Stergarul sau prosopul

Stergarul sau prosopul Mareste imaginea.

Stergarul

Stergarul sau prosopul este una dintre cele mai importante piese din categoria tesaturilor de casa. In cadrul gospodariei taranesti, stergarul indeplineste de obicei, patru functii: (1) strict utilitara, (2) decorativa, (3) instrument mijlocitor in ceremonii si ritualuri, (4) obiect de port (de vestimentatie). Materialele folosite la confectionarea acestei piese, dimensiunile, cat si prezenta ori absenta motivelor decorative sunt in stransa legatura cu una dintre cele trei functii.

Cuvantul “stergar”, mult mai inradacinat in trecutul nostru, se spune ca provine din latinescul “extergere”, care sta la radacina verbului "a sterge". A doua denumire, “prosop”, ar avea originea in limba neogreaca, “prosopon” insemnand “fata”, iar “prosopis” inseamna "stergar".

Prosopul, ca denumire, a patruns in vorbirea taranilor prin intermediul negustorilor stabiliti prin targuri si a boierilor si intelectualilor rumani. Avand aceeasi religie, crestin-ortodoxa, grecii au botezat adeseori copiii de tarani din targurile in care locuiau, precum si din satele apropiate.

Cum in ritualul botezului stergarele erau nelipsite, satencile au aflat ca grecii, cumetrii lor, le spuneau altfel decat ele, adica "prosopis" - "prosoape".

Cele doua denumiri circula in paralel, nestingherite, in lumea satului, existand o mare mobilitate in folosirea celor doi termeni, fara ca aceasta sa deranjeze comunicarea. Scoti din lada "stergare" si pui la loc "prosoape", sau invers.

Este de remarcat faptul ca, incepand cu sfarsitul secolului XX, incep sa fie numite "stergare" numai obiectele lucrate artistic si care au rol functional - ritualic, in timp ce tesaturi simple, de sters pe maini, sunt "prosoape".

Care din cele doua forme ar trebui folosita de catre noi? Depinde de zona la care ne referim, de propria noastra preferinta, iar pentru a evita repetarea suparatoare a unei singure denumiri, ar putea fi folositi ambii termeni.

Piesele cu rol decorativ si cele destinate ceremonialurilor, in vorbirea si intelesul de astazi, se confunda deseori. Le confundau oare si satencile de acum un secol? Se pare ca nu prea le confundau, ele hotarandu-le clar functia, inainte ca suveica sa strecoare primele fire de beteala printre firele de urzeala. In momentul in care, mai tinerii mostenitori au inceput sa le confunde, batranii au recurs la precizarea functiei fiecarei piese. Multi batrani coseau sau prindeau cu bolduri etichete pe care era indicat, pe langa rolul ce urma a-l avea in ritual si numele beneficiarului, adica: "pentru preot", "pentru steag", "pentru cel cu carul", etc.

In cazul in care cel numit deceda, era numit un altul. Aceasta inseamna ca, atunci cand pregateau “zestrea” pentru marea trecere, femeile varstnice nu faceau nimic la intamplare si nu admiteau nici o confuzie.

Motivele decorative delimitau, in mod sigur, mult mai clar functia fiecarei categorii de "stergar", dupa indiciile care au persistat in ornamentatia celor mai vechi stergare, precum si in memoria satenilor mai varstnici. Motivele antropomorfe, cu o conformatie ciudata si cu mainile asezate in gesturi simbolice, ne indreptatesc sa credem ca ele nu aveau doar rol decorativ.

Bunaoara, unele motive antropomorfe, femei, cu mainile reprezentate ca niste crengi, iar pe cap purtand trei ramuri arcuite, fara muguri, fara frunze (simbolizand trecerea de pe acest pamant).

Ochiul stang, mult mai mare decat ochiul drept si plasat ceva mai in jos, nu sunt niste deformari intamplatoare cum se intalneste deseori la tesaturile din lana, au o tipologie bine structurata, fara nimic confuz ce ar putea rezulta din executia tehnica. Organ al perceptiei vizuale, ochiul este simbolul cunoasterii, dar si al vigilentei. In cultura antica a multor popoare, nu numai a romanilor. Aceasta semnificatie a ochiului, ca reprezentare a cunoasterii supreme, a luminii si a stiintei divine, este prezenta si in imagistica crestina, unde apare “Ochiul Domnului”, incadrat intr-un triunghi sau aureolat de raze solare. Cei doi ochi arata ambivalenta existentei, lumea de aici si cea de dincolo, partea dreapta si partea stanga, ceea ce este pe pamant si ceea ce se duce in pamant.

Elena Constantin

Despre autor

Elena Constantin Elena Constantin

Colaborator
1 articole postate
Publica din 13 Aprilie 2011

30 Iulie 2012

Vizualizari: 3416

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE