Taina calugariei

Taina calugariei Mareste imaginea.

Chemarea de la Dumnezeu se poate asculta fara sa te mai gandesti la consecinte. Daca sti ca-i de la Dumnezeu, este destul. Si aici incepe taina duhovniciei si a ascultarii. Ascultarea, nefiind o disciplina; ci o deschidere de inima, pana la urma devine deschidere de inima catre Dumnezeu, cand Dumnezeu face din tine ceea ce stie El. Si El stie cum sa potriveasca madularele acestui trup care este omenirea, atata timp cat suntem omenire pana la un anumit punct, caci de acolo nu mai este omenire, devenim un singur om, precum si Dumnezeu in trei Persoane este un Dumnezeu.

Dar atata timp cat suntem despartiti, in sensul ca unul poate alege calea asta si altul pe cealalta, si unul poate lucra mai bine aici iar altul acolo, Dumnezeu ne imparte asa cum stie ca fiecare se va implini mai mult si ca planul de mantuire al Sau se va implini intru-totul. Dumnezeu are un plan pentru fiecare din noi, Chemarea lui Dumnezeu se primeste prin rugaciune. In clipa cand simti aceasta chemare, trebuie continuata rugaciunea pana cand devine clara, pana cand o confirma intr-un fel. Si putem sa urmam aceasta cale pe care ne o dezvaluie Dumnezeu, fara sa ne mai gandim prea mult.

Daca nu ti se confirma in nici un fel, ramai in lume, unde traiesti, impartasesti soarta aproapelui tau si incerci, pe cat posibil, sa-ti faci si tu datoria, ca societatea sa mearga mai departe. Deci in lume, in calatoria vietii tale, intalnesti alte suflete ca tine. Pe strada, in troleibuz, la serviciu, la Biserica intalnesti oameni cu care comunici si de la care astepti intelegere, respect, prietenie, pe care uneori le primesti, dar de cele mai multe ori, nu, asta depinde si de tine dar indiferent de relatiile ce se infiripa, esentialul este omul acela.

In manastire se intampla altfel. Calugarii se intalnesc si isi impartasesc experientele vietii lor, experiente esentiale intrucat in calugarie tot ce este esential face parte din viata oricarui om si, mai specific, oricarui crestin botezat. Calugaria este rugaciune; rugaciunea incepe intai cu mine, orisicare ai fi tu acel mine. Calugarul nu este un individ cand se roaga, este o persoana, adica in durerile si cautarile lui traieste esential fiecare fiu si fiica a lui Adam.

Si astfel rugaciunea merge mai departe, mai inflacarata pentru aproapele care esti tu, un necunoscut ca individ pentru ca in calitate de persoana nu esti necunoscut, pentru ca in cautarile, nazuintele, nadejdile, pacatele tale, dar si in dorinta catre mantuire, el, calugarul te cunoaste pe tine tu esti acela caci esential sunteti aceeasi fire.

Deci, calugarul poate trai sau vazut sau nevazut. Viata de monah, esential se deosebeste de viata crestinului obisnuit mai ales a crestinului care poate constientiza chemarea lui Dumnezeu. Sunt, in lume, crestini evlaviosi, smeriti care duc o viata apropiata de cea monahala. Viata de monah este viata de rugaciune, de unire cu Dumnezeu si acesta este intr adevar viata fiecarui crestin.

De altfel, parintele Sofronie, om de mare cultura si invatatura, fost staret la o manastire ortodoxa din Occident, spunea: "Una este mantuirea omului, caci Dumnezeu a dat aceleasi porunci si aceeasi Evanghelie si Maicii Domnului si Sfintilor si tuturor, pana si mie, pacatosului.

La manastire se cultiva retragerea din lume, singuratatea, tacerea. Dar si in imbulzeala si in invalmaseala se poate gasi mantuirea. Sfantul Siluan, una din figurile cele mai remarcabile ale spiritualitatii ortodoxe a veacului nostru, mentiona pe Sfantul Ioan din Kronstadt, care desi a trait in conditii de viata agitata, fiindca ii iubea pe oameni, se ruga pentru ei si ramane prin rugaciune, in gloata ca si monahul in tacerea chiliei lui.

In acest sens,, atat tacerea cat si tumultul sa se recunoasca in dragoste, dar dragostea trebuie castigata. Inceputul iubirii poate fi acesta: daca nu vrei sa spui ca Sfintii Parinti: "Eu sunt cel mai pacatos", macar sa ti dai seama ca tot pacatul traieste in tine. Si vazand acestea ne recunoastem reciproc. Te cunosc mai mult decat crezi sau decat cred eu prin mine insumi. Atunci, in loc sa-l judecam pe aproapele, sa-l miluim, ca si Dumnezeu ma miluieste pe mine.

Cei care aveti o apropiere de viata monahala, in primul rand, trebuie sa intelegeti monahismul nu dupa carti si dupa reguli scrise in aceste carti sau numai din ce aflati in trairea Sfintilor Parinti, ori a parintilor din manastiri. Cautati sa intelegeti monahismul, ca de altfel toate celelalte in duh si adevar, in esenta lui. Cei care vreti sa va apropiati si sa luati asupra voastra viata calugareasca, cereti mereu lui Dumnezeu sa va deschida aceasta cale in toate sensurile.

Si daca prin Dumnezeu gasesti chemarea si adeverirea acestei chemari si esti intemeiat de la Dumnezeu in suflet, ca i-a gasit locul unde trebuie sa te mantuiesti, s-ar putea ca si cu ajutorul tau Dumnezeu sa lucreze o innoire a celor invechite prin pacat, in monahism sau alt loc al vietii mantuirii tale.

Iubirea crestina, prin care ne unim cu lumea intreaga, fara a ne cunoaste chiar, vine din ascultare. De altfel, toate virtutile crestine nu le putem intelege decat prin cautarea catre aceste doua porunci ale Domnului: Sa iubesti pe Dumnezeu si pe aproapele, ca pe tine insuti. Ascultarea, despre care Parintele Sofronie spunea ca: "Este singura diferenta esentiala" dintre viata calugareasca si viata in lume, nu este numai o disciplina necesara si ea, ci este o stare a inimii, in care omul iubirii pune, in primul rand, pe duhovnicul lui, pe staretul lui, prin care, primeste viata calugareasca pe care a dorit o atat de mult.

Deci, iubindu-l pe acela si incredintandu-se lui cu placere, face asa cum ii zice, se lasa in voia lui, cu constiinta ca el, ca ucenic, nu cunoaste nimic. Ne golim si ce pune duhovnicul in noi, ce pune staretul, ce invatam in manastire, acesta este inceputul vietii. Intr un fel, ne-am nascut atunci cand am venit la manastire. Ne-am nascut pentru o viata noua. Ascultarea, deci, este mai mult decat orice, o stare a inimii, un inceput al dragostei, in care te daruiesti, te incredintezi.

De ce mai ales in manastiri ascultarea este caracteristica esentiala a vietii calugaresti? Pentru ca in lumea in care suntem este greu sa faci ascultare la toti. Astfel, in slujba tunderii calugarilor i se cere celui care este facut monah ascultare catre staret, catre duhovnic, dar si catre toata comunitatea. Ascultarea nu este deci o disciplina, ca asa trebuie sa mearga lucrurile.

Mult mai importanta este starea inimii. Ori, aceasta stare a inimii nu o poti avea usor in lume, unde tot mereu trebuie sa te aperi. Poate mai putin la sate dar in schimb la orase, si mai ales la orasele mari, omul este gata sa te omoare, sa treaca peste cadavrul tau, numai sa si atinga scopurile sau mai stiu eu ce. Acolo cum sa te deschizi omului? Te poti deschide numai launtric, dar nu poti sa te arati. Nu poti sa te smeresti inaintea lui.

Duhovnicia trebuie inteleasa si facuta asa: te duci la duhovnic cu un gand ori sa te spovedesti, ori sa intrebi ceva duhovnicesc. Nu intrebi despre lucrurile de toate zilele, ci numai ce este important din punct de vedere duhovnicesc. Ceri Domnului: "Doamne, spune mi ce trebuie sa fac in viata mea. Ma vad pacatos, dar de unde sa incep? Spune-i parintelui meu cuvant pentru mantuirea mea!". Si faceti asta in duhul Parintilor din Pateric care se duceau la un batran si cereau un cuvant de mantuire. Cercetati duhovnicul, mai ales pentru rugaciune, pentru binecuvantare si primul cuvant care vine de la dansul sa-l luati ca de la Dumnezeu si sa nu pregetati la indeplinirea acestuia.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!

Doamne ajuta!
Stefan Popa

.

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
300 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

12 Martie 2013

Vizualizari: 2331

Voteaza:

Taina calugariei 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE