Stolnicul Constantin Cantacuzino ( 1640-1716), a fost cărturarul cel mai erudit, reprezentantul cel mai strălucit al umanismului în Ţara Românească în secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, „ o podoabă a învăţăturii româneşti din epoca sa”, după cum l-a caracterizat marele istoric N. Iorga. Stolnicul Constantin Cantacuzino a avut un rol profund în epocă prin meritele sale de cărturar şi om politic. Activitatea sa de erudit umanist a fost extrem de vastă . El s-a afirmat ca istoric, geograf şi cartograf, traducător şi ctitor de şcoală. Ca om politic şi-a câştigat o faimă europeană prin activitatea sa de consilier şi diplomat pe lângă trei domnitori ai Ţării Româneşti, şi anume fratele său Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi fiul său Ştefan Cantacuzino.

Scopul acestei lucrări este acela de a evidenţia o faţetă mai puţin cunoscută a vastei culturi pe care şi-a însuşit-o acest cărturar, şi anume interesul pe care l-a manifestat pentru domenii ale cunoaşterii cum ar fi astronomia, matematica, cartografia, puţin cunoscute în sec. XVII – XVIII în Ţările Române. De fapt, aceste preocupări ale sale , însuşite în principal în marele centru universitar italian, Padova, făceau parte din pregătirea multilaterală a umaniştilor apuseni ai vremii, al căror model de instruire l-a adoptat şi Constantin Cantacuzino.

Înainte de a începe să evidenţiem calităţile intelectuale deosebite ale acestui cărturar este bine să amintim câte ceva despre arborele său genealogic. Conform genealogiei întocmită în 1787 de un membru al familiei Cantacuzinilor, banul Mihai Cantacuzino , strămoşii stolnicului Constantin Cantacuzino descindeau din ilustra familie a Cantacuzinilor bizantini, de castă aristocratică militară, al cărei cel mai ilustru reprezentativ a fost Ioan Cantacuzino al IV-lea, împărat al Constantinopolelui în sec.XIV. Multe consemnări istorice arată că după cucerirea Constantinopolelui de către otomani, Cantacuzinii au fost nevoiţi să se refugieze în diferite părţi ale Europei pentru a-şi salva vieţile şi averile. Obârşia imperială şi dorinţa de recâştigare a privilegiilor pierdute din cauza prigonirii otomane au fost idealuri perpetuate din generaţie în generaţie în rândul neamului Cantacuzinilor. În sec. XVI o ramură a acestor Cantacuzini a ajuns şi în Ţara Românească, este vorba de Andronic Cantacuzino, care prin puternicele sale legături la Înalta Poartă a contribuit decisiv la punerea pe tronul Ţării Româneşti a domnitorului Mihai Viteazul, fiind numit apoi mare vistiernic de către domnitor. Acesta a avut trei fii, dintre care unul, Constantin, ridicat la rangul de postelnic în timpul domniei lui Matei Basarab, a fost tatăl viitorului stolnic Constantin Cantacuzino.

Postelnicul Constantin Cantacuzino a fost iniţiatorul şi protectorul învăţământului umanist de tip occidental-greco latin în Ţara Românească. Un mare erudit, cunoscător al limbilor greacă, turcă, arabă, italiană şi latină, a fost un mare iubitor al cărţii, deosebit de receptiv la tendinţele umaniste ale epocii sale. În epoca sa s-a remarcat prin biblioteca excepţională înfiinţată pe moşia sa de la Mărgineni, judeţul Prahova, „ cu multă cheltuială şi multe cărţi, elineşti, latineşti, franţuzeşti, turceşti” şi prin faptul că datorită stăruinţei sale pe lângă voievodul Matei Basarb, a luat fiinţă la Târgovişte, la vremea aceea capitala ţării, cea dintâi şcoală oficială de învăţământ mediu-superior, numită Scola greca e latina, care a funcţionat între anii 1646 şi 1651. Aici doi profesori erudiţi greci, Ignatie Petriţis şi Panteleone Ligaridis îi învaţau pe elevi, fii de mari boieri, să scrie, să citească şi să se exprime în limbile greacă şi latină. La această şcoală au învăţat şi primii doi fii ai postelnicului, şi anume Drăghici şi Şerban.

Viitorul cărturar Constantin Cantacuzino a fost cel de al treilea fiu şi al cincilea copil dintre cei doisprezece pe care i-a avut postelnicul Constantin Cantacuzino. Potrivit surselor istorice se pare că s-a născut în jurul anului 1640. A manifestat o înclinaţie deosebită pentru studiu de la o vârstă fragedă. Până la vârsta de 10 – 11 ani Constantin şi-a însuşit scrisul şi cititul în limbile slavonă, greacă, latină , precum şi cunoştiinţe de gramatică, retorică şi logică. Se pare ca primul său profesor cunoscut a fost Ignatie Petriţis. O dovadă în acest sens sunt însemnările de pe volumul al treilea din opera lui Basilius Magnus, „Cărticică cuprinzând cuvîntări despre cercetarea înţelepciunii”, care are pe prima filă marca de proprietar a lui Petriţis, iar pe a doua filă o însemnare a lui Constantin Cantacuzino, „Ex libris Constantini Cantacuzini” ( dintre cărţile lui Constantin Cantacuzino) precum şi unele note ale copilului prin care îşi exprimă nedumerirea asupra unor termeni, ceea ce arată că învăţase să scrie corect în latină şi citise cu pasiunea cartea dăruită de profesorul său. Este posibil ca tânărul Constantin să fi frecventat şi cursurile şcolii greci şi latine, însă istoricii au opinii diferite în această privinţă deoarece această şcoală a funcţionat puţin timp, într-o perioadă în care Constantin se afla la o vârstă încă fragedă.

Primul contact cu umanismul apusean a venit în 1655, când din cauza vicisitudinilor politice din Ţara Românească, familia sa a fost nevoită să se refugieze în Transilvania, la Braşov. Acolo, timp de trei ani, Constantin Cantacuzino şi-a continuat educaţia începută în Valahia cu profesorul Martin Albrich, absolvent al universităţilor din Leipzig şi Wiitenberg, de unde obţinuse diploma de magistru al artelor liberale şi al filozofiei. Lecţiile se desfăşurau numai în limba latină şi pe lângă cunoştiinţele lingvistice Albrichus i-a dat elevului său cunoştiinţe ample în domeniul beletristicii, filologiei, istoriei şi filozofiei, precum şi primele noţiuni de ştiinţe exacte. Mai cu seamă prin studiul anticilor, prin lucrările „ Georgicele” a lui Virgiliu şi „Metamorfozele” a lui Ovidiu Constantin a venit în contact cu discipline noi, cum ar fi astronomia, geografia şi fizica. Tot atunci a aflat despre câţiva filozofii si savanţii din Europa apuseană, cum ar fi Erasmus din Rotterdam, Pierre de la Rame , Descartes. Perioada braşoveana a invataturii lui Constantin Cantacuzino i-a lărgit orizontul lumii spirituale si i-a concretizat proiectele de viitor .

Din cauza evenimentelor din Tara Românească care au culminat cu uciderea postelnicului Cantacuzino în 1663 la ordinul domnitorului Grigore Ghica şi au pus în pericol siguranţa întregii sale familii, în 1665 Constantin ia drumul străinătăţii pentru a-şi proteja viaţa. Se hotărăşte să fructifice această perioadă pentru a-şi spori învăţătura. Pleacă mai întâi la Adrianopol , unde începe să alcătuiască un „Caiet de însemnări”, primul jurnal de călătorie scris de un cărturar în limba română. În mai 1666 îl găsim la Constantinopole, unde menţionează ca îl are ca dascăl printre alţii şi pe Gherasim Vlahos din Creta, profesor la marea „Şcoală a Fanarului”. Gherasim Cretanul era unul dintre cei mai învăţaţi cărturari ai epocii, un mare cunoscător al genului epistolar ,oratoriei, logicii, autointitulat „ Chirix al sfintei evanghelii şi profesor al tuturor ştiinţelor în ambele limbi”, greaca şi latina. La 18 ianuarie 1667 considerând că şi-a însuşit toate învăţăturile ce se puteau câştiga la Constantinopole, Constantin Cantacuzino se hotărăşte să îşi continue studiile la Padova.

În aprilie 1667 Constantin ajunge prin Veneţia la Padova. La vremea când a studiat acolo viitorul stolnic Cantacuzino universitatea din Padova era alcătuită din patru facultăţi, un muzeu de ştiinţe naturale şi de fizică, precum şi un observator astronomic. La universităţile padovane se predau următoarele materii: teologia, metafizica lui Aristotel, medicina lui Hippocrates, practica medicinii , filozofia , astronomia şi mineralogia, chirurgia, logica, matematica, umanităţile eline şi latine. Constantin Cantacuzino a dorit să se iniţieze în cât mai multe domenii, asemenea umaniştilor apuseni ai vremii. La Padova Constantin Cantacuzino şi-a perfectioant cunoştiinţele de italiană, a studiat filozofia, etica, logica, matematica, astronomia şi s-a iniţiat şi în medicină. Deoarece nu s-a putut înscrie la universitate imediat dupa sosire( cursurile începeau la 1 noiembrie şi se terminau la 1 iulie), Constantin a început imediat lecţii particulare de italiană, etică, filozofie şi jurisprudenţă cu profesorul Antonio dell’Aqua „Academicul”, care nu ocupa o catedră la universitate, dar se bucura de o bună reputaţie. În luna iulie a aceluiaşi an a încetat lecţiile cu acest profesor şi a început să ia lecţii particulare cu Albanio Albanese, profesor de logică la Colegiul Aristarum . La 10 noiembrie 1667 a început sa studieze cu acest dascăl două dintre operele lui Aristotel, Fizica şi De Anima. La 17 noiembrie 1667 Constantin Cantacuzino s-a înscris la cursurile Colegiului Aristarum din cadrul universităţii oraşului, numit şi Lyceum Patavinum, care cuprindea mai multe şcoli. Se pare că această decizie a fost determinată de faptul că acest colegiu oferea cea mai completă gamă de cursuri şi anume anatomie, chirurgie, medicină generală, botanică, matematică şi astronomie. De la profesorul Albanio Albanese Constantin a aflat, printre altele şi despre opera marelui om de ştiintă Galileo Galilei ( 1515-1572) . Galileo a fost profesor universitar de matematică la Padova între 1592 şi 1610. În 1610 Galileo Galilei a observat pentru prima dată cerul cu un instrument ştiinţific perfectionat de el, telescopul, confirmând prin descoperirile sale teoria heliocentrică a lui Copernic, potrivit căreia Pământul şi celelalte planete se rotesc în jurul Soarelui, ceea ce i-a adus blamarea Inchiziţiei, care susţinea că Pământul se află în centrul universului, aceasta fiind creaţia lui Dumnezeu. Teoriile ştiinţifice ale lui Galileo Galilei erau încă vii la Padova, combătute de unii astronomi şi erudiţi, susţinute de alţii.

Se pare că la început, Constantin nu şi-a putut împlini cunoştiinţele de astronomie decât prin lecturi personale. Probabil că a căutat şi a citit operele lui Galilei şi comentariile asupra lor. L-a studiat de asemenea pe Andrea Argoli, un erudit matematician, astronom şi astrolog italian, profesor la universitatea padovană până în anul 1657. Operele sale erau neîncetat reeditate şi citite cu interes de toată Europa cultivată. Argoli era autorul unor riguroase si exacte Efemeride, care dădeau un fel de calendar al fenomenelor cosmice şi planetare pentru zeci de ani. Mai târziu, după întoarcerea acasă, Constantin a cumpărat o ediţie apărută la Lyon în anul 1667, care cuprindea şi o celebră anexă privind eclipsele de soare din tot secolul al XVII-lea.Pasionat de asemenea de astrologie, Constantin a citit şi scrierile de astrologie ale profesorului Andrea Argoli, între care un adevărat tratat de astrologie medicală intitulat De diebus critici set aegrorum decubitu libri duo ( Două cărţi despre zilele critice şi îmbolnăviri - Padova, 1652), cu explicaţii privind mişcarea plantelor sau semnele zodiacale, pe care şi l-a cumpărat.

Se pare ca tânărul Cantacuzino a studiat cu mult interes matematica, potrivit datelor din caietul sau de însemnări, din care aflam ca în primăvara anului 1668, după ce a audiat aproape integral la universitate cursul de matematică al profesorului Stephanus de Angelis Veneţianul, la data de 6 aprilie 1668 a început lecţii particulare de geometrie, şi anume geometria lui Euclid, cu profesorul Valerianus Bonvicinus, pe care le-a terminat la 4 august. Valerianus Bonvicius din Verona era, după cum singur se intitulează într-o carte tipărită în 1667, „ in Alma Patavino Archigymnasio Peripateticae Philosophice interprete” ( comentator ( profesor) de filozofie peripatetică la universitatea din Padova) şi preda matematica militară şi astronomia la Academia Delia, o secţie specială a Universităţii, precum şi filozofia şi ştiinţa armelor, lupta cu pumnul, tragerea cu arcul, cu puşca, cu tunul, asediul.

Constantin se dovedi aşa de sârguincios în a pătrunde tainele matematicii şi astronomiei, încât bătrânul profesor Valerianus Bonvicinus i-a oferit în dar un manual de filozofie şi matematică, pe care îl tipărise recent la Padova: Lancis peripateticae ( Cântarul peripateticii) [Padova, 1667]. Se cunoaşte , din însemnările sale că de la Padova pasionatul bibliofil a adus 117de titluri in 127 de volume , între care şi tratatul de astrologie mai sus amintit al lui Andrea Argoli, precum şi acest manual al lui Bonvicinus. Constantin Cantacuzino a luat lecţii particulare cu profesorul Bonvicinus din aprilie 1668 până în luna august a aceluiaşi an, când bătrânul profesor a murit. Poate şi din acest motiv, coroborat cu terminarea cursurilor universitare şi cu probleme urgente de familie, în aceeaşi lună Constantin Cantacuzino părăseşte Padova. După peregrinări prin mai multe capitale europene, Veneţia, Koln, Viena, în ianuarie 1670 Constantin Cantacuzino revine acasă .

În 1675 apare prima menţiune istorică referitoare la ridicarea sa la rangul de stolnic a lui Constantin Cantacuzino de către Gheorghe Duca Vodă. Din cauza animozităţilor apărute între acest domnitor şi familia Cantacuzinilor, doi ani mai târziu Constantin Cantacuzino pierde acest titlu nobiliar. Un hrisov, datat 30 decembrie 1677, este ultimul în care Constantin Cantacuzino apare cu titlul de vel stolnic, deoarece în puţinele documente unde mai este pomenit până la moarte apare ca biv vel stolnic – fost mare stolnic. Banul Mihai afirmă in genealogia sa despre Catacuzini ca „ Nu era el un iubitor de boierii”. Inteligenţa şi erudiţia sa l-au făcut pe biv vel stolnicul Constantin Cantacuzino să aleagă alte mijloace de afirmare, pe care le-a folosit mai ales pentru binele şi progresul ţării şi poporului său. Şi acestea nu au fost puţine.

Pasionat bibliofil, a contribuit cel mai mult la dezvoltarea bibliotecii de la Mărgineni, moştenită în devălmăşie cu fraţii săi de la părintele său, postelnicul Constantin Cantacuzino. Astfel, prin cărţile aduse de la Padova, prin continuarea achiziţiilor de carte şi după revenirea în ţară prin comenzi în străinătate, precum şi datorită numeroaselor cărţi primite în dar, stolnicul Cantacuzino a alcătuit cea mai veche colecţie de carte de pe teritoriul Tării Româneşti în anii Renaşterii şi Umanismului, cu mare impact asupra culturii româneşti din epocă . Între cele 2000-3000 de volume câte a ajuns să adune stolnicul până la sfârşitul vieţii sale se numărau cărţi de filozofie, jusrisprudenţă-retorică, lingvistică, literatură, teologie, ştiinţe naturale, medicină, astronomie, matematică, tehnologie. Nu lipsesc nici lucrări de referinţa ( enciclopedii, lexicoane, dicţionare), precum si periodice cultural - politice ale vremii.Dintre titlurile de matematică şi astronomie care au supravieţuit şi se află în prezent la Biblioteca Academiei Române si care poarta celebrul sau ex libris, menţionam:

- Initia doctrinae physicus ( Iniţiere în studiul fizicii ) de Melanchton, Phillipus, in două volume , într-o ediţie rarisimă imprimată la Wittenberg în 1570. Lucrarea a aparţinut iniţial lui Matei Cantacuzino şi ulterior stolnicului Constantin Cantacuzino. Ambii posesori au lăsat numeroase însemnări de lectură în limbile greacă şi latină. Pe paginile acestei cărţi este scris aproape un întreg tratat de fizică, însoţit de formule şi schiţe, cel mai probabil opera stolnicului.
- Trei volume din lucrarile de astronomie despre efemeride ale lui Andrea Argoli, datate 1677;
- Tractatus physicus de motu locali ( Tratat despre fizica mişcărilor locale) de Mausnerius , Petrus, Lyon, 1646;
Astronomiae reformate ( Astronomia reformată) de Riccioli, Ioannes Baptista, Bologna, 1665;
-Harta a Cerului de Paul Loredano, cumpărata la Padova in 1667;
-O valoroasa Cosmografie in patru parţi, tipărita la Venetia in 1598, a matematicianului si fizicianului veneţian din secolul al XVI-lea Francisco Barozzi ( Barocci).
- Sphera mundi seu Cosmographia ( Sfera cerului sau cosmografia ) , a lui Blancanus Iosephus, 1693
- Constructio instrumenti ad Horlogia solaria ( Constructia instrumentelor ceasuri solare) , 1654
- Theoriae mechanicae delineatio ( Schita a teoriilor mecanice) a astronomului si matematicianului olandez Snellius, descoperitorul legilor refracţiei, intr-o ediţie din 1705.

Anul de imprimare al acestei lucrări arată că stolnicul Cantacuzino a fost interesat de domenii ca matematica şi astronomia nu numai în perioada studiilor in străinătate, ci de-a lungul întregii sale vieţi.

Din consemnările contemporanilor stolnicului aflăm că biblioteca sa conţinea şi numeroase hărţi şi atlase. Acestea sunt o dovadă concretă, a imprimării în mintea stolnicului, tot în anii studenţiei la Padova, a unui viu interes pentru cercetarea spaţiului geografic, pentru cunoaşterea lumilor noi, pentru jocul cartografiei militare şi politice. În virtutea reputaţiei sale de om politic important cu o vastă erudiţie, stolnicului i-au fost solicitate de către mai mulţi emisari şi personalităţi apusene date geografice despre Tara Românească. Astfel, în 1694 stolnicul a trimis lordului Paget, ambasador al Angliei la Înalta Poartă, la cererea acestuia , o schiţă a asediului cetăţii Petrovadarin, şi în acelaşi an i-a furnizat contelui italian Marsigli date despre Tara Românească. În primăvara anului 1698 stolnicul a promis unei solii diplomatice polone, aflată la Bucureşti, că-i poate da o hartă a zonei Dunării de Jos mai bună decât aceea a lui Marsigli. Din dorinţa de a face cunoscută Europei occidentale şi lumii de cultură greacă aflată sub dominaţia otomană realităţile spaţiului carpato-danubian, stolnicul a realizat o operă cartografică de mari porportii, o hartă a Tării Româneşti intitulată „ Schiţă geografică a prea înalţatei Tări a Ungrovlahiei , împărţit în 17 judeţe, după descrierea şi forma pe care a făcut-o prea nobilul, prea învăţatul şi prea înţeleptul boier stolnicul Constantin Cantacuzino pentru documentarea prea eminentului medic Ion Comnen”, tipărită la Padova în 1700 de Hrisant Notara şi dedicată domnitorului Cosntantin Brancoveanu. Pentru elaborarea ei stolnicul a efectuat numeroase călătorii în ţară, a cercetat hrisoave, hărţi şi monumente vechi. Harta sa demonstrează amplele cunoştiinţe cartografice ale autorului. Textul hărţii era scris în limbile elină şi latină şi prezenta hotarele şi împărţirea administrativă internă a Tării Româneşti. La întocmirea ei, Constantin Cantacuzino a folosit elemente ştiinţifice de valoare cum sunt gradele de longitudine şi latitudine însemnate în partea interioară a cadrului, cu menţiune aparte pentru latitudinea Bucureştiului, stabilită probabil de el, prin cele mai exacte calcule posibile atunci. Rigurozitatea ştiinţifică cu care a alcătuit harta îl plasează printre cei mai buni geografi ai timpului, opera lui bucurându-se de o mare circulaţie la acea vreme în marile capitale europene şi servind chiar de model unor savanţi contemporani cum ar fi principele moldav Dimitrie Cantemir în lucrarea sa Descriptio Moldaviae, lui Hrisant Notara, patriarh al Ierusalimului, eruditului florentin Antonio Maria del Chiaro, geografului francez d’Anville.

Pasiunea stolnicului C.Cantacuzino pentru astronomie si observarea cerului era cunoscuta şi personalităţilor vremii cu care a venit în contact. Se cunoaşte faptul că, aflând despre preocuparea stolnicului pentru astronomie, lordul William Paget, ambasadorul Angliei la Constantinopol i-a dăruit o luneta la 11 iulie 1696.

Perioada de studii de la Padova a contribuit poate cel mai mult la formarea stolnicului C. Cantacuzino ca om de cultură. Astfel, în perioadele când s-a bucurat de influenţă pe lângă domnitorii Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu , stolnicul Constantin Cantacuzino şi-a adus un aport important la crearea la Bucureşti a unei şcoli superioare similară cu marea şcoală a Fanarului şi cu Universitatea din Padova. Istoricii recunosc în unanimitate contribuţia stolnicului la înfiinţarea Academiei Domneşti de la Bucureşti, la o dată încă controversata, şi anume fie 1679, în prima parte a domniei fratelui său Şerban Vodă, sau în 1694, în timpul lui Constantin Brâncoveanu. Se cunoaşte că pentru crearea acestei Academii stolnicul s-a sfătuit cu mai mulţi cărturari ai vremii, printre care şi cu Sevastos Kiminites ,un erudit grec cu temeinice cunoştiinţe de filologie şi filozofie. Împreună cu acesta Constantin Cantacuzino a întocmit programa iniţială a academiei care includea cursuri de logică, psihologie, metafizică , teologie, retorică, poetică, precum şi ştiinţe , ca fizica, cosmografia, geometria. La aceasta academie a predat şi medicul şi eruditul grec Ion Molibos Comnen, cunoscut prieten şi colaborator al stolnicului. Ioan Comnen fusese şi el student la Padova, şi deşi terminase medicina şi era doctorul domnitorului Constantin Brancoveanu, se pare că îndemnat de pasiunea lui pentru ştiinţele exacte a predat la aceasta academie şi cursuri de astronomie.

Deşi în tinereţe, la Padova, stolnicul a studiat intens şi astrologia, iar mai târziu în calitate de şef al cancelariei în timpul domniei fratelui său Şerban Cantacuzino şi a lui Constantin Brancoveanu, s-a ocupat şi de răspândirea calendarelor şi pronosticurilor astrologice, în 1712 stolnicul se arăta sceptic faţă de „canoanele astrologiei”, considerând ca viitorul nu trebuie căutat în stelele de sus, reci şi îndepărtate, ci „ la stelele de jos de pe pământ”, care tulbură toate schismele astrologiei. Se pare ca datorită experienţei şi erudiţiei sale, stolnicul folosea pronosticurile astrologice pe care le primea din strainatate în primul rând ca să culeagă printre rânduri informaţii despre situaţia reală de la curţile europene, spre deosebire de Hrisant Notara, care deşi era patriah al Ierusalimului alcătuia acest gen de prognoze, blamate de biserică.
Valoarea de mare cărturar umanist a lui Constantin Cantacuzino a fost recunoscută de cea mai mare parte dintre contemporanii săi din ţară şi din străinătate şi s-a perpetuat de-a lungul timpului. O dovadă în acest sens a fost cinstirea sa la Universitatea din Padova, în Aula Galileo Galilei , unde în 1942 a fost creată o splendidă frescă ce redă chipul a 39 de personalităţi ale civilizaţiei universale, formate la Padova, între care se distinge şi chipul stolnicului. În aceeaşi sală a existat şi un bust în bronz al acestui învaţat umanist roman, realizat şi dezvelit în 1943.

Cu toate acestea activităţile cărturăreşti ale stolnicului s-au împletit cu cele politico-sociale şi au venit de obicei în urma acestora din cauza istoriei tumultoase a ţărilor române din acea perioadă, la fel ca în cazul altor cărturari români de excepţie din aceeaşi epocă cum ar fi Miron Costin, spătarul Nicolae Milescu, principele Dimitrie Cantemir. Stolnicul Constantin Cantacuzino a înţeles că libertatea de gândire şi cunoaşterea înseamnă mai întâi de toate cuprinderea cu ochii minţii a tot ceea ce a produs mai reprezentativ spiritul umanităţii, iar pasiunea sa pentru ştiinţă îl fac unic în galeria cărturarilor români din sec. XVII – XVIII.

Doina Ionescu