca muncitor, el se va inscrie si la Liceul "Loga" (seral), din Timisoara. Pentru o buna bucata de vreme, el va fi numit bibliotecar la Academie, ocazie cu care a primit aprecieri de seama din partea unor personalitati precum Mircea Malita, Virgil Candea, Vladescu Racoasa, Constantin Noica si Petre Tutea.

Incepand cu anul 1957, eruditul Stefanita se stabilileste definitiv in localitatea Negrileşti, unde este numit invatator. In timp, langa satul natal, pe culmea Roschila, invatatorul isi va construi o casa modesta, ca un vis implinit: "Mai intai am visat, apoi am facut la Roschila o casa, pentru cartile mele si pentru mine." In aceasta casuta, la care se ajungea pe carari inguste si abrupte, el a urcat mii de carti, cinci viori si doua piane. Mai tarziu, toate acestea vor fi insa pradate de comunisti si de oamenii rai din imprejurimi, care il credeau nebun.

Nemultumit de conducerea tarii, Stefanita Lechea isi va da demisie din postul de invatator. In demisia scrisa si inaintata Inspectoratului Scolar, el isi motiva gestul prin urmatoarele cuvinte: "Demisionez pentru nesporul celor 20 de ani in care toata istoria neamului a fost disimulata." Fiind rugat sa reformuleze cererea, acesta a refuzat categoric, singurul motiv real fiind cel inscris deja in cererea de demisie.

In cateva zile, la casuta lui din munte, a primit un plic sigilat, prin care era chemat sa se prezinte la Securitate, in Focsani. In fata arestarilor, a torturarilor si a pedepselor crunte (inchisoare si munca silnica), care i-au vizat mai ales pe intelectualii tarii, invatatorul Stefanita Lechea s-a aprins si mai mult impotriva conducerii comuniste. Pentru aceasta, la Securitate, a declarat scurt: "Mai bine ma impuscati, decat sa zica lumea ca sunt in legatura cu voi!" Fiind amenintat cu internarea, in spitalele de nebuni din Socola si Sapoca, el a ramas nemiscat in decizia luata.

Iubind cultura si pe Dumnezeu, el era deosebit de incomod regimului comunist si oamenilor din jur, care nu aveau nici cultura, nici credinta. Oamenii din jur nu puteau intelege nevoia lui de carte si de singuratate. Deoarece traia foarte retras, departe de marile orase, Securitatea nici nu l-a internat, nici nu l-a aruncat in inchisoare, insa a avut grija ca sa il supere necontenit.

In casa de pe muntele Roschila, invatatorul iubitor de liniste adunase deja zeci de mii de carti, precum si nenumarate manuscrise. Pe toate acestea le vor distruge cei care hotarasera sa-i faca viata grea cuviosului invatator. Despre biblioteca personala si despre iubirea lui de carte, Stefanita Lechea spunea: "Cartile acelea ar fi putut fi peste 46 de mii de volume. Pe langa cele scrise in romana, aveam tot ce s-a scris pana in 1944 in germana, peste 15 mii de volume in franceza, in engleza vreo 600, in latina vreo 900, in greaca tot atatea, in ebraica vreo 30. Au fost in casa mea peste 400 de dictionare. M-am lipsit de altele, ca sa cumpar carti. Pentru mine, petecul de hartie era ceva din alta lume... si penitele... penitele aveau miros de cerneala. Toate acestea aveau ceva miraculos. La loc de cinste in viata mea a fost sa stea cartea, dar n-am putut-o ingriji, pentru ca am fost singur; singur printre multii domni cu masini, salarii mari si grade. Toti m-au ranit, spuneau ca sunt mistic, ca sunt dusman al poporului."

In anul 1991, la varsta de 69 de ani, invatatorul din Negrilesti se inscrie la Facultatea de Teologie din Bucuresti. In aceasta perioada, el a locuit in caminul studentesc de la Manastirea Radu Voda. Cei care l-au cunoscut mai bine isi amintesc de cum ii indruma staruitor pe toti sa mearga la Biserica, in plina perioada comunista, iar nu la adunarile tineresti comuniste.

Isi dorea din toata inima ca, dupa terminarea studiilor, sa se intoarca pe coama impadurita de la Roschila si sa isi ridice iarasi o casa, insa acest lucru nu a mai fost cu putinta, terenul cu pricina fiind furat de un oarecare. Desi a stat o vreme in tribunalul din Focsani, batranul nu si-a mai recuperat niciodata bucata de pamant pe care a iubit-o mai mult decat pe oricare alta.

Nemaiavand unde sa mearga, batranul a gasit adapost intr-un camin al fabricii ISEH, in Focsani, aflat la acea data in cele mai proaste conditii. In cele din urma, boala a pus stapanire pe trupul sau batran, camera de camin adaugandu-i suferinta peste suferinta. In urma unei operatii nereusite, poate numai din lipsa unui om care sa-l ingrijeasca in mod adecvat, boala a continuat sa il chinuie. In camera de camin, zgomotele venite din celelalte camere erau dureroase: manele si muzica necuviincioasa, cuvinte urate si betivi, injuraturi si glume la adresa lui. Chiar si asa, intre nenumarate carti si icoane, batranul Stefanita traia intr-o singuratate cuvioasa, in tacere si rugaciune.

Dupa o viata de jertfa pentru cultura si sanatatea poporului roman, batranul Stefanita mai avea decat o singura dorinta, anume sa se linisteasca inca o data in padurea iubita de la Roschila. Aceasta ultima dorinta a fost asezata si in versuri de batran, urmatorul poem fiind printre prea putinele versuri ale batranului, care au scapat din mainile uratorilor de cultura, de frumos, de neam si de credinta.

"Tainuiti-mi supararea, tainuiti-mi gandul greu
Si atunci eu voi ramane, codrilor, cu voi, mereu
Si-mi voi face-un fel de casa, colo-n muntele cel ''nalt
Maruntica, dar frumoasa, sub o prispa de cobalt
Lang-un lac cu multe pietre, pravalite de ciclopi
Peste care se framanta vantu-n brazi si frunza-n plopi
Si in unda-i linistita, lacul verde s-o incapa
Ca si cum ar fi zidita cat in aer si in apa
Iar prin ceata stravezie, de un verde-albastru inchis
Coperisul ei sa fie din sindrila si din vis
Caci de dorul lumii care nu mai cred c-am s-o-ntalnesc
Colo sus, langa izvoare, visul vreau sa mi-l traiesc
Cand s-o involbura furtuna, ridicand omatu-n cer
Sa raman, pe totdeauna, al Credintei cavaler
Lupii vor urla intr-una, raspandind fiorii mortii
Noi vom asculta furtuna, tragand laturile portii
Iar, cand zorii s-or desface si paduri vor fumega
Peste lume va fi pace si lumina-n casa mea."

Neinteles de prea multi dintre cei din jurul sau insa, Stefanita Lechea va trece la cele vesnice in ziua de 20 februarie 2012, la varsta de 90 de ani. Pentru ca nu si-a dorit niciodata sa fie cunoscut de lume, cei care l-au cunoscut sunt foarte putini. Toti cei care l-au cunoscut insa pe Stefanita Lechea marturisesc, intr-un glas, ca acesta a fost un roman autentic, iubitor de neam si de credinta, o adevarata enciclopedie, o dovada vie de curaj si un iubitor de tot ce era bun si de frumos.

Teodor Danalache

Stefanita Lechea din Negrilesti

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

27 Iulie 2012

Vizualizari: 5147

Voteaza:

Stefanita Lechea, cuviosul din Roschila 5.00 / 5 din 4 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • georgiana gaborPostat la 2013-05-30 05:41

    Am aflat despre acest om deosebit de pe creştinortodox, iar puţinele articole găsite ici şi colo pe internet nu mi-au stins marea curiozitate şi mirare. Ce bine ar fi dacă s-ar găsi cineva să publice o carte despre acest om sfânt şi despre scrierile lui dacă sunt mai multe!

  • Nicusor Stroe Postat la 2013-05-29 15:55

    Dumnezeu să-l așeze în Casa de Lumină pe care și-a dorit-o și pentru care s-a îmbrăcat el însuși întru Lumină ca să poată nu doar intra, ci și rămâne veșnic într-însa. Am fost colegi de promoție, la secții diferite, între 1991 și 1995 și, azi, aflând de dânsul după 18 ani, îi cer, în timp (dar peste pragul veșniciei) iertare pentru că și eu, cu minte proastă și puțină, m-am numărat la vremea aceea printre cei care zâmbeau (a se citi rânjeau) condescendent (în sens peiorativ, desigur) la vederea acestui student întârziat printre noi, -lupii tineri. Primiți-ne, astăzi, peste zidul faptelor rele ridicat între noi și Părintele nostru, peste pragul veșniciei și al inimilor, lacrima regretelor și sărutarea păcii celei fericite de Hristos.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE