Lumea in care traim. Suflete al meu.

Lumea in care traim. Suflete al meu. Mareste imaginea.

Aceasta, aceasta este lumea in care traim! O lume plina de zbucium, de stress, de alergari desarte. Iar sufletul, sarman gazduitor al sentimentelor noastre, se supune noua, ca unui stapan, fiind cotropit de vicleniile si desertaciunile acestei lumi otravitoare, nemaiputand urma Legea lui Dumnezeu.

“Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreunezi, ca sa nu cazi in ispita si afara de Imparatie sa te incui!” (Psalm), ci fii luminat, omule, fii intelept, caci, precum zice Sfantul Ioan Gura de Aur: “Omul cel intelept e ca o lumanare aprinsa de la care pot lua lumina si alte lumanari.”

O copilarie fericita, cu visine la urechi, cu miros de flori de camp, cu aer aurit de razele soarelui vessel, cu umbra de tei prospat inflorit, cu straluciri de lumina, cu scanteieri de zambete, cu chipuri dragi de batranei ce te asteapta in prag. Acesta e anotimpul copilariei mele! Un anotimp in care eu am inmugurit si am inflorit, ca, acum, sa dobandesc harul de a revarsa parfum tamaduitor peste toti cei ce au nevoie.

Dar lumea intreaga e cruda, e rea, e nemiloasa. Precum multi altii, imi place si mie a o compara cu o mare inspumata ce-si izbeste violent valurile de stancile reci. Dar sa nu uitam, ca, apropiindu-ne de nisipul fin al plajei, ea se imblanzeste si-ti aluneca, jucausa, printre picioarele-ti ce strabat intinsul.

Noi suntem carmuitori ai barcii, o “barca” in care ne ducem traiul. Sa fim insa atenti sa nu ne uitam lopetile acasa, ca sufletul nostrum sa nu se scufunde, sa nu se piarda pe pamantul acesta, pe lumea telurica.

Timupl trece. Timpul se scurge. Mai demult, eu insami afirmam ca viata se apropie, cu fiecare clip ape care o traim, de sfarsit !

Dar... NU ! M-am inselat! Pe aceasta terra incognito pe care ne zbatem sa traim, noi avem o viata... o viata prin care noi suntem doar simpli trecatori; prin lumea de veacuri... suntem calatori de-o clipa!

Drept aceea, ar trebui sa invatam cat de scurt este timppul acestei vieti si cat de nemarginita este vesnicia! Unde ne e Credinta? Unde ne sunt Nadejdea si Dragostea? Aceste trei fecioare in odajdii de lumina ne invata ca azi vom fi insetati mereu, dar in viata de veci ne vom satura din “izvorul vietii”, “din apa cea vie”, la care se vor adapa toate fapturile create de El.

Intampinarea luminii trebuie facuta cu dragoste, caci “daca dragoste nu e, nimic nu e “ si ‘dragostea nu cade niciodata!” (Galateni 13,8)

Sa fim,dar, “fii ai Luminii, si nu ai intunericului”, “fii ai zilei”, precum zice Sfantul Apostol Pavel.

Mantuirea sufletului. Un subiect atat de relevant. Ma bucur ca, inca “din tineretele mele” (Paraclisul Maicii Domnului), mi s-au dezvaluit lucruri de o asemenea importanta, caci, de vom crede, de vom nadajdui si de vom iubi cu toata fiinta noastra, vom avea grija de mantuirea sufletului si nu ne vom ineca in valurile reci si adanci ale marii.

“Cu glasul meu am strigat.” (Psalmi) si am fost scoasa din pantecele chitului, la fel ca Iona.

“Sufletul este zelor,
iar trupu...
neputincios.”

Rusu Denisa Felicia

Despre autor

Denisa Felicia Rusu Denisa Felicia Rusu

Colaborator
3 articole postate
Publica din 06 Iulie 2010

09 Septembrie 2010

Vizualizari: 1930

Voteaza:

Lumea in care traim. Suflete al meu. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE